Succesiune. Decizia nr. 1936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1936/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1936/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1936
Ședința publică de la 18.12.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află rejudecarea cauzei, în urma casării cu reținere a deciziei civile nr.110 A din 04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, dispusă prin decizia civilă nr. 1002 din 12.06.2014, privind pe recurentul pârât P. V. F., în contradictoriu cu intimatele reclamante P. M. R. și M. M. și cu intimații pârâți P. T., P. (P.) P., P. F., P. D., P. E., B. (P.) E. și P. I..
P. are ca obiect – succesiune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 11.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 18.12.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, București, sub nr._, reclamantele P. M. R. și M. (S.) M. au chemat în judecată pe pârâții P. F., P. T., P. (P.) P., P. F., P. D., P. E. ȘI B. (P.) E. pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care: - să constate deschisă succesiunea defuncților P. F., P. C. și P. D.; - să se constate ca pârâtul P. F. este succesorul legal al defunctei P. F., că pârâții P. T., P. (P.) P., P. F., P. D. sunt moștenitorii lui P. C., iar pârâții P. E. și B. (P.) E. ai defunctului P. D.; - să se constate ca masa succesorala se compune din imobilul situat în București, ., sector 1 compus din teren în suprafață de 152 mp și construcția formata din cele 2 camere din spatele curții și o pivnita; - să se dispună ieșirea din indiviziune a părților și delimitarea terenului ce li se cuvine.
În motivare, reclamantele au arătat că autorii lor, Stanișor N. și Stanișor F., au achiziționat în anul 1966 o parte dintr-un imobil constând în două camere dinspre . și suprafața de 224 mp, iar defuncților le-au rămas doua camere „din fundul curții” și pivnița, precum și restul de 152 mp. Se mai învederează că numitul Stanișor N. a decedat la data de 16.10.1974, moștenitorii săi fiind Stanișor F., în calitate de soție supraviețuitoare și copii Stanișor N. și Stanișor M., iar ca urmare a decesului lui Stanișor F., au rămas ca moștenitori Stanișor N. și Stanișor M.. S-a mai precizat ca la data de 05.05.2007 a decedat și Stanișor N. (fiul), fiind moștenit de către P. M. R..
În drept, s-au invocat art. 650 Cod Civil, art.673 ind. 1 și urm. art.728 Cod Pr. civ.
La data de 14.01.2009, paratul P. V. F. a depus întâmpinare ( f 4), prin care a solicitat admiterea în parte a cererii principale.
Prin cererea reconvenționala depusă în același timp, pârâtul-reclamant a solicitat: - să se constate deschisă succesiunea defuncților P. F., P. C. și P. D.; - să se constate că pârâtul este succesorul legal al defunctei P. F., că pârâții P. T., P. (P.) P., P. F., P. D., P. I. sunt moștenitorii lui P. C. și că pârâții P. E. și B. (P.) E. ai defunctului P. D.; - să se constate că masa succesorală se compune din imobilul situat în București, ., sector 1 compus din teren în suprafață de 376 mp, din care 224 mp sunt stăpâniți în indiviziune de către pârâți și reclamanți, iar diferența de 152 mp. de către moștenitorii defuncților, precum și construcția alcătuită din 2 camere și pivnița din fundul curții; - să se dispună ieșirea din indiviziune a părților prin atribuirea în natura către reclamanți a cotei ce le revine, iar pârâților a suprafeței de 152 mp; - să se stabilească linia de hotar între loturi.
În motivare, s-a arătat că autorul G. P. D., cunoscut și sub numele de G. P. D. P., a dobândit în anul 1934, prin act de vânzare, un teren în suprafața de 578 mp, situat în com suburbana Grivita, ., actualmente .,sector 1, pe care se afla o construcție compusa din 2 camere, bucătărie, hol, pivnița. În urma decesului acestuia, moștenitorii săi au fost P. Ș. (F.), P. D. și P. C.. În anul 1959, aceștia vând către B. V. și E. și Bobarniche G. și E. suprafața de 201,50 mp, iar pe suprafața rămasă au mai construit două camere și un vestiar, pe care în anul 1966 le-au înstrăinat autorilor reclamantelor împreună cu suprafața de 224 mp. S-a mai precizat că moștenitorii lui P. C., decedat în 1966, sunt P. E., P. (B.) E., iar ai defunctului P. C.- P. T., în calitate de soție supraviețuitoare, P. (P.) P., P. F., P. D., P. I., în calitate de copii. De asemenea, s-a mai menționat că în urma decesului lui P. F., moștenitorul său este P. V. F.. Cum de la data vânzării, autorii săi și ai reclamantelor au fost în indiviziune, acestora din urma nu le revine suprafața de 224 mp, ci o cota de ¼, iar pentru diferența de 152 mp pârâții urmează să rămână în indiviziune.
În drept, s-a invocat art.683 ind.1, 584, 650, 728 Cod Civil.
La data de 03.12.2008, instanța a luat act că numele corect al pârâtului-succesor al defunctei P. F. este P. V. F..
La termenul din 14.01.2009, reclamantele au precizat că înțeleg să se judece și cu pârâtul P. I., în calitate de succesor a lui P. C..
La data de 15.01.2009, reclamantele au depus cerere precizatoare, prin care au învederat că nu solicită ca un capăt distinct să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra celor două camere și vestiarului.
La data de 11.03.2009, reclamantele-pârâte și pârâtul-reclamant P. V. F. au învederat că din eroare au solicitat să se constate deschiderea succesiunii, cotele și masa succesorala după defunctul P. D., având în vedere ca succesiunea acestuia a fost dezbătuta la notar.
Prin încheierea pronunțată la data de 18.03.2009, în temeiul art. 673 indice 5 C.p.civ, instanța: - a constatat deschisa succesiunea după P. F., decedata la 10.08.1995, cu ultim domiciliu în ., sector 1 și a lui P. C., decedat la data de 02.04.1987, cu ultim domiciliu cunoscut în .. 21, A., județ Teleorman; - a constat ca succesor legal al defunctei P. F. este pârâtul – reclamant P. V. F., în calitate de fiu; - a constat că moștenitorii legali ai defunctului P. C. sunt pârâții P. T. - în calitate de soție supraviețuitoare, P. F., P. D. și P. I. și P. (fosta P.) P. - în calitate de descendenți de gradul 1; - a constatat că în masa succesorală a defuncților P. F., P. D. și P. C. intră imobilul situat în ., sector 1, compus din teren în suprafață de 152 mp și construcție formată din 2 camere situate în spatele curții și pivnița.
În fapt, instanța a reținut că prin actul de vânzare autentificat sub nr._/12.09.1934 de către Tribunalul I. (f 49,50), numitul G. P. D. a dobândit imobilul din București, ., . din teren în suprafață de 578 mp și clădirile aflate pe acesta.
În urma decesului cumpărătorului (28.12.1933), au rămas ca moștenitori P. Ș., P. D. și P. C., în calitate de descendenți de grad 1 (a se vedea procesul-verbal din 27.05.1936 emis de Administrația Financiară sector IV verde-f 48), în masa succesorala intrând terenul de mai sus din . (devenită .) și o construcție compusă din 2 camere, bucătărie, hol, pivnița în suprafață de 77,39 mp.
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2342/124/23.05.1959 de către notariatul de stat Raion Grivita, moștenitorii înstrăinează către B. V., B. E. și Bobarniche G., respectiv Bobarniche E. o suprafață de 201,50 mp din terenul situat în . (fost Oituz nr.48).
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1916/01.04.1966 de către Notariatul de stat Raion Grivita (f 51), aceiași succesori vând către S. N. și S. F. suprafața de 244 mp și construcția dinspre . camere și vestiar.
La data de 10.08.1995, a decedat numita P. F., cu ultim domiciliu în București, ., sector 1 (conform certificat deces . nr._/11.08.1995), succesorul acesteia fiind paratul-reclamant P. V. F., în calitate de fiu, astfel cum rezulta din certificat de naștere . nr._/01.06.2005 emis de Consiliul Local Sector 1 și recunoașterea părților.
La data de 02.04.1987 a decedat și P. C. (certificat deces . nr._ eliberat la data de 04.04.1987 sub nr.1619 de către Consiliul popular al municipiului A.), acesta fiind moștenit de către pârâții P. T., în calitate de soție supraviețuitoare, P. (fosta P.) P., P. F., P. D., P. I., în calitate de descendenți de grad 1 (a se vedea certificatul de căsătorie . nr._ eliberat la data de 17.05.1955 sub nr.105 de către Sfatul popular . naștere . nr._ eliberat la data de 17.05.1955 sub nr.330 de către Sfatul Popular . naștere . nr._ eliberat la data de 17.07.1959 sub nr.252 de către Sfatul Popular al orașului A., certificatul de naștere . nr._ eliberat la data de 17.12.1949 sub nr.488 de către Sfatul Popular al orașului A., precum și certificatul de naștere . nr._ eliberat la data de 17.01.1956 sub nr.19 de către Sfatul Popular al orașului A.).
Prin certificatul de moștenitor nr.407/23.12.1966 emis de Notariatul de Stat Roșiori de Vede, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului P. D., reținându-se că acesta a decedat la 20.11.1966, cu ultim domiciliu în Roșiori de Vede, . B, jud.Teleorman, moștenitori fiind P. E., în calitate de soție și P. D E., în calitate de fiica (actualmente B. – a se vedea adresa nr._/19.12.2008 emisă de INEP- f 38).
Prin sentința civilă nr._/07.07.2010, pronunțata în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte acțiunea; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant P. V. F. în contradictoriu cu reclamantele-pârâte; a constatat deschisa succesiunea lui P. F. decedata la 10.08.1995, cu ultim domiciliu în ., sector 1 și a lui P. C. decedat la data de 02.04.1987, cu ultim domiciliu cunoscut în .. 21, A., județ Teleorman; a constatat ca succesor legal a defunctei P. F. este paratul – reclamant P. V. F., în calitate de fiu; a constatat ca moștenitori legali ai defunctului P. C. sunt pârâții P. T., în calitate de soție supraviețuitoare, P. F., P. D. și P. I. și P. (fosta P.) P. în calitate de descendenți de gradul 1; a aluat act că succesiunea defunctului P. D. a fost dezbătută în procedură notarială, fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 407/23.12.1966 emis de Notariatul de Stat Roșiori de Vede, moștenitorii săi fiind P. E. (în calitate de soție supraviețuitoare) și B. E. (în calitate de fiică); a constatat ca în masa succesorala a defuncților P. F., P. D. și P. C. intra imobilul situat în ., sector 1 compus din teren în suprafață de 152 mp și construcție formata din 2 camere situate în spatele curtii și pivnita; a respins capătul de cerere din cererea introductivă și din cererea reconvențională privitor la ieșirea din indiviziune, ca neîntemeiat; a admis capătul de cerere având ca obiect grănițuire, formulat prin cererea introductivă și prin cererea reconvențională; a constatat că linia de hotar ce desparte imobilul proprietatea reclamantelor de imobilul proprietatea pârâților - situate în București ., sector 1 - se află între punctele 26, 25, 24, 5 și 6, conform raportului de expertiză tehnică judiciară exp. B. I. D.; în temeiul art. 276 C.p.c., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul expertului judiciar, plătit în egală măsură de reclamante (500 lei) și de pârâtul P. V. F. (500 lei), iar în temeiul art. 276 C.p.c., a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantelor la rambursarea onorariului avocațial în cuantum de 500 lei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește masa succesorală, instanța a apreciat ca în patrimoniul defuncților P. F., P. C. și P. D., în urma încheierii de către aceștia a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1916/01.04.1966 de către Notariatul de stat Raion Grivita cu autorii reclamantelor, S. N. și S. F. (a se vedea certificatul de moștenitor nr.1351/20.12.1984 emis de Notariatul de stat Sector 8 privind pe defunctul S. N., certificatul moștenitor nr.1182/20.08.1983 după defuncta S. F. și certificatul de moștenitor nr.33/15.11.2007 emis de BNP M. C. I.), a mai rămas doar terenul în suprafața de 152 mp situat în ., sector 1 și construcția formata din 2 camere din spatele curții și pivnița.
Acest aspect rezulta din interpretarea manifestării de voință a defuncților care au înțeles să vândă în mod irevocabil o suprafața de 224 mp. De altfel, în cuprinsul actului de vânzare se menționează expres ca vânzătorilor le mai rămâne din imobil porțiunea de 152 mp și încăperile din fundul curții și pivnița.
În aceste condiții, moștenitorilor vânzătorilor defuncți nu li se poate transmite pe cale succesorală mai mult decât aveau autorii lor în patrimoniu la data decesului, având în vedere principiul general de drept civil potrivit căruia nimeni nu poate da mai mult decât are (nemo dat quot non habet). Astfel, pârâții dețin în proprietate, prin moștenire legală, imobilul format din teren în suprafață de 152 mp situat în ., sector 1, precum și două încăperi situate în spatele curții și pivnița.
Acest teren (de 152 mp) nu se află în indiviziune cu cel cumpărat de autorii reclamantelor (224 mp), care și-au exercitat dreptul de proprietate în mod exclusiv, în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1916/01.04.1966 omițându-se să se stabilească granița dintre cele două proprietăți, ce au fost individualizate în materialitatea lor.
Pentru aceste motive, instanța a respins capătul de cerere din cererea introductivă și din cererea reconvențională privitor la ieșirea din indiviziune, ca neîntemeiat.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie și din răspunsul la obiecțiuni (întocmite de exp. ing B. I. D.) rezultă că suprafață totală de 376 mp, a fost afectată de extinderea străzilor Izbiceni și Epurești, astfel încât suprafața reală aflată efectiv în posesia părților este de 318,51 mp. În plus, s-a arătat că există suspiciunea ca la data întocmirii actelor de proprietate, suprafața reală a întregului teren să nu fi existat în realitate.
Ținând cont de voința autorilor părților și de suprafețele reale determinate prin măsurătoare (prin expertiza topografică efectuată în cauză), s-a constatat că linia de hotar dintre proprietățile părților se află pe aliniamentul definit de punctele 26-25-24-5-6.
S-a reținut că reclamantele dețin în proprietate exclusivă lotul 1, delimitat de punctele 1-2-3-26-25-24-5-6-1, cu suprafața de 182,33 mp, cu următoarele laturi și vecinătăți: - la Nord, pe 16,06 ml (1-2) cu ., pe 5,75 ml (26-25) și 7,11 ml (alin.24-6) cu lotul pârâților; - la Est, pe 14,07 ml (6-1) cu imobilul nr. 50 din . 1521); - la Vest, pe (2,22 + 7,25)ml (2-3-26) cu . 6,02 ml cu lotul pârâților.
S-a reținut că pârâții dețin în proprietate exclusivă lotul doi, delimitat de punctele 26-25-24-5-6-7-8-4-26, cu suprafața de 135,56 mp, cu următoarele laturi și vecinătăți: - la Nord, pe 5,75 ml (26-25) și 7,11 ml (alin.24-6), cu lotul reclamantelor; - la sud, pe 9,8 m (7-8) cu imobilul nr. 1 din ., pe 8,64m cu imobilul nr. 50 din . 1521) și pe 6,02 m cu lotul reclamantelor; - la Vest, pe 15,65 m cu .> Prin urmare, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect grănițuire, formulat prin cererea introductivă și prin cererea reconvențională, constatând că linia de hotar ce desparte imobilul proprietatea reclamantelor de imobilul proprietatea pârâților - situate în București ., sector 1 - se află între punctele 26, 25, 24, 5 și 6, conform raportului de expertiză tehnică judiciară exp. B. I. D..
Față de toate aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamante, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant P. V. F. în contradictoriu cu reclamantele-pârâte.
Asupra cheltuielilor de judecată
În temeiul art. 276 C.p.c., s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul expertului judiciar, plătit în egală măsură de reclamante (500 lei) și de pârâtul P. V. F. (500 lei).
Instanța a respins, în temeiul art.276 C.p.c., cererea pârâtului de obligare a reclamantelor la rambursarea onorariului avocațial în cuantum de 500 lei, având în vedere că ambele părți au solicitat deschiderea succesiunilor menționate și grănițuirea proprietăților.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs - calificat drept apel la termenul din 18.01.2012 - reclamantele P. M. R. și M. M., în motivare arătând următoarele:
Calea de atac vizează greșita stabilire a liniei de hotar de către instanța.
În considerentele sentinței, la punctul 29, se apreciază ca „ținând cont de voința autorilor pârtilor ...se constata ca linia de hotar dintre proprietățile pârtilor se afla pe aliniamentul definit de punctele "26-25-24-5-6".
Instanța retine la punctul 30 ca reclamantele dețin în proprietate Lotul 1, iar la punctul nr.31, este delimitat Lotul 2, acestea fiind stabilite conform coordonatelor menționate anterior.
Reclamantele au susținut că situația existenta este regăsita în cuprinsul raportului de expertiza, la pagina 5 aliniatul 2. Rezulta din aceasta expunere ca poligonul (1-2-3-26-4-5-6-l) cu suprafața de 216,21 mp este suprafața aflata efectiv în posesia apelantelor, conform limitelor existente la data expertizei și delimitate de terenul paraților prin gard de lemn despărțitor, pe aliniamentul 5-4". Mai retine expertul la pag 6 alin 2 lit. c ca "limita de hotar dintre cele doua loturi, identificata la data expertizei, era amplasata pe aliniamentul 4-5-6 din anexa 2, marcat cu gard din lemn și zidul interior de constructive dintre cele doua corpuri separate CI și C2. Deci aceasta este voința părților, exprimata în momentul dobândirii proprietății de către autorii subsemnatelor-de 45 de ani (01.04.1966) situație existenta și în prezent. Cu toate acestea, expertul stabilește alta linie de hotar invocând ca unic argument suprafețele reale de teren ramase după sistematizarea străzilor Epurești și Izbiceni. Instanța omologhează raportul de expertiza în aceasta varianta, fără să menționeze motivele care au determinat-o sa modifice actualul aliniament.
Apelantele au arătat că raportul de expertiza tehnica judiciara, efectuat de B. I.D., nu corespunde realității, expertul fiind părtinitor cu parații.
Astfel, apelantele au susținut că fără o argumentare juridica și nici măcar logica, expertul a modificat linia de hotar existentă între părți. Au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza.
Văzând răspunsul la obiecțiuni formulate de expert B. D., au solicitat instanței efectuarea unui nou raport de expertiza, de către un alt expert, întrucât răspunsul expertului este evaziv, susținându-și nemotivat concluziile raportului întocmit.
Expertul nu a comunicat cum a stabilit linia de hotar și după ce criterii a redus suprafețele.
Prin încheierea din data de 30.06.2010, instanța a respins cererea, apreciind ca linia de hotar a fost stabilita „în funcție de calcanul clădirilor".
Au susținut apelantele că aprecierea este nelegala, întrucât expertul nu a stabilit linia de hotar în funcție de calcanul clădirilor, ci în funcție de „suprafețele reale de teren ramase după sistematizarea străzilor Epuresti și Izbiceni"
Apelantele au arătat că toate clădirile au avut calcanul pe aceeași linie în momentul dobândirii de către ele, așa cum rezulta din schița emisa în 1966, astfel încât nu poate exista o justificare pentru ca linia de hotar sa nu fie dreapta, cum este în prezent intre punctele 4 și 5, ci frântă (cum propune expertul) și sa le micșoreze suprafața, așa cum rezulta din propunerea expertului, între punctele 5-25 și 26.
Realitatea este ca micșorarea terenului liber de construcții aflat în proprietatea paraților, este determinata de edificarea unei construcții noi de către pârâți (construcție fără autorizație) între punctele 8, 9 și 10 și x-notat de acestea pe schița depusa de expert.
Acest aspect rezultă din: actul de proprietate, prin care au dobândit imobilul și din care rezulta ca vânzătorilor le rămân 2 camere și pivnița; schița datând din 1966, din care rezulta ca terenul situat intre construcția paraților și . de construcții, precum și ca terenul situat înspre imobilul cu nr. 1 din . doar de pivnița menționata în contract, cu o suprafața de 1 mp.; plan de încadrare în zona, depus de expert.
În concluzie, singurul argument al expertului pentru stabilirea unei linii de hotar în varianta omologata de instanța este acela că zona (.) a fost sistematizată, însă această afirmație falsă este combătută prin adresa nr._/1866/2010, emisă de Serviciul Evidenta Domeniu Public și Privat - PMB, adresa pe care o anexează. Această situație, respectiv că zona străzilor Epuresti și Oituz nu a fost supusă sistematizării rezultă și din planurile parcelare depuse de expert ca anexe la raportul de expertiză. Astfel, latura nordică a imobilului situat spre . 16 mp conform planului parcelar, cât are și în prezent. De asemeni, latura sudică a lotului inițial de 578 mp a avut 11,5 mp, tot atât cât are și în prezent.
Contrar tuturor acestor evidente, expertul a stabilit o linie de hotar, fără absolut nicio argumentare de ordin tehnic, legal sau logic.
Din studierea schiței întocmita de expertul B. D., ar rezulta ca, deși vecinii din partea de sud a pârâților au dobândit terenul prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2342/23.05.1959, având pe . de 15,05 mp, în prezent acea latura este de 19, 26 mp. Este posibil deci ca această diferență în plus să fie cea care lipsește pârâților, suprafață care a fost cedată de aceștia proprietarului imobilului din ..
Față de toate aceste argumente, apelantele au susținut că singura modalitate de stabilire corectă a situației de fapt este efectuarea unei noi expertize care să țină seama atât de înscrisurile depuse de către ele, cât și de obiecțiunile formulate.
La data de 11.11.2011, intimatul P. V. F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea susmenționatei sentințe civile ca temeinică și legală.
Prin decizia civilă nr.110/A/04.02.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantele reclamante, a schimbat în parte sentința; a constatat că linia de hotar ce desparte imobilul proprietatea reclamantelor de imobilul proprietatea pârâților (ambele situate în ., Sector 1) se află între punctele 3-21-20-11, potrivit planului de amplasament și delimitare a imobilului (propunerea nr. 2) întocmit de expertul C. S. I.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Tribunalul a reținut că apelul este fondat având în vedere că soluția asupra cererii de stabilire a liniei de hotar intre cele doua proprietăți a fost pronunțată cu stabilirea greșită a situației de fapt. Propunerea făcută de expertul B. D. - și acceptată prin hotărârea atacată - privind stabilirea liniei de hotar potrivit schiței de la fila 203 din dosarul primei instanțe nu este justificată de situația de fapt și de drept a celor două proprietăți.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în judecata apelului, Tribunalul a reținut că suprafața actuală a terenului menționat în contractul din 1966 este de 319 mp – cu 57 de mp mai puțin decât suprafața pe care vânzătorii P. și P. au menționat ca o aveau în proprietate.
A stabili linia de hotar în aceste condiții înseamnă a hotărî în ce fel lipsa suprafeței de 57 de mp va fi suportata de părțile din proces. Prima instanță a stabilit un lot de 182, 23 mp în proprietatea reclamanților și un lot de 135, 56 mp în proprietatea pârâților, considerând că deficitul de suprafața se regăsește distribuit pe domeniul public, ocupat de cele doua străzi Izbiceni și Epuresti, urmare a sistematizărilor. Aceasta concluzie este contrazisă însă de adresa emisă de Primăria Municipiului București de la fila 7, potrivit cu care cele doua străzi nu au fost modificate.
Din probele administrate (completate în apel) Tribunalul a reținut că suprafața întregului teren de 376 mp nu a fost verificată în fapt și că vânzătorii din actul din 1966 au înstrăinat suprafața de 224 mp, identificată potrivit schiței de la fila 139. Tribunalul a reținut din răspunsurile la interogatorii că gardul ce desparte la momentul actual proprietățile nu a fost mutat (răspuns întrebarea 3 – fila 96 ) și ca acest gard exista cel mai târziu din perioada 1985-1986 (potrivit declarației martorului E. N. propus de intimat – fila 98). Tribunalul a reținut că înțelegerea părților din 1966 a fost vânzarea către soții Stanisor a suprafeței de teren corespunzătoare construcției vândute și unui aliniament care să corespundă în linie dreapta calcanului clădirilor.
Teza intimaților este ca terenul a fost stăpânit ca și curte ., însă în dovedirea acestei susțineri nu exista nicio proba. Intimații nu au dovedit ca ridicarea gardului s-a făcut fără acordul proprietarului vecin, Tribunalul reținând că despărțirea celor proprietăți corespunde înțelegerii inițiale a proprietarilor vecini.
Autorii intimaților au vândut în 1959 o suprafață de 201.50 mp – potrivit contractului de la fila 53, din suprafața totala de 578 mp, suprafața de teren determinata (iar nu indiviza). Expresia folosita în contractul din 1966 este aceea de „suprafață indiviză”, concluzia fiind ca în 1966 suprafețele de teren nu au fost delimitate. Cum însă soluția asupra cererii de ieșire de indiviziune nu a făcut obiectul unei cai de atac, Tribunalul a reținut că pe calea grănițuirii apelantelor nu li se poate reduce suprafața vândută, intimații garantând executarea contractului, în privința punerii în posesie asupra suprafeței vândute, în temeiul art. 1336 pct. 1 C.Civ.
Mai mult, potrivit concluziilor expertului C. S. I., Tribunalul a reținut că parte din construcția care este proprietatea intimaților - suprafața de 9,75 mp – se afla pe terenul învecinat, de la adresa din ., Tribunalul reținând că măsurarea terenurilor nu a fost corectă, la data întocmirii actelor de vânzare-cumpărare și că deficitul de suprafață este cauzat de aceasta împrejurare.
Potrivit disp. art. 296 c.p.civ. sentința a fost schimbată cât privește soluția asupra cererii de grănițuire, terenul vândut autorilor apelantelor urmând să aibă configurația stabilită potrivit suprafeței de 224 de mp și o delimitare de terenul intimaților potrivit cu aliniamentul gardului despărțitor.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul P. V. F., solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea apelului reclamantelor și menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivare, recurentul pârât a susținut că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că cele două terenuri nu au fost niciodată măsurate exact, nici înainte de 1966 și nici ulterior.
Pârâtul a susținut că terenul existent anterior anului 1966 nu mai este același deoarece, în timp, terenul aflându-se la intersecția străzilor Izbiceni și Epurești a fost acaparat de străzi și de trotuare, cartierul fiind sistematizat de-a lungul timpului. Instanța de apel a susținut că paratul-reclamant P. V. nu a dovedit că în timp, cele două străzi au fost lărgite, motivare bazată pe adresa PMB anexată de apelante motivelor de apel, prin care se menționează că „arterele de circulație . ..O (în prezent .-au modificat lățimea prevăzută în planul parcelar", fără a se preciza care plan parcelar, din ce an.
Mai mult decât atât, din adresă rezultă că apelantele au solicitat PMB să le comunice dacă din terenul proprietatea părților a fost expropriată vreo suprafață de teren pentru sistematizare. Însă este de notorietate că în perioada comunistă statul român a făcut destule abuzuri, prin acapararea fără nici un drept a terenurilor populației, fără a fi expropriați proprietarii cu dreapta și prealabila despăgubire. Astfel s-a întâmplat și în cazul de față, unde străzile de acum 60-70 de ani nu mai sunt aceleași cu cele de azi. Și asta rezultă și din planul general al parcelarii Dămăroaia din anii 40, anexat expertizei efectuate de expert B. D., unde, comparând planurile străzilor de la acea dată cu planul străzilor din prezent diferențele de lățime sunt evidente.
Au mai susținut că în apel se fac aceleași propuneri de partajare ca și expertiza de la fond, instanța de apel nu a ținut cont de principiul echității, în condițiile în care trebuia să se raporteze la situația de fapt de la momentul în care a fost sesizată instanța și nu la o situație de fapt de acum 40 de ani, când, la momentul vânzării imobilului nu a existat o schiță și măsurători exacte ale celor două imobile, prin soluția dată favorizând clar reclamantele. Așa cum ambii experți au menționat în expertize „autorii pârâților au vândut cu acea ocazie (1966) 59,57% din terenul pe care îl dețineau în . proprietate doar 40,43% din terenul inițial". Aplicând acest raport la suprafața actuală existentă în fapt, evident că ambele părți ar trebui să suporte pierderile survenite în timp, respectiv reclamantele să beneficieze de 190 mp reprezentând 59,57% din terenul actual, iar pârâții (moștenitorii vânzătorului) ar trebui să beneficieze de 129 mp reprezentând 40,43% din terenul actual.
Or, prima instanță în mod corect a aplicat acest procent și a stabilit limita de hotar între cele două proprietăți conform acestui raport și situației actuale a imobilului respectând prin aceasta drepturile tuturor părților. Faptul că reclamantele în mod abuziv au construit un gard provizoriu fără acordul pârâților și când aceștia nu locuiau acolo nu le da dreptul la a solicita mai mult decât au dreptul. Instanța de apel tocmai acest lucru a făcut, a legitimat o situație care nu mai are nici o legătură cu situația de fapt de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea, s-a susținut că instanța de apel a avut în vedere declarația unuia din martorii reclamantelor care a menționat că, gardul despărțitor dintre proprietăți (făcut de reclamante provizoriu când pârâtul nu locuia acolo) a fost construit în anii 1985 - 1986 și nu a fost demolat, în condițiile în care din probe a rezultat ca acest gard a fost construit după anii 2000. Chiar la răspunsul la întrebarea 2 din interogatoriu pârâtul a menționat că a fost construit după 2000 însă instanța de apel a luat în considerare doar răspunsul acestuia la întrebarea 3, că nu a fost mutat, dând o cu totul altă interpretare răspunsului intimatului-pârât. De asemenea, și martora M. A. a declarat că actualul gard despărțitor a fost construit în perioada 2000-2005.
Chiar dacă gardul ar fi fost construit în anii 1985-1986, aceasta demonstrează că până atunci, din anul 1966, întregul teren din curte a fost stăpânit în indiviziune de părți și nu au existat limite de hotar între proprietari, și nicidecum cum susține instanța de fond că pârâții nu au făcut dovada că au stăpânit acest teren în indiviziune.
Având în vedere toate aceste aspecte, recurentul pârât a considerat hotărârea instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel, iar pe fond respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
În calea de atac a recursului a fost administrată proba cu acte.
Prin decizia civilă nr.1002/12.06.2014, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de recurentul pârât P. V. F., a casat decizia civilă și a reținut cauza spre rejudecare, stabilind termen pentru rejudecare la 16.10.2014, C.15, cu citare părți.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1916/1.04.1966 de Notariatul de Stat al Raionului Grivița Roșie București, defuncții P. F., P. C. și P. D. au vândut numiților S. N. și F. suprafața de 244 m.p. din totalul de 376 m.p. deținuți de aceștia pe ., urmând ca restul de 152 m.p. să rămână în proprietatea vânzătorilor.
Acesta este actul exhibat de către reclamante, instanța urmând să țină seama de mențiunile înscrise în acesta, dar și de măsurătorile efectuate la fața locului.
Or, potrivit expertizei efectuate în apel, în urma măsurătorilor efectuate la fața locului, expertul a constatat că în prezent, suprafața totală a imobilului situat la adresa poștală – . este de 319 m.p., în această suprafață fiind inclusă atât proprietatea reclamantelor, cât și parte din proprietatea pârâților.
Expertul a precizat că determinarea suprafeței actuale a imobilului s-a realizat prin raportare la limitele externe ale proprietății (gardurile), ce delimitau curtea de . și proprietățile învecinate, și la datele menționate în planurile de încadrare în zonă 1:500.
În legătură cu acest aspect, expertul a menționat faptul că imobilul construcție C2 este edificat în cea mai mare parte pe terenul folosit exclusiv de pârâți, în ., dar se continuă și pe terenul învecinat, situat în ., aflat de asemenea în proprietatea pârâților.
Având în vedere actuala situație de fapt, expertul a constatat că în prezent imobilul aflat în . are o suprafață cu 57 mp mai mică decât cea menționată în actul de vânzare-cumpărare din 1966. Ca și cauză a acestei diminuări de suprafață, expertul a precizat efectuarea unor lucrări de sistematizare (lărgire a străzii Izbiceni sau Epurești), respectiv posibilitatea ca nici în anul 1966 când a avut loc vânzarea, imobilul din . să nu fi avut suprafața de 376 m.p., menționată în actul de vânzare-cumpărare.
Curtea a reținut că aprecierea instanței de fond, în sensul că deficitul de suprafață s-a regăsit distribuit pe domeniul public, ocupat de cele două străzi Izbiceni și Epurești, urmare sistematizărilor, nu a fost considerată fondată de către instanța de apel, fiind contrazisă de adresa emisă de Primăria Municipiului București, potrivit cu care cele două străzi nu au suferit modificări.
Or, de vreme ce însăși expertul în calea de atac a apelului a apreciat că diminuarea suprafeței deținute de către autorii reclamantelor s-ar putea datora unor lucrări de sistematizare a străzii Izbiceni și Epurești, această precizare a expertului nu poate fi înlăturată de către instanță decât prin administrarea unor probe relevante.
Instanța a reținut din conținutul adresei nr._/1866/11.10.2010 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu faptul că, din analiza planurilor existente în arhiva acestei direcții și a planului general al parcelării Dămăroaia, rezultă că . imobilului din . reprezintă o secțiune din fosta parcelă nr.1520, considerată cu latura de 16 m, înspre . Izbiceni, respectiv că arterele de circulație – . ..”O” în prezent .-a modificat lățimea prevăzută în planul parcelar.
Or, așa cum a susținut și recurentul, această adresă trimite la planul parcelar Dămăroaia, fără a specifica cărui an corespunde acest plan.
În calea de atac a apelului a fost depusă adresa nr.N7517/8.05.2014, emisă de Primăria Sector 1 București – C. cadastru și Patrimoniu, potrivit cu care lățimea trotuarelor aferente . 6 m, iar lățimea benzii carosabile este de 18 m; cât privește . este de 3 m, iar lățimea părții carosabile este de 6 m.
Cum la dosar au fost depuse noi acte, printre care, adresa sus menționată, precum și planuri topografice ce nu au fost avute în vedere de către expert în faza procesuală a apelului, ținând seama și de faptul că expertul, deși de specialitate topograf, a susținut că stabilirea cauzei acestei diminuări a terenului situat la adresa poștală – ., depășește competența sa, presupunând cercetări ample ce exced domeniului său de specializare, Curtea apreciază că expertiza efectuată în calea de atac a apelului nu a răspuns pe deplin obiectivelor stabilite de către instanță, ceea ce a condus la neelucidarea pe deplin a situației de fapt.
Curtea are în vedere, totuși, raportat la adresele comunicate de Primăria Municipiului București, faptul că această instituție a fost în măsură să dea un răspuns în referite la modificările intervenite în privința dimensiunilor căilor de acces adiacente terenului, raportându-se la planurile ce au fost comunicate instanței.
În ce privește criticile vizând declarațiile martorilor și proba cu interogatoriu, Curtea a apreciat necesar a expune aspectele de ordin legal și doctrinar în sensul că recursul, prin poziționarea sa Codul de procedură civilă, în Titlul V, intitulat „Căile extraordinare de atac”, reprezintă o cale de atac extraordinară care este pusă la dispoziția părților de către legiuitor numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
Curtea a avut în vedere faptul că în calea de atac a apelului, cale devolutivă, se poate realiza o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili pe baza probatoriului administrat o altă situație de fapt decât cea reținută de către prima instanță.
Or, în calea de atac a recursului se realizează un control asupra hotărârii atacate fără posibilitatea de a se realiza o rejudecare în fond a pricinii prin prisma probatoriilor administrate.
Ținând cont de faptul că potrivit reglementării actuale, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac nedevolutivă, reanalizarea situației de fapt excedând competenței instanței de recurs, Curtea a constatat că nu mai are posibilitatea de a reanaliza probele cu martori și interogatorii deja administrate.
Curtea nu poate valida susținerea recurentului, în sensul că instanța de apel nu a dat valență principiului echității, de vreme ce soluția acestei instanțe a exclus reținerea unui deficit de suprafață, ca urmare a sistematizării celor două străzi Izbiceni și Epurești. În mod corect, instanța de apel a avut în vedere că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți, astfel că hotărârea pronunțată într-o astfel de pricină trebuie să urmeze dispozițiile legale incidente în materia grănițuirii.
Cât privește susținerea recurentului în sensul că, din anul 1966 până în anul 1985, respectiv 1986, întregul teren a fost stăpânit în indiviziune de părți, Curtea a reținut că instanța de fond, prin sentința pronunțată a respins capătul de cerere din cererea introductivă și din cererea reconvențională privitor la ieșirea din indiviziune, ca neîntemeiat, reținând că acest teren de 152 m.p. nu se află în indiviziune cu cel cumpărat de autorii reclamantelor (de 124 m.p.), care și-au exercitat dreptul de proprietate în mod exclusiv, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1916/966 omițându-se să se stabilească granița dintre cele două proprietăți, ce au fost individualizate în materialitatea lor.
Or, de vreme ce soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere referitor la ieșirea din indiviziune nu a fost atacată de către niciuna dintre părți, intrând în puterea lucrului judecat, nici recurentul, în această fază procesuală, nu mai are îndrituirea de a mai formula o asemenea critică.
Această parte, fiind nemulțumită de soluția primei instanțe, în referire la capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune, avea posibilitatea de a formula calea de atac a apelului, neputând formula omisso medio calea de atac a recursului. Câta vreme obiectul prezentei căi de atac îl constituie potrivit art. 299 alin. 1 cod procedură civilă, decizia pronunțată de instanța de apel, recursul nu poate fi exercitat „omisso medio”, adică trecând peste calea de atac a apelului. Pe cale de consecință, Curtea nu are conferită de lege posibilitatea de a analiza pe fond susținerile recurentului în legătură cu acest aspect.
În consecință, apreciind că se impune lămurirea situației de fapt, în principal, prin efectuarea unei noi expertize topografice de către un expert, având competența necesară de a stabili linia de hotar dintre părțile litigante prin raportare la actele de proprietate exhibate de către părți, dar și la relațiile furnizate de către autorități și planurile topografice aflate la dosarul cauzei, inclusiv cele depuse în calea de atac a recursului, față de faptul că în calea de atac a recursului este admisibilă doar proba cu acte, în acord cu art. 305 Cod procedură civilă, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., raportat la art.304 pct.5 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia civilă recurată și a reținut cauza spre rejudecare, stabilind termen pentru rejudecare la 16.10.2014, cu citare părți.
La termenul de judecată din 16.10.2014, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie, cu următoarele obiective: - stabilirea liniei de notar dintre proprietățile părților litigante, prin raportare la actele de proprietate exhibate de părți, la relațiile furnizate de către autorități, planurile topografice anexate, inclusiv cele depuse în calea de atac a recursului; - să se precizeze dacă străzile Izbiceni și Iepurești au fost lărgite în fapt pe baza planurilor existente la dosar.
În rejudecare, Curtea reține următoarele:
Potrivit raportului de expertiză tehnică topografică, întocmit de expert B. G., identificarea terenului în litigiu s-a făcut cu ajutorul părților prezente la expertiză.
În urma măsurătorilor din teren a rezultat situația actuală: intimații - reclamanți: P. M. R. și M. M., ocupă și dețin teren în S = 221 mp, delimitat în Planul de Situație Anexa Nr.1, prin punctele 1-2-3-4-12-9-10-11-1, mai puțin cu 3 mp, comparativ cu suprafața din acte de 224 mp., în timp ce recurentul - pârât P. V. F. și intimații - parați: P. T., P. P., Pândele F., P. D., P. E., B. E. și P. I., ocupă și dețin teren în S = 101 mp, delimitat în Planul de Situație Anexa Nr.1, prin punctele 9-12-4-5-8-9, mai puțin cu 51 mp. comparativ cu suprafața din acte de 152 mp.
La data măsurătorilor, hotarul dintre părți este materializat prin gardul despărțitor existent pe teren, pe o lungime de 6,81 m, delimitat între punctele 9-12 și zidul aferent casei pe o lungime de 6,07 m, identificat între punctele 12-4.
Potrivit titlurilor de proprietate înfățișate, părțile litigante dețin în proprietate suprafețele de teren în indiviziune aferent imobilului din ., format în totalitatea lui din teren în suprafața de 376 mp, dar în prezent terenul în litigiu are suprafața mai mica cu 54 mp, comparativ cu suprafața rezultata din măsurători de 322 mp. delimitat în Planul de Situație Anexa Nr.1, prin punctele 1-2-3-4-5-8-9-10-11-1.
Expertul a constatat că la data de 01.04.1966, când autorii celor două părți au tranzacțional imobilul, terenul în litigiu avea ca și în prezent suprafața reală de 321 mp, măsurat grafic și identificat în Planul Topografic din anul 1963, Anexa nr. 5, la raport.
Este evident că la data vânzării nu au fost făcute măsurători și a fost luată în calcul suprafața din acte de 376 mp. și nu suprafața reală a terenului în litigiu de la acea vreme de 322 mp, ( 321 mp.) - ( mai mică cu 54 mp.).
Potrivit Planului Topografic actualizat în anul 1989, (Anexa Nr. 6), toate proprietățile cuprinse între .. Mihaileni, au suprafața cumulată de: ( 324 + 189 + 504 + 238 + 214 + 457 + 480 + 402 ) = 2808 mp.
Potrivit Planul Parcelar Dămăroaia, (Anexa Nr.2), parcelele numerotate: 1520,1521,1522,1523,1524 și 1525 au suprafața totală de (578 + 546 + 477 + 450 + 420 + 408 ) = 2879 mp.
S-a constatat că microzona proiectată în Planul Parcelar Dămăroiaia are teren în suprafață totală = 2879 mp și în prezent aceiași zona are teren în suprafață totală de 2808 mp, mai puțin cu 71 mp.
Conform Planului Parcelar Dămăroaia (Anexa Nr.2), lățimea Străzii Oituz, actual . de 18 m, și lățimea . Epurești are lățimea de 10 m.
Potrivit situației actuale din teren în Planul de Situație Anexa Nr.1, rezultă că cele două străzi au aceiași lățime: 18 m în . m în ., astfel, adresa Primăriei Municipiului București Nr._/1866/11.10.2010, în care se menționează că arterele de circulație . .. "O", (în prezent .-au modificat lățimea.
Din motivele prezentate mai sus, expertul a propus două variante în ceea ce privește linia de hotar.
Într-o primă variantă „Varianta 1”, este stabilită linia de hotar respectând punctul de vedere al intimatelor - reclamante, prin care susțin că terenurile așa cum sunt în prezent delimitate au fost stabilite de către autorii lor.
În Planul de Situație Anexa Nr.1, linia de hotar dintre părțile litigante este stabilită conform delimitării existente în prezent pe aliniamentul dintre punctele 9-12-4, din care între punctele 9-12, este gardul existent pe teren și între punctele 12-14, este zidul casei ce aparține de construcția intimatelor reclamante.
După stabilirea liniei de hotar, pe aliniamentul dintre punctele 9-12-4, părțile litigante vor avea următoarele suprafețe de teren:
Pentru intimatele – reclamante: terenul din L.. 1 în S = 221 mp. ( din acte 224 mp.) pe care se află construcția C.1 având suprafața construită la sol de 44 mp, situat în ., Sector 1, București, delimitat în Planul de Situație Anexa Nr.1, prin punctele 1-2-3-4-12-9-10-11-1, cu următoarele vecinătăți: - N - pe latura 1-2, de 16,06 m, se învecinează cu . latura 2-3-4, de 14,36 m, se învecinează cu imobilul din .; - S - pe latura 4-12-9 de 12,88 m, se învecinează cu L..2, din .; - V - Pe latura 9-10-11-1, de 15,38 m, se învecinează cu .> Pentru recurentul - parat și intimați – pârâți: terenul din L.. 2 în S = 101 mp, din acte 152 mp.) pe care se afla construcția C.2, având suprafața construită la sol de 72 mp, situat în ., Sector 1, București delimitat în Planul de Situație Anexa Nr.1, prin punctele 9-12-4-5-8-9, cu următoarele vecinătăți:-N - pe latura 4-12-9 de 12,88 m, se învecinează cu L..1, din .; E - pe latura 4 - 5, de 8,37 m, se învecinează cu imobilul din .; S = pe latura 8-5 de 9,59 m, se învecinează cu imobilul din .; V - Pe latura 8-9, de 9,87 m, se învecinează cu .> În urma stabilirii liniei de hotar din Varianta 1, părțile vor avea următoarele suprafețe de teren:
Intimatele - reclamante, vor avea teren în S =221 mp, mai puțin cu 3 mp, comparativ cu suprafața din acte de 224 mp.
Recurentul - pârât și intimații - pârâți, vor avea teren în S = 101 mp, mai puțin cu 51 mp, comparativ cu suprafața din acte de 152 mp.
Conform Planului topo din anul 1963, imobilul avea ca și în prezent teren în S = 321- 322 mp. și daca în anul 1966 se efectuau măsurători în actele de proprietate trebuia stipulat ca autorii paraților rămân cu teren în suprafața de 104 mp, nu 152 mp. și ca terenul (în litigiu) din care se vinde către autorii reclamanților are suprafața totala din măsurători de 322 mp, nu cum este menționat în acte 376 mp.
În cea de-a doua variantă „Varianta 2”, este stabilită linia de hotar respectând linia de hotar și ieșirea din indiviziune conform suprafețelor menționate în actele de proprietate ale părților litigante.
În Planul de Situație Anexa Nr. 2 A, a fost efectuata o copie a Extrasului de Plan Parcelar Dămăroia și prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-1, a fost delimitată . = 578 mp, menționata în actele de proprietate.
Potrivit actelor de proprietate, ale părtilor litigante, terenul rămas (terenul în litigiu) este de 376 mp, delimitat în Planul de Situație Anexa Nr.2 A, prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-1
Potrivit acestui plan, expertul a stabilit linia de hotar pe aliniamentul dintre punctele 10-11-12, din care se constata următoarele:
Autorii reclamanților dețin teren conform actelor de proprietate în S = 224 mp, delimitat în plan prin punctele 1-2-10-11-12-1.
Autorii pârâților dețin teren conform actelor de proprietate în S = 152 mp, delimitat în plan prin punctele 12-11-10-3-6-7-12.
În Planul de Situație Anexa Nr. 3, a fost suprapus Extrasul de Plan Parcelar Dămăroaia, Anexa Nr.2, (Anexa Nr.2. A.) peste situația actuala conform măsurătorilor în teren din Anexa Nr.1 baza tehnică a suprapunerii fiind aliniamentul dintre punctele A- B.
Expertul a precizat faptul că litigiul existent între părți nu este determinat de supralărgirea, sistematizarea străzilor ori acapararea terenului lipsa de către alți vecini, cauza principală fiind împrejurarea că la acea vreme era imposibil de trasat pe teren cu precizie matematică a parcelelor și străzilor, așa cum au fost proiectate în Planul Parcelar.
În concluzie, expertul a apreciat că terenul lipsă nu există și nu se poate recupera de la alți vecini, deoarece zona nu a fost sistematizată și străzile Izbiceni și Epurești nu au fost supralărgite.
După stabilirea liniei de hotar, pe aliniamentul dintre punctele 4-12-13 părțile litigante vor avea următoarele suprafețe de teren:
Pentru intimatele - reclamante: terenul din L.. 1 în S = 187 mp. (din acte 224 mp.) pe care se afla construcția C.1 având suprafața construită la sol de 44 mp, situat în ., Sector 1, București, delimitat în Planul de Situație Anexa Nr. 4, prin punctele 1-2-3-4-12-13-10-11-1, cu următoarele vecinătăți: - N - pe latura 1-2, de 16,06 m, se învecinează cu . latura 2-3-4, de 14,36 m, se învecinează cu imobilul din .; - S = pe latura 4-12-13 de 20,19 m, se învecinează cu L.. 2, din .; - V - Pe latura 13-10-11-1, de 4,90 m, se învecinează cu .> Pentru recurentul - pârât și intimații – pârâți: terenul din L.. 2 în S = 135 mp.(din acte 152 mp.) pe care se află construcția C.2, având suprafața construia la sol de 72 mp, situat în ., Sector 1, București delimitat în Planul de Situație Anexa Nr. 4, prin punctele 13-12-4-5-8-9-13, cu următoarele vecinătăți: - N - pe latura 13-12-4 de 20,19 m, se învecinează cu L..1, din .; - E - pe latura 4 - 5, de 8,37 m, se învecinează cu imobilul din .; - S = pe latura 8-5 de 9,59 m, se învecinează cu Imobilul din .; - V - Pe latura 8-9-13, de 20,30 m, se învecinează cu .> Expertul a constatat că, în urma stabilirii liniei de hotar din Varianta 2, părțile vor avea următoarele suprafețe de teren:
Intimatele - reclamante, vor avea teren în S = 187 mp, mai puțin cu 37 mp, comparativ cu suprafața din acte de 224 mp.
Recurentul - pârât și intimații - pârâți, vor avea teren în S = 135 mp, mai puțin cu 17 mp, comparativ cu suprafața din acte de 152 mp.
Curtea, în raport de această probă științifică, elaborată de un expert în specialitatea topografie, va reține ca fiind dovedit faptul că arterele de circulație . .. "O", (în prezent .-au modificat lățimea, astfel că litigiul existent între părți nu este determinat de supralărgirea, sistematizarea străzilor ori acapararea terenului lipsa de către alți vecini, aspect confirmat și de adresa Primăriei Municipiului București Nr._/1866/11.10.2010, cauza principală fiind aceea că la vremea efectuării vânzărilor era imposibil de trasat pe teren cu precizie matematică a parcelelor și străzilor, așa cum au fost proiectate în Planul Parcelar.
Curtea urmează a stabili linia de hotar dintre proprietățile părților conform variantei I a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert B. G., respectiv pe aliniamentul dintre punctele 9-12-4 din anexa 1 la raport, având în vedere, în primul rând, un principiu de drept potrivit căruia părții care a declarat o cale de atac nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, principiu desprins din dispozițiile art.296 teza a II-a Cod de procedură civilă, cu referire și la art. 316 Cod procedură civilă. Astfel se va avea în vedere ca apelantului și respectiv recurentului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac.
Textul consacră principiul non reformatio in pejus, care presupune ca părții care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluția dată de instanța de control judiciar, situația stabilită prin hotărârea atacată. Acest principiu s-a născut din împrejurarea obiectivă în care se află părțile, în sensul că acestea, cunoscând că există riscul de a li se înrăutăți situația, ar putea să renunțe la atacarea hotărârii, deși hotărârea este nelegală sau netemeinică, ceea ce ar impieta grav asupra aflării adevărului și asigurării respectării legii.
Principiul non reformatio in pejus este de aplicație generală, în sensul că el funcționează ori de câte ori ne aflăm în prezența unei căi de atac la dispoziția părților, indiferent dacă aceasta este devolutivă sau nedevolutivă, ordinară sau extraordinară.
În doctrina de specialitate s-a stabilit că acest principiu își regăsește aplicarea și în etapa rejudecării după admiterea recursului. S-a argumentat că principiul non reformatio in pejus trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării. Aceasta deoarece rejudecarea este și ea rezultatul inițiativei pe care a avut-o partea prin exercitarea căii de atac. Astfel spus, partea trebuie să aibă siguranța că nu-și va înrăutăți situația nu numai în calea de atac pe care o exercită, ci și în etapele procesuale subsecvente admiterii căii de atac.
Curtea apreciază că acest principiu al neagravării în propria cale de atac trebuie respectat și în ce privește pârâtul P. V. F., care a formulat calea de atac a recursului, situație care se desprinde din aplicarea art. 316 cod procedură civilă, care dispune în sensul că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Cum prezenta instanță nu a identificat nicio dispoziție legală care să înlăture de la aplicare dispozițiile art. 316 raportat la art. 296 teza a II-a Cod de procedură civilă, Curtea urmează a avea în vedere că nici recurentului nu i se poate agrava situația prin declararea recursului.
Așa fiind, Curtea reține că în urma declarării apelului, instanța de apel a stabilit ca linia de graniță dintre cele două proprietăți să corespundă propunerii II expusă de expert C. S. I. în raportul de expertiză întocmit în apel înainte de rejudecare. Potrivit acestei propuneri, lotul nr. 1 ce urma a reveni succesorilor cumpărătorilor, printre care și reclamantele, avea o suprafață de 224 mp., iar lotul 2 ce urma a reveni succesorilor vânzătorilor, printre care și recurentul, avea o suprafață de 95 mp..
Or, în oricare dintre cele două variante propuse în apel, în rejudecare, recurentului nu i agravează situația rezultată în urma declarării recursului, întrucât acesta ar urma să primească o suprafață mai mare decât i-a fost oferită în apel, înainte de rejudecare.
Curtea are în vedere, totodată, că tot în doctrina de specialitate s-a stabilit că principiul neagravării situației în propria cale de atac trebuie respectat indiferent dacă rejudecarea apelului o face instanța de recurs ori instanța de apel, căreia i-a fost trimisă cauza ca efect al casării hotărârii atacate (art. 312 alin. 4 Cod de procedură civilă).
În cauza de față, prin hotărârea primei instanțe, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, în urma căreia reclamantelor le-a revenit lotul 1 în suprafață de 182,33 mp, iar pârâților, lotul nr.2 în suprafață de 135,56 mp.
Această hotărâre a fost atacată cu apel de către apelantele reclamante, astfel încât prin soluția adoptată acestora nu li se poate crea o situație mai grea prin micșorarea suprafeței ce urmează să le rămână în deplină proprietate și posesie în urma stabilirii liniei de hotar.
Astfel, luând în considerare suprafața de teren la care s-a oprit prima instanță, respectiv de 182,33 mp, ce li s-ar fi cuvenit reclamantelor, Curtea constată că în oricare din variantele propuse de expert în rejudecare, în urma admiterii recursului, acestora nu li se agravează situația.
Mai mult, în varianta 1 la raport, potrivit celor consemnate de expert, aceasta respectă punctul de vedere al reclamantelor, prin care au susținut că terenurile așa cum sunt în prezent delimitate au fost stabilite de către autorii lor.
Prezenta instanță urmează a alege însă varianta mai puțin păgubitoare pentru acestea, respectiv varianta 1, în urma acestei alegeri acestea având a stăpâni un teren de 221 mp., cu doar 3 mp. mai puțin teren, comparativ cu suprafața de 224 mp., înscrisă în acte.
Curtea are în vedere, totodată, la alegerea acestei prime variante propuse de expert în rejudecare, faptul că recurentul, inclusiv intimații pârâți, sunt succesorii vânzătorilor celor care au transmis prin vânzare terenul înscris în actul de proprietate exhibat de reclamante, vânzare care a privit o suprafață determinată, astfel încât aceștia au obligația de a garanta reclamantelor, în calitate de succesoare ale cumpărătorilor, dreptul de proprietate asupra terenului vândut, conform art. 1327 Cod civil. Or, suprafața de 221 mp. este cea mai apropiată de cea înscrisă în actul de vânzare cumpărare exhibat de reclamante.
În mod greșit a susținut recurentul că varianta 2 propusă de expert nu prejudiciază niciuna dintre părți de vreme ce potrivit acestei variante intimatelor reclamantele le-ar reveni și mai puțin teren decât suprafața înscrisă în acte, respectiv 187 mp. în loc de 224 mp. cât figurează în acte. Or, în cauză reclamantele și-au exprimat opțiunea de a se grănițui proprietatea lor, conform suprafeței menționate în actul de vânzare cumpărare.
Recurentul a susținut că atât vânzătorii, cât și cumpărătorii au fost într-o eroare la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare cu privire la suprafața reală. Or, de vreme ce voința reală a vânzătorilor a fost aceea de a vinde suprafața precizată în acte, astfel cum a arătat recurentul în cuvântul pe fond, nu poate fi primită susținerea acestuia în sensul că această lipsă a terenului să fie suportată de ambele părți, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut anterior, această diminuare a suprafeței de teren nu este consecința sistematizării străzilor învecinate.
Recurentul a mai susținut că nu poate fi avută în vedere varianta I a raportului de expertiză, și care reprezintă situația actuală a terenului, întrucât granița respectivă a fost trasată numai de către intimatele reclamante, fără acordul pârâților, fără a avea la bază o hotărâre judecătorească sau o înțelegere între părți.
Or, Curtea urmează a constata că însăși recurentul a recunoscut la interogatoriul ce i-a fost luat în apel la propunerea apelantelor reclamante că a existat o înțelegere la stabilirea poziționării gradului, așa cum era acesta improvizat: „Înțelegerea s-a făcut fără măsurători”. Chiar dacă la momentul înțelegerii nu se realizase o grănițuire pe baza măsurătorilor de rigoare, este de la sine înțeles că părțile au avut reprezentarea suprafețelor ce le dețineau în raport de actele de proprietate, neputând fi acceptată ideea că respectivul gard ar fi fost trasat aleatoriu, fără a se ține seama de suprafața de teren vândută.
Toți martorii audiați de către instanța de apel au recunoscut existența unui gard între proprietățile părților, martorii apelantelor reclamante declarând că un astfel de gard a fost construit încă de la momentul vânzării, respectiv anul 1966, în timp ce martorii intimatului pârât au arătat că acesta a fost construit mai târziu, probabil în anul 2005. Important însă este faptul că referitor la amplasamentul gardului, indiferent la ce dată a fost acesta construit, nu au existat neînțelegeri, aspect care rezultă și din declarația a însăși martorului propus de intimatul pârât, ceea ce se coroborează cu răspunsul acestuia la interogatoriu, în sensul că a existat o înțelegere cu referire la poziționarea gardului: „Nu am auzit discuții între părți referitoare la amplasamentul gardului”.
Curtea retine că potrivit art. 584 Cod civil, grănițuirea reprezintă aceea operațiune de delimitare prin semne exterioare a proprietăților vecine ce aparțin unor titulari diferiți, iar acțiunea în grănițuire, mijlocul procedural pus la dispoziția unuia dintre titularii terenurilor învecinate, prin intermediul căruia se obține, pe baza unei hotărâri judecătorești, determinarea limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului pe care trebuie să îl urmeze titularul, așadar delimitarea fondurilor învecinate, stabilirea hotarului ce separă aceste fonduri și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
În raport de prevederile art. 584 din Codul civil, instanța astfel investită, are obligația să stabilească configurația concretă a imobilelor învecinate, în sensul de a se stabili semnele exterioare care să marcheze granița dintre cele două terenuri învecinate.
Potrivit literaturii și practicii judiciare relevante (CSJ, secția civilă, decizia 1330 din 5 mai 1995, în Dreptul nr.3/1996), acțiunea în grănițuire își justifică rațiunea atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți.
Or, în cauza de față, Curtea constată că între proprietățile părților litigante există deja un asemenea gard despărțitor, că acesta a fost trasat anterior litigiului de față potrivit înțelegerii acestora și numai ulterior, în legătură cu acest amplasament, s-au comportat discuții divergente.
Raportat însă la considerentele anterioare, Curtea apreciază că varianta I la raportul de expertiză efectuat în recurs, în rejudecare, întrunește cerințele legale și corespunde practicii judiciare în materie, sens în care urmează a fi omologată de prezenta instanță.
În consecință, Curtea, în rejudecare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va stabili linia de hotar dintre proprietățile părților conform variantei I a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert B. G., respectiv pe aliniamentul dintre punctele 9-12-4 din anexa 1 la raport, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Curtea, în raport de art. 274 Cod procedură civilă, aplicabil și în faza procesuală a apelului în rejudecare, va obliga intimatele-reclamante la plata către recurent a sumei de 1.755 lei reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere că acestea au căzut în pretenții prin admiterea recursului, dar și faptul că apelul reclamantelor a fost admis în rejudecare, ținând astfel seama de culpa procesuală în ansamblu a părților litigante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare:
Admite apelul declarat de P. M. R., domiciliată în Vatra Dornei, . județ Suceava și M. M., domiciliată în București, . nr.6A, ., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr._/07.07.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații pârâți P. V., domiciliat în București, ., sector 1, P. T., P. (P.) P., domiciliate în comuna Nanov, ., P. F., domiciliat în București, ..1, ., ., județ Teleorman, P. D., domiciliat în București, ..6, ..9, ., B. (P.) E., domiciliat în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman, și P. I., domiciliat în comuna Nanov, ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Stabilește linia de hotar dintre proprietățile părților conform variantei I a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert B. G., respectiv pe aliniamentul dintre punctele 9-12-4 din anexa 1 la raport.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatele-reclamante la plata către recurent a sumei de 1755 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/14.01.2015
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – L.P.
- M.B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 818/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 397/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
