Succesiune. Decizia nr. 41/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 41/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 41 R/2016
Ședința publică din data de 21.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. M. M.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de recurenta intervenientă în interes propriu A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr.2189/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L., intimații pârâți P. D. F., S. D. I. și intimata intervenientă în interes propriu M. A. M. A., cauza având, ca obiect, „succesiune partaj succesoral”.
Dezbaterile cauzei și concluziile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, precizată la 11.02.2011, reclamanta P. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. D. F. și S. D. să se constate decesul numitului Carmenco P., soțul reclamantei, că masa succesorală rămasă de pe urma decesului acestuia se compune din apartament nr. 102 – București- P., teren 300 mp și construcția edificată pe acesta din Popești Leordeni, teren 390 mp și construcția edificată pe acesta – 2 camere și dependințe din ., teren – 234,48 mp și construcția edificată pe acesta din Bușteni, suma consemnată în depozit pentru salariații CEC, că imobilul din Bușteni este bun propriu al reclamantei, să se constate că în dobândirea bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei, reclamanta a avut o cotă de contribuție de 62%, că moștenitorii defunctului sunt pârâții, reclamanta renunțând la succesiunea acestuia, și să se dispună ieșirea din indiviziune.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu defunctul timp de 47 ani, că în timpul căsătoriei au dobândit bunurile sus menționate, iar cota majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor comune este justificată de aceea că a avut un aport mai mare la dobândirea bunurilor comune și că a beneficiat de ajutorul rudelor sale în dobândirea acestora.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 728 Cod Civil, art. 673 ind. 5 Cod Procedură Civilă.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinări.
Prin cererea de intervenție în interes propriu depusă la data de 24.03.2011 și admisă în principiu la 24.04.2012, numita M. A. M. A. a solicitat a se constata că are drept de proprietate exclusiv asupra imobilului compus din suprafața de 300 mp și construcția edificată pe aceasta, situat în comuna Popești Leordeni, ..
Intervenienta a renunțat la judecata cererii de intervenție prin tranzacția depusă la dosar la termenul din 09.12.2014.
La termenul din 20.12.2011 reclamanta și pârâții au depus la dosar tranzacția intervenită între aceștia cu privire la bunurile pentru care intervenientul nu emite pretenții, solicitând continuarea judecății pentru celelalte bunuri imobile și pentru sumele de bani. Instanța s-a pronunțat în sensul că va analiza tranzacția după soluționarea celorlalte capete de cerere prealabile partajului.
Prin cererea de intervenție în interes propriu depusă la dosar la 19.06.2012, recalificată de intervenient drept cerere de intervenție accesorie în interesul A. la 11.07.2012, respinsă la data de 18.07.2012, B. AD REM solicită a se constata că au calitatea de moștenitori ai defunctului P. Carmenco numai pârâții S. D. I. și P. D.-F., a se stabili bunurile din care este compus activul succesoral, a se dispune valorificarea activului succesoral prin vânzarea efectuată de executorul judecătoresc ca urmare a investirii de către creditorul A..
Prin cererea de intervenție în interes propriu depusă la dosar la 19.06.2012, admisă în principiu la 18.07.2012, A. pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S. solicită a se constata că au calitatea de moștenitori ai defunctului P. Carmenco numai pârâții S. D. I. și P. D.-F., a se stabili bunurile din care este compus activul succesoral, a se dispune valorificarea activului succesoral prin vânzarea efectuată de executorul judecătoresc ca urmare a cererii cu care a fost investit de A.. S-a arătat că prin sentința penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București pronunțată în dosar nr._/3/2006, definitivă și executorie, părțile S. D. I. și P. D. F. au fost obligați în limita activului succesoral, la plata sumei de 61.606.720,78 Ron indexată cu rata inflației începând cu data de 24.05.2000 către partea civilă A., în temeiul art. 14 alin. 3 lit. a) Cod Pr. P. rap. la art. 346 Cod Pr. P.. și art. 998 și urm Cod Civil. Prin exercitarea căilor de atac împotriva sentinței penale sus menționate, pârâții au exercitat acte pe care nu le puteau săvârși decât în calitate de erezi.
Prin cererea depusă la dosar la 12.07.2012, A. a solicitat instituirea sechestrului judiciar asupra întregii mase succesorale a defunctului P. Carmenco.
Prin sentința civilă nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria sector 2, a fost admisă în parte acțiunea principală, constatându-se deschisă succesiunea de pe urma defunctului P. Carmenco, calitatea de moștenitori a pârâților în calitate de fii, precum și a faptului că reclamanta a renunțat la moștenire, s-a luat act de tranzacția părților consemnată în dispozitivul hotărârii, a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de A..
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 10.09.2005 a decedat numitul P. Carmenco, cu ultimul domiciliu în București, Sector 2, după cum rezultă din certificatul de deces atașat la dosar, succesiunea acestuia fiind deschisă la data decesului conform art. 651 Cod civil.
Soția defunctului, reclamanta P. L. a renunțat la moștenirea defunctului prin declarația notarială autentificată sub nr. 370/03.05.2006 de BNP I. N. cu sediul în București, sector 1.
Pârâții S. D. – I. (fiica defunctului) și P. D. F. (fiul defunctului) au acceptat sub beneficiu de inventar succesiunea defunctului lor tată, prin declarațiile notariale autentificate sub nr. 349/22.02.2006 de BNP Meltiade Riba cu sediul în București, sector 3 respectiv sub nr. 2508/28.09.2005 de BNP B. D. D. cu sediul în C..
Prin tranzacția înaintată instanței la termenul din 09.12.2014, reclamanta a admis că imobilul din Bușteni este bun comun și că a avut o contribuție de 50 % la dobândirea masei bunurilor comune. De asemenea, prin tranzacția sus menționată, intervenienta M. A. M. A. a declarat că renunță la judecata cererii de intervenție.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut că în timpul căsătoriei reclamantei cu defunctul, au fost achiziționate următoarele bunuri: apartament cu 4 camere situat în București, sector II, ., ., ., cu o suprafață utilă de 79,93 mp, precum și cota indiviză de 0,33 % din suprafața de folosință comună a imobilului, cu următoarele dependințe: vestibul, WC, oficiu, debara, bucătărie, baie, 2 balcoane, logie, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 177/1975. Prin același contract s-a atribuit cumpărătorilor dreptul de folosință pe durata existenței construcției a terenului aferent locuinței în suprafață de 12.01 mp respectiv cota indiviză de 0,3% din teren; imobil format din teren intravilan în suprafață totală de 601 mp și construcțiacasă de locuit situat în ., județ Ilfov, tarlaua 85, parcelele 232, 2733 a fost dobândit tot în timpul, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1931/23.11.1998 de BNP Meltiade Riba cu sediul în București, sector 3; teren în suprafață de 300 mp și construcția edificată pe acesta situate în Popești Leordeni, ., județ Ilfov, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1052/06.05.1991 de notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov; imobil construcție (format din 2 camere și dependințe) și terenul aferent intravilan în suprafață de 390 mp înscris în CF 1797, situat în ., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 25.09.1998 de BNP I. Șaimovici cu sediul în București, sector 3, înscris în CF localitatea Svinița, jud. M. sub nr._; imobil construcție – locuință situat în intravilanul orașului Bușteni dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2210/17.12.1999.
Instanța nu a reținut drept bun comun terenul aferent imobilului din localitatea Bușteni, în suprafață de 234,48 mp, întrucât nu s-a făcut dovada că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2210/17.12.1999 s-a transmis și dreptul de proprietate asupra acestuia. Astfel, potrivit contractului anterior menționat, vânzătoarea Paloșan S. –M. nu deținea dreptul de proprietate asupra terenului, ci un drept de concesiune dobândit prin contractul de concesiune nr._ din 28.05.1999 încheiat cu Primăria Orașului Bușteni, transcris sub nr. 1250/1999 de Judecătoria S., ce urma a fi transmis cumpărătoarei în baza Acordului nr. 8228/15.132.1999 eliberat de Primăria Orașului Bușteni. De altfel, concluzia că soții P. nu au avut drept de proprietate asupra terenului respectiv este susținută și de înștiințarea de plată emisă de Primăria Orașului Bușteni la 21.01.2014 din care reiese că reclamanta datora impozite pentru teren dobândit in concesiune.
În consecință, instanța a consfințit în parte tranzacția încheiată, fără terenul din localitatea Bușteni, motiv pentru care forma tranzacției consfințită de instanță nu include mențiunea „si a contractului de concesiune asupra terenului nr. 19/3149/28.05.1999” din formularea „imobilul din Bușteni, ., jud. Prahova, în valoare de 126.000 ron, achiziționat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2210/17.12.1999 și a contractului de concesiune asupra terenului nr. 19/3149/28.05.1999”.
De asemenea, în timpul căsătoriei reclamantei cu defunctul său soț, au mai fost dobândite următoarele sume de bani: 80.000 ron – cont CEC 826 deschis pe numele defunctului și 1713,18 USD (6143,67 ron la un curs de 3,58 lei/USD valabil la 05.12.2014) – cont BRD IBAN RO76BRDE410SV_, conform extrasului de cont pentru situația contului la data de 31.01.2007. În baza probelor administrate și a recunoașterii reclamantei și intervenientei principale prin tranzacția din 09.12.2014, instanța a reținut că bunurile sus menționate au fost dobândite de reclamantă și defunctul P. Carmenco în timpul căsătoriei acestora și în cote egale, astfel încât în masa succesorală a defunctului a fost inclusă numai cota de ½ din dreptul de proprietate asupra bunurilor.
Întrucât reclamanta a renunțat la moștenirea soțului său, pârâților, în calitate de descendenți de gradul I ai defunctului, le va reveni fiecăruia câte o cotă de ½ din masa succesorală, moștenirea fiind acceptată sub beneficiu de inventar de către ambii pârâți conform declarațiilor autentificate sus menționate. P. stabilirea cotelor din moștenire cuvenite pârâților, s-au avut în vedere prevederile art. 669 Cod Civil.
În consecință, instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra bunurilor sus menționate revine, în coproprietate, reclamantei (cota de 1/2) și pârâților, fiecare cu cota de ¼.
În temeiul art. 728 cod civil și art. 271 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța a lua act și a consfințit în parte tranzacția încheiată de părți la termenul din 09.12.2014 în sensul că a exceptat de la consfințire includerea la masa bunurilor comune, la masa succesorală și atribuirea ca urmare a ieșirii din indiviziune a terenului în suprafață de 234,48 mp situat în localitatea Bușteni, aferent imobilului construcție dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2210/17.12.1999, teren ce face obiectul contractului de concesiune nr._ din 28.05.1999 încheiat cu Primăria Orașului Bușteni, transcris sub nr. 1250/1999 de Judecătoria S..
Cu privire la cererea de intervenție principală formulată de A., instanța a reținut că prin sentința penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București pronunțată în dosar nr._/3/2006, definitivă și executorie, părțile S. D. I. și P. D. F. au fost obligați în limita activului succesoral, la plata sumei de 61.606.720,78 Ron indexată cu rata inflației începând cu data de 24.05.2000 către partea civilă A., în temeiul art. 14 alin. 3 lit. a) C. Pr. P. rap. la art. 346 Cod Pr. P.. și art. 998 și urm Cod Civil.
La solicitarea A., s-a inițiat executarea silită împotriva pârâților ce face obiectul dosarului de executare nr.16/2012 înregistrat pe rolul B. AD REM cu sediul în ..
Cererea de intervenție în interes propriu formulată de A. a fost respinsă. Capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor numai a pârâților este lipsit de interes întrucât aceștia au acceptat succesiunea defunctului lor tată sub beneficiu de inventar, prin declarații autentice, iar reclamanta a renunțat la moștenire, tot prin declarație autentică, așa încât nu se poate pune problema lipsei calității de moștenitor a pârâților. În ceea ce privește cererea de vânzare a bunurilor atribuite pârâților prin executor judecătoresc, instanța a reținut că în cadrul unui partaj, vânzarea poate fi dispusă numai în situația în care niciunul dintre coindivizari nu solicită atribuirea bunurilor, potrivit dispozițiilor art. 673 ind. 11 Cod Pr. Civ. În cazul de față, prin tranzacția încheiată, moștenitorii acceptanți sub beneficiu de inventar au fost de acord să li se atribuie bunurile în natură, bunuri care pot fi urmărite de intervenientă pentru recuperarea creanței sale în cadrul procedurii executării silite.
Prin decizia civilă nr. 2189/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta intervenientă în nume propriu A. P. Administrarea Activelor Statului -A.A.A.S., împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Sector 2 București în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L., intimații pârâți P. D. F. și S. D. I. și intimata intervenientă M. A. M. A., ca nefondat.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reiterat principiile care guvernează judecata unui apel, respectiv împrejurarea că acesta este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă. Cu toate acestea, obiectul unui apel îl constituie întotdeauna o hotărâre judecătorească, ceea ce înseamnă că apelantul are obligația de a indica motivele de critică față de modul în care s-a desfășurat prima judecată, precum și față de considerentele reținute de judecătorul fondului.
Față de prevederile art 295 alin 1 C.proc.civ, tribunalul a procedat la analizarea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, dar în limitele cererii de apel.
Tribunalul a apreciat oportun a fi lămurite efectele unei hotărâri judecătorești și consecințele autorității de lucru judecat, în raport de invocarea de către apelantă a acestei excepții cu referire la calitatea de moștenitori ai defunctului Carmenco P.. Astfel, în baza art 166 C.proc.civ, autoritate de lucru judecat presupune existența triplei identități de obiect, părți și cauză. Potrivit art. 1201 din Codul civil din 1864, este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate, ceea ce presupune că o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată că exprimă adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre-„res iudicata pro veritate habetur”. Pornind de la aceste chestiuni, este de natura evidenței că sentința penală nr 423/20.03.2007 nu poate avea autoritate de lucru judecat față de prezenta cerere.
Tribunalul a lămurit apelanta că o hotărâre judecătorească rămasă definitivă/irevocabilă are mai multe efecte juridice, unul dintre acestea fiind puterea de lucru judecat în care intră considerentele, dar mai ales dispozitivul său. Iar lucrul judecat are, la rândul sau ca efecte, exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea și obligativitatea hotărârii respective.
Prezumția lucrului judecat operează atunci când într-un proces ulterior intervine o situație juridică deja rezolvată printr-o hotărâre anterioară, fără însă a exista însă o identitate de acțiuni ( obiect, părți, cauză ). Prezumția lucrului judecat este manifestarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicțională nu mai poate fi combătut între părți; aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probei, instanța neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, în considerarea principiului securității juridice. „Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate (Secția I civilă, decizia nr. 3028 din 4 mai 2012).
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părți, obiect și cauză), însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Prin urmare, întrucât în relația dintre părți, prezumția puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. (Decizia nr. 3845 din 8 noiembrie 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Reținând aceste considerații, tribunalul a constatat că, de fapt, apelanta invocă prezumția puterii lucrului judecat în care a intrat calitatea de moștenitori ai fiilor defunctului, S. D. I. și P. D. F., în considerarea sentinței penale nr. 423/20.03.2007, argument pe care tribunalul l-a confirmat și a reținut că hotărârea primei instanțe este în același sens. Calitatea acestora de moștenitori a fost statuată în considerarea declarațiilor autentice ale pârâților prin care au acceptat succesiunea defunctului. Ceea ce omite apelanta este împrejurarea că aceste declarații autentice existau și la momentul pronunțării titlului executoriu de care uzează, sentința penală nr. 423/20.03.2007. Astfel, pârâtul P. D. F. a acceptat sub beneficiu de inventar moștenirea tatălui său (decedat la data de 10.09.2005) la data de 28.09.2005, iar pârâta S. D. I., la data de 22.02.2006. Prin urmare, cât privește forma acceptării succesiunii la momentul pronunțării sentinței penale, nu putea fi decât cea consemnată în cadrul declarațiilor autentice ale părților, succesibilii neputând fi considerați deopotrivă, acceptanți sub beneficiu de inventar și acceptanți pur și simplu ai unei moșteniri deschise.
În concluzie, dând eficiență puterii lucrului judecat a sentinței penale nr 423/20.03.2007 cu referire exclusiv la calitatea pârâților de moștenitori, prezenta instanță nu poate decât să constate că aceștia și-au manifestat dreptul de opțiune succesorală, cu îndeplinirea formalităților cerute de lege, acceptând sub beneficiu de inventar, opțiune care, cum s-a arătat mai sus, a fost exercitată mult anterior pronunțării titlului executoriu care consacră calitatea intervenientei de creditoare. Ca atare, solicitarea acesteia de a se reține calitatea pârâților de acceptanți pur și simplu ai moștenirii apare ca fiind profund neîntemeiată, formulată cu ignorarea probatoriului existent în dosar, a normelor de drept civil și, mai mult, a dispozitivului sentinței penale nr 423/20.03.2007. Astfel, instanța penală a reținut exercitarea opțiunii succesorale sub forma acceptării sub beneficiu de inventar, împrejurare care rezultă din stabilirea obligației în sarcina moștenitorilor de a plăti în limita activului succesoral. Or, condiționarea aceasta există numai în forma acceptării sub beneficiu de inventar, pentru că în cazul acceptării moștenirii pur și simplu se produce confuziunea patrimoniilor (al defunctului cu al moștenitorului), ceea ce atrage suportarea de către succesor a pasivului moștenirii peste limitele activului averii moștenite, chiar și cu bunurile proprii (Tratat de drept succesoral, F. D., Universul Juridic, Ed. a II-a 2002, pag 428, paragraful patru).
Alegațiile apelantei vizând interesul său și al organului de executare în obținerea executării titlului sunt lipsite de relevanță juridică în acest cadru procesual, creditoarea fiind beneficiara unei hotărâri judecătorești față de care a fost demarată procedura executării silite, drepturile sale nefiind negate ori lezate pe calea prezentului demers judiciar. Dimpotrivă, instanța de fond a confirmat statuările instanței penale cât privește calitatea de moștenitori ai defunctului P. Carmenco.
Cel de-al doilea motiv de apel, vizând modalitatea de partajare, a fost considerat de către Tribunal ca fiind profund lipsit de temeinicie și formulat în totală contradicție cu prevederile legale. Astfel, trebuie reamintit că în România instituția moștenirii este concepută-în cadrul devoluțiunii legale- ca o moștenire de familie, ceea ce înseamnă că mai întâi sunt chemați să culeagă o succesiune, rudele defunctului. Numai în cazul în care niciunul dintre moștenitori nu cere atribuirea bunului și nici nu este interesat de valorificarea acestuia, se poate dispune vânzarea prin licitație publică, de către executorul judecătoresc (art 673 ind 11 C.proc.civ). În consecință, cum a subliniat și prima instanță, vânzarea bunurilor ce compun averea succesorală are un caracter subsidiar, iar cererea moștenitorilor de atribuire a bunurilor nu poate fi ignorată în favoarea unei cereri din partea unui creditor (evident, fără calitate de succesibil).
Susținerile apelantei în sensul exercitării, de către intimați, a drepturilor procesuale cu rea credință și speculația privind încercarea acestora din urmă de a frauda interesele creditorilor nu au fost primite ca reale și juridic argumente. Pe de o parte, pentru că buna credință este prezumată în dreptul civil român, ca atare, contrariul trebuie dovedit, și nu doar afirmat. Omisiunea reclamantei de a menționa pasivul succesoral concretizat în obligația de plată a sumei din dispozitivul sentinței penale nr 423/2007 nu face dovada în acest sens, întrucât cererea de chemare în judecată este formulată de soția supraviețuitoare, renunțătoare la drepturile succesorale, astfel că nu avea nici un interes de a indica pasivul succesoral. Pe de altă parte, atribuirea activului succesoral către moștenitori nu atrage o scădere a valorii acestuia, astfel că nu poate fi în discuție nici măcar o supoziție de fraudare a intereselor creditorului. Și, oricum chiar și creditorul fraudat are căi legale de a-și conserva și asigura creanța, cererea de intervenție de față nefiind una dintre ele.
P. aceste considerente, văzând prevederile art. 296 C.proc.civ, tribunalul a constatat că se impune respingerea apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta intervenientă A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S.
Potrivit primului motiv de nelegalitate, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ambele instanțe au aplicat si interpretat greșit dispozițiile legale.
Astfel, prin sentința penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București, dosar nr._/3/2006, rămasă definitiva si executorie au fost obligați in baza art. 14 alin.3 lit. a C.proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. si art. 998 si urm. Cod civil moștenitorii inculpatului Camenco P., respectiv P. D. F. și S. D. I. in limita activului succesoral plata sumei totale de 61.606.720,78 RON, indexata cu rata inflației începând cu data de 24.05.2000, către partea civila A. pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS. În vederea plații sumei totale de 61.606.720,78 RON a solicitat încuviințarea in principiu a cererii de intervenție in interes propriu si comunicarea cererii părților din prezenta cauza si pe fond sa se constate calitatea de moștenitori ai defunctului P. Camenco a paraților S. D. I. și P. D. F. ca efect al autorității de lucru judecat al laturii civile a Sentinței penale nr. 423/20.03.2007 rămasa definitiva si executorie, a Tribunalului București Secția a II-a penala, dosar nr._/3/2006; să se constate ca S. D. I. Si P. D. F. au acceptat tacit succesiunea lui P. Camenco; se stabilească componenta/întinderea activului succesoral; să se dispună valorificarea activului succesoral si recuperarea sumelor datorate AAAS prin vânzarea efectuata de către Biroul Executorilor Judecătorești Ad Rem, prin executor judecătoresc N. E. R., ca urmare a cererii de executare silita cu care a fost investita de către AAAS.
AAAS a solicitat prin cerere de executarea silita a Biroului Executorilor Judecătorești Ad Rem punerea în executare a titlului executoriu sentința penala nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București rămasa definitiva prin Decizia penala nr. 2098/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție Secția penala, titlu executoriu prin care debitorii S. D. I. si P. D. F. in calitate de moștenitori ai numitului P. Camenco au fost obligați in limita activului succesoral la plata sumei de 61.606.720,98 RON.
Așa cum se poate constata, moștenitorii inculpatului Camenco P., respectiv P. D. F. și S. D. I. prin exercitarea cailor de atac împotriva titlului executoriu sentința penală nr. 423/20.03.2007 au efectuat acte pe care nu le puteau săvârși decât în calitate de erede.
S-a învederat instanței ca, dreptul pe care îl pretinde AAAS si anume activul succesoral si interesul sunt justificate prin însuși titlul executoriu arătat prin care moștenitorii defunctului Camenco P. au fost obligați la plata despăgubirilor in suma de 61.606.720,98 RON in limita activului suscesoral in integralitate. Interesul AAAS cât si al B. Ad Rem in cauza este legitim si se justifică prin necesitatea recuperării creanței la care au fost obligați moștenitorii defunctului Camenco P. in limita activului succesoral si al cheltuielilor de executare care sunt in sarcina debitorilor.
Recurentul arată că intimații-debitori P. D. F. si S. D. ar putea sa invoce după rămânerea irevocabila a hotărârii ce se va pronunța diverse impedimente la executare, inclusiv imposibilitatea de continuare a executării silite încălcându-se scopul desfășurării executării silite cu celeritate si valorificarea creanței AAAS.
Se mai arată că prin promovarea acțiunii introductive se exercita cu rea credința drepturile procesuale de către părțile din proces pe de o parte, iar pe de parte se încearcă eludarea/ încălcarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pe latura civila, prin inducerea in eroare a instanței de judecata, omiterea mențiunii existentei acestei datorii a defunctului Camenco P. la care au fost obligați debitorii P. D. F. si S. D. I. la plata in limita activului succesoral, ce ar avea ca rezultat
micșorarea/risipirea activului succesoral si, fraudarea atât a creditorului
AAAS cat si a executorului judecătoresc.
Conform dispozițiilor art. 563 si urm. C.proc. civ. la distribuirea sumei rezultate din executarea silita respectiv valorificarea activului succesoral, prioritate la distribuire o au creanțele reprezentând datorii si cheltuieli de executare silita precum si orice cheltuiala făcuta in interesul creditorului.
Atât creditoarea AAAS cât si biroul executorilor judecătorești sunt creditori ai moștenitorilor defunctului Camenco P., iar creanța stabilita prin titluri executorii respectiv Sentința penala nr. 423/20.03.2007 si procesul verbal de cheltuieli de executare se vor recupera in limita activului succesoral precum si din valorificarea acestuia.
AAAS precizează că a achitat părților civile FNI despăgubirile rezultate din activitatea infracționala desfășurata de către inculpați din bugetul de stat, fiind echitabil sa recupereze de la inculpați sumele plătite cu titlu de despăgubiri.
Al doilea motiv de nelegalitate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., prin acesta susținându-se că ambele instanțe au aplicat si interpretat nelegal dispozițiile legale si actele cauzei, fața de modalitatea de partajare a moștenirii, si nelegal a fost respinsa cererea de intervenție in interes propriu formulata de AAAS.
Se susține că, ambele instanțe au încălcat dispozițiile legale respectiv art. 6734 alin. 1 C.pr. civ. privind modalitatea de partajare a moștenirii intimaților.
În final, recurenta solicită respingerea formulării unei cereri de valorificare a activului succesoral prin buna învoială a părților deoarece creditoarea AAAS și executorul judecătoresc se opune unei astfel de cereri. Referitor la valoarea bunurilor ce compun activul succesoral, solicita să se dispună efectuarea unei expertize evaluatorii a acestora si instanța să se pronunțe cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea activului succesoral cat si cu privire la cererea de partajare.
Recurenta –intervenientă solicită vânzarea bunurilor prin executorul judecătoresc, pentru ca, pe de o parte, executorul judecătoresc a fost investit de către creditorul AAAS cu punerea în executare a titlului executoriu, iar pe de alta parte, creditorul AAAS se opune valorificării activului de către moștenitori, existând astfel si transparenta activității de executare silita, si împiedicarea moștenitorilor la valorificarea bunurilor la un preț derizoriu, fictiv.
În concluzie, recurenta –intervenientă solicită admiterea recursului, cu modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii apelului si schimbarea in tot instanței de apel, iar pe fond admiterea cererii de intervenție principală așa cum a fost formulată si motivată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 si urm. C.proc.civ..
Intimata P. L. a depus întâmpinare prin care invocă excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, în condițiile în care, titlul executoriu care conține creanța invocată de către A. este reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București, care a rămas definitivă prin decizia nr. 2098 din data de 04.06.2009. Sub acest aspect, sunt invocate dispozițiile art. 405 Cod procedură civilă care stabilesc un termen de prescripție de 3 ani care începe să curgă de la momentul la care se cere executarea silită. Prin urmare, susține intimata, termenul de prescripție al executării silite s-a împlinit la data de 04.06.2012, în condițiile în care, executarea silită, care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 267/2012, s-a finalizat cu admiterea contestației formulată de către debitor și anularea formelor de executare.
Intimata arată că intervenientul nu are decât o creanță imperfectă împotriva moștenitorilor, sub beneficiu de inventar.
Cu privire la fondul cauzei, intimata arată că nu există nici o motivare pentru a se valorifica activul succesoral, deoarece partajul nu este o formă atipică de executare silită.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a considerat că, cererea de intervenție este neîntemeiată, deoarece în cadrul unui partaj, vânzarea poate fi dispusă numai în situația în care nici unul dintre coindivizari nu solicită atribuirea bunurilor, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 67311 Cod procedură civilă, iar în cauză, prin tranzacția încheiată, moștenitorii acceptanți sub beneficiu de inventar, au fost de acord să li se atribuie bunurile în natură, bunuri care pot fi urmărite de către intervenientă pentru recuperarea creanței sale în cadrul procedurii executorii silite.
Instanța de apel a considerat, în esență, că sentința penală și declarațiile pârâților autentificate la Notariat sunt clare în privința obligației moștenitorilor de a plăti debitul invocat de către A., dar, această obligație există în limita activului succesoral. De asemenea, a considerat că, luându-se act de tranzacția dintre moștenitorii pârâți și reclamanta care în calitate de soție supraviețuitoare nu a acceptat succesiunea, nu sunt negate drepturile creditoarei A., astfel cum acestea au fost stabilite prin sentința penală, acestea urmând a fi exercitate în cadrul executării silite.
Instanța de apel a considerat că omisiunea precizării pasivului succesoral în tranzacția încheiată de părți este justificat de faptul că reclamantă în prezenta cauză este soția supraviețuitoare care este renunțătoare la drepturi, iar prin atribuirea activului succesoral către moștenitorii acceptanți, nu se ajunge la o scădere a valorii acestuia.
Curtea constată că atât recurentul, cât și celelalte părți din dosar sunt de acord cu deschiderea succesiunii defunctului Camenco P., și cu faptul că singurii moștenitori ai defunctului sunt pârâții P. D. F. și S. D. I., care sunt acceptanți sub beneficiu de inventar, în condițiile în care soția supraviețuitoare a renunțat la succesiunea defunctului. Aceste aspecte au fost reținute ca atare și de către instanțele de fond, și nu sunt contestate prin cererea de recurs.
Cu toate acestea, Curtea constată că, criticile recurentului prin care se invocă greșita aplicare a normelor de drept material sunt întemeiate.
Astfel, deși există un creditor al succesiunii, ceea ce înseamnă că există pasiv succesoral, instanța a consfințit o tranzacție încheiată între moștenitorii acceptanți sub beneficiu de inventar. Or, potrivit codului civil, moștenitorul acceptant sub beneficiu de inventar va culege doar acele bunuri care rămân în succesiune după ce s-a lichidat pasivul.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel au nesocotit ordinea în care se efectuează operațiunile de sistare a indiviziunii succesorale, în ipoteza în care, în masa succesorală există atât activ cât și pasiv, iar moștenitorii sunt acceptanți sub beneficiu de inventar. Într-o astfel de ipoteză, după ce se stabilește activul și pasivul, se scade acesta din urmă din cel dintâi, și dacă rămân elemente de excedentare de activ, acestea se cuvin moștenitorilor acceptanți sub beneficiu de inventar.
Dezbaterea succesiunii nu se poate face doar în privința activului, cu nesocotirea pasivului, pentru că în acest fel, s-ar realizează nelegal, o novație prin schimbare de debitor, care l-ar împiedica pe creditorul succesiunii să-și valorifice pretențiile ulterior. Instanțele de fond au omis faptul că, de la momentul la care hotărârea de atribuire a elementelor de activ și de consfințire a tranzacției, a rămas irevocabilă, moștenitorii acceptanți sub beneficiu de inventar au drept de dispoziție asupra respectivelor elemente, chiar dacă, pe rolul unui executor judecătoresc ar exista o executare silită în curs. Nimic nu i-ar împiedica pe pârâții proprietari să înstrăineze bunurile care le-au fost atribuite, punându-l în acest fel pe creditorul succesiunii în imposibilitate să-și valorifice creanța, deoarece, prin ipoteză, nu ar putea urmări bunurile proprii ale moștenitorilor care au acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar.
Ține de esența instituției juridice a dezbaterii succesorale, faptul că aceasta se realizează unitar iar soluția instanței de sistare a indiviziunii trebuie să privească atât activul, cât și pasivul succesoral.
În drept, litigiul dedus judecății este guvernat de dispozițiile vechiului cod civil având în vedere că devoluțiunea succesorală este supusă legii în vigoare la data deschiderii moștenirii adică la data decesului persoanei a cărei succesiune se dezbate.
Art. 685 din vechiul cod civil prevede că succesiunea poate fi acceptată curat și simplu sau sub beneficiu de inventar.
În speță, acceptarea succesiunii sub inventar a fost corect reținută de către instanța de fond mai ales că în titlul executoriu, reprezentat de sentința penală, moștenitorii acceptanți sub acest beneficiu au fost obligați în această calitate și în aceste limite la suportarea pasivului. Conform art. 688 Cod civil efectele acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii.
Art. 705 Cod civil prevede că inventarul bunurilor succesiunii este o condiție pentru ca acest fel de acceptare să producă efecte juridice.
Relevante în speță sunt dispozițiile art. 713 Cod civil, conform cărora, beneficiul de inventar dă eredelui avantajul (1) de a plăti datoriile succesiunii numai până la concurența valorii bunurilor ce le-a primit, de a se scuti chiar de plata datoriilor, privind toate bunurile succesiunii creditorilor și legatarilor și (2) de a nu amesteca bunurile proprii cu acelea ale succesiunii și de a conserva în contra succesiunii dreptul de a cere plata creațiilor sale.
Moștenitorii trebuie să dea socoteală creditorilor succesiunii fără a putea vinde mobilele sau imobilele care intră în compunerea acesteia decât prin formele legiuite pentru vânzările publice, cu respectarea procedurii și cu plata creditorilor din prețul imobilelor înstrăinate (art. 714, art. 716 și art. 717 Cod civil).
Instanțele de fond au nesocotit dispozițiile art. 718 din Codul civil în care se arată expres că moștenitorul sau moștenitorii trebuie să depună o cauțiune prin care să garanteze dreptul creditorilor sau altor persoane interesate la despăgubire. Dacă nu se dă o astfel de cauțiune se vor vinde mișcătoarele și/sau imobilele spre a se întrebuința la desfacerea sarcinilor succesiunii. Dacă există mai mulți creditori ordinea și limitele despăgubirii acestora se va stabili de către judecător.
Prin urmare, instanțele de fond nu puteau atribui moștenitorilor acceptanți sub beneficiu de inventar nici un bun până la momentul la care nu era stins pasivul. Este posibil ca, atunci cânt pasivul este mai mare de cât activul, moștenitorilor sub beneficiu de inventar, să nu le revină nici un bun, ca urmare a succesiunii, fără ca aceasta să însemne că vor răspunde în alte limite decât cele ale activului existent.
Existența unui pasiv succesoral și a unui creditor al succesiunii face obligatorie stingerea pasivului înainte de preluarea unor elemente de activ de către moștenitorii acceptanți sub beneficiu de inventar.
Operațiunea juridică de stingere a pasivului pentru a se vedea dacă există elemente de activ care să intre în patrimoniul moștenitorilor acceptanți sub beneficiu de inventar este obligatorie. Faptul că această operațiune se realizează prin vânzarea unuia sau mai multor elemente de activ (de bună voie sau prin executor), ori, chiar prin preluarea unor astfel de elemente de către creditor (evident, cu acordul tuturor părților implicate), nu transformă dezbaterea succesorală într-o executare silită atipică, ci reprezintă tocmai modalitatea tipică de dezbatere a succesiunilor, în cuprinsul cărora există atât elemente de activ, cât și elemente de pasiv.
Curtea consideră că, în lipsa acordului creditorului, operațiunea juridică prealabilă de stingere a pasivului, era obligatorie chiar în ipoteza în care, moștenitorii nu ar fi fost acceptanți sub beneficiu de inventar, deoarece nu este rezonabil să fie omiși creditorii succesiunii de la dezbaterea acesteia, pe motiv că și-ar putea valorifica drepturile ulterior împotriva moștenitorilor.
Faptul că prin tranzacție încheiată și consfințită de către prima instanță s-au fraudat drepturile recurentului creditor este evident, din moment ce, în cuprinsul acesteia nu se face nici o referire la pasiv. Or, pentru a se putea împărți activul de către moștenitorii acceptanți sub beneficiu de inventar este necesar ca acest activ să existe, după ce s-a stins pasivul succesoral.
Față de faptul că dispozițiile art. 6731 – art. 67314 din codul de procedură civilă de la 1865, nu vorbesc despre creditorii succesiunii și nu fac nicio referire la pasiv se datorează prevederilor din vechiul Cod civil la care s-a făcut referire anterior.
Posibilitatea vânzării mobilelor sau imobilelor pe parcursul dezbaterii succesiunii, sub controlul judecătorului, dacă este cazul, este expres prevăzută de dispozițiile art. 716, art. 1rt. 717 și art. 718 din Codul civil. Chiar și Codul de procedură civilă face trimitere la dispozițiile din capitolele II, III și IV din Cartea a V-a cod procedură civilă, care sunt aplicabile în completare la împărțelile judiciare și permit vânzarea prin intermediul executorului judecătoresc a bunurilor succesiunii în măsura în care acest lucru este necesară pentru stingerea pasivului.
Susținerile intimatei P. L., conform cărora, dreptul creditorului urmăritor de a-și realiza creanța s-ar fi prescris în condițiile art. 405 Cod procedură civilă, nu pot fi primite de către Curte, deoarece sunt formulate de o persoană care nu a declarat recurs sau apel, respectiv de către o persoană care nu are calitatea de moștenitor acceptant, astfel că nu are interes să formuleze apărări care să ducă la stingerea pasivului succesoral. Oricum, creanța A. are caracterul unei creanțe bugetare, astfel că, dreptul de a obține executarea silită a acesteia, nu este prescriptibil în termenul de 3 ani invocat de către intimata P. L..
Chiar și dacă s-ar accepta că acest termen de prescripție ar fi aplicabil în cauză, ar trebui să se observe că el nu s-a împlinit, deoarece termenul de prescripție începe să curgă de la momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 423/20.03.2007, și anume 04.06.2009, când a fost pronunțată decizia penală nr. 2098 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (în materie penală, sub imperiul vechiului cod de procedură penală, nu exista distincția regăsită în materia civilă între hotărârile definitive și hotărârile irevocabile). Or, deși cererea de intervenție formulată de A. prin executorul judecătoresc sesizat cu punerea în executare silită a creanței rezultată din hotărârea penală, a fost formulată la data de 19.06.2012, curgerea termenului de prescripție a fost întreruptă în condițiile Codului de procedură civilă la momentul la care A. a formulat cererea de punere în executare silită a sentinței penale nr. 423/20.03.2007, adică la data de 29.05.2012, care se situează în interiorul celor trei ani avuți în vedere de art. 405 (copia cererii de executare silită depusă de A. la Biroul Executorilor Judecătorești se află la filele 168-170 din dosarul de fond).
Reținerea unei cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune de către soției supraviețuitoare nu a fost criticată în recurs astfel că cele reținute de către instanțele de fond au intrat în puterea lucrului judecat.
P. toate cele arătate Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, va admite apelul declarat de către apelanta intervenientă în nume propriu A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. împotriva sentinței civile nr._/6.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București., va desființa în parte sentința apelată și admițând cererea de intervenție în interes propriu, va respinge cererea de consfințire a tranzacției și va trimite cauza la aceeași instanță de fond pentru a se lichida succesiunea începând cu pasivul succesoral, în funcție de care se poate stabili existența activului succesoral. Curtea va menține dispozițiile sentinței relativ la admiterea în parte a acțiunii, la constatarea deschiderii succesiunii defunctului P. Camenco, la constatarea faptului că singurii moștenitori ai defunctului sunt S. D. I. și P. D. V., care sunt acceptanți sub beneficiu de inventar, respectiv constatarea faptului că reclamanta P. L., în calitate de soție supraviețuitoare a renunțat la succesiunea defunctului.
Trimiterea cauzei la prima instanță și nu la instanța de apel este rezultatul faptului că acțiunea introductivă a fost depusă la Oficiul Poștal înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar prima instanță (judecătoria) nu a judecat fondul cauzei deoarece nu a dezbătut succesiunea și nu a permis realizarea drepturilor recunoscute creditorului succesiunii A. pentru Administrarea Activelor Statului, a cărui cerere de intervenție a fost în mod nelegal respinsă ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta intervenientă A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. cu sediul în București, .. Ș. nr. 50, sector 1, împotriva deciziei civile nr.2189/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. L., și intimații pârâți P. D. F. și S. D. I., toți cu domiciliul procesual ales la C.. Av. R. D., cu sediul în București, .. 21, sector 2 și intimata – intervenientă M. A. M. A. cu domiciliul în București, .. 34, sector 2.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul declarat de către apelanta intervenientă în nume propriu A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. împotriva sentinței civile nr._/6.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.
Desființează în parte sentința apelată și admițând cererea de intervenție în interes propriu, respinge cererea de consfințire a tranzacției și trimite cauza la aceeași instanță de fond pentru a se lichida succesiunea începând cu pasivul succesoral, în funcție de care se poate stabili existența activului succesoral.
Menține dispozițiile sentinței relativ la admiterea în parte a acțiunii, constatarea deschiderii succesiunii defunctului P. Camenco, constatarea faptului că singurii moștenitori ai defunctului sunt S. D. I. și P. D. V., care sunt acceptanți sub beneficiu de inventar, respectiv constatarea faptului că reclamanta P. L., în calitate de soție supraviețuitoare a renunțat la succesiunea defunctului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. G. A. M. M. G. S.
GREFIER
D. M.
Red. DMG
Tehnored. GC/T.I 2 ex.
23.02.2016
Jud. apel: C. L. B.
M. D. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 47/2016. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 7/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
