Acţiune în constatare. Decizia nr. 594/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2690/84/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 594/A/2014 | |
Ședința publică din data de 18 iunie 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | T. D. – președintele Secției I-a civilă |
JUDECĂTOR: | A.-T. N. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA, împotriva sentinței civile nr. 5484 din 28 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., în dosar nr._, privind-o și pe pârâta P. O. CHILIOARA, având ca obiect acțiune în constatare – constatarea nulității absolute.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei-intimate P. O. Chilioara, avocat C. V., lipsă fiind reprezentantul reclamantei-apelante P. G.-Catolică Chilioara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 iunie 2014, reclamanta-apelantă P. G.-Catolică Chilioara a depus la dosar, prin fax, concluzii scrise prin care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtei-intimate depune la dosar chitanța . nr. 19 din 2 iunie 2014, prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 2800 lei și trei planșe foto reprezentând casa parohială actuală pentru a arăta că nu este aceeași cu cea înscrisă în CF 5.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probațiunii și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta pârâtei-intimate solicită respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.800 lei, conform chitanței depuse la dosar.
Apreciază că este nefondată solicitarea reclamantei de a se stabili că imobilul casă și grădină fac parte dintre bunurile prevăzute de Legea nr. 126/1990 și că tribunalul este instanța competentă pe legea specială aplicabilă acestor bunuri.
Tribunalul, având în vedere mențiunile din cartea funciară, a considerat că nu este competent, întrucât acțiunea se referă la bunuri obișnuite, cărora se aplică și în privința constatării nulității înscrierilor, dreptul comun.
Reclamanta a susținut că este vorba despre bunuri cu afectare specială, reglementate de Legea nr. 126/_ și OG nr. 64/2000. Raportat la această susținere, tribunalul s-a pronunțat respingând cererea reclamantei.
Imobilul în litigiu nu este un locaș de cult și nu a fost notat în CF nr. 4 Chilioara, întrucât lăcașul de cult aparținând Bisericii Ortodoxe Chilioara nu se află pe vreun teren înscris în CF 4 Chilioara.
Prin urmare, cererea reclamantei de a se constata nulitatea actului de dobândire a imobilelor din CF nr. 4 Chilioara reprezentând bunuri prevăzute de Legea nr. 126/1990, este neîntemeiată.
Cererea reclamantei nu este o acțiune în revendicare și nu se judecă cu Statul Român. Decretul nr. 358/1948 a făcut distincție între bunurile ce au aparținut organizațiilor coordonatoare și ierarhice ale parohiilor greco-catolice.
Imobilul în litigiu nu a fost preluat de către stat, astfel că Decretul nr. 358/1948 nu este aplicabil în speță. În art. 1 al acestui decret se prevedea că organele, organizațiile și instituțiile cultului greco-catolic încetează să mai existe, ca urmare a revenirii comunităților locale ale cultului greco-catolic la cultul ortodox. Parohiile au rămas ca și structură și subiect de drept, însă și-au schimbat denumirea ca urmare a trecerii credincioșilor și preoților la cultul ortodox, conform prevederilor art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948.
Întrucât această cerință a fost consfințită prin lege, pretenția de a se mai pronunța printr-o hotărâre judecătorească trecerea la noul cult, nu avea în contradictoriu cu cine să se facă. Legea nr. 385/1948 și cea de organizare a cultelor au fost aplicate și au produs consecințe legale, câtă vreme au fost active, aceste consecințe nu pot fi anulate retroactiv, iar dispozițiile celor două acte normative au fost respectate la data înscrierii în CF, și doar cu privire la acestea se poate solicita instanței verificarea legalității înscrierii. Prin încheierea nr. 85/1967, în baza raportului oficios, s-a notat rectificarea numelui Parohiei greco-catolice, în acela de P. ortodoxă română, în perioada în care era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938, iar înscrierile în baza acestui act normativ erau guvernate de principiul legalității.
Existența raportului oficios nu poate fi contestată prin simpla negare a existenței lui, față de exigențele legalității înscrierii în cartea funciară, încheierea notarială atacată a respectat prevederile art. 12 din Decretul-lege nr. 115/1938 și beneficiază de prezumția legală că dreptul există, raportat la înscrisurile în baza cărora s-a săvârșit. Simpla afirmație conform căreia înscrierea în cartea funciară s-a făcut în baza unei simple cereri, nu răstoarnă prezumția de legalitate a înscrierii, aceasta poate fi răsturnată doar prin probe.
Reclamanta-apelantă nu a făcut dovada că este continuatoarea vechii persoane juridice existentă în anul 1948.
Acțiunea în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept și nu constatarea nulității absolute a unui act juridic civil, sau a unui act normativ care a stat la baza emiterii unui act administrativ de intabulare.
Pentru aceste motive, apreciază că se impune respingerea apelului și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.800 lei, conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_ din data de 1.04.2011 la Tribunalul S., reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA, a chemat-o în judecată pe pârâta P. O. CHILIOARA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută sau chiar inexistența titlului în baza căruia s-a operat înscrierea în CF nr. 4 Chilioara, ce a făcut obiectul încheierii nr. 85 din 20.02.1967, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2964 din 11.05.2012 a Tribunalului S., s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. invocată de instanță din oficiu și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind-o pe reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA pentru constatarea nulității absolute sau constatarea inexistenței titlului în baza căruia s-a operat înscrierea în CF nr. 4 Chilioara prin încheierea nr. 85 din 20.02.1967, în favoarea Judecătoriei Z..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (4) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind competența în primă instanță a tribunalului, se referă numai la lăcașurile de cult și casele parohiale, or imobilele din CF nr. 4 Chilioara, intră sub incidența dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 94/2000.
Prin sentința civilă nr. 596 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei Z., s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA în contradictoriu cu pârâta P. O. CHILIOARA, privind constatarea nulității absolute sau inexistența titlului în baza căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate al PAROHIEI ORTODOXE CHILIOARA, asupra parcelelor cu nr. top 5, 75 și 149/a din CF nr. 4 Chilioara.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 85 din 20.02.1967 în CF nr. 4 Chilioara, nr. top 5,75, 149/a, s-a dispus rectificarea numelui PAROHIEI G.-CATOLICE, în P. O. ROMÂNĂ.
Din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr._, având ca obiect rectificarea aceleiași cărți funciare nr. 4 Chilioara, au fost identificate următoarele parcele: . din CF nr.4 Chilioara pe care se află o casă parohială și anexele gospodărești; . 75 având destinația de cimitir, bun care nu este cuprins în legislația specială privind cultele; . 149/a ce figurează ca pășune și care nu a putut fi identificată de expert.
Mențiunile efectuate prin încheierea nr. 85/20.02.1967, s-au dispus în vederea aplicării Decretului nr. 358/1948, prin care s-a constatat revenirea comunităților la cultul ortodox din România, decret care prevedea că averile mobile și imobile deținute de organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic reveneau Statului Român, cu excepția averii fostelor parohii, care rămâneau în proprietatea cultului ortodox.
Față de prevederile art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948, transferul dreptului de proprietate al averii fostelor parohii greco-catolice către stat și cultul ortodox, nu a urmat procedura prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, câtă vreme art. 1 din Decretul nr. 358/1948 a constatat o revenire a întregii comunități locale ale acestui cult, la cultul ortodox român și nici cea prevăzută de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea fiind operată în temeiul unui act normativ de autoritate, iar legea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate conform art. 645 Cod civil.
Decretul nr. 358/1948 constituie un just titlu pentru comunitatea de credincioși care a rămas în parohia acestei biserici și a continuat să practice serviciul religios în cultul ortodox, în toată această perioadă, achiesând la măsura abuzivă impusă de legiuitor.
Este de notorietate că în prezent există o disproporție evidentă între numărul credincioșilor ortodocși și cei catolici, chiar dacă trecerea credincioșilor greco-catolici și odată cu ei a lăcașului de cult la ortodoxism a fost abuzivă, reclamanta nu a dovedit că în prezent majoritatea credincioșilor doresc să revină la cultul inițial și să revendice drepturi ce decurg din calitatea de fost credincios greco-catolic.
Abrogarea Decretului nr. 358/1948 în anul 1989 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul nr. 126/1990, nu echivalează cu nulitatea titlului, ori cu încetarea condițiilor de evidență a dreptului înscris și nici nu poate duce la concluzia că de jure bunurile în litigiu nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei ca structură religioasă, fiind și rămânând singura proprietară conform art. 17 din Decretul–lege nr. 115/1938.
Reclamanta a predat proprietatea prin efectul legii, iar pârâta a dobândit proprietatea asupra imobilelor în litigiu tot prin efectul legii, urmată de exercitarea dreptului de proprietate de către P. O. Chilioara.
Asupra terenului în suprafață de 5.751 mp pe care este edificată o casă parohială și anexe gospodărești, pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._, cu privire la care aceeași pârâtă este intabulată în cartea funciară cu încheierea nr._/16.11.2009, imobilul fiind transcris în CF nr._ Coșeiu, cu mențiunea radierii construcțiilor, încheiere cu privire la care reclamanta nu a solicitat anularea ei.
Prin decizia civilă nr. 47 din 21 mai 2013 a Tribunalului S., s-a admis apelul declarat de reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA împotriva sentinței civile nr. 596 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei Z., pe care a anulat-o și a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 3 alin. (3) din Decretul-lege nr. 126/1990, soluționarea acestor acțiuni este de competența în primă instanță a tribunalelor.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 5484 din 28 noiembrie 2013 a Tribunalului S., s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA în contradictoriu cu pârâta P. O. CHILIOARA. A fost obligată reclamanta să îi plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu există autoritate de lucru judecat, raportat la hotărârea pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., întrucât în acel dosar obiectul cauzei l-a constituit rectificare de carte funciară în temeiul Decretului-lege nr. 115/1938, astfel că lipsește identitatea de obiect și de cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în privința imobilului notat în cartea funciară nr. 4 Chilioara, nr. top 5, nr. top 75 și nr. top 149/a, prin încheierea nr. 85 din 20.02.1967, dată în baza Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948, s-a dispus rectificarea numelui PAROHIEI G.-CATOLICE, în P. O. ROMÂNĂ.
Din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr._ al Tribunalului S., având ca obiect rectificarea cărții funciare nr. 4 Chilioara, a rezultat că pe . 5 se află o casă parohială și anexe gospodărești; . 75 are destinația de cimitir, iar . 149/a figurează ca pășune, dar nu a putut fi identificată de expert.
Potrivit art. 37 alin.(3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă 75% din numărul credincioșilor comunităților locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica, casa de rugăciuni și edificiile conexe.
Prin Decretul–lege nr. 126/1990, Ordonanța Guvernului nr. 94/2000 și Legea nr. 82/2005, Bisericii Române Unite cu R. G.-Catolice i s-a recunoscut dreptul de a solicita în justiție restituirea bunurilor proprietatea sa preluate abuziv, însă exercitarea acestui drept nu poate face abstracție de cadrul legal prestabilit, de procedurile și de condițiile impuse de legea generală. Nu se poate admite că efectul imediat al abrogării Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948 și al recunoașterii de iure a Bisericii G.-Catolice, bunul în litigiu nu ar fi ieșit niciodată din proprietatea reclamantei.
În speță, pârâta este singura parte care a făcut dovada proprietății cu efect constitutiv de drepturi reale, în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, reclamanta neexercitându-și dreptul la contestație prevăzut de acest act normativ. Titlul pârâtei în temeiul căruia s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei este legal în raport cu dispozițiile art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, iar prin abrogarea lui nu s-a procedat la restabilirea situației anterioare, fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau de retrocedare a bunurilor aparținând fostelor biserici greco-catolice.
În privința lăcașului de cult și a caselor parohiale care au aparținut bisericii greco-catolice și au fost preluate de biserica ortodoxă română, art. 3 din Decretul nr. 126/1990 precizează că situația lor juridică se va stabili de o comisie formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile ce dețin aceste bunuri.
Împotriva acestei decizii, a declarat apel pârâta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și în consecință, constatarea nulității absolute a înscrierii de sub B3, încheierea nr. 85 din 20.02.1967 din CF nr. 4 Chilioara, cu privire la imobilele înscrise în foaia de avere.
În motivarea apelului, reclamata a susținut că hotărârea tribunalului este nelegală și contravine flagrant art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a art. 14 din CEDO, aplicabile în baza art. 29 din Constituție.
Chiar și utilizând criteriul ratione temporis, Curtea Europeană a reținut existența unui drept protejat de Convenție din situații de fapt, cu mare persistență în timp. Atunci când efectele unei situații abuzive persistă și după aderarea unui stat la CEDO, prevederile acesteia din urmă devin obligatorii pentru statul respectiv.
Cu atât mai mult atunci când un stat contractant a adoptat o legislație care prevede restituirea totală sau parțială, în natură sau prin echivalent, o asemenea legislație face să se nască un nou drept de proprietate în patrimoniul celui îndreptățit la reconstituire, chiar dacă legislația națională a fost adoptată înainte de ratificarea Convenției Europene, or prin Decretul-lege nr. 126/1990, Statul Român s-a obligat să restituie în starea lor actuală bunurile care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. G.-Catolică, iar prin nota de fundamentare a O.G. nr. 64/2004 s-a menționat expres necesitatea de a fi respectate prevederile CEDO.
Raționamentul instanței de fond privitor la trecerea automată a proprietăților Bisericii G.-Catolice către Biserica O. ca urmare a trecerii a peste 75% dintre credincioși, conform Decretului nr. 177/1948, este absolut eronat, deoarece această trecere nu putea opera automat ope legis, art. 37 alineat ultim din același decret prevăzând necesitatea existenței unei hotărâri judecătorești de constatare, care trebuia pronunțată în contradictoriu cu titularul dreptului, iar în lipsa contradictorialității, hotărârea este neconstituțională.
Trecerea de la un cult la altul trebuia să se facă în mod liber consimțit, or este de notorietate că s-au făcut presiuni fizice și psihice asupra credincioșilor greco-catolici pentru a trece la cultul ortodox. Lipsa hotărârii de constatare a trecerii de la un cult la altul nu poate fi suplinită de niciun alt act, înscrisurile depuse la dosar de către P. O. fiind lipsite de orice relevanță juridică, cu atât mai mult cu cât tabelele din anul 1948 nu au fost semnate de persoanele menționate, iar instituția notarului nu exista.
Susținerea primei instanțe că reclamanta nu a formulat contestație în justiție privind transferul de bunuri către cultul ortodox, ignoră nu numai realitățile juridice instituite prin Decretul nr. 358/1948, dar chiar și realitățile istorice, conform cărora Biserica Catolică a fost desființată ca subiect de drept, fiind în imposibilitate absolută și perpetuă pe parcursul a 42 de ani, să acționeze din punct de vedere juridic.
Pe fondul cauzei, prima instanță nu a analizat valabilitatea titlului pârâtei prin prisma prevederilor art. 35 din Decretul–lege nr.115/1938. Bunăoară, înscrierea de sub B3 din CF nr. 4 Chilioara este nulă absolut, sub două aspecte: nu are la bază niciun titlu translativ, constitutiv sau declarativ care să justifice trecerea în proprietatea Parohiei Ortodoxe a dreptului de proprietate asupra parcelelor respective, și nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în baza căreia să se fi putut face rectificarea.
Încheierea nr. 85/1967 este întocmită de un notar de stat pe baza unei simple cereri, și care nu avea nici dreptul și nici competența legală să dispună rectificarea unei situații de carte funciară, decât în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Ca atare, înscrierea de sub B3 nu a fost și nu este valabilă, în conformitate cu prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Apelanta a depus și concluzii scrise la dosar, prin care a reiterat solicitările din declarația de apel și a reluat motivele de apel filele 22-24.
Intimata P. O. CHILIOARA prin concluziile scrise depuse la dosar filele 15-19 a solicitat respingerea apelului reclamantei împotriva sentinței tribunalului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_ din data de 1.04.2011 la Tribunalul S., reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA, a chemat-o în judecată pe pârâta P. O. CHILIOARA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută sau chiar inexistența titlului în baza căruia s-a operat înscrierea în CF nr. 4 Chilioara, ce a făcut obiectul încheierii nr. 85 din 20.02.1967, cu cheltuieli de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ. vechi, Ordonanța Guvernului nr. 64/2004, art. 10 din Constituție, art. 37 din Decretul nr. 177/1948, art. 2 din Decretul nr. 358/1948, art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 și Decretul-lege nr. 9/1999 (1989).
În CF nr. 4 Chilioara, reclamanta P. G.-Catolică Chilioara a fost intabulată asupra mai multor parcele topografice, printre care nr. top 5, 75, și 149/a, fără menționarea suprafeței fiecărei parcele, despre care reclamanta susține că reprezentau casă parohială și locaș de cult.
Prin încheierea de carte funciară nr. 85 din 20.02.1967, în baza raportului oficios dat în baza Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948, s-a dispus rectificarea numelui Parohiei G.-Catolice Chilioara, în P. O. Chilioara.
Între părțile din actualul proces, au mai existat litigii având alte obiecte. Din raportul de expertiză efectuat de expertul T. I. în dos. nr._ al tribunalului S., rezultă că . 5 din fosta CF nr. 4 Chilioara unde nu a avut menționată suprafața, este înscrisă în prezent pe numele reclamantei P. O. Chilioara în CF nr._ Coșeiu, nr. cadastral_, cu suprafața de 3.600 mp reconstituiți prin titlul de proprietate nr._, iar faptic existând 5751 mp, pe care se află edificate o casă din cărămidă și anexe gospodărești; . 75 din CF nr. 4 Chilioara, unde nu a avut menționată suprafața, are acum suprafața de 1 ha și 906 mp, iar pe ea se află cimitirul vechi; și . 148/a din CF nr. 4 Chilioara, unde a figurat cu suprafața de 1 ha și 1133 mp, dar care nu a putut fi identificată de expert, însă în locul unde a indicat reclamanta că ar fi fost amplasată, nu există construcții.
Din certificatul fiscal nr. 298/28.02.2011 de Primăria comunei Coșeiu, jud. S., rezultă că P. O. Chilioara figurează cu o biserică edificată în anul 1803 construită din piatră și având o valoare impozabilă de 35.000 lei, precum și cu o casă parohială construită din cărămidă în anul 1984, având o valoare impozabilă de 87.594 lei, f. 10 dos apel.
Biserica de piatră edificată în anul 1803, nu a fost identificată de expert ca fiind amplasată pe vreuna dintre parcelele cu nr. top 5, 75, sau 148/a, astfel că nu a făcut nici obiectul încheierii de carte funciară nr. 85 din 20.02.1967.
În ceea ce privește casa edificată pe . vechi 5, actualmente cu nr. cadastral_, din încheierea nr._ din 25.11.2009 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Z., rezultă că s-a radiat construcția (veche) din CF nr. 4 Chilioara, ceea ce înseamnă că actuala casă edificată în anul 1984 a fost construită de pârâta P. O. Chilioara.
De toate aceste aspecte, reclamanta nu face vorbire, nu dovedește că a atacat titlul de proprietate prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 3.600 mp, nu dovedește că a atacat încheierea de CF nr._ din 25.11.2009 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Z. prin care a fost radiată vechea casă și s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei, cu alte cuvinte face totală abstracție de tot ceea ce s-a întâmplat din anul 1948 până în prezent.
Legislația postdecembristă a stabilit două categorii de bunuri bisericești, cu regimuri diferite: 1) lăcașurile de cult și casele parohiale ce au aparținut bisericii Grco-Catolice și au fost preluate de Biserica O. Română, a căror situație trebuia rezolvată de comisia mixtă numită prin hotărârea guvernului, iar dacă părțile nu au ajuns la nici un rezultat sau nu au urmat această procedură, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun; 2) pentru celelalte imobile ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, respectiv termen și procedură. Reclamanta face abstracție totală și de aceste acte normative.
În ceea ce privește încheierea de carte funciară nr. 85 din 20.02.1967, curtea reține că aceasta a fost emisă în temeiul raportului oficios întocmit în baza Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948. În baza principiului legalității care a guvernat și înscrierile efectuate în baza Decretului-lege nr. 115/1938, nu se poate susține astăzi credibil, că la baza înscrierii dispuse prin încheierea nr. 85 din 20.02.1967, nu ar fi exista actele pe care s-a bazat.
Hotărârea judecătorească de care face vorbire reclamanta-apelantă, prevăzută inițial de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, nu a mai fost necesară pentru înscrierea în cartea funciară a Parohiei Ortodoxe Chilioara, după ce prin art. 1 din Decretul nr. 358/1948 s-a prevăzut că „În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman și în conformitate cu art. 13 din decretul nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista”, iar conform art. 2 alin. (1) din același decret „Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului R., care le va lua în primire imediat”.
„Legea” a fost menționată în art. 645 din vechiul Cod civil, ca fiind un mod de dobândire a proprietății.
Abrogarea Decretului nr. 358/1948 prin pct. 20 din Decretul-lege nr. 9/1989, și a Decretului nr. 177/1948 prin art. 51 din Legea nr. 489/2006, nu duce la consecința înlăturării efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Așadar, încheierea nr. 85 din 20.02.1967 a fost dată în baza unor acte normative aflate în vigoare la momentul respectiv, iar abrogarea lor ulterioară nu înseamnă că încheierea emisă în temeiul lor, ar fi nulă.
Practica judiciară nu constituie izvor de drept, la fel nici Raportul comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, așa-numitul Raport T..
Este adevărat că la data emiterii încheierii nr. 85 din 20.02.1967, erau în vigoare dispozițiile art. 35 din Decretul-lege nr. 115/1938, conform cărora „Rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite”, numai că în speță nu a avut loc o rectificare de carte funciară, ci fosta proprietară a fost desființată prin lege, care a dispus și trecerea în proprietatea parohiilor ortodoxe a bunurilor bisericii greco-catolice de la nivel local.
În logica reclamantei-apelante, și ori de câte ori se transmite proprietatea de la vânzător la cumpărător, ar trebui în prealabil obținută o hotărâre judecătorească de rectificare a vechiului proprietar, și abia după aceea să se intabuleze noul proprietar, ceea ce nu are susținere legală.
Prin urmare, nu este prezent motivul invocat de apelantă, prevăzut de art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit căruia „Rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată, dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile”.
Atât înscrierea nr. 85 din 20.02.1967, cât și titlul în baza căruia s-a emis, au fost valabile la momentul efectuării, respectiv al emiterii lor, iar abrogarea ulterioară a actelor normative în baza cărora s-au efectual, nu au ca efect nevalabilitatea lor retroactivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. G.-CATOLICĂ CHILIOARA, împotriva sentinței civile nr. 5484 din 28.11.2013 a Tribunalului S. pe care o menține.
Obligă pe numita apelantă să îi plătească intimatei P. O. CHILIOARA suma de 2.800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
T. D. A.-T. N. M.-L. T.
Red.TD:
Dact.CC:
Jud.fond: C. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 44/2014. Curtea de Apel CLUJ | Conflict de competenţă. Sentința nr. 111/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
