Partaj judiciar. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Decizia nr. 740/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 916/33/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 740/R/2014

Ședința publică din 04 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-M. C.

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P.

GREFIER: A.-A. M.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "R. I." S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1148/R din 12 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ *, privind și pe intimații C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N., S.C. B. P. S.A. CLUJ-N. și S.C. B. P. S.A. BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pentru contestatoare, în calitate de administrator special, dl. T. N., lipsă fiind reprezentanții intimaților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. "R. I." S.R.L. a fost motivată, a fost comunicată părților adverse și a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei (f. 6 din dosar), iar ulterior, la data de 19.09.2013, s-au depus la dosar timbre judiciare în valoare de 0,30 lei (f. 29 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentanților intimaților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă pentru contestatoare, în calitate de administrator special, dl. T. N., lipsă fiind reprezentanții intimaților.

Curtea constată următoarele:

Contestația în anulare este legal timbrată.

Judecarea cauzei a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 25.10.2013, aflată la f. 41 din dosar.

La data de 04.03.2014 a fost înregistrată la dosar o cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de dl. B. R., în calitate de lichidator judiciar al S.C. "R. I." S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 415 NCPC, prin care solicită repunerea pe rol a cauzei și judecarea cauzei în lipsă și, totodată, precizează faptul că, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, respectiv contestatoarea fiind o societate comercială în lichidare, contestația în anulare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

De asemenea, Curtea constată că, deși pentru termenul de judecată de azi contestatoarea a fost legal citată cu mențiunea de a achita pentru cererea de repunere pe rol a cauzei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la f. 45 și 46 din dosar și, deși contestatoarea a timbrat contestația în anulare cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei (f. 6 din dosar) și cu timbre judiciare în valoare de 0,30 lei (f. 29 din dosar), totuși, prezenta contestație în anulare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât contestatoarea este o societate comercială aflată în lichidare judiciară.

Curtea, după deliberare, încuviințează cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reprezentantul contestatoarei și dispune repunerea cauzei pe rol.

Curtea constată că în dosarul nr._ * al Curții de Apel Cluj, la data de 02.07.2013, a fost înregistrată cererea formulată de reprezentantul contestatoarei, dl. T. N., prin care acesta a solicitat eliberarea unei copii de pe decizia civilă nr. 1148/12.03.2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul arătat anterior.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului contestatoarei, referitoare la împrejurarea dacă cererea privind eliberarea unei copii de pe decizia civilă nr. 1148/12.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel Cluj, a fost soluționată favorabil în data de 02.07.2013, când a fost înregistrată cererea la dosar, sau într-o altă zi, acesta arată că a nu i s-a eliberat copia deciziei civile nr. 1148/12.03.2013 a Curții de Apel Cluj în ziua înregistrării cererii la dosar, ci aproximativ după două săptămâni de la data înregistrării cererii la dosar.

Curtea, având în vedere această susținere a reprezentantului contestatoarei, constată că prezenta contestație în anulare a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data luării la cunoștință de către contestator despre hotărârea atacată, prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului contestatoarei, referitoare la împrejurarea dacă mai are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, reprezentantul contestatoarei arată că nu ar avea alte motive de amânare în afară de posibilitatea de a avea asistență juridică, întrucât nu are studii juridice.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului contestatoarei, referitoare la împrejurarea dacă solicită amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui avocat, acesta arată că nu poate lua o hotărâre în sensul de a formula o cerere de amânare a judecării cauzei pentru angajarea unui avocat, întrucât o astfel de hotărâre poate lua doar dl. B. R., în calitate de lichidator judiciar al contestatoarei S.C. "R. I." S.R.L..

În raport de aceste susțineri ale administratorului contestatoarei, Curtea constată că se poate proceda la judecarea contestației în anulare la termenul de judecată de azi.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 82 și art. 112 C.pr.civ., invocă excepția nulității prezentei contestații în anulare, având în vedere că, deși în contestația în anulare s-au invocat formal prevederile art. 318 alin. 1 C.pr.civ., totuși, prin motivele expuse în motivarea contestației în anulare nu s-a arătat de ce anume ar fi incidente în cauză prevederile art. 318 alin. 1 C.pr.civ., practic, toate motivele prezentei contestații în anulare reprezentând motive de recurs, care au fost deja soluționate prin decizia atacată.

Curtea pune în discuția reprezentantului contestatoarei excepția nulității contestației în anulare.

Reprezentantul contestatoarei arată că nu are cunoștințe juridice și nu poate spune nimic, astfel încât, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției nulității contestației în anulare.

Totodată, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată în scris.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantului contestatoarei, referitoare la împrejurarea dacă solicită cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală, reprezentantul contestatoarei arată că nu solicită cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității contestației în anulare.

CURTEA:

Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. de mai sus la data de 23 iulie 2013, contestatoarea S.C. R. I. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. B. P. S.A. București, S.C. B. P. S.A. Sucursala Cluj și C. local al Municipiului Cluj-N., a solicitat, în temeiul art. 318 alin. 1 C.pr.civ., anularea deciziei civile nr. 1148/R/12.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, neviciate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, s-a arătat că prin decizia contestată s-a soluționat recursul declarat de S.C. R. I. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 470/16.10.2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * și în contradictoriu cu pârâții C. local al Municipiului Cluj - N. și pe ., având ca obiect partajul judiciar.

În fapt, arată contestatoarea, prin decizia civilă enunțată, reclamantei i s-a respins acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._ *, în mod neîntemeiat, nejustificat și nelegal.

Hotărârea pronunțată este în contradicție cu principiile și dispozițiile constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așa cum constată și rețin cele două instanțe, Tribunalul Cluj, respectiv, Curtea de Apel Cluj, fila 2 din decizia civilă nr. 1148/R/2013 a Curți de Apel Cluj, Secția I Civilă, pronunțată în dosarul nr._ * „calitatea contestatoarei de proprietar tabular asupra cotei de 49,56/100 parte din terenul situat în Cluj - N., ., nr. top_/2, cu suprafața de 294 mp, intrată în posesia contestatoarei în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 5441 din 14.11.2000, autentificat de către Biroul Notarial Public L. M. (proba nr. 1), cum rezultă de altfel și din extrasul de Carte Funciară nr._ a Municipiului Cluj - N., este incontestabilă."

În ce privește pârâta ., consideră contestatoarea că instanța în mod greșit reține si afirmă faptul că pârâta este „proprietar" al cotei de 50,44/100 din terenul situat în Cluj-N., ., nr. top_/2 cu suprafața de 294 mp.

Așa cum rezultă din Contractul de concesiune încheiat în mai 1995, între C. L. al Municipiului Cluj-N., reprezentat la aceea dată de domnul primar G. F., și B. P. SA, Sucursala Județeană Cluj, respectiv extras CF nr._ a Municipiului Cluj - N., aceasta din urmă are dreptul de folosință a imobilului, în urma concesiunii.

Doctrina juridică, împreună cu dispozițiile legale încă de la aceea vreme (1995), stabileau faptul că „contractul de concesiune, este contractul prin care o parte - cedentul transmite altei părți - concesionarul - spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, în schimbul unei redevențe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat.

Contractul de concesiune se încheie între autoritatea cedentă și particularul pe care l-a ales liber, cu respectarea legii.

Orice persoană fizică sau juridică română sau străină poate participa la o licitație de concesiune, poate obține concesionarea unor activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome si terenuri proprietate de stat în baza unui contract de concesiune.

Ca parte a acestui contract, concesionarul se obligă să administreze și să exploateze obiectul concesiunii cu diligentă maximă pentru a conserva și dezvolta valoarea acestuia pe toată durata contractului și să despăgubească pe concedent pentru pagubele produse din culpa sa, în condițiile stabilite în caietul de sarcini.

Totodată, el își asuma obligația ca la expirarea contractului de concesiune să restituie concedentului obiectul concesionat cu toate instalațiile, dependințele și anexele lui gratuit și libere de orice sarcini. Prin semnarea contractului, concesionarul confirmă că a luat act de toate condițiile impuse de concedent prin caietul de sarcini.

Totodată concesionarul se obligă să plătească redevența stabilită și să pună Ia dispoziția organelor de control toate evidențele și informațiile solicitate."

Exercitarea dreptului de concesiune este reglementată și de a art. 872 NCC, care, în alin. 1 prevede că „concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancțiunea nulității absolute, concesionarul nu poate înstrăina și nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii și care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să, fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii”.

A.. 2 al art. 872 NCC prevede că „fructele, precum și, în limitele prevăzute de lege și în actul de constituire, productele bunului concesionat revin concesionarului”, în timp ce potrivit alin. 3 al art. 872 NCC, „în toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din partea concedentului, în condițiile legii și ale contractului de concesiune”.

Contestatoarea a invocat în susținerea contestației sale și principiul „nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet” (= Nimeni nu poate sa transfere mai multe drepturi decât are sau ceva ce nu are), arătând că nimeni nu poate fi proprietarul unui bun ce nu a avut, nu l-a deținut legal (C. L. al Municipiului Cluj - N.) sau a posedat cu titlu de folosință, în urma concesiuni (.).

În consecință, nu se poate nicidecum afirma și reține faptul că . este „proprietar", cum s-a reținut și s-a afirmat în mod greșit de către instanță.

Prin contractul de concesiune încheiat între C. L. al Municipiului Cluj - N. și ., acestuia din urmă i s-a concesionat suprafața de 57,50/294 parte, și nu 105,36 mp, cât ocupă acesta în prezent în mod abuziv, ilegal, expropriind-o pe contestatoare în mod neîntemeiat, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire și cu implicații și prejudicii inimaginabile și insurmontabile în ce privește desfășurarea activității firmei reclamante și a obiectivelor acesteia până în prezent și în viitor.

În motivarea contestației au fost invocate și reproduse alin. 2, 3, 4, 5, 6 ale art. 44 din Constituția României, prevederile art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 1 alin. 5 și ale art. 16 alin. 1 din Constituția României, subliniindu-se faptul că, așa cum reține și reafirmă Curtea de Apel Cluj în cauza supusă judecății, invocând art. 728 Cod civil, „coproprietarii nu pot fi obligați să rămână în indiviziune, încetarea acestei modalități a dreptului de proprietate fiind obligatorie la cererea oricărui coproprietar" dar cu toate acestea acest fapt și drept este îngrădit și interzis pentru contestatoare (art. 16 alin (1) din Constituția României).

Așa cum rețin și afirmă instanțele de judecată, nu numai că se poate reține culpa și reaua-credința a Consiliului L. al Municipiului Cluj-N., dar și dezinformarea de către această instituție a instanței de judecată.

Prin actul de concesiune nu se transmite, nu are loc și transferul dreptului de proprietate, iar adevăratul proprietar a rămas si este C. L. al Municipiului Cluj-N., si nu concesionarul ., care, așa cum prevăd dispozițiile legale, „concesionarul nu poate înstrăina și nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii și care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii."

Contestatoarea consideră ca nefondată și neîntemeiată invocarea de către instanță a lipsei calități procesuale a Consiliului L. al Municipiului Cluj – N., atât timp cât acesta a fost și este în continuare cel care a deținut și administrat terenul în numele Statului Român; cel care a încheiat contractul de concesiune cu .; retrocedarea terenurilor și imobilelor preluate în mod abuziv a fost făcut de Statul Român, iar C. L. al Municipiului Cluj-N. reprezintă Statul Român; C. L. al Municipiului Cluj-N. era cel îndrituit a se ocupa de inventarierea și restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de statul Român.

Potrivit art. 21. alin (1) din Legea nr. 10/2001, "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială Ia care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare."

A.. (4) „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general ai municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean."

Din dispozițiile de mai sus rezultă cel puțin următoarele aspecte: C. L. al Municipiului Cluj-N. nu numai că cunoștea situația juridică a imobilului sau avea obligația legală să cunoască situația juridică a imobilului și a nu întreprinde nici un fapt care să prejudicieze interesele și drepturile adevăratului proprietar dar, în momentul restituirii terenului în cauză, „prin dispoziția motivată a primarilor," C. L. al Municipiului Cluj-N. avea obligația de a rezilia contractul de concesiune încheiat cu ., iar fructele si veniturile percepute să fie contabilizate si predate proprietarului/ proprietarilor deposedați, fapt ce nu s-a întâmplat în realitate; culpa premeditată, de rea credință în implicarea actului de justiție și în invocarea lipsei calității procesuale, car, după cum s-a afirmat mai sus, avea obligația nu numai de a informa nu numai petentul, dar și onorata instanță încă din prima fază, odată cu chemarea în instanță și primirea citației.

Mai mult, pârâtul C. L. al Municipiului Cluj-N. este cel care avea obligația de a emite „dispoziția motivată a primarilor" de retrocedare a imobilului, fapt ce a si făcut de altfel încă înainte de declanșarea procesului ce a format obiectul prezentului dosar (înregistrată la Judecătoria Cluj N. la 17.01.2008), si aici se face referire la „dispoziția motivată a primarului", emisă la data de 12.09.2007 si purtând nr. 7915.

Astfel că orice susținere că „reclamantului S.C. R. I. S.R.L îi aparține culpa pentru introducerea acțiunii în sistarea indiviziunii, îi revenea obligația de a identifica în mod corect persoana care era coproprietar asupra imobilului înainte de a formula acțiunea" (fila 6) sunt neîntemeiate și nefundamentate.

Culpa Consiliului L. al Municipiului Cluj-N. este manifestată de-a lungul procesului, acesta depunând acte și documente din care reieșea faptul că acesta este în continuare coproprietar cu privire la teren, cum reține, de altfel, și instanța precedentă (fila 7).

Conduita procesuală a pârâtului, cum remarcă și instanța, nu a fost una pasivă, ci una activă, constând în acte și fapte de natură a crea falsa reprezentare a realității, de natură a conduce la sistarea stării de indiviziune cu un neproprietar.

Arătarea calității că nu ar fi proprietar, așa cum reține și instanța, și arătată doar la data de 12 ianuarie 2010, prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, după doi ani de zile de la data înregistrării cererii de sistare de indiviziune și aproape trei ani de zile de la data la care pârâtul intimat a pierdut calitatea de coproprietar, prin emiterea dispoziției de restituire (fila 8), așadar, nicidecum nu poate fi considerat faptul că C. L. al Municipiului Cluj-N. nu ar fi în culpă și nu ar trebui ca instanța să oblige pârâtul a răspunde pentru faptele sale și repararea printr-o dreaptă despăgubire pentru toate prejudiciile aduse societății contestatoare, cât și instanței.

Iată de ce nu se poate invoca culpa reclamantului în introducerea în cauză a Consiliului L. al Municipiului Cluj-N. și exclusiv culpa acestuia.

Așa cum evocă și instanța (fila 9), drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună - credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Partea care folosește aceste drepturi în mod abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite" (art. 723 C. Civ.)

Așa cum rezultă din dosarul cauzei și din aspectele redate mai sus, se poate ușor constata culpa exclusivă a Consiliului L. al Municipiului Cluj-N. în folosirea în mod abuziv a drepturilor sale, dar și inducerea în eroare nu numai a tuturor părților aflate în conflict, dar și a instanței de judecată, drept pentru care acesta, C. L. al Municipiului Cluj-N., ar fi trebuit să răspundă pentru pagubele pricinuite, dar și să fie obligat la acoperirea tuturor prejudiciilor ce i s-au creat contestatoarei de către acesta, cu obligarea acestuia la daune morale și materiale - art. 723 C. Civ. coroborat cu 6 CEDO.

În drept, contestatoarea își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., art. 44 Constituția României, art. 555, 563, art. 723 C. civ., art. 872 Noul Cod Civil, art. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, 6 CEDO.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata S.C. Bancpost S.A. București a solicitat respingerea contestației in anulare ca inadmisibilă, pe motiv că dispozițiile art. 317 și art. 318 C.pr.civ. au câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultima instanță, calea unui veritabil recurs (f. 25-26).

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul C. L. al municipiului Cluj-N., reprezentat prin primar, a solicitat respingerea contestației in anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondata, cu motivarea că nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 și art. 318 C.pr.civ.

Astfel, nu sunt incidente in speța prevederile alin. 1 si 2 din art. 317 Cod pr. Civila, acestea referindu-se la lipsa procedurii de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, la încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta (alin. 1) sau la respingerea recursului fara ca acesta sa fi fost judecat in fond.

De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 318 C.pr.civ. invocat de către recurenta ca temei de drept al contestației in anulare întrucât soluția pronunțata de către instanța prin decizia mai sus menționata nu este rezultatul unei erori materiale sau a unei omisiuni a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Practic, in cuprinsul contestației in anulare se reiau motive de fond care puteau fi si au fost invocate atât in calea de atac a apelului, cat si a recursului, de care reclamanta a uzat si care au fost deja analizate de către instanțele de judecata.

Totodată, motivele de care se prevalează recurenta-reclamanta in susținerea cererii sunt doar motive de netemeinicie, neîncadrându-se, astfel cum s-a arătat, in vreunul din articolele ce reglementează condițiile de admisibilitate a contestației in anulare.

Pe fondul cauzei, decizia contestata in prezentul dosar este temeinica si legala, urmând a fi menținută ca atare.

Termenul de exercitare a contestației în anulare.

Potrivit art. 319 alin. 2 teza I C.pr.civ., contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b sau c C.pr.civ.

Art. 319 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ., prevede că, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, contestația în anulare a fost înregistrată la Registratura instanței la data de 23 iulie 2013, având ca obiect o decizie irevocabilă a Curții de Apel Cluj, nesusceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită.

D. urmare, termenul legal de promovare a acestei contestații în anulare este cel prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ.

Astfel, decizia atacată prin prezenta contestație în anulare, cu nr. 1148/R/12.03.2013 a Curții de Apel Cluj, este o hotărâre irevocabilă care nu este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită, ceea ce înseamnă că împotriva acestei decizii se putea promova contestație în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.

În dosarul Judecătoriei Cluj-N. nr._ *, administratorul contestatoarei, T. N., a înregistrat la Registratura instanței, la data de 02 iulie 2013, o cerere prin care a solicitat să i se elibereze o copie a deciziei civile nr. 1148/R/2013 a Curții de Apel Cluj, cerere care a fost timbrată cu 5 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Pe această cerere nu există nicio mențiune olografă a administratorului contestatoarei, prin care acesta să confirme faptul că i s-a comunicat un exemplar de pe decizia nr. 1148/R/2013, deși, potrivit uzanțelor instanței, de regulă, copia de pe hotărârea judecătorească solicitată se eliberează în chiar ziua formulări cererii de către solicitant, acesta făcând pe cerere mențiunea olografă datată „am primit o copie, azi, data de (…)”.

Întrucât pe cererea formulată de administratorul contestatoarei nu există nicio mențiune olografă, în sensul că ar fi primit o copie de pe decizia nr. 1148/R/2013 a Curții de Apel Cluj, Curtea, la termenul de judecată din data de 04.04.2014, a pus în discuție administratorului contestatoarei această chestiune, respectiv, dacă i-a fost eliberată o copie de pe decizia solicitată în chiar ziua formulării cererii, adică în data de 02 iulie 2013.

Administratorul contestatoarei a învederat Curții împrejurarea că nu i s-a comunicat o copie de pe decizia solicitată în ziua formulării cererii, ci la vreo două săptămâni după această dată, însă nu poate preciza exact data.

În raport de aceste circumstanțe, Curtea constată că prezenta contestație în anulare, înregistrată la data de 23 iulie 2013, a fost promovată în termenul legal prevăzut de art. 319 alin. 2 teza II C.pr.civ.

Contestația în anulare este nulă.

Obiectul prezentei contestații în anulare îl constituie decizia civilă nr. 1148/R/12.03.2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._ *, decizie prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. R. I. S.R.L. Cluj-N., împotriva deciziei civile nr. 470/16.10.2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ *, care a fost menținută în întregime.

Contestatoarea a invocat în susținerea contestației sale dispozițiile art. 318 alin. 1 C.pr.civ., text legal care prevede că „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, fără însă să precizeze în mod expres ce greșeală materială a săvârșit instanța de recurs, și fără să indice care anume motiv de recurs de modificare sau de casare a fost omis a fi cercetat, din greșeală, de către instanța de recurs.

Este știut faptul că, potrivit reglementării Codului de procedură civilă, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi promovată împotriva hotărârilor irevocabile, dar numai pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 C. proc. civ. - și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului -, respectiv, pentru motivele prevăzute în art. 318 C. proc. civ.

Art. 317 C. proc. civ. reglementează contestația în anulare de drept comun, în timp ce art. 318 C.pr.civ. constituie sediul legal al contestației în anulare specială.

Contestația în anulare de drept comun poate fi promovată cu succes numai pentru cele două motive strict menționate de art. 317 pct. 1 și 2 C. proc. civ., respectiv, admisibilitatea contestației în anulare de drept comun este condiționată, pe de o parte, de prezența unuia din cele două cazuri în care o atare contestație poate fi promovată – când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență -, iar pe de altă parte, de împrejurarea că aceste motive să nu fi putut fi invocate pe cale apelului sau recursului, această din urmă condiție constituind practic o aplicație a principiului că nu se poate folosi o cale extraordinară de atac, atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.

În speță, însă, având în vedere temeiul de drept expres invocat de contestatoare în susținerea contestației sale, respectiv, art. 318 alin. 1 C.pr.civ., ne găsim în prezența unei contestații în anulare speciale, fundamentată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 318 alin. 1 C. proc. civ.

Două ipoteze sunt, așadar, conținute în textul art. 318 C. proc. civ., respectiv cea prevăzută de teza I – dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale -, și cea reglementată de teza II – omisiunea instanței de recurs de a se pronunța ori de a analiza vreunul din motivele de recurs invocate.

Pentru admisibilitatea contestației în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., este necesar să fie întrunită o singură cerință, și anume, dezlegarea dată recursului să fie într-adevăr rezultatul unei greșeli materiale propriu zise, vizând erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori cu toate că respectivul recurs era scutit de plata taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezulta că recursul fusese depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, etc.

Prin urmare, textul art. 318 teza I C. proc. civ., vizează greșeli de fapt, erori materiale, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.

În consecință, prin intermediul unei contestații în anulare speciale, nu pot fi invocate greșeli de judecată.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, respectiv, de modul în care a aplicat ori a interpretat legea la respectiva stare de fapt, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac.

Numai o greșeală materială esențială, propriu-zisă, care a determinat o soluție eronată, în sensul celor mai sus exemplificate, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, această greșeală materială apreciindu-se în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.

În niciun caz însă, pe calea unei astfel de contestații în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, după cum, nu pot fi invocate greșeli materiale din cele ce se încadrează în textul art. 281 C. proc. civ.

Aceste greșeli materiale, care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Contestația în anulare specială reglementată de art. 318 teza I C. proc. civ., urmărește neregularități evidente privind actele de procedură, iar nu neregularități referitoare la problemele de fond, împrejurare raportat la care, în niciun caz, prin intermediul unei contestații în anulare speciale nu pot fi invocate niciun fel de greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de schimbare a stării de fapt, de interpretare a unor dispoziții legale, ori de aplicare a uneia ori alteia dintre prevederile legale în vigoare.

În ceea ce privește teza II din art. 318 C.pr.civ., aceasta are în vedere ipoteza în care instanța de recurs, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Această omisiune să se fi produs din greșeală; cu alte cuvinte, în cazul în care instanța de recurs a analizat, într-adevăr, doar un motiv de casare, pe care l-a găsit nefondat și a arătat, motivându-și soluția, de ce nu pot fi analizate și celelalte motive de recurs, această neanalizare a tuturor motivelor invocate de recurent nu se mai datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanța de recurs, ci are un caracter deliberat, iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu vor mai putea fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs (a se vedea în acest sens, Curtea de Apel București, Secția IV-a Civilă, Decizia nr. 3177/2000).

Această ipoteză în care se poate uza de calea extraordinară de atac a contestației în anulare, reglementată de art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., are, așadar, în vedere omisiunea instanței de recurs de a examina unul din motivele de modificare și/sau de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ., iar nu omisiunea acestei instanțe de a analiza argumentele de fapt, ori argumentele de drept, invocate de parte; aceste argumente trebuie să fi subsumate motivului de modificare/casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi fost dezbătute de recurent în dezvoltarea motivelor de recurs.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare/casare, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente, de fapt și/sau de drept, pentru a răspunde la motivul de casare, în dezvoltarea căruia au fost invocate aceste argumente, printr-un considerent comun. Practic, se sancționează omisiunea cercetării unui motiv de recurs, iar nu a unor argumente invocate de recurent în dezvoltarea motivelor de recurs (a se vedea în acest sens, Curtea de Apel C.,, Secția Civilă, Decizia nr. 66/2000; Tribunalul Suprem, Decizia civilă nr. 84/1970, în C.D. 1970, pag. 258; Tribunalul Suprem, Secția Civilă, Decizia nr. 1271/1987, în R.R.D. nr. 6/1988, pag. 56).

În plus, motivele de modificare/casare pentru neexaminarea cărora se justifică introducerea unei contestații în anulare, sunt numai cele invocate de parte, în termenul prevăzut de lege pentru motivarea recursului, iar nu și motivele formulate tardiv sau acelea pe care instanța ar fi putut să le ridice din oficiu ( a se vedea în acest sens, Tribunalul Suprem, Secția Civilă, Decizia nr. 1397/1978, în I.G. M., Repertoriul III, pag. 314, nr. 188; Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, Decizia nr. 1955/2000).

În sfârșit, omisiunea cercetării unuia din motivele de modificare/casare poate fi invocată pe calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 alin. 1 teza II C.pr.civ., doar în ipoteza admiterii recursului numai în parte, nu și atunci când recursul a fost admis în totalitate (C.S.J., Secția Comercială, Decizia nr. 1799/1999, în B.J. – Bază de date).

Nu se poate face contestație în anulare, așadar, pentru omisiunea examinării unui motiv de recurs, dacă recursul a fost admis integral (Tribunalul Suprem, Complet de 7 Judecători, Decizia nr. 16/1980, în R.R.D. nr. 10/1980, pag. 64).

Este adevărat că instanța de recurs nu este obligată să răspundă la fiecare argument al părților, dar nici nu este suficient să se limiteze la a expune, cu valoare de principiu, care sunt considerentele pentru care motivele de recurs au fost respinse.

Nu poate fi reținută incidența art. 318 alin. 1 teza II C.pr.civ. în ipoteza în care, într-adevăr, instanța de recurs a analizat un singur motiv de casare, dar care, odată discutat și rezolvat, a făcut inutilă cercetarea celorlalte motive, întrucât acestea din urmă erau, prin natura lor, subsumate motivului de modificare/casare care a fost analizat și pe care doar îl sprijineau.

Concluzionând, pentru admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 teza II C.pr.civ. este necesar ca instanța de recurs, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, să fi omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, motive independente unul de celălalt, și care, dat fiind caracterul lor independent, impuneau o analiză distinctă și separată, a fiecărui motiv de recurs de către instanța de recurs.

În speță, contestatoarea nu a indicat ce anume greșeală materială ar fi fost săvârșită de instanța de recurs și nu a arătat care anume motiv de recurs de casare ori de modificare a omis a fi analizat de către instanța de recurs, toate așa-zisele motive expuse în motivarea contestație în anulare reprezentând practic motive de recurs ce se circumscriu fondului cauzei și care se subsumează unui „recurs la recurs”.

Este știut faptul că, potrivit actualei reglementări a Codului de procedură civilă, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, fiind reglementată de dispozițiile expres prevăzute de art. 317 - art. 321 C.pr.civ cuprinse în Titlul V intitulat „Căile extraordinare de atac”, capitolul I¹.

Fiind o cale extraordinară de retractare a hotărârilor judecătorești, contestația în anulare este de competența instanței a cărei hotărâre se atacă, indiferent de motivul care se invocă, astfel încât Curtea de Apel Cluj este competentă să soluționeze prezenta contestație care, potrivit art. 320 alin. 1 C.pr.civ., se judecă de urgență și cu precădere.

Spre deosebire de apel și recurs, a căror motivare este legată de cunoașterea conținutului hotărârii atacate prin aceste căi de atac, contestația în anulare, în principiu, poate fi exercitată chiar mai înainte de redactarea hotărârii a cărei anulare se solicită.

Întrucât dispozițiile legale în materie nu cuprind norme derogatorii de la cele de drept comun, urmează ca, în ceea ce privește cuprinsul cererii de contestație în anulare, să fie pe deplin aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 82 și art. 112 C.pr.civ., arătându-se însă, numele și domiciliul contestatorului, precum și numele și domiciliul intimatului, hotărârea care se atacă și totodată, temeiurile contestației, motivele acesteia în fapt și în drept.

Cu alte cuvinte, din coroborarea art. 82 și a art. 112 C.pr.civ. - prevederile acestuia din urmă, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, aplicându-se mutatis mutandis, prin analogie și contestației în anulare -, partea va trebui să își motiveze contestația în termenul legal de exercitare a acesteia, arătând toate împrejurările de fapt și dispozițiile legale pe care se sprijină în cererea sa și care justifică cercetarea și admiterea căii extraordinare de atac.

„Motivele” reprezintă de fapt „cauza” contestației în anulare, adică temeiul ei juridic.

Cauza contestației în anulare este nelegalitatea hotărârii, constând în vreuna dintre deficiențele arătate expres și limitativ de art. 317 și de art. 318 C.pr.civ.

Art. 133 alin. 1 C.pr.civ. prevede că „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.

Deși, în principiu, elementele cererii de chemare în judecată reglementate de art. 82 și art. 112 C.pr.civ., sunt prevăzute în interesul pârâtului, în cauză al intimatului, totuși elementul esențial referitor la obiectul cererii depășește interesul privat al intimatului, pentru că nu este permis ca instanța de judecată să fie sesizată cu cereri pe care, în lipsa elementelor esențiale, să nu le poată rezolva, dar pe care trebuie să le păstreze pe rol, astfel încât, nulitatea cererii neregulat făcute poate fi invocată și din oficiu.

De altfel, termenii utilizați de art. 133 alin. 1 C.pr.civ. - „ … va fi declarată nulă” - justifică aprecierea caracterului imperativ al acestei norme.

Prin urmare, făcând aplicarea art. 133 alin.1 C.pr.civ., Curtea constată că în înțelesul acestui text legal, cel ce formulează cererea de contestație în anulare trebuie să indice și motivul sau motivele concrete ale acesteia în termenul legal de exercitare a acesteia, nu numai prin simpla indicare a unui temei legal pe care s-ar întemeia contestația în anulare, dar și prin dezvoltarea concretă a motivelor pe care se fundamentează respectiva contestație în anulare.

În speță, obiectul generic al cererii îl reprezintă contestația în anulare împotriva deciziei din recurs mai sus arătate, însă, Curtea constată că obiectul doar atunci se poate socoti ca fiind indicat în conformitate cu prevederile legale menționate anterior, în condițiile în care poate fi determinat cu suficientă claritate și precizie.

Indicarea în mod generic a dispozițiilor art. 318 alin. 1 C.pr.civ., fără a indica expres și concret motivele contestației în anulare – fără precizarea în concret, în mod expres, a greșeli materiale pretins săvârșită de instanța de recurs, și fără indicarea exactă a motivul de recurs de modificare ori de casare pe care instanța de recurs a omis să îl cerceteze -, nu este de natură a duce la concluzia că exigențele art. 133 alin. 1 C.pr.civ. au fost pe deplin respectate, astfel încât, în privința unei asemenea cereri de contestație în anulare, ar fi incidentă excepția nulității întemeiată pe dispozițiile art. 133 alin. 1 C.pr.civ.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea constată că cererea de contestație în anulare formulată la data de 23 iulie 2013 este afectată de sancțiunea nulității întemeiată pe dispozițiile art. 133 alin. 1, rap. la art. 82 și art. 112 C.pr.civ.

D. urmare, Curtea va constata nulă prezenta contestație în anulare.

Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nulă contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. "R. I." S.R.L., în contradictoriu cu intimații C. L. al municipiului Cluj-N. și S.C. B. P. S.A., împotriva deciziei civile nr. 1148/R din 12.03.2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. C. I.-D. C. A.-A. P.

GREFIER

A. A. M.

Red.CMC/dact.MS

2 ex./08.04.2014

← Servitute. Decizia nr. 1235/2014. Curtea de Apel CLUJ		Conflict de competenţă. Sentința nr. 108/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță