Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 982/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 982/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 8387/100/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 982/R/2014 | |
Ședința publică din data de 25 iunie 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | T. D. – președintele Secției I-a civilă |
JUDECĂTORI: | A.-T. N. M.-C. V. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. P. prin curator P. D., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. P. MINISTERUL-FINANȚELOR PUBLICE P. AJFP MARAMUREȘ, împotriva sentinței civile nr. 465 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat de procuror S. A..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 iunie 2014, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin fax, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat, precum și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pune concluzii în sensul respingerii ambelor recursuri ca nefondate. În mod corect statul a fost obligat la plata despăgubirilor civile cu titlu de daune morale pentru arestul preventiv menținut pe o perioadă de 253 zile, având în vedere că acesta a fost achitat în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală. Apreciază că critica adusă de pârât cu privire la temeiul de drept al achitării nu este fondată, reclamantul este o persoană bolnavă ce nu răspunde penal, și care a fost privată de libertate în mod nelegal și potrivit prevederilor art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură penală are dreptul la repararea pagubei.
Potrivit prevederilor art. 505 Cod procedură penală, instanța trebuie să stabilească cuantumul prejudiciului prin prisma unor criterii cum ar fi durata arestării și impactul ei asupra persoanei, aspecte pe care de altfel instanța de fond le-a avut în vedere.
În concluzie apreciază că ambele recursuri sunt nefondate și solicită respingerea acestora ca atare, întrucât nu se impune nici micșorarea și nici mărirea cuantumului daunelor.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
P. sentința civilă nr. 465 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. P. prin curator P. D. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, și în consecință:
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului P. P. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul P. P. a fost arestat preventiv în perioada 20.XI.2009-2.07.2010, 253 de zile, fiind bănuit de uciderea tatălui său P. G. (găsit decedat pe o uliță din satul Repedea la 19.XI.2009).
Judecata pe fond a cauzei penale în care reclamantul avea calitatea de interpret s-a realizat în dosar_ al Tribunalului Maramureș care prin sentința penală 377/6.X.2010 l-a achitat pe reclamant în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc.penală.
Împotriva acestei sentințe, P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, a formulat apel. Curtea de Apel Cluj la data de 06.04.2011 a respins ca nefondat apelul prin decizia penală nr. 76/06.04.2011, iar împotriva acestei decizii P. de pe lângă Curtea de Apel a formulat recurs la Înalta Curtea de Casație și Justiție care la data de 17.01.2012 a respins recursul ca nefondat.
Potrivit art. 504 alin. 2 și alin. 3 din Codul de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, textele de lege care vizează drepturi și garanții care fac obiectul de reglementare ale acestei convenții se interpretează în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit principiului preeminenței dreptului internațional, consacrat de dispozițiile art. 11 și ale art. 20 din Constituția României.
Or, dreptul la libertate și siguranță este garantat de art. 5 din Convenție, care în partea 1 lit. c prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 din Convenție, care condiționează acordarea de despăgubiri doar de existența unei arestări nelegale, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească anterioară prin care să se constate nelegalitatea reținerii sau arestării.
Această orientare este oglindită în numeroase hotărâri de speță (exp. Decizia nr. 8801 din 28.10.2009 Secția civilă și de proprietate intelectuală – ÎCCJ).
Referitor la prejudiciul moral reclamat în cauză tribunalul a reținut că, acesta nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Nici argumentul potrivit căruia persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate determina întinderea acestuia nu a putut fi primit, deoarece, dacă ar fi așa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate.
De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventualele oportunități de a desfășura activități sau de a continua activități care erau în curs la momentul lipsirii de libertate.
De aceea, nici Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
La stabilirea prejudiciului moral trebuie avute în vedere pe lângă durata arestării și criterii subiective ce țin de persoana reclamantului (fost inculpat) cu personalitatea acestuia, cu gradul de percepere a tuturor implicaților și consecințelor unei arestări preventive, în funcție de pregătirea sa, de relațiile sociale, de mediul existențial și de poziția sa socio-profesională.
Reclamantul P. P. este o persoană cu probleme de sănătate, fiind încadrat în gradul II de handicap și având curator numit în persoana numitului P. D. prin Dispoziția 945/15.XI.2010 emisă de Primăria Repedea.
Din actele dosarului și din constatarea nemijlocită efectuată cu ocazia administrării probei cu interogatoriul reclamantului, instanța a constatat că percepția emoțională și cognitivă a reclamantului este mult sub medie, acesta având o capacitate redusă de a înțelege pe deplin contextul realității în complexitatea acesteia, gestică și expresii neelaborate situate la un nivel banal, ceea ce denotă un oarecare grad de retard mintal, ceea ce a și determinat încadrarea sa în grad de handicap.
În acest context personal, reclamantul a fost afectat de moartea tatălui său și de arestarea sa, fiindu-i dor de tată și fiind supărat că nu e lăsat acasă.
Martora Smetanca A. a arătat că reclamantul era supărat, știindu-se nevinovat și că la eliberarea sa comportamentul sătenilor față de el, nu s-a schimbat, fiind în continuare prietenoși cu el, știindu-l nevinovat și neagresiv.
Așadar din punct de vedere social reclamantul nu a suportat consecințe fiind perceput de comunitate la fel ca înainte de decesul tatălui său.
Din punct de vedere moral însă, reclamantului i s-a produs o suferință ca urmare a arestării sale. Acesta a dus dorul casei, a fost necăjit de acuzarea care i se aducea, îi era dor de tatăl lui și a suferit la nivelul său de percepție emoțională.
Având în vedere aspectele de mai sus instanța a reținut că suma de 10.000 lei ce va fi acordată reclamantului este suficientă pentru compensarea prejudiciului moral suferit de acesta.
Nu au fost acordate daune materiale, reclamantul nedovedind în niciun fel că a suferit vreo pierdere materială, la fel cum nu s-au dovedit afecțiunile fizice reclamate de acesta (probleme la ochi, la picioare). Martorii audiați nu au constatat leziuni fizice dobândite de reclamant în arest și nici acte medicale nu s-au depus în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri atât reclamantul, cât și pârâtul.
- Recursul reclamantului.
Reclamantul solicită modificarea în parte a sentinței în sensul majorării cuantumului daunelor morale, la suma de 224.700 lei, astfel cum a solicitat prin precizarea de acțiune.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că în mod nejustificat instanța de fond a redus cuantumul daunelor morale la suma de 10.000 lei, deși reclamantul a făcut dovada suferințelor din perioada arestului preventiv.
Suferințele de ordin fizic și psihic au fost cu atât mai mari cu cât, așa cum s-a reținut de către instanța de fond, reclamantul este bolnav, suferind de un retard mintal, fiind supus în perioada arestării preventive unor traume de către celelalte persoane aflate în arest.
Din relatarea recurentului rezultă că acesta a fost supus unor torturi, astfel că susținerea instanței de fond cu privire la reducerea cuantumului daunelor morale nu este susținută de probele dosarului, iar motivarea sentinței este foarte lapidară.
2. P. recursul declarat, pârâtul S. R. prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj – N. a solicitat admiterea recursului,
modificarea sentinței atacate in sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate de instanță.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că pentru a avea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul art. 504 Cod proc. pen, art. 23, art. 52 alin. 3 Constituție, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile privitoare la existenta unui prejudiciu cert în cazul persoanei condamnate definitiv și existenta unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmarea rejudecării cauzei.
De asemenea are dreptul la repararea pagubei în condițiile art. 504 alin. 2 si 3 Cod proc. pen. si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal (alin 2).
Legiuitorul dispune în mod imperativ asupra criteriilor și cazurilor în care privarea sau restrângerea de libertate se consideră a fi nelegală, în cazul achitării sau încetării procesului penal prin hotărâre judecătorească definitivă, temeiul fiind limitat la art. 10 alin. 1 lit. j Cod proc. pen.
In speță, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, nu a fost stabilită prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin 1 lit. j.
Repararea pagubei este condiționată de existenta elementelor dispuse în mod imperativ de lege, elemente care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr.67/17.01.2012, a respins ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva Deciziei penale nr.76/06.04.2011 a Curții de Apel Cluj și l-a achitat pe inculpat în temeiul prevăzut de art.10 alin.1 lit.c Cod pr. Penală, temei legal care nu îndreptățește reclamantul la despăgubiri, potrivit dispozițiilor imperative ale art.504 alln.3 Cod proc. penală.
Scopul urmărit de art. 504 Cod procedură penală este de materializare a principiului constituțional, potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Instanța trebuie să tină cont de dispozițiile art.505 alin.1 Cod procedură penală potrivit cărora la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate suportată, precum și de consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate.
Pentru a avea dreptul la acordarea de despăgubiri pe acest temei juridic, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile privitoare la existenta unui prejudiciu cert în cazul persoanei condamnate definitiv și existenta unei hotărâri de achitare survenită ulterior, ca urmare a rejudecării cauzei.
Condițiile în care operează această răspundere sunt stabilite prin art.504 și următoarele din Cod proc.penală, cu referire la art.1381 din Noul Cod Civil, potrivit căruia "Orice prejudiciu dă dreptul la reparație."
In vederea soluționării cauzei, urmează a se avea în vedere dispozițiile CEDO cuprinse în art. 5. Reclamantul, în solicitarea sa, ignoră dispoziția precizată la alin. 1 lit. c) a acestui articol, care dispune că "nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția următoarelor cezuri și potrivit căilor legale: lit. c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune..."
Masurile preventive au fost legal dispuse, față de reclamant, la data luării acestora au existat motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Curtea a statuat că faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție, care atrag luarea măsurii preventive, nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru justificarea unei condamnări, sau pentru a fundamenta o anumită acuzație, acestea urmând a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajată împotriva unei persoane căreia i s-a restrâns libertatea.
În cazul reclamantului, măsura arestării a avut un caracter legal din perspectiva art. 5 paragraf 5 al CEDO, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile acordării dreptului la reparație.
In cuprinsul cererii se invocă de către reclamant anumite împrejurări, motivații care sunt de natură subiectivă, cantonate în principal pe o conduită așa-zis culpabilă a reprezentanților instituțiilor judiciare implicate, ignorându-se de către reclamant că organele judiciare care au dispus măsura arestării și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, potrivit legii.
Răspunderea statului, astfel cum este reglementată în art. 504 Cod proc, pen, este o răspundere delictuală și potrivit principiilor acestei forme de răspundere, fiecare element al acesteia trebuie dovedit de către reclamant (prejudiciu, faptă culpabilă, vinovăție și legătura de cauzalitate) ceea ce nu este cazul în speță.
Într-adevăr, reclamantul a fost privat de libertate pe o perioadă mai mare de 180 zile, dar nu rezultă sub nici o formă caracterul nelegal al măsurii arestării preventive în cursul soluționării cercetării penale.
În speță, nu sunt incidente prevederile art. 504, alin.3 Cod pr penală, neexistând în cauză elementele dispuse în mod imperativ de lege, pentru reparația morală și materialo pretinso de reclamant.
Pârâtul apreciază că durata soluționării cauzei penale în care a fost implicat reclamantul a fost cauzată de complexitatea ei. Reclamantul nu a dovedit că în timpul arestului preventiv, pe parcursul celor 183 de zile ar fi obținut 25.300 lei, sumă solicitată de acesta ca despăgubire materială.
Suferințele fizice si psihice ale reclamantului, se impun a fi analizate și apreciate în raport cu persoana acestuia, în raport cu poziția sa socio- profesională, care reflectă o anumită intensitate a perceperii consecințelor arestării și cercetării sale.
Recurentul nu are posibilitatea de a calcula daunele materiale sau morale suferite de către reclamant, acestea trebuie dovedite cu documente care să ateste realitatea lor, ținându-se cont de prevederile art.111 Cod procedură civilă.
De asemenea, la acordarea daunelor morale instanța trebuie să țină cont de dispozițiile art.1345 din noul Cod civil, privind îmbogățirea fără justă cauză.
Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se stabilește doar în funcție de aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicațiile pe care masurile restrictive le-ar fi avut asupra evoluției stării de sănătate sau din alte puncte de vedere.
De aceea, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acorda despăgubiri morale, nu operează pe criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere a circumstanțelor nefaste, pe care tratamentul la care a fost supusă persoana le-a avut cu privire la viața sa particulară, așa cum rezultă din probele administrate.
In temeiul art.6 din Protocol 1 al CEDO, recurentul invocă dreptul la un proces echitabil, arătând că prin Decizia nr. 1179/11.02.2011 a Înaltei Curți da Casație si Justiție s-au acordat în final daune morale în sumă de 10.000 lei pentru o detenție nelegală de 6 luni.
P. întâmpinarea formulată de către reclamant (f.8,9), acesta a solicitat respingerea recursului declarat de pârât.
În motivarea întâmpinării, reclamantul a reiterat o parte din afirmațiile din cuprinsul motivelor propriului recurs, acestea fiind expuse anterior.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
- Recursul reclamantului.
Reclamantul critică hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, apreciind că suma de 10.000 lei acordată cu acest titlu nu acoperă prejudiciul moral suferit pe durata arestării sale, pe perioada de 253 zile, solicitând majorarea daunelor la suma de_ lei.
Potrivit celor reținute prin hotărârea primei instanțe, reclamantul a fost arestat preventiv pe o durată de 253 zile, fiind suspectat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat (parte vătămată fiind tatăl său), însă prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod proc. pen.
Așa cum corect a reținut prima instanță, nu există rigori stricte în baza cărora instanțele investite cu acțiuni având ca obiect acordarea de daune morale să poată determina cuantumul acestora.
Valoarea daunelor morale se stabilește în concret, ținându-se seama de circumstanțele fiecărui caz în parte, fiecărei persoane, criteriile subiective ce țin de persoana reclamantului fiind determinante în stabilirea cuantumului acestora.
În cazul concret al reclamantului, s-a reținut că din cauză că acesta suferă de o problemă de sănătate, fiind încadrat în gradul II de handicap, percepția sa emoțională și cognitivă este sub medie. De asemenea, urmare a aceleiași afecțiuni, capacitatea reclamantului de a înțelege pe deplin contextul realității, este diminuată.
Reținând că, pe acest fond, pe perioada arestării preventive, reclamantul a încercat sentimentul de dor de tatăl său și dor de casă, coroborat cu durata arestării – 253 zile – curtea constată că prima instanță a făcut o cuantificare echitabilă a daunelor morale, acordând cu acest titlu suma de 10.000 lei reclamantului.
În cuprinsul motivelor de recurs reclamantul a arătat că în perioada arestării preventive a fost supus unor traume și torturi de către celelalte persoane aflate în arest, însă aceste afirmații nu au fost dovedite în fața primei instanțe.
Întrucât potrivit art. 506 alin. 5 Cod proc. penală, introdus prin art. XVIII pct. 63 din Legea nr. 202/2010, hotărârile judecătorești de soluționare a acțiunii pentru repararea pagubei sunt supuse numai recursului, potrivit art. 3041 Cod proc. civ., instanța poate examina cauza sub toate aspectele.
Singura probă administrată în fața primei instanțe din care rezultă că reclamantul a fost bătut de ceilalți deținuți este interogatoriul luat acestuia în fața instanței (f. 104 dosar fond), fără ca această declarație să se coroboreze și cu celelalte probe administrate.
Articolul 505 Cod procedură penală reglementează felul și întinderea reparației.
La stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
Nu s-a făcut dovada în cauză că pe durata arestării preventive reclamantul ar fi suferit prejudicii morale suplimentare celor care, inerent, sunt suportate de orice persoană care este privată de libertate pe o anumită perioadă. Concret, susținerea reclamantului că a fost torturat de ceilalți deținuți, nu a fost dovedită în condițiile art. 1169 Cod civil, coroborat cu art.230 lit. a din Legea nr. 71/2011.
Mai mult, probele administrate în fața primei instanțe au relevat faptul că ulterior punerii sale în libertate, reclamantul a fost tratat cu aceeași atitudine de vecini și cunoștințe ca și anterior momentului arestării, anturajul său având convingerea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost arestat preventiv, iar ulterior achitat.
Este de netăgăduit că orice arestare pe nedrept produce celui în cauză suferințe pe plan moral, că astfel de masuri le lezează demnitatea si onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că din acest punct de vedere, produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
La evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea nelegală, instanța, statuând în echitate, are în vedere, în principal, criteriile referitoare la: suferințele fizice și psihice, expunerea la disprețul public, atingerea adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea prestigiului profesional, precum și a personalității morale a reclamantului.
În concret:
Reclamantul a fost supus unei suferințe psihice prin privarea sa de libertate, concretizată prin „ dor de tatăl său ( n.r. victimă a infracțiunii de omor) și de casă”.
Dovada unei suferințe fizice cauzate de arestarea sa nu s-a făcut prin probațiunea administrată, astfel de suferințe rămânând la nivelul susținerilor, fără a fi probate.
Reclamantul nu a fost supus disprețului public, dimpotrivă, potrivit celor anterior arătate, anturajul de care este înconjurat nu și-a schimbat atitudinea față de el, persoanele apropiate fiind convinse de nevinovăția sa.
În absența unei ocupații profesionale ( cauzată de afecțiunea sa), nu se pune problema afectării prestigiului profesional.
În raport de situația concretă a reclamantului, instanța apreciază că suma de 10.000 lei exprimă o reparație pecuniară echitabilă și o compensare corectă și neexagerată a prejudiciu moral suferit de acesta.
Cuantumul daunelor morale pretinse de reclamant – 224.700 lei - apare disproporționat față de prejudiciul efectiv, reparația trebuind să fie echitabilă și proporțională cu prejudiciul.
În jurisprudența CEDO, constatarea încălcării dreptului la libertate a atras condamnarea statelor membre, însă cuantumul sumelor alocate pentru prejudicii morale nu a fost excesiv.
Astfel, în cauza Kanalos contra României, Curtea apreciind că detenția reclamantului în perioada 21.04.2002 până la 05.08.2002 a fost nelegală, la cererea reclamantului de obligare a statului la plata sumei de 300.000 Euro, a acordat cu acest titlu suma de 3.000 Euro.
Reținând astfel că despăgubirile trebuie să reprezinte o satisfacție echitabilă și nu pot fi deturnate de la scopul lor, pentru a se conferi un folos material nejustificat, luând în considerare practica națională, dar și cea europeană instanța constată că suma de 10.000 lei, acordată cu titlu de daune morale reclamantului, constituie, pe de o parte, o compensare echitabilă a prejudiciului moral suferit de acesta în perioada arestării preventive, iar pe de altă parte, nu are ca și urmare o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.
Referitor la cuantumul daunelor morale, Curtea reține că în raport de principiile reparării prejudiciului moral, practica judiciară națională și cea europeană, acestea reprezintă într-adevăr o satisfacție echitabilă pentru reclamant. Părțile trebuie să conștientizeze faptul că daunele morale nu reprezintă o amendă excesivă și nici nu pot constitui o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate.
Din coroborarea tuturor acestor elemente, curtea constată că suma de 10.000 lei acordată cu titlu de daune morale de prima instanță a fost corect cuantificată, raportat la circumstanțele concrete, hotărârea este motivată, astfel încât în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul reclamantului va fi respins.
- Recursul pârâtului.
În prealabil este de menționat faptul că motivul referitor la împrejurarea că reclamantul nu a dovedit că în timpul arestului preventiv ar fi obținut suma de 25.300 lei, solicitată de acesta ca despăgubire materială, este lipsit de interes, în condițiile în care solicitarea acordării daunelor materiale a fost respinsă de către prima instanță.
În ce privește motivul referitor la acordarea daunelor morale în temeiul art. 504 Cod proc. pen., exclusiv în situația în care achitarea s-a dispus în baza art. 10 alin. 1 lit. j Cod proc. penală, este nefondat, urmând a fi respins.
Art. 504 cod proc. penală 1968, incident în cauză, raportat la perioada în care a fost arestat preventiv reclamantul (20.11.2009 – 2.07.2010), prevede mai multe ipoteze care dau dreptul la repararea pagubei.
Astfel, alin. 1 prevede ipoteza în care dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite îl are persoana care a fost condamnată definitiv, iar în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Reclamantul nu se încadrează în acest caz, întrucât încă în cadrul primei judecăți față de el s-a dispus achitarea, neexistând nicio hotărâre de condamnare a sa definitivă.
A.. 2 prevede situația în care are dreptul la repararea pagubei persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Aceasta este ipoteza în care se încadrează reclamantul, care pe o durată de 253 de zile a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, iar prin hotărâre penală definitivă a fost achitat pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c Cod proc. penală, adică fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat.
Statuându-se printr-o hotărâre judecătorească definitivă că reclamantul nu a săvârșit fapta pentru care a fost arestat preventiv timp de 253 zile, rezultă că această privare de libertate a fost nelegală, dreptul la repararea pagubei născându-se în favoarea reclamantului, în temeiul art. 504 alin. 2 Cod proc. penală și nu art. 504 alin. 3 Cod proc. penală, invocat de pârât în recurs.
Din cele anterior arătate, reiese că în situația reclamantului sunt aplicabile prevederile art. 504 alin. 2 Cod proc. penală, astfel că lipsa incidenței art. 504 alin. 3 Cod proc. penală, invocată de pârât ca motiv de recurs, nu se mai impune a fi analizată.
Contrar celor afirmate de pârât în cadrul recursului, caracterul nelegal al măsurii arestării preventive rezidă din însăși statuarea cu autoritate de lucru judecat a împrejurării că fapta pentru care reclamantul a fost arestat preventiv timp de 253 de zile nu a fost săvârșită de acesta.
Nici invocarea art. 5 din C.E.D.O. nu este fondată, întrucât tot în baza celor statuate prin sentința penală nr. 377/6.10.2010 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia penală nr. 76/6.04.2011 a Curții de Apel Cluj și decizia penală nr. 67/17.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivele care au stat la baza privării de libertate a reclamantului în perioada 20.11.2009 – 2.07.2010 s-au dovedit a fi neverosimile, față de reclamant dispunându-se achitarea.
Motivul de recurs referitor la o eventuală îmbogățire fără justă cauză a reclamantului este, de asemenea, nefondat.
Despăgubirile trebuie să reprezinte o satisfacție echitabilă, or, suma de 10.000 lei, acordată cu titlu de daune morale reclamantului, constituie o compensare echitabilă a prejudiciului moral suferit de acesta în perioada arestării preventive și nu are, nicidecum, ca urmare, o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că pârâtul a solicitat diminuarea daunelor morale, fără a arăta, nici măcar orientativ, un alt cuantum al acestora, apreciat ca fiind justificat în opinia pârâtului.
Pentru toate aceste considerente, constatându-se că privarea de libertate a reclamantului a fost nelegală, art. 504 alin. 2 Cod proc. penală este pe deplin incident, dreptul la repararea prejudiciului suferit născându-se în baza acestui text legal, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul pârâtului va fi respins la rândul său, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul P. P. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant prin Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Cluj, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței civile nr. 465 din 19 martie 2014 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. A.-T. N. M. C. V.
GREFIER
M. L.-T.
Red. MV dact. GC
2 ex/1.07.2014
Jud.primă instanță: D.W.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de Apel CLUJ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1210/2014. Curtea... → |
|---|
