Strămutare. Sentința nr. 118/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 118/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1424/33/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 118/F/2014

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. – Președintele Secției I-a civilă

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare cererea formulată de petiționarul V. T., privind strămutarea judecării dosarului nr._ al Judecătoriei Baia M., privind și pe intimata I. M., la o altă instanță de același grad.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Cererea de strămutare este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 noiembrie 2014, petiționarul a depus la dosar, dovada faptului că intimata I. M. este angajata Judecătoriei Baia M., iar la data de 14 noiembrie 2014, intimata I. M. a depus la dosar, prin registratura isntanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de strămutare ca fiind inadmisibilă.

Curtea constată cerere în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

CURTEA

După deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 140 alin. 1 și 2 și ale art. 144 din Codul de procedură civil,

CURTEA DE APEL CLUJ

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petiționarul V. T. în contradictoriu cu intimata I. M. și în consecință:

Dispune strămutarea dosarului nr._ al Judecătoriei Baia M., de la această instanță, la judecătoria Jibou.

Păstrează actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Aduce de îndată la cunoștința Judecătoriei Baia M. soluția de admitere a cererii de strămutare a judecății în dosarul nr._ .

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2014

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

T. D. M.-L. T.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

. NR. 1

Secția I civilă

Telefon:_, Fax:_, Email:_

REF. DOS. NR._

Dosar nr._

Obiectul cauzei: strămutare

Reclamant: V. T.

Pârât: I. M.

Către

JUDECĂTORIA BAIA M.

În aplicarea dispozițiilor art. 144 alin. 3 Cod procedură civilă, vă aducem la cunoștință faptul că cererea de strămutare a judecării dosarului instanței dvs. nr._, formulată de petentul V. T. a fost soluționată la data de 19 noiembrie 2014, în sensul admiterii acesteia și în consecință s-a dispus strămutarea dosarului instanței dvs. nr._ , la Judecătoria Jibou, și păstrarea actelor îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

GREFIER

M.-L. T.

Cluj-N. la 24 noiembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 118/2014. Curtea de Apel CLUJ