Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 107/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 11302/118/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 107/C
Ședința publică din 11 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare referatul de perimare a recursului civil formulat de recurentul reclamant I. I., cu domiciliul în C., ., jud.C., împotriva sentinței civile nr. 2573/29.04.2011 pronunțată de Tribunalul C., secția civilă, în dosarul nr._/119/2009, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, jud. C., având ac obiect despăgubiri în temeiul legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință, instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a recursului.
CURTEA
Cu privire la referatul de perimare a recursului;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului C., înregistrată sub nr._, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 3.000.000 lei pentru prejudiciul moral suferit de către autorul său I. M. ca urmare a condamnării acestuia la pedeapsa închisorii de 18 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea averii, conform art. 209 din Codul penal din 1936.
Pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare dar prin reprezentant, și-a exprimat poziția procesuală prin invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. 2 din legea 221/2009.
Prin decizia nr.1358/21.10.2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că prevederile art.5 alin.1 teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, iar prin decizia nr.1486/11.11.2010 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată ca devenită inadmisibilă.
Soluționând cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 2573/29.04.2011, prin care a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, recunoașterea morală de către stat a implicațiilor de ordin patrimonial și nepatrimonial asupra cetățenilor săi în perioada 06.03._89 a fost justificată de necesitatea înlăturării efectelor abuzurilor săvârșite în această perioadă istorică și a fost materializată prin măsurile dispuse pentru acordarea compensațiilor stabilite prin cadrul legislativ adoptat încă din anul 1990, însă în speță, fiul nu are, în accepțiunea prevederilor legii reparatorii, conforme Constituției, calitatea de victimă a măsurii politice luate asupra autorului său și nu este îndreptățit la acordarea de daune morale pentru situația evocată.
În cazul în care interesul patrimonial în cauză este de natura unei creanțe, nu poate fi interpretat ca „valoare patrimonială” decât numai în cazul în care are o bază suficientă în dreptul intern. Curtea Europeană a apreciat că transformarea într-o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție a interesului patrimonial se subordonează îndeplinirii de către partea interesată a cerințelor legale, din cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și epuizării căilor de recurs prevăzute de aceste legi (Cauza A. și Alții împotriva României; pct. 142).
La data de 27.07.2011 reclamantul I. I. a formulat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o sub aspectul respingerii pretențiilor sale ca nefondate.
Prin încheierea din 19.12.2011 Curtea de Apel C. a suspendat judecata recursului în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu prevederile art. 252 al.1 Cod procedură civilă la data de 19.12.2012 s-a întocmit referat pentru constatarea primării din oficiu a recursului. Cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea perimării, sens în care s-a fixat termen de judecată la 11.02.2013, cu citarea părților.
Analizând sesizarea de perimare în raport cu dispozițiile legale incidente, reține:
Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”.
În speță, sunt îndeplinite condițiile textului de lege citat întrucât de la momentul suspendării – 19.12.2011 - recursul reclamantului a rămas în nelucrare mai mult de un an, timp în care acesta nu a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, inclusiv formularea unei cereri de repunere pe rol.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale arătate și a principiului disponibilității specific procesului civil, se va constata perimat recursul, știut fiind că în sistemul codului actual de procedură civilă perimarea operează de drept la împlinirea termenului prescris de lege, ea putând fi invocată și de instanță pe cale de excepție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul civil formulat de recurentul reclamant I. I., cu domiciliul în C., ., jud.C., împotriva sentinței civile nr. 2573/29.04.2011 pronunțată de Tribunalul C., secția civilă, în dosarul nr._/119/2009, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, jud. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. L. M. G. VANGHELIȚA T.
Grefier,
C. M.
Jud.fond S.Teșa
Tehnored.dec.gref.M.C.
04.03.2013/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 44/2013. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
