Obligaţie de a face. Decizia nr. 44/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 16315/212/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 44/C
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, împotriva deciziei civile nr. 488, pronunțată de Tribunalul C. la data de 11 octombrie 2012, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. D., cu domiciliul în C., ., ., . obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260(1) Cod procedură civilă, potrivit cu care: „Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile”, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2013, dată la care Curtea a hotărât astfel:
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul L. D. a solicitat, în contradictoriu cu A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, obligarea pârâtei la plata sumei de 284.707,77 lei actualizată cu indicele de creștere a prețurilor în intervalul 15.02.2007 până la data plății efective sau cu dobânda legală, daune morale în valoare de 10.000 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 3545 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. la data de 15.02.2007 i s-a recunoscut dreptul de a primi compensații în cuantum de_,77 lei, aceasta fiind validată prin decizia nr. 1273/18.07.2008 a ANRP, care a stabilit că o cotă de 40% trebuie achitată în cursul anului 2008, iar diferența de 60% în cursul anului 2009.
Reclamantul a susținut că deși a depus toate documentele solicitate de către pârâtă și a făcut nenumărate demersuri, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 554/2004 și art. 998-999 C.civ.
O primă sentință, nr. 796/18.06.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, competența de soluționare fiind declinată în favoarea Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr. 1059/19.01.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nou format nr._, instanța a admis excepția necompetenței sale materiale, declinând competența în favoarea Tribunalului C. - Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal; constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel C..
Prin sentința civilă nr. 12/. pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul L. D. în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei sub nr._, iar prin sentința civilă nr._/30.11.2011 a fost admisă acțiunea, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de_,77 lei, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor până la data efectivă a plății; s-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro cu titlul de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Judecătoria C. a reținut că potrivit art. 5 din H.G. nr. 286/2004 „compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998”.
Din enunțarea acestor dispoziții legale reiese că interpretarea dată de pârâtă nu poate fi reținută ca întemeiată, exprimările „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat” neputând fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene privind acordarea despăgubirilor.
Interpretarea corectă care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an, respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat” neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei în sensul că ,,prioritate’’ în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta ar trebui judecată respectarea termenelor expres prevăzute de lege, s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 9/1998 sunt îndreptățite, pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel, dreptul reclamantului la despăgubiri, definitiv stabilit prin parcurgerea procedurii prevăzute de Legea 9/1998, ar fi lipsit de substanță.
Instanța de fond a reținut că, în speță, își găsesc aplicabilitatea și prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor, precum și faptul că, deși hotărârea comisiei județene a fost validată prin Decizia nr. 1273/18.07.2008 emis de emisă de ANRP, totuși pârâta nu s-a conformat obligației de plată a compensațiilor.
Apelul formulat de pârâta ANRP împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat conform deciziei civile nr. 488/11.10.2012 a Tribunalului C..
Instanța de apel și-a însușit ca legale și temeinice argumentele aduse în judecată de către prima instanță, arătând adițional că prin Decizia XXI din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție –Secțiile Unite s-a statuat ca validarea de către Cancelaria primului-ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art.7 alin. 3 din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a preturilor. Actualizarea sumei se realizează însă la data plății.”
În privința principalei critici de nelegalitate aduse sentinței apelate, respectiv lipsa disponibilului bănesc, tribunalul a evocat hotărârea CEDO în cauza Burdov contra Rusiei (2002), precum și cea în cauza S. contra României (2005), jurisprudența Curții de la Strasbourg stabilind că lipsa fondurilor nu poate fi considerat un motiv justificat pentru întârziere.
S-a făcut deopotrivă trimitere la prin Recomandarea (2003)/16, Comitetul Miniștrilor statelor membre din cadrul Consiliului Europei în materia punerii în executare a deciziilor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, care a susținut că soluția este netemeinică și nelegală în condițiile în care, potrivit art. 5 din H.G. nr. 286/2004, compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. Prin urmare, plata acestor despăgubiri este condiționată prin lege de existența în bugetul statului a unor sume suficiente, aprobate anual cu această destinație (chestiunea condiționalității).
Recurenta pârâtă a trecut în revistă sumele alocate în acest scop de către Ministerul Finanțelor Publice (ca ordonator principal de credite), în perioada 2007 – 2009, precum și actele normative în temeiul cărora se achită despăgubiri într-o asemenea procedură – Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 fiind doar unul dintre ele.
S-a solicitat să se aibă în vedere recomandarea din 2007 a Consiliului de Miniștri în privința interpretării noțiunii de termen rezonabil reglementat prin art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale (prin luarea în considerare a volumului de activitate al autorității administrative și a împrejurărilor cauzei).
O altă critică dezvoltată în recurs s-a raportat la împrejurarea că această creanță a fost stabilită definitiv și a devenit exigibilă la data emiterii deciziei de validare, astfel că pentru actualizarea ei se aplică textul art. 5 din H.G. nr. 286/2004, legiuitorul stabilind clar calea de urmat în cazul în care nu se respectă termenele de plată ale acestor compensații bănești.
S-a solicitat ca în reevaluarea soluție să fie înlăturată dispoziția tribunalului privind obligarea ANRP la plata cheltuielilor de judecată, susținându-se că în jurisprudența CEDO s-a arătat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Textul art. 274 alin. 3 cod proc. civilă permite, la rândul său, diminuare cuantumului acestor cheltuieli, ori de câte ori judecătorul constată că ele sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Analizând criticile de nelegalitate formulate, Curtea va reține că recursul este fondat, dar pentru următoarele considerente:
În calea extraordinară de atac supusă exclusiv argumentelor de nelegalitate prevăzute prin art. 304 cod proc. civilă, recurentul nu va putea – ca în situația reglementată de disp. art. 3041 cod proc. civilă – să aducă în discuție chestiuni care țin de netemeinicia soluției.
Cum prezenta cauză a cunoscut beneficiul analizei devolutive în fond și în apel, este incontestabil că în recurs nu se mai pot supune judecății chestiunile privind imposibilitatea efectuării plăților datorită condiționării bugetare; prin urmare, prima critică legată de acest aspect și care nu poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă (greșita interpretare ori aplicare a legii) urmează a fi respinsă.
Norma cuprinsă în art. 5 din H.G. nr. 286/2004 prevede: ,,Compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998’’.
Faptul că prin art. 38 din H.G. nr. 583/1998 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, text completat și modificat prin H.G. nr. 1277/2007, s-a stabilit că plata acestor compensații a fost condiționată de limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, nu poate stinge ori limita dreptul beneficiarului nedespăgubit să obțină pe cale judecătorească recunoașterea lui, cu actualizarea sumelor cuvenite, conform legii.
Prin urmare, această critică fundamentată pe premisa lipsei de culpă, iar nu pe o greșită interpretare sau aplicare a legii, nu poate fi primită în această cale de atac, după cum în prezentul recurs nu au nici o relevanță apărările referitoare la interpretarea dată sintagmei ,,caracter rezonabil al procedurii’’.
Aceste apărări au fost reiterate și în fața instanței de apel și au fost analizate de către tribunal, ca situație de fapt ce nu exonerează partea de aplicarea legii, cu atât mai mult cu cât în această materie s-a pronunțat decizia XXI din 19.03.2007 a Î.C.C.J. – în Secțiile Unite.
Vor fi așadar înlăturate orice aserțiuni legate de aplicabilitatea hotărârii pilot M. A. și alții împotriva României în această cauză, la volumul de activitate și resursele financiare limitate alocate și la măsurile organizatorice menite să creeze reforma legislației și procedurilor în domeniu, acestea neputând fi încadrate în sfera disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Este însă supusă controlului judiciar pe acest temei dezlegarea dată în apel cu privire la modalitatea de aplicare a textului art. 5 din H.G. nr. 286/2004, referitoare la tranșele de plată și actualizarea sumelor neachitate în condițiile Legii nr. 9/1998.
Astfel, actualizarea sumei stabilite cu titlu de despăgubire potrivit Hotărârii nr. 3545/15.02.2007 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Jud. C. nu se poate pretinde de la data emiterii acestei hotărâri, cum a solicitat reclamantul, câtă vreme nu a fost contestată în contencios administrativ decizia nr. 1273/18.07.2008 a ANRP, de validare a acestei hotărâri.
În consecință, instanța de fond nu putea, în aplicarea corectă a legii, să oblige pârâta să plătească reclamantului suma de 284.707,77 lei, actualizată, fără să precizeze data de la care opera această actualizare cu indicele de creștere a prețurilor.
Or, în cauză, data de la care urma să se dispună actualizarea era distinctă, față de scadența plății fiecăreia din cele două tranșe, câtă vreme pârâta nu a efectuat nici o plată în decursul anului 2008 și, respectiv, 2009.
Pe cale de consecință, constatând că tribunalul a greșit înlăturând în totalitate apelul pârâtei, fără a analiza legalitatea soluției primei instanțe pe acest aspect, în raport de disp. art. 312 alin. 1 cod proc. civilă va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și va modifica în tot decizia atacată, în sensul că, admițând apelul, schimbă în parte sentința atacată, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 284.707,77 lei actualizată cu indicele de creștere a prețurilor până la data efectivă a plății, astfel:
- tranșa de 40%, reprezentând 113.883,10 lei, actualizată de la 01.01.2009;
- tranșa de 60%, reprezentând 170.824,67 lei, actualizată de la 01.01.2010.
Respinge cererea reclamantului, cât privește actualizarea compensației de la 15.02.2007.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, împotriva deciziei civile nr. 488, pronunțată de Tribunalul C. la data de 11 octombrie 2012, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. D., cu domiciliul în C., ., ., .> Modifică în tot decizia recurată în sensul că, admițând apelul, schimbă în parte sentința atacată, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 284.707,77 lei actualizată cu indicele de creștere a prețurilor până la data efectivă a plății, astfel:
-tranșa de 40% reprezentând 113.883,10 lei, actualizată de la 01.01.2009;
-tranșa de 60% reprezentând 170.824,67 lei, actualizată de la 01.01.2010.
Respinge cererea reclamantului, cât privește actualizarea compensației de la 15.02.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
G. L. M. G.
VANGHELIȚA T.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond A.I.
Red.dec.jud.apel C.R.D.
Red./tehnored.jud.rec.M.G./
31.01.2013/3 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 127/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 107/2013. Curtea de... → |
|---|
