Evacuare. Decizia nr. 526/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 22440/212/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 526 C
Ședința publică din 16 decembrie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTORI –Vanghelița T.
- G. L.
GREFIER -C. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă N. V., domiciliată în C., .. 2, demisol și cu domiciliul procesual ales în C., ., . A. – Cabinet de Avocat, împotriva deciziei civile nr. 386 din 11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. G., B. R. I. și B. V., moștenitori ai lui B. B., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., parter, . de Avocat „M. A.”.
Dezbaterile asupra excepției nulității și asupra recursului au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2013, au fost consemnate în încheierea de la acea dată și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 16 decembrie 2013, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 386/11.06.2013 a Tribunalului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă N. V. împotriva sentinței_/212/2010 a Judecătoriei C., în contradictoriu cu intimații reclamanți G. B., R. I. B. și V. B..
Instanța de apel a avut în vedere că argumentele de nelegalitate și de netemeinicie formulate în apel au vizat în mod exclusiv greșita obligare a pârâtei la plata contravalorii de folosință a imobilului pentru perioada 18.02.2008-septembrie 2012 și în continuare, până la eliberarea efectivă a acestuia, sub aspectul cuantumului stabilit de prima instanță.
Tribunalul a verificat modalitatea în care judecătorul fondului a pus în discuție probatoriul ce s-ar impune pentru evaluarea pretențiilor reclamanților (cantonate la o lipsă de folosință a imobilului la nivelul unei chirii de 300 euro/lună) și a constatat că la termenul din 3.06.2011 reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei, iar pârâta a solicitat proba cu expertiză tehnică imobiliară privind evaluarea îmbunătățirilor efectuate la imobil. S-a constatat totodată că reclamantul B. B. a recunoscut existența acestor îmbunătățiri, majorându-și însă pretențiile pentru lipsă de folosință – la termenul de judecată din 11.11.2011 – ca fiind de 100 euro/lună; cuantumul acestora a fost majorat la 150 euro/lună la termenul din 25.09.2012, aceste pretenții fiind susținute de înscrisurile depuse la dosar (anunțuri din mica publicitate cu chiriile practicate pe piața imobiliară).
S-a constatat în apel că pârâtei N. V. i s-a încuviințat proba cu expertiză, că aceasta nu a exprimat o poziție procesuală în legătură cu precizările făcute de reclamant în evaluarea daunelor interese solicitate, astfel că în final nu a contestat în nici un fel cuantumul lipsei de folosință, nu a propus un astfel de obiectiv în cadrul expertizei tehnice imobiliare, apărarea pârâtei concentrându-se exclusiv pe aspectul privind contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului (cu toate că a beneficiat în fața primei instanțe de serviciile unui apărător ales).
Prin urmare, cum nici prin probele administrate și nici prin concluziile scrise, pârâta nu a contestat efectiv cuantumul de 150 euro/lună - în sensul că ar fi exagerat sau nedatorat – nu va putea invoca în apel vreo vătămare în petitul admis al reclamantului titular al dreptului de proprietate asupra imobilului.
Procedând mai departe la verificarea dezlegării date asupra pretențiilor proprii ale pârâtei în legătură cu determinarea dreptului de creanță pentru îmbunătățirile aduse, instanța de apel a avut în vedere expertiza efectuată și a apreciat că nu există motive de reformare a soluției.
Astfel, expertiza imobiliară efectuată în fața primei instanțe de către expert S. C. a relevat faptul că este vorba de un spațiu de locuit compus din 3 camere, 2 holuri, antreu, bucătărie, baie, cămară și WC, situat la demisolul construcției situate în C., ..2. Imobilul a fost supus unor lucrări de reparații și îmbunătățiri de către pârâtă, în perioada 1993-2007, astfel: turnat pardoseală de beton în toate camerele și șapă, executat izolația pereților exteriori, executat tencuieli interioare la pereți și tavane, glet de ipsos și zugrăveli, montat ferestre PVC cu geam termopan la o cameră și baie, montat ușă metalică la intrare, montat faianță în baie și WC și gresie în holuri, WC și baie, refăcut glafuri ferestre baie și o cameră, executat instalație baie cu toate obiectele sanitare, refăcut instalația electrică, executat racord la sistemul de termoficare.
Contrar susținerilor apelantei, expertiza nu a evidențiat un grad de uzură accentuat al imobilului ori iminența de ruinare, de altfel apelanta locuind în el și neprevalându-se în fața primei instanțe de o asemenea situație de fapt.
Fiind vorba de un imobil cu 3 camere și dependințe, în suprafață de 91,80 mp, situat în zona peninsulară a orașului - zona 0, în centrul istoric al municipiului C., cu lucrări de îmbunătățiri, racordat la sistemul de termoficare, tribunalul a stabilit – pe baza înscrisurilor depuse la dosar și necontestate prin nici un alt mijloc de probă – că garsonierele situate în alte zone, mai inferioare, ale orașului, mobilate, se închiriază cu un preț plecând de la 150 euro/lună, apartamentele de 2 camere pornind de la 200 euro/lună, iar cele cu 3 camere începând de la 250 euro/lună, în timp ce în zona de centru chiria pentru garsonierele și apartamentele cu 2 camere pornește de la 200 euro/lună.
S-a arătat că folosind metoda comparației rezultă, cu o anumită marjă de apreciere reieșită din raportul cerere/ofertă și pe baza caracteristicilor imobilului, că valoarea lipsei de folosință stabilită la 150 euro/lună este una rezonabilă, apelanta locuind în acest imobil fără plata vreunei chirii de peste 5 ani.
Contrar susținerilor apelantei, nu se pune problema ca imobilul să fie impropriu închirierii în absența investițiilor efectuate de aceasta, deoarece reclamantul a fost obligat către pârâtă la plata contravalorii îmbunătățirilor (37.800 lei calculate pe perioada 18 febr. 2008 – sept. 2012), sentința primei instanțe fiind definitivă sub acest aspect; imobilul urmează să fie predat reclamantului în starea în care se află în prezent, deci inclusiv cu aceste îmbunătățiri.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, pârâta N. V., care a susținut că soluția este nelegală, fiind necesară, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru completarea probatoriului, iar în subsidiar, rejudecarea prin modificarea în parte a deciziei și diminuarea sumei stabilite în primă instanță cu titlu de chirie.
Recurenta a arătat, după o sumară expunere a situației de fapt, că a fost obligată la plata către reclamantul B. B. la contravaloarea lipsei de folosință de 150 euro/lună și care a fost stabilită pe o simplă apreciere subiectivă, cu trimitere la prețul general practicat pe piața închirierilor imobiliare la nivelul orașului C., luându-se ca simplu reper numărul de camere din imobile.
Nu s-a pronunțat astfel o hotărâre fundamentată pe ,,probe certe’’, administrate judiciar (cum ar fi o expertiză tehnică imobiliară) și s-a ignorat faptul că în prețurile chiriilor practicate pe piață se reflectă și gradul de confort al locuințelor, existența unor îmbunătățiri, gradul de uzură, avantajele de priveliște panoramică, gradul de mobilare etc.
Or, în speță, imobilul se află la demisolul unei clădiri cu vechime considerabilă, pe care uzura fizică și-a pus amprenta, imobilul prezentând un risc crescut de ruinare, având un perete înclinat și sprijinit cu un stâlp exterior – imobilul fiind impropriu închirierii.
Recurenta a arătat că însăși instanța de fond a recunoscut că spațiul deținut de pârâtă este posibil a fi afectat destinației locative doar ca urmare a îmbunătățirilor aduse de către această parte.
Prin urmare, arată recurenta, instanța de fond era obligată să dispună efectuarea unei expertize imobiliare pentru stabilirea în mod corect și obiectiv a chiriei lunare în funcție de toate aspectele anterior menționate; instanța de fond însăși a recunoscut necesitatea și valoarea probatorie a expertizei, câtă vreme a pus-o în discuție din oficiu; greșit așadar nu a încuviințat-o, cu toate că judecătorii sunt obligați să dea dovadă de rol activ pentru stabilirea adevărului.
Recurenta a apreciat că instanțele erau obligate să verifice dacă solicitarea unei chirii de 150 euro/lună era sau nu justificată, și doar în urma unor asemenea verificări putea să se pronunțe; instanța de fond trebuia să clarifice anumite împrejurări de fapt, de factură și esență tehnică imobiliară, lucru ce ar fi fost posibil numai după administrarea expertizei tehnice imobiliare, cu obiectivele propuse sau chiar limitate ori modificate/completate de către instanță.
Proba în sine este perfect concludentă și utilă cauzei, contribuind în manieră științifică la lămurirea instanței asupra unor chestiuni de natură tehnică.
Neprocedând la administrarea expertizei tehnice imobiliare, instanța a comis eroarea de a considera faptul că s-a probat prin extrasele din ziarul Telegraf a acestei pretenții, situație în care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în primă instanță, pentru administrarea acestei probe și determinarea corectă a contravalorii chiriei lunare.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți B. G., B. R. I. și B. V. (în calitate de moștenitori legali ai def. B. B., decedat la 2.10.2012) au ridicat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 3021 alin. 1 lit. c cod proc. civilă, câtă vreme - deși fondată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă - argumentația se referă la o problemă de fond.
Intimații reclamanți au arătat că în opinia lor soluția primei instanțe, menținute în apel, cu privire la cuantumul lipsei de folosință a imobilului și la modalitatea în care a fost acesta stabilit a fost corectă, motivele recursului nefăcând referire la temeiul de nelegalitate reflectat printr-o asemenea dezlegare.
Intimații au solicitat să se observe că recurenta reia în recurs motivele de apel, în condițiile în care această cale de atac nu are caracter devolutiv, iar în fața instanțelor devolutive a avut posibilitatea de a-și propune și administra probele solicitate.
Analizând toate criticile formulate și care în viziunea recurentei se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod proc. civilă (,,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii’’), dar și celor ale art. 3041 cod proc. Civilă, Curtea va reține că prezenta cale de atac este supusă nulității.
Recursul constituie o cale de atac procesuală care, în accepțiunea dată prin art. 299 și urm. cod proc. civilă, nu reia - decât în ipoteza instituită prin art. 3041 cod proc. civilă - situația de fapt sub aspectul temeiniciei și aprecierii aduse probelor, fiind prin excelență o cale extraordinară, deschisă pentru confirmarea ori infirmarea legalității soluției date în apel. Neaplicând o procedură devolutivă, instanța de recurs nu poate reanaliza fondul raportului litigios, fiind ținută să se pronunțe exclusiv asupra temeiurilor de modificare ori de casare - art. 304 c. proc. civilă.
În speță, aplicarea art. 3041 cod proc. civilă este exclusă, cauza beneficiind de dublul control jurisdicțional, astfel că în prezenta cale extraordinară de atac nu este permisă o reevaluare a probelor administrate în fond și în apel.
Pe de altă parte, evocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod proc. civilă nu se poate realiza decât în strictă corelare cu soluția tribunalului, iar nu cu cea a instanței de fond – la care în permanență s-a raportat recurenta.
Indicarea acestei ipoteze de nelegalitate nu acoperă teza reglementată prin fostul art. 304 pct. 10 cod proc. civilă, abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, recurentul fiind obligat să releve situația de greșită interpretare sau aplicare a legii. Orice trimitere la greșita interpretare a probelor sau la o pretinsă omisiune în administrarea materialului probator nu intră în incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
În prezentul recurs, singurele critici ale recurentei se referă la lipsa de rol activ al judecătorului fondului în legătură cu administrarea unei expertize care să stabilească justețea pretențiilor reclamantului, ceea ce presupune ab initio o verificare, în această cale de atac, a utilității, pertinenței și concludenței probei – aspect care, după cum am arătat, nu este posibilă.
Recurenta pârâtă pretinde așadar că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în dezlegarea pricinii, fără să releve în vreo modalitate care este temeiul de nelegalitate al statuării tribunalului asupra acestui aspect.
În legătură cu dispozițiile art. 129 alin. 5 cod proc. civilă, instanța va reține că este real că rolul activ al judecătorului constă în stăruința, prin intermediul mijloacelor legale puse la dispoziție, de a preveni orice greșeală în judecată și pentru aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Acest rol activ revine însă și părților, iar norma cuprinsă în art. 129 al. 5 cod proc. civilă implică o condiționalitate a rolului activ al instanței față de cel impus prin alin. 1 al aceluiași articol; astfel, judecătorul nu se poate subroga în drepturile și obligațiile procesuale ale părților în ce privește administrarea probelor, ci doar să clarifice – pe baza probelor încuviințate – aspectele rămase în dezbatere, eventuala lor necorelare și să analizeze necesitatea obținerii unor date concludente dezlegării pricinii (ordonând probele pe care le consideră necesare, chiar împotriva voinței procesuale a părților).
În speță, însă, însăși recurenta pârâtă recunoaște faptul că judecătorul fondului a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei asemnea expertize, părțile având posibilitatea evaluării utilității și concludenței ei; prin urmare, cerința rolului activ a fost acoperită, așa cum a arătat de altfel și instanța de apel. Mai departe, materialul probator administrat de părți a fost cel care a condus la stabilirea situației de fapt. Între probele încuviințate nu există o ierarhizare sub aspectul forței juridice; textul art. 167 alin. 3 cod proc. civilă prevede doar necesitatea administrării pe cât posibil a dovezii și a celei contrare în același timp, iar din acest punct de vedere raportarea soluției la anumite înscrisuri produse de către reclamant, care nu au fost combătute de către partea interesată printr-o probă contrară (înscrisuri, expertiză) nu poate induce aplicarea art. 304 pct. 9 cod proc. civilă. În esență, înscrisurile și expertiza judiciară converg, ca și probe consacrate prin art. 167 alin. 1 cod proc. civilă, spre o statuare corectă asupra situației de fapt, iar recurenta nu poate obține casarea soluției din apel și retrimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorie, pe acest considerent, al neepuizării probatoriului. Cum – așa cum s-a arătat și în decizia tribunalului – recurenta pârâtă a beneficiat de asistență juridică încă de la judecata fondului, procedând în aceste condiții la încuviințarea și administrarea de probe prin apărătorul său, criticarea soluției de fond prin prisma neadministrării unei probe din oficiu (care ar fi condus, cum susține partea, la o altă statuare asupra situației de fapt legate de acest imobil) neputând fi încadrată în prevederile art. 3021 alin. 1 lit. c cod proc. civilă.
Astfel fiind, nefiind relevate argumente de nelegalitate în raport de decizia pronunțată în apel, față de considerentele arătate se va admite excepția nulității recursului (invocată prin întâmpinare și raportată la dispozițiile sus-citate), recursul urmând a fi constatat ca fiind nul.
În temeiul art. 274 cod proc. civilă, recurenta va fi obligată la 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului.
Constată nul recursul declarat de recurenta pârâtă N. V., domiciliată în C., .. 2, demisol și cu domiciliul procesual ales în C., ., . A. – Cabinet de Avocat, împotriva deciziei civile nr. 386 din 11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. G., B. R. I. și B. V., moștenitori ai lui B. B., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., parter, . de Avocat „M. A..
Obligă recurenta către reclamanții intimați la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. Vanghelița T. G. L.
GREFIER
C. I.
Jud.fond: M.V. M.
Jud.apel: C.G./C.E.
Red.dec.jud.M.G./2ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 529/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 18/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
