Legea 10/2001. Decizia nr. 529/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 392/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 529 C
Ședința publică din 16 decembrie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTORI –Vanghelița T.
- G. L.
GREFIER -C. I.
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul D. B., domiciliat în București, Șoseaua C. nr. 1, ., ., sector 2 și cu domiciliul procesual ales în C., .. 97, ., . D. Daon), împotriva deciziei civile nr. 7/C din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, având ca obiect acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimații P. M. C., MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. C., cu sediul în C., ., S. R. PRIN COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1 și P. JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ..
Dezbaterile asupra contestației în anulare au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2013, au fost consemnate în încheierea de la acea dată și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 16 decembrie 2013, pentru când:
CURTEA
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 30 aprilie 2013, contestatorul D. B. în contradictoriu cu intimații P. M. C., C. L. C., Municipiul C. prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor a solicitat anularea deciziei civile nr. 7/C din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. conform art. 318 Cod procedură civilă.
Motivează cererea arătând că prin decizie civilă mai sus menționată a fost admis recursul autorităților locale și respins recursul contestatorului în consecința modificării în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, precum și faptul că nu a făcut dovada păstrării dreptului în patrimoniul bunicii paterne în perioada 18 iulie 1935- 6 martie 1945 dar nici a preluării abuzive a bunului din patrimoniul autoarei lui.
Precizează că același complet al Curții de Apel C. în dosarul civil cu nr._ al Tribunalului C. (cauză ce a rămas după soluționarea pe fond și a căilor de atac exercitate, irevocabilă) și a constatat calitatea de persoană îndreptățită de pe urma aceluiași autor Diruhi Frenkian, în retransmitere de la Magardici M. Frenkian.
Ulterior pronunțării hotărârii ce formează obiectul acestei contestații același complet, în aceeași componență a constatat calitatea autoarei lor de persoană îndreptățită de pe urma aceluiași autor Frenkian cu privire la un alt dosar.
Sub aspectul dovezii calității de persoană îndreptățită instanța de fond a reținut corect că a făcut dovada modului în care bunurile au trecut din proprietatea societății în proprietatea autorilor numitei Frenkian I..
Numitul Misak Frenkian a avut șase copii, Măgărdici Frenkian, Aram Frenkian, Araxi Movila, M. Frenkian, Sfetescu A., Nevrik Frenkian și A. Frenkian.
Aram Frenkian este moștenitorul lui Misak Frenkian așa cum rezultă din actul de partaj voluntar autentificat sub nr._.
În calitate de fiică a lui Aram Frenkian autoarea lui Diruhi Frenkian este moștenitoare a acestuia așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 59/1965.
Prin urmare aceasta deținea calitatea de moștenitoare prin retransmisie a bunicului său Misak Frenkian.
Potrivit dispozițiilor art. 193 Cod comercial anterior anului 1990 „Societatea în nume colectiv încetează prin moartea, interdicțiunea, incapacitatea legală sau falimentul unuia din asociați, afară numai dacă nu există convențiune contrarie”.
Prin înseși contractul de constituire a societății Misak Frenkian din 30 mai 1912 s-a stabilit că la moartea acționarului Misak Frenkian comerțul să fie continuat de fiul acestuia Magardici Frenkian iar moștenitorii celui dintâi să nu poată cere partajul bunurilor și drepturilor ce li s-ar cuveni de pe urma defunctului.
Bunurile achiziționate de societate au rămas proprietatea acesteia până la decesul lui Magardici Frenkian din anul 1935, când bunurile au trecut de drept în proprietatea moștenitorilor persoane fizice.
Magardici Frenkian a decedat necăsătorit și fără copii astfel că, alături de mama sa Diruhi Misak Frenkian, la moștenire vin și frații săi deci și tatăl numitei Frenkian I., Aram Frenkian.
Instanța de recurs i-a imputat în hotărârea atacată în prezenta contestație, că nu a administrat dovezi care potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă, nu se putea administra decât prin intermediul autorităților locale (art. 172 Cod procedură civilă, când partea învederează că „partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină instanța poate ordona înfățișarea lui”.
Deși instanța de recurs îi impusă lipsa de dovezi, nu a pus în discuția părților, în condițiile în care instanțele de fond au apreciat că sunt suficiente probele administrate în cauză, pronunțând soluții de admitere a pretențiilor în baza acelorași probe.
Din această perspectivă, contestatorul apreciază că instanța de recurs a săvârșit o gravă eroare materială de procedură încălcând flagrant principiile de drept procedural (principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, fapt pentru care se impune admiterea contestației în anulare.
Considerentele instanței de recurs în decizia contestată exced motivelor de recurs invocate de autorități, astfel că nu se poate susține întemeiat ce probe mai trebuia administrate.
Pe de altă parte s-a solicitat în mod repetat instanțelor și acestea la rândul lor au impus autorităților locale, pârâte, să depună la dosarul cauzei situația juridică a imobilului, acestea nu s-au conformat.
În atare situație, instanța de recurs trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 174 Cod procedură civilă.
Pentru cele relatate a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei contestate și pe fond respingerea recursului autorităților locale și admiterea recursului reclamantului cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând legalitatea deciziei contestate prin prisma criticilor contestatorului, se reține că este nefondată contestația în anulare, pentru următoarele considerente:
Conform art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formate ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.
Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanța, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înlăuntrul termenului de recurs.
Anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; anularea greșită a recursului ca fiind făcută de un mandatar, fără calitate deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Instanța supremă s-a pronunțat constant, în sensul că prin intermediul contestației în anulare se urmărește repararea unor neregularități evidente privind actele de procedură, ea nereferindu-se la probleme de fond legate de probele administrate și a starea de fapt la care se referă litigiul.
Prin această cale extraordinară de atac, se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că dezlegarea dată procesului este rezultatul unei erori materiale de ordin procedural.
Or, în cauză, se reține că toate criticile vizează modul de soluționare a fondului litigiului și anume, de apreciere a probelor, de administrare de noi probe, de interpretare a dispozițiilor legale care să conducă la soluția dorită de către contestator.
Cu alte cuvinte, a invocat greșeli de judecată, ce nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare.
În concluzie, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitative enunțate de lege, textele care o reglementează sunt de strictă interpretare și nu este permis pa calea contestației în anulare să se critice hotărârea pronunțată în recurs, numărul 7/C din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C., pentru greșeli de judecată, cum a procedat contestatorul.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 318 teza I Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga contestatorul către intimat la 345 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE ASPECTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul D. B., domiciliat în București, Șoseaua C. nr. 1, ., ., sector 2 și cu domiciliul procesual ales în C., .. 97, ., . D. Daon), împotriva deciziei civile nr. 7/C din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații P. M. C., MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR și C. L. C., cu sediul în C., ., S. R. PRIN COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1 și P. JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ..
Obligă contestatorul către intimat la 345 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. Vanghelița T. G. L.
GREFIER
C. I.
Jud.fond:M.S. S.
Jud.recurs:G.L.-M.G.-V.T.
Red.dec.jud.V.T. /09.01.2014
Tehnored.gref.I.C./13.01.2014/2ex.
| ← Acţiune pauliană. Decizia nr. 356/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Evacuare. Decizia nr. 526/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
