Legea 10/2001. Decizia nr. 127/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 2296/118/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 127 C
Ședința publică din data de 13 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător I. B.
Judecător G. L.
Grefier C. I.
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții reclamanți S. C., domiciliată în București, ., .. 2, ., S. E.I. M., domiciliat în București, . nr. 105, ., ., sector 1, S. C. P., domiciliat în Canada, Provincia Quebec, Montreal H3E 1H1, Rue De Gaspe nr. 653, rezident în București, .. 3, ., B. C. M.-S., domiciliat în București, .. 1, ., sector 5 și P. R.-E., domiciliată în București, ., .. 7, ., toți cu domiciliul procesual ales în C., .. 1B (la S.C.A. H. și Asociații) și de recurenții pârâți M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., ambii cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1031 din 27 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. B. pentru recurenții reclamanți S. C., S. E.I.M., S. C.P., B. C.M.-S. și P. R.-E., în baza împuternicirii avocațiale nr.3205 din 07.09.2012 depusă la dosar (fila 26) și pentru recurenții pârâți M. C. prin Primar și P. M. C., avocat C. F., în baza împuternicirii avocațiale nr.150 din 18.06.2012 depusă la dosar fila 9), lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Apărătorul recurenților reclamanți având cuvântul, apreciază ca fiind necesară suplimentarea probatoriului în raport de inadvertențele privind situația juridică a terenului, cea depusă la termenul anterior în se arată că parte din suprafața de teren de 1.551 mp este ocupată dar nu specifică care parte, relații pe care personal le apreciază ca fiind neconcludente și situația juridică depusă la dosarul de fond la data de 11 ianuarie 2012, în care se arată că parte din acest teren nu poate fi retrocedat deoarece obstrucționează accesul imobilelor cu intrare din . în raport de planul de situație întocmit de expert C. rezultă că suprafața de teren de 1.551 mp este liber și ar putea fi restituit.
Instanța face cunoscut că alături de situația juridică depusă la dosar la termenul anterior, respectiv adresa Primăriei C. Direcția Patrimoniu a fost anexată și adresa Serviciului Cadastru, precum și H.C.L. nr. 211/2011.
Instanța pune în discuție utilitatea clarificării inadvertențelor cu privire la suprafața terenului situat în C., ., fost Bulevardul C. nr. 234, în suprafață de 2.238,50 mp, din care, o suprafață de 900 mp a fost înstrăinată soților B.. Prin hotărârea atacată instanța de fond a dispus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru tot terenul de 2.238,50 mp. De asemenea, în referire la acest teren expertizat, de 2.238.50 mp, expertul C. C. a concluzionat că nu poate fi restituit în natură fiind ocupat parțial de . că numai o suprafață de numai 1.551 mp fiind liberă, teren care însă excede dreptului de proprietate al reclamanților.
Față de aspectele învederate solicită părților să precizeze dacă pentru justa rezolvare a cauzei în recurs apreciază că soluția preconizată se poate raporta la înscrisurile administrate, sau preconizează o soluție care să implice un alt probatoriu.
Apărătorul ales al recurenților reclamanți, apreciază că prin administrarea probei cu înscrisuri este posibilă soluționarea cauzei în recurs.
Apărătorul ales al recurenților pârâți, având cuvântul, apreciază că soluția procesuală ce se impune este cea a casării cu trimitere în rejudecare întrucât soluția pronunțată a pornit de la premisa falsă a unei suprafețe de teren mai mare decât se cuvenea reclamanților.
Apărătorul ales al recurenților reclamanți, având cuvântul, arată că nu mai insistă în efectuarea unei adrese către autoritatea locală întrucât o identificare corectă a terenului în cadrul unei probe cu expertiză ar fi mai utilă.
Apărătorul ales al recurenților pârâți apreciază că obținerea altor relații cu privire la terenul în litigiu ar duce la soluția de casare cu trimitere. Mai arată că nu are alte cereri de formulat.
Apărătorul ales al recurenților reclamanți, având cuvântul, arată că nu are alte cereri și că din punctul său de vedere poate fi acordat cuvântul asupra recursului.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al recurenților reclamanți, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului propriu cu consecința casării parțiale a hotărârii pentru ca Tribunalul C. să stabilească suprafețele de teren deținute de reclamanți. Primul teren, situat în ., care aparține reclamaților, în suprafață de 2.682 mp și o construcție de 340 mp, cu 7 camere, așa cum a arătat în precizări, iar în ceea ce privește lotul de teren din ., din care, conform acelorași precizări, la revine suprafața de 1.444 mp din suprafața de 2.238,5 mp. Pentru identificarea acestor terenuri și pentru efectuarea unei expertize pentru a se determina suprafața liberă și cea ocupată de construcția blocurilor edificate, pune concluzii de admitere a recursului.
Având cuvântul asupra recursului pârâților, pune concluzii de admitere în raport de precizările făcute în ceea ce privește suprafețele de teren ce revin reclamanților.
Apărătorul ales al recurenților pârâți, având cuvântul, arată că nu mai poate susține motivele de recurs astfel cum au fost formulate. Apreciază că instanța de recurs nu poate face un control de legalitate față de situația din dosar, astfel încât preconizează o soluție de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în rejudecare în ansamblu ei, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, cu îndrumări, pentru o corectă stabilire a drepturilor pretinse și a situației de fapt.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data 2.03.2010, reclamanții S. C., S. E.I. M., S. C. P., B. M. S. și P. R. E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. C. prin Primar și P. municipiului C., ca prin hotărâre judecătorească să dispună:
- în principal, obligarea pârâților P. municipiului C. și M. C. la atribuirea unei suprafețe de teren intravilan, liberă de orice sarcini și cu aceleași caracteristici valorice funcționale, urbanistice si edilitare ca și suprafața de teren situata în C., pe ., care nu poate fi in totalitate restituita in natura; obligarea paratului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata unei despăgubiri bănești echitabile pentru construcția demolata de pe lotul din .; obligarea pârâților P. Mun. Constanta si Mun. Constanta la restituirea în natură a suprafeței libere din terenul situat pe . si la atribuirea unei suprafețe de teren intravilan libera de orice sarcini, cu aceleași caracteristici valorice funcționale urbanistice si edilitare ca și suprafața de teren situata în C., pe ., care nu poate fi restituita in natura, in tot sau in parte.
- în subsidiar, obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor si Mun. Constanta, in solidar, la repararea rapidă, efectiva si rezonabila, a vătămărilor produse prin încălcarea dreptului de proprietate, prin plata unei despăgubiri efective reprezentând valoarea de circulație stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru teren, combinarea măsurilor solicitate in capetele de cerere anterioare - in situația in care aplicarea acestora nu ar fi posibila decât in parte pentru fiecare obiect material - si la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizările formulate pentru termenul din 12.11.2010 s-a solicitat, în ultimul subsidiar, obligarea pârâtului P. Mun. Constanta la emiterea dispoziției motivate de stabilire si acordare a celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute la art.1 alin.2 si 3 din Legea nr.10/2001.
In motivare s-a arătat că reclamanții sunt succesorii numiților Preot C. Sadeanu si Tincuta Sadeanu, autori care au deținut în proprietate imobilul situat în C., ., compus din suprafața originară de 3692 mp si constructii – 11 camere in doua corpuri de casă, marchiză, bazin de apă si alte dependinte configurate ulterior in 3 apartamente, cu suprafata totala construita de 342 mp - și imobilul situat în C., . (fost .), la N si E de biserica Adormirea Maicii Domnului II, intre . . suprafata originara de 2238,50 mp si o casa de locuit.
In registrul de proprietati din 1936 – 1938 primul imobil era mentionat in vol. VI, pag. 1107, nr.crt._ si_, in careul 110, lotul nr. 4, in planul anexă - in careurile i.11+i.12, iar in carnetul cu schița de teren din 16.09.1936 - in careul 110.
Constructiile ce intrau în compunerea acestui imobil au constituit casa parintească de unde la 5.08.1952 parintii reclamantilor au fost evacuati si dislocati cu domiciliul obligatoriu in ., iar din 1954 in ., unde au si decedat.
Acest imobil a fost preluat de stat in baza Decretului nr.92/1950, iar constructiile au fost ulterior demolate pentru realizarea unor ansambluri de locuinte in baza Decretului Consiliului de Stat nr.341/1979, fara plata vreunei despăgubiri; notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, înregistrată la B. S. C. A. sub nr. 1529/25.07.2001, nu a fost soluționată până la data introducerii acțiunii.
În referire la imobilul din . s-a arătat că a fost consemnat in registrul de proprietati din 1936 – 1938 in vol. VII, pag.1109, nr. crt._, parte din careul nr. 111 si lot nou nr.13, la adresa inițială, din ..
Dupa razboi, autorii reclamantilor au instrainat casa ce intra în compunerea acestui bun către Navrom C., iar suprafața de 900 mp teren - către soții Baisan R. si G., care au cumpărat ulterior și construcția.
Terenul rămas, în suprafață de 1338,50 mp a fost preluat de stat in mod abuziv, fără despăgubire, și formeaza obiectul notificarii înregistrată sub nr.1528/25.07.2001 la B. S. C. A., care nu a fost soluționată până în prezent.
Au susținut reclamanții că aplicarea legii reparatorii nu poate face abstractie de prevederile art.11, 20 si 21 din Constituția României si de cele ale art.1 si 6 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului; că prevederile existente în legile reparatorii, referitoare la stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite in natură, au fost declarate totalmente ineficiente in practica recenta a CEDO, ceea ce impune concluzia că repararea efectivă a încălcării dreptului de proprietate trebuie să vizeze o paletă largă de măsuri, printre care si despăgubirile bănești stabilite in solidar in sarcina tuturor pârâților sau acordarea de reparațiuni efective si integrale prin compensare funciară sau despăgubiri.
S-a mai precizat că cererea reclamanților se limitează la repararea efectivă a dreptului de proprietate încălcat, fără să vizeze și acordarea despăgubirilor aferente lipsirii lor de atributul esențial al posesiei și s-a apreciat că ingerința în conținutul și exprimarea dreptului de proprietate nu respectă nici pe departe principiul proporționalității.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar în motivare a arătat că, potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, competenta de soluționare a notificării revine instituției investită, în speță Primaria Mun. Constanta si M. Constanta prin Primar, cu excepția situației reglementată de art.28 alin.3 din același act normativ, care nu este incidentă în cauză.
Prin sentința civilă nr.1031/27.02.2012 Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
A admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar și P. M. C. și a obligat P. M. C. să întocmească și să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale - titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru imobilele: teren în suprafață de 3339,63 mp situat în C., . și teren în suprafață de 2238 mp situat în C., ..
A respins cererile având ca obiect atribuirea unui teren intravilan liber de sarcini și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc și cererile cu caracter subsidiar, ca nefondate, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar, ca nefondată și a obligat pârâtul P. M. C. la 7760 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, onorariu avocat și onorariu expert.
În soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. s-a avut în vedere că prin acțiune se urmărește obligarea unității deținătoare la emiterea dispoziției de soluționare a notificării și că, pe cale de consecință, litigiul nu poate purta decât în contradictoriu cu emitentul dispoziției referitoare la imobil, competent exclusiv potrivit Legii nr.10/2001, respectiv P. M. C..
S-a constatat, în raport de prevederile art.25 din Decretul nr.31/1954, că statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în fața instanțelor și în orice situații în care participă nemijlocit în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop alt organ, dar că acesta nu figurează ca parte în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001 decât în situațiile în care unitatea deținătoare a bunului nu este cunoscută sau, în contextul modificărilor aduse acestui act normativ de Legea nr.247/2005, prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, când se contestă deciziile emise de acest organ administrativ (art. 9 din Titlul VII), ceea ce nu este cazul în speță.
Apreciind că obligația de restituire în natură sau prin echivalent, respectiv prin atribuirea în compensare a unui alt teren, nu îi incumbă M., ci Primarului, instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. C. ca nefondată.
În soluționarea pretenției dedusă judecății s-a reținut că reclamanții au respectat dispozițiile Legii nr.10/2001, în sensul că au formulat în termen notificarea și dispun de acte de proprietate asupra bunului pentru care au solicitat acordarea măsurilor reparatorii; prin urmare, pârâtului îi revenea obligația de a răspunde cererii în termen de 60 de zile de la înregistrare, iar refuzul său de a o soluționa echivalează cu refuzul de restituire a imobilului, ceea ce conferă instanței competența de a cenzura această situație.
A constatat tribunalul că termenul în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite are caracter imperativ și că o concluzie contrară ar echivala cu nesocotirea a însăși finalității legii și cu amânarea "sine die" a rezolvării echitabile a retrocedării imobilelor, ignorându-se dreptul la reparație conferit în mod expres de Legea nr.10/2001, ori lipsa răspunsului persoanei notificate, imputabilă acesteia, nu trebuie să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o lipsească de posibilitatea de a a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
S-a mai avut în vedere că, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă la notificare, prin decizia nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Din examinarea probatoriilor administrate s-a constatat că terenul pentru care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr.92/1950, deci fără titlu - cum este definită această noțiune prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 – și este ocupat în totalitate, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Raportat la caracterul abuziv al preluării s-a reținut că prin lipsirea proprietarului de posesia bunurilor sale, fără a fi despăgubit corespunzător, s-a adus atingere dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului - potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, iar nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege - și principiilor generale ale dreptului internațional, iar în referire la natura măsurilor reparatorii – că nu poate fi aplicat principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor notificate, consacrat de prevederile art.1, 7 și 9 din Legea nr.10/2001, deoarece terenul este ocupat în proporție de 100%.
Cum în lista bunurilor și serviciilor din luna ianuarie 2012 nu au fost înscrise rezerve de teren care să poată fi acordate în compensare, cererea prin care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în această modalitate a fost respinsă ca nefondată; în același sens a apreciat tribunalul și asupra cererii prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri, cu motivarea că în acest scop reclamanții trebuie să parcurgă procedura specială stabilită de Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. C., S. E.I. M., S. C. P., B. M. S. și P. R. E. și pârâții M. C. și P. municipiului C..
Reclamanții au criticat hotărârea atacată conform art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, raportat la art.1 alin.1 și art.9 din Legea nr. 10/2001, și au invocat încălcarea principiului prevalent al restituirii în natură pentru bunurile imobile restituibile.
S-a pretins că soluția de acordare a măsurilor reparatorii corespunzătoare celor două terenuri solicitate prin acțiune sub forma despăgubirilor bănești este lipsită de suport legal câtă vreme prin completarea la raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expert C. C. s-a stabilit că din totalul de 2238 mp, suprafața de 1551 mp, identificată în planul anexă, este liberă și posibil de restituit în natură.
Nelegalitatea hotărârii atacate a fost întemeiată de pârâți pe prevederile art.304 pct.6 și 9 din Codul de procedură civilă.
Sub primul aspect s-a invocat acordarea a mai mult decât s-a cerut, iar în motivare s-a arătat că în mod greșit au fost luate în considerare suprafețele din actele inițiale pentru că înstrăinarea parțială a acestora de către autorii reclamanților a fost confirmată chiar prin acțiunea dedusă judecății.
Greșita aplicare a legii a fost raportată atât la dispozițiile Legii nr.10/2001 – în temeiul căreia s-a pretins nedovedirea calității de persoană îndreptățită și a caracterului abuziv al preluării imobilelor în proprietatea statului – cât și la prevederile art.274 din Codul de procedură civilă; sub acest aspect s-a invocat greșita stabilire a obligației de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina M. C., față de care acțiunea a fost respinsă, și neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate și pretinse de acest pârât.
În susținerea criticii referitoare la nedovedirea calității de persoană îndreptățită s-a invocat neconcordanța de nume, neidentificarea corectă a bunurilor și lipsa dovezilor referitoare la existența imobilelor în patrimoniul autorilor reclamanților în perioada de referință.
Au mai invocat recurenții și caracterul contradictoriu al măsurilor stabilite în dispozitivul hotărârii, în condițiile în care acțiunea formulată împotriva M. C. a fost și admisă și respinsă.
Prin precizările referitoare la dovedirea și întinderea dreptului de proprietate invocat în cauză, depuse de reclamanți la solicitarea instanței de recurs, s-a arătat că pentru imobilul situat în C., ., compus inițial din construcții în suprafață de 342 mp și teren în suprafață de 3682 mp, pretenția de acordare a măsurilor reparatorii se menține pentru suprafața de 2682 mp, care potrivit schițelor anexă situației juridice, este amplasată în prezent pe .; pentru imobilul din C., ., care în compunerea inițială includea teren în suprafață de 2238,50 mp și casă de locuit, s-a arătat că proprietatea autorilor reclamanților mai are ca obiect doar suprafața de 1444 mp teren.
Recurenții reclamanți au depus la dosar înscrisuri referitoare la existența și întinderea proprietății din C., ., iar Primăria municipiului C. a comunicat instanței, la solicitarea acesteia, relații referitoare la regimul juridic al suprafeței de 1551 mp identificată în raportul de expertiză întocmit la instanța de fond ca fiind liberă. Prin adresa nr. R134095/05.12.2012, referitoare la acest teren, s-a menționat că partea situată între . de blocuri reprezintă domeniu public al municipiului C. conform HCLM nr.211/2011, poziția nr.1388 din anexa 1, capitolul „spații verzi – echipamente publice și alei de circulație”, iar cea situată între . de case este, în parte, domeniu public al municipiului conform HCLM nr.211/2011, poziția nr.677 din anexa 1 – Alei municipiul C., iar o altă parte aparține domeniului privat al municipiului, urmând a fi inventariat conform Legii nr.213/1998.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001 pentru imobilele care au aparținut autorilor lor, situate în C., . și nr.232, iar în referire la natura acestor măsuri au confirmat imposibilitatea restituirii în natură a terenului și construcției de la nr.220, dar au pretins că restituirea este posibilă, în parte, pentru terenul situat la nr.232.
Limitele pretenției de despăgubire au fost determinate prin raportare la actele de dobândire a proprietății încheiate în favoarea autorilor Preot C. S. și Tincuța S., cu precizarea expresă că parte din imobilul situat la adresa din ., respectiv construcția și suprafața de 900 mp teren, a fost înstrăinată de proprietari în timpul vieții.
Raportat la aceste elemente, soluționarea litigiului și, implicit, rezolvarea apărărilor formulate de părți, impunea instanței de fond să determine care este întinderea reală a dreptului de proprietate a cărui încălcare a fost reclamată în cauză și modalitatea efectivă de reparare a prejudiciului cauzat prin privarea reclamanților de proprietate, în funcție de situația concretă a terenurilor, astfel cum rezultă aceasta din actele dosarului și expertiza tehnică administrată în acest scop.
Nesocotind chiar limitele investirii și probatoriile administrate în susținerea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, tribunalul a recunoscut dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în limita suprafețelor stabilite prin raportul de expertiză întocmit la instanța de fond - care au fost determinate doar prin raportare la planurile cadastrale din 1936-1938 - fără a lua în considerare actele translative de proprietate depuse la dosar, respectiv actele de vânzare autentificate la 06.06.1913 și 31.12.1921 la Tribunalul județului C. (filele 44-45 și 46 din vol. I dosar tribunal), adresa nr. R88040/25.06.2008 a Primăriei municipiului C. (filele 53-54 din vol. I al dosarului de fond) care prezintă situația juridică a imobilului din C., . și nici chiar precizările titularilor acțiunii asupra întinderii dreptului de proprietate al autorilor lor, aspecte la care considerentele hotărârii recurate nu fac niciun fel de referire.
Nici determinarea modalității concrete de acordare a măsurilor reparatorii nu s-a întemeiat pe examinarea probatoriilor administrate și a susținerilor părților, concluziile stabilite prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond și apărările formulate de recurenții pârâți în combaterea acestor concluzii, inclusiv înscrisurile depuse în susținere, nefiind cercetate și soluționate de tribunal.
Se constată, sub acest aspect, că motivarea soluției atacate nu a răspuns în niciun fel pretenției reclamanților, de restituire în natură a suprafeței de 1551 mp din terenul situat în C., ., identificată prin raportul de expertiză topografică și suplimentul la acest raport, întocmite de expert C. C., dar nici nu a justificat eventuala înlăturare a acestor concluzii prin raportare la adresele nr._/30.08.2011 și nr._/11.01.2012 ale Primăriei municipiului C. – prin care s-a pretins că terenul stabilit de expert ca fiind liber nu poate fi identificat în concret datorită faptului că planul de situație anexat nu este cotat și întocmit la o scară convențională care să permită delimitarea și materializarea în teren a suprafețelor ce s-ar putea, eventual, restitui în natură și că imposibilitatea acestei restituiri este justificată și de obstrucționarea accesului imobilelor cu intrare din . astfel: 118 mp – garaje auto 1, 324 mp – teren viran acces garaje și 211 mp - garaje auto 2.
Aspectele menționate conduc la concluzia că procedura desfășurată în fața instanței de fond nu corespunde exigențelor art. 6 din CEDO, care consacră dreptul la un proces echitabil, pentru că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat (Hotărârea din 28.06.2005 în cauza V. I. contra România). Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea nr.4/2005 cauza Albina împotriva României) și nu doar să stabilească soluția litigiului, fără a arăta care dintre aceste argumente sau mijloace de probă o întemeiază.
Reexaminarea cauzei se impune și pentru suplimentarea materialului probator pentru că prin nicio probă a dosarului de fond nu s-a realizat o identificare a suprafeței de 1444 mp, în limitele căreia s-a precizat întinderea dreptului de proprietate al reclamanților pentru imobilul din ., prin raportare la suprafața de 1551 mp, care potrivit raportului de expertiză este liberă de construcții și detalii de sistematizare, ori posibilitatea de restituire în natură a acestui teren impune determinarea prealabilă a gradului de suprapunere al celor două suprafețe.
Urmare a acestei determinări, natura de „teren liber” a suprafeței rezultată trebuie verificată și în raport de aspectele consemnate în adresa nr.R134095/05.12.2012 a Primăriei municipiului C., referitoare la gradul de afectare al celor 1551 mp și la apartenența acestora la domeniul public sau privat al municipiului, inclusiv din perspectiva încadrării parțiale a imobilului în categoriile de terenuri ce compun ”spațiile verzi” potrivit art.3 din Legea nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
În raport de reglementarea stabilită de art.312 din codul de procedură civilă la momentul introducerii acțiunii, anterior modificării textului prin Legea nr.202/2010, Curtea constată că administrarea probatoriilor necesare pentru lămurirea aspectelor la care s-a făcut referire în considerentele ce preced nu se poate realiza în această fază procesuală a litigiului astfel că, în temeiul art. 312 alin.3 din Codul de procedură civilă, va admite recursurile părților și va casa casarea hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul C. în scopul completării probelor administrate și a administrării de probe noi care să conducă la dezlegarea problemelor litigioase.
PENTRU ACESTE ASPECTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții reclamanți S. C., domiciliată în București, ., .. 2, ., S. E.I. M., domiciliat în București, . nr. 105, ., S. C. P., domiciliat în Canada, Provincia Quebec, Montreal H3E 1H1, Rue De Gaspe nr. 653, rezident în București, .. 3, ., sector 1, B. C. M.-S., domiciliat în București, .. 1, ., sector 5 și P. R.-E., domiciliată în București, ., .. 7, ., sector 2, toți cu domiciliul procesual ales în C., .. 1B (la S.C.A. H. și Asociații) și de recurenții pârâți M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., ambii cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1031 din 27 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5..
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. P. I. B. G. L.
Grefier,
C. I.
Jud. fond:S.M.Teșa
Red.dec.jud.I.B./27.03.2013/2ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., . c, județ C.
Tel.0241-_; fax: 0241-_
Dosar nr._
Data: 15.04.2013
Către,
TRIBUNALUL C.
Alăturat, vă înaintăm dosarul nr._ privind pe recursul declarat de recurenții reclamanți S. C., ș.a. și de recurenții pârâți M. C. PRIN PRIMAR ș.a. împotriva sentinței civile nr. 1031 din 27 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, întrucât prin decizia civilă nr. 127 C din 13 februarie 2013 au fost admise recursurile formulate, casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului C..
Dosarul are .file și are atașat dosarul nr._ al Tribunalului C. (volumul I și II).
PREȘEDINTE DE COMPLET,
M. P.
Grefier,
C. I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 44/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
