Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 17360/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 158/C
Ședința publică din 7 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător G. L.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
Pe rol, recursul civil formulat de recurentul reclamant M. G., domiciliat în București, ., ., ., cu locuința provizorie în C., Hotel „Tineretului” (BTT), împotriva deciziei civile nr. 898/18.11.2014 pronunțate de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. O. G., cu domiciliul în C., ., ., jud. C., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant M. G., care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de Mun. C. la data de 05.09.2000, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu disp.art. 87 și următoarele Cod proc.civ.
Grefierul prezintă referatul cauzei, arătând că, prin nota depusă la dosar la data de 27.08.2015 dl. M. G. a indicat un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură.
Întrebat fiind care este domiciliul său, recurentul reclamant M. G. învederează instanței că a locuit în București timp de 4 ani, că a fost evacuat și că la acest moment locuiește provizoriu la hotel. Mai arată că aflat de termenul de astăzi prin prezentarea la arhiva instanței. Partea precizează că nu are domiciliul procesual ales, întrucât nu mai locuiește nici măcar provizoriu la adresa indicată în cererea depusă la 01.09.2015. și că în prezent locuiește la hotelul BTT.
Întrebat fiind dacă are cunoștință de încheierea pronunțată la data de 25.06.2015 cu privire la cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar, prin care s-a stabilit achitarea taxei judiciare de timbru de 2125,6 lei în 6 rate lunare, întrucât partea că are deopotrivă obligația să comunice instanței din timp schimbarea domiciliului procesual, altfel instanța transmite încheierea la domiciliul procesual, recurentul reclamant susține că nu are cunoștință de soluția dată cu privire la cererea de acordare a ajutorului judiciar, pentru că s-ar fi conformat acestor dispoziții, achitând primele tranșe din taxa de timbru. Este
foarte bine că i s-a acordat această eșalonare, întrucât are o pensie de 1000 de lei, astfel că era imposibil să achite taxa de timbru, și nu putea să se bucure de actul de justiție.
Instanța pune în discuție nulitatea recursului prin raportare la criticile formulate de către reclamant, respectiv că instanța de apel „i-a căutat noduri în papură”, că are vârsta pe care o are și că este nemulțumit de faptul că nu s-au luat în considerare cele afirmate în fața instanței cu privire la sumele împrumutate.
Recurentul reclamant susține că este perfect valabil ceea ce a afirmat și declară din nou că cele 2 împrumuturi au fost date, respectiv: 10.000 USD reprezentând un avans pentru achiziționarea unui apartament și_ lei, din care i s-a restituit suma de_ lei.
Consideră că, fiind ultima instanță în fața căreia are posibilitatea să se exprime, se poate corecta toată greșeala care s-a făcut începând de la prima instanță, în sensul de a i se da posibilitatea, prin soluția ce urmează a se da, să poată recupera aceste împrumuturi, care sunt cu certitudine date de dânsul.
Din suma acordată, de_ lei, jumătate i s-a restituit, ceea ce înseamnă că este o dovadă că acești bani au fost primiți. Cu suma de 10.000 USD s-a cumpărat un apartament care a fost împărțit de către fiul său și fosta noră la partaj. Solicită ca instanța să ia în considerare toată suma rezultată, sumă care trebuie actualizată cu dobânda aferentă, pentru că de atunci au trecut 10 ani.
Instanța rămâne în pronunțare pe chestiunea nulității recursului, urmând să analizeze în care temei de legalitate se încadrează motivele de recurs, dacă există vreun text de lege pe care instanța de apel nu l-a valorificat corect, iar dacă este cazul va verifica temeinicia recursului.
Recurentul reclamant arată că de-a lungul vieții a avut foarte multe posibilități de a ajuta oamenii și de aceea i-a și ajutat. La timpul respectiv a fost un om cu foarte mulți bani, pentru că a ocupat funcții foarte importante și a avut salarii foarte mari. A avut și proprietăți pe care le-a valorificat, deci poate justifica oricând proveniența banilor pe care i-a dat fiului său pentru achiziționarea apartamentului atunci când s-a căsătorit cu prima soție și pentru împrumutul acordat, din care, așa cum a arătat, jumătate i-a fost restituit.
Este adevărat că nu are înscrisuri, dar dovezile există. Există acest apartament din zona „A.”, în care locuiesc fosta noră și nepoata sa. Există martori, și a solicitat să fie chemați martorii din nou, pentru că aceștia s-au solidarizat și au declarat mincinos în ședința precedentă, în fața instanței de apel, astfel că s-a dat o soluție viciată din cauza acestor declarații mincinoase.
A solicitat în mod expres să fie citați din nou, dacă se poate să fie interogați, și dacă este cazul să fie testați la poligraf, întrucât suma este fabuloasă, depășește 1._ de lei, și nu poate îmbogăți fără just temei niște oameni care au profitat prin minciună și hoție. Este vorba despre fiul său și cel mai bun martor pe care a contat, nașa de cununie a fiului său, Frangeti, care a declarat mincinos; ea a fost cea care a mediat restituirea celor_ lei din cei_ lei, ducându-l la biroul său imediat după divorțul dintre fiul său și fosta noră. Deci, chiar dacă nu sunt înscrisuri, există probe fizice care stau
mărturie, iar testul poligraf – chiar dacă nu este o probă în instanță - poate fi o dovadă, o mărturie și o deducție că într-adevăr acești oameni nu au fost sinceri.
Instanța rămâne în pronunțare pe chestiunea evocată, a nulității recursului, iar cu privire la probele pe care partea le-a invocat, ele se pot analiza doar în rejudecarea apelului, nu în recurs.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată la 05.07.2011 sub nr._ reclamantul M. G. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților M. O. și M. M. prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 60.000 lei acordați cu titlu de împrumut, 10.000 dolari acordați cu titlu de avans.
În fapt, s-a arătat că suma de 10.000 dolari a fost acordată în anul 2002 ca avans la cumpărarea apartamentului în care fiul său a locuit cu fosta soție,numita G. N.. La divorț, prin partaj au fost restituiți prin echivalentul a 35.000 euro, adăugând inflația suma se dublează, bani pe care i-a consumat cu actuala soție în care fiul său a locuit cu fosta soție pentru rate, mașini, distracții.
În drept, nu s-a invocat un text legal.
La termenul din 19.01.2012 reclamantul M. G., a formulat note de ședință referitoare la cererea de chemare in judecată
îndreptată împotriva fiului său, M. O. G., și a nurorii sale, M. M., cărora le-a acordat un împrumut in vederea achiziționării unui apartament. A arătat că nu are niciun act care să dovedească împrumutul acordat, datorită gradului de rudenie și a deplinei încrederi acordată acestuia. Obiectul cererii îl reprezintă împrumutul acordat in valoare de 10.000 USD, în anul 2003, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plății efective și până la restituire. Valoarea pretențiilor o reprezintă suma de 15.000 USD, compusă din suma împrumutată și dobânda legală.
A mai precizat că a formulat cererea de chemare in judecată deoarece fiul său este în divorț de soția sa, și consideră că există riscul ca în urma partajului dintre aceștia să nu mai poată recupera suma de bani împrumutata acestora.
Referitor la temeiul de drept al acțiunii depuse de reclamant, a invocat dispozițiile art. 1198 Cod civil, care se refera la imposibilitatea materială și morală a creditorului de a preconstitui dovada scrisă despre obligația ce pretinde, iar dispozițiile restrictive ale art. 1191 cod civil referitoare la admisibilitatea probei testimoniale nu-și găsesc aplicare în situațiile prevăzute le art. 1198 Cod civil, care se refera la imposibilitatea materială și morală a creditorului de a preconstitui dovada scrisă despre obligația ce pretinde.
Reclamantul M. G. a depus noi precizări, în sensul că pârât este doar fiul său M. O. G. și nu dorește să se judece cu M. M..
S-a arătat că au fost date 2 împrumuturi, ambele au fost date fiului său si primei sale soții, N., din care primul a fost dat în 2002, fiind în cuantum de 10.000 dolari, sumă cu care a fost cumpărat apartamentul și care a fost atribuit fostei soții în urma partajului. Obiectul cererii îl reprezintă împrumutul acordat fiului său in cuantum de 10.000 USD la data de 2003 la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plății efective și până la restituire. Suma a fost împrumutată urmând a fi restituită în termen de 7 ani, în 2010, dar aceștia au divorțat și nu au dorit restituirea. Al doilea împrumut îl reprezintă suma de 50.000 lei, acordat in 3 tranșe in 2006 din care i-au fost restituiți doar 20.000 lei, diferența nefiind restituită. Valoarea pretențiilor o reprezintă suma de 15.000 USD, compusă din suma împrumutată și dobânda legală.
Ulterior, reclamantul a formulat note de ședința prin care a învederat instanței că sumele de bani date fiului său M. O. au fost date nu din banii comuni ai săi și ai soției sale, ci ele proveneau din veniturile obținute de societatea al cărui administrator și asociat unic era, respectiv S.C. M. GROSS S.R.L. Aceste sume de bani au fost date cu titlu de împrumut fără a stabili o dată de restituire, neexistând un înscris datorită imposibilității morale de preconstituire a unui înscris, având in vedere gradul de rudenie.
La termenul din 19.02.2014 reclamantul M. G. a depus precizări la cererea de chemare in judecată prin care a arătat că i-a acordat pârâtului două împrumuturi: suma_ de dolari și 500 milioane lei; ambele au fost acordate in 2002, iar actualizarea o solicită conform indicelui de inflație de 15% anual.
Prin sentința civilă nr. 3027 din 19 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Constanta, in dosarul civil mai sus menționat, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
In considerentele hotărârii mai sus menționate s-a reținut că nu a existat vreo situație în care tatăl reclamant să fi înmânat vreo sumă de bani fiului acestuia, singura ocazie cunoscută fiind aceea când i-a acordat 400.000 de lei vechi, însă nu a precizat cu ce titlu.
A mai arătat instanța de fond că martorul reclamantului - M. N. - a declarat că reclamantul este fostul ei socru și că nici în timpul căsătoriei și nici după divorț nu a primit vreo sumă de bani de la acesta. Martorul a arătat că nu cunoaște despre existența vreunui împrumut acordat fostului soț; la căsătorie a fost o convenție între părinții acestora de a-i ajuta la amenajarea apartamentului achiziționat cu credit bancar. De la reclamant a primit cu titlu de cadou suma de 2000 lei, apoi 3000 lei. Același martor a precizat că nu știe dacă soțul său a primit alte sume de bani, pentru a-și exercita profesia și pentru a fi folosite în familie pentru efectuarea unui tratament.
Potrivit art. 1576 Cod civil: „împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate. Împrumutul de consumație sau mutuum este un contract oneros, unilateral, real și translativ de proprietate, Codul civil arătând că este un contract în care una dintre părți dă celeilalte bunuri, cu obligația de a i se restitui tot atâtea bunuri, de
aceeași specie, calitate și valoare, iar conform 1584 Cod civil, împrumutatul are obligația de a restitui bunurile împrumutate în aceeași cantitate, calitate si la termenul stipulat. Conform art. 1586 Cod civil „Dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie să plătească și dobânzi de la ziua cererii prin judecată a împrumutului." Instanța de fond a avut în vedere aspectul învederat de reclamant, anume că sumele de bani au fost date cu titlu de împrumut fără a se stabili o dată de restituire, neexistând un înscris datorită imposibilității morale de preconstituire a acestuia, față de gradul de rudenie dintre părți (pârâtul fiind fiul acestuia); însă, potrivit art. 1169 C civil, cel ce face o afirmație trebuie să o dovedească ", iar raportat la acest aspect s-a reținut, din probele administrate, că afirmațiile reclamantului nu sunt dovedite și nu se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză.
S-a mai relevat că, în ceea ce privește susținerea că banii au fost acordați din veniturile firmei reclamantului, înscrisurile depuse în dovedirea existenței acestei societăți comerciale pot constitui o dovadă scrisă numai în măsura în care se putea dovedi și existența unui contract de împrumut, care nu a fost atestat în formă scrisă, dar nici dovedit prin proba testimonială administrată în cauză.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat recurs, criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare s-a arătat că prima instanță a realizat o relatare completă și pertinentă a faptelor, însă, datorită declarațiilor nesincere ale martorei Frangetti M., care a arătat că nu își amintește să îi fi cerut ajutorul în calitate de nașă de cununie a pârâților, cele relevate nu corespund situației de fapt reale.
A mai arătat că a solicitat în fața secției 5 a Politiei, prin comisie rogatorie, administrarea testului poligraf, însă i-a fost refuzat de către autorități.
Prin încheierea din 18.11.2014 Tribunalul C. a calificat calea de atac exercitată de reclamant împotriva sus-menționate sentințe ca fiind apel, având în vedere valoarea obiectului cauzei și dispozițiile art. 2821 Cod proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 898/18.11.2014 a respins apelul ca nefondat, reținând următoarele:
Reclamantul M. G. a învestit instanța de fond cu o cerere în pretenții în contradictoriu cu pârâtul M. O. G., solicitând restituirea sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut fiului său, în timpul căsătoriei acestuia cu numita M. M., în vederea achiziționării unui apartament.
Din întreg ansamblul material administrat în fața primei instanțe de judecată nu a rezultat că reclamantul a acordat sume de bani cu înțelegerea de a fi restituite într-un anumit termen de scadență convenit, cel puțin în prezența vreunui martor care să ateste respectiva situație de fapt.
In ceea o privește pe martora M. N. V. (fosta noră a reclamantului) a cărei declarație se regăsește la fila 107 din dosarul constituit la instanța de fond, s-a relevat de către Tribunalul C. faptul că singurele sume primite de la reclamant au fost de 2000 lei și respectiv 3000 de lei, fără a
se preciza data acordării acestora și nici împrejurarea că acestea ar fi trebuit restituite, întrucât au fost primite cu titlu de cadou.
Așa cum în mod întemeiat a apreciat și prima instanță, nici din declarația martorei Frangeti M. nu se poate retine operațiunea de împrumut acordată fiului reclamantului și a soției acestuia în timpul căsătoriei, care să justifice pronunțarea unei hotărâri judecătorești de restituire a vreunei sume.
Martora, în calitate de nașă de cununie a pârâtului din prima căsătorie, a relevat sub prestare de jurământ faptul că singura suma de bani acordată de reclamant, fiului său și familiei acestuia, a fost de 400 de mii lei vechi, neputând însă preciza în ce scop a fost folosită și nici cu ce titlu a fost dată.
In măsura în care apelantul a apreciat că declarația martorului nu a fost sinceră, avea posibilitatea de a formula plângere penală împotriva acesteia cu conformitate cu legea penală în vigoare, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
S-a constatat că însuși reclamantul a relevat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că fiul său se află în proces privind desfacerea căsătoriei și există riscul ca în urma partajului să nu mai poată recupera suma acordată acestuia.
In măsura în care reclamantul M. G. face dovada că a contribuit cu o anumită sumă de bani la achiziționarea imobilului bun comun al pârâtului sau că i-a cumpărat anumite materiale pentru îmbunătățirea și sporirea valorii locuinței, are posibilitatea de a solicita instanței de judecată prin cerere de intervenție, constatarea unui drept de creanță în favoarea acestuia, în condițiile reglementate de dreptul comun în materie.
Nici critica referitoare la neîncuviințarea administrării testării poligraf la secția de politie nu a fost reținută, aceasta fiind inadmisibilă și neprevăzută printre mijloacele de probațiune reglementate de dispozițiile procesuale civile.
La data de 20.01.2015, reclamantul M. G. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 898/ 18.11.2014 a Tribunalului C., arătând următoarele:
„Polologhia tribunalului seamănă mai repede cu un act de expertiză, invocă lipsa de înscrisuri ca dovezi probatorii, și caută noduri în papură ca să-și motiveze decizia.
Consider că justiția este un templu al adevărului și dreptății și important este să ajungă la tiparul circumstanțelor în care s-au produs faptele.
Pentru banii împrumutați nu s-au făcut contracte că eram în familie, prin divorțuri neprevăzute circumstanțele au devenit altele, pe care completul de la tribunal le ignoră în totalitate.
Jurământ: Eu, M. G. de 80 ani vârsta, cu mâna pe Biblie, în fața lui Dumnezeu, declar că sumele împrumutate, sunt reale, până la ultimul leuț.
Solicit satisfacția de a nu fi scos de instanță ca mincinos și măcar sumele recunoscute de Frangeti M. și M. N., mici simbolice să-mi fie acordate.
Solicit expres test poligraf nu ca probe ci ca indicii pentru cine minte și cine este sincer.
Onorată instanță de recurs, vă rog o procedură de urgență cu celeritatea adecvată”.
Având în vedere că litigiul poartă asupra unei cauze cu caracter patrimonial, taxa judiciară de timbru aferentă recursului a fost stabilită în acord cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997, fiind calculată la 2.125,50 lei.
Întrucât recurentul reclamant a depus cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat eșalonarea la plată a acestei sume, prin încheierea din 25.06.2015 s-a dat eficiență, în raport de înscrisurile probante depuse de parte în susținerea cererii sale, prevederilor O.U.G. nr. 51/2008 – dispunându-se eșalonarea la plată, în șase rate lunare, a valorii taxei judiciare de timbru.
Încheierea menționată a devenit irevocabilă, întrucât recurentul nu a formulat în condițiile legii cerere de reexaminare a măsurii dispuse.
După soluționarea acestei chestiuni preliminare vizând timbrajul serviciului public, la termenul de judecată stabilit pentru luarea în dezbatere a criticilor formulate în recursului - 07.09.2015 - Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului, având în vedere că din motivația cererii de recurs nu rezultă motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază calea de atac.
Având cuvântul asupra acestei chestiuni procedurale, recurentul a arătat că recursul nu poate fi nul, pentru că doar în această etapă pot fi înlăturate sau îndreptate erorile săvârșite în judecată de către instanțele anterioare și că, în opinia sa, a dovedit cu suficiență - prin prezumții și prin existența bunurilor achiziționate de fiul și fosta sa noră în timpul căsătoriei - că a împrumutat pe cei doi cu sumele evocate.
Analizând cu prioritate excepția invocată, prin prisma dispozițiilor art. 137 Cod proc. civ., Curtea reține următoarele:
Recursul constituie o cale de atac procesuală care, în accepțiunea dată prin art. 299 și urm. cod proc. civilă, nu reia - decât în ipoteza instituită prin art. 3041 cod proc. civilă - situația de fapt sub aspectul temeiniciei și aprecierii aduse probelor, fiind prin excelență o cale extraordinară, deschisă pentru confirmarea ori infirmarea legalității soluției date în apel. Neaplicând o procedură devolutivă, instanța de recurs nu poate reanaliza fondul raportului litigios, fiind ținută să se pronunțe asupra temeiurilor de modificare ori de casare - art. 304 cod proc. civilă.
Dacă în recurs nu poate avea loc o reinterpretare a probelor administrate în fond și în apel, poate constitui însă obiect de analiză față de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă modalitatea în care a fost aplicată de tribunal norma legală cu privire la situația de fapt reținută.
Cauza recursului constă așadar în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, motiv pentru care trebuie să îmbrace una din ipotezele prevăzute de art. 304 pct.1-9 cod proc.civ. - ca motive de casare sau de modificare a soluției recurate.
Simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Curtea va reține, totodată că potrivit art. 306 alin. 3 cod proc.civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea căii de atac dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile prevăzute de art. 304 cod proc.civ. per a contrario, neindicarea motivelor de casare sau de modificare stabilite în art. 304 Cod proc.civ. sau imposibilitatea încadrării din oficiu a criticilor formulate într-unul din aceste cazuri expres și limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului, atrage nulitatea cererii de recurs.
În speță, aplicabilitatea dispozițiilor art. 3041 cod proc. civilă este exclusă, întrucât față de natura litigiului acesta a parcurs două etape devolutive, fond și apel. Prin urmare, orice trimitere a recurentului reclamant la probe, la modalitatea de interpretare și de corelare a lor, la pretinsa neadministrare a unor mijloace procesuale care să confirme caracterul nesincer al declarațiilor testimoniale, este neavenită în această cale de atac.
Rămâne așadar de verificat dacă vreunul din argumentele formulate în recurs se poate încadra formal în prevederile art. 304 cod proc. civilă, pentru a deschide calea controlului de legalitate.
În speță, însă, instanța de recurs nu poate să subsumeze motivele de nemulțumire ale părții vreunui temei de nelegalitate din cele ale art. 304 cod proc. civilă și nu poate face nici o verificare de ansamblu a hotărârii, față de argumentele sus-menționate.
Având în vedere considerentele redate, consemnate în cererea de recurs, Curtea apreciază că ele nu pot fi subsumate vreunui temei de nelegalitate, sancțiunea care se impune în această situație fiind nulitatea recursului.
Pe cale de consecință, va admite excepția și va constata nul recursul declarat de reclamantul M. G. împotriva deciziei civile nr. 898/18.11.2014 a Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității recursului.
Constată nul recursul civil formulat de recurentul reclamant M. G., domiciliat în București, ., ., ., sect.5, cu locuința provizorie în C., Hotel „Tineretului”, împotriva deciziei civile nr. 898/18.11.2014 pronunțate de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul
pârât M. O. G., cu domiciliul în C., ., ., jud. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2015.
Președinte, M. G. | Judecător, G. L. | Judecător, Vanghelița T. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond D.T.B.
Jud.apel C.E.; C.C.
Tehnored.dec.gref. C.M. 28 Septembrie 2015/ 2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
