Legea 10/2001. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 3007/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 81/C
Ședința publică de la 09 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător M. P.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant M. T. S., cu domiciliul în C., . nr.81D, ., . civile nr.1461 din 03.09.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. B. și ., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul reclamant, avocat M. A., conform împuternicirii avocațiale nr.56 din 23.12.2014 depusă la dosar, lipsind intimații pârâți P. C. B. și ..
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 153 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat faptul că s-a depus răspuns din partea Arhivelor Naționale – Biroul Județean Tulcea, prin care se arată că nu a fost identificat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M. T. în calitate de vânzător și Statul Român în calitate de cumpărător.
Apărătorul apelantului reclamant, având în vedere răspunsul Arhivelor Naționale - Biroul Județean Tulcea apreciază că nu este necesar a se emite adresă către Arhiva Notarială Babadag pentru eliberarea unor copii de pe actele autentice încheiate începând cu anul 1952.
Instanța deliberând apreciază că nu este necesar a se reveni cu adresă către Camera Notarilor Publici, față de înscrisurile existente la dosar și față de susținerile intimatului P. C. B. care a comunicat modalitatea în care bunul a intrat în proprietatea comunei.
Fiind întrebat de către instanță apărătorul apelantului reclamant susține că nu mai are alte cereri, excepții de formulat sau probe de solicitat în cauză.
Instanța, având în vedere precizările apărătorul apelantului reclamant potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul apelantului reclamant având cuvântul solicită admiterea apelului, modificarea instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Arată că nu cunoaște temeiul de drept al trecerii imobilului în proprietatea statului și apoi în proprietatea comunei B. dar consideră că trecerea a fost abuzivă, fiind realizată fără acordul autorului său. Totodată consideră că hotărârea Consiliului Local din anul 2003, de trecere a terenului în proprietatea statului este lovită de nulitate, întrucât încalcă prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică. Precizează că nu există un titlu valabil care i-ar fi permis Consiliului Local B. să dispună trecerea imobilului în proprietatea C. B..
Mai arată apărătorul apelantului reclamant că hotărârea tribunalului este nelegală și nu poate produce consecințe. Apreciază apărătorul apelantului reclamant că au făcut dovada că imobilul este în proprietatea apelantului iar din dezlegările instanțele anterioare rezultă că terenul era trecut abuziv în proprietatea statului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr._ reclamantul M. T. S. a solicitat ca in contradictoriu cu P. C. B., JUDEȚUL TULCEA si . sa se stabilească ca este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilul teren in suprafața de 2500 mp, situat in vatra satului B., ., prin restituirea in natură a imobilului, cu plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca terenul pe care îl revendică a fost proprietatea bunicului sau patern M. Gh. S., pe care acesta l-a dobândit in baza contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 753/31.01.1948 încheiat cu Statul R..
In anul 1952 bunicul reclamantului a fost declarat chiabur iar autoritățile administrative locale din perioada respectivă au dispus evacuarea lui si a familiei lui din imobil, care a devenit sediul C.A.P. din localitate.
A mai arătat reclamantul că inițial imobilul era compus din suprafața de 2500 mp teren si o construcție cu 8 camere si dependințe, construcție care după desființarea C.A.P. s-a degradat.
Bunicul reclamantului a decedat in anul 1966, unicul său fiu fiind M. T., tatăl reclamantului, care la rândul sau a decedat la 17.08.2002.
După . Legii nr.10/2001 tatăl reclamantului a întreprins demersurile necesare pentru revendicarea terenului in discuție, sens in care a notificat prin intermediul executorului judecătoresc unitatea destinatoare, însă demersurile sale nu au primit nicio rezolvare.
Pârâtul P. C. B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
In motivarea excepției, pârâtul P. C. B. a arătat că prin Dispoziția nr. 241/04.07.2006, emisă in soluționarea notificării nr.19/2001, a fost respinsă notificarea privind restituirea in natură a imobilului teren intravilan in suprafața de 2500 mp si a construcției compusă din 8 camere aflată pe acesta, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestora. S-a mai arătat in întâmpinare că deși în cuprinsul cererii de chemare in judecată nu se specifică în mod clar faptul că se contestă această dispoziție, acest aspect se deduce din solicitările reclamantului.
Or, față de dispozițiile art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001, cererea de chemare in judecată este tardivă, nefiind introdusă in termen de 30 de zile de la comunicarea dispoziției.
Prin sentința civilă nr.1461 din 3 septembrie 2014 Tribunalul Tulcea a respins excepția de tardivitate a formulării acțiunii ca nefondată și a respins acțiunea formulată de ca nefondată.
În considerentele sentinței pronunțate instanța de fond a reținut, în referire la excepția tardivității formulării acțiunii că, pentru ca termenul de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru formularea contestației să înceapă să curgă, trebuie să se verifice în prealabil comunicarea efectivă a deciziei, numai de la momentul comunicării putând începe a curge acest termen de atacare a deciziei. Instanța a constatat că în speță nu s-a făcut dovada certa a comunicării dispoziției prin care a fost soluționată notificarea pentru că, la data emiterii dispoziției nr.241/04.07.2006 pârâții aveau cunoștință de decesul lui M. Tascu, tatăl reclamantului, întrucât prin înscrisul denumit de reclamant „declarație” aflat la fila 64 din dosar, acesta a făcut cunoscută aceasta împrejurare si s-a obligat sa depună documentele necesare soluționării notificării. S-a reținut că reclamantul locuiește la o altă adresă decât tatăl său, iar dispoziția a fost expediata la adresa defunctului M. Tascu, respectiv Municipiul Constanta. ., la data de 01.08.2006.
S-a reținut că din cuprinsul confirmării de primire nu rezultă cine a primit înscrisul comunicat, fiind făcută doar mențiunea că a fost predată unui nepot, fără ca persoana respectivă să fie identificată prin nume, prenume și act de identitate, situație față de care instanța a arătat că nu se poate reține că față de reclamant a curs termenul de contestare prevăzut de art. 26 alin.3 din lege, astfel ca excepția de tardivitate a introducerii cererii de chemare în judecată a fost respinsă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 753/31.01.1948 de Tribunalul Tulcea si transcris la grefa Tribunalului Tulcea sub nr. 755/31.01.1948, Statul R. a vândut bunicului reclamantului, S. GH. M., un imobil compus dintr-o construcție cu 8 camere, dependințe si un teren loc de casa in suprafața de 2500 mp, situata în vatra satului B., jud. Tulcea.
Cu notificarea înregistrata la Biroul executorului judecătoresc Dorache N. sub nr. 3/18.10.2001, tatăl reclamantului M. Tascu, in calitate de fiu al defunctului M. GH. S. a solicitat in temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a acestui imobil.
Prin Dispoziția nr.241/04.07.2006 emisa de P. C. B. a fost respinsă cererea de restituire motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat.
Instanța a considerat că decizia este legală deoarece în speță nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului.
A stabilit că la dosarul cauzei s-a depus copia sentinței civile nr. 684/06.09.1956 pronunțata de Tribunalul popular al Raionului Istria - Babadag prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului M. S. si a fost obligată pârâta GAC Gh. D. la plata chiriei si degradărilor aduse imobilului in discuție, constatându-se prin aceiași hotărâre ca reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind evacuarea pârâtei din imobil, în cuprinsul acestei sentințe fiind reținut că fostul GAC GH. D. deținea imobilul in discuție începând cu anul 1952 în temeiul unui contract de închiriere, chiar reclamantul recunoscând aceste aspecte prin cererea dedusa judecații.
S-a mai arătat că la dosarul cauzei s-au depus două declarații de notorietate autentificate de un notar public prin care numiții S. G., G. D., Damasaru S. si Samatra S. au declarat că au cunoștință de strămutarea bunicului reclamatului din Bulgaria în România unde li s-a stabilit domiciliul in localitatea B., județul Tulcea, numiții S. G. si G. D. arătând în declarație și faptul că în anul 1952, după colectivizare, imobilul în discuție a fost confiscat în mod abuziv de organele administrației locale, însă reclamantul nu a solicitat audierea acestor persoane în instanță, iar mai mult declarația acestora sub aspectul confiscării imobilului a fost infirmată de hotărârea judecătoreasca arătată mai sus. S-a arătat că nu s-a dovedit că ulterior pronunțării acestei sentințe ar fi avut loc o preluare abuziva a imobilului.
De aceea, instanța a stabilit că nu se poate reține că imobilul in discuție a fost preluat abuziv și s-a apreciat că reclamantul nu poate beneficia de masuri reparatorii in condițiile legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. S. care a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada preluării abuzive deoarece, până la desființarea fostului CAP Gh. D. din . a fost folosit de cooperativa agricolă, respectiv construcția cu 8 camere și dependințe, iar după desființarea cooperativei, după anul 1989, imobilul a trecut în proprietatea primăriei din . prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică.
A susținut apelantul că imobilul poate fi retrocedat în natură pe vechiul amplasament, potrivit susținerilor secretarului Primăriei B. făcute cu ocazia convocării părților la expertiză și că, astfel cum se menționează în dispoziția contestată la pct.1, notificatul face dovada calității de persoană îndreptățită.
Arată că nu cunoaște temeiul de drept al trecerii imobilului în proprietatea statului și apoi în proprietatea comunei B. dar consideră că trecerea a fost abuzivă, fiind realizată fără acordul autorului său.
În apel, în condițiile art.478 alin.2 teza I și art.479 alin.2 Cod procedură civilă, instanța a administrat proba cu interogatoriul intimatei . cu înscrisuri, fiind depusă adresa nr.829/04.05.2015 emisă de Primăria C. B. privind identificarea imobilului solicitat în lista de inventar a mijloacelor fixe și includerea bunului în domeniul privat al C. B., precum și adresa nr.BJANTL-205-C din 08.06.2015 emisă de Arhivele Naționale, Biroul Județean Tulcea, prin care s-a comunicat instanței că în urma cercetării documentelor întocmite de notariatul de Stat Babadag în anul 1956 nu a fost identificat contractul de vânzare cumpărare încheiat între M. T. în calitate de vânzător și Statul Român (CAP B., Sfatul Popular al comunei B.) în calitate de cumpărător privind teren și casă de locuit în vatra satului B., jud. Tulcea.
Examinând potrivit art.479 alin.1 Cod procedură civilă (2013) legalitatea și temeinica sentinței apelate, în limitele cererii de apel, Curtea constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, instanța reține că, prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar prin abuzurile săvârșite de stat.
Conform art.3 și 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) și art. 23 din lege.
Prin noțiunea de „acte doveditoare”, în sensul art. 23 din Legea 10/2001, se înțelege orice acte juridice translativ de proprietate (acte de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară etc.), acte care atestă calitatea de persoană îndreptățită – titular al bunului preluat sau moștenitorului acestuia (acte de stare civilă, certificat de moștenitor), acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
În ceea ce privește imobilul teren intravilan în suprafață de 2500 mp, situat în ., solicitat de către autorul reclamantului prin notificarea nr.3/18.10.2001 formulată în temeiul Legii nr.10/2001, în mod necontestat, prin dispoziția nr.241/04.07.2006 emisă de P. C. B. și prin hotărârea primei instanțe, s-a stabilit calitatea reclamantului M. T. S. de persoană îndreptățită având în vedere că, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Tulcea sub nr.753/31.01.1948 și transcris la Grefa aceluiași tribunal sub nr.755/31.01.1948, M. Gh. S. avea calitatea de proprietar al acestui imobil, pe care se afla edificată o locuință cu 8 camere și dependințe, iar reclamantul a dovedit prin certificatele de stare civilă și certificatul de moștenitor depuse la dosar că succesorul legal al lui M. Gh. S. a fost M. Tascu, al cărui succesor legal este reclamantul M. T. S..
Motivul pentru care notificarea formulată a fost respinsă prin dispoziția nr.241/04.07.2006 emisă de P. C. B., reținut deopotrivă și de instanța de fond, a fost acela că notificatorul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat.
Pentru imobilul care a aparținut autorului reclamantului nu s-a invocat nici de către notificator și nici de către unitatea deținătoare, respectiv . normativ ori administrativ care să justifice existența imobilului în patrimoniul unității administrativ teritoriale.
Este cert însă că acest imobil a fost inventariat ca mijloc fix al unității administrativ teritoriale . se află în posesia acestei comune, bunul fiind menționat în Hotărârea nr.7/31.03.2003 emisă de Consiliul Local B., la poziția nr.5 ”Terenuri aferente construcțiilor fostelor CAP, St=12,9 ha”. Intimatul pârât P. C. B. a susținut că proprietatea asupra acestui teren aparține comunei potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991, fiind intrat în patrimoniul unității administrativ teritoriale după desființarea CAP B..
Susținerea că bunul a ajuns în patrimoniul comunei B. după desființarea CAP-ului se coroborează astfel cu susținerea notificatorului că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către CAP, în anul 1952. De altfel, faptul că imobilul a fost preluat de CAP-ul din comună și folosit de acesta încă din anul 1952 rezultă din considerentele sentinței civile nr.684 din 6 septembrie 1956 pronunțată de Tribunalul popular al Raionului Istria-Babadag, care a reținut că imobilul compus din 6 camere, două săli, dependințe și 3000 mp loc de casă este ocupat de GAC Gh. D. din . dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantul S. M. a sumei de 8194 lei cu titlu de chirie datorată pentru perioada 07.07.1952 – 07.09.1956 și despăgubiri pentru degradările aduse imobilului. Reclamantul formulase la vremea respectivă și o acțiune în evacuarea GAC-ului, capăt de cerere la care a renunțat. Hotărârea judecătorească nu menționează că pârâtul GAC Gh. D. a invocat existența vreunui titlu în baza căruia deține imobilul, dimpotrivă instanța reținând ca justificate pretențiile reclamantului S. M. de a i se plăti chirie pentru lipsa de folosință a imobilului și despăgubiri pentru degradări aduse bunului.
Deși autorul reclamantului, M. T., a formulat în anul 1991 o cerere de anulare a contractului de vânzare cumpărare încheiat de tatăl său, M. S., cu CAP-ul G. D., pentru imobilul în litigiu, cerere care a făcut obiectul dosarului nr.688/1991 al Judecătoriei Babadag, Curtea nu poate reține că a existat un astfel de titlu translativ de proprietate de la autorul reclamantului către CAP, în dosarul atașat la prezenta cauză nefiind depus un astfel de contract. Instanța sesizată s-a pronunțat prin sentința civilă nr.676/05.11.1991, în sensul anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, soluția fiind definitivă prin respingerea apelului ca nefondat prin decizia civilă nr.166/26.10.1993 a Tribunalului Tulcea. În considerentele sentinței și deciziei nu s-a consemnat numărul sau data la care s-a încheiat eventualul act de vânzare cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, fiind consemnat numai pe baza susținerilor reclamantului că imobilul fusese preluat abuziv de CAP B. în anul 1952.
Un asemenea act de vânzare cumpărare încheiat între M. S. și GAC Gh. D. nu a fost identificat nici în urma demersurilor efectuate la Arhivele Naționale, Biroul Județean Tulcea, această instituție comunicând instanței de apel, prin adresa nr.BJANTL-205-C din 08.06.2015, că nu au identificat un asemenea înscris.
Din analiza datelor rezultate din aceste înscrisuri rezultă că imobilul din . aparținut autorului reclamantului M. S., a trecut abuziv la stat, fără niciun titlu, fiind preluat de către CAP-ul din . 1952, fără consimțământul proprietarului și fără să se pună în aplicare un act normativ ori o decizie administrativă a autorităților locale de la acea vreme.
Concluzia preluării abuzive a bunului de către stat, fără nici un titlu, a fost de altfel afirmată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr.1000/02.10.1997 pronunțată de Judecătoria Babadag, care a respins cererea de restituire a imobilului întemeiată pe Legea nr.112/1995 cu motivarea că imobilul nu poate face obiectul acestei legi de restituire pentru că acesta ”nu figurează printre imobilele trecute cu titlu în proprietatea statului”, locuința ”nu a fost luată cu vreun decret sau confiscată decât abuziv”. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului reclamantului M. T., prin decizia civilă nr.57/29.01.1998 pronunțată de Tribunalul Tulcea, care a consemnat susținerea Comisiei Județene Tulcea că imobilul a trecut în posesia statului fără titlu, motiv pentru care acesta nu putea face obiectul Legii nr.112/1995.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul pronunțării hotărârilor menționate, respectiv conform art.435 alin.2 din noul Cod de procedură civilă).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil, respectiv de art.431 alin.1 din noul Cod de procedură civilă (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit normelor legale menționate, în relația dintre părți această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate pretinde într-o nouă acțiune stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.
În speță, așa cum s-a arătat, chestiunea modalității de preluare de către stat a imobilului proprietatea autorului reclamantului a fost irevocabil tranșată prin hotărârile judecătorești menționate, în sensul că preluarea s-a făcut abuziv, fără nici un titlu, iar probele administrate în prezenta cauză nu demonstrează contrariul, în sensul preluării cu vreun titlu care să justifice deținerea legală de către . imobil, astfel că se constată că preluarea imobilului din proprietatea autorului reclamantului s-a făcut abuziv.
În cauză sunt aplicabile de altfel și dispozițiile art. 1 lit.e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora în cazul în care pentru imobilul notificat nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se va face în funcție de acest element – faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
În ceea ce privește sfera de aplicare a măsurilor reglementate de Legea 10/2001 prin art. 2 lit.i) din lege s-a prevăzut că prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat”.
Se reține astfel că reclamantul a dovedit, cu respectarea exigențelor art. 3 și 23 din Legea nr. 10/2001, atât calitatea de succesor legal al fostului proprietar, cât și dreptul de proprietate al autorilor săi, dar și îndreptățirea de a i beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege de reparație, bunul fiind preluat abuziv de stat și identificat în patrimoniul unității deținătoare, .-a inventariat prin Hotărârea nr.7/2003 a Consiliului Local.
În aceste condiții, instanța de fond în mod greșit nu a analizat incidența art. 2 lit.i) din legea 10/2001 coroborat cu art. 1 lit.e) din H.G. nr. 250/2007 în speță, în referire la imobilul-teren în suprafață de 2500 mp pentru care statul prin autoritățile publice locale nu a exhibat nici un titlu pentru deținerea bunului, iar terenul a fost identificat în patrimoniul localității B., fiind inventariat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Prin urmare, în lipsa unui act formal de preluare a terenului de la autorul reclamantului, singura persoană care a deținut un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu anterior anului 1952, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 753/31.01.1948, și față de situația juridică actuală a acestui teren – bun intrat în domeniul comunei B. și inventariat în domeniul privat al localității, Curtea constată că există o prezumție relativă de preluare abuzivă a imobilului de la autorul reclamantului, prezumție ce nu a fost răsturnată de către pârât, care nu a putut exhiba un titlu valabil, conform Constituției României, pentru deținerea acestui imobil.
Fiind vorba de o preluare abuzivă, conform art. 2 lit.i) din Legea nr. 10/2001, terenul în suprafață de 2500 mă intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001, reclamantul, în calitate de succesor al fostului proprietar - M. S. - fiind persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea 10/2001.
Cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de reclamant în calitate de succesor al fostului proprietar al terenului notificat Curtea reține că, potrivit expertizei tehnice topografice efectuate de dl. expert E. D., terenul este viran, pe acesta nu se află edificate construcții realizate după preluare, construcția ce a aparținut autorului reclamantului fiind demolată, bunul putând să fie restituit în natură.
Având în vedere această situație de fapt a imobilului precum și împrejurarea că intimatul pârât nu a precizat că terenul solicitat de către reclamant și identificat prin raportul de expertiză tehnică ar fi afectat de alte servituți legale sau convenționale, în temeiul art.1alin.1, art.7 alin.1 și art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001 Curtea va dispune restituirea în natură, către reclamant a terenului solicitat.
În lipsa unei investiri a instanței, ținând seama de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Curtea fiind investită numai cu o cerere de acordare de măsuri reparatorii pentru terenul intravilan în suprafață de 2500 mp nu va putea dispune acordarea de măsuri reparatorii și pentru construcția care se afla situată pe teren la momentul preluării abuzive a imobilului și care ulterior a fost demolată.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din codul de procedură civilă (2013), Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată în sensul anulării în parte a dispoziției nr.241/04.07.2006 emisă de P. C. B. și va dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 2500 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant M. T. S., cu domiciliul în C., . nr.81D, ., . civile nr.1461 din 03.09.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. B. și ., având ca obiect legea 10/2001.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că admite contestația.
Anulează în parte dispoziția nr.241/04.07.2006 emisă de P. C. B. județul Tulcea și dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 2500 mp situat în intravilanul localității B., Tarlaua T4, ., identificată prin raportul de expertiză E. D..
Menține restul dispozițiilor Dispoziției nr.241/4.07.2006 și ale sentinței Tribunalului Tulcea.
Obligă intimații pârâți la 1400 lei cheltuieli de judecată fond și apel către apelantul reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.
Președinte, D. P. | Judecător, M. P. | |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: E.N.
Red.decizie apel -D.P./ 21 Septembrie 2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 158/2015. Curtea... | Fond funciar. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
