Legea 10/2001. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 4390/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/C
Ședința publică din 7 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanții intervenienți în nume propriu I. C., I. A. CHRISTIAN și I. A., domiciliați în Paris, 11-13 Rue G., Franța, toți cu domiciliul procesual ales la S. „H. și Asociații”, în C., .. 1B, jud. C., împotriva încheierii din data de 17.06.2015 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații intervenienți în nume propriu T. A. și T. M., cu domiciliul procesual ales la „T. Attorneys at Law” – Societate Civilă de Avocați, în București, .. 32, parter, ., intimații pârâți P. ORAȘULUI E., ORAȘUL E. PRIN PRIMAR și C. L. E., cu sediul în E. Sud, ., jud. C., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5, și intimatul reclamant D. B., cu domiciliul procesual ales în C., .. 97, ., . D. Daon, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na avocat A. I. pentru apelanții intervenienți I. C., I. A. Christian și I. A., d-na avocat Cușu C. pentru intimații intervenienți T. A. și T. M., conform împuternicirii avocațiale . nr._/06.09.2015, depusă la dosar, d-na avocat B. G. în substituirea d-nei avocat P. C. pentru intimații pârâți P. Orașului E., Orașul E. prin Primar și C. L. E., conform delegației de substituire depusă la dosar, la care s-au anexat împuternicirea avocațială nr. 186/04.09.2015 și chitanța . nr. 503/04.09.2015, și d-na avocat Daon D. pentru intimatul reclamant D. B., în baza împuternicirii avocațiale nr. 19/07.09.2015, depusă la dosar, lipsind intimatul pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 157 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor de timbru.
După referatul grefierului de ședință, avocatul intimaților intervenienți T. A. și T. M. depune la dosarul cauzei întâmpinare, comunicând câte un exemplar reprezentanților celorlalte părți în proces.
Reprezentantul convențional al apelanților intervenienți depune la dosar o cerere de suspendare a soluționării prezentului apel în temeiul art. 413 alin.1 Cod procedură civilă, pe care o comunică și celorlalte părți.
Arată că s-a formulat această cerere de suspendare raportat la existența dosarului nr._, care vizează apelurile împotriva hotărârii prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei date în procedura administrativă cu privire la notificarea vizând Hotelul Băi, care face și obiectul dosarului_ .
Se solicită suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului_, întrucât apelanții intervenienți au făcut notificări separate pentru acest bun, iar în dosarul_ se solicită măsuri reparatorii pentru imobil. Mai arată că apelanții intervenienți din prezenta cauză au formulat apel împotriva hotărârii pronunțate în dosarul sus-menționat, că până la acest moment nu s-a fixat termen de judecată, și depune la dosar o copie a cererii de apel.
Instanța pune în discuție cererea de suspendare formulată de către apelanții intervenienți în nume propriu, acordând cuvântul asupra acestei chestiuni.
Având cuvântul, reprezentantul apelanților intervenienți apreciază că sunt întrunite condițiile art. 413 Cod procedură civilă pentru suspendarea soluționării prezentului apel de vreme ce instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de intervenție prin raportare la soluția de respingere ca tardivă a contestației.
Reprezentantul intimatului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de respingere a solicitării de suspendare, opinând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 413 Cod procedură civilă, întrucât acea cauză aflată pe rolul Curții de Apel C. în apel nu are nici o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze. Ea se raportează la soluționarea definitivă a contestației pe Legea 10/2001 de respingere a restituirii în natură, prin urmare, este tocmai cu privire la calea adiacentă pe care o aveau de urmat apelanții intervenienți, cale pe care trebuiau să o urmeze până la sfârșit. Aceștia trebuie să se judece în acel apel pentru a-și valorifica drepturile, dar nu în cererea reclamantului. Acest lucru s-a susținut și în fața instanței de fond, care a și motivat încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală pe această chestiune. În speță sunt două căi de urmat. Apelanții intervenienți sunt în procedura Legii 10/2001, li s-a dat o decizie administrativă pe care au contestat-o, fiind problema lor dacă au contestat-o sau nu în termen. Apelanții nu pot veni acum, pe cale separată cu cerere de intervenție în cadrul acțiunii formulate de către reclamant și în acest fel să eludeze tocmai tardivitatea contestării dispoziției de restituire sau de nerestituire în natură. Din punctul său de vedere sunt două căi separate, care nu au legătură una cu cealaltă, motiv pentru care solicită respingerea cererii de suspendare, întrucât cele două cauze trebuie să fie soluționate separat.
Reprezentantul convențional al intimaților intervenienți T. A. și T. M., având cuvântul, se opune cererii de suspendare opinând că soluția ce urmează a se pronunța în acel dosar nu este de natură să influențeze în vreun fel cauza de față. Ceea ce este important este dacă cererea de intervenție îndeplinea sau nu condițiile de admisibilitate la momentul la care a fost promovată. Or, la momentul respectiv nu îndeplinea condițiile legale, iar apelanții nu justificau un interes legitim și actual. Faptul că ar putea avea o altă soluție, favorabilă, nu influențează în nici un fel nu s-a pronunțat prima instanță asupra cererii de intervenție.
Având cuvântul pentru intimații pârâți autorități publice, reprezentantul acestora pune concluzii de respingere a cererii de suspendare. Apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 Cod procedură civilă pe considerentul că în acele două dosare se contestă dispoziții diferite. Chiar dacă ar fi vorba despre același imobil urmează să se aibă în vedere și obiectul acelor cauze raportat la obiectul dosarului nr._ . În aceste condiții, cererea de suspendare nu poate fi primită, fiind vorba de dispoziții diferite.
În replică, apărătorul apelanților intervenienți susține că în speță este vorba despre același bun, reclamantul este moștenitor sau achizitor de drepturi litigioase, față de apelanți, care sunt moștenitori și au formulat cererea pentru acordarea de despăgubiri, întrucât nu se mai poate restitui nimic în natură. Este vorba despre despăgubiri care se vor plăti de către A.N.R.P., astfel că cererile trebuie să se soluționeze împreună. Problema este generată de către Primărie, care nu a conexat toate notificările și nu a dat o soluție unitară. Apelanții intervenienți sunt confruntați cu această problemă, dar interesul este să se apere legea, să se analizeze ce se poate acorda, cât și cui i se cuvin despăgubiri, pentru a nu se ajunge în situația de a se plăti de către contribuabili mai mult decât drepturile unui achizitor de drepturi litigioase.
Deliberând, instanța respinge cererea de suspendare în raport de dispozițiile art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, urmând a verifica dreptul și interesul în evaluarea cererii de intervenție formulată la fond, și acordă cuvântul asupra apelului formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție, reținând că nu mai sunt alte cereri prealabile de discutat.
Având cuvântul pentru apelanții intervenienți, apărătorul acestora solicită admiterea apelului arătând că intervenienții sunt persoane îndreptățite, au formulat notificare pentru bunul care face și obiectul cererii formulate de către reclamant, la care a intervenit și fam. T..
Problema care trebuie soluționată este aceea că este vorba despre aceleași bunuri și de persoane care vin la moștenire pe cote. Din punctul său de vedere nu se poate discuta despre proceduri separate, cu aplicarea electa una via, fiind vorba despre o unică procedură pe Legea 10/2001.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu pentru bunul notificat. Apelanții sunt persoane îndreptățite, au formulat notificare pentru Hotelul ,,Băi’’, bun ce face și obiectul dosarului promovat de reclamantul D. B..
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, susținând că, într-adevăr cererile ar trebui soluționate conform Legii 10/2001, însă inclusiv cu privire la termene. În cazul apelanților intervenienți autoritățile administrative au soluționat notificările și au dat o dispoziție, care a fost atacată. Faptul că autoritățile administrative nu au constatat că și reclamantul a solicitat același imobil și nu au soluționat notificările în același timp, iar reclamantul urmează procedura separat, este problema autorităților. Instanța este învestită cu cererea reclamantului în cadrul căreia apelanții au formulat cerere de intervenție principală doar ca remediu la tardivitatea cu care au atacat dispoziția, astfel că nu se poate susține abuzul procesual al părții adverse. Apelanții au pierdut termenul de contestare a dispoziției, formulează cerere de intervenție în cadrul dosarului promovat și susținut în continuare potrivit interesului lor de către reclamantul D. B. și de fam. T. și în acest fel se eludează dispozițiile legale care trimiteau la un termen în care puteau formula contestația împotriva dispoziției de restituire. Tocmai din acest motiv s-a discutat despre interesul legitim și actual al părții în promovarea unei cereri de intervenție principală. Or, interesului promovării unei astfel de cereri nu a fost legitim și nici actual, raportat la condițiile impuse de art. 61 și următoarele Cod procedură civilă.
Instanța de fond va verifica dacă reclamantul este persoană îndreptățită, însă în ceea ce-i privește pe apelanții intervenienți, dispoziția care spune că nu sunt persoane îndreptățite a rămas definitivă.
Având cuvântul pentru intimații intervenienți T. A. și T. M., reprezentantul acestora solicită respingerea apelului, opinând că cererea de intervenție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, respectiv interesul și calitatea procesuală activă de a formula o astfel de acțiune. Intervenția principală are ca scop tocmai protejarea de către un terț a unui drept al său în cadrul unui alt dosar pentru a preîntâmpina un prejudiciu. Or, în cazul acesta apelanții nu au nici un drept pe care să-l protejeze. Fiindu-le respinsă deja notificarea, aceștia au formulat contestație, însă tardiv. Faptul că nu au dat dovadă de diligențele necesare, cu consecința respingerii contestației ca tardiv formulată, nu le acordă legitimare procesuală activă să formuleze o cerere de intervenție. Interesul lor nu este nici actual și nici legitim.
Pentru intimații pârâți P. Orașului E., Orașul E. prin Primar și C. L. E., reprezentantul acestora, având cuvântul, arată că apelanții intervenienți I. au formulat notificarea în temeiul Legii 10/2001 și că Frenkian I. prin D. B. nu a făcut dovada cui a adresat notificarea. În fața instanței de fond P. Orașului E. a invocat excepția inadmisibilității pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea 10/2001, însă această excepție nu a fost analizată niciodată. Prin urmare, culpa autorității invocată de către partea adversă trebuie să fie analizată în acest context.
Referitor la apelul promovat de către intervenienții I. C., I. A. Christian și I. A., solicită respingerea lui ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța a analizat cererea formulată de aceștia și a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 61 Cod procedură civilă sub aspectul interesului și al legitimității formulării unei astfel de cereri în cauză la momentul când aceasta a fost depusă.
Solicită obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Avocatul apelanților intervenienți solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În replică, referitor la așa-zisul abuz al apelanților, solicită să se rețină că au intervenit în dosar înainte de a se fi pronunțat instanțele cu privire la contestațiile lor, în momentul în care au aflat de existența acestor dosare, pentru că nu puteau lăsa situația nelămurită, respectiv că în două dosare alte persoane se judecau pentru bunuri pe care apelanții le-au notificat. Părțile nu au intervenit pentru a susține pe o cale ocolită anumite drepturi care nu li s-ar fi cuvenit.
În replică, apărătorul intimatului reclamant solicită să se rețină că apelanții intervenienți nu au făcut vorbire în fața instanței de fond despre existența acelei contestații și că la dosar există o notă din care rezultă că notificarea formulată de reclamant a plecat la câteva zile după ce a fost depusă de la Prefectură către Primăria E. și că ulterior, la Primăria E. a avut loc un incendiu, care ar fi distrus arhiva.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului apel, constată:
Prin încheierea din 28 mai 2015 pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de I. C., I. A. Christian și I. A., în prezenta cauză.
Instanța de fond a arătat că, în raport de prevederile art. 61 cod proc. civilă 2013, admiterea în principiu a cererii de intervenție voluntară principală presupune verificarea întrunirii condițiilor legale, anume: dacă terțul justifică un interes și pretinde un drept propriu; dacă există o legătură suficientă între cererea principală și cererea de intervenție, care să justifice soluționarea împreună a celor două cereri; dacă terțul a formulat cererea înăuntrul termenului prevăzut de lege; dacă în raport cu natura litigiului dintre părțile inițiale, este admisibilă o cerere de intervenție voluntară etc.
Fiind o formă procedurală ce intră în conținutul acțiunii civile, cererea de intervenție voluntară principală trebuie să îndeplinească și celelalte condiții de exercitare (condițiile generale) ale acțiunii civile: capacitatea și calitatea procesuală, precum și posibilitatea recunoscută părții de a accede la realizarea dreptului său pe calea procesuală aleasă.
Judecătorul fondului a arătat că prin cererea adresată instanței la data de 28.05.2015, numiții I. C., I. A. Christian și I. A. au susținut că au atât dreptul, cât și interesul de a interveni în procesul inițiat de reclamanții D. și T. și de a pretinde, la rândul lor, acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu cotele deținute asupra bunului imobil litigios, pentru că sunt succesorii lui D. M. I. – moștenitor al familiilor M. și I. – și care a formulat notificările înregistrate sub nr. 2490/30.08.2001 și nr. 2476/28.08.2001 referitoare la Hotel Movila Cazinou - E. Sud, actualul Stabiliment de băi.
Au mai arătat aceste persoane că P. orașului E. a respins, prin Dispozițiile nr. 606/03.12.2014 și 604/03.12.2014, notificările formulate de D. I. M. în legătură cu construcția hotelului și cu terenul aferent, dar că împotriva dispozițiilor au fost formulate contestații, formând obiectul dosarelor civile nr._ și nr._ .
Tribunalul a apreciat însă că, în condițiile în care au fost emise dispozițiile menționate, iar pretinșii intervenienți au cerut în cauzele menționate nu doar anularea lor, ci și repunerea în termenul de contestare, singura modalitate de valorificare a drepturilor clamate asupra bunului litigios o constituie cea deschisă de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. S-a arătat că această cerere de intervenție, odată admisă în principiu în prezenta cauză, ar putea eluda prevederile imperative date de acest text cât privește termenul de contestare a dispozițiilor defavorabile, cu atât mai mult cu cât la momentul soluționării admisibilității cererii de intervenție, cel puțin în dosarul civil nr._ soluția a fost de respingere a solicitării de repunere în termen, contestația fiind respinsă ca tardiv formulată.
Pierzând acest termen, în cadrul acțiunii de față aceste persoane nu justifică un drept propriu, născut și actual referitor la restituirea imobilului în litigiu - condiție de admisibilitate a cererii de intervenție voluntară în interes propriu.
Împotriva acestei soluții au formulat apel, în termenul reglementat de art. 64 alin. 4 cod proc. civilă, I. C., I. A. CHRISTIAN și I. A., care au susținut că în mod nelegal le-a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, câtă vreme s-a făcut dovada că autorul lor, I. M. D., formulase o notificare înregistrată sub nr. 2475/28.08.2001 cu privire la hotelul ,,Băi’’ (,,Stabilimentul de băi’’). Or, acest bun face obiectul cauzei înregistrate sub nr._ de către cesionarii de drepturi litigioase ai moștenitorilor soției lui S. M., constituită ca o acțiune directă împotriva autorității locale – unitate deținătoare, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Apelanții au arătat că, din acest punct de vedere, toate cererile formulate de către cei care pretind drepturi concurente asupra aceluiași bun trebuie soluționate împreună, nefiind nici o incompatibilitate între demersul procedural inițiat de reclamanți și situația juridică a celor care au formulat cererea de intervenție în interes propriu.
S-a criticat trimiterea făcută în primă instanță la emiterea dispoziției nr. 600/03.12.2014 de respingere a notificării cu privire la bunul imobil, pentru că acest act juridic are ca temei tot prevederile Legii nr. 10/2001 – motiv pentru care în completarea făcută petitului cererii de intervenție s-a solicitat și anularea respectivei dispoziții. Prin urmare, arată apelanții, procedurile nu sunt incompatibile, întrucât acțiunea directă formulată de reclamanți are aceeași finalitate urmărită ca și propriul lor demers.
A fost evocată calitatea apelanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii acordate în conformitate cu art. 3 lit. b din Legea nr. 10/2001 și s-a reluat prezentarea descendenței lor de pe urma autorilor comuni I. și E. M. (cu trimitere la actele de stare civilă și cele notariale aduse în proba acestui aspect). Ca efect al formulării notificării conform legii reparatorii, D. I. M. a fost repus în termenul de acceptare a moștenirii de pe urma defuncților Jules M., S. M., F. C. și M. C. – față de care nu avea calitatea de renunțător.
Imobilul notificat a aparținut Societății Anonime Movila Techirghiol, fondată prin actul constitutiv din 23 martie 1920 și care avea ca obiect de activitate exploatarea instalațiilor și bunurilor aferente stațiunii balneare C. Sylva – la rândul ei fondată de către I. M., autorul intervenienților din dosar. Conform actului constitutiv, membrii familiei M. - I. dețineau din totalul de 30.000 de acțiuni cca. 31%.
Prin întâmpinare, intimații T. A. și T. M. au solicitat respingerea apelului, câtă vreme – așa cum au susținut în esență și prin concluziile orale – intervenția promovată în procesul pendinte nu poate fi privită ca un remediu pentru respingerea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile art. 480 alin. 1 cod proc. civilă se va reține că ele sunt neîntemeiate.
Principalul argument în susținerea demersului vizând intervenția principală l-a reprezentat legătura creată prin succesiune legală față de autorii comuni ai reclamantului D. B. (prin cedenta de drepturi litigioase Frenkian I.) și ai intervenienților T., precum și notificarea separată, dar pe cotele părți corespunzătoare, depusă pentru același bun imobil conform Legii 10/2001.
Însă, în timp ce reclamantul D. B. și intervenienții T. au dedus judecății atât dreptul, cât și calitatea lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit legii speciale, pentru imobilul Hotel M. Cazinou din E. Sud, prevalându-se de decizia XX din 2007 a Î.C.C.J. pronunțată în recurs în interesul legii (care a confirmat calea analizării directe a acestor elemente de către instanță, în situația inexistenței unei dispoziții administrative emise în termenul prevăzut de lege), pretinșii intervenienți I. au depășit această etapă – întrucât prin emiterea dispoziției nr. 600/03.12.2014 a Primarului Orașului E. lor li s-a negat dreptul, deci și calitatea de persoane îndreptățite, în legătură cu același imobil.
Împrejurarea că această dispoziție a fost contestată direct prin acțiunea înregistrată sub nr._ (în care s-a cerut și repunerea în termenul de contestare), cât și prin ,,completările’’ aduse la 28.05.2015 prezentei cereri de intervenție, denotă faptul că pentru aceste din urmă persoane raportul litigios cu unitatea deținătoare privește altă teză probatorie decât cea evaluată în procesul de față.
Cererea de intervenție nu se mai supune astfel acelorași argumente statuate prin RIL în 2007, și deși atât în ambele litigii se pretinde că se pune în discuție, pentru fiecare parte reclamantă, dreptul și calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în realitate, în procesul inițiat separat de numiții I. aceste elemente de fond ale dreptului material sunt subsidiare analizei impuse de art. 26 din Legea nr. 10/2001, din perspectiva dreptului procesual și al respectării termenului de decădere, stabilit pentru contestarea dispoziției defavorabile.
Apelanții I. nu sunt, așadar, în poziție procesuală egală cu cea a intervenienților T., pentru că pentru a pretinde că au un drept izvorât din notificarea depusă de autorul lor pentru acest imobil, trebuie să dovedească mai întâi că soluția administrativă dispusă la 3.12.2014 nu a dobândit efecte juridice definitive, opozabile erga omnes și care se opun oricărei statuări jurisdicționale contrare. Pe de altă parte, inițierea procedurii de contestare pe temeiul dat de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată deschide posibilitatea analizării pe fond, sub toate aspectele, a dreptului evocat de apelanții I. în propriul proces, dacă sunt depășite excepțiile procedurale - cu atât mai mult cu cât se solicită (conform susținerilor părților) drepturi corelative cotelor deținute de autorii lor.
Desigur că în această etapă a judecății dosarului civil nr._ nu se poate stabili cu certitudine care anume dintre părțile reclamante litigante va dobândi sau nu recunoașterea vreunui drept la măsuri reparatorii, însă respingerea admisibilității cererii de intervenție formulate la 28.05.2015 și continuarea procesului cu părțile existente a constituit o soluție corectă, tribunalul aplicând în mod judicios dispozițiile art. 61 alin. 2 cod proc. civilă.
Curtea urmează a constata de altfel că prin sentința civilă nr. 1121/28.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. a negat pretinșilor intervenienți formularea în termen a contestației menționate, ceea ce confirmă faptul că în calea de atac se va evalua exclusiv chestiunea procedurală, pentru a face loc ulterior unei eventuale antamări a fondului dreptului pretins.
Față de toate aceste considerente, apelul va fi respins, iar față de dispozițiile art. 453 alin. 1 cod proc. civilă, apelanții urmează a fi obligați la plata către intimatul Orașul E. a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de apelanții intervenienți în nume propriu I. C., I. A. CHRISTIAN și I. A., domiciliați în Paris, 11-13 Rue G., Franța, toți cu domiciliul procesual ales la S. „H. și Asociații”, în C., .. 1B, jud. C., împotriva încheierii din data de 17.06.2015 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații intervenienți în nume propriu T. A. și T. M., cu domiciliul procesual ales la „T. Attorneys at Law” – Societate Civilă de Avocați, în București, .. 32, parter, ., intimații pârâți P. ORAȘULUI E., ORAȘUL E. PRIN PRIMAR și C. L. E., cu sediul în E. Sud, ., jud. C., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5, și intimatul reclamant D. B., cu domiciliul procesual ales în C., .. 97, ., . D. Daon, ca nefondat.
Obligă apelanții către intimatul Orașul E. la 500 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2015.
Președinte, M. G. | Judecător, Vanghelița T. | |
Grefier, C. M. |
Jud.fond C.R.D.
Tehnored.dec.jud.M.G. 09.09.2015/2 ex.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 59/2015. Curtea... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 158/2015. Curtea... → |
|---|
