Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr. 61/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 61/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/C
Ședința publică din 18 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. B.
JUDECĂTORI – M. P.
- D. P.
GREFIER - G. C.
Pe rol soluționarea recursului civil având ca obiect autorizare desființare lucrări, declarat de recurentul pârât C. C., domiciliat în loc. C., ., împotriva deciziei civile nr. 742 din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA M. C., cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat la data de 3.11.2014, motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței ._ PJ din 12.12.2014 eliberată de SPIT VBL C..
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată recurentului; recursul a fost declarat la data de 3.11.2014,
Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata reclamantă, în raport de data pronunțării hotărârii atacate, respectiv 16 octombrie 10.2014 și data promovării căii de atac, 3.11.2014.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu la acest termen.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. reclamantul P. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcții realizate ilegal, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/05.06.2012, Judecătoria C. a admis cererea formulată de reclamatul P. M. C., a dispus obligarea pârâtului să desființeze, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, lucrările de construcții realizate ilegal, respectiv: „edificare gard pe latura de vest a imobilului, la limita cu proprietatea d-lui C. D., pe o lungime de aproximativ 7m.l. și înălțime de aproximativ 2,20 m, fiind realizat prin zidărie BCA pe soclu de beton”, amplasate în C. ., jud. C.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 8,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 16 iulie 2012 a declarat apel pârâtul C. C..
Prin încheierea din 31 ianuarie 2013 Tribunalul C., în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ. a suspendat judecata cauzei pentru lipsa părților.
Prin decizia civilă nr.742 din 16 octombrie 2014 Tribunalul C. a constatat perimat apelul declarat de pârâtul C. C..
Împotriva deciziei civile nr. 742 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. a declarat apel pârâtul C. C., la data de 3.11.2014.
La termenul de judecată din data de 18.03.2015 instanța a pus în discuție excepția tardivității formulării recursului, în raport de data pronunțării hotărârii recurate.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția este fondată, pentru următoarele:
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța reține că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 16 octombrie 2014, iar recursul promovat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 742/16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. a fost declarat la data de 03 noiembrie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 2 C.pr.civ.: „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare” iar, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Cum în cauză recurentul pârât nu a respectat aceste dispoziții legale, a depus cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 253 alin.2 Cod procedură civilă, nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, excepția va fi admisă și recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul civil având ca obiect autorizare desființare lucrări, declarat de recurentul pârât C. C., domiciliat în loc. C., ., împotriva deciziei civile nr. 742 din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA M. C., cu sediul în C., ., jud. C. ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. B. D. P. M. P.
Grefier,
G. C.
Tehnored. G.C.-10.04.2015
Ex-2-
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|








