Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 60/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 60/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 60/C

Ședința publică din 18 martie 2015

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE - I. B.

JUDECĂTOR - M. P.

JUDECĂTOR - D. P.

Grefier – G. C.

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul V. I., domiciliat în Eforie Nord, ., nr.2, județul C., reprezentat prin avocat V. V., cu sediu secundar în C., ..28 și de către reclamanta V. V., domiciliată în C., ..28, împotriva deciziei civile nr. 650, pronunțată de Tribunalul C. la data de 30.09.2014 în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Legea nr. 7/1996).

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.155 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul litigiului, mențiuni cu privire la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, arătându-se că recurenții reclamanți nu s-au conformat măsurilor dispuse de instanță la termenul anterior, în sensul de a răspunde la excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea recursului și la excepția inadmisibilității recursului, deși au fost citați cu această mențiune; părțile au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform disp. art. 411 alin.2 C.pr.civ.

Instanța, constată că în cauză nu s-au formulat apărări cu privire la excepțiile invocate din oficiu la termenul anterior, respectiv excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. în soluționarea recursului, având în vedere dispozițiilor art.96 pct.3 și art.97 pct.1 din noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 483 alin.4 din noul Cod de procedură civilă și excepția inadmisibilități recursului având în vedere dispozițiile art. 31 alin.5 din Legea nr. 7/1996, republicată și art. 483 alin.2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă;

Curtea, socotindu-se lămurită, luând act de poziția părților în sensul că au solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrata la 22.04.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Constanta, petenții V. I. si V. V. au formulat plângere împotriva Încheierii nr._/20.03.2013 si Încheierii nr._/27.02.2013, pronunțate de O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I. Constanta in dosarele cu același număr, solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună anularea acestora si intabularea dreptului de proprietate asupra clădirii situate in Constanta, .. 28, cu regim de înălțime S+P+1E+M si spațiu comercial.

In fapt, petenții au arătat că, prin cererea înregistrata la O.C.P.I. in data de 27.02.2013, au solicitat înscrierea in cartea funciara a imobilului menționat, edificat in baza autorizațiilor nr. 2170/16.11.1994 si 1187/06.06.2000, a proceselor verbale de recepție nr._/18.10.1996, nr. 320 rectificat prin dispoziția nr. 388/20.02.2013 si a certificatului de atestare fiscala nr. S3077/17.01.2013.

Petenții au susținut ca, raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicata, neconcordanta dintre regimul de înălțime cuprins in autorizațiile de construire emise (S+P+E) si schițele cadastrale (S+P+E+M) este irelevanta, deoarece imobilul a fost construit anterior anului 2001 si înregistrat in evidentele fiscale, fapt dovedit cu certificatul de atestare fiscala si procesul verbal de înscriere a clădirii si documentația cadastrala.

Prin sentința civilă nr._/12.12.2013 instanța a respins plângerea ca nefondată.

Pentru a hotărî în acest fel, a reținut instanța de fond, în esență, că motivul respingerii cererii de întabulare este neconcordanta dintre autorizația de construire si situația in fapt a imobilului cu privire la care se solicita intabularea dreptului de proprietate, iar în baza înscrisurilor depuse la dosar de petenți, instanța de fond a apreciat ca nu există nicio probă care să ateste faptul ca aceștia au executat construcția mansardei anterior lui august 2001.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.650 din 30 septembrie 2014 Tribunalul C. a respins apelul declarat de apelanții – reclamanți, ca nefondat.

În considerentele acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că problema datei la care imobilul în litigiu a fost edificat în configurația actuală are, în raport de dispozițiile legale enunțate, legătură directă și nemijlocită cu cererea de înscriere în Cartea funciară. Altfel spus, dovedirea împrejurării că imobilul a fost edificat cu regimul de înălțime S+P+E+M, anterior anului 2001, conduce la posibilitatea înscrierii în Cartea funciară a acestuia pe baza certificatului fiscal, fără a fi necesară autorizația de construire.

Instanța a arătat însă că, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, petenții nu au administrat mijloace de probă din care să rezultă că imobilul S+P+E+M a fost edificat astfel anterior lunii august 2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții V. I. și V. V. care au susținut, în esență, că hotărârea tribunalului conține motive contradictorii pentru că, pe de o parte reține că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că imobilul S+P+1E+M a fost edificat anterior lunii august 2001, iar pe de altă parte reține din matricola 2622, care cuprinde descrierea imobilului, că în anul 1998 construcția cuprindea S+P+1E+M, iar extinderea s-a realizat în 2003 cu P+1E. Dovada că mansarda figurează înregistrată în rolul fiscal conform declarației nr.4344/08.03.2001 conduce la concluzia că a fost edificată anterior acestei date.

Din oficiu, la termenul din 18 februarie 2015 Curtea de Apel Constanta a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art.96 pct.3 și art.97 pct.1 din noul Cod de procedură civilă.

Analizând excepția preliminară invocată, față de dispozițiile art. 248 alin. 1 cod proc.civilă, vor fi avute în vedere următoarele considerente:

Conform art. 96 pct. 3 Noul cod proc. civilă, curțile de apel sunt instanțe de recurs, ,,în cazurile anume prevăzute de lege’’, iar potrivit art. 97 pct. 1 Noul cod proc. civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege’’.

Viziunea legiuitorului în aplicarea Legii nr. 134/2010 este așadar aceea de a fi supuse căii extraordinare de atac a recursului, la curțile de apel – ca instanțe ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea susceptibilă de recurs – doar a acelor hotărâri pentru care legea prevede în mod explicit această competență; în toate celelalte cazuri, competența de soluționare a căii de atac menționate revine Î.C.C.J.

Sintagma regăsită în art. 96 pct. 3 cod proc. civilă – ,,în cazurile anume prevăzute de lege’’ – reflectă îndepărtarea legiuitorului de la raționamentul consacrat prin codul de procedură civilă 1865 care conferea competența de soluționare a căilor de atac pe principiul controlului jurisdicțional ierarhic.

Acest fapt rezultă de altfel și din conținutul art. 483 alin. 4 Noul cod proc. civilă care stabilește că ,,În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată’’.

Textul citat constituie o excepție de la regula consfințită prin alin. 3 al art. 483, care dispune că ,,Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile’’.

Sunt, cu titlu de exemplu, supuse recursului la instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea susceptibilă de recurs, cele date în aplicarea art. 406 alin. 6, art. 414 alin. 1 și art. 421 alin. 2 cod proc. civilă.

Prin urmare, noile norme procedurale dau Î.C.C.J. poziția de ,,instanță de drept comun în judecata recursurilor’’, cu scopul asigurării interpretării și aplicării unitare a legii și al creării unei jurisprudențe unitare, în timp ce instanțele ierarhic superioare rămân competente să soluționeze recursuri care vizează, în general, numai neregularități procedurale (Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 97 și 483).

În cazul de față, a priori soluționării excepției inadmisibilității căii de atac, curtea de apel a fost chemată să își verifice propria competență materială în soluționarea recursului declarat de petenți față de decizia definitivă a Tribunalului C., într-o plângere de carte funciară.

Or, din această perspectivă, dispozițiile art.31 alin.5 din Legea nr.7/1996, republicată, arată că hotărârea pronunțată de judecătorie cu privire la plângerea împotriva încheierii de carte funciară poate fi atacată numai cu apel.

Normele referitoare la instanța competentă în judecata fondului plângerii de carte funciară, la procedura aplicabilă și la căile de atac nu stabilesc așadar abilitarea legală a instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea, de a judeca recursul.

În aceste condiții, curțile de apel nu sunt legal competente să supună controlului de legalitate decizia tribunalului în această materie și să procedeze la evaluarea criticilor cu privire la admisibilitatea căii de atac, la termenul înăuntrul căruia se poate exercita recursul și la limitele evaluării plângerii de carte funciară.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 132 alin. 3 cod proc. civilă, se va admite excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței de soluționare a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C..

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamantul V. I., domiciliat în Eforie Nord, ., nr.2, județul C., reprezentat prin avocat V. V., cu sediu secundar în C., ..28 și de către reclamanta V. V., domiciliată în C., ..28, împotriva deciziei civile nr. 650, pronunțată de Tribunalul C. la data de 30.09.2014 în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Legea nr. 7/1996) în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.

Președinte, Judecător,Judecător,

I. B. M. P. D. P.

Grefier,

Pt.gref. G. C.

aflată în c.o. semnează

conf.art. 426 al.4 c.p.c.

Grefier șef,

M. D.

tehnored.dec. jud. DP 01.07.2015/4 ex.

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

C., ., județ C.

Tel.0241-_; fax: 0241-_

-------------------------------------------------------------------------------------------------

Dosar nr._

Data:

C ă t r e:

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În conformitate cu dispozițiile deciziei civile nr. 60/C/18.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel C., potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamantul V. I. și pârâta V. V., în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._, cusut și numerotat, conținând .file.

Sunt atașate următoarele dosare:

-_ al Tribunalului C., Secția I civilă ( 23 file);

-_ al Judecătoriei C. (84 file).

Președinte de complet,

I. B.

Grefier,

G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA