Contestaţie la executare. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 9758/212/2012
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 107/C
Ședința publică din 11.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier C. M.
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de intervenienții A. R. V., în nume propriu, și DULA A.-V., D. E.-M., T. G.-A., I. Z.-L. ANTOINETTE și T. M.-C., prin mandatar A. L. E., toți cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 2, și reclamanții N. G.-A., domiciliat în C., .. 14, ., jud. C., și N. D., domiciliată în C., ., ., împotriva deciziei civile nr. 153/05.02.2015 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C. P., domiciliată în Medgidia, .. 8, ., jud. C. și I. L. C., cu domiciliul în C., .. 17, . obiect contestație la executare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 20.04.2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța a amânat pronunțarea asupra recursurilor la data de 27.04.2015 și 11.05.2015, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.04.2012, având nr._, contestatorii N. G.-A. și N. D. au formulat în contradictoriu cu intimata S. C.-P. contestație la executare împotriva Publicației de vânzare privind imobilul situat în C., .. 14, . de vânzare privind imobilul din C., . A, în suprafață de 258,23 mp, precum și a raportului de evaluare întocmit de expertul B. D., acte de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 2225/2011 al B. Asociați D. V. și G. A. M..
În motivarea în fapt a cererii sale, contestatorii au arătat că, la data de 12.12.2011 au primit de la B.E.J. Asoc. D. V. și G. A. M. somație de plată a sumei de 149.500 euro, debit datorat în temeiul contractului de împrumut de bani fără dobândă autentificat sub nr. 9696/_ la BNP Budei C., precum și a sumei de_,32 lei, reprezentând cheltuieli de executare. În acest sens, la data 25.01.2012, au primit citație prin care au fost invitați la sediul executorului judecătoresc pentru data de 02.02.2012, pentru a evalua cele două imobile ce fac obiectul urmăririi silite. Neajungându-se la o valoare comună, executorul judecătoresc a desemnat pe expertul B. D. în vederea stabilirii valorii de circulație a celor două imobile.
Contestatorii au mai invocat faptul că cele două imobile au fost subevaluate; astfel, cu referire la imobilul din C., .. 14, ., expertul a avut în vedere o vechime estimată a apartamentului de 75-80 de ani, ceea ce a condus la o scădere a valorii acestuia, or vechimea efectivă a acestui apartament este de 9 ani. Expertul nu a avut în vedere lucrările de construcții, instalațiile termice și electrice la acestea.
Pârâta S. C. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că imobilul situat în . A a fost adjudecat iar în ceea ce privește imobilul situat în .. 14, . este cu atât mai mult neîntemeiată, având în vedere că în legătură cu acest imobil contestatorii au încheiat în luna iunie 2011 un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un preț de 50.100 euro, adică echivalentul a 210.575 lei, un preț mai mic decât cel stabilit prin expertiză.
La 13.09.2012, numiții A. R. V., D. A.-V., D. E.-M., Târpă G. A., I. Z.-L.-Antoinette, Târpă M.-C. au formulat cerere de intervenție în interes propriu care a fost precizată la data de 20.10.2012 și a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din 18.10.2012.
La termenul din 08.11.2012 a fost introdus în cauză adjudecatarul apartamentului situat în .. 14, . C., precum și intimata I. P. Investments București SA. La același termen, a fost invocată și excepția litispendenței, în ceea ce privește dosarul nr._/212/2012.
Intimata S. C. P. și contestatorii au formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care au invocat excepția tardivității formulării contestației la executare de către intervenienți.
În ședința publică din 06.12.2012, contestatorii au formulat precizări cu privire la obiectul cererii, arătând că pe calea contestației la executare se solicită doar anularea Publicației de vânzare privind imobilul situat în .. 14, ., precum și a raportului de evaluare întocmit de expertul B. D..
În ședință publică din 14.03.2013, contestatorii au formulat cerere de renunțare la judecata în contradictoriu cu . București SA.
Prin încheierea din aceeași dată 14.03.2013, judecătoria a admis excepția conexării dosarului_/212/2012 cu dosarul nr._ .
Prin încheierea din data de 21.03.2013, prima instanța a admis excepția tardivității formulării cererii de intervenție în interes propriu formulată de A. R. V., D. A.-V., D. E.-M., Târpă G. A., I. Z.-L.-Antoinette, Târpă M.-C.. Totodată și excepția tardivității formulării contestației la executare conexă înregistrată sub nr._/212/2012.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că sunt neîntemeiate susținerile intervenienților în ceea ce privește tardivitatea formulării excepției prin întâmpinare, având în vedere faptul că apărătoarea intimatei a invocat excepția tardivității la termenul din data de 08.11.2012, primul termen de judecată după încuviințarea în principiu a cererii de intervenție.
Prima instanță a apreciat că, din interpretarea dispozițiilor art. 401 alin. 2 C. pr. civ., reiese faptul că termenul de 15 zile prevăzut pentru contestația la executare înregistrată sub nr._/212/2012 începe să curgă de la vânzarea silită a imobilului situat în C., .. 14, mansardă .. C. realizată în dosarul de executare nr. 2225/2011 al B.E.J. Asoc. D. V. și G. A. M. la data de 03.07.2012, fiind fără relevanță pentru determinarea datei de la care începe să curgă acest termen momentul în care contestatorii au luat cunoștință despre executarea silită.
Același raționament a fost aplicat și în cazul Cererea de intervenție în interes propriu care a fost depusă la termenul din data de 13.09.2012, deci după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 2 din C. proc.civ..
Prin sentința civilă nr. 2224/03.03.2014, Judecătoria C. a respins contestația la executare formulată de N. G. A. și D. ca neîntemeiată, a luat act de renunțarea la judecata contestației acestor persoane în contradictoriu cu S.C. I. P. Investments București S.A. și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de A. R. V., D. A.-V., D. E.-M., Târpă G. A., I. Z.-L.-Antoinette, Târpă M.-C. precum și contestația la executare formulată de aceleași părți ca tardiv formulate.
Pentru a pronunța soluția de respingere ca netemeinică a contestației la executare, judecătoria a reținut că anularea raportului de expertiză întocmit de expertul B. D. în dosarul de executare silită nr. 2225/2011 al B.E.J. Asoc. D. și Asociații, nu se poate obține decât în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care impune să se fi pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite cu neobservarea formelor legale.
Prima instanța a constatat că singurul motiv pentru care s-a solicitat anularea acestui raport de expertiză, cât și a Publicației de vânzare privind imobilul situat în .. 14, este legat de subevaluarea imobilului situat în .. 14, ., prețuit în raportul de expertiză la suma de 235.200 lei; Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul Suna Timur - astfel cum a fost refăcut în urma obiecțiunilor formulate de către părți și încuviințate de instanță prin încheierea din 26.06.2013 -, raportat la data de 14.03.2012, valoarea apartamentului era de 224.145 lei, valoare la care s-a ajuns abordând metoda comparațiilor directe, respectiv 200.161 lei valoare la care s-a ajuns abordând metoda capitalizării veniturilor, așadar o valoare de piață mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză a cărui anulare se solicită.
Judecătoria a mai arătat că expertul a avut în vedere o suprafață utilă de 79 mp și faptul că blocul în care se află acest apartament este din perioada interbelică, pentru că nu putea lua însă în calcul o altă suprafață decât cea utilă, întrucât aceasta este suprafața pentru care reclamanții dețin un titlu de proprietate.
Prima instanța a mai constatat că înșiși contestatorii au încheiat o promisiune de vânzare cumpărare a acestui imobil, pentru un preț de 210.575 lei, sumă care este mai mică decât cea rezultată în urma evaluării din procedura de executare silită.
Împotriva acestei soluții au declarat apel atât intervenienții cât și contestatorii.
Intervenienții au criticat atât hotărârea de fond cât și încheierea din 21.03.2013 prin care instanța de fond a soluționat excepția tardivității formulării cererii de intervenție dar și a contestației la executare conexă formulată de aceștia, susținând că excepția tardivității a fost formulată peste termenul prevăzut de art.136 C.proc.civ. întrucât la rândul său întâmpinarea este tardiv formulată față de dispozițiile art.1141alin.2 C.proc.civ.; întrucât întâmpinarea a fost depusă tardiv, prin intermediul acesteia nu mai puteau fi invocate excepții, prin urmare nici tardivitatea intervenției și a contestației.
Apelanții-intervenienți au mai arătat că admiterea în principiu a cererii de intervenție presupune verificarea condițiilor privind legala sesizare a instanței, sub toate aspectele, inclusiv al termenului de formulare astfel că reluând verificarea exercițiului intervenției, fie și numai din perspectiva termenului de contestație, se procedează la reexaminarea nepermisă a condițiilor de admisibilitate, repunându-se în discuție o chestiune nepermisă.
Într-un alt motiv de apel s-a pretins că s-a produs o interpretare greșită a prevederilor art.401alin.2 C.proc.civ, având în vedere că actul de adjudecare a fost emis la data de 23.07.2012 iar dreptul a fost intabulat la 4.09.2012 (și nu la 27.08.2012) așa cum rezultă din încheierea nr._/4.09.2012 emisă de OCPI; de aceea, faptul că cererea de intabulare a fost depusă la 27.08.2012 nu are relevanță decât din perspectiva rangului de prioritate la înscriere, însă vânzarea la licitație nu poate fi opozabilă decât de la data intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv 13.09.2012, în raport de care termenul de 15 zile pentru depunerea contestației a fost respectat.
În motivarea apelului lor, contestatorii N. G. A. și D. au arătat că hotărârea primei instanței este greșită întrucât s-a apreciat netemeinic că imobilul nu a fost subevaluat, deoarece expertul a determinat o valoare a bunului reținând o vechime a imobilului de 75-80 de ani (vechimea întregului . autorizația de construire este eliberată pentru acest apartament în anul 2001 când apartamentul a suferit lucrări majore de amenajare.
Apelanții-contestatori au mai învederat că expertul a luat în considerare suprafața apartamentului litigios ca fiind de 79 mp., fără a lua în calcul și terasa acestuia de 54,45 mp., data vânzării ca fiind martie 2012, vechimea locului –interbelică, finisaje medii; din conținutul raportului de expertiză se poate trage lesne concluzia că potrivit căreia expertul nu a studiat înscrisurile ce alcătuiesc dosarul cauzei de față, astfel că instanța de fond trebuia să dea o mai mare eficiență prevederilor art. 129alin.5 C.proc.civ. fiind în situația unui caz particular de anulare a raportului de expertiză efectuat în procedura execuțională.
Prin decizia civilă nr. 153/05.02.2015, Tribunalul C. a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a ajunge la concluzia respingerii apelului intervenienților, tribunalul a observat că excepția de tardivitate a fost invocată prin întâmpinare de către intimata S. C. P. la data de 19.11.2012; cererea de intervenție a fost formulată la data 13.09.2012, fiind depusă la dosar în ședința de judecată, ocazia cu care instanța a acordat un nou termen de judecată la 11.10.2012 pentru a se discuta admisibilitatea în principiu a acesteia; cererea de intervenție a fost discutată în principiu la ședința din 11.10.2012, când instanța, după amânarea pronunțării pentru 18.10.2012, a admis în principiu această cerere; la următorul termen acordat în cauză, respectiv 8.11.2012 intimata S. C. P. a invocat oral, și s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, excepția tardivității formulării contestației la executare promovate de către intervenienți, arătând că va formula și în scris aceste apărări; la data de 19.11.2012 a fost formulată în scris excepția în discuție, în cuprinsul întâmpinării, de către intimată.
Tribunalul a învederat că cererea de intervenție se comunică părților numai după admiterea ei în principiu, prevederile art. 52 alin.3 C. pr. civ. stabilind expres că după acest moment va fi depusă întâmpinarea; prin urmare, în raport de succesiunea actelor anterior expusă, tribunalul reține că excepția tardivității a fost formulată inițial oral, la primul termen fixat după admiterea în principiu a cererii de intervenție, pentru ca ulterior să fie detaliată în scris în cuprinsul apărării, considerente pentru care nu se poate vorbi despre formularea acestei apărări cu întârziere.
În plus, tribunalul a reținut că, atâta vreme cât tardivitatea formulării întâmpinării nu a fost ridicată în fața instanței de fond, intervenienții nu pot ridica pentru prima dată o astfel de apărare în fața instanței de apel, orice neregularitate dedusă din depunerea cu întârziere a întâmpinării fiind acoperită.
Instanța de apel a stabilit că nu poate fi primită afirmația conform căreia de vreme ce instanța a discutat și a admis în principiu cererea de intervenție, nu se mai poate discuta aspecte legate de tardivitatea depunerii cererii. Aceasta pentru că, pe de o parte, admiterea în principiu a cererii de intervenție presupune numai analiza unor condiții specifice, respectiv existența unui proces în curs, existența unei legături între cererea principală și cererea de intervenție, precum și interesul celui care intervine în formularea cererii, iar chestiunile legate de temeinicia dreptului afirmat prin intermediul cererii de intervenție sau al adresării cererii în termenul prevăzut de lege constituie aspecte pe care instanța nu le analizează cu ocazia discutării admisibilității în principiu a intervenției principale; pe de altă parte, tardivitatea intervenției privește în cauză însăși obiectul cererii de intervenție, mai precis al contestației formulate pe calea procesuală a intervenției.
Tribunalul a considerat că judecătoria a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 401 alin.2 C. pr. civ. deoarece termenul stabilit de acest text pentru terțul contestator este unul limită, final, până la care se poate efectua contestația la executare, în condițiile în care terțul este, de regulă, un străin față de executare și nu i se comunică actele de executare.
În aceste condiții context, tribunalul a concluzionat că legea stabilește o limită extremă până la care poate exercita calea contestației la executare, după depășirea acesteia nemaiputând să acționeze sub protecția legii, efectuarea vânzării sau predării bunului fiind momentul obiectiv al curgerii termenului; în plus, câtă vreme legea stabilește expres două momente în raport de care se calculează termenul de 15 zile, nu se poate adăuga la lege printr-o interpretare extensivă, apreciindu-se că acesta curge de la un alt moment, acela al intabulării dreptului în cartea funciară, așa cum susțin apelanții.
Pentru a reține și netemeinicia apelului contestatorilor, tribunalul a constatat că apartamentul în discuție face parte dintr-un imobil mai mare, a cărui vechime este, așa cum a stabilit expertul de 75-80 de ani, aspect necontestat în cauză; deși imobilul în discuție a suferit extinderi așa cum susțin contestatorii și cum este atestat prin autorizația de construire nr.2067, însă acest aspect nu este de natură a schimba, în ansamblu vechimea bunului din care face parte și apartamentul în discuție în condițiile în care elementele de folosință comună aparțin imobilului în întregul său.
Tribunalul a mai observat, cât privește suprafața imobilului evaluat, că expertul a luat în considerare suprafața utilă a acestuia, terasa nefăcând parte din această suprafață; în plus, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză se reține că expertul a ales, în folosirea metodei de evaluare prin comparație directă, ca și comparabilă de pe piața liberă, și un imobil cu terasă, având deci în vedere situația reală a bunului.
Instanța de apel a mai observat că nu rezultă din probele administrate că finisajele imobilului s-ar situa peste nivelul mediu reținut de expert în evaluarea comparată și că ar avea o valoare mult superioară așa cum se încearcă a se acredita ideea, nefiind depuse înscrisuri care să ateste achiziționarea unor materiale de construcții de calitate și valoare superioară celor medii existente pe piață.
În acest context, tribunalul a arătat concluzionat că ceea ce este însă extrem de relevant în legătură cu valoarea imobilului din speță, este faptul că înșiși contestatorii apelanți au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare pentru imobilul din speță, în cuprinsul căruia au stipulat promisiunea de vânzare a apartamentului din speță pentru suma de 210.575 lei, circa 50.000 euro, preț ce se încadrează întocmai în valoarea stabilită de către expert în raportul de expertiză și care este sub cel stabilit în faza executării silite, iar contestatorii nu prezintă nici un fel de argument pentru care instanța de judecată ar trebui să ignore existența acestui înscris în contra celor susținute cu privire la valoarea reală a bunului pe piața imobiliară.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții contestatori N. G.-A. și D., prin care au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., solicitând modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 153/05.02.2015, admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței civile nr. 2224/03.03.2014 a Judecătoriei C., urmând ca pe fondul cauzei să se admită contestația la executare, să se dispună anularea actelor de executare contestate, reprezentate de publicația de vânzare privind imobilul situat în C., .. 14, ., precum și raportul de evaluare întocmit de expertul B. D., acte de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 2225/2011 al B.E.J. Asociați D. V. și G. A. M..
În motivarea căii de atac, s-a arătat că, în data de 14.05.2001 a fost eliberat de către Primăria Municipiului C. certificatul de urbanism nr. 1122, iar în data de 24.09.2001 aceeași instituție a eliberat autorizația de construire nr. 2067 pentru extinderea locuinței existente (ce era compusă, inițial, din 2 camere) situată pe terasa blocului. În data de 04.02.2002 se întocmește procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor înregistrate sub nr. 60 pentru extinderea în cauză; în atare situație, se menține în continuare opinia conform căreia trebuia avută în vedere vechimea efectivă a apartamentului construit (extins) pe terasă de 9 ani și nu vechimea întregului . 75-80 de ani, partea nouă construită pe terasa imobilului în continuarea construcției fiind compusă din living, bucătărie, hol și baie în suprafață de 50,80 mp.
Recurenții au învederat că, extinderile efectuate în baza autorizației de construire nr. 2067 au fost de natură a schimba vechime bunului imobil care s-a adjudecat la licitație, întrucât s-a creat un apartament nou, extinderile și amenajările efectuându-se pe terasa blocului de locuințe, astfel că nu se poate statua că în acest caz apartamentul nr. 7 are o vechime de 75-80 de ani, fiind din perioada interbelică, partea extinsă/adăugată prin extindere a apartamentului fiind în suprafață de 50,80 mp, în continuarea încăperilor existente, în suprafață utilă de 28 mp.
Un alt argument în susținerea motivului de recurs, a fost referitor la finisajele imobilului deoarece, au solicitat în apel încuviințarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, respectiv refacerea celei de la fondul cauzei, justificat de faptul că expertul Suna Timur nu a vizualizat apartamentul în interior pentru a constata starea în care se afla acesta și nu a studiat înscrisurile depuse, în care după cum a arătat la începutul prezentelor motive de recurs, sunt exemplificate toate lucrările efectuate la construcția existentă inițial de 28 mp, respectiv: refacere șapă, pardoseli, refacere tencuieli, placaje faianță și gresie în grupul sanitar, înlocuire uși interioare, montare tâmplărie PVC, ferestre, montare tâmplărie tip Nevada, glet, zugrăveli lavabile pereți, refacere acoperiș, montat radiatoare de oțel, conducte de distribuție, coloane, piese de legătură, instalația termică funcționând de aproape un an, neputându-se deci, aplica un coeficient mare al uzurii, refacerea instalației electrice, conductori, prize, întrerupătoare.
În critica deciziei recurate s-a mai arătat susținut că antecontractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul din speță nu are nici un fel de legătură cu prezenta cauză, mai cu seamă că respectivul act nu reprezintă un transfer al dreptului de proprietate.
Într-un alt motiv de critică a deciziei recurate s-a mai arătat că, deși instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea în cauză a disp.art. 105 alin.2 Cod proc.civ. așa cum a reținut instanța de fond, se supun atenției instanței de control judiciar și aceste prevederi legale, apreciind nu sunt aplicabile disp.art. 105 alin.2 Cod proc. civ., nefiind vorba despre un act de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
În opinia recurenților, ne aflăm într-un caz particular, iar motivele pentru care a solicitat anularea raportului de evaluare întocmit în faza execuțională le-a expus pe larg, motive față de care s-au administrat probatorii; vătămarea sa constă în aceea că apartamentul fiind vândut mult subevaluat și nu la un preț real, creanța ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 2225/2011 pe care intimata creditoare S. C. P. o pretinde (149.500 euro debit datorat și 14.877,32 lei onorariu și cheltuieli de executare), s-a acoperit într-o mică măsură, executarea silită continuând.
În ultimul rând, recurenții apelantul sunt de părere că instanța de fond nu a avut în vedere temeiul juridic ale cererii lor, față de care au solicitat anularea actelor de executare contestate, respectiv disp.art. 404 alin.1 teza I Cod proc. civ. și nicidecum art. 105 alin.2 Cod proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 153/05.02.2015 au formulat recurs și intervenienții-contestatori A. R. V., D. A.-V., D. E.-M., Târpă G. A., I. Z.-L.-Antoinette, Târpă M.-C., prin care au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., solicitând modificarea acestei decizii, în sensul admiterii apelului, respingerii excepției de tardivitate soluționată prin încheierea din 21.03.2013, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru judecata pe fond a contestațiilor respinse ca tardiv introduse.
În susținerea căii de atac, s-a arătat că tribunalul s-a aflat în eroare atunci când a reținut că tardivitatea formulării întâmpinării nu a fost invocată de intervenienți în fața instanței de fond, motiv pentru care orice neregularitate a fost acoperită; tardivitatea formulării întâmpinării a fost invocată prin notele depuse în dosarul conex nr._/212/2012, pentru termenul din 06.12.2012, apărările lor cu pricina fiind susținute deopotrivă și în dosarul nr._, astfel că nu se putea reține că neregularitatea pretinsă ar fi fost neacoperită.
În dezvoltarea acestei critici, s-a mai arătat că cererea de intervenție a fost depusă în ședința publică din 13.09.2012 când a și fost comunicată părților și nu a fost comunicată ulterior admiterii în principiu, în așa fel încât termenul de întâmpinare să curgă după acesta; de aceea, nu se putea câștiga un alt termen de întâmpinare. care trebuia să fie depusă pentru termenul din 11.10.2012, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind depusă abia la termenul din 08.11.2012, precum a susținut și instanța prin încheierea recurată, astfel că excepția de tardivitate nu a fost propusă în condițiile legii și, ca atare, nu mai putea fi invocată în tot cursul judecății.
Un alt argument în susținerea căii de atac, a fost acela conform cu care admiterea cererii de intervenție presupune verificarea tuturor condițiilor privind legala sesizare a instanței, sub toate aspectele de procedură, formă și fond; verificarea nu se poate limita la prevederile art. 49 și urm. cod proc. civ., ci trebuie să se raporteze și la condițiile de exercițiu ale cererii de chemare în judecată, respectiv, la cele generale prevăzute de art. 112 și la cele specifice prevăzute de art. 399 Cod proc. civ. De aceea, reluând verificarea exercițiului intervenției, fie și numai din perspectiva termenului de contestație, s-a procedat la reexaminarea nepermisă a condițiilor de admisibilitate, fiind repusă în discuție o chestiune deja tranșată.
Recurenții au mai învederat că, prin ultimul motiv de apel au arătat că, alternativa de la art. 401 alin.2 Cod proc. civ., se justifică prin faptul că efectuarea vânzării nu poate fi opusă terților decât de la data intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară sau de la data deposedării celui ce pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real bunului urmărit, dar numai dacă deposedarea se produce mai înainte de intabularea dreptului adjudecat; astfel, dacă legiuitorul ar fi dorit să deroge de la norma generală cu privire la opozabilitatea actului juridic, ar fi precizat-o expres în cuprinsul normei de procedură.
În aceste condiții, recurenții au pretins că actul de adjudecare a fost emis la data de 23.07.2012 (nu la 20.07.2012), iar dreptul a fost intabulat la data de 04.09.12. (nu la 27.08.2012), așa cum rezultă din încheierea nr._/04.09.2012 emisă de OCPI C. și, cum vânzarea prin licitație nu le poate fi opozabilă decât de la data înscrierii dreptului adjudecat în cartea funciară, prin depunerea contestațiilor la 13.09.2012, termenul de 15 zile a fost respectat.
În opinia recurenților, termenul ar fi curs mai înainte de data intabulării dreptului adjudecat numai de la data predării bunului dacă aceasta s-ar fi făcut mai înainte, însă, actele depuse de executor nu conțin nici un înscris, proces-verbal de predare a bunului, care să probeze incidența alternativei instituite de legiuitor, iar instanța de apel nu a infirmat apărările lor decât din perspectiva inexistenței unei distincții legale, privind opozabilitatea vânzării în raport de înscrierea dreptului transmis în cartea funciară, ceea ce este insuficient.
În dezvoltarea argumentării acestei critici, s-a mai arătat că prevederile art. 401 alin.2 Cod proc. civ., în forma în vigoare la data adjudecării, sunt corelate cu prevederile noului cod civil și au în vedere efectul constitutiv de drept real al intabulării, chiar dacă dispozițiile cu pricina sunt temporar suspendate; astfel, potrivit art. 885 NCC „drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea”, așa că adjudecarea - varietate a vânzării în procedura de executare silită -, nu produce efecte decât în urma înscrierii dreptului în cartea funciară; pe de altă parte, terțul este evins în dreptul său și justifică astfel un interes în a acționa, numai de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară și nu mai înainte, indiferent că anterior sau notat în cartea funciară acte de executare, deoarece acestea nu îi sunt opozabile.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursurile sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare.
În privința motivelor de recurs ale contestatorilor N. G.-A. și D. în care se arată că instanțele de fond nu au avut în vedere vechimea efectivă a apartamentului și nici extinderile efectuate în baza autorizației de construire nr. 2067 privind o partea extinsă/adăugată prin extindere a apartamentului fiind în suprafață de 50,80 mp, respectiv finisajele „refacere șapă, pardoseli, refacere tencuieli, placaje faianță și gresie în grupul sanitar …”, adică aceea că soluția pronunțată de instanța de apel este în contradicție cu probele administrate, respectiv că ambele instanțe de fond au ignorat probele cauzei, curtea arată că, dat fiind caracterul limitativ al motivelor de recurs, aceste critici nu pot fi analizate.
În principiu, prin abrogarea prevederilor pct. 10 și 11 ale art. 304 prin O.U.G. nr. 138/2000, verificarea situației de fapt stabilită de instanțele de fond, în condițiile în care aceasta s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de pct. 1–5 al art. 304 C. pr. civ., excede competențelor instanței de recurs.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale de atac extraordinară, instanța de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotărârii atacate, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei netemeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond.
Referitor la criticile privind legalitatea (iar nu temeinicia) raportului de expertiză evaluatorie administrată în cursul executări silite, curtea le consideră neîntemeiate.
Astfel, trebuie arătat că, printre formalitățile obligatorii premergătoare vânzării la licitație a unui imobil, art. 500 Cod proc. civ. impune executorului sarcina stabilirii de îndată a prețului imobilului urmărit; dată fiind trimiterea la art. 411 alin.3 Cod proc. civ. această evaluare s-ar putea face, fie de executorul judecătoresc, fie de către părți prin acordul lor, fie de către un expert ce trebuie să aibă specializarea necesară stabilirii prețului de pornire a licitației la valoarea de circulație a imobilului.
Deși legea nu o prevede expres, dat fiind faptul că singurele reguli prevăzute de codul de procedură civilă referitoare la realizarea expertizelor judiciare sunt cele conținute de art. 201 și următoarele Cod proc. civ. și respectiv cele ale OG nr. 2/2000, prevederile acestor acte normative se vor aplica circumstanțiat în funcție de situația concretă, respectiv desfășurarea unei executări silite.
În conformitate cu art. 201 C. pr. civ., când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe și termenul în care trebuie să efectueze expertiza.
Deoarece actul de numire a expertului nu este public, în sensul că nu se comunică în mod obligatoriu părților, art. 411 alin.3 Cod proc.civ. stabilind doar sarcina comunicării raportului de expertiză, de la această comunicare curge pentru persoana interesată termenul de formulare a contestației la executare în care se pot invoca neregularități cu privire la nominalizarea expertului sau cu privire la concluziile lucrării sale.
Atunci când se contestă rezultatul evaluării, partea trebuie să poată susține argumente decurgând din nelegalitatea procedurii de întocmire a lucrării sau netemeinicia rezultând din greșita aplicare în cauză a regulilor de evaluare a imobilului și nu doare exprimarea unei simple nemulțumiri cu privire la concluzia expertului.
În recurs, contestatorii nu au ridicat nici un fel de obiecție referitoare la legalitatea expertizei dispuse de instanța de fond în soluționarea contestației la executare, ci doar au reiterat anumite aspecte faptice (a căror verificare nu cade în sarcina instanței de recurs) referitoare la uzura imobilului, suprafața apartamentului vechi, respectiv a extinderilor, îmbunătățirilor etc.
În aceste condiții, nemulțumirea reclamanților referitoare la valoarea stabilită de instanța de fond (care, într-adevăr, nu trebuie încadrată în dispozițiile art. 105 Cod proc. civ., textul referindu-se doar la legalitatea expertizei iar în context putând fi invocate orice aspecte) sunt în mod manifest neîntemeiate căci, deși în contestația la executare referitoare la actul de executare care este raportul de expertiză evaluatoare, partea poate invoca atât critici de netemeinicie, cât și de nelegalitate, în recursul împotriva soluției contestate nu se pot analiza decât critici de nelegalitate referitoare la administrarea probei cu expertiză de către instanța de fond.
Cu privire la recursul intervenienților, Curtea observă că, potrivit art. 401 alin.2 C. pr. civ. contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Prima observație care se impune în legătură cu acest text este aceea că, invocând un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, întotdeauna contestația întemeiată pe acest text va fi una „împotriva executării silite” căci doar ca urmare a desființării a însăși executării silite ori a titlului executoriu se va putea proteja acest drept real.
Continuând acest raționament, cum terțul nu este ținut de contestarea vreunui anume act de executare silită (pentru că nu este interesat de legalitatea urmării, ci de desființarea acesteia pentru recunoașterea/realizarea dreptului său) reiese că nici termenul prevăzut de art. 401 alin.1 C. pr. civ. nu trebuie respectat de acest terț.
Premisa art. 401 alin.2 C. pr. civ. este aceea că terțul nu are cunoștință de executarea silită care vizează imobilul asupra căruia pretinde că are un drept real. Cu toate acestea legiuitorul a stabilit un termen obiectiv mai mult de care folosința contestației la executare nu mai este permisă, respectiv 15 zile de la efectuarea vânzării sau de la data predării silite a bunului
Aceste momente reprezintă repere pe care legiuitorul le apreciază iurs .> ca fiind termene limită până la care terțul poate contesta executarea silită (fără ca aceasta să însemne că terțul și-a pierdut orice cale pentru realizarea dreptului său, având deschisă calea dreptului comun).
Acceptarea termenelor prevăzute de art. 401 alin.2 C. pr. civ. ca fiind unele limită conduce la concluzia că, oricând înainte de efectuarea vânzării sau de predarea silită, terțul poate formula contestație; cu alte cuvinte, contestația se poate introduce oricând în cursul executării silite, dar nu mai târziu de vânzarea silită ori de predarea adjudecatarului contra voinței deținătorului bunului vândut.
Dacă cele două termene alternative obiective la care terțul este prezumat că ar fi cunoscut vânzarea (sau ar fi trebuit să o cunoască) au fost depășite, orice pretenție privind existența unui drept real asupra bunului vândut nu mai poate fi valorificată pe calea contestației la executare.
Mai mult, situația premisă a art. 401 alin.2 este aceea că terțul contestator are posesia bunului vândut, căci doar în acest mod efectuarea vânzării sau predarea silită ar avea semnificația înștiințării terțului despre urmărirea imobilului asupra căruia ar avea un drept real.
Aceasta va însemna că, atunci când terțul nu stăpânește imobilul în materialitatea lui, este ținut de termenele prevăzute de art. 401 alin.2 în sensul că poate formula contestație oricând în cursul executării silite dar niciodată după împlinirea momentelor alternative stabilite de acest text.
Acceptarea tezei contrare - adică admiterea posibilității că terțul are deschisă calea contestației și după pierderea termenului reglementat de art. 401 alin.2 - lasă loc arbitrariului (pentru că nu se poate admite ca, conținutul unui termen imperativ, peremtoriu poate fi stabilit de parte – ex.: că ar curge de la data intabulării dreptului dobânditorului prin adjudecare) și ar însemna, practic, că o contestație ar putea fi introdusă oricând, aserțiune incompatibilă cu exigențele securității raportului juridic și care nu poate fi deci primită.
Referitor la critica privind tardivitatea formulării întâmpinării și, indirect a invocarea excepției tardivității depunerii contestației și cererii de intervenție, curtea consideră că procedând la analiza acestei excepții absolute, instanțele au procedat corect chiar dacă nu mai era necesar a analiza apărarea tardivității formulării întâmpinării din moment ce se găseau sesizate cu soluționarea unei excepții absolute – tardivitatea acțiunii.
Potrivit art. 115 C. pr. civ., întâmpinarea va cuprinde: 1. excepțiile de procedură ce pârâtul ridică la cererea reclamantului; 2. răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii; 3. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere; deoarece textul nu face nicio distincție referitor la tipul de excepții la care se referă art. 115 pct. 1 cod pr. civ., câmpul de aplicare a acestei dispoziții rezultă analiza coroborată a dispozițiilor art. 115, art. 1141 alin. 2 raportat la art. 103 alin. 1 și art. 136 C. pr. civ.
Astfel, prin instituirea unui termen de depunere a întâmpinării (art. 1141 alin. 2 C. pr. civ.), legiuitorul a înțeles să supună neîndeplinirea acestui act procedural în termenul legal sancțiunii decăderii instituite de art. 103 alin. 1 C. pr. civ. (a cărui incidență reiese din caracterul general al sancțiunii și lipsa unei excepții pentru instituția întâmpinării).
Efectul decăderii din posibilitatea formulării întâmpinării ar însemna – având în vedere conținutul legal al acestui act procedural determinat de art. 115 C. pr. civ. – că pârâtul nu ar mai avea dreptul de a propune probe și de a invoca excepții. Duritatea sancțiunii procedurale a decăderii este atenuată de lege privitor la pierderea dreptului de a invoca excepții de ordine publică, ce pot fi invocate în tot cursul judecății, inclusiv în recurs (pentru această situație, cât timp nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului) – art. 132 și art. 162 C. pr. civ.
Aceste prevederi au în vedere clasificarea excepțiilor procesuale - în funcție de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate - în excepții relative și excepții absolute. Sunt excepții absolute cele care privesc încălcarea unor norme imperative și pot fi invocate de oricare dintre părți, în orice fază a procesului (precum necompetența, prescripția, lipsa calității procesuale active, etc.); excepțiile relative privesc încălcarea unor norme dispozitiv și pot fi ridicate numai de partea interesată și doar într-un anumit termen (exemplu, tardivitatea cererii unei noi expertize rezultând din prevederile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă).
Caracterul absolut, de ordine publică, al unor excepții îndreptățește instanța să soluționeze o excepție, chiar dacă ar fi fost ridicată printru-un act procesual pretins formulat după expirarea uni terme legal.
Un astfel de aspect este și soluționarea excepției tardivității în condițiile în care respectarea termenelor imperative, peremtorii, este una dintre condițiile esențiale ale exercițiului acțiunii civile.
De aceea, ipotetica încălcarea obligației contestatorilor din dosarul nr._ /pârâți din contestația înregistrată sub nr._/212/2012 de a introduce în terme întâmpinare este fără consecințe juridice din punct de vedere al posibilității de a invoca o excepție absolută, de fond și peremtorie precum este tardivitatea.
Intervenția voluntară estre acea formă de participare a unor terțe persoane la judecarea unui proces aflat în curs de judecată pentru a apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părți din acel proces; de aceea, se consideră că intervenția poate fi formulată de orice terț ce ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărâre ce ar urma să se pronunțe într-o cauză, însă nu și de o persoană care deja are calitatea de parte în acel proces.
Intervenția principală este cererea acelui terț care, dovedind un interes, cere introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare pentru a-și proteja/realiza un drept al său, urmărind obținerea unei hotărârii în care părțile inițiale să fie obligate față de el.
Potrivit art. 52 și 53 C. pr. civ. în cazul intervenției principale instanța trebuie să se pronunțe asupra admisibilității ei după ce verifica dacă terțul justifică un interes propriu, dacă există legătură între cererea terțului și cererea principală, dacă - în funcție de natura pricinii - intervenția este admisibilă și dacă este respectat termenul pentru formularea uni astfel de act procesual conform art. 50 alin. 2 C. pr. civ. ce stipulează că „cererea de intervenție în interes se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor”; după încuviințarea în principiu, instanța va dispune comunicarea către părțile inițiale, acordându-le acestora posibilitatea de a depune întâmpinarea.
Or, raportat la aceste prevederi legal este evident că, în etapa admisibilității în principiu, instanța nu face decât să verifice aspecte pur formale printre care și respectarea cerinței ca intervenția principală să fie introdusă într-o anumită etapă a procesului pendinte (conform art. 50 alin. 2 C. pr. civ., doar în fața primei instanțe și, oricum, înainte de închiderea dezbaterilor) și sub nicio formă respectarea unor anumite termene (de decădere sau procesuale) care, dacă ar fi fost introdusă distinct iar nu într-o cauză în curs de judecată, intervenția principală ar fi trebuit formulată.
În aceste condiții, reiese că în mod corect instanțele de fond au admis excepția tardivității astfel încât și recursul contestatorilor intervenienți apare ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile civile formulate de intervenienții A. R. V., în nume propriu, și DULA A.-V., D. E.-M., T. G.-A., I. Z.-L. ANTOINETTE și T. M.-C., prin mandatar A. L. E., toți cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 2, și reclamanții N. G.-A., domiciliat în C., .. 14, ., și N. D., domiciliată în C., ., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 153/05.02.2015 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C. P., domiciliată în Medgidia, .. 8, ., jud. C., și I. L. C., cu domiciliul în C., .. 17, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.05.2015.
Președinte, G. L. | Judecător, M. G. | Judecător, Vanghelița T. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond L.F.
Jud.apel M.C.M.; F.M.
Red.dec.jud. L.G. 10.06.2015
Tehnored.gref.M.C. 11.06.2015/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 11-05-2015, Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 19/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
