Grăniţuire. Decizia nr. 93/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 10865/212/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 93/C:
Ședința publică din data de 22 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
JUDECĂTOR D. P.
JUDECĂTOR I. B.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții – pârâți P. G. și P. CHIRAȚA, ambii cu dom. ales la av. F. C-tin în Constanta, ., . împotriva deciziei civile nr. 861/11.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații–pârâți: M. C. și C. L. C., cu sediul în C., ., județul C. și intimații – reclamanți P. N., domiciliat în Constanta, Trandafirului nr. 11, județ C. și P. E., domiciliată în Constanta, Trandafirului nr. 11, J. C., având ca obiect „cerere necontencioasă - grănițuire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții – pârâți, prin avocat F. C., conform împuternicirii avocațiale nr.18 din 04.12.2014 depusă la dosar, intimații –reclamanți P. N. și P. E., prin avocat Carpăn M., conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimații pârâți M. C. și C. L. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile aflate în conflict judiciar, obiectul și stadiul procesual al cauzei.
Apărătorul intimaților reclamanți depune pentru intimatul P. N., chitanța din data de 13.03.2015 în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Se depune la dosarul cauzei de către recurentul pârât P. G. dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 121 lei (chitanța nr.CT XWM_ PJ) și dovada achitării onorariului de avocat, în cuantum de 500 lei (chitanța . nr.14 din 06.12.2014).
Apărătorul recurenților pârâți precizează că, criticile din cererea declarativă de recurs se încadrează în dispozițiile prev. art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ.
Fiind întrebate, părțile declară că nu mai au alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Instanța pune în vedere apărătorului recurenților pârâți ca în concluziile ce urmează a le formula în fața instanței să precizeze dacă în subsidiarul indicat în motivele de recurs, a făcut obiectul cererii în fața instanței de fond, sau reprezintă o cerere nouă formulată în recurs. Arată că se referă la adică acea problemă cu gardul, de a se construi din BCA pe linia de hotar actuală, față de principalul care viza construirea gardului pe linia de hotar existentă la momentul declanșării litigiului.
Recurenții P., prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal schimbarea în tot a deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului formulat de părțile pe care le reprezintă, cu consecința validării expertizei tehnice din calea de atac a apelului și respingerea apelului formulat de către reclamanți.
În ceea ce privește cererea subsidiară arată că a fost menționată de către primul reprezentant convențional al părților pe care le reprezintă în primul ciclu procesual instanța a apreciat că le este mai favorabilă expertiza efectuată în primul ciclu procesual. A fost formulată o cerere reconvențională în ceea ce privește permiterea de a construi un gard vizibil pe linia de hotar. Din acest punct de vedere a preluat această cerere, până în calea de atac a recursului.
În ceea ce privește motivele de apel pe capetele principale precizează că în ceea ce privește expertiza imobiliară realizată la fond, contrar celor susținute de către recurenții pârâți în apel, instanța apreciază că expertiza mai favorabilă este cea formulată în cadrul primei faze procesuale. În această ultimă expertiză, recurenților le-a fost micșorată intrarea dinspre . de 13 cm, față de cea efectuată de dl. expert D., cu suprafața de 35 cm. Calea de acces a părților pe care le reprezintă este formată dintr-un culoar de 1 metru. Dacă din acest metru li se va lua 35 cm, este clar că li s-ar îngreuna situația. În ansamblu, din suprafața de teren a lotului pe care-l dețin recurenții, ar trebui să cedeze 8 mp către intimații P., dar având în vedere că li se reduce calea de acces cu 35 cm dintr-un metru, apreciază că este nefavorabil. În cadrul apelului le-a fost pus în discuție de a face precizări cu privire la neconcordanța față de măsurătorile OCPI. La momentul emiterii titlului de proprietate al recurenților cu privire la ordinul de prefect s-a stabilit că suprafața este de 297 mp, contrar actului vechi, de 300 mp. Din primul ciclu procesual rezultă o suprafață de 302 mp. Se contestă acest lucru și se realizează o nouă expertiză. Experții motivează că suprafața care ar fi reieșit în plus, este, potrivit stilului propriu de interpretare a punctelor caracteristice. Prin expertiza care a fost efectuată la fond, comisia de trei experți a constatat faptul că acest hotar nu ar fi fost mutat de la data întocmirii loturilor până la momentul prezent, diferențele de formă, fond fiind datorate exclusiv modalităților de interpretare a punctelor caracteristice ce definesc conturul imobilelor. Solicită ca instanța să omologheze acest raport de expertiză. Arată că au susținut ți în apel că în ceea ce privește acest tip de acțiune, reclamanții P. ar fi trebuit să cheme în judecată toți proprietarii tabulari și nu numai în ceea ce-i privește pe recurenți. În realitate, pârâților le lipsesc 14 mp. Această suprafață de teren se poate regăsi la ceilalți proprietari tabulari care se învecinează acestui lot. Experții au relevat faptul că situația proiectată în planurile de situație vechi este foarte probabil să nu se fi regăsit niciodată.
În ceea ce privește nulitatea, așa cum a fost ea invocată de apărătorul intimaților reclamanți arată că înțelege să formuleze apărări, în conformitate cu disp.art. 306 al.3 C.pr.civ. Apreciază că nu se poate constata nulitatea recursului, chiar dacă nu sunt indicate motivele de recurs. Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților – reclamanți P. N. și P. E., avocat Carpăn M. solicită respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs care se referă la interpretarea expertizelor arată că au invocat inadmisibilitatea recursului printr-o încadrare corectă a acestui motiv de recurs care vizează interpretarea probei. Și în dezbaterea orală a acestui motiv de recurs se invocă interpretarea acestui raport de expertiză, fără a se face referire la suprafața deținută cu titlu de către pârât. După opinia sa se solicită examinarea temeiului hotărârii din apel, lucru care este inadmisibil în recurs. Cu privire la celelalte două aspecte care se regăsesc în cererea de recurs vizând soluția pronunțată în cererea reconvențională și respectiv modul de soluționare a apelului reclamanților cu privire la cheltuielile de judecată apreciază că recursul nu este motivat, în sensul că nu se formulează nicio critică, așa cum nici în apel, în legătură cu cererea reconvențională, în concret nu s-a formulat nici un fel de critică. Prin urmare,
lipsa motivării recursului și doar enunțul în sensul că se solicită modificarea soluției din această perspectivă, a cererii reconvenționale și a cheltuielilor de judecată nu este suficientă pentru a fi examinat recursul pe fondul său și pentru a se formula apărări. În legătură cu aceste două critici, instanța arm trebui în mod corespunzător să constate nulitatea recursului, care nu cuprinde critici și referiri la un temei de drept, la care să se poată raporta cu ocazia examinării acestuia. Tot din punct de vedere procedural va trebui ca instanța să observe un aspect, care din punctul său de vedere este foarte relevant: după ce la instanța de apel, în concluziile depuse la raportul de expertiză, prin care suprafața care trebuia cedată era mai mare, instanța a întrebat înainte de închiderea dezbaterilor dacă pârâții își însușesc această expertiză iar răspunsul a fost negativ, pentru că numai în situația în care dacă expertiza ar fi fost însușită de ambele părți se putea încălca principiul potrivit cu care, în calea de atac nu se poate înrăutăți situația unei părți, respectiv a apelantului și s-a stabilit acest lucru, astfel răzgândindu-se, în recurs, se solicită instanței a se lua act că este de acord să cedeze 8 mp pentru că se îngustează calea de acces ca efect al configurației stabilite la instanța de fond. În recurs se examinează numai criticile aduse soluției instanței de apel.
Precizează apărătorul intimaților reclamanți că instanța a dat eficiență expertizei mai puțin favorabilă reclamanților, în lipsa unui acord a părților privind această expertiză. Prin urmare, câtă vreme această critică nu s-a formulat, nu ar fi posibil să ia act de poziția procesuală a părții. Dacă se vor compara cele 2 schițe, se va observa că în schița d-lui expert D., chiar dacă li s-a atribuit mai puțin teren, linia este mai puțin frântă decât cea propusă de către contraexpertiză, care este extrem de sinuoasă și evident unghiul liniilor frânte nu corespund cu planul zonal, unde loturile au formă dreptunghiulară, ar crea o situație neplăcută în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar.
Dacă se va trece peste aceste aspecte de ordin procedural, examinând criticile cu privire la expertiză solicită instanței să observe că nu există mari contradicții cu privire la expertize. Culpa procesuală trebuie sancționată de către instanță. În primul ciclu procesual, părțile pârâte au ascuns titlul de proprietate, producând instanței numai un contract de schimb, în care terenul aparținea Municipiului C.. Acesta este motivul pentru care reclamanții, cunoscând situația juridică propusă de pârâți au făcut o expertiză în raport de contractul de schimb, în care suprafața de 300 mp era trecută în proprietatea statului și nu în folosul reclamanților, titlul de proprietate fiind depus după introducerea în cauză a Municipiului C. și după efectuarea unei expertize în primul ciclu procesual, fără ca aceștia să prezinte titlul de proprietate. Aceasta a avut drept consecință și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, deși culpa procesuală aparținea pârâților, prin ascunderea înscrisului.
Dacă se va ajunge la examinarea pe fond a acestui motiv de recurs, apreciază că expertiza D. este cea mai în concordanță cu celelalte probe administrate. Din proba cu martori rezultă că între garaj și gardul ce despărțea proprietățile există o distanță, iar în urma mutării, gardul a fost aproape lipit de garaj. În realitate, instanța de fond și de apel a avut în vedere toate probele administrate și s-a stabilit temeinicia pretențiilor reclamanților. Din această perspectivă, solicită respingerea recursului cu privire la capătul I de recurs. Ceea ce se solicită de către recurenții pârâți este readucerea suprafeței de teren la suprafața menționată în titlul de proprietate. Solicită a se avea în vedere că, după ce s-a mutat gardul, recurenții au făcut măsurători și au obținut titlu de proprietate. Din expertizele efectuate rezultă că ceilalți vecini ai familiei P. dețin 303 mp, care adunați cu cei 297 de mp, rezultă un total de 600 mp, cât a avut lotul inițial, din care a făcut parte proprietatea P.. În mod judicios instanța de apel a menținut soluția instanței de fond. Solicită a se avea în vedere și criticile care privește cererea reconvențională. Solicită respingerea cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul recurenților pârâți, în ceea ce privește susținerea din calea de atac a apelului, arată că au formulat concluzii scrise, prin care au arătat că sunt de acord cu această expertiză formulată de cei trei experți.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la această cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 27 aprilie 2009 reclamanții P. N. și P. E. au chemat în judecată pârâții P. A. și P. CHIRAȚA, solicitând instanței să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților conform suprafețelor de teren deținute prin actele de proprietate și să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în Constanta, ., jud. Constanta, compus din teren în suprafață de 600 mp, locuință și anexe, imobil dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6789/1963 la notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea. La aproximativ doi ani de la dobândirea acestui imobil autorul pârâților a dobândit alăturat o suprafață de teren pe care a construit o casă, relațiile de vecinătate fiind foarte bune până în urmă cu doi ani când pârâții au mutat gardul, modificând vechea linie de hotar existentă între cele două proprietăți și comunicând reclamanților o notificare în data de 03.04.2008 prin care le-au solicitat ca, în termen de 30 de zile, să elibereze terenul proprietatea pârâților pe care se află edificată o construcție metalică și un panou de sticlă și tablă.
În drept reclamanții au invocat art. 584 Cod civil, art. 112-114 Cod procedură civilă.
Pârâții P. A. și P. CHIRAȚA au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că prin contractul de schimb nr._/30.10.1986 au devenit proprietarii imobilului situat în C., ., imobilul fiind compus din construcții și teren în suprafață de 296,86 mp. Aceștia au arătat că nu au mutat niciodată gardul și nu au încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, gardul fiind același din anul 1986. Reclamanții sunt persoane violente, pârâții fiind amenințați de nenumărate ori de aceștia. Pârâții au încercat să îi convingă pe reclamanți să construiască împreună un gard din BCA pe linia de hotar care desparte proprietățile pentru a sista animozitățile, solicitare ce a fost refuzată.
Totodată, pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamanților să permită construirea unui gard din zid de BCA pe linia de hotar actuală dintre cele două proprietăți, pe toată lungimea, de la proprietatea numitului Memet Eadine înspre . 2 m și lat de 20 de cm, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale pârâții au precizat că, potrivit contractului de schimb nr._/30.10.1986, au devenit proprietarii imobilului din Constanta, ., iar de la data dobândirii imobilului au început neînțelegerile cu reclamanții pe care au încercat de nenumărate ori să îi convingă să construiască împreună un gard din BCA, înalt de 20 m și lat de 20 cm, pe linia de hotar care desparte proprietățile, însă fără rezultat.
În drept pârâții reclamanți au invocat dispozițiile art.584 Cod civil, art. 115 și următoarele, art. 119 și următoarele, art. 274 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 29.09.2009 reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată, formulând cerere de revendicare a suprafeței de teren ce le aparține și care se află în eventuala posesie a pârâților.
Prin sentința civilă nr.9219 din 10.05.2011 instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, a stabilit linia de hotar între proprietățile vecine ale părților, prin punctele 12 – 30 – 18, astfel cum este trasată în planul de situație anexă la completarea la raportul de expertiză depusă la dosar în data de 18.03.2011, întocmit în cauză de expert tehnic B. C., a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanții să permită pârâților-reclamanți să construiască un gard, cu respectarea dispozițiilor legale, pe linia de hotar stabilită, a obligat pârâții să achite reclamanților suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu expert și a respins cererea pârâților privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 9219 din 10.05.2011 reclamanții au formulat apel prin care au arătat că au solicitat și obligarea pârâților la restituirea suprafeței deținute în plus. Totodată au arătat că în mod eronat instanța de fond a considerat că pârâții au titlu de proprietate asupra terenului deținut, titlu care a fost depus abia după repunerea pe rol a cauzei, fără a fi fost comunicat reclamanților, fiind încălcat dreptul la apărare al acestora.
Prin decizia civilă nr. 716/05.12.2011 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, instanța a admis apelul promovat de reclamanți, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând în considerente că prima instanță nu a soluționat cererea reclamanților privind revendicarea suprafeței de teren deținută în plus de către pârâți, cauza fiind reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.02.2012.
La data de 19.03.2012 reclamanții au depus note scrise prin care și-au modificat cererea de chemare în judecată în ceea ce privește cadrul procesual pasiv, cererea fiind formulată în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. CHIRAȚA, M. C. și C. L. C..
Reclamanții au arătat că, în urma depunerii de către pârâți a contractului de schimb după repunerea pe rol a cauzei, au constatat că terenul în suprafață de 300 mp a fost trecut în proprietatea statului cu ocazia efectuării schimbului, în baza Legii nr.58/1974. Astfel, pârâții reconvenienți nu sunt proprietarii terenului, ci eventual titulari ai dreptului de folosință asupra terenului. Expertul a făcut referire la o documentație cadastrală privind proprietatea pârâților în care este menționată suprafața de 296,86 mp. În completarea la raportul de expertiză se menționează că nu au fost trecute dimensiunile loturilor în actele de proprietate, iar pentru terenul proprietatea pârâților se menționează că deficitul de suprafață s-ar putea găsi la vecinul de la est cu care acea proprietate a făcut corp comun.
Din documentația care a stat la baza emiterii autorizației de înstrăinare, conform Decretului nr. 144/1958, rezultă configurația terenului, așezarea clădirilor în teren și dimensiunile laturilor în raport cu vecinii, iar față de înscrisurile noi depuse de reclamanți se justifică refacerea expertizei topografice.
Pârâții P. A. și P. CHIRAȚA au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. C. și C. L. C. având în vedere că aceștia nu au fost parte în primul ciclu procesual la instanța de fond, nu sunt proprietarii și nu dețin posesia terenului în litigiu, pârâții deținând un titlu valabil de proprietate pentru imobilul situat în C., .. Prin Ordinul Prefectului nr. 204/2008 pârâților le-a fost atribuit în proprietate terenul în suprafață de 296,86 mp. Totodată au arătat că se impune efectuarea unui raport de expertiză topografică care să stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți.
Pârâții au mai arătat că în cererea de chemare în judecată reclamanții au arătat că pârâții au mutat gardul în anul 2007, iar documentația cadastrală a reclamanților a fost întocmită în anul 2004, aceasta reflectând faptul că reclamanții dețin o suprafață măsurată de 576,02 mp. Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 6789/11.11.1963 reclamanții au dobândit suprafața de 600 mp trecută în acte, dar în anul 1963 măsurătorile se efectuau în mod rudimentar, fiind normal să existe diferențe între măsurătoarea efectuată în 1963 și măsurătoarea efectuată în 2004 cu aparate performante. Reclamanții dețin o suprafață de teren cu 5 mp mai mică decât suprafața de teren descrisă în acte.
Având în vedere că pe parcursul soluționării litigiului pârâtul P. A. a decedat, în cauză a fost introdus în calitate de pârât P. G., moștenitorul legal al defunctului.
La data de 08.03.2013 pârâții M. C. și C. L. C. au depus note de ședință prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților având în vedere că M. C. nu are calitatea de proprietar al terenului în litigiu și au solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 13.03.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. C. și C. L. C..
Prin sentința civilă nr. 5046/05.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. N. și P. E. în contradictoriu cu pârâții P. CHIRAȚA și P. G., în sensul că au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 7 mp situat în partea de vest a imobilului situat în C., .; a fost stabilită linia de hotar între proprietățile vecine ale părților prin punctele A, B, C, D, E, F, G, astfel cum este trasată în planul de situație anexă a raportului de expertiză efectuat de expertul D. D.; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți P. CHIRAȚA și P. G. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți P. N. și P. E. ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. N. și P. E. în contradictoriu cu pârâții M. C. și C. L. C. ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; au fost obligați pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1.114,35 lei și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților M. C. și C. L. C. cheltuieli de judecată în sumă de 620 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6789/11.11.1963, la Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea, reclamanții P. N. și P. E. au dobândit în proprietate terenul în suprafață de 600 mp, situat în Constanta, . bis (devenind ulterior ., astfel cum rezultă din adresa nr._/18.03.2004 întocmită de Primăria Municipiului C.). Potrivit fișei corpului de proprietate întocmite în martie 2004 și planului de amplasament și delimitare al corpului de proprietate înregistrat sub nr. 4425/22.03.2004 suprafața rezultată din măsurători este de 576,02 mp.
Potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. nr._/30.10.1986 la Notariatul de Stat Județean C. P. A. și P. Chirața au primit construcția situată în C., . A, în cuprinsul contractului menționându-se că terenul aferent construcției în suprafață de 300 mp trece în proprietatea statului conform art. 30 alin.2 din Legea nr. 58/1974. Prin Ordinul Prefectului nr. 504/08.07.2008 s-a atribuit în proprietate numiților P. A. și P. Chirața terenul în suprafață de 296,86 mp aferent construcției, situat în intravilanul municipiului C., .. Potrivit fișei corpului de proprietate întocmită în martie 2004 și planului de amplasament și delimitare al corpului de proprietate înregistrat sub nr. 4373/24.03.2004 suprafața rezultată din măsurători este de 296,86 mp.
Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul D. D., terenul aflat în posesia pârâților situat în C., ., are o suprafață de 304 mp rezultată din măsurătorile topografice, iar terenul aflat în posesia reclamanților situat în C., ., are o suprafață de 579 mp, rezultată din măsurătorile topografice. Raportat la suprafața specificată în actele de proprietate ale pârâților, respectiv 296,86 mp și la suprafața rezultată din măsurătorile topografice efectuate la data expertizării, respectiv 304 mp, pârâții au un surplus de 7 mp, suprafață de teren identificată în partea de vest a imobilului.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 480 din Codul civil din 1864 „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”. Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Reclamantul trebuie să facă dovada faptului că pârâtul a ocupat în mod abuziv o suprafață de teren aparținând reclamantului. De esența acestei acțiuni este existența unui proprietar neposesor și a unui posesor neproprietar.
În cauza de față, potrivit titlului de proprietate reprezentat de Ordinul Prefectului nr. 504/08.07.2008, pârâții sunt proprietarii unei suprafețe de teren de 296,86 mp situate în C., ., județul C., iar potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză pârâții ocupă în prezent o suprafață de teren de 304 mp. Astfel, în prezent pârâții ocupă o suprafață de teren mai mare decât cea menționată în actul de proprietate, respectiv o suprafață de 7 mp. În ceea ce îi privește pe reclamanți aceștia ocupă în prezent o suprafață de 579 mp, deși potrivit titlului de proprietate aceștia dețin 600 mp. Astfel, reclamanții posedă o suprafață de teren mai mică decât cea menționată în actul de proprietate, iar o parte din suprafața de teren lipsă este posedată de pârâți, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză. Martorii audiați în cauză, atât cei propuși de reclamanți cât și cei propuși de pârât au declarat că gardul inițial ce despărțea proprietățile părților a fost dărâmat, în locul lui fiind construit un alt gard, pe un alt amplasament. Din declarațiile martorilor care atestă faptul că amplasamentul gardului inițial existent între proprietăți a fost schimbat, coroborate cu concluziile raportului de expertiză potrivit cărora pârâții posedă în plus suprafața de 7 mp față de titlul lor de proprietate, rezultă că pârâții au ocupat în mod abuziv această suprafață de teren aparținând reclamanților.
Prin cererea formulată reclamanții au revendicat suprafața de 21 mp, dar din probele administrate rezultă că pârâții ocupă în mod abuziv doar o suprafață de 7 mp, cererea fiind astfel neîntemeiată în ceea ce privește restul de 14 mp. S-a arătat că în soluționarea prezentei cauze nu prezintă relevanță situația juridică a terenului aparținând pârâților anterior emiterii Ordinului Prefectului nr. 504/2008, care face dovada dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului de 296,86 mp și care nu a fost anulat până în prezent.
Pentru aceste motive, instanța a admis în parte capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de teren de 21 mp și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 7 mp situat în partea de vest a imobilului situat în C., ..
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, instanța a reținut că, potrivit art. 584 Cod civil, „Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.”
Având în vedere că instanța a constat că pârâții trebuie să restituie reclamanților terenul în suprafață de 7 mp situat în partea de vest a imobilului situat în C., . și față de prevederile legale citate anterior, instanța a constatat întemeiată cererea de grănițuire și a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți conform raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză, potrivit căruia linia de hotar trece prin punctele A, B, C, D, E, F, G din planul de situație anexă a raportului de expertiză.
În ceea ce privește cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamanților să permită construirea unui gard din zid de BCA pe linia de hotar existentă între cele două proprietăți, instanța a constatat că linia de hotar actuală dintre cele două proprietăți nu este conformă cu titlurile de proprietate deținute de părți. Așa cum a reținut anterior, pârâții ocupă o suprafață de 7 mp aparținând reclamanților. Având în vedere că instanța a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 7 mp situat în partea de vest a imobilului situat în C., . și a stabilit o altă linie de hotar decât cea existentă la momentul formulării cererii reconvenționale, instanța a constatat neîntemeiată cererea reconvențională astfel cum a fost formulată și a respins-o.
Având în vedere că la termenul de judecată din data de 13.03.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. C. și C. L. C., aceasta a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, față de prevederile art. 276 Cod procedură civilă, a obligat pârâții P. Chirața și P. G. să plătească reclamanților taxa judiciară de timbru de 211,35 lei, timbru judiciar de 3 lei și onorarii de expert în sumă de 900 lei, respectiv jumătate din cuantumul onorariului total de 1.800 lei. Instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata onorariului de avocat în cuantum de 2.700 lei având în vedere că aceștia nu au depus originalul chitanțelor care atestă plata onorariului de avocat, iar în cuprinsul chitanțelor nu se menționează numărul dosarului pentru care au fost efectuate aceste cheltuieli care să ateste astfel că suma respectivă a fost achitată pentru dosarul nr._ .
În ceea ce privește cererea pârâților M. C. și C. L. C. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceștia, a obligat reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 620 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 2276/17.04.2012 depuse la dosarul cauzei. S-a considerat că nu prezintă relevanță faptul că reclamanții au aflat ulterior de existența Ordinului Prefectului nr. 504/08.07.2008, din cuprinsul căruia rezultă că pârâții M. C. și C. L. C. nu sunt proprietarii terenului, culpa în introducerea cererii de chemare în judecată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă aparținând reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții P., precum și pârâții P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește apelul pârâților P. G. și Chirața, criticile au vizat modalitatea de soluționare a acțiunii principale, ce se impune a fi respinsă, precum și a cererii reconvenționale, ce se impune a fi admisă cu privire la pretenția ce vizează construirea unui gard de BCA pe linia actuală de hotar.
Apelul reclamanților P. N. și E. a vizat, în mod exclusiv, modalitatea de stabilire și obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.861 din 11 noiembrie 2014 Tribunalul C. a respins ca nefondat apelul pârâților, a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâții reconvenienți la plata către reclamanți și a sumei de 3940 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariul apărătorului ales. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat apelanții pârâți la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariul apărătorului ales pentru calea de atac a apelului.
În considerentele acestei decizii tribunalul a reținut, cu privire la apelul pârâților reconvenienți P. Chirața și P. G., că actele de proprietate ale părților, depuse la dosar și care au făcut deja obiect de analiză în două cicluri procesuale, expun istoricul celor două imobile actuale, care provin din aceeași suprafață de teren de 600 mp, evidențiată în planul cadastral al Orașului C. încă din anii 1936-1938, pe . și nr. 9.
A mai arătat că argumentul pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția a vizat, prin transpunerea întocmai a concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat de expertul D. D., împrejurarea că suprafețele celor două proprietăți nu corespund actelor de proprietate, prin urmare, de vreme ce reclamanții posedă mai puțin, iar pârâții-reconvenienți mai mult decât au dobândit prin titluri linia de hotar nu poate fi stabilită decât pe acea graniță care reface suprafețele deținute în acte.
Prezentul litigiu a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 584 Cod civil, care prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
S-a reținut punctul de vedere exprimat în literatura juridică (Rev. Dreptul nr. 6/1991 ), care trasează în plan ideologic o clarificare a admisibilității acțiunii în grănițuire și atunci când nu se pune în discuție trasarea pentru prima dată a unei limite, instanța stabilind că s-a arătat judicios că, și în cazul în care există un hotar între proprietățile limitrofe dar nu se face dovada că semnele vizibile existente pe teren au fost așezate în virtutea unei convenții a părților sau în temeiul unei hotărâri judecătorești, acțiunea în grănițuire este pe deplin admisibilă, pentru că vizează modalitatea originară în care această limită a fost trasată.
s-a mai arătat că argumentul de esență privește faptul că, promovând o acțiune în stabilirea liniei de hotar – atunci când există semne exterioare între proprietăți – titularul dreptului nu poate pretinde decât determinarea hotarului inițial existent între fondurile limitrofe, iar nu și stabilirea unei alte granițe decât cea trasată anterior.
În egală măsură, acțiunea fondată pe dispozițiile art. 584 cod civil nu permite judecătorului de a trece peste probele ce atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți și de a stabili o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți /cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Este motivul pentru care reclamantul în acțiunea în grănițuire nu se poate fundamenta, în considerentele acțiunii sale, pe împrejurări ulterioare stabilirii traseului originar al liniei de hotar (ca spre exemplu, determinările suprafețelor prin lucrări cadastrale ori, ca în speță, pe anularea parțială a titlului de proprietate pentru lotul limitrof) și nici pe situații care reclamă, prin probatoriul de administrat, compararea titlurilor.
S-a admis că, pe cale de consecință, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe în acțiunea în grănițuire are ca premisă verificarea identității hotarului actual ( determinat prin semnele exterioare, în măsura în care există ) cu cel primordial și nu are ca finalitate decât restabilirea, dacă este cazul, a situației de fapt existente la data generării situației de vecinătate.
S-a mai arătat că judecătorul are sarcina, în plus, de a verifica dacă, în raport de toate schițele cadastrale, părțile s-au și aflat în posesia efectivă a acestor suprafețe încă de la data achiziționării lor, iar eventualele diferențe de măsurători au fost bazate pe lipsa efectuării unor măsurători concrete la acel moment, după cum a stabili dacă aliniamentul actual dintre terenuri este acela cu cel primordial sau dimpotrivă limitele au suferit modificări în timp.
A reținut instanța că potrivit declarației martorului M. N. ( fila 105 vol. I dosar de fond în rejudecare) și martorului Uzunea G. ( fila 106 același dosar), la nivelul anului 1980 spațiul dintre casa pârâtului și gard a fost micșorată, datorită mutării gardului. Arată martorii că reclamantul a construit un garaj, iar peretele garajului a înlocuit vechiul gard, noul gard edificat încălcând, potrivit declarației pârâților proprietatea lor.
De asemenea, a reținut că potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâților ( filele 109 și urm.) gardul care desparte cele două proprietăți nu mai este situat pe aliniamentul vechiului gard din 1971, acesta fiind deplasat, de reclamanți, în interiorul proprietății pârâților ( răspunsul la întrebarea nr. 4), iar conform răspunsului la interogatoriu al reclamanților ( filele 111 și urm.) aceștia au edificat un garaj după revoluție, dar pârâții sunt cei care au lipit poarta de garajul reclamanților. Poziția procesuală a reclamantului, exprimată în cuprinsul răspunsului la interogatoriu, s-a schimbat față de primul ciclu procesual, cu ocazia interogatoriului administrat în fața primei instanțe ( fila 62 dosarul Judecătoriei) reclamantul declarând ( răspunsul la întrebarea nr. 4) că gardul existent între cele două proprietăți, își păstrează configurația încă din anul 1986.
S-a stabilit că potrivit raportului de expertiză topografică efectuată de exp. B. C. ( filele 33 și urm. dosarul Judecătoriei în primul ciclu procesual), latura comună celor două proprietăți este delimitată de o linie șerpuită. În opinia expertului, o parte din suprafața de teren în minus din proprietatea reclamanților, de 21,05 mp. se regăsește în proprietatea pârâților, cu care a fost în cotă indiviză la momentul întocmirii schiței pentru autorizația de construire din 1973 ( fila 34 dosarul Judecătoriei în primul ciclu procesual). În completarea la raportul de expertiză ( fila 56 același dosar) expertul B. a menționat că, pe nici unul dintre actele de proprietate ale părților nu sunt menționate dimensiuni, din măsurătorile efectuate a rezultat că nici una dintre suprafețele din teren nu corespunde cu cea din acte și că linia de hotar s-a inspirat din dimensiunile celor două suprafețe de teren existente în autorizațiile de construire.
Potrivit raportului de expertiză topografică efectuată de exp. D. D. ( filele 35 și urm. vol. II dosarul Judecătoriei în rejudecare), pârâții dețin în plus față de actul de proprietate 7 mp, suprafața totală pe care aceștia o posedă este de 305 mp. A apreciat expertul că aceste diferențe sunt inerente ținând cont că, în anul 1986, anul încheierii actului de schimb, măsurătorile au fost efectuate fără aparatură de specialitate, pe când schița care a stat la baza constituirii dreptului de proprietate prin Ordinul Prefectului a fost întocmită de o persoană autorizată.
Potrivit raportului de contraexpertiză topografică ( filele 80 și urm. dosar de apel) suprafața ansamblului celor două proprietăți, determinate pe exterior, în limitele fixe, este de 886 mp., prin urmare ansamblul terenului nu a prezentat niciodată suprafața de teren de 900 mp., care să asigure ambelor părți suprafețele de teren deținute din acte.
Din concluziile aceluiași raport, ambele documentații cadastrale au furnizat date eronate ( fila 82), iar la data expertizei nu s-au identificat alte urme alte altor împrejmuiri decât cea existentă. Neînțelegerile părților vizează punctul inițial ( de fațadă), însă sunt sincrone cu privire la punctul final.
A conchis instanța că susținerile expertizei corespund celorlalte probatorii administrate în cauză, respectiv răspunsurile la interogatoriu și declarațiile martorilor și converg în a demonstra că limita de teren existentă în anul 1976 nu mai corespunde cu cea după anii 1990, că deși limita inițială a prezentat o linie dreaptă, în prezent linia de graniță este sinuoasă, că nu se poate aprecia cu certitudine dacă acest fapt se datorează mutării gardului dintre cele două proprietăți, de vreme ce situația proiectată în planurile vechi este posibil să nu se fi regăsit niciodată în realitate în teren și că suprafața lipsă din terenul reclamanților se poate datora mijloacelor și metodelor de acuitate redusă la nivelul anului 1960, data intrării reclamanților în posesia terenului.
În răspunsul celor trei experți ( fila 122 dosarul tribunalului) la obiecțiunea nr. 6 a reclamanților ( fila 96) se determină însă cu certitudine, fapt ce a rezultat și din toate celelalte două lucrări de expertiză, că terenul posedat de pârâți (305 mp) este mai mare decât cel deținut prin Ordinul Prefectului (rotunjit 297 mp), astfel încât aceștia trebuie să cedeze reclamanților suprafața de teren de 8 mp., în vederea întregirii unei suprafețe de 589 mp. ( apropiată de suprafața din acte),. În acest fel rezultă suprafața totală de 886 mp., existentă în realitate în teren, potrivit măsurătorilor.
Cum însă stabilirea unei linii de hotar care să îi oblige pe pârâții-reconvenienți, în mod implicit, la cedarea unei suprafețe de teren superioară decât cea la care au fost obligați deja de către instanța de fond, respectiv de 8 mp., față de 7 mp., cât a dispus judecătorul fondului, le-ar îngreuna acestora situația în propria cale de atac, instanța a respins apelul lor sub aspectul modalității de soluționare a cererii principale.
s-a considerat neîntemeiată și critica apelanților-pârâți în referire la obligarea reclamanților-pârâți de a permite construirea unui gard de zid de BCA pe linia de hotar stabilită de către instanța de fond.
Sub acest aspect s-a reținut că, deși probele arătate deja au demonstrat refuzul categoric al reclamanților de a permite edificarea, de către pârâți, a acestui gard, din modul de formulare al acestui capăt de cerere instanța a constatat că pârâții-reconvenienți nu urmăresc edificarea unui gard pe linia de hotar ce urmează a fi stabilită de către instanță, ci solicită edificarea acestui gard pe amplasamentul actual al hotarului, așa încât instanța a considerat că pretenția pârâților nu poate fi valorificată de maniere în care a fost formulată, apelul pârâților P. Chirața și G. fiind respins ca nefondat.
Cu privire la apelul reclamanților, instanța a reținut că, în ceea ce privește obligarea reclamanților P. N. și P. E. la plata către pârâții C. L. C. și M. C. a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariul apărătorului ales, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, culpa procesuală aparține reclamanților, iar nu pârâților.
S-a arătat că reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice, iar nu doar să afirme formal, atât calitatea sa procesuală activă, cât și pe cea pasivă a pârâților pe care îi cheamă în judecată.
Împrejurarea că, pe parcursul soluționării litigiului, s-a impus chemarea în judecată și a altor pârâți, față de actele de proprietate depuse de către pârâții inițiali, nu transferă culpa procesuală în sarcina pârâților inițiali câtă vreme reclamanții erau datori a efectua toate verificările necesare cu privire la calitatea procesuală pasivă a tuturor pârâților pe care i-a chemat în judecată.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâții au fost obligați, în favoarea reclamanților, instanța a reținut din motivarea instanței de fond că au fost avute în vedere doar taxa judiciară de timbru pentru grănițuire și revendicare, în limita suprafeței de teren de 7 mp cu privire la care s-a admis acțiunea în revendicare, precum și suma de 900 lei, reprezentând jumătate din onorariile experților. Au fost înlăturate toate cheltuielile de judecată reprezentând onorariile apărătorului ales, apreciindu-se că, fie nu s-a depus originalul chitanțelor de plată, fie că acestea nu cuprind numărul dosarului în care se asigură reprezentarea părții.
Potrivit actelor existente la dosarul cauzei, instanța de apel a stabilit că, în toate ciclurile procesuale, reclamanții au efectuat următoarele cheltuieli: 30 lei – taxă judiciară de timbru pentru cererea inițială în grănițuire ( fila 4 dosarul civil nr._ ); 1000 lei – onorariul expertului B. C. ( fila 27 dosarul civil nr._ ); 8 lei – taxă judiciară de timbru pentru calea de atac exercitată cu succes de către reclamanți ( filele 30 și 31 dosarul civil nr._ al Tribunalului); 800 lei – onorariul expertului topo D. D. ( fila 143 dosar civil nr._ în rejudecare); 569,63 lei – taxă judiciară de timbru pentru suprafața de teren de 21 mp. revendicată prin precizările la acțiune.
De asemenea, s-a reținut că potrivit contractelor de asistență juridică depuse de apărătorul reclamanților ( filele 78 și urm. dosar de fond vol. II) onorariul acestuia în primul ciclu procesual, în apel și în cel de al doilea ciclu procesual însumează 3940 lei.
S-a considerat că nu poate fi primit considerentul pentru care instanța de fond a înlăturat sumele reprezentând onorariul apărătorului ales al reclamanților pentru că toate chitanțele depuse prezintă ștampila avocatului, din conținutul contractelor de asistență judiciară rezultă că aceasta vizează părțile P. N. și E. pentru „ acțiune în grănițuire”. Cum angajamentul avocatului se încheie anterior înregistrării acțiunii pe rolul instanței de judecată, lipsa numărului de dosar nu poate reprezenta un motiv de înlăturare a acestor cheltuieli de judecată. În egală măsură nu s-a putut aprecia că munca avocatului poate fi cuantificată în mod proporțional cu suprafața de teren pentru care s-a admis acțiunea în revendicare, prin urmare, apreciind că acțiunea reclamanților a fost admisă sub toate capetele de cerere, iar cererea reconvențională a pârâților respinsă în totalitate, aceștia din urmă au fost obligați să suporte, în integralitate, onorariul apărătorului ales al reclamanților.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariile experților desemnați, instanța a arătat că acestea se circumscriu noțiunii de „cheltuieli cu grănițuirea”, altfel spus cheltuieli în legătură cu procesul de grănițuire și că urmează să fie suportate, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în mod egal. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru aferentă cererii de revendicare, proporționalizând cuantumul taxei de timbru calculată inițial pentru cei 21 mp. ( la care s-a referit acțiunea reclamanților) la suprafața de teren de 7 mp., cu privire la care s-a admis acțiunea și împărțind la jumătate valoarea onorariilor de expertiză, s-a considerat că judecătorul fondului a stabilit în mod corect că valoarea acestor cheltuieli de judecată este de 1114,35 lei.
Prin urmare, în raport de argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ. apelul reclamanților a fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul obligării pârâților-reconvenienți la plata către reclamanți și a sumei de 3940 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariul apărătorului ales.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. ca urmare a admiterii apelului reclamanților, apelanții-pârâți au fost obligați la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 1200 lei ( conform dovezii atașate la fila 16 a dosarului de apel), cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariul apărătorului ales pentru calea de atac a apelului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții P. G. și P. Chirața care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului lor și validarea expertizei tehnice efectuate în apel, admiterea cererii reconvenționale și obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, recurenții au solicitat respingerea acțiunii principale ca nefondată, admiterea cererii reconvenționale în sensul de a li se permite construirea unui gard de zid de BCA pe linia actuală de hotar și obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de declararea recursului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă (1865) au arătat pârâții că expertiza efectuată în calea de atac a apelului, trasând o latură a imobilului lor, dinspre . cm mai mică, le este mai favorabilă decât expertiza efectuată la fond, care stabilește aceeași latură cu 35 cm mai mică. Consideră că această ultimă expertiză nu poate fi acceptată deoarece stabilește pentru pârâți o ieșire din imobil pe un coridor de aprox. 1 m.
Consideră că expertizele efectuate în cauză nu pot fi avute în vedere pentru că ele nu concordă cu măsurătorile efectuate de reprezentanții autorităților locale care, la momentul emiterii Ordinului Prefectului, au stabilit pentru pârâți suprafața de 297 mp, deși actul vechi de proprietate prevedea suprafața de 300 mp, în timp ce expertizele topometrice identifică suprafețe diferite, variind între 302 și 305 mp. Arată recurenții că experții au susținut că nu au constatat o mutare a hotarului de la data întocmirii lui, diferențele de formă fiind rezultatul modului diferit de interpretare al punctelor caracteristice ce definesc conturul imobilelor măsurate, de către fiecare executant.
Susțin că se impune rejudecarea cauzei pentru a se stabili limita dintre cele două terenuri identificate și pe ce aliniament se învecinează terenul cu nr. cadastral_, față de faptul că, în regim de carte funciară, acțiunea în grănițuire întemeiată pe dreptul de proprietate implică chemarea în judecată a proprietarilor tabulari, și nu numai a recurenților.
Deși experții au fost de părere că situația proiectată în planurile de situație vechi este posibil să nu se fi regăsit niciodată în teren, susțin că instanța a omologat un raport de expertiză care nu stabilește în mod clar dacă suprafața de teren ”lipsă” a reclamanților a existat vreodată sau nu și consideră că măsurătorile efectuate în cadrul procedurii de emitere a ordinului prefectului au valență juridică mai mare decât cele efectuate în dosar.
Susțin că în mod greșit instanța de apel a reținut că limita de hotar dintre cele două proprietăți a fost modificată, pentru că din răspunsul reclamantului la interogatoriu rezultă contrariul, acesta afirmând că stâlpii au rămas, fiind schimbată numai plasa. Aspectul a fost confirmat și de declarațiile martorilor audiați la cererea pârâților, care au afirmat că gardul nu a fost mutat din 1971.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți P. E. și P. N. au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil sau ca nefundat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând legalitatea deciziei atacate în raport de criticile aduse de pârâți deciziei instanței de apel, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Recursul pârâților, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, critică faptul ca instanța de apel a avut în vedere, la stabilirea liniei de hotar dintre părți, raportul de expertiză efectuat de dl. expert D., ale cărui concluzii nu concordă însă cu documentația tehnică efectuată cu ocazia emiterii ordinului prefectului, de atribuire către pârâți a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 297 mp, precum și că instanța a stabilit greșit că linia de hotar dintre părți a fost modificată după anul 1971.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs încălcarea expresă și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele devolutive au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispozițiile art. 304 pct. 11 Cod procedura civilă, care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Cu alte cuvinte, din interpretarea art.304 pct.9 din codul de procedură civilă rezultă că, în etapa procesuală a recursului, instanța de control judiciar cercetează numai nelegalitatea hotărârii, spre deosebire de etapa procesuală a apelului, cale de atac căreia îi este specifică devoluțiunea și care presupune o reanalizare a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, precum și legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Recursul, spre deosebire de apel, analizează numai chestiunile de drept material sau procesual care privesc cauza și investește instanța numai cu controlul în drept, nu și în fapt, al hotărârii instanței de apel și numai în temeiurile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Ori, în prezenta cauză, critica din recurs referitoare la faptul că instanța de apel a stabilit greșit că linia de hotar dintre proprietățile părților a fost mutată după anul 1971, critica referitoare la determinarea greșită de către experții judiciari a punctelor de delimitare dintre proprietăți, precum și cea referitoare la existența unei configurații identice a imobilelor și liniilor de hotar, anterior dobândirii de către părțile din prezenta cauză a imobilelor în proprietate, vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt în cauză și modul în care a analizat probele administrate, criticile referindu-se așadar la temeinicia soluției instanței de apel, aspect care, așa cum s-a arătat, nu poate face obiectul verificării instanței de recurs.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că expertizele efectuate în cauză sunt rezultatul modului diferit de interpretare a punctelor caracteristice ce definesc conturul imobilelor și că, din acest motiv, măsurătorile efectuate în cadrul procedurii de emitere a ordinului prefectului ar avea o valență juridică mai mare, Curtea o va respinge, de asemenea, ca nefondată.
Astfel, potrivit art.201 Cod procedură civilă (1865), când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților sau din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe.
Determinarea unor limite de hotar dintre două proprietăți învecinate presupune existența unor cunoștințe de specialitate, măsurători topografice, astfel că stabilirea acestei situații de fapt impune instanței ca soluția pe care o pronunță să se întemeieze pe astfel de măsurători tehnice. Efectuarea unor expertize topometrice în cauza de față a fost impusă de faptul că linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților, deși exista, ea era contestată.
În condițiile efectuării unui raport de expertiză topografică în cauză, rezultatul unor măsurători la care părțile au participat și pe care le-au putut contesta în condiții de contradictorialitate, nu se poate solicita instanței să înlăture expertiza judiciară efectuată și să accepte concluziile unor măsurători cadastrale efectuate la solicitarea unei singure părți, respectiv la solicitarea pârâților adresată autorităților administrative locale cu ocazia demarării procedurilor de emitere a ordinului prefectului, pentru că aceste măsurători nu au fost realizate nici în condiții care să asigure participarea tuturor părților în litigiu la măsurători și nici de către experți autorizați de către Ministerul Justiției, astfel cum impun dispozițiile art.202 din Codul de procedură civilă. Față de dispozițiile legale sus menționate care impun instanțelor, în situațiile în care trebuie administrată o expertiză tehnică, să o realizeze numai prin numirea unor persoane înscrise în evidența Ministerului Justiției, în mod evident nu se poate da prevalență concluziilor unei documentații cadastrale realizate de ingineri topometriști, chiar dacă aceștia sunt autorizați.
Nu poate fi primit ca un motiv de nelegalitate a deciziei recurate nici faptul că, prin modul în care a fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților, recurenților le-a fost redus aliniamentul de la . cm, rolul instanței într-un proces de revendicare și grănițuire fiind strict limitat la determinarea limitelor de hotar conform titlurilor de proprietate ale părților și la stabilirea împrejurării dacă a avut loc sau nu ocuparea de către pârât a vreunei porțiuni din terenul proprietatea reclamantului, fără să aibă relevanță aspectele privind lățimea culoarului de acces la stradă a părților; o astfel de problemă s-ar putea pune numai într-un proces de ieșire din indiviziune, în care instanța poate să aprecieze dacă loturile formate sunt judicioase, dar în prezenta cauză părțile nu se află în coproprietate, ci dețin proprietăți exclusive, chestiunea lățimii culoarului de acces la stradă al unei părți fiind strict o problemă a părții respective care, la data dobândirii în proprietate a imobilului, a înțeles să dobândească bunul cu această configurație.
Nici critica referitoare la faptul că reclamanții nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra porțiunii de teren revendicate nu poate fi primită, pentru că instanța de apel a arătat că dreptul de proprietate a fost justificat de reclamanți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6789/11.11.1963 și transcris sub nr.646/11.11.1963 la Notariatul de Stat Dobrogea, iar pârâții nu au invocat că au dobândit vreun drept de proprietate asupra porțiunii de teren deținută în plus față de actul lor de proprietate, printr-un mod originar de dobândire, în condițiile exercitării unei posesii utile și îndelungate.
În fine, critica privind greșita chemare în judecată doar a pârâților este, de asemenea, considerată nefondată, pentru că obiectul litigiului l-a constituit restituirea de către pârâți a porțiunii indicată de către reclamanți ca fiind ocupată de către aceștia și stabilirea numai a liniei de hotar care desparte cele două proprietăți, cereri în raport cu care în mod corect s-a stabilit că numai pârâții au calitate procesuală pasivă, fiind reclamată încălcarea de către aceștia a dreptului de proprietate al reclamanților. În măsura în care pârâții considerau că dreptul de proprietate al reclamanților a fost încălcat de alte persoane, aveau posibilitatea procedurală să indice aceste persoane, pentru a se dovedi că proprietatea reclamanților se află în posesia terților, iar nu în posesia lor. În orice caz, calitatea procesuală pasivă a pârâților a fost corect apreciată de instanțe care, pe baza expertizelor judiciare administrate, au stabilit că pârâții dețin o porțiune de teren în plus față de actul lor de proprietate, în timp ce reclamanții dețin o porțiune de teren în minus.
În consecință, constatând că hotărârea instanței de apel este legală, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul pârâților ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea intimaților reclamanți, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei, constând în onorariul de avocat, dovedit cu chitanța din 13 mai 2015 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenții – pârâți P. G. și P. CHIRAȚA, ambii cu dom. ales la av. F. C-tin în Constanta, ., . împotriva deciziei civile nr. 861/11.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații–pârâți: M. C. și C. L. C., cu sediul în C., ., județul C. și intimații – reclamanți P. N., domiciliat în Constanta, Trandafirului nr. 11, județ C. și P. E., domiciliată în Constanta, Trandafirului nr. 11, J. C., ca nefondat.
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații P. N. și E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
ptr. M. P. D. P. I. B.
aflată în C.O., semnează,
conf.art. 261 al.2 C.pr.civ.
Vicepreședinte instanță
N. S. Grefier,
ptr. C. D.
aflată în C.O., semnează,
conf.art. 426 al.4 NCPC
Grefier șef,
M. D.
Jud. fond – R.E.L.
Jud. apel – C.R.D.; A.L.
red. dec. jud. DP 22.07.2015
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Pretenţii. Decizia nr. 85/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
