Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 136/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 3380/327/2011*
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr.136/C
Ședința publică din 15 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
Grefier - G. C.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanta G. A., cu domiciliul în Timișoara, . nr.56,, ., ., împotriva deciziei civile nr.157/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M., cu domiciliul în Tulcea ..6, județ Tulcea, G. M., cu domiciliul în Tulcea, ..6, județ Tulcea, M. F., cu domiciliul în Sburbia T. V., ., județ Tulcea, Ș. A., cu domiciliul în Tulcea, ., județ Tulcea, M. N., cu domiciliul în Tulcea, ., ., E. M., cu domiciliul în . Tulcea, G. I., cu domiciliul în Tulcea, .. 5, ., ., M. M., Tulcea, ., județ Tulcea, M. I., cu domiciliul în Tulcea, ., județ Tulcea, M. F., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., M. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., M. E., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-nul avocat V. L. I., în baza împuternicirii avocațiale nr.01/17.04.2015 depusă la fila nr. 35 dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei și că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 87 și urm. C.pr.civ., după care:
Întrebat fiind, apărătorul recurentei reclamante precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe fondul recursului, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei reclamante formulează critici de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304¹ pct.8 C.pr.civ., față de împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii cu privire la admiterea cererii, în parte, numai asupra sumelor care se consideră că s-ar fi achitat ca preț al vânzării pentru suprafața de teren în litigiu, încălcându-se prevederile art. 1176,1177 și 1178 C.civ.
Un alt motiv de recurs a avut în vedere dispozițiile art. 304 ¹pct.9 C.pr.civ. în sensul că s-a luat în considerare cererea de intervenție numai în favoarea lui M. F., cerere care a fost retrasă la termenul de judecată următor, pe baza căreia instanța de apel a concluzionat că nu s-ar fi achitat integral prețul vânzării și că o parte din acest teren s-ar cuveni unei alte persoane.
Solicită a se avea în vedere că recurenta reclamantă a solicitat încă de la început, ca toți moștenitorii care au o cotă prezumtivă de moștenire să-și exprime punctul de vedere în raport cu acțiunea formulată. Cel care se opune acțiunii este moștenitorul M. F., ce nu-și motivează opoziția din punct de vedere legal ci susține că nu s-ar fi achitat integral prețul pentru cumpărarea acestui teren. Din punct de vedere legal, moștenitorii au dreptul să conteste semnătura sau înscrisul care s-a făcut în raport cu vânzarea.
Apreciază că actul sub semnătură privată are puterea unui act autenic, iar instanța era în drept să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, mai ales că nici la momentul vânzării, vânzătoarea nu avea titlu de proprietate ci era o simplă detentoare a acestui teren. Titlul de proprietate a fost emis la 6 luni după decesul vânzătoarei iar moștenitorii nu au dezbătut moștenirea, iar la data vânzării terenul a fost predat cumpărătorului iar acesta l-a folosit până la deces.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 157/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată; în subsidiar, admiterea acțiunii numai pentru suma care a fost achitată și care nu a fost contestată de recurentă. Cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Curtea, considerându-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cauzei recursului .
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 10.05.2011, reclamanta G. A. i-a chemat în judecată pe pârâții M. F., Ș. A., M. N., E. M., G. I., M. M., M. I., M. F., M. V., M. E., M. M., G. M., pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 3 ha situat în suburbia T. V..
În motivarea cererii ei, reclamanta a arătat că a achiziționat de la G. Vaceslav cu act sub semnătură privată terenul în discuție un imobil pe care vânzătorul l-a dobândit în aceleași condiții de la M. G., autoarea pârâților.
Pârâtul M. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică. A arătat pârâtul că prima promisiune de vânzare-cumpărare, convenție încheiată între M. G. pe de o parte, ca promitentă vânzătoare, și G. Vaceslav împreună cu V. V., de cealaltă parte în calitate de beneficiari-cumpărători, nu a putut produce consecințe în planul transferului vreunui drept real și nici cu privire la nașterea dreptului la acțiune, o astfel de acțiune fiind la momentul acesta prescrisă extinctiv.
Printr-o acțiune separată, ce a făcut obiectul dosarului nr. 4090/2009 al Judecătoriei Tulcea, reclamanții M. M. și G. M. în contradictoriu cu pârâții M. F., M. I., Ș. A., M. N., M. V., Mijailov F., E. M., G. I. și M. M., au solicitat instanței ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 2,7800 ha situat în intravilanul suburbiei T. V., ce a aparținut numiților M. A. și M. G., autorii părților.
G. A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în litigiu. În subsidiar, a solicitat obligarea tuturor moștenitorilor defunctei M. G., la plata sumei de 37.500 de Euro, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea cererii ei, intervenienta a arătat că terenul în discuție a făcut obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată la data de 21.02.1999 între G. Vaceslav, în calitate de promitent cumpărător, și M. G., în calitate de promitent vânzător; a mai precizat intervenienta că, în anul 2011, tot prin înscris sub semnătură privată, a cumpărat terenul de la G. Vaceslav, prețul în sumă de_ de Euro achitându-l încă din anul 2009.
Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2012 instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu și a dispus judecata separată a acesteia, înregistrându-se dosarul cu nr._ ce a înaintat la completul învestit cu soluționarea cauzei înregistrată sub nr._ în vederea discutării conexării.
La termenul de judecată din data de 12.11.2012, luând act de renunțarea reclamantei la judecata cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții, a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea celor două dosare sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.64 din 14.01.2013, Judecătoria Tulcea a respinsă ca nefondată acțiunea formulată de G. A..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut că art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 arată că, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Obligația de a face, respectiv de a îndeplini toate îndatoririle de care depinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului încheiat în anul_ incumbă doar părților contractante. Ori, în lipsa calității de parte în convenția mai sus arătată, reclamanta nu este îndreptățită să solicite pârâților îndeplinirea obligațiilor asumate de către autorul lor, o soluție contrară echivalând cu o încălcare a principiului relativității efectelor contractelor, consacrat de art. 973 C.civil.
Judecătoria a considerat că reclamanta nu poate fi considerată ca fiind un succesor cu titlu particular căruia să-i profite drepturile dobândite de către autorul său prin antecontract, întrucât pe de o parte, actul de înstrăinare încheiat în anul 2011 este lovit de nulitate absolută, deoarece nu îndeplinește condițiile de formă cerute de lege pentru înstrăinarea terenurilor, iar pe de altă parte, antecontractul nu a avut ca efect transmiterea unui drept real imobiliar în patrimoniul promitenților cumpărători, astfel că aceștia nu ar fi putut transmite reclamantei în mod valabil dreptul de proprietate asupra imobilului.
Prima instanță a mai precizat că acea convenție încheiată între G. Vaceslav și G. A. nu are valoarea juridică a unei cesiuni de creanță sau a altei modalități de transmitere a drepturilor și a obligațiilor corelative născute prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999, astfel că pârâții nu pot fi obligați să transmită în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat în termen legal G. A. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, apelanta a susținut că „nu toți pârâții și-au exprimat punctul de vedere cu privire la acțiunea dedusă judecății” că „marea parte din ei nu au fost niciodată prezenți” motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; s-a susținut că în mod greșit prima instanță a admis cererea în probatorii, deși „ din toate probele rezultă evident că s-a plătit prețul integral și s-a predat terenul”, fiind totodată reiterate aspectele evidențiate prin acțiunea de chemare în judecată referitoare la cumpărarea terenului de către G. Vaceslav de la M. G., la data de 21.02.1999, folosirea acestuia și apoi revânzarea acestuia în anul 2011, în același condiții, către G. A., care se consideră îndreptățită să obțină o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin decizia nr. 147/ 25.10.2013, Tribunalul a respins apelul declarat de apelanta G. A.; prin decizia nr. 201/C/11.06.2014 Curtea de Apel Constanta a admis recursul formulat de aceeași parte și a casat decizia civilă nr. 147/25.10.2013 dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea - formându-se dosarul nr._ -, instanță care prin decizia nr. 157/26.02.2015 a respins apelul ca nefundat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a observat că antecontractul de vânzare cumpărare reprezintă o promisiune sinalagmatică prin care ambele părți se obligă ferm să încheie un contract de vânzare cumpărare ale căror elemente esențiale sunt deja stabilite; antecontractul este un contract nereglementat în mod expres de lege, care trebuie să îndeplinească cerințele impuse contractelor civile, potrivit art. 948-968 c.civ. și, fiind vorba de un act nenumit trebuie să îndeplinească numai cerințele de fond ale actelor juridice, nu și pe cele de formă, forma consensuală fiind suficientă pentru a da naștere unui raport juridic civil.
Apoi, a arătat tribunalul, contractul de vânzare cumpărare este valabil încheiat îndată ce se realizează acordul de voință asupra lucrului vândut și asupra prețului, prin acordul de voință al părților născându-se un raport juridic de natură contractuală, părțile obligându-se să încheie ulterior contractul de vânzare cumpărare, oricare dintre ele având dreptul de a solicita executarea obligației de către cealaltă parte.
Pentru a ajunge la concluzia netemeiniciei apelului, tribunalul a apreciat că nu poate fi primită susținerea apelantului care a arătat că nu toți pârâții s-au opus încheierii contractului de vânzare, cei mai mulți dintre aceștia nefiind prezenți, acest fapt nu prezintă nicio relevanța juridică, instanța urmând a constata daca sunt îndeplinite sau nu cerințele unei promisiuni bilaterale care să poată da naștere unei vânzări-cumpărări valide.
Instanța de apel a mai observat că, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 s-a recunoscut posibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, la sesizarea părții care și-a îndeplinit obligația, posibilitate care exista, cu una dintre condițiile prealabile a solicitării pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic fiind aceea ca creditorul acestei obligații și-ar fi executat la rândul său obligația de plată a prețului.
În aceste condiții, tribunalul a subliniat că, din actul sub semnătura privata intitulat “chitanță de vânzare cumpărare se reține faptul că promitenții cumpărători au achitat la data de 21.02.1999 suma de 5.000.000 ROL (500 lei) din totalul de 10.000.000 ROL (1000 lei), urmând a achita la data de 01.09.1999 si diferența de 5.000.000 ROL (500 lei); s-a mai observat că promitenții cumpărători G. Vaceslav și V. V. nu și-au îndeplinit obligația de a achita suma de 5.000.000 ROL (500 lei) - neexcecutarea ce rezultă inclusiv din mărturisirea judiciara făcuta de promitenta-cumpărătoare V. V. în cererea sa de intervenție din dosarul nr._ ), astfel încât s-a respins susținerea apelantului care a arătat că a achitat prețul integral.
Instanță de apel a mai apreciat prin raportare la actul sub semnătură privata intitulat “antecontract de vânzare cumpărare încheiat azi 14.04.2011 –care nu are natura juridică a unei cesiuni de creanței -, că G. Vaceslav nu a transmis către reclamanta G. A. partea din dreptul său de creanța pe care îl are împreună cu V. V., drept ce rezultă din chitanță de vânzare cumpărare”, obiectul contractului fiind dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cereri, drept de proprietate care nu a fost însă transmis către promitenții cumpăratori G. Vaceslav și V. V..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. pr. civ., solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, respectiv casarea hotărârilor criticate cu admiterea cererii formulate în temeiul „ acțiunii oblice" și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în discuție, în tot, sau în parte (în cotă de ½), cu cheltuielile aferente în toate fazele procesuale.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că este profund nelegală și în
contradicție flagrantă cu prevederile legale cuprinse în art. 1176, 1177, 1178 din
Codul Civil afirmația instanței de apel a menționat expres că nu ar fi relevantă poziția fiecăruia din cei 13 pârâți din cauză, cu privire la actul sub semnătura privată a antecesoarei M. G., aceasta cu toate că instanța de apel cunoștea că aceștia au doar vocație de moștenitori, necunoscându-se la data deciziei criticate cota fiecăruia din moștenire, cu atât mai mult cu cât singurul care se opune efectiv admiterii acțiunii este M. F., ce nu se opune pentru că nu ar recunoaște înscrisurile sub semnătură privata (unde a semnat chiar el ca martor), ci datorită faptului că invocă diverse motive, pe care le susține dar nu le dovedește.
Recurenta a învederat că art. 304¹ pct.9 din vechiul cod de procedură civilă, în expunerea de motive a deciziei criticate s-a făcut referire la o cerere de intervenție, în favoarea pârâtului M. F., cerere de intervenție retrasă la termenul următor. Bazat pe această cerere de intervenție inexistentă prin retragerea ei, instanța de apel a motivat „culmea", că fosta concubină ocazională V. ar avea o cota personală din acest teren ca un prezumtiv cumpărător - situație total absurdă, întrucât din probele dosarului aceasta era doar concubina provizorie a cumpărătorului G. Vaceslav.
În critica deciziei recurate s-a mai arătat că această concubină se pare că semnează actul numit chitanță, dar nu este parte în proces și nu a emis niciodată nici un fel de pretenții iar faptul ca instanța de apel a ajuns la concluzia că terenul nu a fost plătit integral în baza acestei cereri de intervenție retrasă, este mai mult decât nelegal, este abuziv.
În opinia recurentei, faptul că instanța de apel a încălcat flagrant prevederile art. 304¹ pct.6 din vechiul cod de procedură civilă prin susținerile arătate, pronunțându-se de fapt asupra unor lucruri care niciodată nu au fost solicitate; în subsidiar a solicitat ca instanța de apel, în cel mai rău caz, să admită în parte acțiunea, dând pentru aceasta, o hotărâre care să țină loc de act autentic doar pentru jumătate din suprafața terenului cumpărat, bazat pe faptul că sub acest aspect nu există nici un fel de opoziție, nici măcar din partea lui M. F., ce atât la interogatoriu cât și din dezbateri, recunoaște că a scris personal actul de vânzare-cumpărare dintre M. G. și G. Vaceslav, sub semnătură privată, numit chitanța si l-a semnat ca martor alături de alte rudenii, recunoscând că G. Vaceslav a achitat atunci jumătate din preț.
Recurenta a precizat că asupra acestei solicitări instanța de apel nici nu se pronunța, încălcând prevederile art. 304 indice 1 pct. 9 din vechiul C. pr. civ., însă se pronunță tot cu încălcarea legii, asupra unor presupuse drepturi ce le-ar avea asupra terenului fosta concubina ocazională a lui Vaceslav.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, conform art. 304 pct. 6 C. pr. civilă, modificarea unor hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; reclamanta a criticat soluția tribunalului pentru faptul ar fi ajuns la concluzia că prețul nu a fost plătit integral și astfel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost niciodată solicitate.
Acest motiv de modificare are în vedere situația în care instanțele de fond, trecând peste limitele cererii reclamantului, condamnă părțile la mai mult decât s-a solicitat sau la altceva decât s-a cerut; or, în situația de față, fiind învestite cu o cerere de hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare instanțele erau obligate să verifice, printre altele, și dacă promitentul cumpărător a achitat prețul stipulat în antecontractul de vânzare.
Cu referire la motivul de recurs justificat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, curtea constată că recurenta nu a indicat care a fost înscrisul asupra căruia a căzut interpretarea greșită; pentru reținerea acestui motiv trebuie ca instanțele să fi trecut dincolo de clauzele clare ale documentului în cauză astfel că au schimbat natura sa juridică sau au dat o interpretare ce atribuie termenilor înscrisului un înțeles care, în loc să se sprijine pe cuprinsul textului, este exclus în mod clar și vădit neîndoielnic de înscris.
Când însă din probele administrate ar rezulta un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi atacată în fața instanței de recurs, deoarece motivul de casare nu o permite.
Or se constată că în argumentarea acestui pretins motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că decizia instanței de apel este profund nelegală și în
contradicție flagrantă cu prevederile legale cuprinse în art. 1176, 1177, 1178 din
Codul Civil sub aspectul că nu ar fi relevantă poziția fiecăruia din cei 13 pârâți din cauză, cu privire la actul sub semnătura privată a antecesoarei M. G., aceasta cu toate că instanța de apel cunoștea că aceștia au doar vocație de moștenitori, necunoscându-se la data deciziei criticate cota fiecăruia din moștenire
Referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare -, curtea arată că, pentru admiterea unei astfel de acțiuni este esențială constatarea că antecontractul care să la baza cererii îndeplinește toate condițiile de valabilitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 Cod civil.
Cererea bazată pe art. 1077 cod civil (dar și art. 1298 Cod civil privind cererea de executare a vinderii) presupune constatarea „neîndeplinirii obligației de a face”, constatare ce se poate face numai din perspectiva întregului act juridic care ar fi creat-o, în special prin raportare la instituția cauzei juridice.
Deoarece părțile nu au vândut respectiv cumpărat (ci doar au promis acest lucru), beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea lucrului întrucât nu a devenit proprietar.
Dacă lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, beneficiarul promisiunii de vânzare poate cere instanței, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art.1073 și 1077 Cod civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
Aceasta este o modalitate prin care creditorul, pentru valorificarea dreptului său subiectiv patrimonial pe care îl are împotriva debitorului poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-l sili la executare.
Deoarece, conform art. 1073 Cod civil „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației”, executarea silită se face tot în natură, prin obligarea debitorului să execute în mod efectiv și real însuși obiectul prestației.
Datorită specificului obligației pe care și-o asumă proprietarul bunului pe care promite să-l vândă - o obligație de a face adică să încheie pe viitor vânzarea prin aplicarea art.1077 Cod civil -, instanța poate suplini consimțământul promitentului-vânzător, când celelalte condiții ale vânzătorului-cumpărător sunt îndeplinite, iar vânzătorul refuză nemotivat încheierea contractului în formă autentică.
Din punct de vedere al scopului material urmărit de reclamant, o astfel de acțiune este clasificată drept una în constituire de drepturi, reclamantul solicitând aplicarea legii la anumite fapte și date pentru a se deduce consecințele ce se impun în vederea creării unor situații juridice noi.
Raportat la prevederile art. 948 Cod civil privind condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor (mai puțin pct.2, consimțământul valabil al părții ce se obligă), în mod corect instanțele de fond au reținut că reclamanta nu este îndreptățită să solicite pârâților îndeplinirea obligațiilor asumate de către autorul lor (judecătoria) și că promitenții-cumpărători G. Vaceslav și V. V. nu și-au îndeplinit obligația de a achita suma de 5.000.000 (tribunalul).
Pentru aceste motive, constatând neîndeplinirea tuturor condițiilor pentru valabilitatea vânzării astfel că nu se pune problema suplinirii consimțământului părții care refuză fără drept întocmirea actului (îndeplinind, prin asemănare, formalitățile pe care notarul public trebuie să le urmeze în realizarea procedurii autentificării actelor conform art. 58-67 din Legea 36/1995), instanțele de fond nu puteau pronunțat o hotărâre în constituire de drepturi, la a cărei rămânerea definitivă să opereze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul promitenților-vânzători în cel al beneficiarei-cumpărătoare.
După cum a reieșit din lucrările cauzei, printr-un act sub semnătură privată ȋncheiat la 21.02.1999 intitulat „chitanță de vânzare” cumpărare, numita M. G. a vândut lui G. Vaceslav ṣi V. V. „3 ha pământ arabil” situat în extravilan; la data încheierii actului, cei doi „cumpărători” au achitat suma de 5.000.000 ROL în prezența a 3 martori (Ș. M., M. F. si M. T.), „dobânditorii” angajându-se să plătească restul de 5.000.000 lei până la 01.09.1999.
Numita M. G. a decedat la puțin timp după încheierea acestei înțelegeri (01.01.2000), iar la 06.02.2012 au fost introduși în prezenta cauză (înregistrată la 10.05.2011) moștenitorii acesteia astfel cum au fost indicați de reclamanți prin avocat (filele 64 si 79 dosar judecătorie).
La 09.04.2012 reclamantul și-a „precizat” acțiunea arătând că înțelege să se judece cu cei 12 moștenitori ai numitei M. G. în contradictoriu cu care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contrat de vânzare-cumpărare pentru 3 ha teren situat în raza suburbiei T. V. - nu a fost individualizat acest teren prin indicarea vecinătăților, poziționării, schițelor cadastrale sau a titlului de proprietate în baza căruia bunul s-ar fi aflat în proprietatea lui M. G..
La 23.11.2012, numita Vorobiev V. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâților în care s-a învederat, între altele, că numitul G. Vlaceslav nu a achitat restul de 5.000.000 lei și că motivul pentru care nu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare „la notar” a fost acela că s-a refuzat permanent plata acestei diferenîe; ulterior, cererea de intervenție a fost „retrasă”.
În fața judecătoriei nu s-a făcut dovada proprietății terenului de „3 ha pământ arabil” despre care se face vorbire în „chitanța” din 21.02.1999 și nici nu s-a probat că s-ar fi achitat diferența de 5.000.000 lei. iar martorii audiați de prima instanță au arătat expres că unul dintre „cumpărători” G. Vaceslav nu a achitat prețul cuvenit.
Nici la prima, nici la a doua judecată a apelului de către Tribunalul Tulcea, reclamantul nu a probat care este bunul individual determinat că s-ar fi promis a fi vândut din totalul de 3,38 ha deținut de M. G., conform titlului de proprietate nr._/11.10.2000 de (a se observa data emiterii acestui act, ulterioară încheierii „chitanței” și, mai important, chiar morții acestei persoane 01.01.2000)
De asemenea, aspectul plății prețului – în discuție încă din fața judecătoriei – nu a fost dovedit, martorii audiați la propunerea apelantei arătând că nu cunosc nimic (R. A.) sau chiar că „Vaceslav nu are bani pentru teren” (Țuidea D.).
În aceste condiții, este fără relevanță natura juridică a „antecontractului de vânzare-cumpărare” din 14.04.2011 dintre G. Vaceslav și reclamantă pentru „integral terenul arabil” de 3 ha situat în raza suburbiei T. V., cât timp există mai multe impedimente absolute care împiedicau transferul proprietății de la M. G. către G. Vaceslav: 1) prin „chitanța” din 21.02.1999 s-a promis vânzarea (acest caracter nefiind contestat) unui bun neindividualizat și care nu poate fi determinat de instanță, G. Vaceslav fiind proprietarul unei suprafețe mai mari de 3,38 ha din care la extravilan se găsește o parcelă de doar 2,78 ha; 2) vânzarea a fost promisă la două persoane G. Vaceslav și V. V., iar nu exclusiv lui G. Vaceslav și 3) restul de preț de 5.000.000 lei nu a mai fost plătit niciodată.
Revenind la recrusul reclamantei, trebuie arătat că motivul conținut de pct. 9 al art. 304 C. pr. civ. are în cuprinsul său două ipoteze care vizează, în principal, aplicarea normelor de drept substanțial.
Prima situație vizează împrejurarea că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, adică soluția nu este juridică, deoarece nu se poate determina, din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu; va exista acest motiv de modificare când nu este posibilă identificarea elementelor de drept care să justifice aplicarea legii în cauză sau când instanța recurge la prevederi de drept cu totul străine cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
Cea de-a doua ipoteză se referă la situația în care instanța recurge la textele de lege incidente în speță, dar le încalcă – în litera sau spiritul lor – sau aplică greșit, interpretarea pe care o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.
Și aici este vorba de dreptul material (și nu drept procesual) cu observația că textul are în vedere legea în sens larg, incluzându-se și actele normative subordonate (emise deci în executarea legii ca act al Parlamentului).
În plus, curtea constată că, deși recurenta invocă motive de nelegalitate bazate, printre altele, pe dispozițiile pct. 9 ale art. 304 C. pr. civ., în dezvoltarea acestor critici, partea invocă doar reținerea de către instanță a existenței cererii de interevenție formulate de V. V. care „culmea” ar avea o cotă din teren ca și prezumtiv cumpărător, „situație total absurdă, întrucât din probele dosarului aceasta era doar concubina provizorie a cumpărătorului G. Vaceslav”, toate din perspectiva eronatei analize a probatoriului administrat de instanțele de fond.
În principiu, prin abrogarea prevederilor pct. 10 și 11 ale art. 304 C. pr. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, verificarea situației de fapt stabilită de instanțele de fond, în condițiile în care aceasta s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de pct. 1–5 al art. 304 C. pr. civ., excede competențelor instanței de recurs.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale de atac extraordinară, instanța de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotărârii atacate, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei netemeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond.
De aceea, motivele faptice de recurs invocate reclamantă nu puteau conduce - sub nicio formă - la o verificare a situației de fapt stabilite de instanțele de fond ale căror statuări privind lipsa îndreptățirii reclamantei de a solicita pârâților îndeplinirea obligațiilor asumate de către autoarea lor deoarece promitenții-cumpărători G. Vaceslav și V. V. nu și-au îndeplinit obligația de a achita suma de 5.000.000 nu mai puteau fi verificate de către instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta G. A., cu domiciliul în Timișoara, . nr.56,, ., ., împotriva deciziei civile nr.157/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M., cu domiciliul în Tulcea ..6, județ Tulcea, G. M., cu domiciliul în Tulcea, ..6, județ Tulcea, M. F., cu domiciliul în Sburbia T. V., ., județ Tulcea, Ș. A., cu domiciliul în Tulcea, ., județ Tulcea, M. N., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., E. M., cu domiciliul în . Tulcea, G. I., cu domiciliul în Tulcea, .. 5, ., M. M., Tulcea, ., județ Tulcea, M. I., cu domiciliul în Tulcea, ., județ Tulcea, M. F., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., M. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., M. E., cu domiciliul în Tulcea, ., ., . ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
VANGHELIȚA T. G. L. M. G.
Grefier,
G. C.
Jud. fond S. G.
Red.dec. apel V.M.
Red.dec.rec. jud. G. L. 25.09.2015
ex-2-
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 61/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
