Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 5731/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 34/C
Ședința publică din data de 2 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – G. L.
Judecător - M. G.
Judecător - VANGHELIȚA T.
Grefier G. C.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant C. Ș., domiciliat în Eforie Nord ., jud. C. împotriva sentinței civile nr. 2220/25.09.2014 pronunțată în dosarul civil nr._ prin care Tribunalul C. a soluționat contestația în temeiul Legii nr._ formulată de acesta și reclamanții C. A., domiciliată în Eforie Nord, . nr. 41, jud. C., S. A. și S. G., domiciliați în C., .,..D, ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul pârât P. ORAȘULUI EFORIE, cu sediul în Eforie, ., județul C..
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant C. Ș., personal și intimatul pârât P. Orașului Eforie prin avocat C. P., în baza împuternicirii avocațiale . nr.46/2.03.2015, pe care o depune la dosar, lipsind intimații reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 157 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Recurentul reclamant C. Ș. se legitimează în fața instanței cu CI . nr._.
Întrebat fiind, recurentul reclamant învederează că nu are procură de reprezentare pentru intimații reclamanți și arată că intimata reclamantă C. A. este soția sa iar intimații reclamanți S. G. și S. A. sunt copii săi, respectiv fiica și ginerele.
În dovedirea recursului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un set de înscrisuri noi și, în original, plicul prin care i-a fost comunicată cea de a treia dispoziție emisă de P. Orașului Eforie.
Instanța pune în discuție cererea de probatoriu formulată de recurentul reclamant în recurs.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, învederează instanței că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.
Instanța deliberând, în temeiul art. 255 C.pr.civ. în ref. la art. 292 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Întrebate fiind părțile, în conformitate cu art. 390 Cod procedură civilă, dacă mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, părțile arată că nu mai au excepții de invocat sau chestiuni prealabile de adus în discuție și solicită acordarea cuvântului pe fond pentru dezbateri.
În raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă președintele de complet deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, în ordinea și condițiile prevăzute la art. 216 Cod procedură civilă, pentru ca fiecare să își susțină cererile și apărările formulate în proces.
Recurentul reclamant, având cuvântul, învederează că dispoziția nr. 277/23.07.2014, emisă de P. Orașului Eforie i-a fost comunicată la data de 29.07.2014, orele 12,00, conform datei de pe plic și a listei de distribuire a Oficiului Poștal Eforie Nord, iar prezenta contestație a fost depusă la Tribunalul C. la data de 29 iulie 2014 ora 09,30, conform vizei de primire și arată că nu a avut cunoștință de faptul că această dispoziție urma să i se comunice. În consecință, solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Apărătorul intimatei reclamante formulează concluzii de respingere a recursului, apreciind că în mod corect instanța de fond a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, în raport de momentele care s-au succedat, respectiv de momentul formulării și comunicării către pârât a cererii de chemare în judecată precum și de momentul formulării cererii de renunțare la judecată.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 394 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită asupra împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 2220/25.09.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul_, s-a luat act de renunțarea unuia dintre reclamanții care au sesizat instanța, respectiv, C. Ș., la judecata cauzei vizând contestarea dispoziției nr. 247/30.06.2014 a Primarului Orașului Eforie, de modificare a dispoziției nr. 399/31.07.2012.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus, în temeiul art. 406 alin. 3 noul cod proc. civilă, ca reclamantul menționat să plătească pârâtului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Această ultimă dispoziție s-a fundamentat pe împrejurarea că reclamantul C. Ș. a înțeles să se desisteze de demersul său procesual după comunicarea către pârât a cererii sale de chemare în judecată și abia în ședința publică din data de 25.09.2014.
Prin sentința nr. 2589/23.10._, Tribunalul C. a luat act de renunțarea la judecată și a celorlalți reclamanți – C. A., S. A. și S. G..
S-a luat act, la acel moment, de faptul că pârâtul P. Orașului Eforie nu a mai solicitat față de aceste persoane cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 2220/25.09.2014 a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C. Ș., susținându-se că în mod nelegal l-a obligat Tribunalul C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Recurentul a arătat că a primit prin poștă dispoziția nr. 247/30.06.2014, împreună cu adresa de înaintare nr._/03.7.2014 a Primăriei Orașului Eforie, acest fapt realizându-se la data de 10.07.2014, dar pentru că a pierdut plicul care atesta data primirii, a înțeles să formuleze contestație împotriva acestei dispoziții în data de 29 iulie 2014, adică în ultima zi a termenului legal de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea contestației.
După promovarea acțiunii a găsit a doua zi, la cutia poștală, dispoziția nr. 277/23.07.2014.
Recurentul a susținut că nu a renunțat la judecata primei contestații până la termenul de judecată stabilit, deoarece nu a avut convingerea că această nouă dispoziție, modificatoare, este corectă și că îi va fi suficientă pentru efectuarea lucrărilor de cadastru și de publicitate imobiliară.
S-a solicitat să fie înlăturate apărările reprezentantului convențional al autorității pârâte, în sensul că a soluționat cererea de îndreptare a erorilor materiale mai înainte de formularea primei contestații, pentru că recurentului i-a fost comunicată dispoziția nr. 277/2013 abia după depunerea contestației față de prima dispoziție.
Se impută instanței de fond că nu a verificat aceste aserțiuni ale pârâtului, apreciindu-se că din acest punct de vedere sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 noul cod proc. civilă.
Recurentul a arătat că a efectuat demersuri pe cale administrativă pentru remedierea situației, depunând la sediul primăriei cereri în acest sens, însă, datorită faptului că problema nu s-a rezolvat amiabil în termenul legal pentru contestarea dispoziției nr. 247/2014, a procedat la contestarea ei pe cale judecătorească, pentru a nu se pierde termenul de 30 de zile.
Că instanța nu trebuia să îi pună în sarcină cheltuielile de judecată câtă vreme acest demers a fost generat, în esență, de atitudinea culpabilă și șicanatoare a primăriei, de reaua sa credință și de faptul că abia după un an de la pronunțarea soluției de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost emisă o dispoziție în executare, dar greșită.
Recurentul s-a mai plâns de faptul că deși în proces s-au regăsit patru reclamanți, sentința civilă nr. 2220/2014 a Tribunalului C. s-a pronunțat doar în contradictoriu cu C. Ș., cu obligarea sa exclusivă la plata cheltuielilor de judecată, aceasta fiind – în opinia sa – o decizie netemeinică și nelegală.
Intimații reclamanți C. A., S. A. și S. G. au depus întâmpinare, achiesând la prezenta cale de atac a recurentului C. Ș. și solicitând respingerea cererii pârâtului de obligare (la fond) a părților adverse la cheltuieli de judecată.
Prin memoriul ,,precizări/acte noi în recurs’’ depus la termenul din 02.03.2015, recurentul reclamant și intimații reclamanți au cerut Curții de Apel C. să aibă în vedere succesiunea transmiterii documentației între părți, precum și obligarea intimatului pârât la cheltuielile de judecată în recurs, constând în taxele necesare depunerii înscrisurilor în copie în calea de atac.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Analizând criticile formulate și modalitatea de aplicare a temeiurilor legale la situația evocată, Curtea va reține, sub un prim aspect, că potrivit art. 406 alin. 6 NCPC, renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care este de competența instanței ierarhic superioare celei care a luat act de renunțare. Astfel fiind, judecata recursului cu privire la o cerere accesorie acestei statuări este de competența curții de apel, în acest caz.
Sub un al doilea aspect, soluția de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului a fost corectă.
Astfel, textul art. 406 alin. 3 NCPC dispune că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Mai mult, alin. 4 al aceluiași text arată că dacă reclamantul dorește să renunțe la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate, renunțarea nu se va putea face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți (norma stabilind și maniera în care instanța va proceda pentru clarificarea, în acest caz, a poziției procesuale a părții adverse).
Aceste prevederi cuprinse în noul cod procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificări și completări ulterioare, reiau precedentele dispoziții ale art. 246 alin. 3 și 4 din codul de procedură civilă 1864, care vizau în egală măsură dreptul reclamantului – dat de principiul disponibilității – de a se desista de cererea formulată, dar și dreptul pârâtului de a primi – pe temeiul culpei procesuale – cheltuielile de judecată pe care le-a făcut în vederea apărării, după ce i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată.
Premisa normei enunțate este confirmată de recurentul reclamant C. Ș., în cuprinsul recursului său arătând că deși a primit dispoziția nr. 277/ 23.07.2014 a doua zi după promovarea acțiunii (respectiv, la 30.07.2014), nu s-a grăbit să depună o cerere de renunțare la judecată, fiind nesigur cu privire la efectele juridice ale noii dispoziții și la relevanța ei pentru efectuarea formalităților de carte funciară.
Parcurgând actele și lucrările dosarului Tribunalului C., Curtea constată că Primarului Orașului Eforie i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată la 05.08.2014, conform dovezii de înmânare existente la fila 12 fond.
Astfel fiind, inacțiunea reclamanților – în sensul că nu au formulat cerere de renunțare la judecată decât abia la termenul de judecată stabilit de instanță (25.09.2014) în cazul lui C. Ș. și respectiv, la 23.10.2014 în cazul celorlalți reclamanți – generează în sarcina lor obligația legală de a suporta cheltuielile de judecată făcute de partea adversă după primirea cererii. Instanța de recurs va constata, totodată, că intimatul pârât P. Orașului Eforie și-a desemnat avocat la data de 25.09.2014, așadar, pentru primul termen de judecată, ceea ce putea pune eventual în discuție existența vreunui prejudiciu între data sesizării instanței de fond și data comunicării cererii de chemare în judecată către pârât.
Aceste speculații nu își găsesc însă utilitatea, fiind fără dubiu că reclamanții au așteptat să se stabilească primul termen de judecată spre a se întâlni cu partea adversă, pentru ca abia la acel moment să se desisteze de cererea depusă – situație în care nu sunt incidente prevederile art. 406 alin. 3 NCPC, ci chiar cele ale art. 406 alin. 4 NCPC, renunțarea la judecată fiind încuviințată de pârât prin apărător.
Recurentul reclamant este în eroare atunci când pretinde că urma să fie exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în derularea evenimentelor pârâtul a fost cel vinovat de emiterea actului ulterior rectificat; aceste aserțiuni nu pot fi avute în vedere, întrucât norma de drept procesual nu este condiționată în aplicare de însăși evaluarea șanselor de câștig ale reclamantului sau a culpei pârâtului în declanșarea procesului.
Cum desistarea este, așa cum s-a arătat și în literatura juridică, un ,,act de dispoziție procesuală’’ aflat la îndemâna reclamantului, odată evocată ea nu mai permite instanței - decât atunci când se opune pârâtul - să verifice pe fond temeinicia pretențiilor formulate (Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 892).
Astfel fiind, această critică este nefondată.
Recursul este însă întemeiat din perspectiva ultimelor aspecte evocate de reclamantul C. Ș., în sensul că în mod greșit prima instanță, atunci când a luat act de renunțarea sa la judecată și a stabilit în sarcina sa exclusivă cuantumul cheltuielilor de judecată, nu a avut în vedere că în cauză mai existau și alți reclamanți.
Potrivit art. 407 NCPC, renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți reclamanți, renunțarea producând efecte numai față de părțile în privința cărora a fost făcut.
Conform art. 455 NCPC, dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.
Față de aceste dispoziții legale, constatând la termenul din 25.09.2014 că doar unul dintre reclamanți a făcut cerere de renunțare la judecata contestației, instanța de fond urma să clarifice dacă această poziție procesuală este îmbrățișată și de ceilalți reclamanți sau reprezintă manifestarea de voință unilaterală a părții care a evocat-o în ședință publică.
Această lămurire era necesară câtă vreme reclamanții s-au prevalat de interese judiciare comune, fiind intervenienți în cursul procesului ce a făcut obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului C. și în egală măsură reclamanți în acest litigiu care a vizat anularea dispoziției 247/2014.
Cum renunțarea unuia dintre reclamanți nu putea vătăma interesele celorlalți în a continua judecata, în mod greșit prin sentința atacată s-a impus reclamantului C. Ș. întreaga sumă reprezentând onorariul avocațial, iar nu doar partea corespondentă participării sale procesuale, adică ¼ din aceasta.
Nu prezintă relevanță faptul că, ulterior acestui moment, cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 2589/23.10.2014 - când s-a clarificat și poziția celorlalți reclamanți care au arătat deopotrivă că renunță la judecată - pârâtul nu a mai avut față de aceștia din urmă nici o pretenție pe temeiul art. 453 alin. 1 NCPC; soluția dispusă la 25.09.2014 a fost, în raport de argumentele arătate, contrară prevederilor legale sus-citate.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 2 NCPC, recursul va fi admis, cu consecința casării în parte a sentinței recurate, în sensul că reclamantul C. Ș. va fi obligat către intimatul P. Orașului Eforie la 150 lei, reprezentând cota sa din cheltuielile de judecată suportate.
Se va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant C. Ș., domiciliat în Eforie Nord ., jud. C. împotriva sentinței civile nr. 2220/25.09.2014 pronunțată în dosarul civil nr._ prin care Tribunalul C. a soluționat contestația în temeiul Legii nr._ formulată de acesta și reclamanții C. A., domiciliată în Eforie Nord, . nr. 41, jud. C., S. A. și S. G., domiciliați în C., .,., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul pârât P. ORAȘULUI EFORIE, cu sediul în Eforie, ., județul C., casează în parte sentința recurată, în sensul că obligă reclamantul C. Ș. la 150 lei onorariu avocat.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. L. M. G. Vanghelița T.
Grefier,
G. C.
Jud fond. C.E.
Red. dec.rec. jud.M.G. -01.04.2015
Ex-7-
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Expropriere. Decizia nr. 29/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
