Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 116/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 116 C
Ședința publică din 26 octombrie 2015
PREȘEDINTE – VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR – M. G.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți I. C., I. A. CHRISTIAN și I. A., cu domiciliul în Paris, 11-13 Rue G., Paris, Franța și domiciliu procesual ales în loc. C., .. 1 B, la sediul S.C.A. H. și Asociații, împotriva sentinței civile nr._/28.05.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ORAȘUL EFORIE PRIN PRIMAR și PRIMARUL ORAȘULUI EFORIE, ambii cu sediul în loc. Eforie Sud, ., jud. C., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanții reclamanți, avocat H. I. și A. I., pentru intimații pârâți se prezintă avocat P. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, la care a anexat chitanța nr. 569/14.10.2015 în cuantum de 700 lei, pe care le depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța constată apelul ca fiind declarat în termen, potrivit exigențelor art. 468 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
Instanța aduce la cunoștința părților că la dosar nu se regăsesc delegațiile de reprezentare ale părților în proces.
Apărătorul ales al intimaților pârâți, avocat P. C., depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015, la care a anexat chitanța nr. 569/14.10.2015, în cuantum de 700 lei.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți, avocat A. I., având cuvântul, învederează instanței că delegația sa de reprezentare se regăsește la dosarul de fond, fila 19, fiind valabilă pentru toate stadiile procesuale.
Instanța solicită apărătorului ales al apelanților reclamanți să prezinte, potrivit art. 87 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora „Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte. Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri, împuternicirea dată de persoanele indicate în cererea de apel spre a-i reprezenta în susținerea prezentei căi de atac.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți, avocat H. I., având cuvântul, învederează că mandatul său este valid și derivă din contractul de asistență juridică încheiat cu reclamanții. Întrucât aceștia au domiciliul în străinătate, pentru a nu fi necesară încheierea mai multor contracte de asistență juridică și având în vedere că dispozițiile legale permit, în contractul încheiat s-a menționat expres că a fost împuternicit „să exercite următoarele activități: redactare, semnare, asistență și reprezentare plângere Legea nr. 10/2001 și 247/2005 împotriva Dispoziției Primarului nr. 600/03.12.2014 referitoare la imobilul Hotel „Băi” Eforie Sud, că împuternicirea este valabilă și în fața tuturor instanțelor competente și pentru toate fazele procesuale până la rămânerea definitivă a hotărârii. Împuternicirea eliberată în baza prezentului contract va fi valabilă și în ceea ce privește eventualele cereri de intervenții în alte cauze privitoare la același imobil, pentru toate fazele procesuale”.
Instanța solicită părților exprimarea poziției procesuale față de stadiul soluționării cauzei.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți, avocat A. I., având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat, anularea hotărârii și trimiterea cauzei la Tribunalul C. pentru evocarea fondului.
Cât privește excepția tardivității, instanța de fond a motivat că există mandat acordat lui L. I. de către reclamanți și că acesta presupunea și dreptul de a primi comunicarea deciziei date în baza Legii nr. 10/2001.
În opinia sa, instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la interpretarea limitelor și sensului mandatului acordat de moștenitorii notificatorului întrucât nici în procura din anul 2003 și nici în procura din anul 2009 nu se specifică expres faptul că L. I. este mandatat să primească la domiciliu său, decizia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în legătură cu notificarea.
Mandatul a fost acordat în vederea depunerii de eventuale acte solicitate de autoritățile locale în legătură cu notificarea și pentru exercitarea căilor de atac și trebuie înțeles și aplicat în limitele sale și nu extins la puteri care nu au fost conferite expres de către mandanți. Mandatul nu a fost acordat pentru a primi dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 la adresa mandatarului din București, .. 11, din lecturarea notificării nu rezultă că fost indicată o altă adresă decât cea a reședinței din România, respectiv .. 4, măsură asupra căreia nu s-a revenit. Ulterior decesului lui D. M. I., la dosarul notificării au fost depuse certificatele de moștenitor ale apelanților, iar dispoziția de respingere trebuia comunicată, potrivit dreptului comun, la adresa moștenitorilor.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți susține că în condițiile în care dispoziția nu a fost comunicată la adresa apelanților, termenul pentru formularea contestației curge, potrivit principiului echipolenței, de la data depunerii contestației, motiv pentru care contestația depusă la data de 28.01.2015 este formulată în termen.
În ceea ce privește soluția asupra celor două cereri de repunere în termen, una principală și cealaltă subsidiară, în mod greșit instanța a reținut că nu există motive temeinice care să justifice o repunere în termen din perspectiva art. 186 Cod procedură civilă.
Motivul temeinic care justifică repunerea în termen vizează inducerea în eroare realizată de către primărie, căreia nu îi poate profita propria turpitudine.
Solicită a se reține că fost făcută o cerere de repunere în termen încă de la data de 14 ianuarie 2015, când mandatarul a primit de la primărie o adresă prin care se cererea depunerea de 7 copii legalizate de pe notificări în vederea soluționării, a. Adresa nr._ a fost primită în termenul de contestare a dispoziției, ceea ce a condus la conturarea stării de incertitudine cu privire la voința primarului ca entitate investită cu soluționarea notificării.
Într-un al doilea subsidiar, reclamanții au formulat cerere de repunere în termen prin raportare la data de 5 martie 2015, când primăria a răspuns la adresa din 14 ianuarie 2015, aducând la cunoștința reclamanților că toate notificările au fost respinse.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți arată că instanța de fond, în mod greșit, a respins cererile de repunere în termen apreciind, în temeiul art. 186 alin. 1 Cod procedură civilă, că nu a existat o acțiune de inducere în eroare de către primărie care să fi împiedicat mandatarul a formula acțiune. Autoritatea locală a avut o atitudine duplicitară la adresa reclamanților fiind cea care a creat și întreținut starea de incertitudine cu privire la soluția ce urma să fie pronunțată în referire la notificările urmașilor familiei M..
De asemenea, solicită a se reține calitatea de moștenitori a reclamanților, demersurile făcute pentru redobândirea de către urmații familiei M. a averii luate abuziv de statul român, în acest sens cererile, memoriile, adresele prin care se solicită a se răspunde notificării.
În concluzie, solicită admiterea apelului, respingerea excepției tardivității, fie pentru motivele principiale, fie ca urmare a admiterii cererii de repunere pe rol, să se rețină că Primăria Eforie nu s-a comportat în mod loial și onest față de cetățeni și a avut o atitudine duplicitară.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți, avocat H. I., având cuvântul, susține că mandatul acordat lui L. I. nu este unul care să ducă la efectele consacrate de instanța de fond. În opinia sa mandatul trebuie acordat pentru fiecare imobil în parte, mai întâi administrative și apoi procesuale, între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare. Este în discuție un mandat cu titlu general în care mandatarul este împuternicit în mod general, cu impreciziune vădită să se ocupe de întreaga afacere care era diseminată în extrem de multe raporturi juridice distincte corespunzătoare notificării, soluția instanței de fond este eronată.
Solicită a se reține onestitatea reclamanților care au arătat instanței de fond că este o problemă de procedură care se rezolvă fie prin respingerea excepției tardivității, fie prin soluționarea cererilor de repunere în termen. Problema tardivității a fost ridicată chiar de reclamanți arătând împrejurările în care s-a produs sesizarea instanței de judecată.
Cât privește cererile de repunere în termen solicită a se reține că acestea se interpretează în sensul în care poate produce efecte juridice corecte, actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, ori primăria, după emiterea deciziilor, comunică petenților prin mandatar că este posibilă și o altă soluție. Solicită a se observa puterile și capacitățile mandatarului pentru a se aprecia dacă este, sau nu, cazul repunerii în termen, faptul că este o persoană cu o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, căruia o autoritate publică îi comunică faptul că deși s-au emis dispoziții este posibilă și o altă dispoziție și căruia i se cer înscrisuri, creându-i astfel credința legitimă că este posibilă o altă soluție din partea acesteia.
Apărătorul ales al intimaților pârâți, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului reclamanților, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, instanța de fond reținând în mod corect formularea tardivă a contestației împotriva deciziei de soluționare a notificării.
De asemenea, arată că L. I. a fost împuternicit prin două procuri, prima dată în anul 2003 prin care moștenitorii lui D. I. M. decedat în anul 2002, înțeleg să îl mandateze să efectueze acte în notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și o procură dată în anul 2013 prin care cei trei moștenitori îi acordă mandat inclusiv pentru a primi corespondența de la oficiile poștale corespunzătoare, ori nu se poate vorbi de un mandat general, sau de un mandat presupus, ci de un mandat special din partea descendenților lui D. I. M., astfel încât aceste apărări nu pot fi primite.
Solicită respingerea apărărilor în legătură cu domiciliul din străinătate al reclamanților și cele în legătură la vârsta înaintată a mandatarului, având în vedere existența posibilității de a consulta un avocat. Ori, mandatarul, în loc să conteste dispoziția în termen de 30 de zile, a înțeles să efectueze adresă către primărie pentru a întreba motivul pentru care au fost respinse notificările, iar autoritatea locală, pentru un motiv pe care nu îl cunoaște i-a solicitat alte acte.
În concluzie, solicită a se observa că hotărârea instanței de fond este corectă, termenul de contestare fiind cu mult depășit, împrejurarea că dispoziția primăriei a fost comunicată la adresa mandatarului rezultă din chiar mandatul acordat. Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al apelanților reclamanți, avocat A. I., în replică, înțelege să critice afirmația în legătură cu ridicarea corespondenței de către mandatar, întrucât decizia trebuia trimisă pe numele notificatorilor.
Apărătorul ales al intimaților pârâți, în replică, arată că mandatarul reclamanților avea mandat pentru a ridica corespondența și că în cuprinsul acesteia nu se face distincție a actelor care pot fi, sau nu, comunicate la această adresă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului apel, constată:
Prin sentința civilă nr. 1121/28.05.2015 a Tribunalului C. a fost respinsă cererea formulată de reclamanții I. C., I. A.-C. și I. A., de repunere în termenul de formulare a contestației și, în consecință, admisă fiind excepția tardivității, a fost respinsă ca tardivă contestarea de către aceste persoane a dispoziției nr. 600/13.12.2014 a Primarului Orașului Eforie.
Prima instanță a reținut că nu pot fi primite apărările reclamanților referitoare la formularea în termen a contestației, câtă vreme dispoziția menționată a fost comunicată la data de 18.12.2014, la adresa mandatarului, iar nu la adresa indicată de notificatori. Tribunalul a arătat că această apărare nu subzistă, pentru că după decesul lui D. M. I. (notificatorul inițial), moștenitorii acestuia - în speță, reclamanții - au dat un mandat general numitului L. I., prin care acesta este împuternicit să îndeplinească toate actele necesare pentru soluționarea notificării, inclusiv ridicarea corespondenței de la oficiile poștale corespunzătoare imobilelor deținute de notificatori (procura autentificată sub nr.1159/1628/07.03.2003 la Ambasada României la Paris). În baza acestei procuri, mandatarul a purtat corespondența cu pârâții, în numele reclamanților, de la domiciliul său, rațiunea numirii mandatarului cuprinzând, între altele, și necesitatea comunicării actelor emise de pârâți la domiciliul ales în țară de către reclamanții cu domiciliul în Franța.
Instanța de fond a constatat, de altfel, că și prezentul demers judiciar a indicat domiciliul procesual ales al reclamanților, la mandatarul L. I..
Cu privire la cererea de repunere pe rol, tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art.186 al.1 cod proc. civilă, potrivit cu care ,,partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate’’.
Reclamanții au susținut că motivul temeinic pentru care mandatarul lor nu a depus în termen contestația împotriva dispoziției primarului îl constituie acțiunea de inducere în eroare a Primăriei, săvârșită asupra mandatarului, constând în solicitarea de către aceasta, la data de 14.01.2015, de noi copii de pe notificări; instanța de fond a considerat însă că reclamanții au omis să arate că adresa primăriei din 14 ianuarie este emisă ca urmare a adresei mandatarului către Primărie, înregistrată sub nr._/18.12.2014.
Prin urmare, presupusa acțiune derutantă a Primăriei nu se poate reține ca motiv temeinic în cererea de repunere în termen; în egală măsură, nici vârsta ori starea precară a sănătății mandatarului nu pot fi considerate astfel de motive, din actele dosarului rezultând contrariul. Mandatarul, primind dispoziția, a înțeles să solicite explicații pârâtului pentru măsura dispusă, deși nimic nu-l împiedica să formuleze la acel moment contestație, în art.3 din dispoziție fiind indicat în mod clar termenul și instanța la care se poate introduce contestația.
Primul motiv temeinic pentru cererea de repunere în termen fiind reiterat și în cea de-a doua cerere de repunere în termen, prin raportare la ultima adresă a pârâtului, primită de reclamanți, prin mandatar, la data de 05.03.2015, tribunalul l-a respins ca nefondat.
Acestea fiind argumentele pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de formulare a contestației, instanța de fond s-a raportat în continuare la prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, referitoare la termenul de exercitare a contestației împotriva dispoziției de respingere a notificării. Cum dispoziția contestată, nr. 600/03.12.2014, a fost comunicată reclamanților, prin mandatar, la data de 18.12.2014, contestația fiind însă înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 28.01.2015, instanța a constatat că actul a fost contestat peste termenul legal.
Împotriva acestei soluții au formulat apel, în termen legal, reclamanții menționați, care au criticat admiterea excepției tardivității.
S-a apreciat că instanța de fond a fost în eroare atunci când a considerat că mandatul acordat lui L. I. includea și dreptul de a primi comunicarea deciziei date în baza Legii nr. 10/2001, pentru că nici în procura din 2003 și nici în cea din 2009 mandatarul nu a fost împuternicit să primească la domiciliul său dispoziția emisă. Mandatul trebuie înțeles și aplicat în limitele sale, iar nu extins la puteri care nu au fost conferite expres de către mandanți; scopul mandatului a fost acela de a păstra relațiile cu autoritățile locale în vederea depunerii de eventuale acte solicitate de autoritatea învestită cu soluționarea notificării, în condițiile în care mandanții locuiesc în Paris.
Faptul că L. I. putea să depună înscrisuri la autorități și să exercite căi de atac nu implica și competența mandatarului de a primi la domiciliul său dispoziția dată în temeiul Legii nr. 10/2001. Așadar, dispoziția emisă de primar, ca act final al procedurii Legii nr. 10/2001, trebuia expediată la adresele moștenitorilor, pentru ca aceștia să decidă, în cunoștință de cauză, cursul procesual viitor.
Față de aceste aspecte, cum mandatul acordat lui L. I. nu prevedea expres îndrituirea de a primi dispoziția la domiciliul său, nu se putea reține nici excepția tardivității, comunicarea trebuind să se realizeze în condițiile dreptului comun, la domiciliul notificatorilor. Cum în cuprinsul notificării, D. M. I. nu a indicat o altă adresă la care să se facă această comunicare, autoritatea locală urma să transmită dispoziția la adresa reședinței sale din București, .. 4. În îndelungata corespondență purtată cu autoritățile, nu a fost făcută alegere de domiciliu la adresa mandatarului, iar ulterior decesului lui D. M. I., la dosarul notificării înregistrate sub nr. 2475/2001 au fost depuse certificatele de moștenitor ale apelanților, astfel încât emitentul dispoziției cunoștea adresa reală actuală a beneficiarilor dispoziției.
Apelanții au conchis în sensul că dispoziția nu a fost comunicată apelanților, împrejurare față de care termenul pentru depunerea contestației curge de la data depunerii contestației, contestația formulată la de 28.01.2015 fiind deci în termen.
În privința celor două cereri de repunere în termen, una cu caracter principal, alta subsidiară, apelanții au susținut că nu au invocat starea de sănătate precară ori vârsta mandatarului, ca motiv temeinic care să justifice repunerea în termenul de contestare; ceea ce s-a invocat este inducerea în eroare a mandatarului de către primărie, atitudine căreia nu îi poate profita propria sa turpitudine. Apelanții au arătat că această inducere în eroare a fost generată de împrejurarea că, după emiterea dispoziției nr. 600/03.12.2014, autoritatea locală a mai solicitat încă o dată toate notificările, în copie legalizată, astfel că instanța de fond ar fi trebuit să se raporteze și la mentalul persoanei mandatarului, care a primit aceste mesaje contradictorii.
Apelanții au susținut că nu se putea pune la îndoială de către primăria calitatea notificatorilor, din moment ce D. I. M. a fost strănepotul direct al lui I. M., mare moșier, avocat și fondatorul stațiunii C. Sylva, apelanții fiind deci singurii urmași în viață ai acestei familii ilustre, după mătușa Ivonne M. B. rămânând doar achizitorii de drepturi litigioase.
Prin urmare, față de circumstanțele particulare ale speței și de natura drepturilor implicate, dar și în raport de reaua-credință a autorității locale, apelanții au solicitat să se constate că există motive temeinicie care, din perspectiva art. 186 cod proc. civilă, fundamentează repunerea în termen.
Analizând criticile de legalitate ale soluției atacate față de dispozițiile art. 479 alin. 1 cod proc. civilă, vor fi avute în vedere următoarele considerente:
Ca orice termen consfințit de legiuitor supus sancțiunii decăderii, cel reglementat de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată stinge dreptul celui care se consideră îndreptățit la măsuri reparatorii de a mai contesta, în justiție, dispoziția cu soluția defavorabilă dată notificării.
Formularea unei cereri de repunere în termenul de contestare a dispoziției este, principial, opusă demersului judiciar de contestare directă, pe considerentul exercitării în termen a acțiunii față de modalitatea efectivă de comunicare a actului și, deci, de cea a calculării termenului de contestare.
În speță, apelanții reclamanți au evocat atât promovarea în termen a contestației împotriva dispoziției nr. 600/13.12.2014, pe motivul necomunicării ei la adresa corectă, a notificatorilor, dar și necesitatea repunerii lor în termenul de contestare, în raport de actele pretins dolosive ale autorității locale și care au generat confuzia mandatarului.
Prealabil oricărei dezbateri privitoare la formularea în termen a contestației este însă aceea pe care a prefigurat-o la începutul considerentelor și instanța de fond, și care se referă la limitele mandatului conferit primitorului actului contestat. În măsura în care mandatul acordat nu prevedea explicit și îndrituirea de a primi corespondența mandanților, apelarea la teza repunerii în termen își pierde rațiunea procesuală, fiind probat că autoritatea locală (voit sau din culpă) nu a procedat la o comunicare reală a dispoziției astfel emise.
Or, din această perspectivă, în mod just instanța de fond a arătat că mandatul care a făcut obiectul procurii speciale autentificate sub nr. 1159/1628 din data de 07.03.2003 nu putea fi privit în mod disociat, în sensul că mandatarul L. I. ar fi avut puterea de a face orice cerere la organele competente, de a introduce și susține orice acțiune judecătorească la orice instanță de judecată, ,,făcând tot ceea ce este necesar pentru apărarea intereselor sau drepturilor’’ notificatorilor, administrând probele corespunzătoare și exercitând căile de atac împotriva hotărârilor astfel pronunțate - dar nu ar fi fost mandatat să și primească întreaga corespondență a autorităților locale ori hotărârile judecătorești pe care avea dreptul să le conteste în numele mandanților.
Atât această procură, cât și cea autentificată sub nr. 9057/C-_ din data de 30.09.2013 (deci, anterior emiterii dispoziției contestate) au fost emise în Paris, redând prin prevederile lor deplina împuternicire a mandatarului în reprezentarea mandanților în fața autorităților locale, operatorilor arhivei statului, furnizorilor de utilități publice și instanțelor judecătorești, ,,în orice probleme de orice natură’’ – filele 164-165 fond.
Ambele înscrisuri au fost depuse autorității pârâte; ele cuprind atât numele, cât și adresa complet a mandatarului L.. Mai mult, prin ultima procură specială, emisă în 2013, mandatarul avea și îndrituirea de a ridica pentru mandanți corespondența poștală de la oficiile corespunzătoare adreselor imobilelor deținute de către cei din urmă.
Dispozițiile art. 2016 alin. 3 cod civil 2011 relevă voința legiuitorului de a fi interpretate limitele mandatului ca vizând implicit și toate actele necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.
Așa fiind, mandanții nu se pot prevala de faptul că, cel puțin în procura constituită cu mai mult de un an înainte de emiterea dispoziției contestate, nu s-a precizat explicit faptul că toată corespondența împuternicitului lor cu respectivele autorități se va purta la domiciliul său – din București, .. 11, ., . – câtă vreme împuternicirea viza inclusiv preluarea corespondenței și exercitarea căilor de atac împotriva măsurilor dispuse de autorități.
Instanța de fond a stabilit corect circumstanțele formulării unui mandat extins către mandatar, anume, dificultatea apelanților reclamanți de a-și gestiona din străinătate afacerile judiciare din România și necesitatea desemnării unei persoane de contact cu autoritățile implicate în procedurile de retrocedare (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001). Privită din această perspectivă, desemnarea lui L. I. intra sub incidența art. 67 alin. 1 cod proc. civilă 1865, cât și sub cele ale art. 80 alin. 1 cod procedură civilă 2013, referitoare la exercitarea personală sau prin reprezentat a drepturilor procesuale (care implică în mod necesar și valorificarea căilor de atac împotriva actelor administrative și împotriva hotărârilor judecătorești susceptibile de reformare).
În concluzie, teza necesității comunicării de către Primarul Orașului Eforie a dispoziției nr. 600/03.12.2014 la domiciliul notificatorului D. M. I., ori la cel al succesorilor legali ai acestuia, în Franța, este pe deplin înlăturată de conținutul procurilor menționate, acesta fiind de altfel și scopul desemnării mandatarului L. I. prin actele autentificate la Consulatul României de la Paris.
Fiind găsită ca neîntemeiată această apărare, a necomunicării corecte a actului contestat, Curtea va reține în continuare că este vădit nefondată critica legată de greșita statuare, în primă instanță, a cererii de repunere în termenul de exercitate a contestației.
Este fără dubiu că orice greșeală a mandatarului se răsfrânge, sub aspectul efectelor sale, asupra persoanei mandantului, iar din acest punct de vedere ipoteza ,,surprinderii’’ numitului L. I. prin pretinsele manopere dolosive ale primăriei, care a contestat însăși calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților – succesori ai fostului proprietar al hotelului Băi, din Eforie Sud, situat pe ., nu va putea fi susținută.
Astfel cum corect a stabilit prima instanță, mandatarul L. I. nu a negat, prin corespondența datată 16.12.2014, primirea acestei decizii, adresându-se însă din nou Primăriei Eforie cu un set de înscrisuri care ar justifica dreptul pretins și calitatea reclamanților, cerând în același timp o soluționare ,,normală’’ a acestui demers (fila 60 fond); ca atare, adresa nr._/14.01.2015 a Orașului Eforie prin Primar, prin care s-a solicitat mandatarului trimiterea în copie a notificărilor menționate, a venit ca răspuns la acest demers administrativ, iar nu pentru a-l induce în eroare pe cel din urmă. Autoritatea locală nu l-a înștiințat pe mandatar că dispoziția comunicată nu-și produce efectele până la transmiterea respectivelor documente, ori că ea a fost revocată de emitentul ei.
Cum mandatarul a înțeles să poarte corespondența cu emitentul actului, iar nu să procedeze, așa cum se stabilise prin procură, la contestarea ei în instanță, în termenul comunicat potrivit actului, de 30 de zile, această conduită nu poate fi imputată intimatului pârât – reaua-credință în evaluarea documentației deja depuse sau culpa în soluționarea eronată a notificării urmând a fi deduse judecății pe temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 r.
Prin urmare, mandatarul apelanților a avut deplina libertate în a alege calea de urmat după primirea acestui act, însă după cum corect a reținut și judecătorul fondului, nu a procedat la promovarea în justiție a contestației, ci a considerat că un nou demers administrativ va rezolva soluția dispusă – pierzând din culpă proprie termenul de contestare.
Față de toate aceste considerente, pe temeiul art. 480 alin. 1 cod proc. civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, apelul urmează a fi respins ca nefondat, iar în acord cu dispozițiile art. 453 cod proc. civilă, apelanții reclamanți urmează a plăti intimaților pârâți cheltuielile de judecată, în cuantum de 700 lei (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanții I. C., I. A. CHRISTIAN și I. A., cu domiciliul în Paris, 11-13 Rue G., Paris, Franța și domiciliu procesual ales în loc. C., .. 1 B, la sediul S.C.A. H. și Asociații, împotriva sentinței civile nr._/28.05.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ORAȘUL EFORIE PRIN PRIMAR și PRIMARUL ORAȘULUI EFORIE, ambii cu sediul în loc. Eforie Sud, ., jud. C.
Obligă apelanții reclamanți către intimații pârâți la 700 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Vanghelița T. M. G.
Grefier
C. I.
Jud.fond: C.E.
Red.dec.jud.M.G./22.12.2015/7ex.
| ← Succesiune. Decizia nr. 39/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
