Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 168/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/C
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. P.
Judecător I. B.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de recurenții pârâții P. M. M. și M. M. prin Primar, cu sediul în municipiul M., ., județul C., împotriva deciziei civile nr. 395 din 16.05.2015 pronunțate de Tribunalul C. - Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE-A. BAZINALA DE APA DOBROGEA LITORAL CONSTANTA (ANAR-ABADL), cu sediul în municipiul C., . nr.127, județul C. și S. R. PRIN MINSTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, având ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele vechiul Cod proc. civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază faptul că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2569 lei, ordinul de plată nr. 2058/13.10.2015 fiind transmis prin fax la instanță de către recurentul pârât M. M. prin Primar, solicitându-se judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod proc.civilă. Totodată învederează că intimata reclamantă A. Națională Apele Române-A. Bazinală de A. Dobrogea Litoral C. (ANAR-ABADL) depus întâmpinare care a fost comunicată recurenților la data de 2.09.2015, astfel cum rezultă și din dovada de comunicare depusă la fila 22.
Curtea constatând că la dosar s-a depus taxa de timbru de către recurentul pârât M. M. prin Primar și având în vedere că nu există dovada ordinului de plată în original, pune în vedere recurentului pârât să depună înscrisul în original pentru termenul din 11.22.2015, acesta urmând să fie citat cu mențiunea de a depune originalul ordinului de plată.
După strigarea cauzei și acordarea termenului de judecată, dar nu mai târziu de închiderea ședinței de judecată, grefierul de ședință arată că prin serviciul arhivă la ora 12,30 s-a primit ordinul de plată în original trimis de către Primăria M. M. pentru suma de 2569 lei, înscrisul fiind în copie depus la dosar.
Față de îndeplinirea obligației legale de depunere la dosar a taxei judiciare de timbru în original de către Primăria M. M., Curtea revine asupra măsurii de acordare a termenului la prima strigare și față de mențiunea de judecare în lipsă a cauzei rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._, reclamanta Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de A. Dobrogea, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri, în contradictoriu cu pârâții M. M. prin Primar și P. mun. M., prin care să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 12.570 mp, situat în extravilanul localității M., intabulat în C.F. nr._ cu nr. cadastral_, să se dispună rectificarea C.F. nr._ și radierea dreptului de proprietate înscris in favoarea M. M. asupra imobilului teren menționat, cu cheltuieli de judecată.
La primul termen de judecată, reclamanta a depus completare la cererea inițială, prin care chemă în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor, în calitate de reclamant, respectiv de proprietar al imobilului ce face obiectul prezentei cauze.
În fapt, a arătat că imobilul în cauză este proprietatea Statului R., aflându-se în domeniul public al acestuia, conform inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. 1705/29.06.2006. Potrivit art. 9 din H.G. 1176/2005 privind statutul de organizare și funcționare a Administrației Naționale „Apele Române” și Anexei 3 la O.G. 107/2002 imobilul în cauză este în administrarea reclamantei.
A mai arătat că Primăria M. a comunicat prin adresa 1251/10.03.2009 că barajul 20 a fost înscris în Cartea Funciară ca fiind proprietatea privată a M. M.. Apreciază reclamanta că, în conformitate cu disp. 9 alin. 1 din Legea 213/1998, Consiliul Local al mun. M. ar fi trebuit să formuleze o cerere pentru trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități teritorial-administrative, iar în cazul în care cererea ar fi fost admisă s-ar fi dat o hotărâre de guvern în acest sens, procedură care însă nu a fost parcursă în cauză, M. M. invocând drept titlu de proprietate o hotărâre de consiliu local. Se mai arată că titularul dreptului de proprietate este S. R., astfel că reclamanta are obligația legală să îl indice instanței.
Mai arată reclamanta că are un drept de administrare asupra imobilului în cauză, iar prin trecerea acestui imobil din proprietatea publică a Statului R. în proprietatea privată a pârâților dreptul de administrare al reclamantei este lezat, astfel că își justifică calitatea procesual activă în prezenta cauză.
Acțiunea a fost motivată în drept pe disp. art. 480, 481 C.civil, art. 33 – 35 și urm. din Legea 7/1996, Legea 213/1998.
Legal citați, pârâtii M. M. prin Primar si P. M. M. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. M. M., raportat la prevederile art. 21 din Legea 215/2001 a administrației publice locale și art. 41 C.proc.civilă, solicitând și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării au arătat că prin H.C.L. 248/07.09.2006 Consiliul Local al mun. M. a aprobat atestarea la domeniul privat al mun. M. a imobilului – teren în suprafață de 211,0354 ha, situat in extravilanul mun. M., suprafață care include și Barajul 20 la care face referire reclamanta.
La data de 14.12.2006 s-a intabulat în C.F. nr._ dreptul de proprietate privată a mun. M. asupra imobilului teren în suprafață de 12.570 mp, situat în extravilanul mun. M., cu nr. cadastral_. Prin H.C.L. 38/26.04.2010 s-au îndreptat erorile materiale din cuprinsul H.C.L. 248/07.09.2006.
La data de 27.01.2012 pârâții au depus precizări la întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, arătând în motivarea excepției că reclamanta are doar un drept de administrare și nu un drept de proprietate asupra imobilului în cauză.
Prin sentința civilă nr. 518/16.02.2012 Judecătoria M. a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ.
Prin sentința civilă nr. 227/CA/09.05.2012 Curtea de Apel C. –Secția II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de către această instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..
Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. 3 din C.proc.civilă, Curtea a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, prin decizia nr. 6169/10.10.2012, a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei M..
Procedând la judecata cauzei, prin Sentința civilă nr.1230 din 4 septembrie 2014 Judecătoria M., reținând calitatea procesuală activă a reclamantei Administrația Națională Apele Române, a admis cererea de obligare a pârâtului M. M. prin Primar la restituirea în patrimoniul public al Statului R. și în administrarea reclamantei a imobilului teren în suprafață de 12.570 mp, situat în mun. M., cu nr. cadastral_, intabulat în C.F. nr._ a mun. M., astfel cum este individualizat în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar – ing. M. A.-S., dispunându-se rectificarea C.F. nr._ a mun. M. în sensul radierii dreptului de proprietate privată al M. M., la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În considerentele hotărârii instanța de fond a reținut, în esență, că prin H.G. 1705/29.11.2006 s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului în cuprinsul căruia se menționează că barajul 20 M. face parte din acest inventar. Acest baraj a fost înscris în C.F. ca fiind proprietatea privată a M. M.. În raport de prevederile art.9 alin.1 din Legea 213/1998 Consiliul Local al municipiului M. avea obligația să formuleze o cerere în vederea atestării domeniului public de interes local, urmând ca în cazul în care această cerere era admisă, să se emită o hotărâre de guvern. În speța de față nu a fost respectată procedura prevăzută de lege, iar conform mențiunilor din C.F. titlul de proprietate al pârâtei constă într-o hotărâre de consiliu local, iar din documentația prealabilă emiterii H.C.L. M. nr. 248/2006 nu rezultă modul de dobândire a dreptului de proprietate privată a orașului M. cu privire la terenul de 12.570 m.p, din . raportului de expertiză efectuat sunt în sensul că imobilul pentru care M. M. și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară se suprapune cu imobilul aflat în administrarea reclamantei, proprietate publică a statului conform H.G. 1705/2006. Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică nu prevede posibilitatea dobândirii acestora de către terți prin alt mod de dobândire decât cel reglementat de lege. Astfel, art. 11 alin. 2 din Legea 213/1998 dispune că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilității dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută, nulitate care afectează prin urmare toate actele încheiate de pârât prin care au inclus în domeniul public local bunuri aflate în domeniul public național. În raport de aceste considerente s-a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată. Cum înscrierea efectuată în cartea funciară nu mai corespunde realității, fiind necesară punerea de acord a stării tabulare cu situația juridică reală a imobilului în cauză, instanța a apreciat fondată și cererea referitoare la rectificarea cărții funciare.
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei, prima instanță a reținut, în esență, că Administrația Bazinală de A. Dobrogea are calitatea de administrator al bunului cu caracter public ce face obiectul revendicării, S. R. fiind arătat în calitate de titular al dreptului de proprietate. În aceste împrejurări și în raport de prevederile art.5 și 12 alin.4 din Legea 213/1998 instanța a reținut că reclamanta, ca titular al dreptului de administrare al imobilului în cauză care aparține în proprietate Statului R., are calitate procesuală activă, având obligația de a demara procesul de revendicare. Cât privește calitatea procesuală a pârâtului P. M. M., instanța a reținut că aceasta nu se justifică în condițiile în care doar unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, iar în justiție acestea sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M. M. prin Primar și P. M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr.395 din 16 aprilie 2015 Tribunalul C. a respins apelul pârâților ca nefondat și a obligat apelanții către intimata reclamantă la 5138 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
În considerentele deciziei astfel pronunțate instanța de apel a reținut că este neîntemeiată critica privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru că reclamanta a introdus acțiunea în temeiul dispozițiilor art.12 alin.4 și 5 din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare până la data introducerii acțiunii, care îi conferă dreptul de a introduce această acțiune în revendicare și, totodată, obligația de a arăta cine este titularul dreptului de proprietate, obligație ce a fost îndeplinită prin chemarea în judecată a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de intervenient forțat în nume propriu, conform dispozițiilor art. 57-59 raportat la art. 12 alin.4 din Legea nr. 213/1998, ambii acționând pentru protejarea dreptului de proprietate și administrare a unui bun aparținând domeniului public al statului.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a considerat că titlul reclamantei este preferabil în comparație cu titlul pârâtului, pentru că aceasta s-a legitimat ca proprietar în temeiul HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, fiind menționat în lista anexă sub denumirea de ,,baraj 20’’, la situația juridica menționându-se faptul ca acesta se află în administrare, potrivit Legii apelor nr. 107/1996 ulterior abrogată și înlocuită prin OUG nr.107/2002.
Imobilul a fost identificat în lucrarea de expertiză ca fiind cunoscut sub denumirea de DIG 952, în suprafață de 1257 ha, pe care se regăsesc diverse construcții hidrotehnice și amenajări specifice, încadrat în categoria ,,terenuri cu destinații speciale(Ttds).
Instanța a mai reținut că lucrarea de expertiză a stabilit că imobilul descris anterior, intabulat în cartea funciară pe numele pârâtului M. M., se suprapune cu imobilul menționat în lista anexă a HG nr.1705/2006 sub denumirea de ,,baraj 20’’, iar această entitate este afectată de construcții și amenajări hidrotehnice ce depășesc limitele imobilului intabulat în cartea funciară pe numele pârâtului.
Prin urmare, s-a considerat că imobilul în discuție avea o destinație specială, de uz și interes public ce țin de capacitatea de apărare împotriva calamităților naturale ce se pot produce prin inundații și deversări.
A mai observat instanța că pârâta s-a legitimat cu HCL nr.248/2006 prin care se aprobă atestarea domeniului privat al municipiului M. și HCL nr.38/2010 de îndreptare a erorilor materiale cuprinse în hotărârea anterioară și că nu a fost emisă nicio hotărâre de guvern privind atestarea domeniului public sau trecerea acestui bun din domeniul public în domeniul privat al M. M., care să cuprindă imobilul identificat în cauză. De asemenea, că în anexa la HCL nr.248/2006 nu este menționat modul în care DIG-urile menționate au ajuns în folosința pârâtei, iar documentația ce a fost atașată hotărârii nu explică în ce măsură acestea sunt de interes privat.
Apoi, tribunalul a observat că o hotărâre de consiliu local privind stabilirea inventarului bunurilor din domeniul privat, în condițiile în care unele dintre bunuri au caracter public, fiind declarate deja ca atare printr-o hotărâre de guvern, nu poate produce efecte juridice proprii, trecerea dintr-un domeniu în altul fiind supusă aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.
Prin urmare, tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a dezlegat problema titlurilor exhibate de părți, dând preferință titlului reclamantei, astfel că motivele apelantei sub acest aspect au fost considerate nefondate.
In temeiul prevederilor art.274 C.pr.civ apelanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată, respectiv la plata onorariului de avocat ales și taxele judiciare de timbru, in suma de 5138 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții P. M. M. și M. M., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4,6,7 și 9 Cod proc.civ., coroborat cu art. 129 alin.5 Cod proc.civilă.
În dezvoltarea recursului au susținut recurenții pârâții că sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond, precum și motivele pentru care s-au înlăturat apărările apelanților, instanța încălcând obligațiile legale privind motivarea hotărârii.
Susțin că hotărârea nu e clară, fluentă, inteligibilă, nu se referă la probele administrate în cauză și nu răspunde la toate pretențiile și apărările formulate de apelanți, fiind încălcate prevederile art. 6 din CEDO și dreptul la un proces echitabil.
Instanțele nu au identificat corect normele juridice aplicabile speței și au aplicat greșit dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, cu consecința soluționării greșite a excepțiilor invocate și a fondului litigiului.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei intimate, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestei excepții invocate în referire la Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral C., deoarece au fost înlăturate apărările apelanților pârâții sub acest aspect.
Se arată că, potrivit art. 12 al.5 din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, situație în raport de care reclamanta Administrația Națională Apele Române putea să formuleze cererea în condițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 și să indice titularul dreptului. Deoarece prin adresa nr._/8.08.2011 Ministerul Finanțelor Publice a menționat că nu are abilitatea legală de a mandata alte instituții publice în afara sistemului finanțelor publice, reclamanta putea să inițieze acțiunea numai în numele Statului R., iar nu în nume propriu.
Mai susțin recurenții că în mod greșit s-a admis acțiunea, pe baza unor motive contradictorii, pentru că reclamanta s-a prevalat de o listă a bunurilor în cuprinsul căreia terenul revendicat are o altă suprafață decât terenul ce aparține localității, construcția hidrotehnică se întinde pe o suprafață mai mare, constatare care duce la concluzia că nu poate fi unul și același imobil. Instanța de apel a respins solicitarea de administrare a unei noi expertize tehnice.
La poziția_ din înscrisul depus de reclamantă, barajul 20 M. apare ca fiind un curs de apă M., cu o lungime de 613 m și o lățime de 3 m, înălțime 7 m, S(NNR) = 17 ha, date din care rezultă cert că nu există identitate cu terenul proprietatea municipiului M., în suprafață de_ mp, situat în M., cu nr. cadastral_, intabulat în CF nr._ a municipiului M..
Susține că potrivit art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, înscrierea în CF are efect constitutiv de drepturi și de opozabilitate față de terți, dreptul său de proprietate fiind dobândit, inclusiv prin posesia continuă și neîntreruptă a imobilului.
Nu s-a probat de către reclamanți în ce constă această construcție hidrotehnică și la fața locului nu a fost identificată o astfel de construcție/baraj 21, respectiv „=BH Litoral curs de apă M., lungime 613 m, lățime 3m, înălțime 7 m, S(NNR) 17 ha, vol. Apărare=0,365 mil.mc”, iar instanța nu a manifestat un rol activ în aflarea adevărului.
Terenul revendicat în suprafață de_ mp – a figurat în proprietatea statului, dar în anul 1998 a fost transmis pârâtului prin titlu de proprietate valabil, respectiv Ordinul Prefectului nr. 47/1998, în care se regăsește și suprafața revendicată, aceste imobile fiind dobândite prin modurile prevăzute de lege, din terenurile dezafectate, din domeniul public. Consideră că titlul pe care îl deține, respectiv Ordinul Prefectului nr. 47/1998, este preferabil titlului Statului R..
Terenurile provin din fostele izlazuri comunale – pajiști permanente și arabil – care s-au aflat în folosința CAP-urilor și au trecut în proprietatea privată a localităților și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că titularul dreptului de administrare stă în nume propriu în litigiile privitoare la dreptul de administrare, potrivit art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, iar în litigiile privitoare la dreptul de proprietate titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, obligație îndeplinită în cauză prin arătarea titularului dreptului în condițiile art. 12 alin.4 din susmenționata lege și potrivit art. 57 Cod proc.civilă.
Cu privire la fondul cauzei, a susținut intimata că în mod corect a fost respinsă proba cu o nouă expertiză tehnică deoarece expertiza efectuată în cauză a stabilit neechivoc identitatea între imobilul pentru care pârâtul M. M. și-a intabulat dreptul de proprietate în CF și imobilul aflat în administrarea A.N.A.R.-A.B.A.D.L., proprietate publică a statului conform H.G. nr. 1705/2006,, iar Barajul M. 20 este o construcție hidrotehnică realizată transversal în albia unui afluent al cursului de apă Valea M., care face parte din schema de amenajare hidrotehnică a bazinului hidrografic al Canalului D.-Marea N., compusă din 31 de baraje de atenuare a viiturilor.
Deși în apel pârâtul a susținut că titlul său de proprietate îl reprezintă Ordinul Prefectului nr. 47/1998 privind reconstituirea islazului municipiului M., mențiunile din CF indică HCL M. nr. 248/2006 ca fiind titlul de proprietate, iar din documentația prealabilă emiterii acestei hotărârii nu rezultă modul de dobândire a dreptului de proprietate privată a orașului M..
Examinând legalitatea deciziei atacate în raport de criticile pârâților, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Critica privind nemotivarea hotărârii și încălcarea din această perspectivă, a dreptului pârâților la un proces echitabil conform art. 6 din CEDO este neîntemeiată.
Art. 261 alin.1 pct.5 din codul de procedură civilă (1865), aplicabil procesului de față deschis de reclamantă prin introducerea cererii de chemare în judecată la 23 sept. 2011, dispune că hotărârea se dă în numele legi și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii, constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlului judiciar.
În jurisprudența CEDO s-a arătat în mod constant că motivarea hotărârii este un element esențial al dreptului părții la un proces echitabil (cauza Hadjianastassiou contra G., hotarare din 11 ian.2000) și noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză. (CEDO, Cauza Albina contra România, hotărârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia G. V. contra România, hotărârea din 8 iunie 2006).
Prin urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți (aspect reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza V. der Hurk c.Olandei, hotararea din 19 aprilie 1994), dar argumentele decisive pentru soluționarea cauzei trebuie să-și găsească reflectare în hotărâre.
În speță, hotărârea instanței de apel este conformă principiilor enunțate, deoarece cuprinde o expunere clara și logică a argumentelor de fapt și de drept care au determinat soluția, raportat la probele administrate. De altfel, critica recurenților nu indică exact care sunt aspectele esențiale pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere, ci se rezumă la a invoca în mod generic nemotivarea hotărârii în ansamblul ei, fără a arăta și a argumenta în concret această susținere.
În aceste condiții, urmează să fie înlăturat motivul de recurs formulat sub acest aspect, deoarece judecătorii apelului, ca și judecătorul fondului, au dat curs imperativului de a-și motiva hotărârea, răspunzând astfel exigențelor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Nefondată este și critica referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral C..
Acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect revendicarea unui bun în legătură cu care se susține apartenența la domeniul public al statului, având în vedere afectațiunea acestuia, respectiv o construcție hidrotehnică realizată transversal în albia unui afluent al cursului de apă Valea M., un baraj care face parte din schema de amenajare hidrotehnică a bazinului hidrografic al canalului D.-Marea N., bun asupra căruia reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral C. deține un drept de administrare conform art. 9 din H.G. nr._/2005.
Având în vedere obiectul acțiunii, respectiv revendicarea unui bun imobil despre care se pretinde că aparține domeniului public al statului, precum și data introducerii acțiunii, respectiv 23 sept. 2011, în mod justificat s-a analizat calitatea procesuală a reclamantei, titulara unui drept de administrare, în raport de dispozițiile legale în vigoare la acea dată, respectiv de prevederile art. 12 alin.4 și 5 din Legea nr. 213/1998 care dispun că titularul dreptului de administrare stă în nume propriu în litigiile privitoare la dreptul de administrare, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate are obligația să arate instanței titularul acestui drept, obligație pe care reclamanta și-a îndeplinit-o în cauză chemând în judecată în condițiile art. 57 din Codul de procedură civilă (1865), pe S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, care a dobândit, potrivit art. 58 din Codul de procedură civilă (1865), calitatea de intervenient principal, deci de reclamant.
Cu alte cuvinte, în condițiile art. 12 alin.4 și 5 din Legea nr. 213/1998 titularul unui drept de administrare poate formula acțiunea în revendicare a unui bun aflat în domeniul public al statului, dar are obligația de a indica instanței titularul dreptului de proprietate, aceste norme legale speciale conferind calitate procesuală activă titularului dreptului de administrare care stă, în procesele referitoare la dreptul de proprietate pentru bunurile din domeniul public, alături de titularul dreptului de proprietate, respectiv S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
De altfel, prima instanță a dispus corect restituirea dreptului de proprietate către S. R. și a dreptului de administrare către Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral C., recunoscând astfel natura dreptului deținut de fiecare dintre cei doi reclamanți, în acord cu dispozițiile art. 12 alin.4 din Legea nr. 213/1998.
În ceea ce privește criticile referitoare la soluția dată pe fondul cauzei, Curtea le găsește, de asemenea neîntemeiate.
Expertiza efectuată la instanța de fond de d-l expert M. A. S. a identificat imobilul revendicat, dig în suprafață de 12.570 mp, inventariat în tabelul anexă la H.G. nr. 1705/29.11.2006, la nr._, cod clasificație 8.18.02, baraj 20 M., ca suprapunându-se cu imobilul înscris în CF_ M. pe numele municipiului M., având nr. cadastral_.
Lucrarea tehnică astfel realizată a răspuns obiectivelor încuviințate de instanța de fond, iar obiecțiunile formulate de pârâți, referitoare la faptul că imobilul înscris în CF cu titlu de proprietate în favoarea municipiului M. ar fi un alt imobil pentru că nu se suprapune în totalitate cu imobilul revendicat, în mod justificat au fost respinse de instanțe, expertiza fiind relevantă prin schița plan anexă că terenul pentru care pârâții invocă un drept de proprietate este inclus în totalitate în perimetrul imobilului revendicat, baraj 20 M., acesta din urmă depășind numai dimensiunile imobilului pentru care pârâții pretind un drept de proprietate, în timp ce amplasamentul este identic în cazul celor două imobile.
Concluzia la care au ajuns instanțele de fond și de apel în urma comparării titlurilor opuse de pârâți, respectiv a caracterului preferabil al titlului invocat de către reclamant, este justă, criticile din recurs fiind, de asemenea, neîntemeiate.
Astfel, instanțele au avut de comparat între titlul invocat de reclamant, H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu anexa acestei hotărârii de guvern care menționează barajul 20 M. la nr._ și titlul invocat de pârât, respectiv HCL nr. 248/2006 rectificată prin HCL nr. 38/2010, prin care imobilul teren extravilan în suprafață de 12.567 mp a fost inventariat ca bun în proprietatea privată a M. M., având destinație specială.
Chestiunea esențială în cauză pe care au avut-o de rezolvat instanțele, a fost aceea de a determina, în primul rând, dacă bunul revendicat aparține domeniului public al statului, astfel cum a pretins reclamanta și apoi dacă includerea în acest domeniu s-a făcut cu un titlu, iar nu abuziv, prin preluarea bunului fără un temei legal de la adevăratul proprietar, respectiv dacă includerea bunului în domeniul privat al unității administrativ teritoriale municipiul M. s-a făcut legal, în baza unui titlu care să justifice dobândirea legală a dreptului de proprietate privată de către această localitate.
Din art. 136 alin.3 din Constituția României rezultă că aparțin exclusiv proprietății publice „bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică”.
Verificând criteriul declarației legii desprins din partea finală a normei constituționale citate la bunul revendicat în cauză, respectiv existența unei prevederi legale care să permită includerea bunului în domeniul public și care să permită stabilirea titularului dreptului de proprietate publică, Curtea reține că bunul în litigiu, având destinația de baraj, respectiv o construcție hidrotehnică realizată transversal în albia unui afluent al cursului de apă Valea M., parte componentă a schemei de amenajare hidrotehnică a bazinului hidrografic al Canalului D.-Marea N., compusă din 31 de baraje de atenuare a viiturilor, face parte din domeniul public al statului, domeniu delimitat prin art. 3 alin.2 din Legea nr. 213/1998 și care include în acest domeniu atât bunurile prevăzute la art. 135 alin.4 din Constituție, cât și bunurile prevăzute la pct.I din anexa la această lege, anexă care la pct. I.19 menționează printre bunurile aparținând domeniului public al statului „digurile de apărare împotriva inundațiilor”.
Afectațiunea de construcție hidrotehnică edificată cu scopul de apărare a populației din zonă împotriva inundațiilor provocate de viituri nu a fost contestată de către pârât, acesta recunoscându-i chiar „destinația specială” prin chiar mențiunea făcută la înscrierea în CF, chiar dacă nu a fost specificată această destinație.
Prin urmare, încă de la momentul edificării construcției hidrotehnice, anterioară inventarierii ei atât în anexa la H.G. nr. 1705/2006, cât și în HCL nr. 248/2006, destinația acesteia era de uz public, de protejare a populației din zonă de pericolul viiturilor și al inundațiilor, iar nu de utilitate privată, chiar dacă amenajarea hidrotehnică reprezintă în realitate o îndiguire din piatră și pământ pe care crește vegetație spontană.
Având în vedere destinația de uz public a acestei amenajări hidrotehnice, dată încă de la momentul realizării amenajării - la o dată neprecizată în dosar, dar cert anterioară celor două titluri opuse de părți – și față de dispozițiile art. 3 alin.2 și pct. I.19 din Legea nr.213/1998, în mod corect barajul 20 M. a fost inventariat prin H.G. nr. 1705/2006 ca aparținând domeniului public al statului asupra căruia statul deține un drept de proprietate.
Înscrierea unui anumit bun în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, realizat prin H.G. nr. 1705/2006, dă naștere unei prezumții de apartenență la domeniul public, iar forța probantă a acestui act de aprobare a inventarului la domeniul public nu a fost răsturnată de către pârâți, care nici nu au atacat actul administrativ potrivit Legii contenciosului administrativ și nici nu au demonstrat că au dobândit bunul printr-un act ulterior de trecere a bunului din domeniul public al statului, unde s-a aflat încă de la edificare datorită destinației sale, în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale.
Simpla inventariere a bunului în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, realizată printr-o hotărâre de consiliu local care nu ține seama de dispozițiile constituționale și legale amintite în precedent, de afectațiunea de uz public a bunului, nu poate justifica apartenența imobilului în litigiu la domeniul privat al localității M., acest bun fiind inalienabil ca urmare a utilității sale publice, caracter care s-a regăsit încă de la momentul edificării și care lovește de nulitate absolută orice act care ar avea ca scop scoaterea lui din domeniul public, întocmit într-o altă procedură decât aceea prevăzută de lege, respectiv de art. 10 alin.2 din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre de guvern.
Cum în speță nu a existat o hotărâre a Guvernului care să dispună trecerea bunului din domeniul public al statului în domeniul public/privat al unității administrativ teritoriale M., Ordinul Prefectului nr. 47/1998 (care oricum nu are nicio competență legală în acest domeniu), cât și HCL nr.248/2006 sunt lovite de nulitate absolută în ceea ce privește acest bun, conform art. 11 alin.2 din Legea nr. 213/1998 și ele nu pot avea efectul constitutiv al dreptului de proprietate, afirmat de către recurenții pârâți.
Rezultă din cele ce preced că în mod corect instanțele au stabilit preferabilitatea titlului Statului R. în raport cu titlul nul al pârâtului, acțiunea fiind temeinic și legal admisă.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții pârâții P. M. M. și M. M. prin Primar, cu sediul în municipiul M., ., județul C., împotriva deciziei civile nr. 395 din 16.05.2015 pronunțate de Tribunalul C. - Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE-A. BAZINALA DE APA DOBROGEA LITORAL CONSTANTA (ANAR-ABADL), cu sediul în municipiul C., . nr.127, județul C. și S. R. PRIN MINSTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. P. D. P. I. B.
Grefier,
M. G.
Jud. fond –C.D.
Jud. apel –M.C.M.; C.E.
Red.dec.-jud.D.P./24.02.2016
Thred.gref.G.M./24.02.2016/6ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
