Succesiune. Decizia nr. 39/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 39/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.39/C
Ședința publică din 04 martie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - M. P.
JUDECĂTOR - D. P.
JUDECĂTOR - I. B.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă M. V., cu domiciliul în ., cu reședința în Italia, Via Manzoni, 2 P.3 și cu domiciliul procesual ales în B., ., ., . Z. M., împotriva deciziei civile nr. 630, pronunțată de Tribunalul C. la data de 23 septembrie 2014, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M., cu domiciliul în C., ..20, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru intimatul reclamant, doamna avocat S. A., în baza împuternicirii avocațiale ._ din 04.03.2015, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, invederând că recursul este declarat și motivat în termen legal; motivele de recurs au fost comunicate; nu a fost formulată întâmpinare în cauză; recurenta pârâtă a trimis la dosar (fila 14) chitanța . nr._ PJ din 10.12.2014, emisă de Municipiul B., cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2.226 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei, după cum i-a fost pus în vedere, prin ordin rezolutiv, pentru această cale de atac. Prin cererea aflată la fila 19 dosar, recurenta pârâtă solicită citarea „pentru soluționarea dosarului la adresa din B.,..63, ., . M. G.. Recurenta pârâtă a trimis la dosar, prin fax, la data de 03.03.2015, cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, întemeindu-și cererea pe disp.art.223 alin.3 din noul Cod de procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Intimatul reclamant, prin apărător, solicită a se observa că pricina se soluționează sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, astfel că, în mod eronat recurenta pârâtă a indicat art. 223 alin.3 Cod procedură civilă ca fiind cel referitor la judecata în lipsă, în loc de art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată că recursul a fost timbrat corespunzător, cu suma de 2.226 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, conform ordinului rezolutiv de stabilire a timbrajului pentru această cale de atac.
Întrebat fiind, intimatul reclamant, prin apărător, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația intimatului reclamant, prin apărător, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Intimatul reclamant, prin apărător, depune la dosar concluzii scrise.
Având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, să se constate că hotărârea pronunțată cuprinde motivele pe care se sprijină, că nu există motive contradictorii ori străine de natura pricinii și că este pronunțată pe temeiuri legale, cu corecta aplicare a legii.
Invederează instanței că se fac simpleconsiderații și speculații cu privire la un pretins drept încălcat și că recurenta pârâtă nu ar fi fost ocrotită de lege.
Arată că este evident că ocrotirea prin lege este prevăzută strict în cazuri speciale pentru minori, interziși judecătorești sau persoane lipsite de capacitate de exercițiu, însă, se încearcă pe parcursul a șase pagini să se distorsioneze motivele care au fost avute în vedere de către instanța de apel și să se facă trimiteri către alte instituții de drept.
În ceea ce privește succesiunea, respectiv acceptarea unei succesiuni sub beneficiu de inventar sau renunțarea expresă a moștenirii, care nu au fost invocate de către recurentă nici la instanța de fond, nici la instanța de apel, arată că, în concret, instanța de fond a fost investită cu o succesiune legală și toate celelalte motive de recurs sunt străine de pricina cauzei.
In mod corect instanța de apel a apreciat faptul că, așa cum s-a susținut și prin cererea de chemare în judecată, recurenta pârâtă nu a acceptat succesiunea în mod tacit în termenul prevăzut de lege, de șase luni, a motivat pe larg că actele pretinse a fi acte de acceptare tacită a succesiunii nu sunt considerate în mod concret și apreciate de către instanță că ar fi dus la acceptarea succesiunii.
Concluzionând, pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul D. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea sa de unic succesor al defunctei B. A. și să se stabilească cota succesorală de 1/1 ce îi revine în această calitate după defuncta B. A..
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este fiul numitei B. A., decedată la data de 20.07.2011, iar după data decesului a fost singurul care a acceptat succesiunea prin preluarea posesiei și folosinței asupra imobilelor succesorale menționate în cerere, prin efectuarea plăților aferente către bugetul local, precum și prin suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea funerariilor defunctei și a celorlalte ritualuri religioase ulterioare înmormântării.
Reclamantul a solicitat să se constate că masa succesorală se compune din imobilul clădire, reprezentând casa de locuit cu o suprafață utilă de 60 m.p. situată în C., ..20, județul C., anexe gospodărești, pivniță netencuită (boxă) în suprafață construită de 5 m.p. și din terenul intravilan aferent construcțiilor în suprafață de 52,5 m.p.
Prin întâmpinare, pârâta M. V. a solicitat ca instanța să constate deschisă succesiunea defunctei B. A., precum și calitatea sa de moștenitor legal al defunctei, alături de reclamant, ambele părți fiind descendenții lui de cujus.
Prin sentința civilă nr._ din 05.09.2013 Judecătoria C. a admis, în parte, acțiunea reclamantului D. M.. A constatat deschisă succesiunea defunctei B. A. la data de 20.07.2011 și faptul că masa succesorală se compune din imobilul situat în C., ., compus din teren indiviz în suprafață de 56,92 m.p. și locuința D+P cu suprafața construită de 44,55 m.p. identificată prin expertiza M. Ș..
Prin aceeași hotărâre Judecătoria C. a constatat că atât reclamantul, cât și pârâta au calitatea de moștenitori legali ai defunctei B. A., revenindu-le câte o cotă succesorală de 1/2 pentru fiecare. A fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, potrivit disp. art. 651 cod civil succesiunea se deschide prin moarte, astfel că data deschiderii unei succesiuni este data decesului celui care lasă moștenirea, iar locul deschiderii acesteia este dat de ultimul domiciliu al defunctului, potrivit art.14 Cod procedură civilă.
Având în vedere că din încheierea notarială nr. 2/23.02.2012 pronunțată de BNP B. V. reiese că nu s-a dezbătut succesiunea de pe urma defunctei, instanța a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei B. A..
Cu privire la constatarea calității părților de moștenitori ai defunctei, s-a reținut că transmiterea patrimoniului succesoral a operat în baza legii, nefăcându-se dovada existenței vreunui testament al lui de cuius.
Fiind vorba despre o moștenire legală, prima instanță a reținut că art.659 C.civ. conferă calitatea de moștenitori legali descendenților în linie directă ai defunctului. Rezultă, așadar, că potrivit dispozițiilor legale invocate, părțile, în calitate de descendenți în linie directă, fiu, respectiv fiică a defunctei, au vocație legală generală la moștenirea acesteia.
Pentru a stabili dacă părțile din prezenta cauză vin în concret la moștenire, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru ca acestea să culeagă efectiv moștenirea de pe urma defunctului.
Astfel, părțile au capacitate succesorală potrivit art.654 C.civ., au vocație succesorală legală concretă în calitate de descendenți de gradul I în linie directă, fiică, respectiv fiu, nefiind înlăturați de un alt succesibil și nu sunt persoane nedemne de a veni la moștenire, potrivit art.655 C.civ..
Instanța a mai reținut și faptul că potrivit art.686 C.civ., nimeni nu este obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine. Prin urmare, chiar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale pentru a veni la o moștenire determinată, este necesar ca cei care au chemare concretă la moștenire să-și exprime dorința în acest sens. Reclamantul a făcut dovada prin declarația autentică nr.2127 din 27.07.2011 că a acceptat expres moștenirea, iar pârâta în mod tacit.
În concluzie, instanța a apreciat că reclamantul-pârât în calitate de fiu și pârâta, în calitate de fiică, sunt moștenitorii legali ai defunctei B. A. și vin în concret și împreună la moștenirea acesteia, în cote de 1/2 din masa succesorală.
În ceea ce privește compunerea masei succesorale, prima instanță a reținut că aceasta se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcție, situat în C., ..20, jud. C., astfel cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M. Ș., în valoare de 123.100 lei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat în termen legal recurs, calea de atac fiind calificată de tribunal ca fiind apel prin încheierea de ședință din 27.05.2014, în considerarea valorii obiectului litigiului de peste 100.000 lei și a disp. art.2821 alin.1 C.pr.civ. 1865.
În motivarea căii de atac, reclamantul a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că pârâta a acceptat în mod tacit moștenirea, din probele administrate rezultând fără nici un dubiu că singurul care a acceptat moștenirea este reclamantul, pârâta neefectuând nici un fel de act din care să rezulte că a acceptat în mod tacit moștenirea.
Astfel, a arătat reclamantul că a fost singurul care a acceptat succesiunea prin preluarea posesiei și folosinței asupra imobilelor, a plătit impozitele și taxele aferente, a suportat organizarea funeraliilor și a celorlalte ritualuri religioase conform tradiției. Mai mult decât atât, în termenul de opțiune succesorală prevăzut de disp. art.700 C.civ., a acceptat succesiunea defunctei mame prin declarația autentificată sub nr.2127/27.07.2011. Tot la aceeași dată a acceptat prin declarația autentificată sub nr.2128 testamentul autentificat sub nr.638/28.11.2006, prin care defuncta B. A. l-a instituit legatar cu titlu universal.
A arătat apelantul că, întrucât nu are cunoștințe juridice, când a acceptat succesiunea și testamentul, nu a știut că sunt două lucruri diferite, în subsidiar pârâta neputând avea decât cota sa parte ca moștenitor rezervatar.
În drept, nu s-a indicat nici un temei juridic.
În susținerea apelului, apelantul a depus la dosar declarația autentificată sub nr.2128/27.07.2011, testamentul autentificat sub nr.638/28.11.2006, certificat eliberat de RNNEOS și RNNEL din 23.02.2012, înscrisuri privind cheltuielile de înmormântare, chitanțe de plată a utilităților, contract individual de muncă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat. A susținut că a participat atât fizic, cât și material, la plata cavoului și a slujbei de înmormântare și a luat un bun mobil-un batic de lână din imobilul succesoral în timpul înmormântării mamei. Prin aceste acte, precum și prin atitudinea procesuală manifestată la proces, intimata s-a considerat moștenitor, iar ulterior înmormântării reclamantul nu a mai lăsat-o să intre neînsoțită în casa mamei.
Pe parcursul procesului, după ce i s-a comunicat testamentul și declarația reclamantului de acceptare expresă a moștenirii, intimata a susținut că nu a avut cunoștință de aceste acte și a solicitat instanței să aibă în vedere și existența rezervei succesorale, în cotă de 1/4 în favoarea sa.
Prin sentința civilă nr. 630 din 23.09.2014 Tribunalul C. a admis apelul reclamantului D. M. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii în tot.
S-a constatat că reclamantul este unicul succesor al defunctei B. A. și a obligat pârâta către stat la plata sumei de 4451,52 lei în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008. au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul C. a reținut că succesiunea defunctei B. A. s-a deschis la data decesului său, respectiv la data de 20.07.2011, dată de la care a început să curgă termenul legal de șase luni pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală, termen care s-a împlinit la data de 20.01.2010, conform art.689 Cod civil (1864).
S-a mai reținut că prin declarația autentificată sub nr. 2127 din 27.07.2011 reclamantul a acceptat în mod expres, pur și simplu succesiunea defunctei B. A. și a continuat să locuiască în imobilul succesoral, a achitat taxele și impozitele aferente.
În ceea ce o privește pe pârâtă, s-a reținut că aceasta nu a făcut acte de acceptare expresă sau tacită. Plata slujbei de înmormântare a mamei sale, realizată de către pârâtă nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii. S-a mai reținut că nici preluarea din casă a unui batic de lână ce a aparținut defunctei – susținere neprobată – nu poate fi calificată ca fiind un act de acceptare tacită, deoarece fiind vorba de un singur bun, cu o valoare redusă, preluarea acestuia nu poate avea decât valoare sentimentală neconstituind o manifestare de voință neechivocă de acceptare a succesiunii defunctei.
În ce privește testamentul autentificat sub nr. 638 din28.11.2006, prin care reclamantul a fost instituit legatar universal, tribunalul a reținut că acest testament nu a fost contestat de către pârâtă printr-o cerere cu care să fi fost investită instanța de judecată, iar analiza condițiilor în care s-a exercitat dreptul de opțiune succesorală de către descendenții defunctei nu s-a întemeiat pe acest înscris, a cărui existență a fost relevată abia în apel, reclamantul înțelegând să se prevaleze de moștenirea legală, iar nu de cea testamentară.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta M. V. care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1.Instanța de apel, în analiza probatoriului administrat și care a stat la baza soluției adoptate, trebuia să observe că prima instanță, în mod greșit nu a solicitat a se face verificări în Registrul Național Notarial de Evidență al Liberalităților (RNNEL); în urma unor astfel de verificări s-ar fi constatat existența unui testament al defunctei B. A. în beneficiul exclusiv al reclamantului D. M..
2.Apelul, fiind o cale devolutivă, dar în cadrul căreia nu se pot face cereri noi, odată cu prezentarea în apel a unui testament pârâta a fost lipsită de dreptul de a-și exercita dreptul succesoral dobândit asupra a ceea ce i se cuvenea în virtutea legii în calitatea sa de moștenitor rezervatar.
Dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii iar nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală. În această situație, instanța de apel trebuia, prin desființarea hotărârii primei instanțe să permită pârâtei să solicite nulitatea testamentului sau, eventual, să ceară o reducțiune a liberalităților excesive, fie pe calea unei cereri reconvenționale, fie printr-o acțiune separată, numai în acest fel s-ar fi dat eficiență dispozițiilor legale prevăzute de Codul civil care vizează ocrotirea legală a rezervatarilor.
3.Instanța de recurs trebuia să aibă în vedere reaua-credință a intimatului reclamant și intenția acestuia ca pârâta să nu aibă cunoștință de proces.
Deși reclamantul obținuse în data de 23.02.2012 și încheierea de verificare a RNNEL, în mod intenționat nu a depus-o la dosar în instanța de fond, pentru că în aest caz nu se mai vorbea de o moștenire legală ci despre una testamentară, situație în care pârâta, în calitatea sa de rezervatară, ar fi cules o cotă parte din moștenire.
4.În apel, deși reclamantul a solicitat instanței să aibă în vedere testamentul depus la Tribunalul C., existența acestui testament este ignorată de instanță, care apreciază că natura succesiunii este doar una legală și nu mixtă.
Instanța de apel în mod nelegal își motivează soluția pe faptul că acest testament nu a stat la baza analizării condițiilor de acceptare a succesiunii autoarei părților și că reclamantul a înțeles să se prevaleze de moștenirea legală.
Arată recurenta că instanța de apel trebuia să verifice mai întâi dacă pârâta a avut posibilitatea să solicite nulitatea testamentului sau să ceară reducțiunea acestuia pe calea unei acțiuni separate.
5.Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, ignorând existența testamentului și acceptarea dispozițiilor testamentare.
Luând act de faptul că pârâta nu a acceptat succesiunea, instanța de apel nu motivează de ce aceasta este înlăturată de la moștenire pentru că a renunțat la succesiune sau pentru că este decăzută din dreptul de opțiune succesorală.
Hotărârea Tribunalului C. este viciată sub aspectul lipsei motivării, întrucât nu conține considerentele pentru care a fost înlăturat testamentul și s-a trecut peste voința reclamantului care în apela solicitat în mod expres să se aibă în vedere testamentul al cărui beneficiar era în exclusivitate.
Intimatul reclamant D. M. nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar și-a exprimat poziția cu privire la recursul pârâtei, acesta solicitând respingerea căii de atac ca nefondată.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C., în raport de criticile recurentei pârâte, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se impun a fi făcute în prealabil câteva precizări referitoare la natura căii de atac a recursului și limitele controlului de legalitate efectuat de instanța de recurs.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale extraordinară de atac, instanța nu poate să facă un control al hotărârii atacate, ca în cazul apelului, ci unul limitat la nelegalitate pentru motivele invocate expres de legiuitor, acesta înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei temeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond, ce implică reanalizarea probelor administrate în cauză.
De aceea motivele faptice de recurs invocate de recurentă cu privire la nelegala aplicare în speță a dispozițiilor art. 689 alin.(2) Cod civil (1864) vor conduce doar la o verificare tangențială a situației de fapt stabilită de instanța de apel doar prin prisma aplicării dispozițiilor de drept material la situația de fapt reținută de instanța de apel, situație ce nu poate fi cenzurată în recurs.
Prin urmare, toate criticile ce vizează interpretarea probelor administrate în cauză, valorificarea declarațiilor martorilor pentru lămurirea condițiilor în care părțile și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul legal de prescripție de șase luni prevăzut de art. 700 Cod civil (1864), exced controlului de nelegalitate impus de art. 304 Cod procedură civilă (1865) și se circumscriu unui motiv de netemeinicie, situație în care ele nu vor face obiectul controlului instanței de recurs.
În raport de aceste scurte considerații cu privire la controlul de legalitate executat de instanța de recurs, Curtea constată că situația de fapt a fost stabilită în baza declarațiilor de martori și înscrisuri administrate în cauză, iar această situație de fapt excede controlului de legalitate în recurs, instanța neputând reinterpreta probatoriul administrat în cauză și care a determinat statuarea instanței de apel asupra situației de fapt.
Prin decizia civilă nr. 630 din 23.09.2014 Tribunalul C. a statuat, în raport cu probatoriul administrat – martori și înscrisuri, că pârâta M. V. nu a acceptat în termenul de prescripție de șase luni prevăzut de art. 700 Cod civil (1864) nici expres și nici tacit succesiunea mamei sale B. A., decedată la 20.07.2011.
Raportat la situația de fapt stabilită de instanța de apel, Curtea constată că Tribunalul C. a făcut o aplicare judicioasă a dispozițiilor art. 698 Cod civil (1865) la speță, reținând că pârâta nu a acceptat nici expres și nici tacit în termenul legal de opțiune succesorală, moștenirea mamei sale.
Acceptarea pur și simplă a succesiunii reprezintă o manifestare de voință a succesibilului, în sensul de a păstra titlul de moștenitor.
Voința de a accepta succesiunea poate rezulta dintr-un act juridic, precum și dintr-un fapt juridic săvârșit de succesibil.
Potrivit dispozițiilor art. 689 Cod civil (1864) acceptarea este expresă când succesibilul își însușește titlul sau calitatea de moștenitor printr-un act autentic sau înscris sub semnătură privată.
Din dispozițiile art. 689 Cod civil rezultă că pentru a fi în fața unei acceptări exprese, succesibilul trebuie ca prin înscrisul de acceptare să-și însușească titlul sau calitatea de moștenitor. Deci, faptul că succesibilul se numește pe sine moștenitor nu este suficient dacă nu rezultă neîndoielnic intenția de a-și însuși titlul sau calitatea de moștenitor.
În speță recurenta pârâtă nu a făcut acte de acceptare expresă în termenul de opțiune succesorală cu privire la moștenirea mamei sale, situație în care în mod judicios Tribunalul C. a reținut că pârâta nu a acceptat în mod expres succesiunea, aspect de altfel necontestat de recurentă.
În ceea ce privește acceptarea tacită, art. 689 Cod civil prevede că suntem în prezența unei astfel de acceptări a succesiunii în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar putea să îl facă decât în calitatea sa de moștenitor și din care rezultă neîndoielnic intenția de a accepta moștenirea. Intră în această categorie actele de dispoziție, actele de administrare care nu au caracter urgent, precum și actele de folosință a bunurilor succesorale săvârșite de către succesibil.
Practica judecătorească și doctrina au decis că au valoarea unei acceptări tacite: folosința bunurilor succesorale și plata impozitelor aferente, demersul făcut de succesibil la autoritățile publice locale pentru a fi trecut în inventarul bunurilor moștenirii, contribuția la achitarea taxelor succesorale alături de ceilalți comoștenitori.
Nu constituie acceptare tacită a succesiunii contribuția unui succesibil la plata cheltuielilor de înmormântare, preluarea din patrimoniul succesoral a unor amintiri de familie, fotografii, încasarea ajutorului de înmormântare.
Pentru a se reține o acceptare tacită a succesiunii, conform art. 689 Cod civil este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: intenția succesibilului și caracterizarea actului ca fiind de netăgăduit că nu l-ar fi putut face decât în calitate de moștenitor.
Raportat la dispozițiile art. 698 Cod civil și la jurisprudența dezvoltată în jurul acestor dispoziții legale, în mod judicios Tribunalul C. a reținut că plata slujbei de înmormântare și preluarea din imobilul succesoral imediat după înmormântare a unui batic ce a aparținut mamei decedate nu constituie acte de acceptare a moștenirii în mod tacit, neexprimând fără echivoc intenția recurentei pârâte de a prelua succesiunea defunctei B. A..
Nici în recurs recurenta pârâtă nu a administrat înscrisuri noi care să confirme susținerile sale cu privire la acceptarea tacită a moștenirii, respectiv înscrisuri care să dovedească faptul că în intervalul de șase luni de la deschiderea succesiunii (20.07.2011 – 20.01.2012) a făcut acte de administrare sau de dispoziție cu privire la imobilul succesoral, plata unor impozite aferente bunurilor succesorale sau că și-a însușit bunuri mobile sau imobile din masa succesorală.
Criticile recurentei pârâte ce vizează nemotivarea hotărârii Tribunalului C., respectiv împrejurarea că decizia recurată nu ar conține considerentele cu privire la soluția adoptată, conform căreia unicul acceptant al succesiunii defunctei B. A. ar fi reclamantul D. M., se rețin a fi nefondate.
Din analiza deciziei civile nr. 630/2014 a Tribunalului C. rezultă că aceasta răspunde exigențelor prevăzute de art. 261 pct.(5) Cod procedură civilă (1865), hotărârea cuprinzând, pe larg, motivele pentru care instanța de apel a statuat că pârâta este străină de succesiunea defunctei sale mame, prin neacceptarea moștenirii în termenul de opțiune succesorală de șase luni prevăzut de art. 700 Cod procedură civilă. În acest sens se reține că Tribunalul C. a menționat în considerentele hotărârii recurate că preluarea unor amintiri cu valoare sentimentală, precum un batic de lână ce a aparținut mamei sale sau plata slujbei de înmormântare nu constituie acte de acceptare tacită a succesiunii, conform art. 689 Cod civil aceste acte neputând fi asimilate unor acte de dispoziție sau de administrare a averii succesorale și nici nu confirmă intenția pârâtei de a-și însuși bunuri succesorale în calitate de moștenitor.
Conform dispozițiilor art.6 din Convenție și jurisprudenței CEDO în această materie, noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși, în mod real, probleme esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle contra Finlandei din 19.12.1997 și Hotărârea în Cauza Albina contra României din 28.04.2005). Fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, ca partea vătămată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză.
Se reține că Tribunalul C. a analizat susținerile pârâtei și probatoriul administrat de ambele părți, concluzionând că actele mai sus menționate nu valorează acceptare tacită a moștenirii.
De asemenea, Tribunalul C. a reținut că pârâta este străină de moștenirea mamei sale prin neacceptarea succesiunii expres sau tacit conform art.700 Cod civil, instituția neacceptării în termen a moștenirii fiind distinctă de renunțarea la moștenire. Conform art. 696 Cod civil renunțarea la moștenire reprezintă o manifestare de voință a succesibilului prin care declară că nu dorește să uzeze de drepturile succesorale pe care vocația sa succesorală i le conferă.
În cauză se constată că instanța de apel nu a reținut că pârâta a renunțat la succesiunea mamei sale, ci dimpotrivă a statuat că pârâta nu și-a manifestat nici expres și nici tacit dorința de a prelua succesiunea mamei sale în termenul de prescripție de șase luni de la data deschiderii succesiunii, decizia conținând considerentele care au determinat această soluție.
În ceea ce privește termenul de opțiune succesorală reglementat de art.700 Cod civil, acesta este aplicabil atât moștenitorilor legali (cu excepția statului), cât și legatarilor universali sau cu titlu universal.
Dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul legal, prin efectul prescripției extinctive și stinge dreptul de a accepta moștenirea și, odată cu acest drept, se stinge retroactiv titlul său de moștenitor, devenind străin de moștenire.
Prin urmare, succesibilul nu mai are dreptul de a reclama bunurile succesorale, iar în ipoteza în care de cujus printr-un testament i-ar fi încălcat rezerva succesorală, nu mai poate cere reducțiunea testamentului sau anularea acestuia, întrucât a devenit străin de succesiune.
În această situație s-a aflat și pârâta, care nefăcând acte de acceptare a succesiunii mamei sale în termenul prescris de art. 700 Cod civil, a devenit străină de succesiunea acesteia, singurul succesor acceptant fiind reclamantul.
În ceea ce privește valorificarea testamentului autentic nr. 638/28.11.2006, Curtea constată că în mod judicios Tribunalul C. a reținut că reclamantul a înțeles să se prevaleze de vocația sa la moștenirea defunctei B. A. în virtutea dispozițiilor legale ce reglementează moștenirea legală, reclamantul făcând parte din clasa I de moștenitori, fiind descendent al defunctei.
Moștenirea legală poate coexista cu cea testamentară dacă defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moștenirii lăsate sau dacă a dispus de întreaga masă succesorală și există moștenitori rezervatari. Aceștia din urmă dobândesc rezerva succesorală întotdeauna în virtutea legii, deci în calitate de moștenitori legali, dar numai în condițiile în care dovedesc faptul că au acceptat succesiunea în termenul legal reglementat de art. 700 Cod civil (1864).
Numai în aceste condiții, persoana cu vocație concretă la moștenire care a acceptat succesiunea în termenul legal de opțiune succesorală este îndreptățită să conteste testamentul lui de cujus sau să solicite reducțiunea liberalităților excesive, în caz contrar, când nu a acceptat succesiunea, devenind străin de aceasta, nu are îndreptățire legală să solicite cenzurarea testamentului defunctei.
Prin urmare, problema acceptării succesiuni în termenul legal de către succesibil este prioritară celorlalte chestiuni ce vizează reducțiunea testamentară sau anularea testamentului, aceste cereri putând fi formulate numai de moștenitorii lui de cujus, iar nu și de persoanele străine de moștenire.
Or, în raport de această situație, constatând că pârâta este străină de succesiunea mamei sale B. A., decedată la 20.07.2011, ca urmare a neexercitării dreptului de opțiune succesorală în termen de șase luni de la data decesului, în mod corect Tribunalul C. nu a valorificat testamentul depus de reclamant în apel și nu a desființat hotărârea primei instanțe așa cum pretinde recurenta pârâtă, pentru a-i da acesteia posibilitatea să atace testamentul sau să formuleze o acțiune în reducțiune testamentară.
Se constată că toate criticile recurentei pârâte referitoare la nevalorificarea testamentului autentic nr. 638 din 28.11.2006 prin care fratele său, D. M., a fost desemnat legatar universal de către autoarea B. A. sunt neavenite, în contextul în care s-a statuat că pârâta este străină de succesiunea mamei sale prin neacceptarea expresă sau tacită a moștenirii în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, iar testamentul nici nu o vatămă și nici nu îi poate profita în această situație.
În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea procedurii judiciare desfășurată în fața primei instanțe ca urmare a faptului că prima instanță nu a solicitat să se facă verificări în Registrul Național de Evidență a Liberalităților (RNNEL), Curtea constată că această critică este invocată omisso medio, direct în recurs, pârâta neînțelegând să exercite calea de atac a apelului pentru sancționarea procedurii desfășurată în fața primei instanțe. De altfel, se reține că pârâta, deși a fost legal citată la instanța de fond, nu a înțeles să formuleze probatorii sub acest aspect.
Nu se poate reține, cum greșit susține recurenta, nici împrejurarea că în apel reclamantul D. M. și-a schimbat poziția în raport cu pârâta, recunoscând calitatea acesteia de succesor rezervatar al mamei părților, cât timp reclamantul titular al căii de atac a contestat acceptarea succesiunii de către pârâtă. Invocarea existenței testamentului autentificat sub nr. 638 din 28.11.2006 de BNP D. V. din C. a avut drept scop încunoștințarea instanței de apel că pârâta a fost înlăturată de la moștenire chiar de către autoarea comună, situație în care, în apel – cale devolutivă de atac în care părțile pot administra probe noi cu înscrisuri și martori, în măsura în care pârâta va proba acceptarea succesiunii în mod tacit, să se aibă în vedere faptul că aceasta nu poate dobândi o cotă succesorală legală cu cea a reclamantului, ci exclusiv rezerva succesorală, întrucât autoarea a dispus prin testament de cotitatea disponibilă în beneficiul reclamantului.
De altfel, în apel, instanța nu putea analiza alte probleme de drept decât cele cu care fusese investită judecătoria, art. 294 Cod procedură civilă prevăzând că în apel nu se poate schimba calitatea pârâtelor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Prin urmare, instanța de apel nu putea decât cu depășirea limitelor procesului cu care fusese investită prima instanță, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă să analizeze, așa cum pretinde recurenta, legalitatea testamentului sau o cerere de reducțiune a liberalităților. Nimic nu o împiedica însă pe pârâtă să solicite pe cale separată anularea/reducțiunea testamentului și eventual suspendarea prezentului litigiu până la soluționarea definitivă a acelor cauze, soluție pentru care însă pârâta nu a optat.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta pârâtă M. V., cu domiciliul în ., cu reședința în Italia, Via Manzoni, 2 P.3 și cu domiciliul procesual ales în B., ., ., . Z. M., împotriva deciziei civile nr. 630, pronunțată de Tribunalul C. la data de 23 septembrie 2014, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M., cu domiciliul în C., ..20.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 martie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
M. P. D. P.
I. B.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond I.C.B.
Red.dec.jud.apel C.G.
Red.dec.jud.rec.M.P./10.03.2015
Tehnored.gr.AB/2 ex./11.03.2015
| ← Anulare act. Decizia nr. 38/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
