Legea 10/2001. Hotărâre din 27-05-2015, Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 5235/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 49/C
Ședința publică din 27 mai 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - A. B.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă G. M., domiciliată în C., ., împotriva sentinței civile nr. 49, pronunțată de Tribunalul C. la data de 15.01.2015, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C., M. C. și C. L. C., cu sediile în C., ., având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru apelanta reclamantă, avocar Carpăn M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 19 dosar, iar pentru intimații pârâți răspunde avocat C. N. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 18.02.2015, emisă de Baroul Tulcea, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.155 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Invederează, totodată, că intimații pârâți au depus la dosar note scrise, care au fost comunicate apelantei reclamante la data de 18 mai 2015. Apelanta reclamantă nu a formulat în scris un răspuns cu privire la excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de intimații pârâți la termenul de judecată anterior.
După referatul grefierului de ședință:
Apărătorul apelantei reclamante depune la dosar o declarație a clientei sale, G. M., potrivit căreia este de acord cu admiterea excepției de prematuritate a acțiunii și prin care solicită admiterea apelului și modificarea soluției pronunțate, în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulate. În anexa acesteia, depune copia cărții de identitate a persoanei pe care o reprezintă.
Apărătorul intimaților pârâți arată că, față de această împrejurare și-a exprimat poziția la termenul de judecată anterior - când a și invocat excepția – și solicită instanței să rămână în pronunțare asupra excepției de prematuritate.
Solicită și obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 440 lei, astfel cum au fost dovedite.
Apărătorul apelantei reclamante solicită instanței admiterea excepției prematurității introducerii acțiunii conform declarației exprimate personal de partea pe care o reprezintă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției prematurității introducerii acțiunii.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 07.07.2014 pe rolul Tribunalului C., reclamanta G. M. a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâții P. municipiului C., M. C. prin Primar și C. L. C., la restituirea terenului în suprafață de 517,36 mp ce formează lotul 13, careul 68 din Plaja Mamaia, identificat prin contractul de schimb încheiat la 19 martie 1940.
În subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă, s-a solicitat ca pârâții să fie obligați să-i atribuie reclamantei în compensare a unui bun echivalent, de aceeași valoare și natură cu bunul preluat abuziv de stat, din lista bunurilor inventariate de Comisia Locală de Inventariere, sau să propună acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în cazul în care compensarea cu un alt bun nu este posibilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că prin notificarea nr. 2155/10 august 2001, reclamanta și mama acesteia, G. M., în calitate de moștenitoare ale defunctului G. G., au solicitat Primăriei municipiului C. restituirea în natură a terenului anterior menționat.
Dreptul de proprietate al autorului a fost întemeiat pe contractul de schimb pe care acesta l-a încheiat cu Primăria C., prin care a cedat lotul nr.3, careul 8 de pe plaja Mamaia și a primit la schimb lotul 13, careul 68 de pe plaja Mamaia, în suprafață de 517,36 mp, asupra căruia a fost pus în posesie la 2 ani de la data încheierii contractului de schimb, respectiv în 1942, când s-a realizat și delimitarea terenului.
A mai arătat reclamanta că în contractul de schimb a fost stipulat un pact comisoriu de gradul IV pentru nerespectarea obligației de a edifica o construcție pe teren în termen de 4 ani de la data dobândirii acestuia, dar respectarea acestei obligații nu a fost posibilă ca urmare a intervenirii celui de al II-lea război mondial și a transformării plajei Mamaia în zonă militarizată.
Cum bunul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului, iar reclamanta este și unica moștenitoare a mamei sale, care a decedat între timp, s-a solicitat admiterea ca atare a acțiunii, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile stabilite de Legea nr.10/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr. 165/2013.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C. prin Primar și a Consiliului L. C., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că terenul în litigiu nu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, ci ca o sancțiune a nerespectării unei clauze contractuale, respectiv aceea de a construi în termen de 4 ani de la data la care a fost dobândit.
Prin sentința civilă nr.49/15.01.2015 Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. prin Primar, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. C. și a respins acțiunea opusă acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar și P. municipiului C. ca nefondată, iar în temeiul art.274 din codul de procedură civilă a obligat reclamanta la 540 lei cheltuieli de judecată în favoarea acestor pârâți.
La rezolvarea excepțiilor ce au vizat calitatea procesuală pasivă s-a avut în vedere că în acțiunea dedusă judecății, care are ca obiect restituirea în natură a unei suprafețe de teren, aflată în prezent în proprietatea unității administrativ-teritoriale, respectiv a M. C., sau acordarea de măsuri reparatorii în înțelesul legii speciale de reparație, calitatea de pârâtă nu o poate avea decât entitatea deținătoare, în sensul art.21 din Legea nr.10/2001, respectiv P. municipiului C., precum și proprietarul actual al suprafeței de teren a cărui restituire în natură se solicită, respectiv M. C..
A mai reținut tribunalul că Legea nr.10/2001 nu conferă calitatea de entitate deținătoare/proprietar actual Consiliului L. și că introducerea acestuia în cauză, pentru considerente ținând de opozabilitatea hotărârii, excede cadrului legal.
Pe fondul cauzei s-a constatat că imobilul în litigiu a fost vândut autorului reclamantei cu condiția expresă de a construi în termenul stabilit prin decizia Primăriei C. nr.25/30 decembrie 1905, de 4 ani, prelungit prin decizia nr._/21 noiembrie 1943 a Primarului municipiului C. la 6 ani, sub sancțiunea desființării contractului în caz de neconstruire. În acest sens au fost reținute și clauzele contractuale stipulate în contractul de vânzare-cumpărare nr.2799/29 iulie 1936.
Întrucât cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar prin decizia nr._/24.10.1958 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului C. s-a constatat rezilierea de plin drept a convenției de înstrăinare la data expirării termenului în care trebuia executată obligația de a construi, s-a apreciat că dreptul de proprietate al cumpărătorului a dispărut ca și cum nu ar fi existat niciodată, iar vânzătorul Primăria orașului C. a redevenit proprietar.
Prin raportare la prevederile art.2 și art.3 alin.1 din Legea nr.10/2001, care recunosc beneficiul măsurilor reparatorii celor ce dovedesc calitatea de persoană îndreptățită și dreptul de proprietate asupra imobilului preluat abuziv, s-a constatat că, în calitate de unic moștenitor al mamei sale, care a avut calitatea de moștenitor al proprietarului G. G., reclamanta este persoana ce se poate bucura de prevederile acestui act normativ.
Referitor la situația bunului notificat s-a constatat că terenul în litigiu face parte din suprafața consemnată ca fiind folosită de Primăria M. C. încă din anul l905; în baza Deciziei nr. 25/30.12.1905 a Consiliului Comunal al Primăriei orașului C., aprobată prin Decretul 761/1906, Primăria C. a intrat în posesia terenului din actuala stațiune Mamaia și a hotărât vinderea loturilor rezultate din parcelare cu condiția expresă ca dobânditorii să construiască în termen de 4 ani; prin decizia din 5.12.1924, termenul de executare a construcției a fost prelungit la 6 ani, iar prin cea din 19.01.1926, s-a stabilit achitarea contravalorii terenului în 4 rate anuale, sub sancțiunea desființării contractului în caz de neplată; prin decizia nr._/24.10.1958 a fostului Sfat Popular al orașului C. s-au declarat „desființate și reziliate de plin drept toate actele de vânzare de loturi de pe plaja Mamaia pentru neexecutarea clauzelor prevăzute în actele normative și în contractele de vânzare, atât cu privire la neplata prețului, cât și cu privire la neefectuarea construcțiilor în termenele fixate.”
A reținut instanța de fond că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2799/29 iulie 1936, autorul reclamantei a dobândit de la Primăria municipiului C. terenul în suprafață de 382,34 mp; prin actul de schimb nr.908/759/20.05.1940, intervenit între aceleași părți, Primăria C. a preluat careul 8, lotul nr.3, în suprafață de 382,34 mp și a acordat la schimb lotul nr.13, careul 68, Plaja Mamaia, în suprafață de 517,36 mp; potrivit acestui contract „toate condițiunile prevăzute de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2799/1936 și transcris la nr.3957/1936 trec asupra prezentului act de schimb.”
S-a apreciat că potrivit contractelor încheiate de Primăria C. pentru aceste terenuri, cumpărătorul avea obligația de a construi o casă de locuit sau vilă în termen de 4 ani (termen prelungit, ulterior, la 6 ani) și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare, iar nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător atrăgea rezilierea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, fără nicio altă formalitate sau punere întârziere, cu pierderea sumei plătite.
Constatând că reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei a fost împiedicat să construiască o casă pe terenul proprietatea sa sau că, în urma demersurilor efectuate pentru eliberarea autorizației de construire, a căror dovadă nu a fost făcută, i s-a respins o astfel de solicitare de către cele două ministere implicate în realizarea măsurilor de apărare a țării, tribunalul a apreciat că terenul în litigiu se găsește în patrimoniul vânzătorului M. C. ca urmare a desființării contractului încheiat cu cumpărătorul G. G. ca sancțiune pentru neexecutarea obligației ce greva bunul, iar nu ca urmare a unei deposedări abuzive, care să fi fost realizată în mod arbitrar și prin abuz de putere de către stat, și că, pe cale de consecință, acțiunea reclamantei nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. M. și a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1.Greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. C. în condițiile în care acestui pârât i-a fost opusă cererea subsidiară de acordare a unui teren echivalent sau a altui bun echivalent în compensare, iar potrivit art.38 alin.2 din Legea administrației publice locale, consiliul local are atribuții în legătură cu bunurile care aparțin domeniului privat al localității, iar punerea în aplicare a unei hotărâri de disponibilizare a unui bun din patrimoniul unității administrativ teritoriale nu este posibilă fără aprobarea acestui organ deliberativ.
2.Greșita respingere a cererii de suspendare a judecății pe baza acordului părților în condițiile în care nu a existat vreun mandat din partea pârâților pentru avocatul substituient, care să-i permită să se opună la măsura solicitată.
3.Insuficiența materialului probator - ca urmare a nelegalei respingeri a probelor vizând motivele pentru care autorul apelantei reclamante nu a construit în termenul stipulat în contract și a solicitării de depunere a inventarului bunurilor ce pot fi acordate în compensare - și greșita interpretare a probelor administrate.
A susținut apelanta că în contextul în care a intervenit cel de al doilea război mondial, autorul său nu a mai fost în măsură să ducă la îndeplinire obligația de a construi într-un anumit termen pe acest teren, fiind de notorietate că zona litorală era o zonă militarizată, ori edificarea construcțiilor în perioada războiului nu era posibilă.
A fost invocată în acest sens decizia nr._/21.11.1945 a Primarului orașului C., act nou depus în apel, prin care termenul de edificare a construcțiilor a fost prelungit până la 1 decembrie 1947 motivat de „criza materialelor de construcții și a mâinii de lucru”.
Referitor la sancțiunea rezilierii s-a arătat că trebuia aplicată individual, prin evidențierea culpei fiecărui cumpărător sub condiție în neîndeplinirea obligației de a construi; s-a pretins că în cauză nu s-a făcut dovada refuzului cumpărătorului, în calitatea sa de titular al dreptului de proprietate, de a construi, că punerea în posesie a autorului apelantei, ca urmare a actului de schimb, s-a realizat în anul 1942, în plin război, ceea ce demonstrează imposibilitatea îndeplinirii condiției de a construi și că decizia administrativă invocată de intimații pârâți încalcă principiul simetriei actelor juridice, nu a fost niciodată comunicată autorului apelantei, pentru a putea fi contestată, iar la baza ei nu a stat analiza fiecărui contract în parte și a culpei în nerespectarea obligației, ci dorința de a valorifica pe plan social și politic litoralul balneo climatic.
4.Nelegala respingere a probei testimoniale, prin care se urmărea demonstrarea situației existentă ulterior punerii în posesie, precum și a celor care vizau cererile subsidiare, respectiv depunerea inventarului bunurilor ce ar putea fi oferite în compensare sau obligarea intimaților să identifice, în cadrul acestui inventar, un bun de aceeași natură și valoare, care ar putea fi atribuit în compensare.
La primul termen de judecată în apel intimații au invocat excepția prematurității introducerii acțiunii în raport cu prevederile art.33 alin.4 din Legea nr.165/2013 și cu decizia nr.5/2015 ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat că, în aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, în corelare cu art.4 și art.33-35 din Legea nr.165/2013, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare, cerere introdusă după . Legii nr.165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ.
În susținerea excepției s-a depus la dosar adresa nr.R60894/07.05.2015 a M. C., potrivit căreia numărul notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001și nesoluționate până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 a fost de aproximativ 2665.
Prin cererea depusă la termenul din 27.05.2015 apelanta reclamantă a precizat că este de acord cu admiterea excepției de prematuriate a acțiunii și a solicitat admiterea apelului și modificarea soluției atacate în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată.
Conform art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea a analizat cu prioritate excepția invocată de intimații pârâți - reținând că prematuritatea cererii de chemare în judecată este o excepție de fond (fiind în legătură cu o condiție de exercitare a acțiunii), peremtorie (se tinde la respingerea acțiunii) și absolută (pentru că normele care reglementează condițiile de exercitare a acțiunii au caracter imperativ) – și a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Acțiunea dedusă judecății în cauză, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la soluționarea notificării înregistrată sub nr.2155/10.08.2001 la B. S. C. A., referitoare la terenul în suprafață de 517,36 mp situat în lotul 13, careul 68, Plaja Mamaia, a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la 7.07.2014, după . Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.
Raportat la acest moment al formulării acțiunii, prevederile noului act normativ sunt pe deplin incidente speței întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Altfel spus, în aplicarea regulii tempus regit actum, legea nouă reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, iar ca și consecință a acestei reglementări, raportul juridic creat prin acțiunea reclamantei se supune în întregime noilor dispoziții pentru că este de principiu că actele procedurale (cum este și cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerințelor de fond și de formă existente la data efectuării lor.
Concluzia contrară, a lipsei de incidență a Legii nr.165/2013, nu ar putea fi în mod legal întemeiată pe faptul că la data intrării în vigoare a acestui act normativ exista deja un refuz nejustificat de soluționare a notificării pentru că din chiar titlul actului normativ, care se referă la măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, rezultă că acesta a avut drept scop rezolvarea situațiilor similare celei reclamate în acțiunea de față, când unitățile deținătoare nu au rezolvat notificările ce le-au fost adresate până la data apariției legii sau nu au fost plătite efectiv despăgubirile cuvenite persoanelor îndreptățite.
Cum situația invocată în acțiunea reclamantei se încadrează în prima dintre ipotezele menționate, este evident că nu poate fi contestată aplicarea în cauză a Legii nr.165/2013 care prevede expres în art. 4, ce determină limitele aplicării noii reglementări, că ”dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Apreciind asupra conformității acestor norme legale cu prevederile constituționale, prin decizia nr.88/2014 Curtea Constituțională a statuat că teza a doua este constituțională numai ”în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”. Ca argument esențial s-a reținut faptul că interpretarea dată de instanțe, în sensul că acțiunile aflate pe rol la data intrării în vigoare a noii legi au devenit premature prin aplicarea art.4 teza a doua coroborat cu art.33 și 34 din Legea nr.165/2013, conferă acestor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine art.15 alin.2 din Constituție și aduce atingere, în același timp, dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile reglementate prin legile reparatorii, care este consacrat de art.21 din Constituție și de care aceste persoane beneficiază de la momentul investirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei.
Revenind la prima teză a art.4 din Legea nr.165/2013, apreciată ca fiind conformă normelor constituționale și sub incidența căreia se află litigiul de față, Curtea constată că textul face în mod evident trimitere la dispozițiile art.33, prin care se instituie termene clare și precise pentru soluționarea de către entitățile investite a notificărilor formulate potrivit Legii nr.10/2001. D. fiind efectul suspensiv al acestor termene în ceea ce privește îndeplinirea, de către entitățile investite, a obligației de a răspunde notificării, reglementată de art.25 alin.1 din actul normativ menționat, dreptul reclamantei de a se adresa instanței de judecată pentru soluționarea cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 517,36 mp situat în lotul 13, careul 68, Plaja Mamaia nu poate fi considerat actual până la expirarea lor, iar acțiunea de față este prematur formulată.
Prematuritatea acțiunii presupune o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv, iar excepția prematurității este o sancțiune procedurală care intervine pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv ori pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile, și cum reclamanta a solicitat soluționarea pe fond a notificării sale după . Legii nr. 165/2013, cu ignorarea termenelor suspensive instituite de art.33 din acest act normativ, este evident că dreptul său nu este actual ca efect al intervenției legiuitorului, apreciată ca fiind conformă normelor constituționale.
Soluția admiterii excepției de prematuritate nu aduce atingere dreptului de acces la justiție, reglementat de art.21 din Constituție - pentru că Legea nr. 165/2013 instituie doar noi termene pentru soluționarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanței judecătorești pentru verificarea legalității deciziilor și dispozițiilor emise în această procedură – și nici dreptului de proprietate al titularilor notificării, protejat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale întrucât, așa cum s-a arătat constant în jurisprudența CEDO, dispozițiile privind garantarea și ocrotirea proprietății se aplică numai titularilor dreptului de proprietate, ori reclamanta se află doar în etapa administrativă a soluționării notificării sale de către unitatea deținătoare, nefiindu-i recunoscută, încă, această calitate.
În acest sens s-a statuat, de altfel, și în considerentele deciziei nr.5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr.272/23.04.2015, care a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, în corelare cu art.4, art.33 - 35 din Legea nr.165/2013, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare, cerere introdusă după . Legii nr.165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ”.
Instanța supremă a reținut că „instituirea unor termene prin dispozițiile Legii nr.165/2013, cu modificările și completările ulterioare, înăuntrul cărora, în procedura prealabilă, entitățile învestite cu soluționarea notificărilor trebuie să dea răspuns acestora, nu contravine nici liberului acces la justiție, nici principiului neretroactivității legii civile.
Față de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, partea nu se poate adresa instanței înaintea împlinirii termenelor defipte de lege, întrucât nu are un drept actual, pretenției formulate în aceste condiții opunându-i-se prematuritatea, ca impediment care nu permite cercetarea fondului pretenției”.
S-a reținut, totodată, că nu se poate susține „că partea avea deja un drept născut, de a sesiza instanța, decurgând din nesoluționarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut inițial de art.25 din Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și valorificabil ca atare în prezent”.
Că „partea avea, într-adevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art.25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să sesizeze instanța, să pretindă și să obțină soluționarea pe fond a pretenției, așa cum s-a statuat, de altfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite nr. XX din 19 martie 2007.”, dar având în vedere că nu și-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, cu modificările și completările ulterioare, ea „va trebui să se supună condițiilor de fond și de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanța de judecată”.
Raportat la toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea atacată, care a soluționat pe fond cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat de reclamantă, nesocotește prevederile art.4 teza întâi și pe cele ale art.33 din Legea nr.165/2013, în raport de care actualitatea dreptului titularei acțiunii nu poate fi în mod întemeiat reținută.
În consecință, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii opusă pârâților M. C. și P. municipiului C. ca prematur formulată.
În temeiul art.453 alin.1 din același cod, apelanta reclamantă va fi obligată la 440 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta reclamantă G. M., domiciliată în C., ., împotriva sentinței civile nr. 49, pronunțată de Tribunalul C. la data de 15.01.2015, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C., M. C. și C. L. C., cu sediile în C., ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge acțiunea în contradictoriu cu M. C. și P. M. C. ca prematur introdusă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelanta la plata către intimați a sumei de 440 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. BONDOCGABRIEL L.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond C.R.D.
Tehnored.dec.jud.apel I.B./26.06.2015
Gr.AB/7 ex./30.06.2015
Emis 4 .>
azi, 30.06.2015
| ← Strămutare. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Hotărâre din 11-05-2015, Curtea de Apel... → |
|---|
