Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4962/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 20/FM

Ședința publică din data de 4 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE VANGHELIȚA T.

JUDECĂTOR G. L.

JUDECĂTOR M. G.

Grefier G. C.

Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:

-recurenta reclamantă O. (fostă I.) M., domiciliată în Constanta, Al Fragilor nr. 5, ., . împotriva sentinței civile nr.5999 din 29 mai 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, și a deciziei civile nr.179 din data de 10 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, și

-recurentul pârât I. ȘEFCHET, domiciliat în Constanta, ., ., deciziei civile nr.179 din data de 10 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă O. M., d-na avocat D. I., în baza împuternicirii avocațiale . 2413/30.03.2015 depusă la dosar, fila nr. 12 și recurentul pârât I. Șefchet, personal și asistat de avocat Caraiane M., în baza împuternicirii avocațiale seria_/4.05.2015 pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. C.pr.civ.

S-a făcut referatul oral de către grefierul de ședință care a învederat părțile, obiectul cauzei, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, menționând că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 3472,30 lei și 5 lei timbru judiciar, stabilită prin fișa de măsuri în sarcina recurentei reclamante, precum și taxa judiciară de timbru în cuantum de 456,50 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei stabilită în sarcina recurentului I. Șefchet; totodată, s-a arătat că prin încheierea din 22.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta reclamantă O. M..

După referatul oral, apărătorul recurentului pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 456,50 lei, conform chitanței . XWM_ PJ/17.04.2015 eliberată de SPIT VBL C. și timbru judiciare în valoare de 5 lei.

Apărătorul recurentei reclamante învederează că partea pe care o reprezintă nu dispune de mijloace materiale și nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac, stabilită în cuantum de 3472,80 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei; față de această împrejurare solicită să se dispună în consecință.

Întrebați fiind, apărătorii părților precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pentru dezbateri.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și rejudecând cauza, instanța să dispună respingerea acțiunii reclamantei.

Apreciază că în mod greșit, prin sentința civilă nr. 5999 din 29.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. instanța a dispus obligarea la plata sumei de_,86 lei privind dreptul de creanță, reprezentând contravaloarea ratelor achitate în timpul căsătoriei. Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au luat în considerare probele administrate în cauză, luând în considerare numai afirmațiile reclamantei.

Din probatoriul administrat la dosar a reieșit faptul că la momentul încheierii căsătoriei, intimatul pârât avea sumele de bani necesare achitării ratelor apartamentului. Chiar dacă apartamentul a fost achitat în timpul căsătoriei cu reclamanta, sumele de bani proveneau din veniturile și economiile avute de intimatul pârât, reclamanta necontribuind cu nicio sumă de bani.

Împrejurarea că diferența de preț a fost achitată în timpul căsătoriei nu poate duce la concluzia că reclamanta are un drept de creanță asupra sumelor achitate, atât timp cât s-a făcut dovada faptului că diferența de preț a fost achitată în exclusivitate de către pârât, existând în acest sens libretele CEC cu economiile bănești avute înainte de căsătorie și lichidate în timpul căsătoriei, în vederea achitării diferenței de preț a apartamentului.

De asemenea, apreciază că în mod greșit instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 3030 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, atâta vreme cât apelul reclamantei a fost respins.

Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond în ceea ce privește obligarea pârâtului la a restitui dreptul de creanță în sumă de 13.376,86 lei, reprezentând cota parte ½ din contravaloarea prețului apartamentului achitat în timpul căsătoriei. Apreciază că în mod corect instanța de fond a soluționat acest capăt de cerere, existând la dosar ample dovezi la dosarul de fond cu privire la acest aspect.

Privitor la susținerile recurentului pârât, în sensul că probele menționate ar fi existat la dosarul cauzei, solicită a se observa că nu există nicio probă în acest sens; livretele CEC despre care s-a făcut vorbire sunt ale reclamantei și s-a făcut dovada faptului că la momentul încheierii căsătoriei, în anul 1982, reclamanta a fost cea care a avut libretele, în sumă de 5000 lei.

Cu privire la suma de 3030 lei instanța de apel a obligat recurentul pârât raportat la faptul că la instanța de fond a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, motiv pentru care această obligație există în continuare.

Pentru aceste motive solicită respingerea motivelor de recurs formulate de către recurentul pârât și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Față de neîndeplinirea obligației achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina recurentei reclamante solicită anularea recursului, strict pe motive materiale.

Curtea, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de faṭǎ:

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., astfel cum a fost precizată la data de 11.06.2012, reclamanta O. (fostă I.) M., în contradictoriu cu pârâtul I. S., a solicitat împărțirea bunurilor dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, urmând ca instanța să constate că: I. foștii soți au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri:

- un drept de creanță în echivalent la data formulării cererii, în valoare de 70.000 lei, ce reprezintă cota parte din valoarea de cumpărare a apartamentului situat în C. ., ..B, ., conform contractului nr.23 încheiat de pârât pe 21.10.1975, diferența din prețul neachitat, sumă pe care părțile au achitat-o în timpul căsătoriei, în perioada 1982-1989;

- un drept de creanță în sumă de 100.000 lei, ce reprezintă sulta achitată de pârât către fosta sa soție, în urma sentinței de partaj, datorie pe care soții au achitat-o din veniturile comune în anul 1985;

- un imobil casă de locuit, compus din 6 camere, 2 băi, o bucătărie, 2 holuri, situat în loc.Valu Lui T., jud.C., construit de soți în anii 1993-1994, pe terenul proprietatea pârâtului;

- suma de 15.000 lei, reprezentând contravaloarea unui împrumut CAR, contractat cu pârâtul de la ITC, bani investiți în cota parte din prețul autoturismului OLCIT SPECIAL, cumpărat cu suma de 65.000 lei în anul 1983;

II. de la data separației în fapt, 2010, pârâtul îi reține fără drept următoarele bunuri proprii: o canapea extensibilă, valoare 650 lei, un covor valoare 176 lei, o perdea valoare 70 lei, total valoare 896 lei.

III. foștii soți au dobândit aceste bunuri în cote egale de ½, reclamanta solicitând:

- obligarea pârâtului să îi plătească cu titlu de drept de creanță suma de 35.000 lei, echivalent la data formulării cererii raportat la cota inflației, ce reprezintă cota parte din prețul apartamentului proprietatea pârâtului, conform contractului de împrumut nr.23 din 21.10.1975, achitat de foști soți în perioada 1982-1989,

- obligarea pârâtului să îi plătească cu titlu de drept de creanță suma de 15.000 lei, echivalent la data formulării cererii, ce reprezintă cota parte din prețul autoturismului marca Oltcit Special,

- obligarea pârâtului să îi plătească cu titlu de drept de creanță suma de 3.000 euro, echivalentul muncii depuse cu ocazia lucrărilor de construire a imobilului din Valu Lui T.,

- obligarea pârâtului să îi plătească cu titlu de drept de creanță suma de 12.000 euro, echivalentul muncii din gospodărie și obligațiile comunității de bunuri pe care le-a suportat singură în toți anii de căsătorie, când pârâtul nu a contribuit cu niciun leu la aceste obligații,

- obligarea pârâtului să îi plătească cu titlu de drept de creanță suma de 50.000 lei, echivalent la data formulării cererii, ce reprezintă cota de ½ din sulta achitată fostei soții,

- obligarea pârâtului să îi plătească bunurile proprii în valoare de 896 lei,

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1982, iar prin sentința civilă nr._ din 5 septembrie 2011 a Jud.C., dosar nr._/212/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei. La data desfacerii căsătoriei, pârâtul era în proces de partaj cu fosta lui soție, iar reclamanta a adus în apartamentul din litigiu bunurile sale proprii.

Pârâtul a dobândit apartamentul în litigiu prin contractul de împrumut nr. 23 din 21.10.1975. La data încheierii căsătoriei din prețul total de circa 140.000 lei a fost achitată suma de 70.000 lei. Ambii soți erau încadrați în muncă. Pârâtul a achitat împrumutul în rate lunare prin reținere pe statul său de plată, reclamanta nu primea niciun leu din veniturile pârâtului, fiind singura care plătea toate cheltuielile menajului.

Sulta de 100.000 a fost plătită fostei soții în timpul căsătoriei, aceasta fiind o datorie personală a pârâtului, nu reprezenta o obligație comună de plată.

Privitor la suma de 15.000 lei, reclamanta a arătat că a restituit singură acel împrumut, fără contribuția pârâtului.

Cu privire la suma de 3.000 euro, a arătat că s-a implicat cu munca și efortul propriu în lucrările de construire, amenajare și dare în folosință a imobilului și suporta cheltuieli de menaj ale ambelor imobile.

Cu privire la suma de 12.000 euro, a învederat efortul său fizic și mental irosit în 25 de ani, suprasolicitările la care a fost supusă prin muncă fizică și mentală.

Cu privire la bunurile proprietate personală, a arătat că pârâtul a semnat un angajament că i le plătește dar nu s-a conformat.

În probațiune, reclamata au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, expertize contabile și a depus la dosar, în copii, sentința

de divorț, adeverința de salariu pentru reclamantă, adeverință de la locul de muncă al reclamantei privind reținerile CAR.

În drept, a învederat disp.art.319, 320 N.C.Civ și art.673 C.p.civ.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, dar a depus în probațiune înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei testimoniale.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, la solicitarea instanței, și adeverința din partea Primăriei Valu Lui T. cu privire la bunurile imobile ale pârâtului și titlurile de proprietate aferente, proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială, fiind audiați martorii T. V., P. R., V. I. G., și proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv actualizarea sumelor cerute în lei cu rata inflației (f.182- 185).

Reclamanta a formulat concluzii scrise.

Prin sentința civilă nr.5999/29.05.2014 Judecătoria C. a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta O. M. (fostă I.).

A constatat că reclamanta are față de pârât:

1. un drept de creanță pentru cota parte de 1/2 a sumei de 70.000 lei, respectiv 35.000 lei (13.376,86 lei actualizat cu rata inflației), reprezentând parte din prețul imobilului apartament nr.58, situat în C., ., ., etaj 3, județ C., proprietatea personală a pârâtului, achitat împreună, în timpul căsătoriei, în perioada 1983-1992;

2. un drept de creanță, până la concurența sumei de 17.500,00 lei (6.688,43 lei actualizat cu rata inflației), reprezentând cota parte de 1/2 a datoriei efectiv achitate de părți în anul 1986, cu titlul sultă către fosta soție a pârâtului;

3. un drept de creanță în cuantum de 946,00 lei, reprezentând suma la plata căreia s-a obligat pârâtul până la sfârșitul lunii noiembrie 2010, dar nerestituită în fapt,

4. de drept de creanță în suma de 3.000 euro, echivalentul muncii depuse cu ocazia lucrărilor de construire a imobilului din Valu Lui T..

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 21.011,29 lei și suma de 3.000 euro, defalcată după cum urmează:

1. 13.376,86 reprezentând parte din prețul actualizat cu rata inflației al imobilului apartament nr.58, situat în C., ., ., etaj 3, județ C.;

2. 6.688,43 lei reprezentând cota parte de 1/2 a datoriei efectiv achitate de părți în anul 1986, cu titlul sultă către fosta soție a pârâtului, actualizate cu rata inflației;

3. 946,00 lei reprezentând suma la plata căreia s-a obligat pârâtul până la sfârșitul lunii noiembrie 2010, dar nerestituită în fapt,

4. 3.000 euro, echivalentul muncii depuse cu ocazia lucrărilor de construire a imobilului din Valu Lui T..

A respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind alte drepturi de creanță.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei sumei de 4030 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând, în parte, taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că cererea de partaj a bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei fiind introdusă după . Codului civil, este supusă dispozițiilor art.669-686 din Codul civil, potrivit art.66 alin.2 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.

Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt ce va fi expusă, instanța a apreciat întemeiata în parte acțiunea, pentru următoarele considerente:

Reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la data de 30.12.1982, conform certificatului de căsătorie . nr._ (fila nr.9, din dosarul nr._/212/2010 atașat), divorțul fiind pronunțat prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2010.

La data încheierii căsătoriei, imobilul apartament nr.58, situat în C., ., ., etaj 3, județ C. constituia bun propriu al pârâtului.

Conform Titlului de Proprietate nr._/06.06.1978, imobilul apartament nr.58, situat în C., ., ., etaj 3, județ C. a fost dobândit de pârâtul I. S. împreună cu I. Melat (fosta soție), în urma încheierii contractului de împrumut nr.23/21.10.1975, deci cu șapte ani înainte de încheierea căsătoriei cu reclamanta (filele nr.80-81). Valoarea de achiziție a imobilului, astfel cum aceasta este menționată în Contractul de Construire nr._/11.10.1975 este de 109.035,00 lei, din care s-a achitat un avans de 39.035,00 lei (37.835 pentru locuință plus 1.200,00 lei prețul anexelor gospodărești), iar pentru diferența de 70.000,00 lei s-a încheiat Contractul de Împrumut nr.23/21.10.1975 (filele nr.83 – 84, din dosar).

În urma divorțului dintre I. S. și I. Melat, imobilul a fost atribuit pârâtului din prezenta cauză, cu obligarea corespunzătoare a acestuia la plata sultei către fosta soție. Plata unor sume cu titlul de sultă la care pârâtul a fost obligat către fosta soție, numita I. Melat (V., după desfacerea căsătoriei), rezultă din procesele verbale încheiate în cadrul dosarului de executare nr.436/1986 privind punerea în executare a sentinței civile nr.6196/17.09.1985 pronunțate de Judecătoria C. și a deciziei civile nr.1277/03.12.1985 pronunțate de Tribunalul C.. Din cuprinsul proceselor verbale menționate, instanța a reținut că: Proces Verbal încheiat la data de 16.06.1986 (fila nr.86) -la data de 16.06.1986, debitul total pe care pârâtul îl datora fostei soții era de 67.319,55 lei (fila nr.86); -la aceeași dată, s-a restituit către fosta soție suma de 25.000 lei; -până la data de 15.07.1986 urma să fie achitată suma de 10.000 lei; Proces Verbal încheiat la data de 02.12.1986 (fila nr.98): -la data de 02.12.1986, debitul total pe care pârâtul îl datora fostei soții era de 42.320,00 lei (fila nr.86); -la aceeași dată, s-a restituit către fosta soție suma de 10.000 lei; -în procesul verbal s-a consemnat împrejurarea că fosta soție a pârâtului a renunțat la încasarea diferenței de 32.320,00 lei și că a

renunțat la executarea silită a acestei diferențe, considerând compensată această sumă cu alte datorii reciproce; -prin același proces verbal s-a consemnat executarea sentinței civile nr.6196/17.09.1985 pronunțate de Judecătoria C. și a deciziei civile nr.1277/03.12.1985 pronunțate de Tribunalul C..

Prin urmare, din analiza conținutului proceselor verbale încheiate cu ocazia punerii în executare a celor două hotărâri judecătorești, instanța a reținut achitarea în timpul căsătoriei părților doar a sumei de 35.000,00 lei cu titlul sultă, către fosta soție a pârâtului.

Din declarația martorului T. V. (fila nr.140), instanța a mai reținut că reclamanta s-a împrumutat la CAR pentru a renova apartamentul.

Din declarația martorului P. R. (fila nr.141) s-a reținut că, după căsătorie, reclamanta a locuit în apartamentul pe care pârâtul l-a dobândit în urma partajului cu prima soție și, pentru a achita sulta cuvenită acesteia, reclamanta a contractat un împrumut la CAR, aproximativ 15.000 – 20.000 lei, care i-a fost reținut ulterior din salariu, conform ștatelor de plată. Existența acestui împrumut îi este cunoscută martorului pentru motivul că acesta și reclamanta se girau reciproc pentru obținerea pe această cale a unor sume de bani. În plus, sumele împrumutate de reclamantă de la CAR sunt confirmate prin Adeverința înregistrată sub nr.5509/28.07.2011 emisă de RATC C., angajatorul reclamantei (fila nr.12). Din înscrisul menționat rezultă cu claritate că începând cu luna decembrie a anului 1982, reclamantei i-au fost reținute din veniturile salariale sume reprezentând rate CAR RATC IFN.

Instanța a constatat că reținerea cotelor părți din sumele împrumutate de la CAR este una cursivă în perioada decembrie 1982 – noiembrie 1994, fiind apoi reluată cu aceeași cursivitate pe perioada octombrie 1995 – decembrie 1998. Or, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr._ pronunțate de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2010 și din certificatul de căsătorie . nr._ (fila nr.89), părțile s-au căsătorit la data de 30.12.1982.

Instanța a prezumat că împrumutarea acestor sume s-a făcut tocmai pentru a achita prețul apartamentului situat în C., ., ., etaj 3, apartament 58, proprietatea personală a pârâtului, dar pe care soții l-au achitat împreună în timpul căsătoriei în perioada 1983-1992.

Potrivit Adeverinței eliberate de RATC C. și înregistrată sub nr.5251/26.07.2011, în perioada 12.02.1980 – 01.03.1999, reclamanta a fost angajata acestei regii cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, realizând venituri salariale (filele nr.10-11, din dosar).

Din interogatoriul administrat (fila nr.121), instanța a reținut că, potrivit răspunsului la întrebarea nr.1, pârâtul recunoaște împrejurarea că, la data încheierii căsătoriei, reclamanta era încadrată în muncă, fiind angajată neîntrerupt cu venituri salariale lunare până la data pensionării, după care a beneficiat de pensie pentru vechime și limită de vârstă (fila nr.121).

A fost înlăturată apărarea pârâtului întemeiată pe vânzarea terenurilor întrucât, așa cum el însuși recunoaște prin răspunsul la întrebarea nr.4 din interogatoriu, niciodată nu a pus veniturile împreună cu cele ale soției (fila nr.129). pe de altă parte, sumele astfel obținute au regimul unui bun propriu, având în vedere că terenurile vândute de pârât aveau un astfel de regim juridic. În plus, vânzarea terenurilor a fost realizată, astfel cum rezultă din data încheierii vânzărilor, în anul 2007, în timp ce edificarea construcției din localitatea Valu lui T. datează din anii 1993-1995. De exemplu, autorizația pentru executarea lucrării este datată 25.09.1990 (fila nr.196, din dosar).

Instanța nu a reținut ca relevantă pentru stabilirea contribuției părților declarația martorului V. I. G. (fila nr.147), potrivit cu care veniturile pârâtului erau mai mari cu 30% decât cele ale reclamantei, aspect cunoscut martorului întrucât factorul poștal lăsa mandatele de pensie la martor, deoarece nu doar veniturile realizate din pensie trebuie avute în vedere în stabilirea contribuției, ci și alte venituri, bunuri și chiar munca în gospodărie depusă de părți.

Însă, instanța a reținut că munca femeii în gospodărie constituie o componentă a contribuției la dobândirea bunurilor comune.

Deși prin răspunsurile formulate la interogatoriu pârâtul a negat că la momentul căsătoriei reclamanta a venit cu dotă de la familia sa, că a avut carnete CEC, că a adus mobilă de dormitor și covoare, sau că ar fi contribuit la munca brută și de gospodină cu ocazia edificării construcției din localitatea Valul lui T., această poziție procesuală este contrazisă prin probatoriul administrat în cauză.

Astfel, din declarația martorului P. R., instanța a reținut că martorul a confirmat existența dotei reclamantei la încheierea căsătoriei, dotă cuprinzând plăpumi, un dormitor, saltele de lână, bijuterii, covor persan și două cecuri de 5000 lei. Instanța a constatat că existența celor două livrete CEC este probată de reclamantă prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele nr.113 -117), din care rezultă că pe numele reclamantei au fost depuse sume încă din anul 1978. Din consemnările înscrise în livretul CEC nr._ rezultă că, în anul 1983, soldul contului deschis pe numele reclamantei era de 5129,85 lei. De asemenea, din consemnările înscrise în livretul CEC nr._ rezultă că, în anul 1980, soldul aceluiași cont era de 5100 lei (filele nr.115-116). De asemenea, mobilierul pentru dormitor, element al dotei, este probat prin factura și chitanța emise pe numele reclamantei, datate 19.01.1982 (fila nr.120, din dosar).

Din declarația martorului P. R. (fila nr.141), instanța a mai reținut că, după anii 1990, părțile au început construirea unui imobil în localitatea Valu lui T., reclamanta fiind cea care se îngrijea de coordonarea muncitorilor care realizau lucrarea. De asemenea, martorul cunoaște faptul că, anterior divorțului, părțile au înstrăinat un autovehicul marca Oltcit, iar în anul 2006 au renovat în întregime apartamentul, fiind schimbat și mobilierul din camera reclamantei. Reclamanta era cea care se ocupa de piață, casă și igiena casei.

Prin urmare, cu privire cota de contribuție în achitarea restului de preț al apartamentului și achitarea sultei către fosta soție a reclamantului, instanța a reținut o cotă de 50%, dând eficiență prezumției privind egalitatea soțiilor în drepturi și obligații comune.

De asemenea, instanța a apreciat întemeiată solicitarea reclamantei în a evalua contribuția acesteia la construirea bunului propriu al pârâtului, imobilul casă de locuit din Valu lui T., la suma de 3.000 euro, pentru care aceasta are față de pârât un drept de creanță.

Cu toate acestea, instanța nu a luat în considerare susținerea reclamantei privind existența în patrimoniul acesteia a unui drept de creanță de 12.000 euro pentru munca sa fizică și psihică în cei 25 de ani de căsătorie, întrucât contribuția reclamantei la susținerea căsătoriei a fost avută în vedere de instanță în ansamblu, la stabilirea cotei de contribuție.

Prin urmare, cu privire la sulta achitată și achitarea ratelor la contractul de împrumut pentru apartament, instanța a reținut o cotă de contribuție a reclamantei de 50%, corespunzător unor drepturi de creanță față de pârât, având în vedere că imobilul apartament este bun propriu al pârâtului, iar obligația de plată a sultei este o obligație personală a pârâtului.

Cu privire la împrumutul CAR pentru achiziționarea autovehiculului Oltcit, s-a reținut că, potrivit declarației martorului P. R., părțile au avut un autoturism marca Oltcit pe care l-au înstrăinat înainte de divorț (fila nr.141, din dosar). Existența acestui bun în patrimoniul celor doi soți rezultă și din procesul verbal încheiat la data de 17.07.1987 cu privire la evenimentul rutier în care a fost implicat pârâtul la data de 30.05.1987, în timp ce conducea acest autovehicul (fila nr.194, din dosar).

Instanța a reținut că și martorul V. I. G. confirmă existența autovehiculului care a fost achiziționat la mai puțin de 10 ani de la mutarea în imobil (fila nr.147). Or, cum din actul adițional nr.1/1977 la contractul de construire nr._ (fila nr.85, din dosar) rezultă că termenul pentru predarea imobilului apartament nr.58, situat în C., ., ., etaj 3, județ C. a fost 28.02.1977, rezultă că autoturismul marca Oltcit a fost achiziționat în timpul căsătoriei cu reclamanta.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu claritate existența acestui bun în patrimoniul comun al soților, dar și vânzarea acestuia în timpul căsătoriei, fără a se face dovada unui împrumut contractat special de reclamantă pentru a achita prețul bunului la achiziționarea acestuia. Prin urmare, instanța a constatat că nu s-a dovedit existența dreptului de creanță astfel pretins.

Cu privire la actualizarea sumelor în lei, având în vedere raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil desemnat în cauză B. M. (filele nr.182 - 185), faptul că până la data de 01.10.1990 nu a existat inflație în România și că indicele prețului de consum afișat de Institutul Național de S., având ca perioadă de referință februarie 2012 – octombrie 1990, a fost de_/09%, prima instanță a reținut că: -suma de 35.000 lei actualizată, reprezentând cota parte din prețul apartamentului achitat de părți în timpul căsătoriei, în perioada 1983 – 1992, este de 13.376,86 lei, iar suma de 50.000 lei actualizată, reprezentând ½ din sulta achitată de părți fostei soții a pârâtului este de 19.110,00 lei.

Cu privire la bunurile mobile în valoare de 946,00 lei, s-a reținut că, prin înscrisul sub semnătură privată denumit tabel cu lucrurile personale încheiat la data de 23.10.2010, pârâtul recunoaște existența unor bunuri mobile în valoare de 946,00 lei și s-a angajat să achite această sumă reclamantei până la sfârșitul lunii noiembrie 2010 (fila nr.139, fila nr.149 depus în original). Existența angajamentului asumat de pârât prin înscrisul menționat, dar și nerespectarea acestui angajament de către acesta sunt confirmate și de martorul P. R. (fila nr.141).

În privința cheltuielilor de judecată instanța a avut în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii, disp.art.276 Cod proc.civ., precum și faptul că reclamanta a probat efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 8068,30 lei, din care suma de 7068 lei reprezentând taxa judiciara de timbru, 0,30 lei timbru judiciar și suma de 1.000 lei, onorariu expert, fără a face dovada achitării onorariului de avocat cerut. Deși în fapt, aferent taxei judiciare de timbru, suma corectă de plată era de 7058,72 lei, reclamanta achitând în plus o diferență, s-a apreciat că stabilirea cheltuielilor de judecată de repartizat între părți se raportează la suma corectă de achitat, fiind, deci, efectuate cheltuieli de judecată datorate de 8060,02 lei.

1. În termen legal, împotriva sentinței civile nr.5999/29.05.2014 au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul.

1). Reclamanta O. M. a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

a). În mod greșit s-a reținut că cererea sa de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 14.02.2012 sub nr._ al Judecătoriei C., corect fiind nr._ din data de 29.02.2012. Prin urmare, se impune ca prin admiterea apelului să fie reformată hotărârea în sensul înlăturării oricăror alte observații care nu privesc dosarul în cauză.

b). Instanța de fond a reținut în mod greșit că ar fi cerut prin acțiune să se constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un imobil casă de locuit compus din 6 camere, 2 băi, o bucătărie, 2 holuri situat în localitatea Valu lui T., jud.C., în realitate ea solicitând constatarea unui drept de creanță în valoare de 3000 euro reprezentând munca depusă la construirea acestei case de locuit, edificată pe terenul proprietatea pârâtului. Apelanta-reclamantă a solicitat reformarea hotărârii și sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât instanța i-a recunoscut dreptul de creanță pretins.

c).Pârâtul trebuia obligat să-i plătească și suma de 15.000 lei, reprezentând dreptul de creanță pentru cota parte din prețul autoturismului Oltcit Special, câtă vreme ea a contribuit cu această sumă la achitarea prețului total de 65.000 lei, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar (adeverință eliberată de RATC) și din declarația martorei P. R..

d). Pentru drepturile de creanță reprezentând cota parte de ½ din diferența de preț al apartamentului și cota parte de ½ din sulta achitată de pârât fostei soții pârâtul îi datora suma de 33.286,86 lei (13.376,68 lei + 19.110 lei), câtă vreme prin expertiza financiar contabilă s-a stabilit valoarea actualizată a cotei de ½ din suma de 100.000 lei (sulta achitată de pârât fostei soții din veniturile comune) ca fiind de 19.1100 lei, sumă ce nu se regăsește în dispozitivul hotărârii. În aceste condiții, suma de 6688,43 lei menționată în dispozitiv neavând corespondent în motivarea hotărârii, trebuie înlăturată prin admiterea apelului, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 19.110 lei, reprezentând ½ din datoria proprie a pârâtului în urma partajului cu fosta soție.

e). Expunerea de motive a cererii de chemare în judecată și probele administrate (înscrisuri, declarația martorei P. R., răspunsul pârâtului la interogatoriu) o îndreptățeau la recunoașterea unui drept de creanță în valoare de 12.000 euro împotriva pârâtului și pentru munca depusă în gospodărie în perioada 1982-2010, în condițiile în care a obținut venituri considerabile din munca de contabil, a contribuit la îmbunătățirea nivelului de trai al intimatului-pârât prin eforturi proprii, bunuri și bani personali, a achitat cota parte din pensia de întreținere datorată de intimatul-pârât copilului minor rezultat din căsătoria anterioară, a mobilat apartamentul proprietate personală a intimatului-pârât, devenit ulterior domiciliu comun, cu dota primită de la familia ei în anul 1982, a adus două carnete CEC de 5000 lei și bijuterii în anul 1982. Deși intimatul-pârât s-a îmbogățit pe baza muncii, a eforturilor și a contribuției sale, și este unanim acceptat că munca femeii în gospodărie îi dă dreptul acesteia să solicite și să obțină cota de ½ la împărțirea bunurilor dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, instanța de fond a motivat foarte succint respingerea cererii sale privind plata sumei de 12.000 euro.

Urmare a admiterii apelului, reclamanta a solicitat și cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea cheltuielilor neacordate la fond -4030 lei diferență taxă de timbru, cât și cheltuielile cauzate în acest proces, potrivit chitanțelor depuse la dosar.

În drept, și-a întemeiat apelul pe disp.art.282, 296 și 274 C.proc.civ., iar în probațiune a înțeles să se prevaleze de dovezile aflate în dosarul de fond.

2). Pârâtul I. Șefchet a arătat în motivarea propriului apel că instanța de fond a pronunțat hotărârea luând în considerare doar afirmațiile reclamantei, fără a avea în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și declarația martorului audiat la propunerea sa, din care a rezultat că apartamentul a fost achitat cu bani proprii, proveniți din veniturile sale și economiile avute, iar suma de bani achitată cu titlu de sultă către fosta soție provine din lichidarea unui depozit CEC al său, reclamanta neavând nicio contribuție.

Cu privire la bunurile mobile în valoare de 946 lei, apelantul-pârât a arătat că este de acord să restituie în natură reclamantei canapeaua extensibilă, un covor și o perdea.

De asemenea, a susținut că în mod greșit instanța de fond a constatat dreptul de creanță al reclamantei pentru suma de 3000 euro, deoarece aceasta nu a avut nicio contribuție financiară și nu a asigurat menajul muncitorilor care au efectuat lucrările la imobilul din Valu lui T.. Echipa de muncitori a fost angajată de el și nu s-a obligat prin convenția încheiată să le asigure masa, astfel că reclamanta nu avea de ce să le asigure menajul. În plus, martorii audiați la propunerea reclamantei au relatat doar ceea ce au cunoscut de la aceasta și nu au fost niciodată în imobilul din . cel din Valu lui T..

Pentru aceste motive, apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantei prin rejudecarea pricinii.

În drept a invocat disp.art.282 C.proc.civ., iar în susținerea căii de atac a solicitat administrarea probelor cu interogatoriu, acte și martori.

Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2014 în cadrul dosarului civil nr.4._, soluționat prin sentința civilă nr.5999 din 29.05.2014 pronunțată de Judecătoria C., reclamanta O. (fostă I.) M., în contradictoriu cu pârâtul I. S. a solicitat instanței completarea dispozitivului sentinței civile menționate, în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 4.000 lei, reprezentând contravaloare onorarii avocat, achitate de reclamantă pentru asistența judiciară acordată în acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial – dosar civil 4._ .

În motivarea cererii au fost invocate următoarele argumente:

Suma solicitată este aferentă perioadei ianuarie 2012-mai 2014, cât a durat procesul la instanța de fond, conform contractelor de asistență juridică, încheiate în această perioadă cu dna avocat D. I., reprezentantul Cabinetului de Avocat D. I.

Prin sentința civilă nr.5999 din 29 mai 2014, instanța de fond a soluționat cererea reclamantei, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial – dosar civil 4._ . În baza probelor administrate instanța a dispus: admiterea în parte a cererii formulate, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.011,29 lei și a sumei de 3000 EURO, defalcate după cum urmează: suma de 13.376 lei, reprezentând 1/2 parte din prețul actualizat cu rata inflației al imobilului apartament nr.58, situat în C., ., . B, etaj 3, județ C.; suma de 6.688,43 lei, reprezentând cota parte de 1/2 a datoriei efectiv achitate de părți în anul 1986, cu titlul sultă către fosta soție a pârâtului, actualizate cu rata inflației; suma de 946 lei, sumă la plata căreia s-a obligat pârâtul până la sfârșitul lunii noiembrie 2010, dar nerestituită în fapt; suma de 3000 EURO echivalentul muncii depuse cu ocazia lucrărilor de construire a imobilului din Valu lui T..

Instanța a mai dispus și obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4.030,00 lei, din care 1000,00 lei, contravaloare expertiză financiar contabilă și 3.030,00 lei reprezentând contravaloare taxă de timbru parțial (sumă totală achitată de reclamantă – 7.058,72 lei).

În conținutul acțiunii introductive, cât și în concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei la data de 11 februarie 2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului și la contravaloarea onorariilor de avocat, în sumă de 4.000 lei, ce acoperă o activitate de prestarea serviciilor juridice în perioada ianuarie 2012-mai 2014. Deoarece s-au pus concluzii pe fondul cauzei la data de 26 mai 2014 și reclamanta nu a putut participa la dezbateri din motive medicale, a împuternicit-o pe dna avocat D. I., să îi reprezinte interesele în toate demersurile ce implică soluționarea cauzei. Însă, la dezbaterile în fond, dna avocat nu a avut asupra ei chitanțele în original pentru sumele reprezentând onorariile de avocat achitate de reclamantă, în baza contractelor de asistență juridică nr.5 din 12 ianuarie 2012 și cu nr.33 din 22 iulie 20i3. Potrivit contractelor menționate, reclamanta a achitat contravaloarea prestărilor de servicii juridice, astfel: chitanța nr._ din 13 ianuarie 2012, suma de 1000 lei; chitanța nr._ din 17 februarie 2012, suma de 1000 lei; chitanța nr._ din august 2013, suma de 2000 lei.

Reclamanta a mai învederat că depune atașat cererii formulate chitanța nr._ din iunie 2014, pentru suma de 1.000 lei.

S-a mai arătat că, deși instanța de fond a admis în parte acțiunea, reclamanta solicită totuși ca instanța să constate că este îndrituită să primească înapoi de la pârât și aceste cheltuieli în sumă totală de 5.000 lei, întrucât acesta a căzut în pretenții.

În drept, reclamanta a invocat art.444 din NCPC, cu art.453 din același cod.

În probațiune, reclamanta a propus proba cu înscrisuri, reprezentând chitanțele prin care ar dovedi achitarea contravalorii prestațiilor de servicii juridice și a solicitat atașarea dosarului civil nr._ .

Legal citat, reclamantul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță spre a formula apărări.

Potrivit rezoluției instanței, a fost atașat dosarul civil nr._ .

Prin sentința civilă nr.7851/22.07.2014 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect completare dispozitiv și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu titlu preliminar, instanța de fond a precizat că nu poate reține în considerentele prezentei hotărâri incidența în speță a art.453 din Legea nr.134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, invocat de reclamantă, întrucât cauza care a format obiectul dosarului civil nr._ a fost soluționată potrivit dispozițiilor Codului de Procedură Civilă din 1865.

Pe fondul cererii, raportând disp.art.276 C.proc.civ. la considerentele expuse în sentința civilă nr.5999 din 29 mai 2014 cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a apreciat că cererea privind completarea dispozitivului acestei sentințe este neîntemeiată, deoarece: instanța s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, nefiind deci îndeplinită exigența impusă de art.444 alin.1 C.proc.civ.; la data pronunțării nu s-a făcut dovada cheltuielilor solicitate în prezenta cauză.

Astfel, s-a reținut că reclamanta însăși a învederat instanței că, cu ocazia dezbaterile în fond, dna avocat nu a avut asupra sa chitanțele în original pentru sumele reprezentând onorariile de avocat achitate de reclamantă, în baza contractelor de asistență juridică nr.5 din 12 ianuarie 2012 și cu nr.33 din 22 iulie 2013. S-a apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta nu a putut participa la dezbateri din motive medicale, atâta timp cât aceasta a împuternicit-o pe dna avocat D. I. să îi reprezinte interesele în toate demersurile ce implică soluționarea cauzei. Neglijența recunoscută chiar de reclamantă în privința depunerii dovezilor existenței și întinderii cheltuielilor făcute, nu poate fi reparată prin obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată evidențiate în chitanțele aferente plăților onorariilor avocațiale. Mai mult chiar, s-a reținut că, spre deosebire de Noul Cod de Procedură Civilă care prin art.452 limitează depunerea dovezilor privind existența și întinderea cheltuielilor de judecată cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, vechiul cod nu prevedea o astfel de condiționare – drept pentru care se admitea că dovezile în discuție puteau fi depuse la dosar până la pronunțarea

soluției. Or, deși dezbaterile asupra fondului cauzei 4._ au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2014 și instanța a amânat pronunțarea pentru 29.05.2013, când a pronunțat soluția, reclamanta nu a înțeles să depună la dosar chitanțele nici după rămânerea în pronunțare, deși avea această posibilitate, având în vedere că judecarea cauzei s-a făcut conform vechiului cod de procedură civilă.

1. Reclamanta O. M. a declarat apel și împotriva sentinței civile nr.7851/22.07.2014.

Reluând expunerea de motive a cererii depuse la instanța de fond, apelanta-reclamantă a arătat că soluția criticată este nelegală și netemeinică deoarece, prin admiterea în parte a cererii sale având ca obiect sistare comunitate de bunuri, trebuia să i se acorde cel puțin o cotă parte și din cheltuielile cu onorariul de avocat în sumă de 4000 lei.

A precizat că în mod greșit s-a reținut că instanța s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, câtă vreme ea a cerut cheltuieli reprezentând taxă de timbru, onorariu expertiză și onorariu avocat, iar prin hotărârea asupra fondului i s-au acordat în cotă parte doar taxă de timbru și onorariu expert, fără ca în dispozitiv să existe mențiunea respingerii cheltuielilor reprezentate de onorariul avocatului. A mai arătat apelanta că în sarcina pârâtului cad și aceste cheltuieli, astfel că instanța trebuia să i le acorde, câtă vreme dovezile de plată existau la data pronunțării hotărârii, iar depunerea lor cu întârziere a fost motivată prin cererea de completare dispozitiv.

Pentru toate aceste motive, apelanta-reclamantă a solicitat modificarea în tot a hotărârii de respingere a cererii de completare dispozitiv, în sensul admiterii acestei cereri cu obligarea pârâtului să achite toate cheltuielile de judecată (onorariu avocat) sau măcar o cotă din ele, precum și cheltuielile efectuate cu prezenta cerere, reprezentând onorariul de avocat în sumă de 1000 lei, în baza dovezilor atașate la dosar.

În drept a invocat disp.art.281² și 274 C.proc.civ., iar în probațiune a depus, în copie, înscrisuri reprezentând acțiune introductivă, concluzii scrise, chitanțe de plată a onorariului de avocat în sumă de 4000 lei în perioada 13 ianuarie 2012-20 august 2013, chitanța de plată a onorariului de avocat în sumă de 1000 lei pentru cererea de completare dispozitiv, adeverință medicală și procură judiciară.

La termenul de judecată din 03.02.2015, tribunalul a luat act că apelanta-reclamantă nu a solicitat, în condițiile art.292 C.proc.civ., administrarea de probe noi în calea de atac. Totodată, pentru considerentele expuse în încheierea de amânare a pronunțării, a respins probele solicitate de apelantul-pârât.

Soluṭionând pe fond cauza, Tribunalul Constanṭa a pronunṭat decizia civilǎ nr.179 din 10 februarie 2015 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta O. M. ȋmpotriva senitnṭei civile nr. 5999 din 29 mai 2014 ṣi a sentinṭei civile nr.7851 din 22 iulie 2014 pronunṭatǎ de aceeaṣi judecǎtorie, ȋn contradictoriu cu pârâtul I. Șefchet.

A fost admis apelul declarat de pârâtul I. Șefchet ȋmpotriva sentinṭei civile nr. 5999 din 29 mai 2014 pronunṭatǎ de Judecǎtoria Constanṭa ȋn contradictoriu cu reclamanta O. M..

A fost schimbată în parte sentinṭa civilǎ apelatǎ, ȋn sensul cǎ a fost obligat pârâtul sǎ restituie reclamantei ȋn naturǎ bunurile mobile personale constând ȋn: o canapea extensibilǎ (650) lei, un covor (176= lei și o perdea (70) lei.

S-a constatat cǎ reclamanta are faṭǎ de pârât un drept de creanṭǎ pentru cota parte de ½ a sumei de 70.000 lei, respectiv 35.000 lei (13.376,86 lei actualizat cu rata inflaṭiei), reprezentȃnd parte din preṭul imobilului apartament nr.58, situat ȋn Constanṭa, ., ., ., proprietatea personalǎ a pȃrȃtului, achitat ȋmpreunǎ, ȋn timpul cǎsǎtoriei, în perioada 1983-1992.

A fost obligat pȃrȃtul sǎ plǎteascǎ reclamantei suma de 13.376,86 lei reprezentȃnd parte din preṭul actualizat cu rata inflaṭiei al imobilului apartament nr.58, situat ȋn Constanṭa, ., ., ..

Au fost respinse ca neȋntemeiate capetele de cerere privind celelalte drepturi de creanṭǎ.

Pentru a pronunṭa aceastǎ hotǎrȃre instanṭa de apel a reṭinut urmǎtoarele:

1. Cu privire la apelul declarat de reclamanta O. M.:

La data naṣterii raporturilor juridice supuse dezlegǎrii ȋn acest proces, soților ȋn speṭǎ părți, li se aplicǎ regimul comunitǎṭii legale devǎlmaṣe, art.30 C.fam. stabilind cǎ bunurile dobȃndite ȋn timpul cǎsǎtoriei, de oricare dintre soṭi, sunt de la data dobȃndirii lor bunuri comune, ṣi soṭii au asupra bunurilor un drept de proprietate comunǎ ȋn devǎlmǎṣie ṣi la ȋncetarea stǎrii de indiviziune fiecare soṭ va primi o cotǎ parte ȋn funcṭie de contribuṭia fiecǎruia la dobȃndirea acestor bunuri.

De asemenea, sunt supuse partajului ṣi datoriile comune existente ȋn momentul realizǎrii ȋmpǎrṭelii .

Referitor la recunoaṣterea unui drept de creanṭǎ a reclamantei privitor la achiziṭionarea unui autoturism Oltcit ṣi cǎ ȋmprumutul a fost achitat pentru achiziṭionarea acestui autoturism dupǎ desfacerea irevocabilǎ a cǎsǎtoriei, instanṭa de apel a reṭinut cǎ nu s-a fǎcut dovada acestui ȋmprumut achitat dupǎ divorṭ, ȋn caz contrar va putea sǎ-și valorifice pretinsul aport doar prin pretinderea unei contribuṭii majoritare la dobândirea bunurilor comune.

În ceea ce priveṣte solicitarea reclamantei de a se constata ȋn favoarea sa un drept de creanṭǎ ȋn sumǎ de 1200 Euro, instanṭa de apel a apreciat cǎ nu se poate pretinde un asemenea drept.

Munca ȋn gospodǎrie prestatǎ de reclamantǎ contribuie la determinarea cotei de contribuṭie a soṭiei la dobȃndirea bunurilor comune, nicidecum la constatarea unui drept de creanṭǎ.

Nu a fost reṭinut de cǎtre instanṭa de apel motivul referitor la valoarea cotei pǎrṭi din sulta achitatǎ de pârât fostei soṭii, apreciind cǎ cererea reclamantei de constatare a unui drept de creanṭǎ pentru aceastǎ pretinsǎ datorie proprie a fostului soṭ, a fost ȋn mod greṣit admisǎ de prima instanṭǎ .

2 Cu privire la apelul declarat de paratul I. S. ȋmpotriva sentinṭei civile nr. 5999 din 29 mai 2014;

Instanṭa de apel a reṭinut cǎ ȋn mod corect a apreciat instanṭa de fond cǎ reclamanta este titulara unui drept de creanṭǎ reprezentȃnd ½ din ratele achitate pe timpul căsătoriei, pentru apartamentul bun propriu al pȃrȃtului.

Corect a fost admis ṣi capǎtul de cerere privitor la obligarea reclamantului de a-i restitui pȃrȃtului bunurile peronale.

Tribunalul Constanṭa a mai reṭinut cǎ ȋn mod nelegal instanṭa de fond a constatat cǎ reclamanta are un drept de creanṭǎ ȋn cotǎ de ½ din sulta achitatǎ de pȃrȃt fostei soṭii.

Cu privire la apelul declarat de reclamanta O. M. ȋmpotiva sentinṭei civile nr. 7851 din 22 iulie 2014 pronunṭatǎ de Judecǎtoria Constanṭa;

Pentru a pronunṭa aceastǎ hotǎrȃre, instanṭa de apel a reṭinut cǎ ȋn mod corect, instanṭa de fond a respins cererea reclamantei de completare a dispozitivului hotǎrȃrii date asupra fondului, ȋn sensul acordǎrii cheltuielilor de judecatǎ reprezentȃnd onorariu de avocat.

Respingerea cheltuielilor de judecatǎ a fost motivatǎ de nedovedirea cheltuielilor de judecatǎ de cel ȋn cauzǎ.

In termen legal, ȋmpotriva deciziei civile nr.179 din 10 februarie 2015, pronunṭatǎ de Tribunalul Constanṭa, au declarat recurs pǎrṭile din proces.

Recursul declarat de reclamanta O. M.;

Critica soluṭiei instanṭei de apel se referǎ la faptul cǎ nu i-au fost acordate urmǎtoarele sume:

-suma de_ Euro, reprezentȃnd contravaloarea muncii prestate de reclamantǎ ȋn gospodǎrie.

-1/2 din suma de 50.000 lei –reprezentȃnd datoria pȃrȃtului, achitatǎ din veniturile comune ale pǎrṭilor ȋn timpul cǎsǎtoriei.

-suma de 896 lei contravaloarea bunurilor personale ale reclamantei ṣi nu restituirea acestor bunuri, cum gerṣit a procedat instanṭa de apel.

-suma de 15.000 lei reprezentȃnd cota parte din preṭul autoturismului marca Oltcit, cumpǎrat de pârât pe numele său ṣi aceastǎ sumǎ de bani a fost datǎ ȋn completarea preṭului de achiziṭie de 65.000 lei, sumǎ care a fost ȋmprumutatǎ de recurentǎ de la CAR.

-suma de 3000 Euro reprezentȃnd echivalentul muncii depuse de cǎtre recurentǎ cu prilejul lucrǎrilor de ridicare a construcṭiei

Instanṭa de apel soluṭionȃnd cauza, nu i-a acordat pe lângă sumele menṭionate mai sus ṣi suma de 946,00 lei; greṣit a fost obligatǎ la plata cheltuielilor de judecatǎ.

Pentru cele relatate a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Recursul declarat de pârâtul I. Șefchet;

Motiveazǎ recursul arǎtând cǎ apartamentul proprietatea personalǎ a acestuia a fost achitat din banii proprii, proveniṭi din veniturile sale ṣi

economiile avute, reclamanta neavând nicio contribuṭie la dobândirea bunului ȋn litigiu.

Ȋmprejurarea cǎ diferenṭa de preṭ a fost achitatǎ ȋn timpul cǎsǎtoriei nu poate duce la concluzia cǎ reclamanta are un drept de creanṭǎ, atât timp cât s-a fǎcut dovada cǎ diferenṭa de preṭ a fost achitatǎ ȋn exclusivitate de cǎtre pârât, cu economiile avute ȋnainte de ȋncheierea cǎsǎtoriei ca a lichidat libretele CEC ȋn timpul cǎsǎtoriei.

Instanṭa de apel ȋn mod greṣit l-a obligat la plata cheltuielilor de judecatǎ avȃnd ȋn vedere faptul cǎ apelul reclamantei a fost respins.

A solicitat admiterea recursului ṣi rejudecȃnd sǎ fie respinsǎ acṭiunea reclamantei.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta recurentǎ O. M.,Curtea constatǎ urmǎtoarele:

Dupǎ soluṭionarea cererii de reexaminare a taxei de timbru pentru termenul de judecatǎ din data de 4 mai 2015, recurenta reclamantǎ O. (fostǎ I.) M. a fost citatǎ cu menṭiunea de a achita taxa de timbru ȋn sumǎ de 3472,80 lei ṣi 5 lei timbru judiciar.

Ȋn ṣedinṭa de judecatǎ din data de 4 mai 2015 apǎrǎtorul recurentei reclamante a ȋnvederat instanṭei cǎ partea pe care o reprezintǎ nu dispune de mijloace materiale ṣi nu ȋnṭelege sǎ achite taxa de timbru stabilitǎ ȋn cuantum de 3472,80 lei ṣi timbru judiciar ȋn sumǎ de 5 lei. Ȋn conformitate cu disp. art. alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificǎrile ulterioare, „cererile pentru soluționarea apelului sau recursului împotriva hotǎrârilor judecǎtorești se taxeazǎ cu 50% din taxa datoratǎ la suma contestatǎ, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani”.

Potrivit art. 11 din Legea nr.146/1997 instanṭa de judecatǎ a fixat taxa judiciarǎ de timbru ȋn cuantum de 3472,80m lei ṣi timbru judiciar de 5 lei și a citat recurenta cu menṭiunea obligǎrii achitǎrii taxei de timbru ȋn cuantum de 3472,80 lei ṣi timbru judiciar de 5 lei.

Recurenta nu a achitat taxa de timbru stabilitǎ ȋn sarcina sa, motivȃnd prin intermediul apǎrǎtorului cǎ nu ȋnṭelege sǎ achite ȋntrucȃt nu are posibilitǎṭi financiare.

Ȋn conformitate cu disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificǎrile ulterioare „neȋndeplinirea obligaṭiei de platǎ pȃnǎ la termenul stabilit se sancṭioneazǎ cu anularea cererii de recurs”.

Raportat la considerentele mai sus expuse, Curtea, ȋn baza art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997 va anula recursul ca netimbrat delcarat de recurenta O. M..

Analizȃnd motivele de recurs invocate de recurentul I. S., Curtea constatǎ cǎ este nefondat pentru urmǎtoarele:

Participarea soṭului neproprietar, ȋn speṭǎ a reclamantei la achitarea ratelor pentru apartament proprietatea personalǎ a pȃrȃtului, nu duce la schimbarea valorii juridice a bunului, transformȃndu-l din bun propriu ȋn bun comun. Un asemenea bun, cu toate cǎ au fost achitate o parte din rate ȋn timpul cǎsǎtoriei, nu poate fi considerat bun comun.

Ceea ce constituie bun comun sunt ratele achitate ȋn timpul cǎsǎtoriei pentru bunul propriu al pȃrȃtului, reclamanta avȃnd un drept de creanṭǎ de ½ din valoarea acestor rate.

Susṭinerea recurentului pȃrȃt potrivit cu care el achitat singur ratele la apartamentul proprietate personalǎ din economiile avute la CEC ȋnainte de ȋncheierea cǎsǎtoriei este nefondatǎ.

Ȋn primul rȃnd, astfel cum a reṭinut ṣi instanṭa de apel, acesta nu a formulat apǎrǎri cu privire la acest aspect; nu a depus ȋntȃmpinare ṣi nici cerere reconvenṭionalǎ pentru a se constata achitarea exclusivǎ a ratelor de cǎtre recurent.

De altfel, nu a depus la dosar libretele CEC pentru a face dovada achitǎrii integrale ȋn mod exclusiv a acestor rate de cǎtre el.

Avȃnd ȋn vedere disp. art. 30 Cod. Fam. care instituie o prezumṭie relativǎ de contribuṭie egalǎ a soṭilor la dobȃndirea bunurilor comune, Curtea constată cǎ ȋn speṭǎ pȃrȃtul nu a răsturnat această prezumție prin niciun mijloc probǎ.

Prin urmare, ratele achitate ȋn timpul cǎsǎtoriei astfel cum s-a menṭionat mai sus, constituie bun comun, recurenta avȃnd un drept de creanṭǎ de ½ din ratele achitate ȋn timpul cǎsǎtoriei pentru apartamentul bun propriu al pȃrȃtului recurent, rate actualizate cu rata inflaṭiei (13.376,86 lei) ȋn mod corect potrivit disp. art. 276 c. pr. civ. care prevǎd: „când pretențiile fiecǎrei pǎrți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce mǎsurǎ fiecare dintre ele poate fi obligatǎ la plata cheltuielilor de judecatǎ”, instanṭa de apel l-a obligat pe pȃrȃt cǎtre reclamantǎ la plata cheltuielilor de judecatǎ ȋn sumǎ de 3030 lei (prin excluderea taxei de timbru ȋn sumǎ de 727 lei aferentǎ pretenṭiilor respinse ȋn apel mai puțin cea datoratǎ pentru revendicarea bunurilor comune, fiind pǎstratǎ soluṭia de admitere prin restituirea acestor bunuri ȋn valoare de 946 lei); aceste cheltuieli sunt datorate de pȃrȃt reclamantei pentru judecata ȋn fond diminuate ȋn urma admiterii apelului.

Pentru considerentele expuse, Curtea ȋn baza art. 312 c. pr. civ. va respinge recursul recurentului pȃrȃt ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul recurentei reclamante O. M., domiciliată în Constanta, Al Fragilor nr. 5, ., . împotriva sentinței civile nr.5999 din 29 mai 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, și a deciziei civile nr.179 din data de 10 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.

Respinge ca nefondat recursul recurentului pârât I. ȘEFCHET, domiciliat în Constanta, ., ., ., județ C. împotriva deciziei civile nr.179 din data de 10 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Vanghlița T. G. L. M. G.

Grefier,

G. C.

Jud. fond. C.I.

Jud. dec. apel A. L.

Red.dec.recurs jud. V. T.-28.05.2015

Tehnored.gref-G. C.-03.05.2015

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr....		Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 27/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA