Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 6/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1954/254/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA CIVILĂ NR.6/FM
Ședința publică din 18 februarie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - D. P.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - M. P.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât N. S. L., domiciliat în B., . la Familia P. S., împotriva deciziei civile nr. 554/02.09.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. A. L., domiciliată în B., Cart. Episcopiei, ..3, apart.16 și cu domiciliul ales în C., . la Cabinet avocat A. C. L., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru recurentul pârât, avocat C. F., în baza împuternicirii avocațiale ._ (89) din 16.02.2015 pe care o depune la dosar, iar pentru intimata pârâtă răspunde avocat C. L. A., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 18 dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei invederând că recursul nu a fost timbrat; nu s-a precizat de către recurent, până la acest moment, dacă înțelege să continue recursul declarat în numele său de către avocat.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebată fiind de către instanță doamna avocat C. F. face precizarea că a încheiat cu recurentul pârât contractul de asistență juridică pentru recurs, sens în care a și depus la dosar împuternicirea avocațială.
Depune, totodată, dovada achitării timbrajului, după cum i-a fost pus în vedere, respectiv ordinul de plată nr.1 din 16.02.2015 BA_ emis de către Credit EuropeBank – Sucursala B. pentru suma de 5226 lei – reprezentând taxă judiciară de timbru și chitanța pentru creanțele bugetare locale . nr._ (124) emisă la data de 16.02.2015 de Direcția Economică a Județului B. – reprezentând taxă timbru judiciar în valoare de 5 lei, întrucât nu se mai găsesc timbre judiciare.
Apărătorul intimatei reclamante reamintește că, anterior, a făcut cunoscută instanței împrejurarea că N. A. L., clienta sa, are domiciliul procesual ales la cabinet de avocatură „A. C. – L.”, în C., ., ., unde a și solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură ce se vor efectua în cauză.
Totodată, depune la dosar întâmpinare și, în anexă, factura nr. 302 emisă de Banca Raiffeisen Bank și extras de cont emis la data de 17.02.2015 de Raiffeisen Bank, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1200 lei.
Recurentul pârât, prin apărător, arată că i-a fost înmânat un exemplar de pe întâmpinare astfel că a avut posibilitatea să o lectureze și nu solicită amânarea cauzei, având în vedere că în conținutul acesteia sunt prezentate doar apărări de fond.
Instanța constată că doamna avocat C. F. a încheiat contractul de asistență juridică cu recurentul, după cum rezultă din împuternicirea avocațială depusă la dosar.
Constată, totodată, satisfăcut timbrajul în cuantumul stabilit prin ordin rezolutiv.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Recurentul pârât, prin apărător, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de apel pentru completarea probatoriului astfel cum a arătat pe larg și în cuprinsul motivelor de recurs.
În esență, solicită a se reține că înțelege să critice modalitatea în care în fața instanței de fond a fost administrat probatoriul tehnic relevant în cauză și modalitatea în care instanța de apel a dezlegat solicitarea de completare a probatoriului în această cale devolutivă de atac.
Arată că în fața instanței de apel a solicitat efectuarea uneicontraexpertize având aceleași obiective ca expertiza tehnică imobiliară efectuată în fața instanței de fond, respectiv identificarea imobilului supus partajului și stabilirea valorii de circulație a acestuia, arătând pe larg motivele de nemulțumire.
Motivarea instanței de apel care a fundamentat respingerea cererii de suplimentare a probatoriului a constat în aceea că, de vreme ce în fața instanței de fond pârâtul a formulat obiecțiuni care au fost încuviințate și la care expertul a răspuns, fără ca pârâtul să solicite contraexpertiză în fața instanței de fond, o asemenea cerere nu ar mai putea fi primită în fața instanței de apel.
Din punctul său de vedere, în interpretarea art. 209 Cod procedură civilă, o astfel de soluție este eronată pentru că apelul este o cale devolutivă de atac, care îndreptățește partea să refacă și să completeze probatoriul deficitar administrat în fața instanței de fond, în condițiile în care în cuprinsul motivelor de apel, astfel cum s-a procedat de altfel și în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a arătat pe larg motivele de nemulțumire. Împrejurareacă în fața instanței de fond pârâtul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză la care expertul a răspuns, arată recurentul, prin apărător - cu ghilimelele de rigoare -, în opinia sa nu fundamentează o soluție de respingere a contraexpertizei în apel.
Arată că, observând răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de pârât la fondul cauzei, se va vedea faptul că acesta nu a răspuns punctual criticilor formulate. Așa cum se întâmplă în toate celelalte cauze în care se ridică această problemă, expertul și-a menținut punctul de vedere și nu a răspuns efectiv criticilor formulate încuviințate ca atare de către instanța de judecată.
Mai arată că nu a solicitat o expertiză la fondul cauzei, ci abia în apel tocmai pentru a scurta durata procesului, deoarece trebuie discutat despre o durată rezonabilă a procesului chiar și în cazul dosarelor de partaj și pentru că, din punctul său de vedere, apelul, fiind o cale devolutivă de atac, îi permite să solicite, în cazul său în fața instanței de control judiciar, completarea și refacerea probatoriului după cum a arătat.
Revenind la probatoriul cu caracter tehnic administrat în cauză, solicită să se rețină că acesta este deficitar administrat deoarece se vorbește despre un imobil teren și o construcție, este adevărat – în curs de construire -, după cum se arată și în întâmpinare, numai că metodele utilizate de expert, din punctul său de vedere, pe de o parte, au fost greșit alese, iar pe de altă parte, au fost greșit aplicate.
Imobilul nu a fost evaluat în ansamblul său, s-a aplicat o metodă de evaluare pentru teren, o altă metodă de evaluare pentru construcție. În privința terenului s-a susținut că ar fi aplicabile metoda comparației directe în condițiile în care nu numai că nu au fost avute în vedere prețuri de tranzacționare efective a unor imobile similare, ci doar oferte de vânzare și s-au avut în vedere oferte de preț pentru imobile care nu prezintă caracteristice asemănătoare terenului litigios.
Arată că a exemplificat și în cuprinsul obiecțiunilor, și în cuprinsul motivelor de apel, și în cuprinsul motivelor de recurs că s-a avut în vedere o comparabilă care este amplasată la o distanță rezonabilă, apreciabilă față de mare, în condițiile în care terenul despre care discută se găsește la 100 - 150 m față de mare; a arătat, de asemenea, că accesul către imobilul ales drept comparabilă se face pe o stradă pietruită, în vreme ce accesul la imobilul litigios se face pe o stradă asfaltată; terenul în litigiu este dotat, racordat la rețelele de utilități, în vreme ce comparabila nu beneficiază de o asemenea caracteristică; a arătat, totodată, că deschiderea de care se bucură acest teren este de 32 m.p., în vreme ce acea comparabilă aleasă are o deschidere mult mai mică - de 10 metri liniari.
Pe cale de consecință, în mod evident metoda comparației directe a fost aplicată greșit la cazul concret.
În privința construcției s-a ales metoda costurilor și iarăși a arătat și în obiecțiuni, și în motivele de apel, și în motivele de recurs, de ce această metodă a costurilor a fost greșit aplicată - pentru că expertul, în calculul prezentat, nu a înlocuit efectiv valoarea de circulație a materialelor și a manoperei pentru a obține costul construcției, iar din această perspectivă face referire la apărările exprese din cuprinsul întâmpinării care fac trimitere exclusiv la faptul că autorizația de construire a expirat, la faptul că nu există un proces-verbal de recepție finală și la faptul că această construcție nu a fost conservată vreme de mai bine de șase ani.
Precizează că este real că a expirat autorizația de construire de când se judecă părțile, construcția nu este finalizată, aspect necontestat. Nu a fost conservat bunul, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să se stabilească valoarea reală de circulație a bunului la data partajului.
Arată că a socotit, pe baza acestor argumente prezentate și în fața instanței de recurs, căprobatoriul tehnic a fost administrat greșit la fondul cauzei, pentru că nu stabilește valoarea reală și, deci, circulația bunului la data partajului. Din această perspectivă consideră că respingerea cererii de completarea probatoriului în apel este o soluție eronată, greșită, că nu respectă caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, că încalcă dreptul pârâtului la un proces echitabil, prin raportare și la considerentele teoretice pe care le-a prezentat pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de apel pentru completarea probatoriului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata reclamantă, prin apărător, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind legală și temeinică.
Solicită instanței să observe că motivele de recurs formulate de către recurentul pârât nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. Acest articol prevede strict și limitativ motivele pentru care se poate formula recurs.
Or din cuprinsul motivelor de recurs nu rezultă care sunt acele dispoziții legale asupra cărora instanța de apel ar fi aplicat în mod greșit și eronat legea.
Arată că, într-adevăr, se face vorbire despre art. 295 alin.2 Cod procedură civilă, însă, din punctul său de vedere acest articol este un text supletiv și nicidecum imperativ, instanța de apel poate, dacă consideră necesar. Însă, atâta timp cât instanța de apel a pus în discuția părților această probă, consideră că nu s-a adus în nici un fel atingere drepturilor recurentului; instanța s-a pronunțat asupra acestei probe solicitate și a considerat că nu este necesar refacerea raportului de expertiză.
Nu poate fi vorba despre probe noi, așa cum s-a făcut vorbire prin motivele de recurs, ci s-a solicitat completarea probatoriului. Se vorbește, de fapt, despre refacerea raportului de expertiză.
Faptul că s-a stabilit o valoare a imobilului mai mică decât își dorește recurentul nu înseamnă că instanța de apel i-a încălcat acestuia în vreun fel drepturile procedurale.
Arată că este normal ca recurentul să își dorească o valoare mai mare a bunului, însă, solicită a se observa că motivele de recurs sunt, de fapt, o preluare fidelă a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză și a motivelor de apel.
În ceea ce privește imobilul solicită a se avea în vedere că, într-adevăr este vorba despre un imobil la Vama V., însă autorizația de construire era expirată cu trei ani înainte de formularea cererii de chemare în judecată, de introducerea partajului, respectiv din anul 2009.
Or, în situația în care este expirată, așa cum a relevat și în cuprinsul întâmpinării, există riscul ca acel imobil să nu mai poată fi ridicat niciodată; construcția este ridicată în procent de 40%. Aceasta esteîntr-o stare de degradare avansată, cum în mod corect a reținut și expertul la fond. Nu a fost protejată construcția în nici un fel. Mai arată că nu cunoaște dacă în acest moment mai poate fi vorba despre vreo construcție, câtă vreme de șapte ani stă într-o paragină efectivă.
Concluzionând, consideră că toate motivele invocate în recurs reprezintă o copie fidelă a obiecțiunilor la raportul de expertiză, iar acestea nu pot fi primite.
În mod corect și legal au statuat, atât instanța de fond, cât și cea de apel, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._, reclamanta N. A. – L. l-a chemat în judecată pe pârâtul N. S. – L. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună partajul imobilului situat în com. Limanu, .. C., cu număr cadastral 58, înscris în CF nr. 871/N a comunei Limanu, alcătuit din teren în suprafață de 1.066,66 mp și construcția edificată pe acesta, prin atribuirea imobilului către ea și, totodată, să dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin contractul de credit nr. 1832 din data de 08.05.2008, încheiat cu MKB Romexterra Bank SA, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.1 din 20.09.2010, părțile, căsătorite la acea dată, au primit de la instituția bancară un credit pentru nevoi personale în cuantum de 76.800 de euro pentru o perioadă de 29 de ani, rata lunară fiind de 580,97 euro, iar pentru garantarea rambursării creditului s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1667 din 16.05.2008 de BNP Ș. V., prin care s-a constituit în favoarea băncii o ipotecă de rangul I asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1.066,66 mp și construcția ce se va edifica pe acesta, formată din parter și etaj cu destinația de spații de cazare, imobil situat în comuna Limanu, . C., cu număr cadastral 58 și întabulat în CF nr. 871/N a comunei Limanu.
Prin sentința civilă nr.4787 din data de 09.07.2009 a Judecătoriei B. s-a dispus în mod irevocabil desfacerea căsătoriei părților, încredințarea minorei spre creștere și educare mamei și obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și, totodată, s-a luat act de tranzacția încheiată între părți cu privire la modalitatea de exercitare a legăturilor personale cu minora și la partajarea bunurilor comune; astfel, prin tranzacție, s-a stabilit că fiecare dintre părți va deține o cotă de 1/2 din sumele ce vor rezulta în urma valorificării terenului și investiției situate în .. Limanu, jud. C., urmând ca sumele obținute din vânzare să fie distribuite între copărtași numai după achitarea creditului în vederea garantării căruia a fost instituită ipoteca, și că, până la momentul vânzării, ratele creditului ajunse la scadență vor fi achitate de părți prin contribuție egală.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul a nesocotit obligațiile asumate prin hotărârea de divorț și nu a mai achitat partea sa din ratele scadente astfel că, din ianuarie 2010 și până în prezent, a fost nevoită să suporte singură aceste rate, motiv pentru care, apreciind că este aproape imposibilă vânzarea imobilului și că nu mai are la îndemână cale juridică pentru a-l obliga pe pârât să achite ratele de credit în cota sa de 1/2 întrucât deja există hotărârea de divorț prin care a fost obligat la plata ratelor în cota menționată, reclamanta a promovat prezenta acțiune solicitând atribuirea imobilului către ea fără plata unei sulte în favoarea pârâtului dat fiind că valoarea creditului de rambursat și valoarea ratelor achitate de ea în locul acestuia depășesc cu mult valoarea eventualei sulte pe care ar trebui să o plătească pârâtului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.676 alin. (2) lit.a) din Codul civil, ale art.66 alin.(2) din Legea de punere în aplicare a Noului cod civil și ale art.6731 și urm. din Codul de procedură civilă.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La data de 18.10.2012, reclamanta a depus la dosar precizări scrise (fila 72) prin care a arătat că solicită partajul imobilului situat în comuna Limanu, . C., alcătuit din teren în suprafață de 1.066,66 mp și construcția edificată pe acesta, precum și constatarea faptului că ea a achitat contravaloarea sultei ca urmare a plății ratelor de credit care erau în sarcina pârâtului.
În ședința publică din 20.06.2013, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de la acea dată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind introducerea în cauză a Nextebank, a admis excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt al cererii precizatoare, având ca obiect constatarea faptului că a achitat contravaloarea sultei ca urmare a plății ratelor de credit care erau în sarcina pârâtului, și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere și a respins ca neconcludentă proba cu expertiza contabilă propusă de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.1536/27.06.2013, Judecătoria M. a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus sistarea stării de coproprietate dintre părți cu privire la imobilul situat în . V., . A 467/42, lot 2, județul C., alcătuit din teren în suprafață de 1.066,66 mp., cu număr cadastral 58, înscris în CF nr.871/N a comunei Limanu, și construcția edificată pe acesta, nefinalizată, având o valoare de circulație de 325.100 de lei, și a atribuit reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului.
A obligat pe reclamantă să plătească pârâtului, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, suma de 162.550 de lei cu titlu de sultă.
A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 10.558 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamanta N. A. – L. și pârâtul N. S. – L. s-au căsătorit la 26.12.1990, iar prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1291 din 17.05.2005 de BNP D. D., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1.066,66 mp., situat în intravilanul comunei Limanu, ..C., întabulat în CF nr.871/N a comunei Limanu, pe care părțile au început edificarea unei construcții în baza autorizației de construire nr.26 din 20.02.2008 eliberată de Primăria comunei Limanu.
Prin contractul de credit nr.1832 din data de 08.05.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.1 din 20.09.2010, părțile au împrumutat de la MKB Romexterra Bank SA (în prezent Nextebank) suma de 76.800 de euro cu obligația rambursării acesteia pe o perioadă de 348 de luni, rata lunară fiind de 580,97 euro, iar pentru garantarea împrumutului s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr.1667 din 16.05.2008 de BNP Ș. V., prin care s-a instituit o ipotecă de prim rang asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1.066,66 mp și construcția ce se va edifica pe acesta, formată din parter și etaj cu destinația de spații de cazare, situat în . C., întabulat în CF nr.871/N a comunei Limanu.
Prin sentința civilă nr.4787 din data de 09.07.2009 a Judecătoriei B., s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, încredințarea minorei spre creștere și educare mamei și obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și, totodată, s-a luat act de tranzacția încheiată între părți cu privire la modalitatea de exercitare de către pârât a unor legături personale cu minora și cu privire la partajarea bunurilor comune.
Astfel, prin tranzacția consfințită de instanța care a pronunțat hotărârea de divorț, părțile au convenit, printre altele, ca fiecăreia dintre acestea să îi revină o cotă de 1/2 din sumele ce vor rezulta în urma valorificării terenului și investiției situate din satul Vama V. ., urmând ca sumele obținute din vânzare să fie distribuite între copărtași numai după achitarea creditului în vederea garantării căruia a fost instituită ipoteca asupra imobilului menționat anterior și că, până la momentul vânzării, ratele ajunse la scadență vor fi achitate de părți prin contribuție egală.
Din examinarea raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert B. M., instanța a reținut că imobilul este situat în . V., . A467/42, lot 2, jud. C., este alcătuit din teren în suprafață de 1.066,66 mp., cu număr cadastral 58, înscris în CF nr.871/N a comunei Limanu, și construcția edificată pe acesta, nefinalizată, și are o valoare de circulație de 325.100 de lei.
Instanța a reținut că, în speță, prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr.1291 din data de 17.05.2005 de BNP D. D., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1.066,66 mp., situat în intravilanul comunei Limanu, . C., întabulat în CF nr.871/N a comunei Limanu, astfel că, prin raportare la prezumția de comunitate instituită de art.30 alin. (1) din Codul familiei, care este incident date fiind dispozițiile art.6 alin.(2) din Noul Cod civil și momentul perfectării contractului, acest drept are natura unui bun comun ce urmează a fi inclus în masa partajabilă.
Pe acest teren, părțile au început edificarea unei construcții în baza autorizației de construire nr.26 din 20.02.2008 eliberată de Primăria comunei Limanu, astfel că, prin raportare la aceleași dispoziții legale, construcția, având configurația identificată în raportul de expertiză, are la rândul său natura unui bun comun ce urmează a fi inclus în masa bunurilor de împărțit.
În privința valorii de circulație a întregului imobil supus partajului, instanța a reținut că, prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert B. M., s-a stabilit că aceasta este de 325.100 de lei.
Cât privește cota care se cuvine fiecăruia dintre codevălmași din bunurile comune, instanța a reținut că aceasta a fost determinată prin tranzacția încheiată de părți și consfințită de instanță prin hotărârea irevocabilă prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei, respectiv 1/2 pentru fiecare.
S-a mai arătat că, invocând achitarea de către ea, în mod exclusiv, a ratelor aferente contractului de credit, care au devenit scadente după data desfacerii căsătoriei, reclamanta a solicitat instanței, prin cel de-al doilea capăt al cererii precizatoare, să constate faptul că a achitat deja contravaloarea sultei ca urmare a plății ratelor de credit care erau în sarcina pârâtului; cum, însă, această solicitare nu a fost precedată de un capăt de cerere distinct având ca obiect constarea existenței un drept de creanță împotriva pârâtului pentru partea acestuia din ratele de credit efectiv achitate de către reclamantă și de obligare a acestuia la plata sumei care ar fi fost stabilită cu acest titlu, instanța a respins ca inadmisibilă, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de ședință din 20.06.2013, cererea reclamantei sub acest aspect, urmând să soluționeze, în limitele învestirii sale inițiale, doar partajul propriu zis.
Procedând, prin urmare, la sistarea stării de devălmășie, instanța a avut în vedere disp.art.6735 alin.2, art.6739 și art.67310 alin.(4) teza finală din vechiul Cod de procedură civilă, reținând că reclamanta a solicitat atribuirea imobilului către ea iar pârâtul a fost de acord cu adoptarea acestei măsuri, așa cum a precizat apărătorul acestuia cu prilejul dezbaterilor pe fond.
Împrejurarea că imobilul care face obiectul partajului este ipotecat pentru garantarea rambursării unei datorii comune a fost apreciată de instanță ca lipsită de relevanță asupra modalității de împărțire a acestuia câtă vreme, primind bunul în materialitatea sa, reclamanta îl poate folosi fără ca pârâtul să mai poată invoca vreun drept asupra acestuia și chiar îl poate exploata în scopul obținerii unor beneficii care vor avea regimul juridic al unor bunuri proprii; totodată, s-a arătat că datoria asumată de părți prin contractul de credit nr.1832 din 08.05.2008, modificat prin actul adițional nr.1 din data de 20.09.2010, va avea aceeași natură pe toată perioada de derulare a contractului, pârâtul având în continuare obligația de a achita jumătate din fiecare rată lunară ajunsă la scadență, iar dacă acesta va nesocoti obligația de plată reclamanta se poate îndrepta împotriva sa printr-o cerere de chemare în judecată distinctă pentru recuperarea unei cote de 1/2 din ratele lunare scadente în măsura în care, pentru salvgardarea dreptului său de proprietate exclusivă asupra imobilului, aceasta va achita contravaloarea integrală a ratei/ratelor lunare.
În privința cheltuielilor de judecată instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 alin.(1) din Codul de procedură civilă, constatând că pârâtul are calitatea de parte căzută în pretenții în accepțiunea acestui text de lege.
În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate au declarat apel ambele părți.
Apelul declarat de reclamanta N. A.-L. nu a fost motivat.
În apelul său, pârâtul N. S.-L. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul valorii de circulație a imobilului supus partajului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză imobiliară întocmit în cauză.
Pârâtul a contestat și dispoziția instanței de fond referitoare la cheltuielile de judecată în valoare de 10.558 lei, arătând că părțile urmează a suporta împreună aceste cheltuieli, în condițiile în care partajul reprezintă o operațiune juridică în care ambele părți litigante sunt, concomitent, reclamante și pârâte, iar soluția pronunțată în această materie le este, deopotrivă, favorabilă. Astfel, în raport de cota parte ce-i revine din imobilul supus partajării, respectiv 50%, a apreciat că-i revine obligația de a suporta cheltuieli de judecată în valoare de 5.294 lei.
Prin decizia civilă nr.554 din 2 septembrie 2014 Tribunalul C. a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta N. A. L. și a admis apelul declarat de pârâtul N. S. L.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 5.279 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. A menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
În considerentele deciziei astfel pronunțate, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul reclamantei, că prin încheierea de ședință din 11.03.2014, instanța de apel a stabilit în sarcina acesteia obligația de a plăti o taxă de timbru în cuantum de 4876,5 lei, conform art.11 alin.1 rap. la art.2 alin.l din Legea nr.146/1997, obligație pe care apelanta reclamantă nu a îndeplinit-o, ceea ce a impus aplicarea sancțiunii prevăzute de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, potrivit căruia „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
În ceea ce privește apelul declarat de pârât, instanța a arătat că motivul de apel ce vizează neregularități ale raportului de expertiză tehnică întocmit la judecata în fond a cauzei, din perspectiva valorii stabilite pentru imobilul supus partajului, trebuie înlăturat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.295 alin.2 C.proc.civ., „Instanța (de apel) va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”.
Una din regulile ce se desprinde din acest text se referă la posibilitatea administrării probelor noi arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare, asemenea probe fiind admisibile dacă îndeplinesc cerințele legale și sunt utile cauzei, cu deosebire în scopul susținerii motivelor de apel, dar și pentru combaterea acestora.
Astfel cum rezultă explicit din dispozițiile art.295 alin.2 C.proc.civ., nu există nicio obligație a instanței de apel în legătură cu refacerea sau completarea probelor ori în legătură cu administrarea unor dovezi noi, dacă nu le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, pentru a se evita situațiile de natură să conducă la tergiversarea judecății, prin întinderea nejustificată a efectului devolutiv al apelului, s-a apreciat că refacerea sau completarea probelor în fața instanței de apel trebuie să constituie o soluție extremă, putând fi solicitată numai atunci când probele de la judecata în primă instanță sunt greșite, în administrarea lor existând vicii procedurale, sau când sunt neîndestulătoare.
De asemenea, în privința probelor noi în apel, instanța a considerat că ar trebui să se țină seama de principiul conform căruia stabilirea faptelor cauzei intră în atribuțiile instanței de fond, iar nu a celei de control judiciar, astfel că trebuie să se demonstreze o eroare manifestă, gravă și determinantă în administrarea probelor pentru a se impune refacerea sau completarea lor.
Plecând de la aceste reguli, tribunalul a apreciat că nu există niciun temei legal pentru a se da curs solicitării pârâtului de administrare în apel a unei noi expertize, având aceleași obiective cu cele ale expertizei imobiliare de evaluare încuviințate și efectuate la fond.
Astfel, la raportul de expertiză întocmit la fond de către expertul imobiliar B. M. au formulat obiecțiuni ambele părți, obiecțiunile pârâtului vizând în esență criteriile folosite pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului supus partajului.
La termenul de judecată din 07.03.2013, instanța de fond a încuviințat în integralitate obiecțiunile pârâtului și în parte pe cele ale reclamantei, iar răspunsul expertului la acestea a fost comunicat părților în ședința publică din 04.04.2013. Următorul termen acordat în cauză a fost 23.05.2013, la care niciuna dintre părți prezente nu a înțeles să conteste răspunsul expertului la obiecțiuni ori să ceară refacerea/întregirea expertizei sau efectuarea unei expertize contrarii, în condițiile art.212 C.proc.civ.
În această situație, pârâtul având posibilitatea să administreze dovada în primă instanță și nefiind invocate la termenul imediat următor comunicării răspunsului la obiecțiuni nici vicii procedurale pe care instanța de fond să nu le fi luat în considerare, nu se mai poate pretinde în apel refacerea expertizei de la fond sau efectuarea unei expertize contrarii, o atare măsură negăsindu-și o justificare temeinică.
În schimb, critica apelantului-pârât ce vizează modalitatea de soluționare în fond a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată a fost considerată fondată, impunând reformarea sentinței civile atacate sub acest aspect.
Astfel, s-a reținut că, potrivit art.274 C.proc.civ., în operațiunea de calcul a cheltuielilor de judecată sunt cuprinse taxa de timbru, contravaloarea expertizelor efectuate în cauză, onorariile achitate de părți avocaților. În cauzele de partaj, aceste sume de bani cheltuite în vederea actelor corespunzătoare de procedură sunt împărțite în funcție de cotele-părți ce le revin coindivizarilor părți în proces, din masa de partajat. Această soluție se impune și pentru faptul că în partaj părțile au dublă calitate, de reclamanți și pârâți, iar cheltuielile împărțelii fiind făcute în interesul comun al părților, sunt în sarcina tuturor copărtașilor, care trebuie să le suporte în raport cu partea ce li se cuvine.
Față de cele arătate, s-a apreciat că în mod greșit judecătorul fondului a pus în sarcina pârâtului toate cheltuielile avansate de către reclamantă pe parcursul procesului de partaj, și nu doar jumătate din aceste cheltuieli, așa cum ar fi fost corect în raport de cota de contribuție de ½ la dobândirea bunurilor comune, asupra căreia părțile au convenit prin tranzacția încheiată la momentul pronunțării divorțului.
În considerarea tuturor acestor argumente și a disp.art.296 C.proc.civ., prin admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei doar suma de 5279 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (1/2 din totalul cheltuielilor reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul N. S. L. care a invocat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a arătat că hotărârea tribunalului este nelegală sub aspectul respingerii solicitării formulate de apelantul pârât de administrare a unei noi expertize imobiliare de evaluare.
A arătat recurentul că apelul este o cale de atac devolutivă care permite să se declanșeze o nouă judecată în fond, atât în ceea ce privește situația de fapt cât și cu privire la problemele de drept deduse judecății, cu condiția respectării principiului disponibilității și a cadrului procesual stabilit inițial.
Caracterul devolutiv al apelului permite instanței de apel să soluționeze calea de atac în baza probelor administrate în fața instanței de fond, dar ea poate să dispună și refacerea parțială a probelor sau completarea lor, prin administrarea unor probe noi.
Consideră greșit argumentul instanței de apel, care a respins solicitarea apelantului pârât de administrare a unei noi expertize motivat de faptul că nu a înțeles să conteste răspunsul dat de expert obiecțiunilor încuviințate de instanța de fond, deoarece prin expertiza tehnică imobiliară s-a cerut stabilirea valorii reale de circulație a imobilului litigios, în raport de prețul efectiv de vânzare a unor asemenea imobile, stabilit pe baza unor tranzacții anterioare și rezultat din acte autentice de înstrăinare, solicitare care trebuia analizată în raport de dispozițiile art.167 alin.1 raportat la art.295 din codul de procedură civilă și de dreptul părților la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Se impunea ca utilitatea efectuării expertizei tehnice imobiliare în apel să fie examinată în raport cu apărările formulate de pârât.
Apreciază că, din perspectiva obligației impusă de art.6 din CEDO, clarificarea aspectelor litigioase referitoare la valoarea în raport de care urmează a se dispune sistarea stării de indiviziune impunea administrarea tuturor probelor necesare pentru determinarea valorii reale a imobilului litigios, lucrarea realizată de d-na expert B. nefiind una menită să stabilească valoarea reală de circulație a bunului imobil, pentru că ea nu a fost justificată pe baza unor tranzacții concrete, ci pe baza unor oferte existente pe piață. Consideră, totodată, că elementele de comparație alese de expert nu pot fi considerate ”similare” pentru că diferă ca dimensiuni, amplasament, utilități și că ”metoda costului”, utilizată de expert, nu este una adecvată imobilului în litigiu, această metodă fiind potrivită expertizării clădirilor care nu se tranzacționează în mod curent pe piață, fiind potrivită expertizării clădirilor în care se desfășoară o afacere.
Arată că expertul, deși a utilizat ”metoda costului”, nu a înțeles să aplice nici una dintre metodele de estimare a costului, respectiv ”metoda comparațiilor unitare”, ”metoda costurilor segregate” și ”metoda devizelor”, metoda utilizată de expert fiind una diferită, prin care nu a fost determinat costul unitar în raport de cantitatea de materiale utilizate, manoperă, utilajele și transportul elementelor componente ale construcției. Deși construcția este una nouă, expertul s-a raportat la prețuri de la nivelul anului 1965, pentru stabilirea valorii de înlocuire și a aplicat o . coeficienți nereglementați normativ, ci stabiliți arbitrar și subiectiv de expert.
Prin întâmpinare, intimata N. A. L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale referitoare la administrarea probelor și a apreciat că proba solicitată în apel nu are o justificate temeinică, respectând în acest fel principiul disponibilității. Criticile din recurs constituie obiecțiunile efectuate de pârât la instanța de fond, critici la care expertul a răspuns.
Examinând legalitatea deciziei atacate în raport de criticile formulate de pârât, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Recursul pârâtului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, critică modul greșit în care a procedat instanța de apel în legătură cu solicitarea de administrare a unei noi expertize de evaluare imobiliară, arătând că expertiza efectuată la font nu a aplicat corect criteriile de determinare a valorii de circulație a bunului imobil.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs încălcarea expresă și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispozițiile art. 304 pct. 11 Cod procedura civilă, care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
În ceea ce privește valoarea care trebuie avută în vedere în cazul partajării unui bun imobiliar, normele din Codul de procedură civilă (1865) ce reglementează procedura împărțelii judiciare, aplicabilă și în cazul partajului bunurilor aflate în proprietatea comună codevălmașă, nu stabilesc criteriile de determinare a acestei valori, doctrina și jurisprudența fiind cele care au consacrat regula, bazată pe echitate, că partajul se efectuează la valoarea de circulație a bunurilor din momentul partajării, pentru că numai astfel creșterea de valoare profită ambelor părți, iar nu numai părții căreia îi este atribuit bunul și care, având posibilitatea de a-l înstrăina, ar obține prețul de circulație.
Prin urmare, fiind bazate pe principiul echității și egalității copărtașilor și consacrate doctrinar, criteriile de determinare a valorii de circulație a unui bun imobiliar supus partajului pot pune în discuție o problemă de încălcare a legii, cu condiția însă ca această chestiune, care este una de ordin privat, ce poate fi în consecință invocată numai de către partea interesată, să o invoce în termenele procedurale.
Potrivit art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Aceasta înseamnă că normele care reglementează condițiile în care trebuie să se invoce neregularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv. D. urmare, față de prevederile art.108 alin. 3 Cod procedură civilă, neinvocarea motivelor care ar atrage, din punctul de vedere al părții lezate, înlăturarea ca neconcludente a concluziilor raportului de expertiză și nesolicitarea efectuării unui nou raport de expertiză/ a unei expertize contrarii la prima zi de înfățișare după depunerea de către expert a răspunsului la obiecțiuni și înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii. Ori, la termenul din 23.05.2013, după ce pârâtul a luat cunoștință de răspunsul expertului la obiecțiuni care, de altfel, au coincis ca și conținut cu criticile formulate în apel și recurs, deși reprezentat de apărător ales, nu a formulat în fața instanței de fond o cerere de efectuare a unei expertize contrare sau a unei noi expertize, achiesând practic la concluziile expertizei B.. În aceste condiții, instanța de apel a reținut corect că pârâtul nu mai poate solicita direct în apel efectuarea unei noi expertize imobiliare, care să aibă în vedere alte criterii de determinare a valorii de circulație, acesta fiind decăzut din dreptul de a solicita direct în apel efectuarea unei alte expertize cu obiective similare celei de la fond.
Lipsa unei solicitări legate de proba cu expertiză administrată, care ar fi trebuit adresată instanței de fond în termenul anume prevăzut de lege, nu poate semnifica decât acceptarea concluziilor expertului de către pârât, fapt ce a determinat instanța să își însușească și să valorifice întocmai aceste concluzii.
Pe de alta parte, nu mai este posibila revenirea părții asupra acestei acceptări inițiale și solicitarea, prin motivele de apel și apoi de recurs, a efectuării unui noi expertize întrucât, lipsa oricărei poziții procesuale legate de raportul de expertiză, exprimate în termenul prevăzut de art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, are drept consecință decăderea părții din dreptul de a solicita o altă expertiză, sancțiune care produce efecte relative la solicitarea conținută de motivele de recurs.
În condițiile în care recurentul însuși nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale presupuse de art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul de a-si proba pretențiile, de a efectua acte de procedură în termenele legale, nu se poate prevala de propria culpă procesuală pentru a obține casarea deciziei recurate în vederea suplimentarii probelor, constatare întemeiată pe dispozițiile art. 108 alin. 3 C.p.civ.
In absența unei atitudini procesuale diligente, nu se poate reproșa instanței de apel și celei de fond că au interpretat neformularea unei cereri de nouă expertiză drept o acceptare a concluziilor primului raport de expertiză, pe care prima instanță le-a valorificat ca atare în soluția pronunțată.
Pe de altă parte, nici criticile privind concludența și pertinența expertizei efectuate de d-na expert B. nu pot fi primite, pentru că, așa cum a arătat aceasta prin raportul de expertiză, valoarea de circulație sau de piață a imobilului expertizat a fost realizată potrivit Standardelor internaționale de evaluare IVS, care definesc valoarea de piață a imobilului ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, iar expertiza a determinat prețul prin utilizarea metodei comparațiilor pentru teren și a metodei costului de înlocuire net pentru construcție, concluziile expertizei fiind bazate pe raționamente precise și verificabile, iar nu pe baza unei simple aprecieri subiective a expertului.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea constată că nu subzista cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.1 din același cod.
Având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea intimatei, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentul pârât N. S. L., domiciliat în B., . la Familia P. S., împotriva deciziei civile nr. 554/02.09.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. A. L., domiciliată în B., Cart. Episcopiei, ..3, apart.16 și cu domiciliul ales în C., . la Cabinet avocat A. C. L..
Obligă recurentul la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
D. PETROVICIIRINA B.
M. P.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond CT
Red.dec.jud.apel AL
Tehnored.dec.jud.rec.DP/01.07.2015
Gr.AB/2 ex./06.07.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Expropriere. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
