Partaj judiciar. Decizia nr. 99/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 14706/212/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 99/C
Ședința publică din 4 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
Grefier - G. C.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă P. C., cu domiciliul în C., ., parter, jud. C., în contradictoriu cu intimatul pârât C. E., domiciliat în C., .. 16, ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 852/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar/ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă dl. avocat G. G. pentru recurenta reclamantă P. C., în baza împuternicirii avocațiale ._/20.04.2015 pe care o depune la dosar și intimatul pârât C. E., personal și asistat de dl. avocat Thira- Scheitzner E.-Edmund, în baza împuternicirii avocațiale nr. 04/08.04.2015 – fila 15 dosar recurs.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod proc. civ.;
S-a făcut referatul oral de către grefierul de ședință care a învederat părțile, obiectul cauzei, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Întrebați fiind, apărătorii părților precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe fond.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, învederează că prezentul recurs a fost formulat raportat la două probleme supuse dezbaterii, ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în C., ., reprezentând curtea unui . două titluri de proprietate, Ordinul Prefectului nr. 88/31 iulie 1995 pentru o suprafață de teren în indiviziune de 66 mp, care aparțin lui P. C., iar celălalt titlu fiind reprezentat de sentința civilă pronunțată de Judecătoria C., prin care s-a constatat dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune, asupra unei suprafețe de teren de 132 mp din curtea aceluiași imobil.
Arată că pe parcursul ciclurilor procesuale a susținut că există o suprapunere a suprafețelor de teren, iar instanța de fond și de apel au dispus asupra unei variante interpretând greșit actele depuse la dosar.
În ordinul prefectului se arată că se constituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 66 mp, iar în actul de partaj voluntar autentificat sub nr._/1972 se face referire la un garaj care este în proprietatea exclusivă a autorilor lui P. C., a cărui existență și proprietate a fost recunoscută printr-o sentință civilă pronunțată de Judecătoria C. în 1972.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că suprafața de 66 mp teren se află în indiviziune, fiind o suprafață pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în baza unei cereri înaintată prefectului, raportată la terenul care este aferent apartamentului aparținând recurentei. Din punctul său de vedere apreciază că această concluzie este greșită, întrucât din simple calcule rezultă că, în măsura în care aceasta suprafață de teren ar fi fost aferentă apartamentului, s-ar fi pus în discuție suprafața de teren de sub imobilul reprezentând construcția blocului de locuințe.
În ceea ce privește suprafața de teren aferentă apartamentului, apreciază că este numai 33 mp și nu poate fi în suprafață de 66 mp., astfel încât să se pună această problemă. Prin expertiza efectuată în apel, chiar d-na expert M. C. a constatat suprapunerea de teren. În consecință, există o suprafață de 44 mp care este liberă, recunoscută ca aparținând recurentei P. C. și o altă suprafață care nu mai există, restul de 22 mp, suprafață care a fost inclusă în suprafața pentru care s-a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Pornind de la aceste considerente -situație care rezultă din înscrisurile administrate în cauză, arată că în calea de atac a apelului a solicitat ca expertul să realizeze o modalitate de ieșire din indiviziune, având în vedere situația suprapunerii celor două suprafețe de teren.
Raportat la această problemă, solicită, în principal, admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate în apel în sensul ieșirii din indiviziune, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, avându-se în vedere suprapunerea de teren.
O a doua problemă se referă la ipoteza în care nu s-ar avea în vedere suprapunerea de teren, situație ce vizează ieșirea din indiviziune numai asupra suprafeței de teren de 132 mp, pentru care s-a constatat dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Cu privire la această problemă arată că a formulat motive de recurs referitoare la modalitatea de ieșire din indiviziune, arătând că modalitatea aleasă de instanța de fond și de apel nu este firească, încălcându-se criteriile prevăzute de lege .
Se presupune deschiderea unei căi de acces care nu există în prezent, respectiv de a face o ușă într-un gard de către recurenta P. C. pentru a-și crea o ieșire, pe . o apreciază nefirească, întrucât această alee nu are niciun un nr. poștal iar toate serviciile de administrare publică operează pe . în care s-ar alege această modalitate de ieșire din indiviziune, s-ar pune problema echivalenței loturilor, față de împrejurarea că cele două suprafețe de teren sunt diferite ca valoare.
Consideră că intimatului i s-a atribuit o suprafață de teren pe . i s-a atribuit o suprafață de teren cu ieșire pe o stradă dosnică, cu o valoare evident diferită, diferență de valoare față de care instanța nu s-a pronunțat.
În subsidiar, motivul recursului vizează schimbarea modalității de ieșire din indiviziune, astfel încât ambele părți să aibă . . de judecată.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, referitor la situația de fapt invocată de recurentă în cererea de recurs arată că acesta a omis să precizeze un fapt indubitabil, respectiv că terenul în suprafață de 133,.30 mp ce face obiectul acțiunii de ieșire din indiviziune este liber de orice construcție și poate fi lesne de identificat în schița ce constituie anexa la raportul de expertiză administrată în dosarul de fond.
Apreciază că din certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice rezultă ca reclamanta P. C. și pârâtul C. E. dețin în proprietate suprafața de teren intravilan de 133,30 mp, în cote egale de 50%. iar din extrasul de carte funciară nr. 5101/02.03.2009 rezultă că dreptul de proprietate al celor doi a fost intabulat în cartea funciară a imobilului, cu mențiunea că nu sunt înscrieri privitoare la sarcini.
Solicită a se observa că niciunul dintre cele două garaje nu se află situat pe terenul în suprafață de 133,30 mp ce face obiectul ieșirii din indiviziune.
Apreciază că niciunul din cele două motive invocate nu se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct.6,7,8 și 9 C.pr.civ. care ar legitima cererea din recurs cu privire la modificarea deciziei instanței de apel.
Cu privire la așa-zisul caracter nelegal al deciziei atacate, raportat la identificarea suprafeței de 66 mp indiviză deținută de recurentă conform Ordinului nr. 88/1995, apreciază că această problemă a fost soluționată de către instanța de fond prin analiza înscrisurilor depuse la dosar, coroborată cu expertiza topo efectuată în cauză.
În mod corect instanța de fond a constatat că terenul în suprafață de 66 mp este aferent apartamentului reclamantei și, în raport de destinația bunului, există o stare de indiviziune și perpetuă asupra acestui teren.
Consideră că acest teren nu se suprapune cu terenul în suprafață de 133,30 mp obținut de părți prin uzucapiune și nu face obiectul unor propuneri de lotizare. Singurul teren care se află în proprietate indiviză este terenul în suprafață de 133,30 mp dobândit de părți prin sentința civilă nr. 6278/2007 pronunțată de Judecătoria C..
Referitor la așa-zisul caracter nelegal al deciziei atacate cu privire la alegerea modalității de ieșire din indiviziune apreciază că recurenta a reiterat criticile formulate în apel, pe care le apreciază nefondate, critici ce nu se circumscriu motivelor de modificare a deciziei instanței de apel prevăzute de art.304 pct.6,7,8 și 9 C.pr.civ.
Consideră că atât instanța de fond cât și cea de apel au dispus în mod corect asupra sistării stării de indiviziune optând pentru varianta 1, care respectă principiul atribuirii în natură a bunului cât și întinderea drepturilor fiecărei părți. Chiar dacă varianta de lotizare încalcă dreptul pârâtului de acces la garajul și magazia sa, aflate în curtea imobilului, apreciază că soluția instanței de fond validată de instanța de apel este cea mai corectă dintre variantele propuse întrucât respectă cel mai bine principiul împărțirii echitabile, prin acordarea posibilității ca recurenta să-și realizeze acces separat în curtea proprie prin . că loturile au o valoare egală, susținerile recurentei privind diferențierea valorică fiind nefondate.
În consecință, solicită respingerea recursului împotriva deciziei civile nr. 852/2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , ca nefondat și menținerea hotărârilor instanței de fond și de apel ca temeinice și legale. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond, apel și recurs. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, în măsura în care instanța apreciază necesar.
În replică, apărătorul recurentei reclamante solicită a se observa că obiectul cererii de chemare în judecată nu reprezintă ieșirea din indiviziune numai în ceea ce privește terenul în suprafață de 133,30 mp, ci ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de teren situată în C., .. A se susține că suprafața de 66 mp este aferentă apartamentului recurentei, apreciază a fi un nonsens, raportat la faptul că cei 66 mp sunt în afara blocului și nu este o suprafață de teren de sub . aferentă apartamentelor.
Curtea, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2898/23.02.2012, Judecătoria C. a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. C. în contradictoriu cu C. E. și a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți cu privire la imobilul teren în suprafață de 133,30 mp, situat in C., ., județul C. prin formarea și atribuirea de loturi, conform variantei 1 din anexa la raportul de expertiză întocmit de expert P. G. L., atribuind reclamantei lotul 2, în suprafață de 66,65 mp, având următoarele vecinătăți: imobilul de la nr.29 de pe ., blocul de locuințe aflat la nr.31 pe . E. și atribuind pârâtului C. E. lotul 1, în suprafață de 66,65 mp, având următoarele vecinătăți: . la nr.29 de pe . si blocul de locuințe aflat la nr.31 pe . class="NoSpacing"> Prin încheierea din 21.06.2012, Judecătoria C. a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în această sentință în sensul menționării corecte a vecinătăților celor doua loturi atribuite părților.
Pentru a pronunța soluția de sistare a stării de indiviziune, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr.1348/1972 s-a constatat că D. V. și D. D. au un drept de proprietate asupra apartamentului nr.1, parter din imobilul situat pe .; prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._/01.11.1972, părțile au ieșit din indiviziune cu privire la imobilul dobândit în coproprietate.
Prima instanță a mai observat că, prin sentința civilă nr.5697/15.09.1986 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de D. V. și Z. în contradictoriu cu autoritățile locale cu privire la garajul situat la aceeași adresă, iar prin Ordinului Prefectului Jud. C. nr. 88/1995 s-a atribuit în proprietatea numitului D. V. terenul în suprafață indiviză de 66 mp. din documentația aferentă acestui ordin de prefect rezultă că actul care a stat la baza atribuirii în proprietate este s.c. nr.3098/1969 și actul de partaj_/1972 - două titluri de proprietate privesc exclusiv apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului din ., și nu garajul de la aceeași adresă, condiții în care, judecătoria a considerat că terenul de 66 mp este aferent imobilului construcție - apt.1 situat la adresa mai sus menționată și nu garajului.
Apoi, a arătat judecătoria, D. V. i-a vândut lui Gârțu V., acest imobilul - apartament compus din 4 (patru) camere și dependințe și teren în suprafață de 66,00 mp precum și un garaj și o magazie -, care, la rândul ei, a transmis mai departe dreptul dobândit către reclamanta P. C., care a intabulat dreptul său de proprietate asupra terenului dobândit prin ordinul prefectului prin încheierea nr._/25.05.2006 O.C.P.I. C..
Pentru a respinge partea din acțiune ce viza împărțirea terenul în suprafață de 66 mp., judecătoria a reținut că acest teren este aferent construcției situate pe . (astfel cum este înscris în cartea funciară_ colectivă și_ individuală) și, existând o stare de indiviziune forțată și perpetuă, terenul nu poate face obiectul unor propuneri de lotizare.
Prima instanță a reținut că, prin s.c. nr.6278/2007, Judecătoria C. părțile din cauză au mai dobândit în coproprietate un teren în suprafață de 133,30 mp situat la aceeași adresă, ce constituie curtea imobilului, care face obiectul al acțiunii de partaj ce a fost admisă în varianta I dintre cele propuse de către expert avându-se în vedere atât lipsa unei opțiuni a părților cât și faptul că această variantă respectă principiul atribuirii în natură și faptul că se evită constituirea unei servituți de trecere.
Împotriva sentinței nr. 2898/23.02.2012 și a încheierii din 21.06.2012de îndreptare a erorii materiale sus menționate a formulat apel reclamanta P. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că soluția privind identificarea suprafeței de 66 mp indiviză deținută în proprietate de către reclamantă în conformitate cu Ordinul Prefectului nr. 88/31.07.1995este nelegală, deoarece prin raportul de expertiză topografică nu s-a identificat această suprafața, deși s-a solicitat să se să se arate dacă există o suprapunere între suprafața de teren deținută de reclamantă, instanța respingând această cerere.
Apelanta a precizat că nu are relevanță faptul că o suprafață de 66 mp este trecută în cartea funciară colectivă în condițiile în care în același loc sunt menționate bunuri care în mod evident formează obiectul unui drept de proprietate exclusivă și, de aceea, greșit a considerat judecătoria că terenul în suprafață este aferentă apartamentului nr. 1 și că există o indiviziune forțată și perpetua asupra acestuia, deoarece din adresa nr. 679/2009 a S.C. Proiect SA rezultă că suprafața de teren aferentă apartamentului nr.1 parter este de 35,70 mp din suprafața totală de teren aferentă blocului de 214,70 mp, de unde rezultă că o suprafață de 30,3 mp nu este aferentă apartamentului și nu a fost identificată în nici un fel.
Într-un alt motiv de critică a sentinței apelate s-a mai arătat că argumentele primei instanței avute în vedere la stabilirea modalității de partajare sunt valabile și pentru cealaltă variantă, principiul atribuirii în natură, întinderea drepturilor fiecărei părți terenul fiind împărțit în loturi egale și se are în vedere lotul de teren ce se află în imediata vecinătate a apartamentului deținut în proprietate de fiecare parte; astfel, varianta admisă de instanța de fond prezintă inconveniente, deoarece este în contradicție cu planul urbanistic al zonei, iar locuințele de pe . numerotare pe . realizarea unei deschideri care în prezent nu există, toate serviciile de administrare publică operează pe .> În opinia apelantei, varianta a -II- a rezolvă aceste probleme, cu atât mai mult cu cât în varianta I loturile nu sunt egale ca valoare și trebuie evaluate și calculată sulta.
În susținerea căii de atac formulate împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale s-a arătat că la dosarul cauzei nu există nici un mijloc de probă din care să rezulte că anexa menționată este proprietatea lui C. E. și nici dacă este proprietarul blocului menționat la vecinătăți.
Prin decizia civilă nr. 852/06.11.2014, Tribunalul C. a respins apelul ca nefondat constatând că hotărârile primei instanței sunt legale și temeinice.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 1348/27.03.1972 pronunțată de Judecătoria C. s-a constatat că D. V. și D. D. sunt proprietarii apartamentului nr. 1, parter din imobilul situat pe .; prin actul de partaj voluntar aut. sub nr._/01.11.1972 D. V. și D. D. au ieșit din indiviziune cu privire la imobilul situat pe ., dobândit prin sentința civilă nr.1348/27.03.1972, ieșirea din indiviziune vizând doar imobilul construcție, pentru imobilul teren în suprafață de 132 mp, cum s-a consemnat în actul de partaj, părțile nedeținând vreun titlu de proprietate.
Apoi, instanța de apel a arătat că, prin sentința civilă nr. 5697/15.09.1986 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de D. V. și Z. în contradictoriu cu autoritățile locale și s-a dispus obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul magazia garaj situată în C., .; prin Ordinului Prefectului nr. 88/1995 s-a atribuit în proprietatea lui D. V. terenul în suprafață indiviză de 66 mp, cererea de atribuire în proprietate având la bază sentința civilă nr. 3098/23.07.1969 prin care s-a constatat că reclamanții I. O. și I. S., autorii pârâtului D. V., sunt proprietarii apartamentului situat la parterul imobilului din C., ..
Tribunalul a precizat că, prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 181/19.07.2000 la B.N.P. C. V., D. V., în calitate de vânzător, și Gârțu V., în calitate de cumpărător, a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului compus din 4 (patru) camere și dependințe și teren în suprafață de 66,00 mp dobândit în baza ordinului prefectului nr. 8488/1995, precum și un garaj și o magazie, iar din conținutul ordinului prefectului nr. 88/1995 rezultă că terenul trecut în proprietatea lui D. V. este aferent construcției de locuit proprietatea sa situată în C. .; ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 548/18.09.2003 la B.N.P. C. B., Gârțu V. vinde reclamantei P. C. dreptul de proprietate asupra imobilului compus din 4 (patru) camere și dependințe și teren în suprafață de 66,00 mp.
Instanța de apel a stabilit că pârâtul C. E. a dobândit nuda proprietate asupra imobilului apartament nr. 1 situat la parterul imobilului din C. . prin contractul de vânzare cumpărare aut sub nr. 130, prin același act transmițându-se și dreptul de folosință asupra suprafeței de 66 mp teren indiviz aferent locuinței, din suprafața totală de 132 mp teren construit și neconstruit.
Pentru a ajunge la concluzia respingerii apelului, tribunalul a constatat că în toate actele prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului se menționează că terenul în suprafață de 66 mp teren indiviz este aferent apartamentului care se înstrăinează; această concluzie se desprinde și din împrejurarea că, la baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 66 mp teren indiviz, au stat sentința civilă nr. 3098/1969, prin care autorii părților I. O. și I. Safia au dobândit dreptul de proprietatea asupra apartamentului nr. 1 situat în C. . și actul de partaj voluntar aut. sub nr._/01.11.1972.
În acest context, instanța de apel a stabilit că susținerile reclamantei referitoare la împrejurarea că terenul în suprafață de 66 mp indiviz nu ar fi aferent construcției apartament nu sunt susținute probator, având în vedere că în dosarul cu obiect constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 133,30 mp, soluționat prin sentința civilă nr. 6278/2007 a Judecătoriei C., părțile din cauză au mai dobândit în coproprietate terenul în suprafață de 133,30 mp situat la aceeași adresă, ce constituie curtea imobilului; în plus, în adresa nr. 3711/13.03.1987 emisă de Circumscripția Financiară se menționează că după partajul voluntar intervenit între D. D. și D. V., proprietari asupra apartamentului nr. 1 efectuat în 1972, se face o nouă rectificare în foaia matricolă, ocazie cu care se divide suprafața de teren construită de 132 mp în două, 66 mp fiind menționați în foaia matricolă a lui D. D. și alți 66 mp fiind menționați în foia matricolă a lui D. V..
Tribunalul a mai constatat că acest teren în suprafață de 66 mp este înscris în cartea funciară_ colectivă și_ individuală, astfel că nu poate face obiect al ieșirii din indiviziune fiind în coproprietate forțată și perpetuă, cum corect a reținut și instanța de fond, condiții în care raportul de expertiză întocmit în calea de atac a apelului de către exp. ing. M. C. nu poate fi validat, deoarece la elaborarea lucrării s-a valorificat ideea că terenul în suprafață de 66 mp nu este aferent construcției reprezentată de apartamentul nr. 1, fiind inclusă în suprafața de teren aferentă curții.
Instanța de apel a considerat că și celelalte critici referitoare la modalitatea de ieșire din indiviziune dispusă de instanța de fond vor fi înlăturate, în raport de amplasamentul construcțiilor părților litigante și de faptul că nu se impune crearea unei căi de acces la drumul public pe terenul pârâtului atâta timp cât reclamanta are ieșire la calea emite.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate fără a indica vreuna dintre prevederile art. 304 pct. 1-9 C. pr. civ., solicitând, în principal, ieșirea din indiviziune în modalitatea expertizei efectuate în apel și, în subsidiar, în varianta I a expertizei de la judecătorie.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că problema de fapt și de drept care se ridică în cauză este aceea a identificării suprafeței de 66 mp deținută în proprietate de către reclamantă în conformitate cu Ordinul nr. 887/31.07.1995 al Prefectului Județului C. și sp arate dacă există vreo suprapunere între suprafața de teren, obiect al sentinței nr. 6278/23.05.2005 a Judecătoriei C. și suprafața de teren deținută de reclamantă în conformitate cu Ordinul nr. 88/31.07.1995 al Prefectului Județului C..
Recurenta a mai susținut că, și la o analiză superficială, rezultă că această concluzie a instanței de judecata este greșită deoarece din adresa nr. 679/2009 a S.C. Proiect S.A. către reclamanta rezultă că suprafața de teren aferentă apartamentului nr. 1 parter este de 35,70 m.p. din suprafața totală de teren aferenta blocului de 214,70 m.p., iar făcând un calcul simplu rezultă că o suprafața de 30,3 m.p. nu este aferenta apartamentului nr. 1 și nu a fost identificată în nici un fel.
În dezvoltare acestei critici, s-a precizat că, în apel s-a efectuat un raport de expertiza de către expert ing. M. C. înlăturat de către instanța de apel deoarece se afirma că " la elaborarea lucrării s-a valorificat ideea ca terenul în suprafață de 66 mp nu este aferent construcției reprezentata de apartamentul nr.1 fiind inclusă în suprafața de teren aferentă curții"; dar, în acest raport nu s-a valorificat aceasta idee, ci s-a argumentat științific faptul că există o suprapunere între suprafața de teren obiect al sentinței nr.6278/23.05.2007 a Judecătoriei C. și suprafața de teren deținuta de reclamantă în conformitate cu Ordinul nr.88/31.07.1995 a Prefectului Județului Constanta.
În opinia recurentei, doamna expert argumentează foarte clar că din suprafața de 66 mp obținută de către reclamanta în proprietate în baza Ordinului Prefectului, s-a calculat că 35,70 reprezintă terenul ce-i revine acesteia de sub locuința, după cum fiecare proprietar al unui apartament din cadrul unui . de sub . cu cota pe care o ocupă din imobil, iar diferența de 30,30 mp (66 mp - 35,70 se regăsește în cadrul curții proprietății în zona în care este amplasat garajul, întrucât este singura construcție anexă proprietatea reclamantei.
În acest context, recurenta apreciază că în acest caz, în care terenul de sub construcție nu face parte din terenul în suprafața indiviză de 66 mp aflat în proprietatea reclamantei P. C. si va fi obținut separat, rezultă că toată suprafața de teren de 66 mp se află amplasată în cadrul curții imobilului, din care 40 mp este ocupată de către garajul aflat în proprietatea reclamantei, iar diferența de 66 mp - 40 mp = 26 mp se suprapune cu suprafața de teren obținută tot în indiviziune prin uzucapiune de către părți, întrucât nu mai exista și o altă suprafața de teren liberă.
Într-un alt motiv de recurs, s-a arătat că varianta aleasă de către instanța de fond prezintă inconveniente deoarece este în contradicție cu planul urbanistic al zonei iar locuințele de pe . numeroase pe . există nici un număr postat pe . realizarea unei deschideri care în prezent nu există; în realitate această deschidere nu poate fi realizată deoarece dimensiunea de 3,5 m menționată în schiță este valabilă numai porțiunea respectivă de teren; la ieșirea de pe treptele locuinței reclamantei neevidențiată în schiță spațiul de acces spre . de 55 cm., fiind obstrucționat de o magazie de lemn insalubră construita de către parat pe terenul ce aparține Municipiului Constanta; iar noaptea, . devine periculoasă în condițiile în care nu este frecventată decât de grupuri de infractori, fiind înregistrate foarte multe furturi din mașini și garaje, spargeri, atacuri asupra persoanelor;
În susținerea acestei critici, s-a mai precizat că, în conformitate cu prevederile art. 673/5 C.pr.civ., în cazurile în care loturile nu sunt egale ca și valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani; dar, în cauză, în varianta aleasă de către instanța, cele două loturi nu sunt egale ca valoare și deci trebuie evaluate și calculată sultă deoarece terenul atribuit pârâtului se află situat în zona centrală pe . valoare decât cel situat în spatele curții și are acces la servicii publice și condiții corespunzătoare de acces stradal.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Cu privire la primul motiv de recurs în care se critică întinderea proprietății ce urmează a se partaja, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a înscrisurilor folosite în dovedirea stării de indiviziune.
Astfel, deși reclamanta P. C. solicită partajarea terenului din C., . fără a indica suprafața și fără a preciza vecinătățile, singura suprafață în privința căreia există stare de coproprietate este cea rezultând din sentința civilă nr.7278/23.05.2007 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 4892/2006 .
Prin această hotărâre s-a constatat că P. C. și C. E. au dobândit, pe calea uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 133,3 mp., astfel cum acesta a fost identificat în expertiza administrată în cauză (filele 54-68 dosar judecătorie)
Conform schiței întocmite în dosarul nr. 4892/2006, terenul de 133,3 mp. este suprafața de „curte liberă” a imobilului situat în ., mai puțin cele ocupate de garaj (16,82 mp.) și magazie (10,7 mp.) ce aparțin lui C. E. și garaj +magazie (40 mp.) ce aparține lui P. C. . În schiță s-a mai indicat că întregul teren măsoară 430 mp., din care sub clădire se regăsește și o suprafață de 214,7 mp (inclusiv aceea cu destinație sală/hol realizat de fam. D. înainte de vânzarea către C. E..
Ceea ce este absolut indubitabil este aceea că singura suprafață de teren asupra căreia există starea de coproprietate este numai suprafața de 133,3 mp vizată de sentința civilă nr.7278/2007 a Judecătoriei C., căci, pentru suprafața de 66 mp menționată în Ordonanța nr.88/1995 și apoi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.181/19.07.2000, reclamantul are calitatea de proprietar exclusiv, în ciuda mențiunii din Ord. nr. 88/1995, în care se arată să proprietatea este indiviză.
Aceasta, pentru că, de esență coproprietății este situația că dreptul de proprietate asupra aceluiași bun aparține concomitent, mai multor titulari, bunul nefiind fracționat în materialitatea sa, dar aparținând simultan mai multor proprietari care au determinată numai o cotă ideală și abstractă din drept; în cazul devălmășiei (ce are ca obiect o universalitate de bunuri), o asemenea cotă nu este stabilită.
Or, chiar dacă reclamantul pretinde că cei 66 mp despre care se face vorbire în Ordinul nr.88/1995 ar fi o proprietate „indiviză” (în sine, o inepție, pentru că indiviziunea este o modalitate a patrimoniului, având deci ca obiect o universalitate de bunuri iar nu un bun individual determinat), această stare de coproprietate nu există cu pârâtul C. E. care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1303/05.06.2002 la B.N.P. Dionița C. a dobândit proprietatea numai asupra construcției, autorul său D. G. înstrăinând doar locuința și anexele, iar nu și terenul a cărui proprietate nu se găsea în patrimoniul său.
În aceste condiții, prima critică din recursul reclamantei este manifest neîntemeiată, pentru suprafața de 66 mp. teren lipsind situația permisă a împărțelii judiciare, un bun asupra căruia părțile au un drept de proprietate comun (art. 673¹ C.pr.civ.)
Curtea consideră că, în mod corect, tribunalul a dat eficiență prevederilor art. 6739 Cod pr.civ.; conform textului în cauză, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Sunt reglementate astfel un set de criterii facultative cu caracter orientativ, prevăzute în mod nelimitativ (de unde și prevederea finală „sau altele asemenea”) a căror aplicare instanța trebuie să o facă circumstanțiat („după caz”) prin raportare la datele concrete ale fiecărei spețe, fără a se putea considera că se instituie o ordine de preferință obligatorie pentru instanță.
De aceea, cu excepția criteriului „acordului părților” (căreia în mod firesc, instanța trebuie să-i dea curs stabilind o partajare care satisface, în mod deplin, voința părților), instanța va avea în vedere nu doar unul, ci un complex de criterii, astfel încât dacă nu se reușește împăcarea intereselor contradictorii inerente oricărui proces, măcar, prin soluția adoptată, să se producă minimul de prejudicii.
Astfel, trebuie observat că ambele părți au edificat construcții pe anumite părți ale terenului folosit împreună o lungă perioadă de timp, iar propunerea de lotizare fructificată de prima instanță a respectat această utilizare; mai mult, s-a avut în vedere că loturile configurate corespund unei facile administrări a construcțiilor deținute în proprietate exclusivă iar fiecare lot are o ieșire la drumul public (chiar dacă nu la . nu este de natură să conducă la concluzia că lotul cuvenit recurentei ar avea o valoare mai mică doar din această cauză).
De aceea, curtea consideră că loturile stabilite de prima instanță sunt o justă consecință a descifrării în mod corect a raporturilor dintre părți.
Având în vedere disp. art. 274 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, față de situația că intimatul pârât a suportat un onorariu de avocat în sumă de 1.000 lei (chitanță .–C nr._/08.04.2015 – fila 6, dosar recurs), va fi obligată recurenta la plata către intimat acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta P. C., cu domiciliul în C., ., parter, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul C. E., domiciliat în C., .. 16, ..A, ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 852/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar/ieșire din indiviziune ca neîntemeiat.
Obligă recurenta către intimatul pârât la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
VANGHELIȚA T. G. L. M. G.
Grefier,
G. C.
Jud. fond. A.G.J.
jud.dec.apel B.M.
red.dec.recurs jud.G. L. -03.06.2015
ex-2-
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 126/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
