Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1980/118/2014
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.59/C:
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător M. P.
Grefier C. D.
Cu participarea Reprezentantului Ministerului Public:
Procuror: S. L.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul reclamant G. F., cu domiciliul în C., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 107/23.01.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.157 Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat părțile aflate în conflict judiciar, obiectul și stadiul procesual al dosarului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.
Instanța, având în vedere că prin întâmpinarea formulată S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, acordă cuvântul Reprezentantului Ministerului Public cu privire la apelul declarat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de reclamant ca nefondat. Apreciază că apelantul și-a modificat cererea de chemare în judecată iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca inadmisibilă.
În subsidiar, dacă instanța va aprecia că apelantul reclamant și-a completat acțiunea, să se aibă de vedere că acțiunea a fost formulată tardiv, având în vedere că normele de procedură ale Noului Cod de Procedură sunt de imediată aplicare, iar acțiunea nu a fost formulată în decurs de 6 luni de la data constituirii dreptului reclamantului.
Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr._ , reclamantul G. F. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 de euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale pentru perioada în care reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal, respectiv în intervalul 17.06._13.
În fapt, reclamantul a învederat că prin sentința penală nr. 798/07.04.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 1879/2003, rămasă definitivă prin neapelare, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, executată la data de 13.06.2013.
Reclamantul susține că în data de 17.06.2013 s-a întors în țară și a fost reținut de organele de poliție, pentru a se pune în executare mandatul nr. 1053/15.06.2004.
La acel moment se împlinise însă prescripția executării pedepsei de 9 ani, conform art. 126 al. 1 lit. b din Codul penal.
Reclamantul a mai arătat că a formulat contestație la executare, însă la termenul de judecată din data de 26.06.2013 s-a amânat cauza, deși existau toate datele pentru a se admite cererea.
Abia la data de 03.07.2013 s-a admis contestația la executare și s-a constatat că a intervenit prescripția executării pedepsei de 4 ani închisoare, dispunându-se punerea sa în libertate și anularea mandatului de executare.
Reclamantul a mai învederat că, prin privarea sa de libertate după data de 13.06.2013, i-a fost lezată demnitatea și a suferit consecințe negative pe plan fizic și psihic.
În drept, s-au invocat art. 5 din Convenția E.D.O., art. 11, art. 20 din Constituția României, art. 460, 504 C. Pr. Penală.
În apărare, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat în prealabil următoarele excepții:
- excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că art. 541 C. Pr. Penală prevede că acțiunea se prescrie în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, respectiv în termen de șase luni calculat de la data de 07.08.2013. Or, reclamantul a introdus acțiunea peste termenul prevăzut de lege, la data de 12.03.2014.
- excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că situația de fapt expusă de reclamant nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute limitativ la art. 504 C. Pr. Penală. Pârâtul arată că nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare și nici nu s-a dispus prin ordonanță a procurorului revocarea măsurii privative de libertate, ci s-a anulat mandatul de executare a pedepsei în urma admiterii contestației la executare.
Pe fond, pârâtul a susținut că reclamantul nu a produs nicio dovadă în sprijinul admiterii tezei că a suferit un prejudiciu moral, ci a anexat un certificat medical care vizează o perioadă anterioară.
În drept, s-a invocat art. 205 C. pr. civilă, art. 538 C. pr. penală.
Pârâtul a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa.
La termenul de judecată din data de 10.10.2014 reclamantul a arătat că își modifică acțiunea, în sensul că solicită instanței să se constate că în perioada cuprinsă între 15 iunie și 3 iulie privarea de libertate a fost nelegală, cerere care a fost depusă ulterior la dosar (fila nr. 25).
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare față de cererea modificatoare, prin care a invocat două excepții:
- tardivitatea cererii modificatoare, pentru încălcarea art. 204 C. Pr. Penală;
- nulitatea cererii modificatoare, pentru încălcarea art. 196 C. Pr. Civilă, având în vedere că este informă din punct de vedere al conținutului.
La termenul de judecată din data de 16.01.2015 instanța a respins ca nefondate excepțiile tardivității și nulității cererii modificatoare.
Prin sentința civilă nr.107 din 23 ianuarie 2015 Tribunalul C. a admis excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în constatarea unei situații de fapt care în opinia sa este protejată juridic și anume că între data de 15.06.2014 și 03.07.2014 ar fi fost privat de libertate în mod nelegal.
Instanța a reținut că reclamantul și-a menținut temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată și anume art. 460 și 504 C. pr. penală, respectiv art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
S-a arătat că art. 504 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. invocat de reclamant în susținerea acțiunii recunoaște dreptul la repararea pagubei pentru persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Textul de lege impune însă ca privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal să fie stabilită de organele judiciare care asigură realizarea scopului procesului penal prin soluțiile expres și limitativ prevăzute.
Pentru calificarea juridică a acțiunii reclamantului, astfel cum a fost aceasta modificată, s-a considerat că nu prezintă relevanță dacă reclamantul a indicat un temei juridic care să fie vigoare la data introducerii acțiunii, ci este suficient să se constate că acesta invocă existența unei privări nelegale de libertate până la anularea mandatului de executare a pedepsei prin sentința penală nr. 798/07.04.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 1879/2003, rămasă definitivă prin neapelare.
S-a mai reținut că eventualul caracter nelegal al privării de libertate a reclamantului și al restrângerii libertății acestuia se evaluează prin prisma soluției finale pronunțate în cauza penală în care s-au luat aceste măsuri, însă această constatare este subsumată scopului obținerii de despăgubiri civile pe calea procedurii speciale.
Instanța a arătat că art. 35 C. pr. Civilă stabilește că cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
S-a mai reținut că părțile nu contestă că există dispoziții legale exprese, aplicabile reparării pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, ceea ce înseamnă că legea deschide calea unei acțiuni în realizare, pe care însă reclamantul a transformat-o într-o acțiune în constatare.
Partea interesată poate uza de procedura specială exclusiv în vederea obținerii unui titlu executoriu care să-i recunoască o creanță menită să compenseze suferințele fizice și psihice cauzate prin privarea nelegală de libertate, într-un cuantum în măsură să înlăture pe cât posibil consecințele grave de natură morală, socială produse prin încălcarea drepturilor fundamentale, garantate persoanei de procedurile constituționale și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G. F., care a susținut că în mod greșit instanța a apreciat că a fost învestită cu o acțiune în constatarea unei situații de fapt.
A arătat apelantul că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtului la despăgubiri morale pentru perioada 17.06._13, când a fost privat de libertate în mod nelegal, acest obiect fiind completat la 10.10.2014 prin cererea de constatare a caracterului nelegal al privării de libertate în perioada sus menționată, cu consecința obligării la despăgubiri morale.
A mai arătat că instanța de fond, deși a reținut că au fost invocate prevederile art.504 alin.2 și 3 din Codul de procedură penală, text care recunoaște dreptul persoanei care a fost privată nelegal de libertate la repararea pagubei, a calificat greșit acțiunea reclamantului ca fiind o acțiune în constatare, pe care a respins-o ca inadmisibilă, deoarece avea la îndemână acțiunea în realizare.
Solicită apelantul admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea fondului.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu motivele invocate de reclamant, Curtea constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. Român la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale pentru privarea sa de libertate în mod nelegal în perioada 17.06._13, indicând drept temei juridic al cererii art.5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, art.11 și 20 din Constituția României, art.460 și art.504 din Codul de procedură penală.
La primul termen de judecată la care procedura a fost legal îndeplinită, respectiv la 10 octombrie 2014, apărătorul reclamantului a precizat în ședință că modifică obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită să se constate că, în perioada menționată în acțiune, privarea de libertate a fost nelegală.
Depunerea acțiunii modificate s-a făcut prin prezentarea în ședința din 7 noiembrie 2014 a unei cereri prin care reclamantul a solicitat să se constate că, în perioada cuprinsă între 15.06.2014 și 3.07.2014, privarea sa de libertate a fost nelegală. Cererea a fost semnată numai de avocatul reclamantului, d-na Caraiane, reclamantul nefiind prezent. La solicitarea instanței, apărătorul ales al reclamantului a arătat că temeiul juridic al acțiunii rămâne cel indicat în acțiunea inițială.
Această cerere modificatoare a fost comunicată pârâtului S. Român care, la 3 decembrie 2014, a depus întâmpinare.
Având în vedere această succesiune a faptelor, astfel cum rezultă din cererile depuse la dosar și din încheierile de ședință, Curtea constată că în mod greșit, prin aplicarea eronată a normelor legale referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a apreciat că este învestită numai cu o acțiune în constatarea unui drept, inadmisibilă câtă vreme partea putea să ceară realizarea dreptului.
Astfel, potrivit art.204 alin.1 Cod procedură civilă (2013), „reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării (…)”.
Art.204 alin.2 Cod procedură civilă dispune că nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.
Modificarea unei cereri de chemare în judecată nu înseamnă, în toate cazurile, schimbarea în întregime a obiectului ei cu un alt obiect, modificarea la care se referă art. 204 alin.1 din codul de procedură civilă putându-se realiza și prin completarea cererii formulate inițial cu un nou capăt de cerere, prin renunțarea la anumite cereri formulate prin acțiunea inițială ori prin modificarea cauzei acțiunii.
În cauza de față, modificarea acțiunii solicitată prin cererea depusă la 7 noiembrie 2014 nu a însemnat transformarea cererii în realizare, respectiv solicitarea de obligare a Statului Român la plata către reclamant de daune morale pentru privarea nelegală de libertate, într-o acțiune în constatare, respectiv să se constate că privarea de libertate a fost nelegală, iar instanța de fond a considerat eronat că s-a produs o astfel de modificare din acțiune în realizare în acțiune în constatare, pentru următoarele considerente:
-depunând la dosar cererea modificatoare, reclamantul nu a precizat că renunță la pretenția formulată inițial de a i se plăti suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale;
-modificarea acțiunii, fiind semnată numai de avocat și nu de către reclamant, nici nu putea fi considerată de instanță ca o cerere de renunțare la pretenția bănească solicitată inițial, ea nefiind formulată în condițiile art.406 alin.1 și 2 Cod procedură civilă;
-după depunerea cererii modificatoare instanța a dispus comunicarea ei în temeiul art. 204 alin.1 Cod procedură civilă, pentru ca pârâtul să ia cunoștință de cererea formulată și să depună răspuns/întâmpinare. Ori, așa cum rezultă din dispozițiile art.204 alin.2 pct.4, dacă modificarea privea doar transformarea acțiunii în realizare în acțiune în constatare, instanța putea numai să ia act de aceasta în încheierea de ședință, fără să acorde termen.
-reclamantul a declarat în ședința de judecată în care a depus cererea modificatoare că aceasta are același temei ca și acțiunea inițială, respectiv art.460 și 504 din Codul de procedură penală, art. 5 din Convenție. Ori, art.504 indicat recunoaște dreptul persoanei care a fost privată nelegal de libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal să i se repare paguba suferită prin această privare sau restrângere.
Cum reclamantul a înțeles să-și mențină acest temei juridic, a formulat inițial o acțiune prin care a solicitat despăgubiri bănești pentru privarea sa de libertate și, prin modificarea formulată, Curtea constată că sesizarea instanței de fond a avut ca obiect atât cererea de acordare de despăgubiri cu titlu de daune morale, cât și cererea de constatare a caracterului nelegal al privării de libertate, chiar dacă prima solicitare implică, cu necesitate, și analiza celei de a doua.
În aceste condiții, soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității formulării unei cereri în constatare, cu motivarea că partea poate cere realizarea dreptului, s-a făcut greșit, reclamantul formulând și o cerere în realizare pe care instanța în mod nelegal nu a avut-o în vedere.
De aceea, văzând dispozițiile art.480 alin.3 din Codul de procedură civilă (2013) potrivit cărora în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel, precum și solicitarea apelantului reclamant, Curtea va admite apelul formulat, va anula sentința tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare acestei instanțe, pentru a analiza acțiunea formulată de reclamant, cu ambele capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul reclamant G. F., cu domiciliul în C., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 107/23.01.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ..
Anulează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10.06.2015.
Președinte, ptr.Judecător,
D. P. M. P.
aflată în C.O., conf.
art.426 al.4 NCPC, semnează
Președinte complet,
D. P.
ptr.Grefier,
C. D.
aflată în C.O., conf.
art.426 al.4 NCPC, semnează
Grefier șef,
M. D.
Jud fond A. N.
Red. dec jud D. P. - 31.07.2015
Dact. gref.G.C -03.08.2015/4 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C., cod poștal -_,
Tel.0241-_ sau 0241-_; fax: 0241-_
Dosar nr._
Emisă la data de .
C ă t r e
TRIBUNALUL C.
- SECȚIA I CIVILĂ -
Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ privind apelul formulat de apelantul reclamant G. F., cu domiciliul în C., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 107/23.01.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, întrucât prin decizia civilă nr. 59/C din 10 iunie 2015 s-a admis apelul reclamantului și s-a dispus anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța dvs.
Dosarul conține un nr. de 25 (douăzecișicinci) file.
Are atașat dosarul nr._ al l Tribunalului C. cu un nr. de 41file.
PREȘEDINTE DE COMPLET, D. P.
GREFIER,
G. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 61/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
