Pretenţii. Decizia nr. 8915/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8915/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 34604/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8915/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -R. M.
Judecător- A. M.
Judecător- S. P.
Grefier -F. I.
0000
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul R. I., împotriva deciziei civile nr.235 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. și M. FINANȚELOR PUBLICE București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant R. I., fiind lipsă intimații pârâți Direcția G. a Finanțelor Publice D. cât și Ministerul Finanțelor Publice București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, precum și faptul că intimata pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare, ce a fost depusă la dosar, după care;
Recurentul reclamant, invocă excepția de neconstituționalitate, întrucât hotărârea pronunțată de instanța de apel, nu respectă cerințele următoarelor articole din Constituție: art.16(1), art.1(5), art.11(1), art.21(3) și art.124(1,2), motiv pentru care solicită sesizarea Curții Constituționale.
Curtea, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul reclamant, ca inadmisibilă și constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, recurentul reclamant, solicită admiterea recursului conform motivelor scrise ce au fost depuse dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.12.2011, sub nr._, reclamantul R. I. a chemat în judecată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 303.461,69 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin sentința civilă nr._/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P D..
A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesule pasive.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.
Împotriva aceste sentințe a declarat apel, reclamantul R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 235 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de apelantul-reclamant R. I. împotriva sentinței civile nr._/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. și M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca nefondat.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Instanța a reținut că in fapt, prin acțiunea introdusă, reclamantul R. llie a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată Direcția G. a Finanțelor Publice a jud. D. la plata sumei de 303.461,69 lei reprezentând despăgubiri.
În susținerea acțiunii, a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.93/25.03.1997 a dobândit prin cumpărare cu plata în rate dreptul de proprietate asupra imobilului situat in C., ., în valoare de 32.851.900 ROL.
Ulterior, contractul a fost desființat prin s.c. nr.1350/03.02.1999 devenită definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 978/03.02.2000 a Curții de Apel C..
Urmare acestui fapt, a fost despăgubit cu suma de 31.819.076 lei, reprezentând prețul achitat prin contractul de vânzare cumpărare nr.93/1997 și spezele contractului de vindere fără daune interese, fiind respins dreptul la despăgubiri.
In urma pronunțării deciziei civile nr.103/02.2004 în dosarul nr.5124/civ/2003 al Tribunalului D., rămasa irevocabila, a fost efectuată de către Ministerul Finanțelor Publice si plata sumei de 34.719,39 RON reprezentând diferența dintre prețul actualizat stabilit la data evicțiunii bunului și prețul efectiv achitat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.93/25.03.1997.
Precizează reclamantul că suma solicitată în prezenta cauză reprezintă diferența între prețul de piața al imobilului estimat la 30.11.2011 la suma de 303.461,69 lei si sumele restituite.
Prima critica in apel vizează neaplicarea dispozițiilor art. 50alin. 21 din Legea nr. 10/2001, text de lege introdus prin Legea nr. 1/2009 si care stabilește ca cererile sau acțiunile in justiție având ca obiect restituirea prețului de piața al imobilelor, privind contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
In legătura cu acest aspect, se observa că, deși instanța de fond a stabilit in sarcina apelantului reclamant obligația de a achita taxa de timbru in cuantum de 7145 ron si timbru judiciar in valoare de 5 ron, la termenul din data de 09.03.2012 a revenit asupra acestei dispoziții, dând eficienta prevederilor legale la care s-a făcut referire anterior.
Referirea la taxa judiciara de timbru in considerentele prezentei decizii a fost făcuta pentru acuratețe, deoarece in realitate, invocând textul la care s-a făcut referire, apelantul solicita despăgubiri la nivelul prețului de piața al imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare in baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale in evaluare.
Și art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001 invocat de către apelant, referindu-se la restituirea prețului de piața al imobilelor, face trimitere tot la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Apelantul reclamant a fost beneficiarul contractului nr. 93/25.03.1997, contract care insa nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, întrucât apartamentul pentru care solicita despăgubiri in prezent, fusese redobândit in proprietate de către R. M. in calitate de fost proprietar conform sentinței civile nr._/1994 a Judecătoriei C. (cu aproximativ trei ani anterior datei contractului apelantului reclamant). Or, potrivit Legii nr. 112/1995, obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl putea face numai un imobil care nu era supus restituirii in natura foștilor proprietari, deci care nu a fost revendicat si obținut de fostul proprietar.
Tocmai de aceea, instanța a constatat nulitatea contractului in discuție.
Apelantul este nemulțumit si de faptul ca nu s-a ținut seama de buna sa credința, mai exact ca nu s-a demonstrat ca ar fi fost de rea-credința la încheierea contractului anulat.
Nici aceasta critica nu este pertinenta, buna sau reaua credința a cumpărătorului, fiind o analiza ce excede cadrului procesual de fata. Aceasta reprezintă o apărare de fond, de care reclamantul s-a folosit, de altfel, in cauza in care s-a pronunțat anularea contractului.
Sub aspectul despăgubirilor, reținând ca actul anulat nu a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, apare evident ca nu sunt incidente dispozițiile referitoare la acordarea valorii de piața a imobilului, ci cele referitoare la prețul actualizat plătit de către chiriași (art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001).
Dar apelantul reclamant nu mai încearcă in prezent niciun prejudiciu, deoarece decizia civila nr. 103/02.02.2004 a Tribunalului D., i-a acordat o reparație echitabila si circumscrisa prevederilor legale, obligând statul roman la plata sumei de_ lei ce reprezintă diferența dintre prețul achitat inițial actualizat conform coeficientului de inflație la data evicțiunii si prețul efectiv plătit si restituit.
F. de cele expuse, instanța a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În primul motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, tribunalul reținând eronat că buna credință a reclamantului la data cumpărării locuinței, în temeiul Legii nr.112/1995, excede cadrului procesual de față.
S-a arătat că instanța nu a respectat dispozițiile art.20(21) din Legea nr.10/2001, modificată și completată prin Legea. nr.1/2009 referitoare la chiriașii care au cumpărat cu bună credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare.
În cel de al doilea motiv de recurs, s-a criticat decizia în privința modului de aplicare al prevederilor art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001 susținându-se că prin decizia nr.103/2.02.2004 nu a fost acordată o reparație echitabilă, în contextul în care cumpărătorul reclamant nu a primit prețul actualizat până la apariția Legii nr.1/2009, beneficiind astfel de aplicarea prevederilor art.50 alin.2 din lege.
Reclamantul a arătat că este îndreptățit la restituirea diferenței dintre prețul plătit pentru locuința cumpărată, preț actualizat cu rata inflației la data admiterii prezentei acțiuni și suma restituită în cuantum_ lei ROL, sumă stabilită prin decizia nr.103/02.02.2004, la data producerii evicțiunii(10.05.2002) hotărârea fiind pusă în executare la data de 26.03.2006.
În cererea formulată, reclamantul nu a invocat temeiul de drept al recursului declarat împotriva deciziei instanței de apel.
La data de 14.10.2013, intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., în numele Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat că decizia pronunțată în apel este legală și temeinică, în contextul în care este nefondat motivul de recurs în ce privește aplicarea art.50 alin.21 din Legea nr.10/2001, reclamantul nefăcând nici dovada că nu a uzat de dispozițiile art.20 alin.21 din Legea nr.1/2009, invocate în cererea de recurs.
Curtea, analizând decizia prin prisma criticilor invocate în recurs, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Examinând decizia în raport de criticile invocate în recurs, se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
Obiectul prezentei acțiuni, astfel cum a fost precizată, l-a reprezentat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea de piață a imobilului în litigiu, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.93/25.03.1997 și suma primită anterior cu titlu de preț, conform deciziei civile nr.103/2.02.2004, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul 5124/civ./2003, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.50 alin.2 ind.1 și alin.3 și art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001.
În conformitate cu prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, cererile și acțiunile privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/2005 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Legea nr.1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr.10/2001 a modificat art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, având astfel următorul cuprins”restituirea prețului prevăzut la alin.2 și alin.2 ind.1 se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare”.
De asemenea, prin același act normativ, după art.50 s-a introdus un nou articol, respectiv art.501 potrivit căruia”proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă că după . Legii nr.1/2009, publică în M.O.nr.63/3.02.2009, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilelor ce se cuvine persoanelor interesate, această distincție funcționând în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, a pierdut bunul imobil prin desființarea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu rea credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune prin definiție existența unor titluri valabile de proprietate.
Instanța reține că, menținându-se alineatul 2 al art.50 din Legea nr.10/2001, realizându-se modificarea de la alineatul 3 al art.50 care cuprinde ipotezele de la alin.2 și alin.21 și introducându-se art.501, este evidentă concluzia că nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși( deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate in temeiul Legii nr.112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, chiriași au fost evinși prin efectul admiterii acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor.
În cauza de față, Curtea constată că recurentul reclamant nu se încadrează în ipoteza reglementată de art.501 din Legea nr.10/2001, republicată, respectiv în ipoteza încheierii contractului de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 și a menținerii valabilității acestui contract, respectiv a operării evicțiunii, în contextul în care prin sentința civilă nr.1350/3.02.1999, pronunțată de Judecătoria C., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a locuinței cumpărată de reclamant în temeiul Legii 112/1995, urmare a evicțiunii, fiindu-i restituită suma de 31.879.076 lei, respectiv prețul plătit și spezele contractului de vânzare –cumpărare, iar prin decizia civilă nr.103/2.02.2004, pronunțată de Tribunalul D. a fost obligat Statul Român prin M. Finanțelor să restituie reclamantul suma de_ lei ROL, reprezentând diferența dintre prețul actualizat, stabilit la data evicțiunii bunului și prețul efectiv achitat și încasat de reclamant.
Sunt nefondate susținerile din recurs referitoare la nerespectarea dispozițiilor art.50 alin.2 din Legea nr.1/2009 și cele în care se invocă evicțiunea suportată de reclamant, Curtea apreciind că existența evicțiunii presupune un contract de vânzare cumpărare valabil încheiat, iar în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlul oneros se desființează, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, devin aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii părților în situația anterioară”restitutio in integrum”.
În temeiul acestor principii, tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat, trebuie restituit pentru ca părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acest act nu s-ar fi încheiat.
În speță, instanțele au reținut întemeiat că prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care au fost finalizate procesele civile privind imobilul în litigiu, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că respectivul contract de vânzare cumpărare al imobilului încheiat de reclamant în temeiul Legii nr.112/1995, a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, fiind astfel exclusă buna credință a cumpărătorilor, ce putea fi invocată în procesele finalizate prin hotărârile judecătorești arătate, ce se bucă de prezumția de validitate, nemaiputând fi repusă în discuție în prezentul recurs, în contextul în care instanța constată că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamantului, ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr.112/1995, situație ce excede aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001.
Așadar, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, raportat doar la incidența dispozițiilor art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, reclamanții având dreptul numai la restituirea prețului actualizat plătit, astfel cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv prin decizia nr.103/2.02.2004, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr.5124/civ./2003.
Față de considerentele menționate, constatând că decizia din apel nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 Cod pr.civ., în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R. I., împotriva deciziei civile nr.235 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. și M. FINANȚELOR PUBLICE București, având ca obiect pretenții.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | Judecător, S. P. |
Grefier, F. I. |
Red.jud. A.M./31.10.2013
Teh.F.I.
Jud. fond E.S.
Jud. apel.I.G.P./L.C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 30-04-2013, Curtea... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 9347/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
