Conflict de competenţă. Sentința nr. 53/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 53/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 864/54/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 53

Ședința din Camera de Consiliu de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier C. C.

X.X.X.

Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul D. și Judecătoria C. privind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta B. M. A. și pârâții U. D. C., P. C. C. PRIN PRIMAR - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, P. C. COȘOVENIPRIN PRIMAR - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, S. B. M., P. C. PRIN PRIMAR - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, P. D. - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 247/2005.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 135 alin. 4 C.p.c.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a luat în examinare cauza de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față se constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.66/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._/63/2008* a fost admisă în parte acțiunea precizată privind pe reclamanta B. M. A., în contradictoriu cu pârâții U. din C., P. C. Cîrcea Prin Primar-Comisia Locală de Aplicare a Lg.18/91, P. C. Coșoveni Prin Primar - Comisia Locală de Aplicare a Lg.18/91, S. B. M., P. C. Prin Primar - Comisia Locală de Aplicare a Lg.18/91, P. D. - Comisia Județeană de Aplicare a Lg.247/2005, s-a dispus anularea Deciziei nr. 4840/24.09.2008 emisă de pârâta U. din C., s-a dispus disjungerea cererilor aflate la filele 77 și 87 din dosarul nr._/63/2008 având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 6 ha teren plantat cu vie nobilă situat în C., . Hanul Doctorului și formarea unui nou dosar cu termen la data de 30.04.2013.

Cererea disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .

Prin sentința civilă nr.102 din data de 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D. s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. M. A., și pe pârâții U. D. C. ,P. C. CÎRCEA PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. C. COȘOVENI PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, S. B. M., P. C. PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. D.-COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LG.247/2005, în favoarea Judecătoriei C..

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, instanța a reținut că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod pr.civilă, "tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția … cererilor privind materia fondului funciar", pentru acestea competența de soluționare în primă instanță revenind judecătoriei.

Având în vedere că litigiul de față este unul în materia fondului funciar, așa cum reiese din decizia civilă nr._/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel, instanța a constatat că excepția necompetenței materiale este întemeiată, admițând-o și declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost înregistrată la data de 06.06.2013, pe rolul Judecătoriei C., sub nr._/215/2013.

Prin sentința civilă nr. 4392 din 03 aprilie 2015, Judecătoria C. a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea precizată formulată de reclamanta POPESCO M. A. decedată în timpul procesului acțiunea fiind continuată de moștenitorul acesteia reclamantul B. R. domiciliat în București, ..14, . sector 1 împotriva pârâților U. D. C., cu sediul în C. . nr.13,Jud.D., P. C. CÎRCEA -COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR cu sediul in sat C.,. ,jud.D., P. C. COȘOVENI -COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR cu sediul in Cosoveni,., jud.D., S. B. M. cu sediul in C.,..166, jud.D. P. C. -COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în C.,..7 ,jud.D. P. D.-COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR cu sediul în C.,. ,jud.D. și A.D.S.BUCURESTI ,cu sediul în București, ..43, sector 1 ,în favoarea Tribunalului D.-Sectia Civilă.

A constatat că s-a ivit un conflict negativ de competentă și a înaintat cauza pentru soluționarea acestuia la Curtea de Apel C..

Pentru a se pronunța astfel judecătoria a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.66/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._/63/2008* s-a dispus disjungerea cererilor aflate la filele 77 și 87 din dosarul nr._/63/2008 având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 6 ha teren plantat cu vie nobilă situat în C., . Hanul Doctorului.

În final, ca urmare a declinării competenței de către Tribunalul D. prin sentința civilă nr.102 din data de 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ ,cererile au fost înregistrate la Judecătoria C. sub nr._/215/2013.

Reclamanta a depus la data de 14.02.2014 o precizare de acțiune prin care a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1, art. 9, art. 21, art. 22, art. 28 și art. 29 a Legii 10/2001, așa cum avea forma la data de 30.10.2008, data introducerii prezentei acțiuni și art. 112 Cod pr.civilă, așa cum avea forma la aceeași dată.

În motivare a arătat că la data de 21.11.2005 s-a adresat prin cererea înregistrată sub nr. 5631 către unitatea deținătoare și anume U. din C. așa cum prevede art. 22 din Legea 10/2001. A mai arătat că Legea 10/2001 a fost modificată prin Legea 247/2005, și apoi prin OUG 127/15.09.2005 prelungindu-se expres termenul pentru cererile ce aveau drept obiect terenuri deținute de instituțiile de învățământ, iar prin art. 33 alin. 1/2 s-a stabilit că ultim termen pentru depunerea cererilor de restituire a terenurilor aflate în administrarea instituțiilor de învățământ - data de 30.11.2005. Așadar, a menționat ca cererea 5631 din 21.11.2005 a fost făcută în termenul legal și adresată în mod corect unității deținătoare - U. din C. și că prin această cerere a solicitat restituirea unei suprafețe de 6 ha de vie nobilă, a conacului construit anterior preluării abuzive de către Stat și a suprafeței de teren aferentă conacului, ultimele două fiind restituite prin decizia 8293din 18.10.2006 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Reclamanta nu a făcut modificări cu privire la obiectul acțiunii, expunând în continuare alte motive de fapt legate de procedura de restituire a terenului .

În motivarea precizării de acțiune reclamanta a mai arătat și că decizia nr.4840/24.09.2008 a Universității din C. (fila 153) pe care a obținut-o în cadrul procedurii prevăzută de Legea 10/2001 și prin care s-a respins cererea sa de restituire a terenului din litigiu a fost anulată în mod definitiv și irevocabil, instanța constatând că a fost anulată chiar prin sentința prin care s-a disjuns cauza de față nr.66/2013 a Tribunalului D., rămasă definitivă și irevocabilă.

Deși în prezenta cauză reclamanta nu atacă vreo dispoziție de restituire a terenului, caz în care art 26 alin 3 din legea 10/2001 prevede expres competența Tribunalului, solicită prin acțiunea precizată restituirea terenului de 6 ha vie nobilă în baza Legii 10/2001, deoarece a urmat procedura prevăzută de această lege, invocând expres temeiul de drept în precizarea de acțiune, astfel că judecătoria a considerat că soluționarea cauzei este de competența materială a aceleiași instanțe.

În consecință având în vedere și art.2 pct.4 Cod pr.civ ,art.158,159 pct.2 Cod pr. civ instanța a considerat întemeiată excepția de necompetență materială invocată din oficiu astfel că a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D.-Sectia Civilă.

În temeiul art .20, 21 si 22 alin.2 C.p.civ a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență și a înaintat cauza pentru soluționarea acestuia la Curtea de Apel C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ /2014.

Curtea în soluționarea prezentului conflict de competență reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._/63/2008* înregistrat pe rolul Tribunalului D., reclamanta B. M. A. a investit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, prin care solicita anularea decizia nr.4840/24.09.2008 emisă de U. C., și restituirea în natură a suprafeței de 6 ha teren plantat cu vie nobilă situat în C. . Doctorului.

Prin sentința civilă nr.66/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul D., s-a dispus anularea acestei decizii și au fost disjunse cererile aflate la fila 77 și 87, formându-se un dosar separat înregistrat la aceeași instanță sub nr._ .

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu în cadrul dosarului nr. nr._, Tribunalul D. a reținut că, litigiul este unul în materia fondului funciar așa cum reiese din decizia civilă nr._/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel C..

Curtea constată că prin cele două cereri, reclamanta nu a modificat obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulate inițial.

Prin cererea de la fila 77 prin care solicita restituirea în natură a suprafeței de 6 ha a extins cadrul procesual, solicitând introducerea în cauză și a altor părți iar prin cererea de la fila 87 argumentează solicitarea sa privind anularea dispoziției emise de U. C..

Curtea constată că reclamanta în cadrul dosarului disjuns, nu a formulat o precizare cu privire la obiectul celor două cererii, prin care să investească tribunalul cu o cerere întemeiată pe dispozițiile legii nr.18/1991, iar din cuprinsul deciziei nr._/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., nu rezultă că instanța de recurs a dezlegat problema de drept referitoare obiectul cererilor disjunse și calificarea juridică a acestora, ci doar a dat anumite îndrumări ce trebuia avute în vedre în rejudecare.

În condițiile în care tribunalul în rejudecare nu a pus în discuție reclamantei formularea unei precizări clare a obiectului celor două cererii disjunse, în raport de îndrumările date de instanța de recurs în decizia de casare, nu se putea considera din oficiu investit cu un litigiu de fond funciar.

În virtutea dreptului de dispoziție reclamanta era singura în măsură să-și exprime poziția procesuală în ceea ce privește natura litigiului, și numai după clarificarea obiectului celor două cereri disjunse, tribunalul putea proceda în conformitate cu disp.art.158 Cod pr.civilă.

Mai mult decât atât Curtea constată că reclamanta prin precizarea formulată la data de 14.02.2014 la Judecătoria C. -fila 137, indică expres ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 1, art. 9, art. 21, art. 22, art. 28 și art. 29 a Legii 10/2001, așa cum avea forma la data de 30.10.2008, data introducerii prezentei acțiuni și art. 112 Cod pr.civilă, așa cum avea forma la aceeași dată, cererea de restituire în natură

Întrucât reclamanta și-a întemeiat cererile privind anularea dispoziției nr.4840/24.09.2008 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 6 ha, cu care a înțeles să investească Tribunalul D., pe dispozițiile Legii nr.10/2001- care atrag competența materială a acestei instanțe, dispoziții invocate și în precizarea formulată la data de 14.02.2014 la Judecătoria C., Curtea reține că, pentru soluționarea cererii, ce are ca obiect restituirea în natură a terenului în litigiu, care este o cerere subsidiară celei vizând anularea deciziei nr.4840/24.09.2008, competența materială aparține Tribunalul D. în conformitate cu disp.art.2 punct.4 Cod pr. civilă.

Sunt considerentele pentru care Curtea, în raport de disp.art.22 alin.5 Cod pr.civilă stabilește competența materială pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența pentru soluționarea cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta B. M. A. - decedată în timpul procesului acțiunea fiind continuată de moștenitorul acesteia reclamantul B. R. domiciliat în București, ..14, . sector 1 în contradictoriu cu pârâții U. D. C., cu sediul în C. ., nr.13, Jud. D., P. C. CÎRCEA -COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR cu sediul in sat C., ., jud. D., P. C. COȘOVENI -COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul in Cosoveni, ., jud. D., S. B. M., cu sediul in C., ..166, jud. D., P. C. -COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul in C., ., nr.7, jud. D., P. D. - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în C., ., jud. D., și A.D.S. BUCURESTI, cu sediul în București, .. 43, sector 1, în favoarea Tribunalului D..

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015

Președinte

M. P.

Grefier

C. C.

Red. Jud. M. P./29.06.2015

Tehnored. CC/9 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 53/2015. Curtea de Apel CRAIOVA