Obligaţie de a face. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 645/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 645
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN
Judecător D. S.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta D. I. împotriva deciziei civile nr. 478 din 10 martie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. G. și F. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă D. I., asistată de avocat M. N., și avocat G. A., cu delegație de substituire pentru avocat Z. V., reprezentând-o pe intimata pârâtă F. M., lipsind intimatul pârât F. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Avocat G. A., pentru intimata pârâtă, a depus împuternicire avocațială și întâmpinare, ce a fost comunicată.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat M. N., pentru apelanta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C.p.c. A considerat că nu s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 612 C. civ., distanța dintre fereastra intimaților și fața casei recurentei fiind de 6 m, iar recurenta, având în vedere vârsta înaintată, își petrece mult timp în această zonă și este deranjată de mirosul și zgomotul apei de la baie.
A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului în sensul modificării sentinței civile și admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Avocat A. G., pentru intimata pârâtă, a solicitat respingerea recursului și menținerea celor două hotărâri ca temeinice și legale, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză reiese că fereastra în cauză este de aerisire, nu de vedere. A solicitat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.09.2012 sub nr._, reclamanta D. I. a chemat în judecată pe pârâtul F. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să astupe fereastra din zidul casei, situat spre curtea reclamantei și care este folosit și la aerisire la toaletă, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în construcția existentă, pârâtul F. G. a spart zidul către proprietatea reclamantei, care este amplasată la o distanță de circa 40 de cm, și a montat o fereastră cu vedere în curtea reclamantei, acest geam fiind folosit ca aerisire la toaletă. Cum această fereastră se găsește la distanța de circa 40 cm de limita proprietății reclamantei, deci la distanță mai mică decât cea permisă de lege, reclamanta a apreciat că este îndreptățită să ceară înlăturarea ei din cauza mirosului care persistă în permanență în incinta curții sale.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 14.04.2012 cu nr. 2712 a sesizat în scris Direcția Regională în Construcții Sud-Vest Oltenia despre acest aspect, nemulțumită de răspuns a revenit din nou cu altă cerere și anume cu cererea nr. 3545/SR/105/07.06.2012. Având în vedere că nici de această dată Direcția Regională în Construcții Sud-Vest Oltenia nu a luat nici o măsură împotriva pârâtului, reclamanta a arătat că a formulat prezenta cerere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 615, 616 C.civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în fotocopie, buletin de identitate reclamantă, adresele emise de Direcția Regională în Construcții Sud-Vest Oltenia înregistrate sub nr. 223/09.05.2012 și respectiv nr. 02.07.2012, titlul de proprietate nr. 674-1399/15.06.1998.
La data de 20.11.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că, în fapt, nu este proprietarul imobilului la care reclamanta face referire, acest imobil fiind dobândit de către soția sa în urma dezbaterii unei succesiuni a autorilor săi, motiv pentru care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii întrucât această fereastră a existat încă de la construcția inițială a casei, iar în luna aprilie doar a schimbat tocăria uzată din lemn, cu una din PVC.
Totodată, această fereastră nu este una de vedere, ci de lumină și aerisire, motiv pentru care are dimensiuni foarte mici și se află poziționată la o înălțime considerabilă, de 1,80 metri de la podea.
De asemenea, pârâtul a arătat că susținerile reclamantei cu privire la disconfortul creat de mirosul persistent emanat de baia din imobil nu sunt reale, întrucât instalația sanitară este prevăzută cu o fosă septică de ultima generație, amplasată la mare distanță de proprietatea reclamantei și care nu permite astfel de emanări.
Mai mult decât atât, fereastra a cărei demolare se cere se află înspre cotețele de păsări și animale ale reclamantei și dacă există mirosuri neplăcute acestea provin chiar din curtea reclamantei.
Pârâtul a considerat că reaua credință a reclamantei este dovedită prin numeroasele sesizări și reclamații făcute la diverse instituții abilitate, sesizări soluționate în mod nefavorabil pentru aceasta, singura soluție dispusă în rezolvarea acestui conflict fiind montarea unui paravan, lucru pe care pârâtul l-a și realizat pentru a încheia acest conflict.
La data de 28.11.2012, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune, în sensul că înțelege să solicite introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a numitei F. M..
Prin încheierea de ședință din data de 26.02.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. G..
La termenul de judecată din data de 09.04.2013, cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 C.p.civ., fiind repusă pe rol la data de 11.06.2013.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții civile, raportul de expertiză fiind întocmit de către expert P.-M. A. și depus la dosar la data de 29.11.2013.
Prin sentința civilă nr. 494/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul F. G., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâta F. M., ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cheltuielile procesuale în sumă de 400 lei avansate de stat ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă rămân în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Potrivit art. 612 C.civ. “ Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea, asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său de nu va fi o distanță de 19 dm. între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină “, iar conform art. 613 din același act normativ „Nimeni nu poate avea vederi pieziș pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanță de 6 decimetri.”
Din interpretarea textelor legale mai sus menționate, interpretare acceptată de doctrină și jurisprudență, a rezultat că, prin excepție, deschiderile de aer și lumină, adică cele destinate să servească numai pentru aerisire și iluminatul natural pot fi realizate la orice înălțime și distanță față de fondul vecin, acestea reprezentând un atribut al dreptului de proprietate.
În speță, din raportul de expertiza întocmit în cauza de expert P.-M. A. rezulta ca fereastra care face obiectul cauzei din încăperea cu destinație baie este amplasata la o înălțime mare față de podea (1,78 m), deasupra WC-ului, are dimensiuni mici de 0,50 m x 0,50 m, având geam clar si placata pe exterior cu o placa de policarbonat, fiind astfel o deschidere de lumina si aerisire si nicidecum o deschidere de vedere.
Instanța a reținut ca exercițiul dreptului de proprietate este subsumat, potrivit normelor constituționale, conceptului de bună credință, obligației de neatingere a drepturilor și libertăților altor persoane (art. 57), precum și de asigurare a bunei vecinătăți [art. 44 alin. (8)]. Văzute ca limite interne de exercitare a dreptului de proprietate, aceste obligații ființează numai „în scopul pentru care ele au fost prevăzute” si în deplină concordanță cu finalitatea economică și socială a dreptului de proprietate. Ipoteza negativă a nesocotirii acestor limite, desemnează abuzul de drept și atrage răspunderea juridică pentru prejudiciilor majore cauzate terților.
În sensul acestor reguli de drept, textul art. 611-613 C. civ. limitează exercițiul dreptului de proprietate prin obligarea proprietarilor fondurilor limitrofe de a nu deschide ferestre, balcoane, etc. la o distanță mai mică de 1,90 ml, dacă vederea este directă asupra fondului vecin sau de 0,60 ml, când vederea este oblică asupra acestuia. Limitele arătate sunt însă fără aplicare în cazul deschiderilor destinate exclusiv luminării și aerisirii, dacă ele nu procură vederea fondului vecin.
Textele menționate limitează, ca atare, exercițiul dreptului de proprietate în cazul vederii directe asupra fondului vecin, dar, concomitent, ele recunosc, neîngrădit, existența servituții de lumină.
Numai că, limitarea, în sensul arătat, a exercițiului dreptului de proprietate și, corelativ, recunoașterea existenței unei servituții de lumină, au un caracter reciproc, în sarcina și, respectiv beneficiul, tuturor proprietarilor unor fonduri limitrofe. Acest lucru înseamnă că acțiunea confesorie de servitute pornită de unul dintre proprietarii învecinați împotriva celorlalți nu poate avea ca obiect decât consacrarea judiciară a obligației și, în același timp a dreptului de servitute, ambele prevăzute de art. 611-613 C. civ. Altfel, finalitatea acestor dispoziții legale, în accepțiunea normelor constituționale, a dreptului comunitar și dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954, ar fi deturnată prin acreditarea judiciară a abuzului de drept, ceea ce este inacceptabil.
Ori, în speță, instanța a reținut ca reclamanta D. I. prin cererea formulata tinde să valideze, judiciar, doar obligația (îngrădirea) impusă de art. 611-613 C. civ. și să înlăture beneficiul servituții de lumină, ceea ce este contrar finalității drepturilor prevăzute de aceste texte de lege.
În ceea ce privește cererea pârâtei F. M. de obligare a reclamantei D. I. la plata cheltuielilor de judecata instanța a respins-o având în vedere ca pârâta nu a depus la dosar, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, dovezi din care sa rezulte efectuarea unor cheltuieli judiciare. In ceea ce privește chitanța nr.26/aprilie 2013 de plata a onorariului de avocat, instanța a reținut ca aceasta fiind depusa de pârâta la data de 21.01.2014 odată cu concluziile scrise, deci după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, nu poate fi luata in considerare atât timp cat ea nu a putut fi avuta in vedere de toate părțile cauzei, nefiind la dosar la data închiderii dezbaterilor.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a pârâtului F. G. instanța a respins-o ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă având în vedere ca prin încheierea de ședință din data de 26.02.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. G..
Având în vedere si dispozițiile art. 19 din OUG 51/2008 care prevăd ca daca partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, instanța a dispus ca, cheltuielile procesuale în sumă de 400 lei avansate de stat ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamanta D. I. să rămână în sarcina statului .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanta a arătat că la data de 29.11.2013, a fost depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert P. - M. A., așa cum rezultă din acesta, fereastra de la imobilul proprietatea pârâtei are geam clar si se afla la o distanta de 0,65 m față de hotar, ori potrivit disp. art. 611, 612 si 613 C. civil, un proprietar nu poate să-și deschidă o vedere dreapta deasupra proprietății vecinului sau, prin ferestre, balcoane, terase etc. deschise paralel cu linia despărțitoare ce separa proprietatea sa de cea a vecinului, decât daca intre zidul ce desparte proprietatea si fereastra exista o distanta de cel puțin 1,90 metri.
În raportul de expertiză nu se precizează data la care a fost construită fereastra în raport cu modificările aduse imobilului, neputând fi identificată exact fereastra față de care nu a operat uzucapiunea, din acest punct de vedere, fiind încălcate disp. art. 623 Cod civil.
După observarea raportului de expertiză, la termenul din data de 14.01.2014 reclamanta a formulat obiecțiuni respectiv: soluția menținută de expert rezolvă problema luminii în încăpere și este corespunzătoare art. 616 C.Civ., care prevede " Dispozițiile art.615 nu exclud dreptul proprietarului de a-și deschide, fără limită de distanță, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat ", însă având în vedere litigiul în sine mirosul emanat prin această fereastră, solicită ca expertul să găsească o altă soluție pentru aerisirea încăperii; expertul să precizeze dacă există posibilitatea mutării acestei ferestre de lumină și aerisire pe alt perete al încăperii;expertul să precizeze dacă WC-ul are dop de apă pentru a nu ajunge mirosul din fosă în încăperea cu destinația de WC și ulterior spre fereastra de aerisire în cauza de față;expertul să precizeze dacă WC-ul este alimentat cu apă curentă; expertul să indice distanța dintre fereastra montată în încăperea cu destinația baie, față de imobilul locuință a reclamantei.
Reclamanta a menționat că aceste obiecțiuni s-au respins în mod nejustificat, acestea fiind depuse la dosarul cauzei, la termen din data de 14.01.2014, fapt consemnat in încheierea de ședință din această dată, după care, in considerentele hotărârii, nu s-a făcut referire despre aceste obiecțiuni care au fost prezentate în ședința publică, nu s-a făcut o analiza a probelor administrate în cauza, a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, s-au ignorat mai multe aspecte si anume: fereastra a fost construită în mod recent, din planșele foto depuse de expert la dosarul cauzei se pot observa modificările făcute prin spargerea zidului și montarea ferestrei, reparațiile făcute de pârâtă la această fereastră, pentru iluminarea si aerisirea WC-ului.
Pornind de la raportul de expertiză întocmita de expertă s-a constatat ca WC-ul fam. F. M. nu respectă distanța legală prevăzută de art. 612 C.civ. raportat la art. 34 din Ordinul republicat, nr. 536/1997, respectiv este amplasat la o distanta de 0.65 m, fata de linia de hotar si respectiv de casa reclamantei.
Reclamanta a precizat că prima instanță a interpretat greșit și eronat probele, instanța de fond a respins acțiunea, luând în considerare raportul de expertiză întocmit de expertul P.-M. A., care nu a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanța de fond respectiv, vechimea acestei deschideri de fereastră, pentru care solicită efectuarea unei noi expertize judiciare care să țină cont de și de obiecțiunile formulate la răspunsul expertului.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei să astupe fereastra din zidul casei, care dă în curtea reclamantei și acest geam este folosit la aerisirea toaletei.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului și efectuarea unei noi expertize judiciare care să răspundă și la obiecțiunile solicitate față de răspunsul expertului.
În soluționarea apelului s-au administrat probele cu înscrisuri si cu martori H. A. si O. G., reținând utilitatea acestora, în raport de teza probatorie avuta în vedere – mirosul neplăcut ce produce disconfort reclamantei pe proprietatea sa.
Prin decizia nr.478 din 10 martie 2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de reclamanta D. I., cu domiciliul în comuna F., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 494/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta F. M., cu domiciliul în ., ca neîntemeiat.
S-a respins cererea apelantei privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Comparând cauza cererii de chemare în judecata și teza probatorie ce a fost avută în vedere la administrarea probelor, Tribunalul a reținut că nu s-a efectuat o cercetare judicioasă față de investirea instanței, și ca atare a cercetat, prin administrarea noilor probatorii chestiunile supuse judecății conform principiului disponibilității.
Din cuprinsul raportului de expertiză cât și din declarațiile martorilor, rezultă fără urma de îndoială ca fereastra în raport de poziționarea ei, de destinația încăperii în care aceasta este amplasată, este o fereastră cu destinație de lumină și aerisire. S-a avut în vedere acest scop așa cum rezultă din declarația martorului H. A. care a arătat că intenția proprietarului care l-a angajat să edifice fereastra, a fost aceea de a lumina și aerisi baia.
În consecință, critica ce privește greșita reținere a destinației ferestrei de către instanța de fond nu este fondată. Fereastra în cauză este una cu destinație de lumină și aerisire.
Analizând dacă amplasarea ferestrei aduce prejudicii exercitării dreptului de proprietate al reclamantei asupra propriului imobil, prin disconfortul dat de mirosul ce este reclamat ca emana de la fosa septică, Tribunalul a reținut că expertul a arătat ca datorită modalității în care a fost amenajată baia, amplasat vasul de WC, nu este posibil ca eventualul miros emanat de fosa septică să mai ajungă în încăperea băii care are deschiderea către proprietatea reclamantei. Tot în acest sens, este și declarația martorului H. care a arătat că la data la care a deschis fereastra, mirosul din fosa septică ajungea în încăperea băii, dar că nu era amplasat un vas de WC cu dop de apă, cum se impune în astfel de împrejurări. Expertul a arătat în cuprinsul considerentelor că, în prezent este exclus ca mirosul din fosa septică să ajungă în încăperea cu destinație de baie și ulterior evacuat prin fereastra în cauză, întrucât a fost montat un vas de WC cu dop de apă.
În consecință, Tribunalul a constatat că disconfortul generat de mirosul fosei septice, nu ajunge pe proprietatea reclamantei apelanta prin intermediul ferestrei în cauza.
La data de 22 mai 2915, petenta F. M. a formulat cerere de completarea a dispozitivului deciziei civil nr.478/10 martie 2015 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ în sensul acordării cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului de avocat care au fost solicitate prin concluziile scrise depuse.
Prin decizia nr.6 din 9 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ 72012, s-a admis cererea de completare a dispozitivului, formulată de intimata F. M., cu domiciliul în comuna F., ., privind decizia civilă nr. 478/10.03.2015 pronunțată de Tribunalul D. în prezenta cauză, în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face, apelantă fiind D. I., cu domiciliul în comuna F., ., jud. D., privind plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligată apelanta la plata sumei de 1000 lei onorariu avocațial în favoarea intimatei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea apelantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta D. I., întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă, susținând că instanța a acordat pârâtei servitute de lumină și aerisire, fără ca aceasta să fi formulat o astfel de cerere, și că atât Judecătoria cât și Tribunalul au înlăturat nejustificat probe din care rezultă reaua credință a pârâtei.
Constatarea instanței de apel, că reclamanta nu este prejudiciată prin practicarea ferestrei de la baia pârâtei este eronată, fiind în contradicție cu dispozițiile art.612 cod civil care interzic existența ferestrelor de vedere la o distanță mai mică de 19 dm. între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecinului.
Examinând criticile formulate, se constată nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.611-614 Cod civil prevăd o îngrădire legală, de interes privat, a dreptului de proprietate, instituind interdicția de a deschide ferestre de vedere, balcoane sau alte asemenea, spre fondul învecinat, mai aproape de 1,90 m între zidul pe care se deschid aceste vederi, dacă deschiderea este dreaptă și mai aproape de 6 dm., dacă vederea este oblică sau piezișă.
Din redactarea textului art.612 Cod civil, conform căruia „nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere…… asupra proprietății…vecinului său….”, rezultă că restricția adusă proprietății prin aceste dispoziții legale este limitată la deschiderile pentru vedere, în timp ce pentru ferestrele de lumină și aerisire nu există o interdicție legală, astfel că ele pot fi făcute fără observarea vreunei distanțe față de proprietatea vecină.
Rațiunea inexistenței unei astfel de interdicții legale, se regăsește în însăși esența dreptului de proprietate privată, fiind menită să confere titularului posibilitatea de a se bucura de toate prerogativele proprietății, de a folosi bunul în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele permise de lege. Interpretarea extensivă a textului, în sensul dorit de reclamantă, excede prevederilor care limitează dreptul de proprietate privată, iar aplicarea interdicției din art.612 Cod civil pentru ferestrele de lumină și aerisire ar însemna o limitare excesivă și nejustificată în drept, a prerogativelor proprietarului.
Prin urmare, incidența normei legale care îngrădește dreptul de proprietate în privința ferestrelor amplasate spre proprietatea vecină, se apreciază în funcție de destinația acestora, or în speță s-a stabilit, în baza probelor administrate, că fereastra a cărei închidere a solicitat-o reclamanta prin acțiune, nu este de vedere, fiind practicată în peretele încăperii cu destinație de baie, la o înălțime de 1,78 m față de podea, cu dimensiuni de 0,50 m x 0,50 m și este acoperită cu o mască din policarbonat, de culoare închisă (de 0,85 x 0,65 m).
Ca atare, vederea către proprietatea vecină este total obturată, iar potrivit concluziilor expertizei din apel nu există o altă soluție pentru a asigura lumina și aerisirea încăperii respective.
Nu se susține critica reclamantei, că prin concluzia instanței de apel, că nu este prejudiciată, se încalcă prevederile art.612 Cod civil, având în vedere că dispozițiile acestei norme supune anumitor condiții de distanță, practicarea ferestrelor către proprietatea vecină, numai dacă acestea sunt de vedere, nu și dacă sunt destinate asigurării luminii și aerisirii, cum este cazul în speță.
De asemenea, este nejustificată susținerea reclamantei că instanța i-a acordat pârâtei o servitute de vedere, fără să fi fost investită cu o cerere cu acest obiect, în condițiile în care instanța nu a dispus în acest sens, prin considerentele deciziei recurate argumentându-se soluția pronunțată în acțiunea reclamantei de obligare a pârâtei la închiderea ferestrei în litigiu. Dispozitivul deciziei nu are prevederi exprese de constituire a vreunei servituți, pentru a se aprecia că Tribunalul s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Prin urmare, recursul este nefondat și urmează să fie respins, conform art.312 alin.(1) Cod pr.civilă.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va fi obligată recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. I. împotriva deciziei civile nr. 478 din 10 martie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. G. și F. M..
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți F. G. și F. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2015.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.S.M.B.
J.a.A.B.
R.L.Z.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 348/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 120/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
