Revendicare imobiliară. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2012/267/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE nr. 158
Ședința publică de la 04 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta M. E. împotriva deciziei civile nr. 1187 din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. N., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât T. N., reprezentat de avocat I.M., lipsind recurenta reclamantă M. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost timbrat;
- prin cererea depusă la dosar la data de 5 februarie 2015, recurenta reclamantă M. E. a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Avocat I.M., pentru intimatul pârât, a depus la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru și concluzii scrise. A apreciat ca fiind legală și temeinică hotărârea atacată cu recurs și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1008/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ s-a respins excepția prematurității acțiunii principale, invocată de pârât și a fost admisă în parte acțiunea principală, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul T. N.. A fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 9 mp identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert L. I., între punctele 1-2-3-4-5-6-16-d-c-b-a-1 (anexa nr. 1) și s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul a-b-c-d-16 din anexa nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de expert L. I.. A fost obligat pârâtul să-și retragă gardul de la stradă la limita dintre proprietăți, așa cum rezultă din stabilirea liniei de hotar și să-și monteze jgheaburi și burlane de preluare a apelor la acoperișul construcției, astfel încât apele pluviale să nu afecteze temelia construcțiilor reclamantei și s-au respins celelalte capete de cerere ale acțiunii principale.
A fost admisă parte cererea reconvențională formulată de pârât și a fost obligată reclamanta să-și monteze jgheaburi și burlane la construcțiile aflate spre limita de hotar stabilită, astfel încât apele pluviale să nu se scurgă pe proprietatea pârâtului, s-a respins capătul de cerere reconvențională privind demolarea construcțiilor și au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta M. E. a susținut că terenul proprietatea sa ar trebui să aibă la stradă o lățime de 12 m, dar pârâtul îi ocupă suprafața de 0,50 cm, teren aferent streșinii casei sale și nu îi permite accesul în vederea efectuării de reparații la imobilul proprietatea sa. Totodată, pârâtul a construit acoperișul casei sale peste acoperișul anexei reclamantei, așa încât apa pluvială și reziduală se scurge pe acoperișul casei reclamantei, acoperiș nemodificat de peste 50 de ani, precum și pe proprietatea acesteia, fiindu-i afectată structura de rezistență a imobilului.
Analizând cu prioritate excepția prematurității formulării acțiunii instanța a respins-o, arătând că potrivit adresei nr.805/13.02.2013 terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.821/1974 nu a fost supus cooperativizării, nefiind necesar eliberarea unui titlu de proprietate și nu a fost solicitată reconstituirea dreptului cu privire la teren, aspecte care se coroborează cu răspunsul expertului topo la obiectivul nr.4 stabilit în acest sens. În acest sens, dispozițiile art.23 alin.1 din Legea nr.18/1991 au stipulat că sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art.8 din Decretul-lege nr.42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
S-a reținut că nu are relevanță sub aspectul acțiunii în revendicare, cu capetele accesorii de cerere, faptul că s-a formulat de către pârât cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, iar prin sentința civilă nr.454/2013 a Judecătoriei Novaci a fost obligată comisia locală la întocmirea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate conform suprafeței validate prin hotărâre a comisiei județene.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut reclamanta a invocat, în dovedirea dreptului de proprietate, actul de vânzare din 27.03.1974 autentificat de notariatul de Stat Tg-Cărbunești sub nr.821/P, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară nr._ a comunei Săcelu conform încheierii nr._/08.10.2012 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj și figurând în înscris în registrul agricol al satului Magherești, potrivit adeverinței nr.4451/28.09.2012 eliberată de Primăria . din măsurători și înscrisă în cartea funciară a fost de 406 mp, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de inginer V. N.. În schimb, pârâtul a contestat dreptul de proprietate al reclamantei, arătând că cele două terenuri fac parte din același trup, neexistând până la acest moment niciun litigiu cu privire la linia de demarcație dintre proprietăți, arătând că reclamanta nu a respectat cele convenite și a construit, în timp, anexe gospodărești tot mai apropiate de construcțiile sale preexistente. A mai arătat că nu și-a modificat streșinile construcțiilor, fiind de acord eventual ca linia de hotar să fie stabilită pe aliniamentul dat de zidul casei reclamantei și în continuare pe linia stabilită de semnele vechi de hotar existente.
Instanța a mai menționat că pârâtul nu a depus act de proprietate, în condițiile în care a invocat că terenurile au fost supuse cooperativizării, aspecte care au fost verificate odată cu soluționarea excepției prematurității acțiunii bazată pe acest motiv, excepție care fusese unită cu fondul pentru administrarea de probe comune. Prin expertiza topo efectuată în cauză de expert L. I. au fost identificate terenurile deținute de părți, rezultând că terenul deținut efectiv de reclamantă are 394 mp, terenul deținut de pârât are 586 mp, iar suprafața revendicată, aferentă streșinii construcțiilor reclamantei are 9 mp, conform anexei nr.1 la raport. De asemenea, expertul a transpus în teren documentația cadastrală executată pentru terenul reclamantei pentru suprafața de 406 mp.
Din declarațiile martorilor propuși de pârât (Șantia G. și C. Veronică) rezultă că reclamanta are un gard vechi, făcut de părinți, între proprietăți existând gard pe toată lungimea și că la cele două case s-au mai făcut renovări, fără însă a fi extinse.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert M. I. au fost identificate construcțiile părților, concluzionându-se că acestea au fost edificate fără autorizație de construire și nu se poate determina anul edificării în funcție de starea tehnică a materialelor de construcții utilizate, iar aspectele asupra cărora s-au invocat neconcordanțe de către părți, inclusiv prin obiecțiunile formulate la rapoartele de expertiză, au fost verificate și lămurite prin efectuarea cercetării la fața locului din data de 04.09.2013.
În drept, instanța a reținut că potrivit art.563 C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept și în raport de probele administrate instanța a apreciat că acțiunea în revendicare este întemeiată în parte, pentru suprafața de 9 mp identificată de expertul topo ca fiind aferentă streșinii construcțiilor reclamantei.
În acest sens, s-au avut în vedere dispozițiile art.56 din Legea nr.71/2011 potrivit cărora dispozițiile art.557 alin.4, art.565, art.885 alin.1 și art.886 din Codul civil se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996 și până la data prevăzută la alin.1 înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți.
Pe de altă parte, potrivit art.61 alin.1 din Legea nr.7/1996, dacă se constată unele diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală din teren, rezultată din măsurătorile executate pentru întocmirea cadastrului, consiliile locale îi vor înștiința pe proprietarii interesați.
Plusurile și minusurile de teren de pe aceeași unitate administrativ-teritorială se compensează între proprietarii în cauză, iar plusurile și minusurile de teren se stabilesc de către persoanele autorizate care efectuează măsurătorile și se comunică celor în cauză și primarilor. Potrivit art.62 din lege, orice neînțelegeri cu privire la identificarea și măsurarea parcelelor de teren, precum și cu privire la proprietarii acestora, se vor soluționa de către instanțele judecătorești.
Întinderea dreptului de proprietate al reclamantei, așa cum rezultă din raportul de expertiză topo, se coroborează și cu mențiunile din schița întocmită de specialistul în cadastru din cadrul Comisiei Locale de Fond Funciar Săcelu care a stat la baza emiterii adeverinței de proprietate nr.2/14.08.2012 și a procesului verbal de punere în posesie de la aceeași dată pentru terenul reclamantei aflat în continuarea celui cuprins în actul de vânzare din anul 1974.
Acțiunea reclamantei s-a apreciat ca fiind întemeiată însă doar pentru suprafața aferentă streșinii, în condițiile în care măsurătorile care au stat la baza înscrierii depășesc suprafața din act și, în măsura în care cu ocazia cercetării locale s-au observat elemente în baza cărora se poate conchide că la construcțiile părților s-au efectuat unele lucrări, iar din probele administrate respectiv expertiza construcții si martorii propuși de pârât nu rezultă o extindere a reclamantei pe proprietatea pârâtului.
Împrejurarea că acoperișurile anexelor reclamantei s-ar situa sub cel al pârâtului, suprapunându-se parțial, s-a apreciat că nu justifică în sine respingerea în tot a capătului de cerere în revendicare, având în vedere că între proprietăți nu a existat o limită de hotar stabilită până în prezent iar după cum se poate observa și din fotografiile depuse la dosar suprapunerea este foarte redusă ca suprafață.
Prin urmare, acțiunea a fost admisă în parte și sub cel de-al doilea capăt de cerere, privind stabilirea liniei de hotar între părți pe aliniamentul identificat de expertul topo ca fiind corespunzător streșinii construcțiilor reclamantei, respectiv punctele a-b-c-d-16 din anexa nr. 2 la raport și ca o consecință a stabilirii liniei de hotar, pârâtul a fost obligat să-și retragă gardul de la stradă, la limita dintre proprietăți, așa cum rezultă din stabilirea acesteia.
În soluționarea capătului din acțiunea principală având ca obiect obligarea pârâtului să-și retragă acoperișul casei astfel încât să nu se suprapună peste acoperișul anexei sale și să-și monteze burlan de preluare a apelor pluviale astfel încât să nu mai fie afectată temelia casei reclamantei, corelativ cu capetele de cerere formulate reconvențional, instanța a reținut că potrivit art.611 C.civ. proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind din ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.
În ceea ce privește lucrările efectuate cu caracter durabil asupra imobilului altuia, instanța a reținut că în cadrul secțiunii privind accesiunea imobiliară artificială, legea civilă face distincție între împrejurarea că edificarea s-a realizat cu bună-credință sau, dimpotrivă, a existat rea-credință din partea constructorului. Art.586 C.civ. definește buna-credință a autorului lucrării, precizând la alin.2 că nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege.
În aprecierea asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtului la desființarea construcției, față de soluționarea primului capăt de cerere în revendicare, instanța a reținut că în situația de față există particularitatea că respectiva construcție depășește în foarte mică măsură limita proprietății terenului deținut de pârât, în lipsa existenței unei linii de hotar stabilite anterior fiecare parte având percepția că a construit pe terenul său.
Pentru aceste considerente, ținând seama că singura atingere adusă dreptului de proprietate recunoscut pârâtei ar fi suportarea de către aceasta a curgerii apelor de pe acoperișul pârâtului aflat la un nivel superior, atingere care poate fi remediată prin obligarea acestuia la efectuarea unor lucrări care să dirijeze apele pluviale, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect retragerea acoperișului.
În această împrejurare, ținând seama și de concluziile expertului M. I. și constatările nemijlocite ale instanței, pârâtul a fost obligat să-și monteze jgheaburi și burlane de preluare a apelor la acoperișul construcției, astfel încât apele pluviale să nu afecteze temelia construcțiilor reclamantei.
Pe de altă parte, având în vedere că linia de hotar corespunde picăturii streșinilor construcțiilor reclamantei, a fost admis capătul de cerere reconvențional privind obligarea acesteia să-și monteze jgheaburi și burlane la construcțiile aflate spre limita de hotar stabilită, astfel încât apele pluviale să nu se scurgă pe proprietatea pârâtului.
Celelalte capete de cerere reconvențională, față de modalitatea soluționării acțiunii în revendicare, s-au apreciat ca fiind neîntemeiate.
Față de modul de soluționare a cererii în revendicare și stabilirea liniei de hotar, s-a concluzionat că sunt neîntemeiate și celelalte capete de cerere din acțiunea principală privind permiterea accesului reclamantei pe terenul pârâtului pentru efectuarea lucrărilor de reparații și construirea gardului despărțitor. De asemenea, din probele administrate nu rezultă că prejudiciul reclamat a fost cauzat de apele menajere ale pârâtului, în condițiile în care apele de la strașina reclamantei curg la temelia casei acesteia, iar apele menajere se scurg de la locuința pârâtului la drum printr-o țeavă PVC, existând și un șanț colector betonat, betonul fiind spart și de natură a permite apelor ce s-ar scurge să pătrundă la baza construcțiilor reclamantei. Având în vedere cele constatate nemijlocit, inclusiv cu privire la panta naturală a terenului și ținând seama de împrejurarea că nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert sau că ar exista legătură de cauzalitate între scurgerea apelor menajere ale pârâtului și degradările observare la casa veche a reclamantei, cererea în pretenții s-a respins ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, ținând seama de cuantumul suportat de părți, modul de soluționare a capetelor de cerere și obiectul acestora, în baza dispozițiilor art.274-276 C.p.civ. instanța a dispus compensarea lor.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel apelanta reclamantă M. E. și de apelantul pârât T. N..
Prin decizia civilă nr.1187 din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă M. E. împotriva sentinței civile nr.1008/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
S-a admis apelul declarat de apelantul pârât T. N. împotriva aceleiași sentințe.
S-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanta M. E. și s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind aliniamentul identificat în raportul de expertiză întocmit în apel și reprezentat de punctele 1-2-3-4-5 din schița anexă 2 la raport, aliniament reprezentat de proiecția acoperișurilor construcțiilor proprietatea reclamantei M. E..
S-a înlăturat obligația de retragere de către pârâtul T. N. a gardului de la stradă la limita dintre proprietăți.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la obligația de montare a jgheaburilor și burlanelor de către ambele părți, referitoare la respingerea în rest a cererii reconvenționale și de compensare a cheltuielilor de judecată.
Instanța a luat act de înțelegerea părților cu privire la permiterea de către pârâtul T. N. a accesului reclamantei M. E. pe proprietatea sa, pe poarta principală în scopul efectuării reparațiilor necesare la imobilele proprietatea acesteia, acord materializat în scris în procesul-verbal din 06.10.2014 întocmit cu ocazia cercetării la fața locului.
A fost obligată apelanta reclamantă M. E. la plata sumei de 902 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în calea de atac către apelantul pârât T. N..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta M. E. și pârâtul T. N. dețin proprietăți învecinate pe raza comunei Săcelu, ., iar prin acțiunea civilă promovată pe rolul Judecătoriei Novaci reclamanta M. E. a chemat în judecată pârâtul T. N., solicitând stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, obligarea pârâtului de a-și retrage gardul de la stradă la limita proprietății sale astfel încât proprietatea reclamantei să aibă o lățime la stradă de 12 m, pârâtul să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul având lățimea de 0,5 m pe toată lungimea pentru a se asigura suprafața de 406 mp ce reprezintă proprietatea reclamantei, iar cei 0,5 m lățime repezită terenul aferent streșinii casei. De asemeni, s-a solicitat ca pârâtul să-i permită accesul pe trenul proprietatea sa în vederea efectuării lucrărilor de reparații la imobilul proprietatea reclamantei, T. N. să-și retragă acoperișul casei astfel încât să nu se suprapună peste acoperișul casei reclamantei, pârâtul să fie obligat să-și monteze burlane de preluare a apelor de ploaie, astfel încât să nu-i fie afectată temelia casei reclamantei și să-și efectueze canal de preluare a apei menajere astfel încât să nu mai afecteze temelia casei, să permită construirea gardului despărțitor între proprietăți ca urmare a stabilirii liniei de hotar și să plătească suma reprezentând contravaloarea temeliei casei distruse de apele menajere folosite de pârât în gospodărie.
La rândul său, prin cererea reconvențională promovată în cauză, pârâtul a solicitat, de asemenea, obligarea reclamantei să demoleze construcția edificată din scândură și tablă în continuarea casei și amplasată pe terenul proprietatea pârâtului și gardul despărțitor edificat fără respectarea dreptului de proprietate al pârâtului T. N., obligarea reclamantei de a-și monta jgheaburi și burlane la casă și anexele gospodărești, precum și rectificarea cărții funciare nr._ alocată suprafeței de 400 mp deținută de reclamantă, în sensul de a se constata că reclamanta deține o lățime de 11,30 cm pe întreaga lungime, lățime ce corespunde cu lățimea primită moștenire de la autorii săi.
După cum rezultă din lucrarea de specialitate întocmită în fața instanței de apel, dar și din constatările completului de judecată cu ocazia deplasării la fața locului la data de 06.10.2014, tribunalul a reținut că părțile dețin două proprietăți învecinate situate pe raza satului Magherești din ., iar cele două proprietăți pornesc de la stradă și merg apoi curelește.
Reclamanta M. E. a făcut dovada dreptului său de proprietate (pentru terenul cum privire la care și-a formulat pretențiile) cu contractul de vânzare cumpărare datat 27.03.1974, în care se menționează suprafața de 400 mp, fără a se preciza dimensiunile (lățimea și lungimea terenului), însă amplasamentul acestui teren a fost stabilit pe baza recunoașterii reciproce a părților cu ocazia deplasării completului de judecată la fața locului.
Astfel, pe toată lungimea suprafeței de 400 mp (pentru care se solicită de către reclamantă stabilirea liniei de hotar) se află amplasate construcțiile reprezentate de casa de locuit și anexele gospodărești ale părților, iar acestea au convenit, după cum rezultă din procesul verbal semnat de părți și existent în original la filele 166-168 din dosarul de apel, că linia de hotar dintre proprietățile părților este dată de picătura streșinii acoperișului imobilelor casă de locuit și anexe gospodărești ale reclamantei M. E. și această suprafață de teren situată între zidul construcțiilor și picătura streșinilor reprezintă proprietatea fiecăreia dintre părțile cauzei, proprietate care nu a fost afectată în nici un fel de către partea adversă și este recunoscută de părți în prezența completului de judecată.
Această linie de hotar stabilită de părți prin convenția lor a fost trasată de lucrarea de specialitate depusă la data de 15.10.2014 și este diferită de linia de hotar stabilită de instanța de fond, astfel încât în raport de această consfințire de către părți a limitelor dreptului de proprietate urmează să fie stabilită și de către instanță linia de hotar ca fiind reprezentată de punctele 1-2-3-4-5 din schița anexă 2 la raport și constituită din proiecția acoperișurilor construcției reclamantei. În raport de această linie de hotar și de acordul exprimat de către pârâtul chemat în judecată T. N. în legătură cu permisiunea ca reclamata să pătrundă pe terenul proprietatea sa pentru a-și realiza lucrările de consolidare sau reparație a imobilelor case de locuit, capătul de cerere în revendicare, dar și capătul de cerere referitor la retragerea gardului de la stradă al pârâtului la limita unei alte linii de hotar apar ca fiind neîntemeiate, instanța urmând să ia act de înțelegerea părților cu privire la permisiunea acordată de către pârât reclamantei de a intra pe proprietatea T. N. pentru a-și repara imobilele casă de locuit.
Tot cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat de către completul de judecată (iar părțile au confirmat) că acoperișurile de la imobilele proprietatea părților nu se suprapun unul peste altul și pe cale de consecință nu se impune modificarea structurii acestor acoperișuri. Tot cu aceeași ocazie s-a observat însă că niciunul dintre aceste acoperișuri nu are montate burlane și jgheaburi care să preia apele pluviale, ambele părți fiind de acord să-și monteze dispozitive pentru a împiedica degradarea imobilelor părților ca urmare a scurgerii acestor ape în porțiunile în care imobilele sunt foarte apropiate. Totodată, în condițiile în care părțile au convenit ca linia de hotar să fie reprezentată de picătura streșinii acoperișului proprietatea apelantei reclamante, se impune cu atât mai mult ca acest acoperiș să aibă montate jgheaburi și burlane pentru a nu fi afectată în nici un mod proprietatea pârâtului chemat în judecată, T. N..
Tot cu ocazia cercetării la fața locului completul de judecată a constatat că imobilul proprietatea familiei T. reprezentat de casa de locuit este mai înalt decât imobilul construcție proprietatea reclamantei și în zona în care cel două imobile sunt alăturate apa scursă de pe acoperiș se împrăștie pe zidul din cărămidă al familiei T., dar și pe zidul din lemnul anexei reclamantei, fără ca vreuna din aceste construcții să fie afectate într-un mod evident și care să nască un drept de despăgubire. Totodată, în această porțiune este realizat un șanț betonat pe care se scurge în mod natural apa pluvială, terenul fiind în pantă și acest șanț se îngustează la o lățime de aproximativ 35-40 cm în zona în care se termină partea dinspre stradă a casei de locuit T. N. și șanțul mergând până la drum, astfel încât nu se poate reține că proprietatea apelantei reclamante este afectată de scurgerea apelor menajere de pe proprietatea familiei T. prin intermediul acestui șanț colector.
Date fiind aceste constatări ale completului de judecată confirmate de părțile prezente cu ocazia cercetării la fața locului, capetele de cerere formulate de către reclamantă legate de permisiunea pârâtului de a-și construi gardul despărțitor ca urmare a stabilirii liniei de hotar și obligarea pârâtului de a realiza un șanț colector pentru preluarea apelor menajere și la plata despăgubirilor pentru deteriorarea temeliei casei lui M. E. apar ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește susținerea apelantei reclamante referitoare la faptul că proprietatea sa trebuie să aibă o lățime de 12 m la stradă și dimensiunile și amplasamentul stabilite prin documentația cadastrală întocmită cu ocazia înstrăinării dreptului său de proprietate în cartea funciară pentru terenul din contractului de vânzare cumpărare din anul 1974, tribunalul a apreciat că această susținere nu este fundamentată pe nici un argument juridic și, pe de altă parte, este contrazisă de probatoriul administrat în cauză în mod direct de către completul de judecată.
Astfel, după cum au recunoscut părțile și a constatat și completul de judecată la cercetarea la fața locului, pe toată lungimea terenului în suprafață de 400 mp proprietatea reclamantei părțile au edificate construcții reprezentate de casă de locuit și anexe gospodărești care au o vechime de peste 40 de ani și cum linia de hotar s-a stabilit ca fiind picătura streșinii acoperișului acestor imobile proprietatea reclamantei, este evident că o altă linie de hotar ar reprezenta o încălcare a situației de fapt recunoscută de părțile litigiului și generată de stăpânirea continuă a aceluiași teren pe o perioadă de peste 40 de ani. Pe de altă parte, după cum s-a arătat anterior, actul autentic cu care apelanta reclamantă înțelege să facă dovada dreptului său de proprietate pentru suprafața de 400 mp nu menționează nici lățimea și nici lungimea terenului, iar dimensiunile sunt stabilite în raport de amplasarea construcțiilor pe acest teren de către apelanta reclamantă și autorii săi cu mai bine de 40 de ani în urmă. În acest context documentația cadastrală (în lipsa unor asemenea dimensiuni din actul de vânzare-cumpărare) nu poate în nici un caz să stabilească alte limite ale dreptului de proprietate decât cele rezultate din stăpânirea de fapt.
În consecință, pentru considerentele arătate, apreciind ca fiind întemeiate în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională și în raport de soluția pronunțată de instanța de fond, în baza art.296 C.pr.civ. a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă (prin care s-a solicitat stabilirea altei linii de hotar decât cea convenită de părți la data de 06.10.2014 și suprafața de teren aferentă) și va fi admis apelul declarat de pârâtul T. N..
În baza art.296 C.pr.civ. a fost schimbată în parte sentința instanței de fond, în sensul că s-a stabilit linia de hotar ca fiind aliniamentul identificat în raportul de expertiză întocmit în apel și reprezentat de punctele 1-2-3-4-5 din schița anexă 2 la raport, aliniament constituit din proiecția acoperișurilor construcției reclamantei, și a înlăturat obligarea pârâtului de T. N. de retragere a gardului de la stradă la limita dintre proprietăți.
S-au menținut însă restul dispozițiilor sentinței referitoare la obligația de montare a jgheaburilor și burlanelor de către ambele părți și de respingere în rest a cererii reconvenționale, s-a menținut dispoziția de compensare a cheltuielilor de judecată și se va lua act de înțelegerea părților cu privire la permiterea de către pârât a accesului reclamantei pe proprietatea sa, pe poarta principală a proprietății T. N. în scopul efectuării reparațiilor necesare la imobilele proprietatea acesteia, acord materializat în scris în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului.
În baza art.74 C.pr.civ. a fost obligată apelanta reclamantă la plata sumei de 902 lei cheltuieli de judecată în calea de atac către apelantul pârât T. N., suma reprezentând onorariu avocat și taxe de timbru achitate de apelantul pârât în fața instanței de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de apel, cu consecința admiterii apelului său astfel cum a fost precizat (restrâns) prin cererea de concluzii scrise depusă înaintea pronunțării din 05.11.2014, respingerea apelului apelantului pârât T. N., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și recurs.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă raportat la art.295 Cod procedură civilă.
Recurenta apreciază că decizia recurată a fost data cu încălcarea disp.art.295 Cod procedură civilă și a principiului tantum devolutum, quantum apellatum, fiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, deși ambele cereri de apel, respectiv atât apelul declarat de reclamanta M. E., cât și de pârâtul T. N. au fost motivate, instanța de apel nu a soluționat cererile de apel în limitele criticilor celor două apeluri, analizând hotărârea primei instanțe sub toate aspectele, pronunțându-se și asupra a ceea ce nu s-a cerut în apel, de nici una din părți, ca
și cum apelurile nu ar fi fost motivate. Critică, din această perspectivă, dispoziția deciziei pronunțată în apel privind modificarea sentinței fondului în sensul "înlăturării obligației pârâtului T. N. privind retragerea gardului de la stradă, la limita dintre proprietăți". Această dispoziție a instanței de apel este nelegală atât din perspectiva încălcării art.295 C., pârâtul apelant necriticând această dispoziție a instanței fondului (a se vedea cererea acestuia de apel), cât și prin însuși modul de soluționare a acestui capăt de cerere, fiind făcut cu aplicarea greșită a legii. În speță, deși instanța de apel a constatat că linia de hotar dintre proprietăți este situată la picătura streșinii construcțiilor reclamantei (soluție identică cu cea stabilită de instanța de fond), deși din materialul probator rezultă că gardul la stradă aparținând pârâtului încalcă
proprietatea reclamantei cu cel puțin 55 cm. aferenți streșinii reclamantei, conform ambelor expertize (L., la fond si G., în apel), totuși, în mod flagrant, nelegal, instanța de apel a anulat dispoziția primei instanțe privind retragerea de către pârât a gardului de la stradă, la limita dintre cele două proprietăți.
II. Dispoziția instanței de apel, privind modificarea sentinței fondului în sensul "înlăturării obligației pârâtului T. N. privind retragerea gardului de la stradă, la limita dintre proprietăți" este nemotivată sau motivele invocate de instanța de apel sunt contradictorii. Nu rezultă motivele pentru care este înlăturată obligația de retragere a gardului, această obligație putând fi înlăturată doar în situația în care instanța ar fi putut reține din probatoriu faptul că gardul pârâtului nu s-ar fi aflat pe proprietatea reclamantei, în speță sub streașina construcțiilor acesteia. Acord părților dat cu ocazia cercetării locale este situat sub imperiul aceleiași critici de nelegalitate, nefiind materializat în tranzacția părților, permiterea accesului pârâtei în vederea efectuării reparațiilor fiind o obligație a pârâtului, legală, și nu o bunăvoință a acestuia de care instanța a luat act cu ocazia cercetării locale (obligație pe care pârâtul nu o va respecta atât timp cât conținutul ei se referă la acordul manifestat de pârât și nu la obligarea imperativă a acestuia). Chiar dacă s-ar aprecia că această dispoziție a instanței de apel este motivată, motivarea este contradictorie sau străină de natura pricinii.
III. Instanta de apel a respins în mod nelegal apelul declarat de apelanta reclamantă M. E. și a admis în mod surprinzător și evident nelegal apelul declarat de apelantul pârât T. N.. Aceste dispoziții ale deciziei recurate sânt apte de criticile fundamentate pe disp. art.304 pct.6,7,8,9 Cod procedură civilă.
Deși a formulat concluzii scrise, instanța de apel nu a reținut acest fapt în motivare și nu a analizat concluziile sale.
IV. Apreciază reclamanta că instanța de fond în mod nelegal a admis apelul pârâtului apelant T. N. și a respins apelul său, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, cf. Art, 304 pct.9, pct.8, 7 și 6 coroborat cu art.295 C..
Instanța de apel, aplicând greșit legea în soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât T., îi admite apelul și dispune în mod nelegal măsura înlăturării obligației de a-și retrage gardul la limita de proprietate, acordând ceea ce nu s-a cerut în cererea de apel de către pârât. De asemenea, stabilește linia de hotar la picătura streșinii construcțiilor reclamantei ca și când această dispoziție ar fi fost solicitată prin cererea sa de apel de către pârât, iar reclamanta apelanta ar fi lipsit total din această ecuație. Instanța de apel nu a ținut seama de materialul probator administrat în cauză, atât în prima instanță cât și în faza de apel.
V. Apreciază reclamanta că în prezentul recurs sunt incidente și disp. art.304 pct.5, respectiv instanța de apel, în cadrul cercetării locale din data de 06.10.2014 a dispus revenirea asupra măsurii refacerii măsurătorilor si respectiv a refacerii raportului de expertiză, acest fapt putând fi tranșat doar în ședința publică și nu cu ocazia administrării unei probe, respectiv cercetare locală.
VI. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Solicită instanței de recurs să observe că suma de 902 lei la care a fost obligată nu reprezintă onorariu de avocat, ci onorariu achitat; experților topo în apel, aceeași suma de 902 lei fiind consemnată și de reclamantă, la dispoziția biroului tehnic de expertiză. Așa cum a arătat în prezenta cerere de recurs, în mod eronat a reținut instanța de apel că doar reclamanta a solicitat expertiza topo, în fapt ambele părți fiind solicitantele acestei probe, fiecare parte având propriile obiective. Din păcate, expertiza nu a răspuns tuturor obiectivelor solicitate de părți și fixate suplimentar și de instanță, însă în cele din urmă, au reușit să dezlege elementele de natură să clarifice aspectele supuse analizei în cele două cereri de apel.
Având în vedere ca urmarea admiterii recursului său va fi admiterea apelului reclamantei ți respingerea apelului pârâtului T., solicită să se înlăture și această dispoziție nelegală din hotărârea pronunțată în apel cu privire la obligarea sa la cheltuieli de judecata. Solicită de asemenea obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și recurs și anume: taxa timbru 85 lei, onorariu avocat în apel 1150 lei, onorariu expertiză topo 902 lei, onorariu expert consilier 1000 lei, onorariu avocat recurs 2000 lei, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.
In subsidiar, în măsura în care se va admite apelul său (precizat) și în parte a apelului pârâtului reclamant, solicită compensarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul T. N. a depus concluzii scrise.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile legate de pronunțarea de către instanța de apel asupra obligației de retragere a gardului, Curtea le apreciază ca fiind nefondate.
Soluționând apelul cu privire la criticile legate de modul de soluționare a cererii în revendicare de către instanța de fond, instanța de apel a constatat, motivat, faptul că nu se impunea admiterea acestei cereri. Instanța de apel a expus detaliat motivele pentru care a constatat acest lucru, motive fundamentate temeinic pe probele existente la dosar. Astfel, s-a constatat că, deși reclamanta face dovada dreptului său de proprietate cu contractul de vânzare-cumpărare din 27.03.1974, unde este menționată suprafața de 400 de mp, nu există probe scrise certe din care să rezulte amplasamentul acestui teren sau care să confirme susținerea acesteia în sensul că ar fi trebuit ca terenul să aibă o deschidere de 12 m la stradă.
În lipsa unor probe scrise, instanța de apel a avut în mod corect în vedere recunoașterea reciprocă a limitelor dintre proprietăți făcută de părți cu ocazia cercetării la fața locului. În plus, instanța de apel a acordat în mod corect relevanță juridică posesiei continue mai vechi de 40 de ani, reținând că vechimea mai mare de 40 de ani a construcțiilor edificate de apelanta reclamantă și autorii săi, precum și amplasamentul acestor construcții, coroborate cu recunoașterea părților în fața instanței la data cercetării locale cu privire la modul de exercitare a posesiei asupra terenurilor, recunoaștere consemnată în scris în procesul-verbal semnat de ambele părți.
Consecință directă a determinării liniei de hotar pe amplasamentul rezultat din stăpânirea în fapt continuă pe o durată mai mare de 40 de ani, este clarificarea situației privind gardul despărțitor. De vreme ce instanța de apel consideră că linia de hotar este cea pe care se află gardul existent, consecința directă din punct de vedere practic este aceea a înlăturării obligației de mutare a gardului. Nu se poate susține că amplasarea gardului ar reprezenta un capăt de cerere distinct de cel în revendicare, dimpotrivă, este transpunerea concretă în teren a modului în care se realizează grănițuirea proprietăților învecinate. Dacă instanța de apel nu ar fi avut în vedere această consecință a soluției date în revendicare, s-ar fi ajuns la situația contradictorie de a fi respinsă cererea în revendicare urmare a constatării că gardul existent se află la limita proprietăților, cu toate că s-ar fi menținut obligația de mutare a gardului pe un alt amplasament.
De aceea, Curtea constată că pronunțarea instanței de apel cu privire la înlăturarea obligației de retragere a gardului a fost motivată din punct de vedere juridic și nu încalcă dispozițiile legale cu privire la efectul devolutiv al apelului.
În ceea ce privește susținerea recurentei privind eventuala nerespectare de către pârât a obligației de a-i permite accesul pe terenul său în vederea efectuării reparațiilor, Curtea constată că recurenta are reprezentarea greșită asupra caracterului juridic al obligației asumate de pârât, consemnate în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului. Recurenta susține că această obligație asumată de pârât nu va fi respectată, deoarece nu a fost materializată într-o tranzacție. Or, tocmai acest caracter juridic îl are procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării locale, semnat necondiționat de ambele părți și existent la filele 166-168 din dosar. În baza acestei tranzacții, a fost trasată linia de hotar dintre proprietăți prin lucrarea depusă la dosar la data de 15.10.2014 și tot în baza acestei tranzacții instanța de apel ia act în cuprinsul dispozitivului deciziei pronunțate în apel de „înțelegerea părților cu privire la permiterea de către pârâtul T. N. a accesului reclamantei M. E. pe proprietatea sa, pe poarta principală în scopul efectuării reparațiilor necesare la imobilele proprietatea acesteia”.
În condițiile în care părțile însele și-au dat acordul cu privire la modul în care terenurile învecinate au fost stăpânite continuu pe o durată de timp mai mare de 40 de ani, aspect relevat cu ocazia efectuării cercetării locale, efectuarea altor măsurători a devenit inutilă, instanța de apel revenind în mod corect cu privire la probe. De aceea criticile cu privire la modul de efectuare a expertizei, la faptul că nu s-a răspuns la toate obiectivele stabilite inițial sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât recurenta nici nu indică în recurs vreo eroare concretă cu privire la măsurătorile deja efectuate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, este adevărat că suma de 902 lei la plata căreia apelanta-reclamantă a fost obligată în faza apelului nu reprezintă onorariu de avocat și taxe de timbru achitate de apelantul-pârât, ci valoarea onorariului achitat experților de către apelantul –pârât. Aceasta reprezintă însă o simplă eroare materială în cuprinsul considerentelor. Câtă vreme apelul declarat de reclamantă a fost respins, iar cel declarat de pârât a fost admis, dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă au fost corect aplicate, partea căzută în pretenții fiind obligată la cheltuieli de judecată.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată criticile recurentei ca fiind nefondate, constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5,6,7,8, și 9 din Codul de procedură civilă aplicabil cauzei de față. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta - reclamantă recurenta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât, sumă reprezentând onorariul achitat avocatului în faza procesuală a recursului..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. E. împotriva deciziei civile nr. 1187 din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. N., având ca obiect revendicare imobiliară.
Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2015
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.11.03.2015
j.a. N.B.
Gh.R.
j.f. R.M.F.
| ← Strămutare. Sentința nr. 36/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 226/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
