Contestaţie la executare. Decizia nr. 226/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 226/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 13664/225/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 226/2015

Ședința publică de la 26 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. V.

Judecător L. L. B.

Judecător F. D.

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare R. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP T. & ASOCIAȚII SPRL, împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații . - P. LICHIDATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI, ., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata ., reprezentată de avocat D. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat D. D. pentru intimata ., a depus la dosarul cauzei întâmpinare, procese verbale și încheieri întocmite de B. CIMPU R., necontestate de R..

A arătat ca suspendarea cauzei potrivit art.36 din Legea 85/2006 este corecta, având în vedere că unul din intimați se află în procedura de insolvență și nu mai există dosar de executare, ., fiind în procedura de insolvență- dosar nr._/3/2014 pe rolul Tribunalului București.

Instanța, luând act de solicitarea recurentei contestatoare de a judeca în lipsă cauza, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul parții prezente pentru a pune concluzii.

Avocat D. D. pentru intimata ., a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a contestației la executare, invocată prin întâmpinare, iar pe recurs, respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Tribunalul M. prin încheierea de la 28 octombrie 2014 a suspendat judecarea apelului, în baza art. 36 din Legea 85/2005 coroborată cu art. 412 Cod pr. civilă, privind pe apelantele intimate . și . prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania Filiala București SPRL, în contradictoriu cu intimatul contestator R. prin Administrator judiciar SCP T. & Asociații SPRL, având ca obiect ca obiect contestație la executare.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Având în vedere că, pentru apelanta intimată . SA – prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania Filiala București SPRL s-a dispus deschiderea procedurii insolenței iar potrivit art. 36 din Legea 85/2006 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitului sau bunurilor sale”, și potrivit art. 412 pct. 6 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea prezentei cauze.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Regia Autonomă pentru Activități Nucleare solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurată cu consecința trimiterii dosarului instanței de apel în vederea reluării judecării cauzei.

În motivarea recursului a arătat că la data de 28.10.2014, Tribunalul M. a dispus suspendarea de drept a cauzei al cărei obiect îl constituie „contestație la executare” formulată împotriva încheierii de eliberare a sumei de 1.417.529,37 lei, emisă în data de 17.09.2013 de B. Cimpu R. în dosarele nr.90, 91, 92, 141, 142. 143/E/2013.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 36 din Legea 85/2006, de la data închiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Apreciază nelegală soluția instanței de apel, întrucât in speța nu sunt incidente prevederile art.36 din Legea nr. 85/2006, prin acțiune neurmărindu-se realizarea creanțelor împotriva . C..

P. aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii debitoarei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca aceștia să-și realizeze creanța în cadrul procedurii efective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.

În temeiul acestor dispoziții nu are loc o suspendare de drept a tuturor acțiunilor indiferent de natura lor pe care debitorul le are, ci doar a celor vizând realizarea creanțelor împotriva sa.

Dispozițiile legale mai sus menționate, se referă strict la suspendarea executării silite, nicidecum la suspendarea acțiunii judiciare a contestației la executare, întrucât prin aceste acțiuni ce au ca obiect contestarea actelor de executare întocmite cu nesocotirea dispozițiilor legale, sau a executării silite înseși, se tinde la o restabilire a situației anterioare executării silite, în sensul întregirii patrimoniului debitorului aflat în insolvență.

Pentru motivele mai sus arătate, solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii recurate, cu consecința trimiterii dosarului instanței de apel în vederea reluării judecării cauzei.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 414, 483-502 Cod de pr.civilă, art. 36 din Legea 85/2006.

Cu privire la timbrarea cererii de recurs, arată ca potrivit disp. art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prezenta cerere este scutită de la plata taxei de timbru.

La data de 26.03.2015 intimata . a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de R..

Analizand recursul prin prisma dispozitiilor art 488 NCPC rap la art 414 NCPC, dar si a motivelor invocate, Curtea retine ca recursul este nefondat, insa pentru considerentele ce succed:

Astfel, prin încheierea din data de 28.10.2014, recurată in cauza, Tribunalul M. a dispus suspendarea cauzei având ca obiect apelul declarat de intimatele creditoare . si ., prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania Filiala București SPRL, împotriva sentinței civile nr.1635/16.04.2014 a Judecătoriei Drobeta T. S., sentința prin care s-a admis contestația la executare formulata de debitoarea R., prin administrator judiciar SCP T. si ASOCIATII SPRL împotriva încheierii de eliberare a sumei de 1 417 529,37 lei emise la data de 17.09.2013 de B. Cimpu R. in dosarele de executare 90, 91, 92, 141, 142, 143/E/2014, având in vedere ca s-a deschis procedura insolvenței in ceea ce o privește pe creditoarea . SA, debitoarea executata silit R. fiind, de asemenea, in insolvență.

Suspendarea cauzei s-a dispus de către Tribunalul M. in baza art. 36 din Legea 85/2005 privind procedura insolvenței potrivit căruia de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Se reține însă de către Curte ca suspendarea cauzei s-a dispus de către instanța de apel ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței cu privire la unul dintre creditori, or, este evident ca dispozițiile legale anterior citate au in vedere deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitor, debitor care, in speța, este, de asemenea, in insolvență, așa încât ceea ce ar fi trebuit sa susțină soluția instanței de apel de suspendare a cauzei este deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitorul R., citat in cauza prin administrator judiciar SCP T. si Asociații SPRL.

Soluția pronunțata de Tribunalul M. in cauza, aceea de suspendare in baza art 36 din Legea 85/2006 (act normativ aplicabil in cauza, dat fiind faptul ca la data promovării contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._ 13 al Judecătoriei Drobeta T. S., respectiv la data de 14.10.2013, Legea 85/2006 era in vigoare, iar procedura insolvenței a fost deschisă cu privire al debitorul R. sub incidenta acestei legi, contestația la executare fiind promovata de debitor, prin administrator judiciar) este legala, contrar criticilor recurentei, dat fiind faptul ca potrivit art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Se arată încă o dată de către Curte că soluția de suspendare in baza art. 36 din Legea 85/2006 este legala, insa prin raportare la deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitor, iar nu la unul din creditori.

Astfel, unul dintre cele mai importante efecte ale deschiderii procedurii insolvenței îl reprezintă suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a masurilor de executare silita demarate pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Scopul avut in vedere de legiuitorului roman prin dispoziția de la art. 36 din legea 85/2006, vizează protejarea creditorilor, iar nu dezavantajarea lor. Așadar, prin refuzul de a permite unor creditori sa deruleze acțiuni si urmăriri individuale împotriva debitorului, odată ce procedura insolvenței a fost deschisa, legea garantează ca valorificarea patrimoniului se va face in mod colectiv si organizat sub supravegherea judecătorului sindic, fără ca anumite părți din patrimoniu sa fie sustrase sau exceptate.

Așa cum s-a pronunțat Curtea Constituțională printr-o decizie (169/19.03.2013) de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36, existenta unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibila evaluarea activului si pasivului averii debitorului, in vederea distribuirii rezultatului lichidării.

In condițiile în care debitorul este în stare de insolvență și este supus deschiderii procedurii insolvenței, împotriva acestuia pot fi deja în derulare acțiuni judiciare sau extrajudiciare, inclusiv măsuri de exe­cutare silită individuală, inițiate de către creditori pentru realizarea creanțelor lor (în baza unor dispoziții de drept comun sau special).

In ceea ce privește măsurile de executare silită, cum de esența procedurii insolvenței este caracterul colectiv și egalitar al acesteia în ceea ce privește creditorii ,scopul fiind valorificarea bunurilor debitorului și repartiția valorii obți­nute din acestea între creditori, rezultă că o astfel de procedură nu admite, în general, executări individuale asupra bunurilor debitorului din partea creditorilor lui, toți aceștia trebuind să intre în procedură pentru executarea silită doar astfel a creanțelor, potrivit regulilor concursualismului în condițiile reglementării legale speciale. Din moment ce de la data deschiderii procedurii insolvenței nu își mai au rostul executările individuale din partea creditorilor, deoa­rece bunurile debitorului sunt vizate în interesul tuturor creditorilor, nu se poate permite, este interzis ca acei creditori care au intrat în pro­cedură să fie prejudiciați sub aspectul posibilității de realizare a creanțelor din averea debitorului de către alți creditori, prin urmăriri individuale, iar creditorii ale căror acțiuni/executări silite se suspendă vor trebui să-și declare creanțele în cadrul procedurii. De asemenea, suspendarea intervine și pentru a se putea determina, menține, pentru a nu se micșora averea debitorului astfel cum există la data deschiderii procedurii.

P. urmare, aceasta este rațiunea pentru care art. 36 din Legea 85/2006(in prezent abrogata) impune suspendarea, de la data deschiderii procedurii insolvenței, a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau masurilor de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, creanțele împotriva debitorului putând fi realizate prin executare voluntara din partea acestuia sau prin executare silita.

Așadar textul de lege precizat se refera la toate acțiunile judiciare fără a distinge în privința obiectului acțiunii respective.

F. de aceste considerente, in mod corect, insa cu luarea in calcul a considerentelor anterior expuse, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei ce are ca obiect o contestație la executare promovata de debitorul cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței împotriva unei încheieri de eliberare sume, in baza art. 36 din Legea 85/2006, creanțele împotriva R. putând fi valorificate, așa cum s-a arătat, atât prin execuție voluntară, cât si prin execuție silita, contrar celor susținute in recurs de către debitoare.

O precizare se impune a fi făcută în legătură cu excepția lipsei de obiect a contestației la executare invocata de către intimata creditoare ., prin întâmpinarea depusa la acest termen de judecata, excepție ce nu va fi însa analizată de instanță, dat fiind faptul ca vizează o problema ce tine de fondul contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._/255/2013 al Judecătoriei Drobeta T. S., or, in prezenta cauza, instanța a fost investita cu recursul împotriva unei încheieri de suspendare a cauzei in baza art. 36 din Legea 85/2006.

Pentru aceste motive, in baza art. 498 NCPC, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta contestatoare R. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP T. & ASOCIAȚII SPRL, împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații . - P. LICHIDATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI, ..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2015

Președinte,

I. V.

Judecător,

L. L. B.

Judecător,

F. D.

Grefier,

N. D.

Red/tehnored/jud.L.L.B.

Tehnored/5 ex/AS

j.f.A.B. si V N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 226/2015. Curtea de Apel CRAIOVA