Strămutare. Sentința nr. 111/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 111/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 1306/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 111
Ședința din Camera de Consiliu de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -C. R.
Grefier -F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea cererii de strămutare a cauzei, ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului M.- Secția I Civilă, formulată de petentul M. I., domiciliat în localitatea Salcia, județul M., în contradictoriu cu intimații T. G., domiciliat în ., M. I. și L. C., ambii domiciliați în B., Calea Călărașilor, nr.325, .,., B. C., domiciliat în localitatea Vânju M., Aleea Mărgăritarului, .,. și B. P., domiciliată în localitatea Salcia, județul M..
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că petentul M. I., nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciară de timbru, în cuantum de 100 lei, după care;
Curtea, constatând că petentul M. I. nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, din oficiu, invocă netimbrarea cererii de strămutare și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA:
Asupra cererii de strămutare de față;
La data de 07.09..2015, petentul M. I., a formulat cerere, în temeiul dispozițiilor art.140 alin.(1)-(2)-(3) Cod pr.civ., prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului M., pe motive de bănuială legitimă, la o altă instanță egală în grad.
În conformitate cu prevederile art.9 lit.b din OUG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, a fost stabilită taxa judiciară de timbru în valoare de 100 lei, în sarcina petentului.
Potrivit art. 197 C.P.C., in cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat, nici ulterior, până la termenul de judecată stabilit de Curte, 21.09.2015, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, cu mențiunea și cuantumul taxei judiciare de timbru, față de textele legale menționate, Curtea urmează să anuleze cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează, ca netimbrată cererea de strămutare, a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului M.- Secția I Civilă, formulată de petentul M. I., domiciliat în localitatea Salcia, județul M., în contradictoriu cu intimații T. G., domiciliat în ., M. I. și L. C., ambii domiciliați în B., Calea Călărașilor, nr.325, .,., B. C., domiciliat în localitatea Vânju M., Aleea Mărgăritarului, .,. și B. P., domiciliată în localitatea Salcia, județul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Președinte, C. R. | ||
Grefier, F. I. |
Red.jud. C.R.
Tehn. Grefier F.Iie 21 09. 2015
SECȚIA I CIVILĂ
Nr._: din data: 21 septembrie 2015 Nr. operator: 3994
C Ă T R E,
TRIBUNALUL M.
Secția I CIVILĂ
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință, în conformitate cu dispozițiile art.144 pct.3 NCPC, că prin sentința civilă nr.111 din data de 21.09..2015, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ , s-a anulat ca netrimbrată cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului M.- Secția I Civilă, formulată de petentul M. I., domiciliat în localitatea Salcia, județul M., în contradictoriu cu intimații T. G., domiciliat în ., M. I. și L. C., ambii domiciliați în B., Calea Călărașilor, nr.325, .,., B. C., domiciliat în localitatea Vânju M., Aleea Mărgăritarului, .,. și B. P., domiciliată în localitatea Salcia, județul M.
PREȘEDINTE,
C. R.
GREFIER,
F. I.
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 78/2015. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 558/2015. Curtea de Apel... → |
---|