Conflict de competenţă. Sentința nr. 16/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 16/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:083._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 16
Ședința din Camera de Consiliu de la 15 februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. M.
Grefier - F. I.
*****
Pe rol, fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, privind acțiunea formulată de reclamanta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE – CFR IRLU SA, CU SEDIUL ÎN București, ..38, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul T. C., domiciliat în C., ..14, ..1,., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura, conform dispozițiilor art.135 alin.4 Cod pr.civ., legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, apreciind cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față.
Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2014, pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâtul T. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.778 lei cu titlu de sumă nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 2050/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012 a fost obligata la plata drepturilor solicitate, hotărâre rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art. 274 din Codul Muncii.
S-a achitat în mod voluntar pârâtului suma datorată conform ordin de plată nr. 324/28.06.2013, sumă care prin cumularea acestei sume cu dobânda legală și actualizarea cu rata inflației s-a ajuns la un total de 2.778 lei.
Împotriva sentinței nr.2050/27.02.2013, . a declarat recurs admis prin decizia nr. 7211/2013 pronunțată de CA C., astfel că titlul executoriu în temeiul căruia au fost executate ceste drepturi bănești a fost desființat.
Având în vedere că, prin Decizia nr.7211/2013 s–a desființat titlul executoriu, nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
La dosarul cauzei a fost depusă în copie: sentința civilă nr.2050/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, extras Ecris cu privire la soluția pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2012.
În drept a invocat prevederile art. 1341 Cod civil, art. 256 alin. 1 și art. 257-259 Codul muncii.
Pârâtul a depus întâmpinare.
În ședința publică din 13.03.2015, Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, calificând acțiunea ca fiind o cerere de întoarcere executare reglementată de art. 722 N.c.pc.
Prin sentința civilă nr. 1363/13.03.2015 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei C..
În motivare, tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 723 N.C.p.c., reclamanta solicitând repunerea în situația anterioară pe cale principală, astfel că raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu. A mai reținut tribunalul că obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților, iar instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat. Pentru a stabili instanța competentă menționată la art. 723 alin. 3 N.C.p.c., tribunalul a avut în vedere interpretarea dată de ÎCCJ prin decizia nr. 5/12.03.2012 care a stabilit că "instanța competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria".
La data de 17.03.2015 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 20 mai 205 instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei C., a cărei soluționare este prioritară față de cercetarea în fond a cauzei, având în vedere efectele pe care aceasta le produce.
Judecătoria C. prin setința civilă nr.6763 de la 20 mai 2015 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. INTRETINERE ȘI REPARATII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE-CFR IRLU S.A. prin administrator judiciar FIVE SPRL sediul în București, .. 38, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul T. C. cu domiciliul în C., ..14 . Tribunalului D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
A constatat existența conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea prezentului dosar Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a solicitat obligarea pârâtului T. C. la plata sumei de 2 778 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit și care au fost achitate pârâtului în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2050/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
În drept, reclamanta a înțeles să invoce dispozițiile art. 1341 C.civ., art. 256 alin. 1 și art. 257-259 C.muncii.
Din înscrisurile aflate la dosarul nr. _/63/2014 al Tribunalului D.-Secția C.M.A.S se reține că prin ordinul de plată nr. 324/28.06.2013, reclamanta i-a achitat pârâtului drepturile bănești datorate în temeiul hotărârii judecătorești.
Această plată efectuată de către reclamantă este una voluntară și anterioară desființării sentinței civile nr. 2050/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
S-a reținut că, inițial prin sentința civilă nr. 2050/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a fost obligată să-i achite angajatului său T. C. salariul suplimentar pentru anii 2006-2008 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2009-2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010.
Pentru executarea obligației stabilite în această hotărâre judecătorească ce constituia titlul executoriu, angajatorul i-a achitat voluntar suma de 2505 lei, care actualizată cu dobânda legală și rata inflației are în prezent valoarea de 2778 lei.
În speță, față de temeiul juridic invocat de parte, dar și față de motivarea în fapt și situația concretă rezultată din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, pretențiile reclamantei derivă din plata voluntară a unor drepturi bănești în baza raporturilor de muncă existente între părți.
Temeiul restituirii acestor sume îl reprezintă art. 256 alin. 1 Codul muncii conform căruia:"(1)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2)Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora de la data plății."
Textul de lege menționat cuprinde o reglementare specială, derogatorie de la dispozițiile dreptului comun ( art. 1341 N.C.civ), cu privire la obligația de restituire a salariaților față de angajatorii lor.
Astfel, instanța a reținut că legiuitorul a instituit o procedură specială pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului care apare ca o instituție de răspunderea patrimonială prevăzută de codul muncii cu privire la obligația de restituire ce are la bază plata lucrului nedatorat ori îmbogățirea fără justă cauză.
Prin urmare, litigiul având ca obiect obligația de restituire care privește
sumele de bani primite nedatorat de către salariat reprezintă în prisma dispozițiilor art.231 un conflict individual de drepturi dintre salariat și angajator.
Instanța a apreciat că dispozițiile art. 722 -723 N.C.p.c nu constituie temei al cererii de restituire a plății nedatorate întrucât o primă condiție pentru a se reține incidența acestor dispoziții o reprezintă ca plata să fie efectuată în mod silit, ca urmare a demarării de către creditor a procedurii executării silite prin intermediul unui executor judecătoresc, procedură în cadrul căreia titlul executoriu sau executarea silită însăși sunt desființate.
Cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ține de faza procesuală a executării silite, subsecventă fazei procesuale de soluționare definitive a fondului litigiului, stabilindu-se o procedură judiciară contradictorie pentru soluționarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestației la executare, acesteia îi sunt aplicabile procedura de soluționare și căile de atac prevăzute pentru contestația la executare, instituția cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării, care reprezintă o contestație specială la executare.
În prezenta cauză instanța a mai constatat că reclamanta nu a formulat o acțiune de întoarcere a executării, ci de restituire a unor sume nedatorate, aceasta precizându-și în mod clar temeiul juridic al acțiunii, respectiv art. 256 Codul Muncii.
Nu s-a putut reține aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 5/2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că prin această decizie s-a stabilit competența de soluționare în favoarea judecătoriei în ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, ori în cauză pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 2050/27.02.2013 nu a fost declanșată procedura executării silite, plata fiind efectuată voluntar de către reclamantă prin ordinul de plată depus la dosar.
Calificarea unui conflict ca având natura juridică a unui conflict de muncă, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, depinde de măsura în care acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sumele de bani încasate de pârât în baza Sentinței civile nr. 2050/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale au reprezentat drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă dintre acesta și reclamantă, raporturi guvernate de legislația muncii.
Reclamanta nu a formulat în cauză o acțiune de întoarcere a executării, ci a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea unor sume pe care le-a achitat voluntar pârâtului, ce este angajatul său, dar care în prezent sunt nedatorate.
Cum potrivit art. 1 lit. n din Legea 62/2011 conflictul de muncă reprezintă conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu, rezultă că și prezentul litigiu prin care angajatorul solicită restituirea de la angajat a sumelor reprezentând drepturi salariale pe care i le-a achitat voluntar, are natura juridică a unui conflict de muncă.
În privința competenței materiale de soluționare a conflictelor de muncă, instanța reține că potrivit art. 208 din legea dialogului social nr. 62/2011, în forma modificată prin art. XXI din Legea 2/2013 :" Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iarart. 210 din același act normativ prevede ca: „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Astfel, din textele de lege menționate rezulta că pentru soluționarea cererilor referitoare la conflictele de muncă, în categoria cărora intră și cererile privind restituirea sumelor nedatorate, legiuitorul a instituit o procedura speciala de soluționare, reglementata de dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii și Legii nr. 62/2011, cu privire la dialogul social, care face inadmisibila o actiune de drept comun.
Față de considerentele expuse mai sus, fiind în prezența unei competențe materiale reglementate de norme de ordine publică, instanța a apreciat că nu este competentă material să soluționeze un conflict de muncă, astfel că a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Întrucât Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în favoarea căruia urmează a se declina competența de soluționare a cauzei și-a declinat la rândul său competența în favoare prezentei instanței, în temeiul art. 133 alin. 1 pct. 2 N.C.p.c., s-a constatat ivit conflictul de competență între Judecătoria C. și Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu privire la soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 134 N.C.p.c., a constatat suspendată de drept judecata cauzei.
În temeiul art. 135 alin. 1 N.C.p.c. a înaintat dosarul nr._ al Judecătoriei C. către Curtea de Apel C., instanța superioară comună, în vederea soluționării conflictului.
În soluționarea prezentului conflict de competență, Curtea are în vedere următoarele aspecte:
Obiectul litigiului de față îl constituie obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2778 lei, precizată ulterior ca fiind de 3311 lei (note din 22 mai 2015), cu titlu de sumă nedatorată, constând în debit rezultat din executarea voluntară a sentinței civile nr.2050/27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, la care se adaugă dobânda legală și actualizarea cu rata inflației. Hotărârea judecătorească menționată a fost desființată prin decizia civilă nr.7281/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., reclamanta susținând astfel că nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
Executarea voluntară a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu este reglementată ca regulă în materia executării la art.662 alin. Cod pr.civilă, potrivit căruia „obligația stabilită prin hotărârea primei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie”.
Potrivit art.724 alin.1 Cod pr.civilă, republicat în aprilie 2015, text situat în cap.VIII Întoarcerea executării, „în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune prin aceeași hotărârea și asupra restabilirii situației anterioare executării”.
A..3 aduce clarificări în sensul că „dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin.1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată instanței de executare. Astfel, se constată că textul nu face distincție între ipoteza executării de bunăvoie a titlului și aceea a executării în modalitatea executării silite, referindu-se la toate situațiile în care titlul a fost desființat, iar restabilirea situației anterioare nu s-a realizat.
Întoarcerea executării este supusă altor dispoziții procesuale decât cele aplicate de instanță în constituirea titlului executoriu.
Într-adevăr, reclamanta și-a fundamentat în drept acțiunea atât pe dispozițiile art.1341 Cod civil, cât și pe cele ale art.257-259 Codul muncii. Cum cele două temeiuri juridice nu se pot aplica concomitent, instanța are posibilitatea, conform art.84 Cod pr.civilă să dea calificarea juridică corectă dată de acesta în funcție de conținutul cererii, fără a modifica împrejurările de drept și de fapt pe care și-a întemeiat cererea indiferent de denumirea la care s-a oprit reclamantul.
Motivele de fapt invocate în susținerea cererii de către reclamantă confirmă ipoteza cî aceasta urmărește recuperarea unei sume, justificat de faptul că titlul executoriu în baza căruia a fost achitată, a fost desființat”.
Or, dispozițiile art.4042 Cod pr.civilă, privind întoarcerea executării, așa cum acestea au fost interpretate cu caracter obligatoriu și prin decizia nr.5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, își găsesc aplicabilitatea în măsura în care titlul executoriu sau executarea silită au fost desființate, ceea ce subzistă în cazul de față. Neavând relevanță dacă executarea a avut loc benevol sau prin executare silită așa cum s-a arătat mai sus.
Se constată astfel că nu ne aflăm în prezența unui conflict de muncă între angajat și angajatorul său privind drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, reclamanta indicând expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea sumei de 2.778 lei și nu obligarea la plata acesteia, „având în vedere că prin decizia nr.7211/2013 s-a desființat titlul executoriu nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului”.
Prin urmare, în cauză devin aplicabile dispozițiile art.724 alin.3 din codul de procedură civilă în conformitate cu care „dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin.1 și 2 cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare”.
Și art.643 Cod pr.civilă, aduce aceleași precizări, în sensul că, dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării.”
Făcând aplicarea normelor din art.724 alin.3 Cod pr.civilă, potrivit căreia competentă material să soluționeze cererea este instanța de executare (judecătoria), Curtea pentru considerentele expuse anterior, stabilește că pentru soluționarea în primă instanță a cererii, competentă este judecătoria, conform art.651 alin.1 Cod pr.civilă.
În consecință pentru soluționarea în primă instanță a prezentei cereri competentă este instanța de executare, respectiv Judecătoria C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, privind acțiunea formulată de reclamanta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE – CFR IRLU SA, CU SEDIUL ÎN București, ..38, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul T. C., domiciliat în C., ..14, ..1,., în favoarea Judecătoriei C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2016
Președinte, I. M. | ||
Grefier, F. I. |
23.02.2016
Red.jud.I.M.
4 ex/AS
| ← Anulare act. Decizia nr. 559/2016. Curtea de Apel CRAIOVA | Cereri. Decizia nr. 23/2016. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
