Conflict de competenţă. Sentința nr. 17/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 17/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 17/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:083._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 17/2016

Ședința din Camera de Consiliu de la 16 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. M.

Grefier: D. S. O.

x.x.x.x.x

Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și Secția C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului D., privind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul R. Gigel D., domiciliat în C., cartier Rovine, ., ..1, ., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O., cu sediul în Slatina, .. 19, județul O..

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra conflictului negativ de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin sentința civilă nr. 2419/10.12.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului D..

S-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul (r) R. Gigel D., în contradictoriu cu pârâtul I. Judetean de Politie – O., în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului D..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._/63/2015 în data de 23.10.2015 reclamantul R. GIGEL D. a chemat în judecată pe pârâtul I.P.J. O. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată sa-i emita o adeverință privind primele și recompensele primite de catre acesta in perioada 23.08.1979 – 01.05.1991, perioadă de activitate a reclamantului in cadrul instituției pârâte, adeverință prevăzută de disp.art. 76 alin.2 din HG nr.257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, fiindu-i necesara la Casa de Pensii Sectorială pentru recalcularea drepturilor de pensie cuvenite.

Analizând excepția invocată, instanța a considerat-o întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat obligarea paratului IPJ – O. sa emita adeverința privind primele și recompensele primite de catre acesta in perioada 23.08.1979 – 01.05.1991, perioadă de activitate a reclamantului in cadrul instituției pârâte, adeverință prevăzută de disp.art. 76 alin.2 din HG nr.257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, respectivul document constituie actul prin care sunt stabilite drepturi în materia asigurărilor sociale – art. 1 din Legea 263/2010 statuând "Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii ".

Potrivit disp.art.76 alin.2 din HG nr. 257/2011 " În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, vechimea în serviciu, respectiv veniturile realizate lunar, necesare determinării stagiului de cotizare și punctajului lunar, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 2011, pot fi dovedite cu adeverințe eliberate, potrivit legii, în temeiul statelor de plată sau al altor documente doveditoare aflate în păstrarea structurilor militare/deținătoare de fonduri de arhivă ".

Prin urmare, litigiul dedus judecății este unul în materia asigurărilor sociale și nu în materia contenciosului administrativ -, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 153 alin. 1 lit. f) din Legea 263/2010, care statuează că "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: ... refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale ".

Or, din moment ce art. 2 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevede ,,în cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii", iar în cadrul Tribunalului D. funcționează Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, competentă a soluționa acțiunea nu poate fi considerată decât Secția anterior menționată.

Pentru considerentele expuse anterior, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției contencios administrativ și fiscal și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului D..

Analizand in conformitate cu dispozitiile art. 135 si 136 alin. 1 si 2 NCPC prezentul conflict de competenta, Curtea constata urmatoarele:

Prin actiunea dedusa judecatii, reclamantul a solicitat obligarea paratului IPJ O., in calitate de fost angajator, la emiterea unei adeverinte privind primele si recompensele primite . de timp in care a fost angajat al paratului pentru ca, in functie de aceste venituri, sa i se calculeze pensia ce a fost initial stabilita prin decizia nr._/20.09.2013 emisa de Casa de Pensii Sectoriala a M..

Potrivit art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul Muncii, „Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii: sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;”.

Prin urmare, obligarea paratului la emiterea unei adeverinte din care sa rezulte veniturile incasate este, prin prisma textului legal anterior citat, un litigiu rezultat din raporturile de munca.

Pe de alta parte, chiar daca raportul de munca al reclamantului a fost unul de serviciu al unui fost functionar public, acesta a incetat prin pensionare, ceea ce face ca prezentul litigiu sa se incadreze in cele care fac parte din materia asigurarilor sociale.

Astfel, devin aplicabile prevederile art. 153 alin. 1 lit. f) din Legea 263/2010 conform carora „ Tribunalele solutioneaza in prima instanta litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale”, nefiind incidente disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

F. de cele mentionate anterior si in temeiul art.135 din noul Cod de procedura civila, Curtea urmeaza sa stabileasca competenta de solutionare a cauzei in favoarea Sectiei Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a Tribunalului D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul R. Gigel D., domiciliat în C., cartier Rovine, ., ..1, ., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O., cu sediul în Slatina, .. 19, județul O., în favoarea Tribunalului D. - Secția Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2016.

Președinte,

R. M.

Grefier,

D. S. O.

Red.Jud.M.M.

2ex./17.02.2016

Jud.fond – G.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 17/2016. Curtea de Apel CRAIOVA