Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4938/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 4938/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 4938/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4938

Ședința publică de la 14 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător P. P.

Judecător M. P.

Grefier M. V. A.

M. Public reprezentat de Procuror D. T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

*************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta D. E., împotriva sentinței civile nr. 55/13.02.2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect-despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, din oficiu, a invocat excepția de perimare a recursului.

Reprezentatul Ministerului Public, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la acest aspect.

C UR T E A

Asupra recursului de față;

P. sentința civilă nr. 55/13.02.2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.

A constatat perimată cererea privind pe reclamanta D. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R., R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele,

P. încheierea de ședință din 22.11.2010, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul disp.art.242 pct.2 C.p.civ.

La data de 20.01.2012, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 22 noiembrie 2010 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.

Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parții timp de un an. Partea nu se socotește in vina, când actul de procedura urma sa fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cat timp, fără vina parții, cererea n-a ajuns încă la instanța competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata. In materie comerciala termenul de perimare este de sase luni.

Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constata din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgenta părțile si va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura în legătura cu perimarea.

Potrivit art. 253 C.pr.civ., daca instanța constata ca perimarea nu a operat, pronunța o încheiere, care poate fi atacata o data cu fondul procesului. Hotărârea care constata perimarea este supusa recursului in termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauză, tribunalul a constatat că, de la data 22 noiembrie 2010 când s-a suspendat judecarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an din culpa părților care nu au mai stăruit în judecată, fapt ce atrage intervenirea perimării.

Cum art.248 C. pr. civ., sancționează lipsa de atitudine a reclamantei care deși, suspendată cauza, nu au făcut nici un demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de fata termenul de 1 an s-a împlinit (la 22.11.2011) excepția perimării invocată din oficiu fiind astfel întemeiata, in temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., a admis-o si a constata perimată cererea.

Împotriva acestei sentințe a formulat de reclamanta D. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

P. încheierea de ședință din data de 20 martie 2012, Curtea de Apel C. a suspendat judecata cauzei potrivit art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

Având în vedere referatul Serviciului arhivă, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, în vederea constatării perimării recursului .

Excepția perimării este fondată.

Potrivit art. 248 Cod Procedură Civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere că în speță de la data de20 martie 2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut cerere de repunere pe rol, urmează a se constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul formulat de reclamanta D. E., împotriva sentinței civile nr.55/13.02.2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2013

Președinte,

M. C.

Judecător,

P. P.

Judecător,

M. P.

Grefier,

M. V. A.

Red.Jud. P.P./ 22.05.2013

Tehn.red. MA / 2 ex

Jud. fond C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4938/2013. Curtea de Apel CRAIOVA