Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2690/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2690/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-02-2012 în dosarul nr. 2690/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2690
Ședința publică de la 29 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin
Grefier C. C.
x.x.x.
M. Public a fost reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta P. S. împotriva sentinței civile nr. 3 din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că dispozițiile legale ce permiteau acordarea daunelor morale au fost declarate neconstituționale.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 24.09.2010, reclamanta P. S. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P., pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata daunelor morale în valoare de 100.000 euro, echivalent în lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit de reclamant prin strămutarea și stabilirea de domiciliu forțat în localitatea D. Nouă, jud. Călărași, în perioada 18.06.1951 și 12.11.1953.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în seara zilei de 18.06.1951 împreună cu mama și sora sa au fost ridicate forțat de la domiciliul din Drobeta Turnu Severin de către organele de opresiune ale statului comunist și îmbarcate într-un tren de marfă spre o destinație necunoscută, fără nici o explicație.
Timp de aproape trei ani, respectiv până la data de 12.11.1953, au trăit în mijlocul câmpului în localitatea D. Nouă, jud. Călărași, unde mai târziu și-au construit bordeie din pământ, nu au beneficiat de hrană, asistență medicală, ducând astfel o permanentă luptă pentru supraviețuire pe toată perioada cât au avut domiciliul forțat.
Odată cu revenirea în localitatea de domiciliul Drobeta Turnu Severin întreaga familie a fost marginalizată de către vecini și cunoscuți.
La data de 01.11.2010, T. O., fiica reclamantei, a depus cerere de intervenție în nume propriu.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în principal, iar în subsidiar admiterea în parte a cererii de chemare în judecată conform dispozițiilor OUG nr.62/2010.
La termenul de judecată din 12 nov.2010, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 alin 1 ind. 1 Cod pr. civ și repusă cauza pe rol la cererea reclamantei la data de 25.11.2011.
P. sentința civilă nr.3 din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R., P. M. FINANȚELOR P..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea 221/200, este considerată măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu dacă a fost întemeiată pe decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne.
Reclamanta a solicitat prin acțiunea dedusă judecății acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de ea, mamă și soră sa în perioada dislocării.
Art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în MO din 15 noiembrie, astfel că au fost avute în vedere dispozițiile art. 31 alin 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituția României .
În raport de aceste dispoziții, decizia de neconstituționalitate este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Concluzia care se impunea este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept.
Din această perspectivă, s-a reținut că reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii cu caracter pecuniar în baza Decretului Lege 118/1990, care se apreciază că sunt suficiente în raport cu suferința resimțită.
De altfel, prin Decizia nr.12, în dosarul nr. 14/2011, ICCJ s-a pronunțat în sensul admiterii recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile art.5 lit. a din Legea nr.221/2009 nu au fost declarate neconstituționale, astfel încât era îndreptățită la acordarea daunelor morale.
Recursul nu este fondat.
Chiar dacă, la data investirii instanței, pretențiile reclamantei aveau temei legal în dispozițiile art.5 alin. (1) lit. a din Legea nr.221/2009, această normă legală nu mai putea fi invocată la momentul pronunțării hotărârii recurate.
P. Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 15.11.2010, s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit. a din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificări ulterioare, sunt neconstituționale.
Nu se poate pune în discuție încălcarea principiului neretroactivității, atâta timp cât însăși Constituția prevede, în art.147 alin.(1), că dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Hotărârea atacată în cauză a fost pronunțată după trecerea termenului în care Parlamentul putea adopta un act normativ conform Constituției și cum la data soluționării litigiului temeiul legal în baza căruia a fost inițiat nu mai exista, având în vedere și norma din art.147 alin.1, pretențiile reclamantei nu puteau fi admise.
De altfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia menționată, „scopul acordării despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”.
P. decizia nr.12/19.09.2011 dată în interesul legii de I.C.C.J., s-a statuat că dat fiind că la momentul la care instanța a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică, respectiv art.5 alin.(1) lit. a din Lg.221/2009 nu mai exista, nu se poate considera că ultraactivează, în absența unor dispoziții legale exprese.
P. aceeași decizie, instanța supremă a examinat și respectarea drepturilor ocrotite de art.6 și 14 din Convenție, reținând că potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a arătat că pentru a fi aplicabil art.6 paragraful 1, între alte condiții este și aceea ca textul să se aplice unei proceduri ce tinde la recunoașterea unui drept care are fundament legal în legislația statului contractant în cauză, or această cerință nu este îndeplinită, dacă la data pronunțării instanței, norma legală pe care se întemeiază pretențiile reclamantei nu mai există.
În consecință, pentru considerentele arătate, recursul este nefondat și va fi respins, conform art.312 alin.(1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P. S. împotriva sentinței civile nr. 3 din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Februarie 2012
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red. jud. D. S.
Tehn. E.O.
2 ex./20.03.2012
J.f. S. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 5794/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 1121/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
