Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 235/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 235/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 235
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul-pârât S. A. C. împotriva deciziei civile nr. 210/10.10.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. I. C., precum și P. B. – S. A. T., având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă E. I. C., asistată de avocat ales M. B., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- acest termen de judecată a fost acordat pentru angajare apărător,
- pentru acest termen de judecată a fost prorogată discuția asupra excepției tardivității recursului,
- prin serviciul registratură avocat A. I. pentru recurentul-pârât a depus o cerere prin care solicită amânarea judecății, motivând că este în imposibilitate să se prezinte fiind angajat într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București.
Curtea pune în discuție cererea formulată de apărătorul recurentului-pârât.
Reprezentanta convențională a intimatei-pârâte lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța în cererea de amânare.
Curtea, având în vedere că în cauză a mai fost acordat un termen pentru lipsă de apărare, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 1 Cod proc. civ., respinge cererea de amânare a judecății formulată de avocat A. I. pentru recurentul-pârât. După care, acordă cuvântul asupra excepției tardivității declarării recursului invocată la termenul anterior.
Avocat M. B. pentru intimata-reclamantă solicită admiterea excepției și respingerea ca tardiv a recursului promovat în cauză, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 631 din 28 martie 2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta E. I. C., în contradictoriu cu pârâtul S. A. C. și în parte cererea reconvențională.
S-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului S. D. V., născut la data de 23.09.2010, să se facă în comun de ambii părinți și s-a stabilit domiciliul minorului S. D. V. la domiciliul mamei.
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului S. D. V., născut la data de 23.09.2010 de 93 lei lunar, începând cu data de 14.09.2012, până la majoratul minorului sau intervenirea unei alte cauze legale de modificare sau stingere a obligației.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 908 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că minorul S. D. V. s-a născut la data de 23.09.2010.
Instanța a avut în vedere că, potrivit art. 505 Cod civil, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent față de ambii părinți părinții, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc.
Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănarea dispozițiilor privitoare la divorț.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești conform art. 397 din Codul civil ,,după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel’’.
Potrivit art. 398 cod civil „dacă există motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.”
Instanța a ținut cont de faptul că este în interesul superior al copilului ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun de ambii părinți, deciziile privind orientarea generală a copilului și ceea ce este important pentru el urmând a fi luate de ambii părinți, iar actele curente privind creșterea și educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuiește.
S-a avut în vedere și faptul că potrivit art. 507 Cod civil sunt excepționale situațiile în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, aceste situații trebuind să intervină foarte rar și doar în ipoteza în care unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința. O atare interpretare restrictivă exclude posibilitatea analizării sub această reglementare a ipotezelor de tipul stabilirii domiciliului unuia dintre părinți în străinătate, când, grație mijloacelor de comunicare moderne, poate fi asigurată exercitarea autorității părintești în comun.
În ceea ce privește domiciliul minorului, instanța a apreciat că este în interesul superior al acestuia să locuiască cu mama sa, acesta fiind mediul în care minorul este format, avându-se în vedere vârsta fragedă a acestuia, mama sa fiind o persoană aptă moral să crească un copil și având posibilitatea să se ocupe în mod corespunzător de minor.
De creșterea minorului s-au ocupat în principal părinții reclamantei, fiind ajutați și de mama pârâtului, care venea în mod frecvent la domiciliul părinților reclamantei pentru a sta cu minorul, reclamanta fiind studentă la zi la UMF C., iar pârâtul a lucrat în mai multe locuri .
Cu privire la pensia de întreținere în favoarea minorului, instanța în aplicarea art. 525 și art. 529 alin.1 și 2 din Codul Civil, a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare către minor într-un cuantum de 93 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 14.09.2012 și până la majoratul minorului sau intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației (avându-se în vedere salariul minim pe economie întrucât nu s-a dovedit cu certitudine că pârâtul realizează venituri, precum și faptul că pârâtul mai are în întreținere un minor, S. M. C.).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. A. C., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul stabilirii domiciliului minorului la tată.
În motivare, apelantul arată că în mod greșit instanța de fond a stabilit domiciliul minorului la mamă, neținând cont de faptul că, din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că reclamanta nu realizează venituri, fiind studentă la zi și, în acest context, nu se poate ocupa de creșterea, educarea și îngrijirea minorului.
Totodată, minorul, care este la o vârstă când are nevoie de afecțiune și atenție exclusivă, nu este atașat de mamă.
Pârâtul precizează că posibilitățile materiale ale familiei sale sunt mai mari față de ale familiei reclamantei, fapt care constituie în sine un criteriu pentru stabilirea domiciliului minorului.
În soluționarea apelului, pârâtul arată că instanța trebuie să aibă în vedere încuviințarea probei cu expertiză medicală prin care să dovedească sănătatea mintală a apelantului.
Apelul este nefondat.
Reclamanta a chemat în judecată pe pârât, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se stabilească că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, locuința minorului la domiciliul său și obligarea pârâtului să contribuie la cheltuielile de creștere, învățătură și pregătire profesională.
În motivarea cererii a precizat că a trăit în concubinaj cu pârâtul începând cu luna noiembrie 2009 și din această relație a rezultat minorul S. D. V. și între părți au existat neînțelegeri cu privire la stabilirea locuinței acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 400 cod civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
Din probele administrate în cauză, rezultă că de la naștere, minorul a locuit în domiciliul părinților reclamantei împreună cu aceasta.
Din luna septembrie 2012, minorul a fost luat de către apelant și dus la domiciliul acestuia.
Deși apelantul susține că beneficiază de condiții materiale mai bune decât intimata, acestea nu reprezintă un criteriu unic pentru stabilirea locuinței minorului.
La stabilirea locuinței minorului este necesar să se aibă în vedere interesul superior al acestuia, ori, din probelor administrate în cauză nu rezultă că reclamanta, deși studentă, nu se poate îngriji de creșterea și educarea minorului.
Având în vedere dispozițiile art. 400 rap. la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale referitoare la protecția vieții private și de familie, s-a apreciat că doar alături de mamă, minorul poate dezvolta o adevărată viață de familie de natură a-i asigura o dezvoltare fizică și psihică propice.
Față de aceste considerente, în baza art. 206 Cod procedură civilă, s-a respins apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S. A. C.,, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în esență că, având în vedere programul încărcat al reclamantei, precum și veniturile realizate, este în interesul superior al copilului să i se stabilească domiciliul la tată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 312 Cod proc. civ.
Recursul este tardiv.
Curtea, din oficiu, a invocat tardivitatea recursului declarat de recurentul-pârât S. A. C..
Art. 301 Cod proc. civ. de la 1865, stipulează că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Articolul 103 Cod proc. civ. precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că recurentul-pârât a primit decizia atacată la 28.10.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 57 din dosarul de apel, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei hotărâri a expirat la 13.11.2013.
Întrucât recursul a fost înaintat Tribunalului O. la 14 noiembrie 2013, iar recurentul-pârât nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa, Curtea, urmează să respingă recursul ca tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de casare sau modificare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat către intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei, conform chitanței . MBD nr. 165/19.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât S. A. C. împotriva deciziei civile nr. 210/10.10.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. I. C., precum și P. B. – S. A. T., având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor.
Obligă recurentul către intimata E. I. la 450 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 Februarie 2014.
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. AG 13.02.2014
Jud. fond: M. M.
Jud. apel: I. M. și S. O.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Supraveghere specializată. Decizia nr. 4165/2015. Curtea de... → |
|---|
