Grăniţuire. Decizia nr. 124/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-03-2016 în dosarul nr. 124/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:082._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 124/2016
Ședința publică de la 17 Martie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant Ț. M. I., împotriva deciziei civile nr.209/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. și D. I. și intimații reclamanți Ț. E. și C. M., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant Ț. M. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- recursul este declarat în afara termenului, timbrat,
- recursul declarat anterior de reclamant împotriva aceleiași decizii a fost soluționat prin decizia nr.8257/16.09.2013 a Curții de Apel C.,
- prin serviciul registratură s-au depus concluzii scrise de către recurentul reclamant Ț. M. I.,
- tot prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimata pârâtă D. I..
Curtea, pune în discuție calificarea căii de atac, formulată de reclamant Ț. M. I., împotriva deciziei civile nr.209/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, având în vedere că prin cererea de declarare a căii de atac, depusă la 13 ian. 2016, s-a precizat doar obiectul căii de atac.
Recurentul reclamant Ț. M. I., învederează că este nemulțumit de modalitatea în care instanțele anterioare au soluționat cauza și arată că își menține cererile formulate în dosar, înregistrate cu nr.9653/23.02.2016 și respectiv nr._/29.02.2016.
Având în vedere cele două cereri, înregistrate cu nr.9653/23.02.2016 și respectiv nr._/29.02.2016, depuse de recurentul reclamant Ț. M. I., Curtea constată că acesta a înțeles să declare recurs împotriva deciziei civile nr.209/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Instanța pune în discuție excepția de inadmisibilitate a căii de atac, având în vedere că împotriva aceleiași decizii recurentul reclamant Ț. M. I. a declarat încă un recurs soluționat irevocabil prin decizia nr.8257/16.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C..
Recurentul reclamant solicită respingerea excepției și pune concluzii pe fondul cauzei, arătând că nu i s-a soluționat corect acțiunea formulată, solicită admiterea recursului și reluarea judecății de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1295/27.05.2010, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții T. I., T. E. și C. M. împotriva pârâților D. I., M. B., a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât iar reclamanții au fost obligați la plata sumei de 450,17 lei cheltuieli de judecată către pârâtul M. B. .
Instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 10.11.2009 reclamanții T. I., T. E. și C. M. au chemat în judecată pe pârâții D. I. și M. B., solicitând să se dispună grănițuire proprietăților, să fie obligați pârâții să le lase în proprietate suprafața de 216,30 m.p. pe care o ocupă în mod nejustificat, să li se acorde un drept de trecere, având în vedere că locul lor este înfundat și nu-l pot exploata și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren de 3.545 m.p., conform titlul de proprietate din 15.11.1993, că în registrul cadastral . suprafață de 2983 m.p., punerea în posesie în baza legii 18/1991 fiind făcut pe o suprafață mai mare cu 202 m.p., fără ca aceasta să existe fizic.
S-a concluzionat că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren proprietatea reclamanților, minusul de teren al acestora se datorează faptului că în titlul de proprietate eliberat pe numele tatălui lor s-a trecut o suprafață de teren mai mare decât cea existentă fizic.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Ț. I., Ț. E. și C. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia nr.174 din 23 martie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul cu nr._, s-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți, s-a desființat sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, considerându-se că raportul de expertiză avut în vedere de prima instanță este incomplet.
În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M. B. și D. I. iar prin decizia nr. 1292/05.10.2011 a Curții de Apel C. recursul a fost respins.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 25.10.2011, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 3024/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată.
A fost stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic F. N., pe linia care unește punctele 17-16-15 față de proprietatea pârâtei D. A. și pe linia care unește punctele 17-4 față de proprietatea pârâtului M. B..
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
Au fost obligați pârâți în solidar la plata către reclamanți a sumei de 410 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că atât reclamanții cât și pârâții sunt în posesia unor suprafețe de teren mai mici decât cele trecute în actele de proprietate, reclamanții cu 148 mp mai puțin, pârâtul M. B.- cu 16 m.p. mai puțin, și D. I.- cu 36 m.p. mai puțin.
Din coroborarea concluziilor raportului de expertiză cu actele depuse de părți la dosar și cu constatările instanței de la cercetarea de la fața locului, instanța a reținut că expertul a identificat pe teren între punctele 7-6-18-17 o linie de hotar între pârâți și nu a fost dovedit faptul că aceștia sunt proprietarii terenului pe care se solicită înființarea unei servituți de trecere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel la data de 23.01.2013 reclamanții Ț. I., Ț. E. și C. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr.209 din 26 aprilie 2013 a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii, la data de 29 aprilie 2013 au declarat recurs reclamanții Ț. M.I., Ț. E. și C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 8257/16.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. a fost respins ca nefondat recursul, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către intimata D. I..
Împotriva deciziei de recurs reclamantul Ț. I. a declarat contestații în anulare ce au făcut obiectul dosarelor_, 1791/_,_ _, toate fiind respinse de Curtea de Apel C..
La data de 13 ianuarie 2016 reclamantul Ț. I. a declarat recurs împotriva deciziei civile 209/ 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul D., arătând că sentința primei instanțe nu este clară, că în mod greșit s-a respins apelul pe care l-a declarat iar situația de fapt nu a fost corect reținută.
Deși inițial reclamantul nu a precizat care este calea de atac declarată, susținând doar că declară o cale de atac de reformare, prin cererile înregistrate cu nr.9653/23.02.2016 și respectiv nr._/29.02.2016 acesta a arătat că împotriva deciziei 209/2013 a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Unul din principiile care reglementează exercitarea căilor de atac este cel al unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Aceasta înseamnă că dreptul de a folosi o cale de atac se epuizează prin exercițiul lui, fiind astfel unic. Partea interesată nu poate exercita de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, adică nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.
Hotărârea pronunțată după exercitarea unui recurs declarat împotriva deciziei din apel are autoritate de lucru judecat, așa încât este inadmisibil ca un alt recurs să fie declarat la o dată ulterioară împotriva aceleiași decizii din apel.
În speță, se constată că decizia nr.209 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. a fost atacată cu recurs de reclamanți la data de 29 aprilie 2013, recursul fiind soluționat de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 8257/16.09.2013. Prin această decizie s-a soluționat irevocabil acțiunea având ca obiect revendicare, grănițuire și servitute de trecere promovată de reclamanți la data de 10.11.2009.
Prin declararea recursului de față la data de 13 ianuarie 2016 recurentul reclamat a încălcat principiul unicității dreptului de a exercita o cale de atac, recursul fiind astfel inadmisibil.
Faptul că este inadmisibilă declararea unui nou recurs împotriva aceleași decizii, având nr. 209/2013, rezultă din reglementarea recursului în dispozițiile art. 299 și urm. cod procedură civilă, din care rezultă cu claritate că hotărârile din apel nu pot fi atacate de două ori cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de codul de procedură civilă, ceea ce nu este admisibil.
Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție trebuie raportat la alte norme constituționale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege ( art. 126 alin 2) și că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii ( art. 129). Aceste dispoziții duc la concluzia că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Numai astfel se poate respecta principiul preemininței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului și, implicit, principiul securității raporturilor juridice, potrivit cu care o hotărâre irevocabilă nu mai poate fi pusă în discuție, în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.
Este de remarcat în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea Europeană în cauza R. împotriva României( paragraf 34) în care instanța europeană reamintește că principiul siguranței raporturilor juridice impune ca soluția definitivă pronunțată de instanțe să nu mai fie rejudecată, astfel că nicio parte nu este autorizată să atace o hotărâre irevocabilă numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre. Curtea europeană citează în acest sens și cauza Brumărescu împotriva României( hotărârea din 30.09.1999) și cauza Riabylch împotriva Rusiei, arătând că nu trebuie analizat controlul judecătoresc ca un un apel mascat și simplul fapt că ar exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză .
În speță, recurentul a declarat un al doilea recurs împotriva unei hotărâri din apel, care a făcut obiectul unui recurs anterior, promovat de aceeași parte.
In aceste condiții, având în vedere și prevederile art. 299 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul Ț. M.I., la data de 13 ianuarie 2016, împotriva deciziei civile nr.209 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. și D. I. și intimații reclamanți Ț. E., C. M. .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2016.
Președinte, G. I. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, G. D. L. |
Red./tehnored. GI
2ex./18.03.2016
Jud.apel R.S.G./G.C.F.
Jud.fond M.I.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1752/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 111/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
