Partaj judiciar. Decizia nr. 1752/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1752/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1752/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1752

Ședința publică de la 10 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M.

Judecător - E. S.

Judecător - M. P.-P.

Grefier - V. R.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta S. G. A. împotriva deciziei civile nr. 117 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M. precum și intimata pârâtă V. Ș., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă S. G. A., reprezentată de avocat M. U. și intimatele reclamante B. M., V. Ș., personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că decizia atacată cu prezentul recurs, a fost comunicată pârâtei S. G. A., la data de 11.04.2014, recursul fiind depus la data de 4 septembrie 2014, după care:

Avocat M.U., pentru recurenta pârâtă, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le-a depus la dosarul cauzei. A înmânat un exemplar al acestor înscrisuri și intimatelor reclamante.

A expus motivele scrise, arătând că pârâta nu a avut cunoștință de decizia pronunțată în apel decât în luna august când a revenit în țară, aceasta locuind în străinătate. A mai susținut că nu a primit citație cu mențiunea achitării taxei de timbru pentru apel, că atât citațiile cât și decizia din apel au ajuns la vecini, respectiv la nr. 194, ea având domiciliu la nr. 192, în . de cele expuse, a apreciat ca fiind în termen recursul declarat de pârâtă, a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

Intimatele reclamante, pe rând având cuvântul, au solicitat respingerea recursului ca tardiv. Au susținut că la în . nr. 194 locuieste un unchi de-al lor și că acolo a mai fost trimisă corespondență pentru pârâtă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

P. încheierea de admitere în principiu pronunțată de Judecătorie la data de 16.06.2010, a fost admisă în parte și în principiu acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor S. G. A. și V. Ș. reclamantei, s-a constat deschisă succesiunea defunctului F. I. decedat la data de 02.01.2007, având ultimul domiciliu în C., ..

A fost constatată calitatea de moștenitori ai defunctului în persoana reclamantei B. M. și pârâtelor S. G. A. și V. Ș., în calitate de fiice – descendente de gradul I.

S-a stabilit că activul succesoral (masa de calcul) rămas la decesul defunctului F. I. se compune din suprafața de teren de 2,3 ha situată în localitatea Malu M., județul D., identificată potrivit titlului de proprietate nr. 495-_/30.04.1997 și din valoarea donației consimțite de defunct în favoarea pârâtei S. G. prin contractul de donație autentificat la BNP M. D. sub nr. 1406/08.06.2005.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, pentru evaluarea activului succesoral la momentul deschiderii succesiunii, respectiv 02.01.2007.

La data de 20.10.2010, instanța a pronunțat o hotărâre de expedient parțială, cu nr._/2010, prin care a luat act de tranzacția parțială încheiată între reclamanta B. M. și pârâtele S. G. A. domiciliată în C. și V. Ș. prin care acestea au partajat terenul extravilan în suprafață de 2,3 ha.

P. sentința civilă nr._/02.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ au fost respinse excepțiile invocate de pârâta S. G. – A., privind prescripția dreptului la acțiune, puterea de lucru judecat și inadmisibilitatea acțiunii.

A fost admisă acțiunea în reducțiune formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâtele S. G. – A. și V. A..

S-a stabilit că valoarea activului succesoral (a masei de calcul) rămas la decesul autorului F. I. este de 104.468 lei, din care cotitatea disponibilă reprezintă 26.117 lei.

S-a constatat că moștenitorii legali ai defunctului F. I., reclamanta B. M. și pârâtele S. G. – A. și V. A. moștenesc în cote de câte 1/3 fiecare din masa succesorală, în valoare de 34.822,66 lei.

S-a dispus reducțiunea donației făcute de defunctul F. I. pârâtei S. G. – A. prin contractul autentificat sub nr. 1406 din 08.06.2005 la BNP M. D., până la limita cotității disponibile de 1/4 din masa succesorala, în valoare de 26.117 lei.

S-a constatat că valoarea masei succesorale a defunctului F. I. este de 70.633 lei.

S-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafață de 800 mp (761 mp real măsurat) și cota de 5/8 din casă cu anexe gospodărești, situate în mun. C., .. 192, identificate și evaluate în raportul de expertiză judiciară – expert C. G., din iulie 2013, în cotă de 1/3 din masa succesorală pentru fiecare dintre moștenitorii menționați mai sus.

A fost obligată pârâta S. G. – A. să plătească sultă în cuantum de 31.457,50 lei pentru reclamantă și 31.457,50 lei pentru pârâta V. A..

A fost respinsă cererea pârâtei S. G.-A. pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, dar și a încheierii de admitere în principiu din data de 16.06.2010 a declarat apel pârâta S. G. A., criticând netemeinica și nelegalitatea acestora întrucât au fost pronunțate cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în materie, cu o incorectă și incompletă apreciere a probelor administrate.

P. decizia civilă nr. 117 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art.20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 rep.

Tribunalul a constatat că apelanta, deși a fost legal citată, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1616 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 7 dosar recurs), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței din data de 31.01.2014 până la termenul acordat, respectiv 07.03.2014, și, în consecință, apelul urmează a fi anulat, ca netimbrat.

Tribunalul, constatând că reclamanta B. M. nu a achitat în fața instanței de fond taxa judiciară de timbru aferentă judecății pe fond, a dispus prin rezoluția din data de 31.01.2014, citarea acestei părți cu mențiunea de a îndeplini obligația de plată a taxei judiciare de timbru aferentă judecății pe fond. Constatând neîndeplinirea de reclamantă a acestei obligații, în temeiul art. 20 alin. 5 Legea nr. 146/1997, va dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 3232 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecății pe fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S. G. A., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului a arătat că instanța de apel i-a anulat în mod nelegal apelul ca netimbrat, întrucât nu a primit nicio citație pentru judecarea apelului și nici decizia pronunțată în apel, de care a luat cunoștință abia la 28 august 2014, când a revenit în țară, de la reclamanta B. M., care i-a solicitat să se conformeze acestei decizii, mai exact să-i remită o parte din sultă.

A mai arătat că la data când factorul poștal pretinde că ar fi afișat citația pentru apel și decizia pronunțată în apel, nu se afla în C., așa cum rezultă din înscrisurile pe care le va atașa, din care rezultă în mod cert că în perioada ianuarie – 25 august 2014 a locuit efectiv și a lucrat în Italia.

S-a mai arătat că deși nici reclamanta B. M. nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei de timbru de 3232 lei aferentă judecății pe fond, pentru aceasta nu a dispus aceeași măsură de anulare a acțiunii sale ca netimbrată.

A anexat la dosar înscrisuri traduse din limba italiană privind locul de muncă și domiciliul în Italia.

Curtea ,analizând recursul declarat ,constată că acesta este tardiv și-l va respinge pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 301 Cod pr. civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, decizia recurată a fost comunicată apelantei pârâte la data de 11.04.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 17 dosar apel, iar recursul a fost declarat la Tribunalul D. la data de 04.09.2014, deci peste termenul de recurs prevăzut de lege.

Recurenta pârâtă a invocat faptul că în perioada ianuarie – 25 august 2014 a locuit efectiv în Italia ,astfel încât nu a avut cunoștință de decizia recurată.

Din analiza dovezii de comunicare a deciziei civile nr.117 din 07 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, rezultă că această decizie a fost comunicată apelantei pârâte la domiciliul indicat de aceasta prin cererea de apel, respectiv C., ..192, jud.D..

Împrejurarea că în perioada ianuarie – 25 august 2014 pârâta a locuit și a lucrat în Italia la un alt domiciliu nu poate înlătura comunicarea legală a deciziei recurate la adresa indicată prin motivele de apel, atâta timp cât pârâta nu a adus la cunoștința instanței schimbarea acestui domiciliu.

Art.98 cod procedură civilă prevede expres că schimbarea domiciliului uneia dintre părți în cursul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar.

Pârâta nu a adus la cunoștința instanței această schimbare a domiciliului, astfel încât în mod corect decizia pronunțată în apel a fost comunicată chiar la domiciliul indicat de pârâtă prin motivele de apel, conform dovezii de comunicare existentă la dosar.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin. 1 Cod.pr.civ., recursul va fi respins ca tardiv.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de recurs privind neanularea ca netimbrată a acțiunii formulate de reclamanta B. M., făcându-se aplicarea prevederilor art.137 Cod pr. civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta S. G. A. împotriva deciziei civile nr. 117 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M. precum și intimata pârâtă V. Ș..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2014.

Președinte,

M. M.

Judecător,

E. S.

Judecător,

M. P.-P.

Grefier,

V. R.

Red.jud.E.S.

Tehn.MC/2 ex.

Data red.-12.12.2014

j.a. G.C. F.

L.A.

j.f. L.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1752/2014. Curtea de Apel CRAIOVA