Nulitate act. Decizia nr. 204/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 204/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:084._
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 204/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
Ministerul Public, reprezentat de procuror
C.C. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta C. P. PROTECȚIA C. D., cu sediul în C., .. 32, județ D., împotriva sentinței civile nr. 469 din 10 septembrie 2015, pronunțată de T. D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. A.-R., domiciliat în comuna Bucovăț, ., având ca obiect nulitate act contestație hotărâre comisie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta pârâtă C. P. PROTECȚIA C. D., reprezentată de consilier juridic D.G., lipsind intimatul reclamant F. A.-R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal iar prin conținutul motivelor scrise, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 al.1, pct.2 teza finală și art. 223 alin.3 Cod Procedură Civilă., după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului:
Consilier juridic D.G., pentru apelantul pârât, a expus oral motivele invocate în scris, în raport de care a pus concluzii de admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă C. de A. C., a apreciat legală și temeinică sentința apelată și a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 469 din 10 septembrie 2015, pronunțată de T. D., a fost admisă contestația formulată de contestatorul F. A. R., în calitate de reprezentant legal al minorului F. D. N., cu domiciliul în comuna Bucovăț, ., jud. D., în contradictoriu cu intimata C. pentru Protecția C. D., cu sediul în C., ., nr. 32, jud. D..
A fost anulată hotărârea de încadrare într-un grad de handicap nr. 249/17.02.2015 și certificatul de încadrare într-un grad de handicap accentuat emis ca anexă la Hotărârea nr. 249/17.02.2015, ambele emise de Consiliul Județean D. - C. pentru Protecția C..
A fost obligată pârâta la emiterea unei noi hotărâri și a unui nou certificat de încadrare într-un grad de handicap "grav" pentru minorul F. D. N..
P. a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevede că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit art. 6 lit. a) și f) din același act normativ, respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform mai multor principii, dintre care sunt de subliniat următoarele: respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului și asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 43 alin. 1 din lege, copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
În aceeași ordine de idei, potrivit art. 46 alin. 1 și 2 din lege, copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale, având dreptul la educație, recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii, în vederea dezvoltării personalității sale.
Convenția de la New York cu privire la drepturile copilului și Regulile standard privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap (Rezoluția O. din 1993), menționează cu claritate nevoia de participare socială și de egalizare a șanselor pentru copiii și persoanele cu handicap, ca mijloace de promovare a drepturilor umane.
Măsurile și serviciile de protecție specială, de intervenție și sprijin sunt variate și au ca finalitate, printre altele: reducerea sau minimalizarea unor consecințe invalidante ale afecțiunilor sau bolilor și ameliorarea condițiilor de viață individuală și socială pentru a asigura și a sprijini dezvoltarea maximală a potențialului copilului.
La baza aprecierii severității handicapului (dizabilității) stau, în principal, criteriile generale enunțate în Ordinul MSF 725/2002, printre care și posibilele limitări în activitate și restricții în participarea socială, ca efecte ale bolii sau deficienței.
În orice caz, aplicarea combinată a criteriilor medicale și psihosociale se face diferențiat și adaptat particularităților de vârstă ale copiilor în cauză, iar încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei.
Deci, prezența unei condiții de sănătate (boli, afecțiuni etc.) este o premisă, dar aceasta nu conduce obligatoriu la handicap. Prin urmare, diagnosticul medical în sine nu este ca atare suficient pentru a fundamenta încadrarea într-o categorie de handicap, el trebuie corelat cu evaluarea psihosocială. La evaluarea eventualului handicap, alături de stabilirea gradului de disfuncționalitate a organismului, se vor lua în considerare și factorii de mediu, inclusiv cei familiali, calitatea educației, măsurile luate de familie, posibila neglijare, precum și factorii personali.
În concluzie, la asimilarea pe grade de handicap se va ține seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali. Deci, pentru aceeași boală - ca premisă a identificării și încadrării - încadrarea în grade de handicap poate merge de la gradul ușor la gradul grav.
În cauză, se ridică problema de a identifica și stabili severitatea dizabilității, respectiv aceea de a stabili gradul de handicap al copilului: ACCENTUAT sau GRAV, pornind de la regulile enunțate în precedent, dar și de la regula că evaluarea și încadrarea într-un grad de handicap nu este un scop în sine și că acestea trebuie să ducă la creșterea calității vieții copilului, prin îmbunătățirea îngrijirii și intervenții personalizate cu scop recuperator și de facilitare a integrării sociale.
Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependență ridicat fizic și psihic. În această situație autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului. D. urmare, copilul necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane.
Instanța a reținut că minorul F. D. N. este un copil în vârstă de 10 ani, ce a avut probleme de sănătate încă de la vârsta de 7 ani, când a fost diagnosticat cu "diabet zaharat tip I insulino-dependent", pentru care urmează tratament cu insulină și regim dietetic strict, iar C. pentru Protecția C. D. a emis hotărârea contestată, stabilind încadrarea în gradul ACCENTUAT și că minorul nu necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă.
Într-adevăr, potrivit disp. art. alin. 1 lit. a și b din HOTĂRÂREA Nr. 1.437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, C. are următoarele atribuții principale: stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea școlară a acestora și reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în grad de handicap.
În vederea exercitării acestor atribuții, serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcției întocmește raportul de evaluare complexă și planul de recuperare a copilului cu dizabilități și propune Comisiei încadrarea copilului într-un grad de handicap și orientarea școlară/profesională; aceste propuneri se fac în baza raportului de evaluare complexă și prin aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap, potrivit art. 21 lit. d din același act normativ.
Potrivit art. 22 alin. 1 din HG 1437/2004, Serviciul de evaluare complexă a copilului cuprinde câte un specialist din următoarele categorii profesionale: medic pediatru, psiholog, psihopedagog, asistent social și neuropsihiatru sau, după caz, neurolog pentru copii ori psihiatru pentru copii sau alt specialist, după caz.
Concluziile Raportului de expertiză medico-legală sunt clare și fără echivoc, în sensul că minorul în vârstă de 10 ani necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea unui adult avizat în vederea determinării frecvente a valorilor glicemiei, administrării insulinoterapiei, asigurării aportului direct de hidrați de carbon și intervenției în cazul hiper sau hipoglicemiilor
Astfel că - față de multitudinea, ritmul și complexitatea afecțiunilor medicale de care suferă, de monitorizare permanentă, recomandate și expuse în precedent pe care copilul nu le poate realiza singur și care nu sunt specifice vârstei, conducând și la limitări și restricții multiple în participarea socială a acestuia - apar necesare pentru prevenirea și eliminarea riscurilor multiple atât în mediul familial cât și în cel extrafamilial, îngrijirea specială și supravegherea permanentă din partea altei persoane și a familiei. Or, aceste cerințe sunt specifice gradului handicap GRAV, iar nu ACCENTUAT.
P. aceleași motive, dar per a contrario, nu au fost primite apărările formulate de intimata pârâtă prin care a solicitat menținerea gradului accentuat de handicap.
Acestea sunt considerentele în baza cărora, s-a admis contestația, s-a anulat hotărârea de încadrare într-un grad de handicap nr. 249/17.02.2015 și certificatul de încadrare într-un grad de handicap Accentuat emis ca anexă la Hotărârea nr. 249/17.02.2015, ambele emise de Consiliul Județean D. - C. pentru Protecția C. și a fost obligată pârâta la emiterea unei noi hotărâri și a unui nou certificat de încadrare într-un grad de handicap "grav" pentru minorul F. D. N..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta C. P. PROTECȚIA C. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că încadrarea copilului F. D. N. în gradul de handicap accentuat a fost făcută de C. pentru Protecția C. D. în baza „Criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii…..” aprobate prin Ordinul nr.725/_/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei și ANPCA.
În mod concret, copilul F. D. N. este diagnosticat cu "diabet zaharat insulino-dependent". Potrivit prevederilor Ordinului nr.725/_/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei și ANPCA, afecțiunea prezentată de copil se încadrează în gradul de handicap ” accentuat”, respectiv Anexa 2, Secțiunea 5, lit. c) din Ordinul nr. 725/2002, privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii se menționează următoarele: "., dezechilibrat, necomplicat, care necesită tratament strict supravegheat ca și formele insulino-rezistente; se apreciază că prezintă o deficiență funcțională și de nutriției accentuată și poate fi încadrat în gradul accentuat de handicap".
A precizat că în speță diagnosticul de „diabet zaharat insulino-dependent” pe care copilul l-a avut din 2007 nu i-a generat alte afecțiuni funcționale (cardio-respiratorii, vasculare, endocrinologice, oftalmologice) pentru a fi încadrat în gradul grav de handicap.
A arătat astfel că instanța de fond a pronunțat hotărârea în afara cadrului legal, care reglementează încadrare copilului în grad de handicap.
Prin a doua critică a arătat că sentința instanței de fond nu este motivată, întrucât nu se arată în concret situația în cauza dedusă judecății, textul legal în baza căruia apreciază că încadrarea copilului ar trebui făcută la gradul grav.
Cu privire la raportul de expertiză medico-legală s-a arătat că acesta contrazice aprecierea instanței de fond, în sensul că având o dezvoltare psihică corespunzătoare vârstei cronologice, cu performanțe cognitive și relațional adaptive în limitele vârstei cronologice, copilul nu ar putea fi încadrat în gradul „grav”. P. a fi încadrat în gradul „grav”, copilul ar trebui să aibă autonomia personală foarte scăzută, cu limitări severe în activitate și restricții multiple în participarea socială, situație în care minorul nu se află și nu prezintă nici alte afecțiuni, consecință directă a diabetului.
Apelanta a arătat că instanța de fond a interpretat eronat aprecierea raportului de expertiză referitoare la necesitatea supravegherii continue din partea unui adult, întrucât acest raport a precizat în mod corect că acest copil, datorită vârstei sale (10 ani) „necesită supraveghere continuă din partea unui adult avizat în vederea determinării frecvente a valorilor glicemice, administrării insulino-terapiei….”, deci doar în ceea ce privește administrarea tratamentului și alimentația, în rest autonomia personală este păstrată.
Prin ultimul motiv de apel s-a arătat că nu s-a făcut referire la poziția procesuală a pârâtei decât atunci când se arată că nu se vor primi apărările formulate de intimata pârâtă, iar în rest se vorbește doar despre contestație, soluția fiind motivată la modul general.
Apelanta a arătat că alăturat susținerile sale în fața instanței de fond, s-a poziționat și Ministerul Public prin reprezentantul său, care pentru aceleași considerente a apreciat ca neîntemeiată contestația și a solicitat respingerea acesteia.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și urm. Cod procedură civilă, Ordinul nr.18/3.989/_ al secretarului de Stat al ANPCA, al Ministrului Educației și Cercetării, al Ministrului Sănătății și Familiei și al Președintelui ANPH, privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap, Ordinul nr.725/_/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei și ANPCA.
Intimatul-reclamant F. A. R. nu a formulat întâmpinare la apelul declarat în cauză.
C., analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
În privința dispozițiilor legale avute în vedere la adoptarea soluției, instanța de fond a avut în vedere în mod corect dispozițiile art.2 alin.3, art.6 lit. a) și f), art.46 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, precum și dispozițiile Ordinului nr.725/_/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei și ANPCA, în baza căruia au fost evaluate criteriile generale de apreciere a severității handicapului (dizabilității), printre care și posibilele limitări în activitate și restricții în participarea socială ca efecte ale bolii sau deficienței.
De asemenea au fost precizate și dispozițiile art.22 alin.1 din HG 1437/2004 privind Organizarea și metodologia de funcționare a Comisiei pentru protecția copilului, dispozițiile Convenției de la New York cu privire la drepturile copilului, precum și Regulile standard privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap (Rezoluția O. din 1993) .
La pronunțarea sentinței, aceste dispoziții legale au fost analizate în coroborare cu înscrisurile depuse de părți, cât și cu raportul de expertiză efectuat la instanța de fond.
Este adevărat că în lumina HG 1437/2004 și a Ordinului 725/2002, prezența unei afecțiuni nu conduce obligatoriu la stabilirea unui handicap (dizabilitate), însă în primul rând C. are în vedere că în cauză, chestiunea litigioasă nu vizează în concret problema stabilirii existenței unui handicap ( apelanta necontestând această situație) ,ci stabilirea în concret a gradului de handicap - grav sau accentuat, prin raportare la gradul de disfuncționalitate a organismului minorului în cauză, determinat de afecțiunea respectivă, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații și de evaluarea psihosocială a copilului.
Din interpretarea art.20 din HG 1437/2004, fundamentarea încadrării într-o categorie de handicap nu poate sub nici o forma să facă abstracție de existența în cauză a unui diagnostic medical care în mod direct și neechivoc constată că minorul are nevoie de supraveghere permanentă, întrucât nu s-a constatat în cazul acestuia o ameliorare a simptomatologiei.
C. reține că în Anexa nr.1 a Ordinului nr.725/2002 sunt menționate criteriile generale medico-psihosociale de identificare și încadrare a copiilor (0-18 ani) cu deficiențe și handicap (dizabilități) pe baza cărora se stabilesc măsurile de protecție specială, serviciile de intervenție (reabilitare-recuperare) și sprijin necesare, pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare optimă (bio-psihosocială) în raport cu nevoile individuale și particularitățile contextuale, pentru fiecare copil.
Măsurile și serviciile de protecție specială, de intervenție și sprijin sunt variate și trebuie să aibă ca finalitate supraviețuirea copilului, reducerea sau minimalizarea unor consecințe invalidante ale afecțiunilor sau bolilor; ameliorarea condițiilor de viață individuală și socială pentru a asigura și a sprijini dezvoltarea maximală a potențialului copilului.
La baza aprecierii severității handicapului (dizabilității) stau, în principal, criterii generale cum sunt: gradul, stadiul, eventualele complicații și posibila asociere de afecțiuni derivate din afectări/deficiențe structurale sau funcționale, stabilite pe baza explorărilor corespunzătoare; răspunsul la tratament și efectul măsurilor recuperatorii (protezare, reeducare funcțională etc.) și serviciilor de intervenție și sprijin; posibile limitări în activitate și restricții în participarea socială, ca efecte ale afectării sau deficienței; influența pozitivă, de facilitare sau negativă, de bariere, exercitată de factorii de mediu; influența pozitivă sau negativă a criteriilor susmenționate cu factorii personali.
Aplicarea combinată a criteriilor medicale și psihosociale se face diferențiat și adaptat particularităților de vârstă ale copiilor în cauză.
Așa cu se arată în cuprinsul aceleiași anexe, încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei. P. a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor entități nozologice se va ține seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali etc. Deci, pentru aceeași boală - ca premisă a identificării și încadrării - încadrarea în grade de handicap poate merge de la gradul ușor la gradul grav.
Întrucât gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependență ridicat fizic și psihic, iar gradul accentuat de handicap se poate acorda copiilor la care incapacitatea de a desfășura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vârstei se datorează unor limitări funcționale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecțiuni severe, în stadii înaintate, cu complicații ale unor aparate și sisteme, C. reține că în mod corect prima instanță a apreciat că minorul F. D. N., diagnosticat cu diabet zaharat insulinodependent, care necesită tratament strict supravegheat, se încadrează în gradul de handicap grav, întrucât autonomia sa este scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului și necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane
Nu poate fi reținută astfel susținerea apelantei că sentința instanței de fond a fost pronunțată în afara gradului legal care reglementează încadrarea copiilor în grad de handicap, fiind avute în vedere tocmai dispozițiile legale incidente în materie și nici nemotivarea acesteia. Astfel, motivarea sentinței este amplă, fiind analizate înscrisurile depuse la dosar, chiar dacă nu a fost enumerat în mod concret fiecare dintre înscrisurile depuse de către pârâtă, acestea fiind avute în vedere în analiza raportului de evaluare complexă și planul de recuperare a copilului cu dizabilități întocmit de C. pentru protecția copilului, precum și raportul de expertiză efectuat în cauză.
În privința acestui raport de expertiză, referitor la încadrarea în grad de handicap, aceasta nu s-a realizat prin raportul de expertiză medico-legală, de altfel chiar în finalul raportului de expertiză s-a arătat că încadrarea în grad de handicap nu face obiectul activității medico-legale.
Acest raport de expertiză medico-legală a concluzionat însă că minorul în vârstă de 10 ani nu are discernământul faptelor și al consecințelor lor format, astfel încât nu poate să își gestioneze singur tratamentul, necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea unui adult avizat în vederea determinării frecvente a valorilor glicemiei, administrării insulinoterapiei, asigurării aportului direct de hidrați de carbon și intervenției în cazul hiper sau hipoglicemiilor.
Este evidentă astfel necesitatea supravegherii permanente din partea unui adult nu doar în ceea ce privește administrarea tratamentului și alimentația, așa cum s-a susținut prin motivele de apel, ci și pentru a se interveni în cazul hiper sau hipoglicemiilor.
Din analiza acestui raport de expertiză, coroborat cu celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse de ambele părți, precum și dispozițiile legale incidente, menționate de instanța de fond, s-a concluzionat în mod corect că minorul trebuie încadrat în gradul de handicap grav și nu accentuat.
În acest sens, C. reține că potrivit art. 23 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, statele membre au obligația de a asigura pentru copiii handicapați fizic și mental o viață împlinită și decentă, în condiții care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viata comunității iar potrivit art. 2 din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În privința poziției procesuale a reprezentantului Ministerului Public la instanța de fond, C. precizează că susținerile și concluziile acestuia sunt avute în vedere de către instanță în aceeași măsură ca și concluziile celorlalte părți, atât ale contestatorului cât și ale Comisiei pentru Protecția C. D.. De altfel, la instanța de apel reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de respingere a apelului și de menținere ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Se mai reține că între părți a mai existat un litigiu care a format obiectul dosarului_ al Tribunalului D. și Curții de A. C., prin care s-a decis în mod definitiv încadrarea minorului F. D. N., cu același diagnostic, în gradul de handicap grav, conform Sentinței civile nr.201/26.06.2014 a Tribunalului D. și a Deciziei nr.3756/15.10.2014 a Curții de A. C..
În baza Deciziei nr.3756/15.10.2014 a Curții de A. C. a fost emisă Hotărârea nr.1917 din 16.12.2014 a Consiliului Județean D. – C. pentru protecția copilului, prin care s-a dispus încadrarea copilului F. D. N. în gradul de handicap grav și a fost emis certificatul de încadrare în gradul de handicap, anexă la hotărâre.
Or, deși Hotărârea nr. 1917 a fost emisă la 16.12.2014, prin hotărârea contestată, nr.249/2015, emisă la 17.02.2015, deci la doar 2 luni după emiterea hotărârii nr.1917 din 16.12.2014, Consiliul Județean D. – C. pentru protecția copilului dispune din nou încadrarea aceluiași copilul în gradul de handicap accentuat, deși diagnosticul copilului a rămas același – „diabet zaharat insulino-dependent”, iar în cele două luni trecute nu s-a modificat în nici un fel situația minorului, în sensul ameliorării acesteia.
Hotărârea nr.1917 din 16.12.2014 a fost depusă la instanța de fond încă din 06.03.2015 de către reclamantul F. A.-R., în susținerea acțiunii promovate(filele 2 și 3 dosar fond), a fost cunoscută de Consiliului Județean D. – C. pentru Protecția C. ,ca emitent al acestei hotărâri și are ca efect incidența în cauză a dispozițiilor art.431 alin.2 Cod procedură civilă, privind efectele lucrului judecat, având legătură evidentă cu soluționarea prezentei cauze( este vorba despre același minor, cu același diagnostic, diferind doar hotărârile Consiliului Județean D. – C. pentru Protecția C. contestate) .
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. P. PROTECȚIA C. D., cu sediul în C., .. 32, județ D., împotriva sentinței civile nr. 469 din 10 septembrie 2015, pronunțată de T. D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. A.-R., domiciliat în comuna Bucovăț, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2016.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red. jud.E.S.
Thn. 4 ex.-25.01.2016
J.f. M.G.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 26/2013. Curtea de Apel... | Supraveghere specializată. Decizia nr. 451/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
