Supraveghere specializată. Decizia nr. 451/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 451/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 451/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 451/2016

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător P. P.

Grefier M. M.

x.x.x.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea apelului declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., împotriva sentinței civile nr.589/22.10.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. V., având ca obiect instituire supraveghere specializată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, a învederat că, deși intimata B. V. a fost citată cu mențiunea prezentării minorului în vederea ascultării în camera de consiliu, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, precum și faptul că nu s-a depus la dosar, proces verbal din partea Poliției Municipiului Băilești, cu privire la executarea mandatului de aducere.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de solicitat, instanța a acordat cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, și pe fond, admiterea acțiunii, în sensul de a se institui măsura supravegherii specializate, această măsură fiind obligatorie în ceea ce privește minorul care a săvârșit o faptă penală, potrivit art. 71 alin.1 din Legea 272/2004. A invocat cu titlu de practică judiciară decizia civilă nr.4165/2015, pronunțată de C. de A. C., în dosarul nr._ .

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, petenta Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună supravegherea specializată în familie a minorului B. Edison-Gagi, născut la data de 23.10.2000, în Caracal, jud. O., CNP_ domiciliat in mun. Bailești, Șoseaua Galicea M., FN, jud. D. fiul lui B. V. (CNP_) domiciliata in mun. Bailești, Șoseaua Galicea M., FN, jud. D..

În motivarea acțiunii, în fapt, se arată că minorul B. Edison-H., născut la data de 23.10.2000, provine dintr-o relație de concubinaj a numitei B. V. și are paternitatea nerecunoscută.

Minorul B. Edison-H. locuiește împreuna cu mama și frații săi într-o casa compusa dintr-o camera și un hol.

Imobilul este racordat la rețeaua de electricitate, aprovizionarea cu apa se face de la fântâna din vecinătate, iar încălzirea se face cu combustibil solid.

Minorul B. Edison-H. a intrat în atenția petentei in baza Adreselor Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești nr. 1039/P/2014, 1056/P/2014 si 1328/P/2014, 5588/P/2014, in care se arata ca acesta împreună cu alți minori au sustras mai multe bunuri din magazine si autoturisme aflate pe raza mun. B. săvârșind infracțiunea prevăzută si pedepsită de art. 228, alin. 1 art. 209 alin. 1, Noul Cod Penal

Din punct de vedere al stării de sănătate minorul B. Edison-H. este clinic sănătos el nefigurând în evidența medicului de familie cu boli cronice sau contagioase.

Minorul B. Edison-H. nu a urmat cursurile niciunei forme de învățământ.

Menționează că atât minorul cât și familia lui au fost citați la Comisia pentru Protecția Copilului D. in vederea dispunerii unei masuri de protecție dar aceasta nu s-a prezentat cu fiul ei la sediul Comisia pentru Protectia Copilului D. .

Menționează de asemenea ca mama minorului își exprimaseră acordul cu privire la instituirea acestei masuri și își luase angajamentul că se va prezenta cu fiul ei la sediul Comisia pentru Protecția Copilului D. pentru instituirea acestei masuri.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri:Raport DGASPC D. privind evaluarea psiho-socială a minorului B. Edison-H. în context socio-familial;Extras naștere B. Edison-H.; Plan Individual de Protecție B. Edison-H.;Ancheta sociala M. C. P.; Evaluare psihologica; Rezoluții P. de pe lângă Judecătoria Băilești.

Prin sentința civilă nr.589/22.10.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a Respinge acțiunea formulată de formulată de petenta Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului D., în contradictoriu cu B. V., având ca obiect măsura instituirii supravegherii specializate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Din verificările poliției municipiului Băilești, cu ocazia căutării la domiciliu, pentru a –l prezenta pe minorul B. Edison H., în fața instanței în vederea ascultării în camera de consiliu, rezultă că la adresa din Băilești, ., județul D., a fost găsită numita B. S. care a arătat că fiica sa B. V. este plecată în Italia, iar la adresa din Băilești, ., FN, nici o persoana nu a fost găsită, iar din discuțiile purtate cu numiții Z. D. și M. Pualina, vecini, a reieșit faptul că intimata B. V., este plecată în Italia cu minorul și nu se cunoaște data când se întorc în țară.

În atare situație, rezultă că această măsură nu poate fi instituită, neavând eficiență de vreme ce mama minorului este plecata din țară, iar atingerea scopului în vederea căruia a fost instituită de lege nu mai este posibil.

Față de considerentele de fapt și de drept invocate, constatând că cererea petentei este neîntemeiată, instanța a respins-o.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., susținând că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu poate fi instituită, măsura solicitată, deoarece mama minorului nu a fost găsită la domiciliu, când a fost căutată, și nu s-a prezentat la un termen de judecată.

Minorii ca membrii ai societății, în temeiul prevederilor art. 84 și următoarele din Legea nr. 272/2004 republicată cu modificările ulterioare, nu pot fi lipsiți în acest mod de o măsură de protecție specială, care are ca scop sprijinirea și îndreptarea lor, măsură subsumată interesului lor superior.

Apreciază apelanta că, nu poate constitui un impediment pentru instituirea acestei măsuri de protecție specială faptul că, temporar, minorul, care a săvârșit fapte penale, se află în străinătate împreună cu mama sa, deoarece, în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, această măsură se dispune în mod obligatoriu, nefiind lăsată la latitudinea autorităților cu atribuții în această materie.

În raport de aceste motive, solicită admiterea apelului, și modificarea sentinței în sensul dispunerii supravegherii specializată în familia a minorului.

Apelul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente.

Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat in grija acestora, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Măsurile de protecție specială a copilului sunt, potrivit art. 59 lit. a-c din Legea nr. 272/2004.: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată.

Supravegherea specializată, ca măsură de protecție specială, se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal, în conformitate cu art. 71 alin.1 din Legea nr. 272/2004. În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.

Potrivit art. 84 alin.1 din Legea 272/2004, la alegerea uneia sau alteia dintre măsurile mai sus prezentate se au în vedere criteriile prevăzute de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv: condițiile care au favorizat săvârșirea faptei; gradul de pericol social al faptei; mediul în care a crescut și a trăit copilul; riscul săvârșirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.

Măsura supravegherii specializate constă, conform art. 85 din Legea 272/2004, în menținerea copilului în familia sa, sub condiția respectării de către acesta a următoarelor obligații, cum ar fi: frecventarea cursurilor școlare, utilizarea unor servicii de îngrijire de zi, urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.

Potrivit art. 85 alin.2, în cazul în care menținerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu-și îndeplinește obligațiile stabilite în sarcina sa prin măsura supravegherii specializate, se poate dispune plasamentul în familia extinsă ori în cea substitutivă, după caz, precum și îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin.1 .

Totodată, dacă minorul față de care s-a dispus măsura supravegherii specializate săvârșește în continuare fapte penale, se poate lua, pe perioadă determinată, măsura plasamentului într-un serviciu de tip rezidențial specializat.

Nu poate constitui un impediment pentru instituirea acestei măsuri de protecție specială faptul că, temporar, minorul care a săvârșit fapte penale, așa cum rezultă din ordonanțele de clasare din 28.10.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, se află în străinătate împreună cu familia sa, așa cum a reținut prima instanță, în condițiile în care, din modul de redactare a prevederilor art. 71 alin.1 din legea 272/2004 reiese că această măsură se de dispune în mod obligatoriu, nefiind lăsată la latitudinea autorităților cu atribuții în această materie –comisia pentru protecția copilului sau instanța judecătorească, după caz.

Pe de altă parte, atribuțiile cât privește punerea efectivă în executare a măsurii revin Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului, care va monitoriza modul de respectare de către copil a obligațiilor enumerate cu titlu exemplificativ în art. 85 alin.1 din legea 272/2004 și care, în caz de nerespectare a obligațiilor impuse pentru menținerea copilului în familie, sau în situația în care copilul săvârșește noi fapte penale, poate solicita înlocuirea acestei măsuri de protecție cu alta.

În considerarea celor prezentate C. apreciază că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute în art. 84 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în sensul că minorul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, și că, la data săvârșirii ei nu răspunde penal, așa încât este necesară instituirea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 59 din Legea nr. 272/2004, respectiv: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgență; c) supravegherea specializată.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse se apreciază ca întemeiate criticile formulate de apelantă și constatând ca fiind îndeplinite condițiile enunțate de Legea nr. 272/2004 pentru instituirea măsurii supravegherii specializate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, C. admite apelul și schimbă sentința, în sensul că admite acțiunea și dispune instituirea măsurii supravegherii specializate în familie a minorului B. Edison-H., născut la data de 23.10.2000, în Caracal, jud. O., CNP_, DOMICIOLIAT ÎN MUNICIPIUL Băilești, Șoseaua Galicea M., FN, jud. D. fiul lui B. V., domiciliată în municipiul Băilești, Șoseaua Galicea M., FN, județul D., în familia mamei B. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., împotriva sentinței civile nr.589/22.10.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. V., având ca obiect instituire supraveghere specializată în familie a minorului B. Edison-H.

Schimbă sentința, în sensul că admite acțiunea.

Dispune supravegherea specializată a minorului B. Edison-H., născut la data de 23.10.2000, CNP_ în Caracal, jud. O., domiciliat în Băilești,Șoseaua Galicea M., F.N., jud.D., fiul lui B. V. cu același domiciliu, în familia mamei B. V., CNP_.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2016.

Președinte,

M. C.

Judecător,

P. P.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.M.C.

Tehnored.MC/4 ex.

Data.:29.01.2016.

j.f.C.-B. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Supraveghere specializată. Decizia nr. 451/2016. Curtea de Apel CRAIOVA