Servitute. Decizia nr. 67/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 67/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 67/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:082._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 67

Ședința publică de la 16 Februarie 2016

Președinte: - L. M. L.

Judecător: - N. D.

Judecător: - Florența C. C.

Grefier: - A. P.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul moștenitor P. D. P. împotriva deciziei civile nr. 1504/30.09.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E., având ca obiect servitute.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat C. Ș., pentru recurentul pârât moștenitor P. D. P. și avocat E. O., pentru intimata reclamantă P. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat C. Ș., pentru recurentul pârât moștenitor P. D. P., a depus la dosar răspuns la întâmpinare, comunicând un exemplar de pe acesta apărătorului intimatei reclamante P. E..

A depus la dosar un set de înscrisuri, în susținerea recursului, arătând că nu sunt înscrisuri noi, acestea aflându-se la dosarul cauzei, solicitând încuviințarea probei cu aceste înscrisuri.

Avocat E. O., pentru intimata reclamantă P. E., a arătat că nu solicită termen pentru observarea răspunsului la întâmpinare, iar cu privire la înscrisurile depuse la dosar, a precizat că nu se opune încuviințării probei cu aceste înscrisuri.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către apărătorul recurentului pârât moștenitor P. D. P. și, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat C. Ș., pentru recurentul pârât moștenitor P. D. P., a susținut oral motivele de recursului formulate în scris, în raport de care a solicitat, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește respingerea apelului pârâtului moștenitor, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. A arătat că instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate de pârât și nu s-a pronunțat în niciun fel în considerentele deciziei asupra solicitării privind refacerea expertizei tehnice sau încuviințarea unei noi expertize. Într-o teză subsidiară, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și, reținându-se cauza spre rejudecare în fond, să se dispună, în principal, respingerea apelului reclamantei și pe fond, respingerea acțiunii acesteia, iar subsecvent, modificarea în parte a deciziei și sentinței pronunțate în cauză, dispunând servitutea de trecere în condițiile stabilirii punctuale a modalității concrete în care această servitute s-ar face pe proprietatea recurentului pârât, respectiv obligarea reclamantei de a efectua pe cheltuiala sa delimitarea prin gard a căii de acces de restul proprietății recurentului. Toate aspectele invocate în motivele de recurs au fost solicitate de recurent atât la fond, cât și în motivele de apel, însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra niciunei solicitări, cum de altfel, nu s-a pronunțat asupra apelului formulat de pârât, rezumându-se numai la a menționa în considerente că se respinge apelul pârâtului ca nefondat. A mai arătat că în cazul în care s-ar admite acțiunea, această servitute ar trebui să cuprindă toate aspectele referitoare la situația de fapt, dar și la situația juridică a terenului. A arătat că lipsa accesului la calea publică invocată de intimata reclamantă nu este adevărată, aceasta având acces la calea public prin curtea imobilului proprietatea vecinului său Stăncălie Titel, cu care se află în relații bune și care i-a permis accesul tot timpul. Apreciază că s-ar impune și o casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru lămurirea tuturor aspectelor. Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a făcut trimitere la un act din anul 1964, însă în prezent situația de atunci nu mai are vreo relevanță juridică în prezenta cauză; cu cheltuieli de judecată.

Avocat E. O., pentru intimata reclamantă P. E., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral în ședință publică. Apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 317 Noul Cod de procedură civilă, intimata fiind îndreptățită ca recurentul să-i permită trecerea până la calea publică pe terenul proprietatea sa, neexistând nicio altă modalitate, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, întrucât restul terenului recurentul este ocupat de construcții, calea de acces confirmată de instanța de apel fiind în concordanță atât cu procesul - verbal de cercetare la fața locului, cât și cu anexa 2 la raportul de expertiză întocmit în cauză. A mai arătat că apelul pârâtului a vizat lipsa calității procesuale active a reclamantei asupra căreia instanța s-a pronunțat; cu cheltuieli de judecată.

Avocat C. Ș., pentru recurentul pârât moștenitor P. D. P., a arătat că apelul pârâtului nu a vizat doar lipsa calității procesuale active, ci și motive de fond, cu privire la care instanța nu s-a pronunțat.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr.303/17.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. D., în prezent decedați și continuată de moștenitorul P. D. P., domiciliat în C., cum a fost precizată.

A fost obligat pârâtul P. D. P. să-i permită reclamantei P. E. trecerea pe terenul proprietatea sa, situat în C., ., județul D., cu acces la calea publică și construirea unei servituți de trecere, prin ieșirea pe la Vest, prin terenul moștenitorului B. V., traseul determinat de pct.30-31-32-33, plan de situație Anexa 2, conform raportului de expertiză efectuat de către expertul G. M..

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei, suma de 1806 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Art.618-619, stabilește că proprietarul locului înfundat poate cere vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce .

Loc înfundat este acela care nu are nici o ieșire la calea publică sau care are o ieșire cu inconveniente grave sau periculoase .

De asemenea, dacă locul de ieșire la calea publică este insuficient pentru exploatarea locului înfundat, există servitute de trecere .

Proprietarul, căruia îi revine locul înfundat poate solicita instituirea unei servituți pe terenul altui proprietar vecin, cu respectarea condițiilor legale .

Instanța supremă a statuat că loc înfundat este cel care nu are ieșire la calea publică, deci se află în imposibilitatea absolută de a ieși, precum și dacă ieșirea ar prezenta inconveniente grave, periculoase.

Așa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat de expert G. M., raport la care pârâții au formulat obiecțiuni, obiecțiuni admise de către instanță, s-a procedat la identificarea terenurilor proprietatea părților, terenul reclamantei P. E., situat în C., . A, județul D. are suprafața din măsurători de 123 mp, determinată de conturul punctelor 1-2-17-19-12-13-14-1, pe planul de situație anexa 1, cu următoarele dimensiuni și vecinățăți: N- Stancalie Titel, E-P. I., P. D., S-Siminica G., V-moștenitorul lui B. V., iar terenul pârâților P. I. și P. D., situate în C., ., județul D. are suprafața din măsurători de 241 mp, determinată de conturul punctelor 2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-19-17-2, pe planul de situație, anexa 1 cu următoarele dimensiuni și vecinățăți: N- Stancalie Titel, E-. G., V-Pororoaca E. .

De asemenea, instanța a constatat că așa cum a rezultat din același raport de expertiză, terenul reclamantei este loc înfundat, iar accesul la drumul public se poate face pe terenul vecinului de la nord Stăncălie Titel, prin ieșirea pe la Vest, prin terenul moștenitorului B. V., traseul determinat de pct.30-31-32-33, plan situație anexa 2.

Având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, instanța a admis acțiunea, formulată de către reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. D., în prezent decedați și continuată de moștenitorul P. D. P. cum a fost precizată, ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtului P. D. P. să-i permită reclamantei P. E. trecerea pe terenul proprietatea sa, situat în C., ., județul D., cu acces la calea publică și construirea unei servituți de trecere, prin ieșirea pe la Vest, prin terenul moștenitorului B. V., traseul determinat de pct.30-31-32-33, plan de situație Anexa 2, conform raportului de expertiză efectuat de către expertul G. M..

În baza art.274 alin.1 Cod.pr.civilă, instanța a dispus obligarea pârâtului P. D. P. să-i plătească reclamantei P. E. suma de 1806 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta P. E., cât și pârâtul P. D. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul declarat de reclamanta P. E. s-a arătat în esență, că hotărârea pronunțată nu poate fi aplicată în mod practic, deoarece a stabilit traseul de acces înspre calea publică pe terenul unor terțe persoane și că se impunea stabilirea servituții de trecere pe terenul pârâtului, pe suprafața de 24 mp stabilită prin expertiza efectuată de G. M. prin punctele 19-9-10-11-12-19, pe planul anexă nr.2.

În apelul declarat de pârâtul P. D. P. s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, invocate de pârât, excepție ce a trebuit să fie soluționată cu prioritate; apelantul a arătat că reclamanta a vândut la 11.10.1995, împreună cu B. V., tatăl său, imobilul despre care a susținut că e loc înfundat, numitei D. Ș., fiica sa, în contract fiind înscris nr.11A de pe . devenit ulterior nr.13A. Cu privire la fondul cauzei, se arată că imobilul este împrejmuit pe toate laturile și că, la data la care părinții apelantului au cumpărat acest imobil, nu le-a spus nimeni că terenul ar fi în indiviziune.

Reclamanta a formulat, în calitatea sa de intimată față de apelul declarat de pârât, întâmpinare la acest apel, arătând că invocarea lipsei calității procesuale active încalcă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/02.07.2007, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și prin care s-a statuat că reclamanta este proprietara terenului limitrof celui deținut de pârât; totodată, nu este vorba despre una și aceeași suprafață de teren, deși acestea sunt situate pe . este în prezent decedat, iar D. Ș. a renunțat la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.

Pârâtul P. D. P. a formulat, în calitate de intimat față de apelul declarat de reclamantă, întâmpinare la acest apel, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și reiterând apărările formulate în cuprinsul motivelor de apel.

Prin decizia nr.569 din data de 03 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a admis apelul formulat de pârâtul P. D. P., domiciliat în C., ., județul D., cu domiciliul procedural ales în C., ..28, județul D., Cabinet Individual Avocat Ș. C., împotriva sentinței civile nr. 303 din 17.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. E., domiciliată în C., ., județul D..

S-a respins apelul formulat de reclamanta P. E., domiciliată în C., ., județul D. împotriva aceleiași sentințe civile.

S-a dispus schimbarea în tot a sentinței civile apelată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei P. E..

A fost obligată intimata-reclamantă către apelantul-pârât la plata sumelor de 2035 lei, cheltuieli de judecată în apel și 2000 lei cheltuieli de judecată la prima instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

La termenul de 03.09.2014 instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.298 raportat la art.137 C.proc.civ., punând în dezbatere excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante, invocată de apelantul-pârât, soluționarea acesteia fiind prioritară față de motivele de fond, ce vizează individualizarea fondului dominant și a fondului aservit, în condițiile în care excepția se sprijină pe teza inexistenței unui drept de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra imobilului despre care se susține că are regimul juridic de fond dominant, fiind un loc înfundat.

Excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante a fost apreciată ca fondată.

În acest sens, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.982/24.07.1957, autorii reclamantei, B. V. și B. S., au cumpărat de la Ș. Ș. și Ș. C. E. o suprafață de teren loc de casă de 120 mp, situat în C. . menționându-se că acest teren se va folosi în indiviziune cu restul terenului ce le-a rămas vânzătorilor în proprietate, în condițiile în care întregul teren are suprafața de 380 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.132/17.04.1964, B. V. și B. S. au cumpărat de la vânzătorul S. C. o suprafață de teren de 154,48 mp, situată în C. ., în contract specificându-se, în mod expres, că actul se încheie în vederea întregirii proprietății cumpărătorilor, al căror domiciliu este menționat a fi situat în C., ..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/11.10.1995 B. V. (despre care se menționează că e văduv) și P. E. au vândut numitei D. Ș., căsătorită cu D. C., imobilul situat în C. ., compus din teren loc de casă în suprafață de 274 mp, o casă de cărămidă și o magazie de scândură. În contract se menționează că acest imobil a fost dobândit de cei doi vânzători de la soția, respectiv, mama lor, B. S., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.973/1976 și în baza actelor de vânzare –cumpărare nr.132/1964 și 982/1957.

În ceea ce-l privește pe apelantul pârât, situația dreptului de proprietate al acestuia este cea expusă în motivarea în fapt a acțiunii cu care a fost învestită prima instanță: Ș. C. E. i-a vândut lui T. M. V. restul terenului său de 242 mp prin contractul autentic nr.8817/23.03.1994, care, la rândul său, le-a vândut numiților D. C. și D. Ș. imobilul compus din casă și teren prin contractul autentic nr._/1995; ulterior, prin contractul autentic nr.1028/2001, aceștia din urmă le-au vândut imobilul numiților P. I. și P. D., al căror moștenitor legal este apelantul pârât.

Apelanta reclamantă nu mai este proprietara imobilului din C., . 1995, când a fost încheiat actul autentic de vânzare-cumpărare menționat anterior, act ce a fost transcris în registrul de transcripțiuni sub nr._/1995.

Cu toate acestea, reclamanta a inițiat mai multe demersuri judiciare în cadrul cărora s-a pretins proprietara imobilului respectiv, așa cum ea însăși a relatat în motivarea în fapt a acțiunii. În acest sens, Tribunalul ia act de faptul că B. V. și P. E. i-au chemat în judecată pe autorii pârâtului din cauza de față, P. I. și P. D., solicitând ieșirea din indiviziune asupra terenului din C. . prin sentința civilă nr._/2.07.2007 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus ieșirea din indiviziune, prin lotizarea fizică a terenului și stabilirea unor drepturi de proprietate exclusivă asupra acestor loturi.

În cadrul acestui proces civil, apelanta reclamantă a invocat tocmai dreptul de proprietate ce i-a fost recunoscut prin hotărârea judecătorească menționată, arătând că lotul fizic ce i-a fost atribuit nu are ieșire la calea publică și că sunt îndeplinite condițiile legale pentru instituirea unei servituți de trecere în favoarea sa.

Acțiunea în constituirea unei servituți de trecere întemeiată pe dispozițiile art. 617 din Noul cod civil are caracterul unei acțiuni reale, petitorii, prin intermediul căreia se urmărește valorificarea dreptului de proprietate imobiliară existent în patrimoniul unui subiect de drept, dat fiind că recunoașterea pe cale judiciară a regimului juridic de fond dominant al imobilului ce face obiectul acelui drept de proprietate și stabilirea unui fond aservit, pe care să se asigure accesul la calea publică reprezintă o punere în valoare a dreptului, în vederea unei juste exercitări a atributelor specifice ale acestuia. În consecință, titularul unei asemenea acțiuni nu poate fi altcineva decât titularul dreptului real ce are ca obiect material imobilul loc înfundat, întrucât doar acesta este îndreptățit să pretindă constituirea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra imobilului învecinat.

Nefiind proprietara imobilului din . nu a avut calitate procesuală activă pentru a promova acțiunea în constituirea servituții de trecere, întrucât nu este titulara dreptului subiectiv care se deduce judecății în cadrul acestei categorii de litigii.

Apărarea formulată de reclamantă, în calitatea sa de intimată față de apelul declarat de pârât, a fost evazivă și contradictorie; intimata a invocat, pe de o parte, împrejurarea că formularea unei asemenea excepții încalcă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/2007, iar pe de altă parte, faptul că în contractul invocat de apelant este vorba despre un imobil diferit de cel din .> Instanța a constatat că în speță nu are cum să opereze prezumția legală a puterii de lucru judecat a sentinței civile nr._/2007 a Judecătoriei C., deoarece actul de strămutare a proprietății dedus judecății în prezenta cauză civilă, contractul autentic de vânzare-cumpărare nr._/1995, nu a fost supus dezbaterii judiciare în procesul de ieșire din indiviziune, instanța ce a soluționat acel litigiu nepronunțându-se asupra lui și neputându-l avea în vedere, de vreme ce el nu a fost depus la dosar.

De altfel, conduita procesuală a reclamantei neagă principiul general al bunei-credințe, cu care este dator să acționeze orice subiect de drept în cadrul raporturilor juridice în care este angrenat, iar faptul că aceasta a ascuns, pur și simplu, faptul că a încheiat un act de dispoziție prin care a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului și că s-a pretins a fi, în continuare, titulara acestui drept real îi este pe deplin imputabil. Reclamanta nu are, în prezent, un drept de proprietate asupra imobilului doar pentru că s-a judecat într-un proces de partaj și a prezentat instanței de judecată o altă situație juridică decât cea reală, deoarece în cauză nu a operat niciunul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate consacrate de legea civilă.

A fost apreciată ca nefondată și susținerea intimatei reclamante potrivit căreia imobilul în litigiu ar fi diferit de cel ce a făcut obiectul contractului din 1995; dincolo de faptul că nu s-au furnizat alte date despre individualizarea și istoricul juridic al celor două imobile despre care se pretinde a fi diferite, această aserțiune nu are suport în probele cauzei, care demonstrează tocmai contrariul; astfel, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1995 se menționează, așa cum s-a arătat mai înainte, faptul că vânzătorii au dobândit dreptul de proprietate prin moștenire și prin cumpărare, fiind indicate contractele de vânzare-cumpărare nr.982/1957 și 132/1964, iar suprafața de 274 mp înstrăinată prin acest contract reprezentând suprafața cumulată a terenurilor cumpărate prin cele două contracte anterioare (contractul din 1957 fiind contractul depus de reclamantă în susținerea acțiunii).

La soluționarea acestei excepții dirimante a fost cât se poate de relevantă și cauza juridică a acțiunii; această cauză este cea concepută și formulată de titulara cererii de chemare în judecată, ea nemaiputând fi schimbată în etapele ulterioare ale procesului, și determină învestirea instanței de judecată cu o anumită situație de fapt calificată juridic. Or, această cauză juridică pe care instanța trebuie să o aibă în vedere la soluționarea pricinii vizează anumite premise ale situației litigioase, care rezidă în dreptul dobândit pe cale succesorală de reclamantă de la autorii săi și supus partajului în cadrul litigiului menționat. Cu alte cuvinte, reclamanta și-a justificat în acest fel legitimarea procesuală, iar această legitimare nu corespunde situației juridice reale a imobilului, așa încât acțiunea a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Față de cele ce preced, în temeiul art.296 C.proc.civ, Tribunalul a admis apelul declarat de pârât și a respins apelul reclamantei, schimbând în totalitate sentința civilă apelată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

În temeiul art.274 C.proc.civ, instanța a obligat intimata-reclamantă către apelantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în fața primei instanțe (onorariul de avocat fila 138 – dosar Judecătorie) și în calea de atac (taxă de timbru și onorariu avocat, filele 14 și 15, dosar Tribunal).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de reclamanta P. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în conformitate cu dispoz. art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civilă admiterea recursului, casarea soluției pronunțată în apel de Tribunalul D., trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea judecării pe fond a apelului.

S-a criticat faptul că instanța de apel a dat o soluție greșită față de soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei reclamante, întrucât în mod greșit s-a reținut că aceasta nu mai are calitatea de proprietar al imobilului din C., . 1995, când a fost încheiat act autentic de vânzare – cumpărare, transcris în Registrul de transcripțiuni nr._/1995” .

După o scurtă expunere a istoricului pricinii a arătat că prin contractul de vânzare – cumpărare nr._/11.10.1995 din 11.10.1995 transcris sub nr._/1995 vânzătorii și-au păstrat „rezerva dreptului de a locui în imobil pe tot timpul vieții” .

Prin contractul de vânzare – cumpărare nr.15 /04.01.2001 la BNP F. T., D. Ș. și C. în calitate de vânzători vând lui B. V. și P. E. nuda proprietate asupra aceluiași imobil, nudă proprietate pe care o dobândiseră chiar de la cumpărători și ca atare B. V. și P. E. redevin proprietarii imobilului de 274 m.p.

S-a constatat cu putere de lucru judecat prin s.civilă nr._ din 02.07.2007 că a existat starea de indiviziune care a fost sistată prin formarea a două loturi distincte cu drepturi exclusive.

S-a criticat faptul că instanța de apel, în mod greșit a înlăturat prezumția puterii lucrului judecat cu motivarea că în litigiu în care s-a pronunțat sentința nr._ 02.07.2007 nu a fost analizat contractul nr._/1995.

În condițiile în care supr. de 154 m.p. cumpărată de la S. C. este la rândul său loc înfundat și în condițiile în care P. E. a primit în lot cu tatăl său în baza sentinței menționate tot un lot înfundat este necesară acordarea unei servituți de trecere – calea cea mai scurtă spre drumul public.

În acest sens s-a criticat faptul că instanța nu a analizat această susținere, întrucât este vorba de imobile distincte – succesiunea actelor de înstrăinare până la acest moment arată că reclamanta are calitate procesuală activă fiind coproprietară a lotului determinat prin s.civilă nr._ din 02.07.2007 lot ce nu are ieșire la calea publică. Suprafața de 274 m.p. individualizată în contractul autentificat nr._/1995 ce este aceeași cu suprafața din contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr. 15/04.01.2001 este în proprietatea reclamantei.

Ultima critică s-a referit la faptul că instanța de fond nu a reușit să facă distincția între cele două imobile menționate distinct în contractul de vânzare – cumpărare din 1995, deoarece în acest contract se menționează atât contractul de vânzare – cumpărare nr. 132/1964 cât și contractul autentificat în anul 1957 individualizat sub nr. de proces – verbal 982/1956 autentificat sub nr. 2730 din 24.07.1957.

Prin întâmpinare pârâtul P. D. P. a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, reclamanta neavând calitate procesuală activă.

S-a arătat că instanța de apel a analizat cu atenție cronologia încheierii contractelor de vânzare – cumpărare constatând corect că este vorba de unul și același imobil, situat în C., . A (fost 11A) imobil teren în supr. de 274 m.p. și construcția de pe acesta și nu de două imobile distincte astfel cum a susținut cu rea-credință recurenta-reclamantă pentru a justifica în fond instituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea intimatului.

Curtea a dispus depunerea la dosarul cauzei a contractului de vânzare – cumpărare autentificat nr. 15/04.01.2001.

S-au depus înscrisuri.

Prin decizia civilă nr.241/02.04.2015, pronunțată de Curtea de Apl C., în dosarul nr._ a fost admisă recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva deciziei civile numărul 569 din 03 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul P. D. P..

A fost casată decizia civilă numărul 569 din 03 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ și s-a trimis cauza spre rejudecare în apel la Tribunalul D..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat ( calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății ( calitate procesuală pasivă). În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa . După ce a fost sesizată instanța trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă cât și calitate procesuală pasivă.

La solicitarea Curții, recurenta a depus la dosar contractul de vânzare – cumpărare autentificat nr. 15/04.01.2001 ,la care face expres referire prin motivele de recurs, contract prin care se stipulează în termeni expreși că,, Subsemnații D. C. și D. Ș., soți declarăm că vindem bunicului B. V., văduv al mamei noastre P. E., căsătorită, ambii domiciliați în mun. C., ., jud. D., compus în întregime din teren curte + construcții în supr. de 274 m.p și dintr-o casă de locuit, compusă din două camere, antreu și baie, construită din cărămidă, acoperită cu tablă și alăturat o magazie, construită din scândură, acoperită cu tablă, precum și împrejmuirea aferentă casei de locuit.

Imobilul ce se înstrăinează are următoarele vecinătăți: la N- propr. Fam. Holzer, la E- propr. Stăncălie C-tin, la S- . S- propr. Siminică G..,,

În cronologia actelor de vânzare-cumpărare întocmite cu diverse persoane de-a lungul timpului, față de data încheierii acestora, suprafața de teren vizată, urmează să se acorde eficiență acestui contract exhibat în recurs ,ca act nou de către recurentă ,act care îi conferă calitate procesuală activă. Așa cum reiese din toate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, reclamanta nu a pierdut vreodată atributele dreptului de proprietate si prin urmare are legitimare procesuală în cauză..

S-a constatat că în apel au existat suficiente elemente care să pună instanța în imposibilitatea să soluționeze excepția lipsei calității procesuale active, fiind necesare în mod imperios lămuriri suplimentare. Așadar, la dosar, la momentul soluționării apelului nu existau elemente suficiente pentru soluționarea acestei excepții.

Astfel, la fila 40 dosar apel se află actul intitulat declarație autentificat sub nr. 1320/29 mai 2014, la care apelanta reclamantă a făcut trimitere printr-o cerere intitulata întâmpinare ( fila 39, dosar apel) și care trebuia cercetat, act prin care numita D. Ș., declară că în temeiul art.746 lit. d NCC renunță la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Mun. C., . A, fost 11A județul D., compus din teren intravilan curți-construcții în supr. de 274 m.p și construcția edificată pe teren casă de locuit cu două camere, antreu și baie, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, drept de uzufruct rezervat conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15/04.01.2001 de BNP T. F. din C..

A menționat că prin renunțare la uzufruct nu mai are nici un fel de pretenții asupra imobilului și nici asupra soților P. E. și P. N..

Deși, acest act furnizează elemente noi, coroborate cu încheierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 15/04.01.2001, tribunalul nu a dat dovadă de rol activ, în vederea administrării probei în acest sens.

Inclusiv în criticile apelului apelanta a făcut referire la inadvertențele din hotărârea de fond, în sensul că pe de o parte s-a reținut că terenul proprietatea sa este loc înfundat confirmând raportul expertului G. M., iar pe de altă parte a stabilit traseul de acces înspre calea publică pe terenul unor terțe persoane și totodată l-a obligat pe pârât să-i permită accesul, deși acesta nu se realizează pe terenul proprietatea lui. Nu numai că persoanele pe a căror proprietate s-a stabilit servitutea nu sunt părți în cauză – hotărârea nefiindu-le impozabilă niciodată -, dar traseul determinat de punctele 30-31-32-33 este cel mai lung.

De asemenea, în apel apelanta reclamantă a făcut trimitere la contractul de vânzare – cumpărare nr. 15/04.01.2001, în mod indirect, prin întâmpinare, când se referă la dreptul de uzufruct viager al numitei D. Ș..

Față de toate aceste aspecte, existând dubii, în privința elementelor esențiale în temeiul cărora se soluționa excepția lipsei calității procesuale active, neexistând concluzii certe în această privință, se impunea ca tribunalul să suplimenteze probele în această privință, în special proba cu înscrisuri.

Neprocedând în acest mod, instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ, astfel cum s-a arătat.

Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. – cu privire la situația de fapt si motivarea in drept pe care părțile le invoca in susținerea pretențiilor si apărărilor lor, judecătorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicații, oral sau in scris, precum si sa pună in dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau întâmpinare.

In principiu, rolul activ al judecătorului nu trebuie sa afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie sa se armonizeze cu inițiativa părților, in scopul stabilirii adevărului respectiv, sa fie . si necesara cu principiul adevărului.

Aceasta este premisa prevederilor anterior enunțate, iar sensul acestora este acela ca judecătorul este in drept sa ceara părților explicații – in situația in care are nelămuriri cu privire la situația de fapt ori la motivarea in drept – si sa pună in discuția acestora orice împrejurări sau de drept, chiar si cele care nu sunt menționate in cererea de chemare in judecata sau in întâmpinare.

Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale alin. (4) ale aceluiași art. 129 C. proc. civ. potrivit cu care, instanța trebuie sa se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

In cauza dedusă judecății, instanța nu a dat eficienta normelor evocate anterior, ci a trecut peste argumentele pe care reclamanta apelantă le-a adus in susținerea cererii sale, argumente pe baza cărora putea sa procedeze la soluționarea excepției lipsei calității procesuale active bazata pe probe administrate corespunzător si cat mai complet față de elementele furnizate de părți.

În consecință, instanța de apel avea obligația de a respecta dispozițiile imperative ale art. 129 alin. 4 C.pr.civilă și de a suplimenta probatoriul, pe baza elementelor care reieșeau din dosar, pentru a soluționa în mod eficient și fundamentat excepția lipsei calității procesuale activă a reclamantei.

Având în vedere considerentele expuse, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, aceasta în condițiile în care art. 129 C.pr.civilă fixează în sarcina instanței obligativitatea ca, chiar din oficiu, să dispună administrarea de probatorii care să conducă la stabilirea oricăror împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă ele nu au fost menționate în cerere sau în întâmpinare.

Ori, în cauză reclamanta a adus informații prin cererea de apel și actele depuse ( fila 40) care trebuia să determine instanța la suplimentarea de probatorii în privința lămuririi pe deplin a stării de fapt.

Procedând astfel, instanța de apel a soluționat cauza fără a intra propriu-zis în cercetarea fondului excepției, implicit nici a fondului cauzei.

Conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de proces echitabil în sensul art.6 CEDO presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse.

Or, în cauza de față instanța nu s-a pronunțat și nu a argumentat tocmai probleme esențiale, motive care erau determinate pentru verificarea realizării soluției care s-a pronunțat și analizarea ulterioară a celorlalte capete de cerere a căror soluție depinde în mod inevitabil de soluționarea acestora (cauza Albina împ.României publicată în M.Of.1049/25.11.2005).

În lumina dispozițiilor art.6 și 13 din Convenția Europeană de Apărare a Drepturilor Omului (CEDO) – pentru realizarea unei protecții eficace a dreptului persoanei nu este suficientă numai consacrarea unor drepturi substanțiale, ci este necesar a fi respectate și garanțiile fundamentale de ordin procedural ce însoțesc aceste drepturi ce își găsesc reglementarea și în dreptul românesc.

Față de cele expuse în precedent constatând că reclamanta recurentă a avut calitate procesuală activă în această pricina cauza în apel fiind soluționată însă prin admiterea acestei excepții și constatarea că reclamanta nu a avut calitate procesuală activă, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.5 vechiul C.pr.civilă fiind incidente în ipoteza în care instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, a admis recursul, a casat decizia civilă numărul 569 din 03 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ și a trimis cauza spre rejudecare în apel la Tribunalul D..

Soluția pronunțată a făcut de prisos analizarea celorlalte critici din recurs ce vor fi avute în vedere în rejudecare.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D.- Secția I Civilă sub nr._ .

Cu prilejul rejudecării s-a administrat proba cu cercetarea la fața locului dispusă în condițiile art. 215-217 VCPC.

Prin decizia civilă nr.1504/30.09.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de reclamanta P. E., domiciliată în C., . A, județul D., împotriva sentinței civil nr. 569/03.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

S-a respins apelul declarat de pârâtul P. D. P., cu domiciliul procesual ales în C., ..28, județul D., Cabinet Individual Avocat Ș. C., împotriva aceleiași sentințe.

S-a dispus schimbarea în tot a sentinței civile apelată în sensul admiterii acțiunii.

S-a dispus constituirii servituții de trecere în favoarea reclamantei, pe terenul proprietatea pârâtului, situat în C., ., având suprafața de 21 mp, determinată de conturul punctelor 19-9-10-11-12-19, pe planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G. M., ce face parte integrantă din prezenta decizie.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1816 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut:

Potrivit art. 617 NCC, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu; trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii; dreptul de trecere este imprescriptibil; el se stinge în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces la calea publică.

Art. 59 din Legea 71/2001 stipulează că prevederile citate nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil (01.10.2011); la data învestirii instanței (14.06.2012) imobilul reclamantei era lipsit de acces la calea publică, iar textele erau în vigoare, reclamanta urmărind, așa cum deja s-a învederat, obținerea, pentru viitor, a unei hotărâri judecătorești constitutive de drepturi, prerogativa trecerii pe terenul pârâtului reprezentând, pentru acesta, o limitare legală adusă dreptului său de proprietate.

De asemenea, art. 618 alin. 1 NCC, intitulat "Exercitarea dreptului de trecere în situații speciale", dispune următoarele: " Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea ".

În speță, raportat la acest cadru legal în care se analizează problematica de fapt și de drept dedusă judecății, instanța de apel a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 982/24.07.1957 autorii reclamantei, B. V. și B. S., au cumpărat de la Ș. Ș. și Ș. C. E. o suprafață de teren loc de casă de 120 mp, situat în C. . ., în contract menționându-se că acest teren se va folosi în indiviziune cu restul terenului ce le-a rămas vânzătorilor în proprietate, în condițiile în care întregul teren are suprafața de 380 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.132/17.04.1964, B. V. și B. S. au cumpărat de la vânzătorul S. C. o suprafață de teren de 154,48 mp, situată în C. ., jud. D., în contract specificându-se, în mod expres, că actul se încheie în vederea întregirii proprietății cumpărătorilor, al căror domiciliu este menționat a fi situat în C., ., jud. D..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/11.10.1995, B. V. (despre care se menționează că e văduv) și P. E. au vândut numitei D. Ș., căsătorită cu D. C., imobilul situat în C., . A, jud. D., compus din teren loc de casă în suprafață de 274 mp, o casă de cărămidă și o magazie de scândură. În contract se menționează că acest imobil a fost dobândit de cei doi vânzători de la soția, respectiv, mama lor, B. S., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 973/1976 și în baza actelor de vânzare –cumpărare nr. 132/1964 și 982/1957.

Totodată, Tribunalul a constatat că, ulterior, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15/04.01.2001 la BNP F. T., aceeași ultimi dobânditori, D. C. și D. Ș., revând înstrăinătorilor inițiali, B. V. și P. E., același imobil situat în C., . A, jud. D..

În ceea ce-l privește pe pârât, situația dreptului de proprietate al acestuia este următoarea: Ș. C. E. i-a vândut lui T. M. V. restul terenului său de 242 mp prin contractul autentic nr. 8817/23.03.1994, care, la rândul său, le-a vândut numiților D. C. și D. Ș. imobilul compus din casă și teren prin contractul autentic nr._/06.07.1995; ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1028/30.05. 2001 la BNP F. T., aceștia din urmă le-au vândut imobilul numiților P. I. și P. D., al căror moștenitor legal este apelantul-pârât.

Tribunalul a mai constatat că, prin sentința civilă nr._/02.07.2007 a Judecătoriei C., pronunțată în dos. nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus ieșirea din indiviziune (proces purtat între B. V. și P. E., în calitate de reclamanți și P. I. și P. D., în calitate de pârâți), procedându-se la lotizarea fizică a terenurilor și stabilirea unor drepturi de proprietate exclusivă asupra acestor loturi, reclamanților B. V. și P. E. fiindu-le atribuit lotul 1 compus din suprafața totală de 121 mp, iar pârâților P. I. și P. D. fiindu-le atribuit lotul 2 compus din suprafața totală de 241 mp.

În speță, în concret, apelanta-reclamantă a invocat faptul că, în urma acestei partajări lotul său fizic ce i-a fost atribuit prin respectiva hotărâre judecătorească nu are ieșire la calea publică, situație în care, s-a impus instituirea unei servituți de trecere în favoarea sa.

Este cert că, în conformitate cu dispozițiile art. 618 alin. 1 NCC, potrivit cărora: " Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea ", astfel că asupra soluției șocante a instanței de fond, de obligare a pârâtului P. D. P. să permită trecerea reclamantei P. E. pe terenul a doi proprietari vecini, și anume moștenitorul lui B. V. și Stăncălie Titel, ce nici măcar nu au fost părți în proces, instanța de apel nu o poate aprecia decât ca fiind o halucinație juridică ce frizează absurdul și care nu face altceva decât să eșueze în ridicol actul de justiție.

Așadar, incontestabil, noua reglementare a Codului Civil, menționată, este pe deplin aplicabilă situației de fapt și de drept dedusă judecății, dat fiind că, în speță, lipsa accesului reclamantei provine din partaj, iar autorii pârâtului sunt cei care au dobândit partea de teren pe care anterior se făcea trecerea.

În atare situație, atât timp cât au fost îndeplinite întocmai condițiile prevăzute de art. 617 NCC, reclamanta, în calitatea sa de proprietară a fondului lipsit de acces la calea publică, este pe deplin îndreptățită să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pârât, pentru exploatarea fondului propriu, astfel că, singura modalitate de trecere, care să fie făcută în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică (o alta practic nici nu există dat fiind că restul terenului pârâtului este ocupat de construcții), nu poate fi alta decât cea propusă în planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert-ing. G. M., cale de acces confirmată și de instanța de apel în urma cercetării la fața locului întreprinsă în cauză.

În consecință, Tribunalul, în baza art. 296 VCPC, a respins apelul pârâtului, ca nefondat și a admis apelul declarat de reclamantă, ca fondat și, în consecință, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul admiterii acțiunii dispunând constituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamantei, pe terenul proprietatea pârâtului, situat în C., ., având suprafața de 21 mp, determinată de conturul punctelor 19-9-10-11-12-19, pe planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G. M., ce face parte integrantă din decizie.

În baza art. 274 alin. 1 VCPC, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1816 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul moștenitor P. D. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile sunt următoarele:

Se susține faptul că, instanța de apel nu a intrat în cercetarea judicioasă a fondului, nu a analizat deloc motivele de apel invocate de apelant, nepronunțându-se în considerentele deciziei asupra solicitării privind refacerea expertizei tehnice sau încuviințarea unei noi expertize, astfel făcând o greșită aplicare a legii în materie.

Astfel, într-o prima critică se face referire la motivarea greșită a instanței de apel, având în vedere prev. art.618 alin. 1 NCC precum și sentința nr._/02.07.2007 în privința admiterii apelului reclamantei, respectiv susținerea instanței că exercitarea dreptului de trecere al reclamantei este admisibilă pentru că lipsa accesului acesteia la calea publică ar fi urmare a unui partaj - apreciind astfel ca nefiind întemeiată această teză.

Se arată că, sentința civilă de mai sus a rămas definitivă ca urmare a soluției pronunțată în recurs de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin decizia nr. 1473/23.12.2010 din ale cărei considerente ( paragrafele 3 și 4, fila 7) rezultă fără echivoc că instanța de recurs a statuat că în cauză .... fiecare dintre părți are un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului .... și nu un drept exclusiv asupra unei cote părți ideale abstracte, rezultând astfel cum instanța de recurs a motivat, că obiectul de esență al cauzei respective a fost acela de delimitare în fapt a liniei de hotar dintre cele două proprietăți neindivize, conform actelor de proprietate, având caracterul de substanță al unei veritabile acțiuni în grănițuire și nicidecum de partaj sau de ieșire din indiviziune dintre părți.

Astfel, se apreciază ca nefiind incidente prev. art.618 alin. 1 NCC, ci prev. art.617 alin.2 și 618 alin. 2 NCC. În acest sens se susține că, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu părinții recurentului nu s-a specificat nimic cu privire la existența vreunei obligații a cumpărătorilor de a permite trecerea, atât a vânzătoarei D. cât și a altor persoane prin curtea imobilului(contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1028/30.05.2001).

Se arată în continuare, că expertiza a relevat faptul că există cale de acces alternativă a reclamantei la calea publică, apreciind recurentul a fi aplicabile prev. art.617 alin.2 teza a II-a NCC.

Mai susține că stabilirea unei căi de trecere, în condițiile în care, datorită configurației curții și a construcțiilor proprietatea recurentului, a utilităților existente, a liniei de hotar stabilită în urma unei hotărâri irevocabile, construită cu toate aprobările legale, dar și a faptului că, fiind cetățean american și nelocuind în imobil, neputându-i asigura o pază juridică eficientă și permanentă – acest fapt ar constitui o încălcare a prev. art.617, pct.2 teza I, producându-i chiar prejudicii patrimoniale.

De asemenea, mai susține că prin realizarea acestei servituți de trecere ar trebui separată proprietatea acestuia de calea de acces necesitând construcția unui gard despărțitor pentru a-i fi protejată proprietatea. În acest sens invocă art.1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind aprecierea intereselor părților la constituirea servituții de trecere; Îngrădirea dreptului de proprietate ce trebuie să fie proporțională cu interesul proteguit.

O altă critică se referă la mențiunea eronată din considerentele deciziei cu privire la faptul că ar exista un teren al moștenitorilor lui B. V. ( acesta neavând alți copii), preluându-se astfel eroarea existentă în raportul de expertiză a cărei refacere a solicitat-o prin motivele de apel, sau efectuarea unei noi expertize.

În final se susține faptul că, în decizia pronunțată de instanța de apel nu s-a menționat nici aspectul privind pretenția recurentului la despăgubiri pentru lipsa de folosință și prejudiciul folosit în cazul în care trecerea s-ar face pe proprietatea acestuia.

Față de cele arătate, se apreciază că în cauză există motive de casare și modificare a deciziei în tot sau în parte.

Solicită, în temeiul art.304 pct.7 și 9 și art. 312 pct.3 VCPC admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel ( aceasta soluționând procesul fără a intra în cercetarea temeinică a fondului), hotărârea necuprinzând motivele pe care se sprijină privitor la respingerea apelului recurentului, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în acest sens apreciindu-se a fi incidente prev. art.617 alin.1 și art.618 alin. 1 NCC coroborate cu prev. art.59 din Lg. 71/2001, instanța de apel apreciind eronat, pe de o parte că lipsa accesului reclamantei la calea publică ar proveni din partaj, neluând în considerare prev. art. 617 alin.2 NCC, dar nici prev. art.618 alin.2 NCC în lumina cărora se stipulează situația „ când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului ce are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii” – aspect apreciat ca fiind incident în această speță.

Într-o teză subsidiară, solicită admiterea recursului, casarea deciziei apelate cât și a sentinței fondului și reținând cauza spre rejudecare în fond respingerea apelului reclamantei, iar pe fond a acțiunii acesteia în principal, iar în subsidiar modificarea în parte a deciziei apelate și a sentinței fondului dispunând: servitutea de trecere în condițiile stabilirii punctuale a modalității concrete în care această servitute s-ar face pe proprietatea acestuia, respectiv obligarea reclamantei de a efectua pe cheltuiala sa delimitarea prin gard a căii de acces de restul proprietății recurentului, de a crea o ușă de acces de la calea publică spre calea de acces prin curte până spre imobilul acesteia, cu plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință ( redevență) cât și despăgubiri reprezentând suma de bani plătită de părinții acestuia pentru obținerea autorizațiilor de construire, de urbanism, a proiectului și a materialelor și a manoperei necesitate de edificarea porțiunii de gard ce desparte imobilul proprietatea recurentului de cel al reclamantei.

În acest sens, susține că toate aceste aspecte au fost solicitate la cele două instanțe, dar acestea nu s-au pronunțat asupra niciunuia dintre ele.

Solicită cheltuieli de judecată.

În drept invocă dispoz. art.304 pct.7,p, art. 312 VCPC, art.617 alin.2, art. 618 alin.2 NCC.

La data de 19.01.2016 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului recurentului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, cu mențiunea că în cauză nu există niciunul dintre motivele de casare sau de modificare invocate de recurentul-pârât.

La data de 16.02.2016 recurentul pârâtul moștenitor P. D. P. a depus răspuns la întâmpinarea intimatei reclamantă P. E..

Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică greșita aplicare a dispozițiilor art.618 al.1 Cod Civil ,acesta este neîntemeiat.În mod corect Tribunalul a reținut că acest text de lege își găsește aplicabilitate în cauză având în vedere că prin sentința civilă_/2.07.2007 a Judecătoriei C. ,al cărei dispozitiv s-a executat ,s-a constatat că părțile sunt în indiviziune pentru suprafețele de 120 mp și 242 mp dobândite prin contractele de vânzare cumpărare 982/440/27.07.1957 și 1028/30.05.2001 ,s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-au atribuit cele două loturi .

De asemenea Curtea constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă și a dispozițiilor art.617 al.2 Cod Civil.Astfel Tribunalul a stabilit servitutea de trecere având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză coroborat cu dispozițiile Codului civil referitoare la minima stânjenire a exercitării dreptului de proprietate.

Potrivit art.292 al.1 teza II cod procedură civilă,instanța de apel încuviințează și administrează probele a căror necesitate rezultă din dezbateri iar conform art.295 al.2 cod procedură civilă aceasta va putea încuviința refacerea sau completarea probelor noi propuse în condițiile art 292 ,dacă le consideră ca fiind necesare pentru soluționarea cauzei.

În cauză ,în fața instanței de fond a fost administrată proba cu expertiză tehnică iar ulterior au fost încuviințate obiecțiuni ,răspunsul expertului fiind atașat la dosar.

Ulterior prin apelul formulat ,pârâtul a solicitat refacerea raportului de expertiză.

Aprecierea asupra necesității refacerii probei cu expertiza deja efectuată în primul ciclu procesual ,este atributul exclusiv al instanței de apel ,neputându-se susține că prin respingerea acesteia ,s-a făcut o greșită aplicare a legii în materie ,așa cum se suține prin motivele de recurs.

Criticile referitoare la necuprinderea în hotărârea atacată a motivelor pe care se sprijină în ceea ce privește respingerea apelului pârâtului,sunt de asemenea neîntemeiate.

Asfel ,excepția lipsei calității procesual active invocată în prima parte a apelului pârâtului a fost tranșată prin decizia 241/2.04.2015 a Curții de Apel C..

Celelalte aspecte invocate ,se referă la inconveniente care îl determină pe apelant să se opună la instituirea servituții de trecere pe proprietatea sa.Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel justifică instituirea acestei servituți pe traseul stabilit prin expertiză ,varianta care afectează terenul pârâtului ,ca urmare a aplicării dispozițiilor art.618 al.1 Noul Cod Civil ,aspect care conduce la respingerea motivelor invocate de către acesta.

Prin dispozitivul deciziei atacate a fost indicată suprafața pentru care a fost stabilită trecerea ,conform planului de situație din anexa 2 a raportului de expertiză ,astfel că și criticile referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra modalității concrete de efectuare a servituții sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se reproșează instanței de apel că decizia atacată nu face mențiuni referitoare despăgubirile pentru lipsa de folosință ,Curtea constată că o asemenea solicitare nu a fost formulată .

Celelalte critici formulate sunt susținute de argumente care repun în discuție situații de fapt și probatorii care fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală ,astfel cum acesta a fost configurat de art.304 pct.1-9 cod procedură civilă.

Față de toate aceste motive ,în baza art.312 cod procedură civilă recursul formulat urmează a fi respins ca neîntemeiat.

În baza art.274 cod procedură civilă ,recurentul va fi obligat la plata sumei de 960 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat cf.chitanței nr.4/11.01.2016 ,către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul formulat de pârâtul moștenitor P. D. P. împotriva deciziei civile nr. 1504/30.09.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E..

Obligă recurentul pârât moștenitor P. D. P. la plata sumei de 960 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă P. E..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2016

Președinte, L. M. L.	Judecător, N. D.	Judecător, Florența C. C.
	Grefier, A. P.

Red.Jud.M.L.L./24.02.2016

Tehn.I.C./Ex.2

Jud.Apel/D.F.S. și

S.L.M.

Jud.Fond/C. C.

← Pretenţii. Decizia nr. 326/2015. Curtea de Apel CRAIOVA		Legea 10/2001. Decizia nr. 5794/2012. Curtea de Apel CRAIOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță