Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 4897/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 4897/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 4897/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4897

Ședința publică de la 10 Aprilie 2012

Președinte: - Florența C. C.

Judecător: - L. M. L.

Judecător: - N. D.

Grefier: - A. P.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta D. A. C. împotriva deciziei civile nr. 97/A/MF din 06 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. D. D., autoritate tutelară fiind P. . T., având ca obiect „stabilire program vizitare minor”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă D. A. C., prin avocat M. D. și intimatul reclamant D. D. D., prin avocat P. S., cu delegație de substituire pentru avocat B. A., lipsind autoritatea tutelară P. . T..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat M. D., pentru recurenta pârâtă D. A. C., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că este în interesul superior al minorei ca aceasta să nu aibă legături cu tatăl ei, intimatul reclamant din prezenta cauză; în subsidiar, a solicitat ca întâlnirea minorei cu intimatul reclamant, tatăl acesteia, să aibă loc la domiciliul mamei și nu al intimatului reclamant, având în vedere comportamentul violent al acestuia; fără cheltuieli de judecată.

Avocat B. A., pentru intimatul reclamant D. D. D., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, la data de 15.02.2011, sub nr._, reclamantul D. D. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. A. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea unui program de vizitare al minorei D. A. D..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința de divorț nr. 121 pronunțată la data de 07.02.2011 de Judecătoria Dr. Tr. S., în dosarul nr._, s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei, către pârâtă, iar pârâta îi refuză dreptul de a vizita minora.

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Judecătoria Strehaia, prin sentința civilă nr.113 din 28 iunie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamantul D. D. D. împotriva paratei D. A. C.; a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora D. A. -D., născuta la data de 28.02.2007, în a doua și a patra săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 13,00, până duminica orele 16,00; o luna în vacanța de vară, respectiv luna iulie; o săptămâna în vacanța de iarnă, la domiciliul reclamantului din comuna Cujmir, . M. și în data de 01 martie a fiecărui an, în orașul Motru, județul Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul și pârâta au fost căsătoriți, căsătoria părților fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 121/07.02.2011, pronunțată de Judecătoria Dr Tr S. în dosarul nr._, iar din căsătoria pârtilor a rezultat un copil minor, D. A.- D., născută la data de 28.02.2007, care, prin aceeași sentință, a fost încredințat spre creștere și educare mamei.

În speță, reclamantul a solicitat să îi fie permis a păstra legătura cu minora, în sensul de a o vedea în a doua și a patra săptămână a lunii, de vineri orele 13, 00 și până duminica orele 16,00, pe data de 01 martie a fiecărui an între orele 13,00 -17,00 o lună în vacanța de vară, respectiv iulie și o săptămână în vacanța de iarnă la domiciliul său din . data de 01 martie a fiecărui an, în orașul Motru, județul Gorj.

Instanța a reținut din declarațiile martorilor că reclamantul este atașat de minoră și că o iubește, încercând să o viziteze și să îi facă diverse cadouri.

Întrucât în prezent minora are vârsta de 4 ani și poate înțelege necesitatea dezvoltării unei relații afective cu tatăl său, iar reclamantul are condiții optime (o casă în care locuiește cu bunicii săi) pentru a asigura minorei un spațiu locativ în ipoteza în care aceasta va rămâne, pe timpul nopții, la locuința tatălui, astfel cum a rezultat din conținutul anchetei sociale și din declarațiile martorilor, instanța a apreciat că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora poate fi și trebuie exercitat în afara domiciliului pârâtei pentru realizarea deplină a acestui drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. A. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond a înlăturat fără nici o explicație probele administrate de ea și nu a ținut cont de interogatoriul reclamantului, prin care acesta a recunoscut că are un comportament agresiv, totul culminând cu incidentul din 25.07.2010 când a tăiat-o cu un cuțit în zona gâtului încercând să-i ia viața. Că, în mod nejustificat instanța a luat în considerare declarația martorului B. V., în sensul că intimatul este atașat de minoră și că îi aduce cadouri, dar și faptul că acesta are domiciliul în Tr. S. și că dispune de toate condițiile, deși reclamantul a declarat că el domiciliază în comuna Cujmir, .>

Mai mult decât atât, instanța de fond nu a ținut cont la stabilirea programului de vizitare al minorei de vârsta acesteia de numai 4 ani și a încuviințat ca tatăl său să o ia pe minoră chiar și de ziua ei pe 1 martie în fiecare an în orașul Motru, lucru neconceput pentru o mamă ca să-i nu-i poată face ziua de naștere a minorei.

Prin decizia civilă nr. 97/A/MF din 06 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă D. A. C. împotriva sentinței civile nr.113/28.06.2011, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. D. D. și P. . T.

A fost schimbată parțial sentința în sensul că a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora în a doua și a patra săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă orele 10,00 până duminică orele 16,00, în prima săptămână a lunii iulie în vacanța de vară a elevilor, la domiciliul reclamantului în com. Cujmir, . și în data de 1 martie a fiecărui an în orașul Motru, jud. Gorj, între orele 13,00 - 17,00, minora urmând a fi luată de la domiciliul mamei și adusă înapoi la sfârșitul programului de întrevedere.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea introductivă, petentul D. D. D. a solicitat ca în contradictoriu cu fosta sa soție D. A. C., instanța să-i permită să aibă legături personale cu minora rezultată din căsătorie D. A. D., după un program în care minora să fie luată la domiciliul său și readusă în domiciliul pârâtului .

Deși pârâta prin întâmpinare și de altfel și în motivele de apel a solicitat respingerea acțiunii, în sensul ca minora să fie luată de reclamant din domiciliu datorită conduitei agresive a acestuia, instanța a apreciat că în mod temeinic și legal Judecătoria Strehaia a permis reclamantului să o ia pe minoră la domiciliul său .

Sub acest aspect este evident că între părți există și în prezent o situație tensionată, situație care evident o poate afecta pe minoră în ipoteza în care instanța dispune ca vizitele tatălui să aibă loc în prezența mamei minorului.

Pe de altă parte, exercițiul dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul nu trebuie stingherit de prezenta obligatorie a celuilat părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acel copil urmând să aibă loc în mod firesc fără nicio restrângere.

Numai așa minora poate dezvolta o relație afectivă cu tatăl său, relație care nu poate fi decât de natură a contribui la formarea personalității minorei.

Împrejurarea că reclamantul intimat D. D. D. a avut un comportament agresiv față de soția sa, culminând cu incidentul din 25.02.2011 când a tăiat-o cu un cuțit în zona gâtului nu duce automat la concluzia că aceeași conduită o are și față de minora rezultată din căsătorie, neproducându-se probe în acest sens.

Mai mult decât atât, deși din depoziția martorei F. E. a rezultat că minora i-a declarat că îi este frică de tatăl ei și nu vrea să meargă la acesta deoarece a tăiat-o pe pârâtă în zona gâtului, verificând depozițiile martorilor din dosarul de divorț, instanța a reținut că incidentul de mai sus nu s-a produs în prezența minorei, concluzia firească fiind că minora cunoaște acest incident din relatările persoanelor care o îngrijesc.

Or, în dezvoltarea dreptului copilului de a avea legături personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, în condițiile art. 14 din Legea nr.272/2004, este nepermis părintelui care are în îngrijire să cultive o influență negativă asupra acestuia la adresa celuilalt părinte.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat temeinică soluția instanței de fond de a permite reclamantului să o ia pe minoră la domiciliul său și nu să aibă legături personale cu aceasta în prezența mamei.

Însă față de vârsta de numai 4 ani a minorei – vârstă la care aceasta este aproape dependentă de părintele căruia îi este încredințat, s-a apreciat că perioada stabilită de instanța de fond de vineri orele 13,00 până duminică orele 16,00 este mult prea mare, urmând ca această perioadă să fie redusă, respectiv de sâmbătă orele 10.00 până duminică orele 16.00.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit instanța de fond a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora în domiciliul său, motivând că „deși reclamantul a avut un comportament agresiv față de soția sa, când a tăiat-o cu un cuțit în zona gâtului, acest comportament nu duce la concluzia că aceeași conduită o are și față de minoră, neproducându-se probe în acest sens.

A susținut recurenta că, pronunțându-se în acest sens, instanța de fond nu a ținut cont de declarația martorului propus de recurentă, F. E., probă concludentă care demonstra faptul că minorei îi este frică de tatăl său și că acesta are un comportament agresiv și în fața minorei, dorind să-și omoare soția.

Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii formulată de reclamant.

Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Ca un prim aspect, se retine că modul de apreciere de către instantele de fond a probelor administrate, inclusiv evaluarea declaratiilor martorilor propusi de părti si audiati în instantă nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute la art.304 pct.1-9 C.pr.civ.

În aceste conditii si fată de invocarea de către recurentă a disp.art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea apreciază că motivele invocate în recurs au vizat interpretarea si aplicarea gresită a dispozitiilor privind protejarea interesului superior al minorului, astfel cum se desprinde din ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Potrivit art. 43 alin 3 c.fam. părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Deși textul nu menționează expres, este aplicabilă regula instituită de art. 42 alin. 1 c.fam, în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia. Această regulă este reglementată cu valoare de principiu și prin art. 2 din legea 272/2004.

Apreciind asupra interesului minorului, instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor.

În toate cazurile, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie așa cum rezultă din art. 8 din CEDO și cum este definit prin practica instanței europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicția europeană consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art. 8 ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).

Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților ( cauza Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ian. 2000 și cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).

Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).

Curtea a constatat că trebuie păstrat justul echilibru între interesele concurente ale copilului și ale fiecărui părinte, fiind indiscutabil că interesul copiilor trebuie să aibă prioritate față de orice alt considerent, prezentând un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos; pe de alta parte, să mențină legăturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poată duce la o ruptură a unei părți a legăturii de familie.(Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 720 din 26 octombrie 2009, Hotărârea CEDO din 26 mai 2009 în Cauza Amanalachioai vs. România).

Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, Curtea apreciază că instanta de apel, în stabilirea dreptului reclamantului de a avea legături personale cu fiica sa minoră, a avut în vedere interesul superior al acesteia si tocmai în considerarea acestui interes, raportat si la vârsta minorei, a admis apelul reducând programul de vizită al minorei la domiciliul tatălui.

În mod corect, a apreciat instanta de apel că din probele administrate nu rezultă că reclamantul ar fi manifestat un comportament agresiv fată de fiica sa minoră, care să aducă atingere sau să pună în pericol interesul superior al minorei, în cazul în care aceasta ar fi lăsată la locuinta tatălui.

În ceea ce priveste sentimentul de temere pe care minora l-ar avea fată de tatăl său, temere care, asa cum a retinut instanta de apel, ar putea fi provocată si de influentele negative pe care celălalt părinte le-ar putea exercita asupra minorei, precum si de relatările privind incidentul în cadrul căruia reclamantul s-a manifestat violent fată de fosta sa sotie, Curtea apreciază că aceasta nu demonstrează punerea în pericol a interesului superior al minorei si nu este suficientă pentru a justifica prin ea însăsi limitarea dreptului reclamantului la stabilirea de legături personale, la locuinta sa.

Dimpotrivă, premisele înlăturării acestei temeri a minorei fată de tatăl său pot fi create numai prin asigurarea posibilitătii comunicării si dezvoltării unei relatii afective între minoră si tatăl într-un cadru adecvat.

Totodată, asa cum în mod judicios a retinut instanta de apel, exercițiul dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul nu trebuie stingherit de prezenta obligatorie a celuilat părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acel copil urmând să aibă loc în mod firesc fără nicio restrângere.

Pe de altă parte, este cert că, în prezent, între părinti există în continuare o situatie tensionată, astfel încât există riscul izbucnirii unor eventuale conflicte între aceștia, în cazul în care vizitarea minorei de către tatăl său s-ar realiza la domiciliul mamei si în prezenta acesteia. Or, tocmai astfel de situatii, în care minora să asiste la certurile si conflictele ce ar putea izbucni între părintii săi, sunt de evitat, iar prin prisma acestui fapt, chiar interesele superioare ale minorei impun ca păstrarea legăturilor personale între minoră si tatăl său se realizeze la locuinta tatălui în zilele si intervalele orare stabilite de instanta de apel.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că Tribunalul a făcut o corectă interpretare si aplicare corectă a dispozitiilor legale reglementând ocrotirea interesului superior al minorului, astfel încât recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art.312 C.pr.civ.

În baza art.274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 700 de lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitantei depuse la fila 17 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. A. C. împotriva deciziei civile nr. 97/A/MF din 06 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. D. D., autoritate tutelară fiind P. . T., având ca obiect „stabilire program vizitare minor”.

Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant D. D. D..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2012.

Președinte,

Florența C. C.

Judecător,

L. M. L.

Judecător,

N. D.

Grefier,

A. P.

Red. jud. F. C. C.

10.05.2012

Tehn. E.O.

2 ex.

J.f. Ș. V. N.

J.a. V. N.

A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 4897/2012. Curtea de Apel CRAIOVA