Strămutare. Sentința nr. 7/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 7/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 7/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:085._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 7

Ședința din Camera de Consiliu de la 25 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. L.

Grefier A. C.

x.x.x.

Pe rol soluționarea cererii formulată de petenții V. M. și V. C. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._/215/2014* aflat pe rolul Tribunalului D., în contradictoriu cu intimatul E. P. I..

La apelul nominal, făcut în Camera de Consiliu, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că intimata a depus întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr. 9347/28.02.2014, după care;

Instanța apreciind cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de strămutare de față, constată:

La data de 15.01.2016, petenții V. M. și V. C. au formulat cerere, prin care a solicitat, în baza art.140 alin.(2) C.pr.civ., strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/215/2014*, aflat pe rolul Tribunalului D., pentru motive de bănuială legitimă.

Intimatul E. P. I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Având în vedere motivele invocate de petenții V. M. și V. C. în prezenta cerere și dispozițiile art.140 alin.(2) C. pr. civ., Curtea urmează a admite cererea de strămutare și, în temeiul art. 145 alin. (1) și (2) C.pr. civ., va dispune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/215/2014* al Tribunalului D.-Secția I Civilă de la această instanță la Tribunalul M., va trimite procesul spre judecată la Tribunalul M., urmând ca actele procedurale îndeplinite în dosar înainte de strămutare, să fie păstrate.

Cum din dispozițiile speciale ale art.144 alin.(2) Cod pr. civilă rezultă că hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare, prezenta hotărâre nu va cuprinde considerentele pentru care s-a hotărât admiterea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenții V. M. și V. C., ambii domiciliați în Comuna Drăgotești, .. D. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._/215/2014* aflat pe rolul Tribunalului D., în contradictoriu cu intimatul E. P. I. domiciliat în C., . 1 ITA, nr. 64, . B, jud. D. și dispune strămutarea cauzei la Tribunalul M..

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Președinte,

M. L.

Grefier,

A. C.

Red.jud. M.L.

Tehnored. A.G./2ex.

Data:26.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 7/2016. Curtea de Apel CRAIOVA