Validare poprire. Sentința nr. 472/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 472/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-01-2012 în dosarul nr. 149/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 149/2012
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea C. DE A. DE S. D., împotriva sentinței civile nr.472/19.10.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare C. V. și intimata terț poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. D.-T. C., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 01 iunie 2011 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, cererea de validare a popririi înființată de B. T.-Terpovici în dosarul de executare nr.337/E/2009, formulată de petenta-creditoare C. V. in contradictoriu cu debitoarea C. de A. de S. D. și terțul poprit T. C., prin care s-a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata către creditoare a sumei de 31.080,19 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu plus cheltuieli de executare, stabilite în baza procesului-verbal nr.337/E/2009 din 07.04.2009.
În motivarea cererii, petenta a arătat că prin titlul executoriu, debitoarea C. de A. de S. D. îi datorează suma de 31.080,19 lei, inclusiv cheltuieli de executare, iar pentru acoperirea acestei sume s-a emis somația de executare nr.337/E/2009 din 07.04.2010, după care s-a dispus înființarea popririi la terțul poprit T. C..
Întrucât s-a primit răspuns negativ din partea terțului poprit cu privire la înființarea popririi, petenta a solicitat validarea popririi și amendarea terțului poprit .
Judecătoria C., prin sentința civilă nr._ din 08.07.2011 a admis cererea petentei C. V. în contradictoriu cu intimata debitoare CAS D. și terțul poprit T. C..
S-a dispus validarea popririi pe contul debitoarei CAS D. din mâinile terțului poprit T. C., în sensul virării sumei de 31 080,19 lei, reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 %, începând cu data de 23.04.2005 și pană la data 04.12.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății, la care a fost obligată debitoarea prin decizia civilă nr. 2559/04.12.2008 a Curții de Apel C., precum, și cu titlu de cheltuieli de executare, din contul debitorului, prin intermediul terțului poprit, în favoarea creditoarei.
S-a luat act că nu se solicită cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut ca urmare a cererii formulate de creditoarea C. V., adresată B. T.-N. și Terpovici la data de 25.03.2009, s-a început executarea silită a debitoarei C. de A. de S. D., formându-se dosarul de executare nr. 337/E/2009.
Titlul ce se execută constă în decizia civilă nr.2559 /04.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ /63/2008, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus ca debitoarea C. de A. de S. D. să plătească creditoarei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment începând cu data de 23.04.2005 și până la data pronunțării deciziei, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că executarea silită a fost declanșată la data de 25.03.2009 prin cererea formulată de creditoare în urma căreia a fost format dosarul de executare nr. 337/2009/ al B.E.J.T.-Terpovici.
Față de susținerile terțului poprit exprimate prin adresa nr. nr.6508/2010, analizând cuprinsul titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr.2559/04.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ /63/2008, rămasă definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, instanța a reținut că debitoarea a fost obligată la plata unor obligații pecuniare, izvorul acestora neputând influența executarea acestor obligații, care au fost analizate de către instanța de fond.
Cum prin neexecutarea obligației de plată a debitului, recunoscut de debitoare, chiar în momentul în care a devenit exigibilă, creditoarei i s-a creat un prejudiciu, astfel că este îndreptățită la recuperarea creanței.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului petentei ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție.
Totodată, instanța a reținut că nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
În plus, instanța a reținut că nu există nici un argument în ceea ce privește neexecutarea acestei obligații în perioada 04.12.2008 (data pronunțării hotărârii de constituie titlu executoriu) și 17 iunie 2009 (data publicării ordonanței).
Împotriva sentinței au declat recurs, calificat ca apel, C.A.S. D. și D.G. F. P. D. în numele și pentru Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică a Mun. C..
Apelanta CAS D. a arătat în esență, că potrivit prevederilor OUG nr. 71/2009 în cursul termenelor prevăzute în acest act normativ, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. În mod greșit instanța a admis cererea de validare a popririi întrucât OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, este în concordanță cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
În continuare, apelanta a arătat că referitor la situația de excepție la care face referire cauza Brumărescu contra României, menționată în motivarea hotărârii de fond, cu privire la condițiile în care poate opera o astfel de măsură fără a se încălca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță, sunt îndeplinite cele trei condiții, respectiv: amânarea este prevăzută de lege, fiind reglementată de O.U.G. nr.71/2009, act normativ declarat constituțional de către Curtea Constituțională a României; privarea urmărește un interes legitim – posibilitatea plății drepturilor bănești într-un termen rezonabil fără a afecta bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fără a limita accesul asiguraților la servicii medicale și medicamente din cauza diminuării fondurilor cu această destinație; cerința proporționalității măsurii este îndeplinită prin faptul că norma legală reglementează raportat la interesul public eșalonarea și nu exonerarea de la plată; în plus, pentru a înlătura situația în care persoana în cauză ar putea suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei), O.U.G. nr.71/2009 menționează și actualizarea debitului cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de S..
Apelanta a arătat, de asemenea, că instanța de fond nu a ținut cont nici de deciziile Curții Constituționale a României nr.188/02.03.2010 și nr.190/02.03.2010, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor O.U.G. nr.71/2009 și nu a făcut nici un fel de referire la acestea, ceea ce a condus la soluționarea greșită a cauzei.
Apelanta T. C. prin DGFP D. a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii și desființării popririi.
S-a arătat că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a validat poprirea câtă vreme executarea titlului executoriu reprezentând plata unor diferențe de drepturi salariale a fost eșalonată pe 3 ani conform art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.71/2009. Dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este adevărat că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva sa dar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat la anumite intervale de timp.
Tribunalul D., prin decizia civilă nr. 472 din 19 octombrie 2011, a respins apelurile formulate de apelanta debitoare CAS D. și apelanta terță poprită DGFP D. împotriva sentinței nr._/08.07.2011 pronunțată de Judecătoria C.,
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut corect că legea internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului și a aplicat cu prioritate dispozițiile art. 6, raportat la jurisprudența constată a Curții, instanța analizând și condițiile în care o privare ar putea fi în acord cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Este adevărat, așa cum au susținut și apelantele, că au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate purtând asupra O.U.G. nr. 71/2009, iar Curtea Constituțională a statuat că textul este constituțional, de exemplu prin decizia nr. 1188/02.03.2010 publicată în M.Of. nr. 237 din 14 aprilie 2010.
Este adevărat și că prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a stabilit un cadru derogator de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii, însă dispozițiile acesteia contravin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor proprii, întrucât îngrădesc executarea hotărârilor definitive care constată creanțe ale persoanelor fizice sau juridice împotriva statului și instituțiilor sale. Acestea tind să rupă justul echilibru care trebuie să existe între interesul general apărat și interesele individuale cu care vine în conflict, în detrimentul intereselor individuale.
Conform art. 20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere a dreptului creditorului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât statul are obligația pozitivă de a se plia hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale, întrucât statul nu poate să refuze, să omită, sau să întârzie în mod nerezonabil executarea unei asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.
Apelantele au invocat obligativitatea respectării dispozițiilor O.U.G. 71/2009, ori o asemenea critică este neîntemeiată față de incidența și aplicabilitatea în speță, cu prioritate, a dispozițiilor art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul a constatat că prima instanță în mod legal a verificat compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art. 6 din Convenție, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicare directă în dreptul intern, judecătorul național trebuind să dea eficiență acesteia.
Așadar, în lumina jurisprudenței contenciosului european al drepturilor omului, lipsa fondurilor în bugetul de stat nu reprezintă un motiv justificat pentru o întârziere nerezonabilă (Hotărârea Bourdov contra Rusiei nr._/00). Cu toate acestea, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, cu condiția ca întârzierea să nu aibă drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Immobiliare Saffi contra Italiei GC_/1993).
În condițiile în care art. 44 alin.1 din Constituție garantează creanțele asupra statului și a lipsei dovedirii din partea instituției debitoare a demersurilor pe care a încercat să le întreprindă pentru a îndeplini obligația de plată, susținerile recurentei privind întârzierea justificată în executarea hotărârii judecătorești, sunt neîntemeiate.
Împotriva deciziei a declarat recurs C. de A. de S. D. solicitând modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond respingerea cererii de validare poprire.
În motivarea recursului recurenta a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv în mod nejustificat a înlăturat prevederile OUG nr.71/2009.
A susținut că OUG nr. 71/2009 este în concordanță cu pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte. Au fost invocate prevederile art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu care dreptul la respectarea bunurilor nu împiedică statele de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
S-a precizat că adoptarea OUG 71/2009 constituie o dovadă certă a intenției statului de a pune în executare hotărârile judecătorești într-un termen rezonabil și strict delimitat. Eșalonarea executării hotărârilor judecătorești a fost determinată de necesitatea asigurării stabilității economice a țării. Totodată, notorietatea crizei economice mondiale și, implicit, naționale oferă o justificare valabilă întârzierii în executarea hotărârilor judecătorești, justificare subliniată în partea introductivă a OUG nr.71/2009. În concluzie s-a apreciat că nu se poate vorbi despre un refuz al executării și nici de o întârziere nejustificată în executarea hotărârii judecătorești.
Referindu-se la cauza Brumărescu împotriva României în care se menționează condițiile în care operează o astfel de măsură fără a se încălca prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție s-a apreciat că în speță sunt îndeplinite cele 3 condiții respectiv amânarea executării este prevăzută de lege, privarea urmărește un interes legitim iar cerința proporționalității măsurii este îndeplinită prin faptul că norma legală reglementează eșalonarea și nu exonerarea de la plată și, totodată, prevede actualizarea debitului cu indicele de inflație.
Cu privire la aceste motive de recurs nu s-a depus întâmpinare.
Recursul este fondat.
Criticile formulate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În soluționarea cauzei Curtea apreciază că dispozițiile OUG nr. 71/2009 sunt aplicabile, aceste dispoziții legale nefiind în conflict cu prevederile Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
Pentru a conchide astfel instanța are în vedere contextul economic național și internațional, de notorietate, în care a fost adoptată OUG nr. 71/2009.
În anul 2008 s-a declanșat criza economică în SUA. Începând cu 2009 efectele acesteia s-au făcut simțite și în Europa, inclusiv în România. Principalul efect al crizei economice, care prezintă interes în cauză, este cel al diminuării veniturilor bugetare.
Guvernul a fost în situația de a adopta măsuri aspre pentru a menține echilibrul bugetar (cum ar fi acordarea a 10 zile de concediu fără plată salariaților din sistemul bugetar în lunile noiembrie-decembrie 2009, creșterea TVA, reducerea cu 25% a salariilor din sistemul bugetar începând cu 1 iulie 2010 etc).
Necesitatea menținerii echilibrului bugetar a constituit un aspect de interes general ce a impus luarea unor măsuri ce pot fi calificate ca ingerințe în drepturile recunoscute prin Convenție (dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor).
OUG nr. 71/2009 este o astfel de măsură, cu efecte în planul celor două drepturi protejate de convenție. Contextul economic în care această măsură a fost adoptată, finalitatea urmărită, în condițiile în care este, de asemenea, de notorietate că împotriva statului existau pronunțate un număr relativ mare de hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani (reținându-se aplicarea necorespunzătoare a unor prevederi referitoare la salarizarea unor categorii de salariați din sistemul bugetar) impune calificarea acestei măsuri ca fiind justificată, din considerente de interes general (menținerea echilibrului bugetar).
Totodată, faptul că prin actul normativ menționat amânarea executării obligației a fost dispusă pentru termene precise (fiind înlăturată, astfel, incertitudinea sub aspectul momentului realizării creanței), îndreptățește Curtea să considere că prin adoptarea OUG nr. 71/2009 nu a fost afectată substanța dreptului reglementat prin art.6 alin.1 din Convenție pentru persoanele care intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență.
Cât privește proporționalitatea măsurii, analizată în raport de speța concretă dedusă judecății, Curtea apreciază că aceasta a fost respectată în cauză. Pentru a concluziona în acest sens instanța are în vedere mai multe aspecte:
- faptul că prin titlul executoriu nu s-a reținut lipsirea în totalitate a creditorului de salariu pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată (ci doar unele diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, diferențe rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale cu impact în ce privește drepturile salariale ale creditorului în calitatea sa de angajat în sistemul bugetar);
- obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată;
- față de amploarea crizei economice perioada pentru care a fost eșalonată plata este una rezonabilă;
- pentru a preîntâmpina prejudiciul ce ar putea fi produs creditorului prin amânarea și eșalonarea executării obligației de plată, s-a prevăzut actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față. Spre exemplu: în niciunul dintre cazurile menționate ingerința nu îmbrăca forma unui act normativ.
Faptul prelungirii în anul 2010 (prin O.U.G. nr. 45/2010) a primei eșalonări cu caracter general (efectuată prin O.U.G. nr. 71/2009) a unor diferențe salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, datorate de către angajatori din sistemul bugetar, nu poate conduce la o altă concluzie în cauză față de faptul că abia la acea dată (în 2010) efectele crizei au fost resimțite acut în România, iar măsurile dure de reducere a cheltuielilor bugetare au fost gândite și aplicate începând cu anul menționat.
Se constată că, și sub acest aspect sentința pronunțată de instanța de apel urmează a fi reformată, așa încât în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură .civilă, recursul declarat de pârâtă va fi admis, și se va modifica în tot decizia civilă, vor fi admise apelurile, se va schimba sentința în sensul respingerii cererii de validare a popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea C. DE A. DE S. D., împotriva sentinței civile nr.472/19.10.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare C. V. și intimata terț poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. D.-T. C., având ca obiect validare poprire .
Modifică în tot decizia . Admite apelurile.
Schimbă sentința în sensul că respinge cererea de validare a popririi.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2012.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
red. jud. M.L.
2 ex/IE/17.01.2012
J. fond: R. S.
J. apel: R.S. G.
I.G.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 84/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 2107/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
