Pretenţii. Decizia nr. 2107/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2107/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 2107/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2107/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă S.C C. DISTRIBUȚIE S.A, împotriva deciziei civile nr.527 din data de 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți O. M. și O. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți O. M. și O. D. reprezentați de procurator O. A. D., lipsind recurenta pârâtă S.C C. DISTRIBUȚIE S.A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: recursul a fost declarat și motivat în termen legal, timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2346 lei noi și timbru judiciar în valoare de 5 lei noi, iar la dosarul cauzei prin serviciul arhivă la data de 05.03.2013, a fost depusă cerere de amânare din partea recurentei pârâte S.C C. DISTRIBUȚIE S.A, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării.
Procurator O. A. D. pentru intimații reclamanți O. M. și O. D., solicită respingerea cererii de amânare formulată de recurenta pârâtă și face dovada comunicării întâmpinării în termen legal.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă S.C C. DISTRIBUȚIE S.A, ca netemeinic justificată, nefiind nici o dovadă că aceasta are un singur consilier juridic, precum în raport de data înregistrării recursului-03.01.2013 și a primirii ciației-28.01.2013, avea timp suficient pentru pregătirea apărării și pentru faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 C.pr.civ.
Procurator O. A. D. pentru intimații reclamanți O. M. și O. D., solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr._ din 10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg J. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanții O. M. și O. D. împotriva pârâtei S.C C. DISTRIBUȚIE S.A - CENTRUL ZONAL TG –J. .
A fost obligată pârâta la plata sumei de 154.134 lei către reclamanți, reprezentând lipsa de folosință pe perioada 09.02.2007 – 09.02.2010 .
A fost obligată pârâta la plata sumei de 5300,8 lei către reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii unui teren de 1183 mp din tarlaua 61, parcelele 88, 87, 86, 85, 84, 83 și 82, situat în Tg-J., .. conform titlului de proprietate_/2004, contract de vânzare cumpărare 1720/2002, contract de vânzare cumpărare 4447/2001, contract de vânzare cumpărare 1616/2001, contract de vânzare cumpărare_/2000, contract de vânzare cumpărare 4408/2001 și contract de vânzare cumpărare 1606/2002. Vânzătorii din contractele de vânzare cumpărare au fost proprietari în baza titlurilor de proprietate sau proceselor verbale de punere în posesie eliberate în baza Legii 18/1991.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat nulitatea absolută parțială a mai multor titluri de proprietate printre care și al reclamanților motivat de faptul că acele terenuri ar fi trebuit să aparțină domeniului public potrivit art. 3 pct. 51-54 din Legea 13/2007, art. 41 alin.4, HG 627/2000 și HG 1342/2001, atașând înregistrările din contabilitatea firmei. Instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale și suspendarea judecării acțiunii în baza art. 244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă până la soluționarea irevocabilă a cererii reconvenționale. Astfel, prin sentința civilă 4357/2011 rămasă irevocabilă prin decizia 2391/2011, s-a respins irevocabil acțiunea în nulitatea titlului de proprietate al reclamanților.
Terenul pe care se află instalațiile electrice a fost identificat prin raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni efectuate de expert tehnic C. S., teren în suprafață de 386,65 mp ce nu pot fi folosite de către reclamanți ca urmare a existenței instalațiilor electrice.
S-a reținut că reclamanților li s-au eliberat certificate de urbanism nr.847/25.05.2009 și 848/25.05.2009 în cuprinsul cărora este înscris faptul că deși folosința actuală a terenului deținut de aceștia este teren arabil, destinația terenului conform PUD o reprezintă zonă de locuințe. Reclamanții au încercat negocierea unei despăgubiri cu pârâta prin adresa înregistrată sub nr._/11.01.2010 însă pârâta răspunde în data de 29.01.2010 că rețeaua electrică este pusă în funcțiune din 1964 iar potrivit art.41alin.4 din Legea 13/2007 terenurile unde se află rețelele sunt și rămân în proprietatea publică a statului iar pentru modificarea instalațiilor electrice, respectiv, mutarea, cheltuielile sunt suportate de cel ce le solicită, respectiv, reclamant.
Ca urmare a acestui răspuns, reclamanții s-au adresat primarului Municipiului Tg-J. și prin adresa 5938/09.02.2010 solicită schimbul terenului cu un alt teren, răspunzându-i-se în data de 26.02.2010 că s-a constatat că terenul oferit la schimb este grevat de sarcini în sensul că este ocupat de un stâlp electric de înaltă tensiune și tranzitat de cablurile electrice, fiind refuzat acest schimb. La dosar există de altfel și o schiță topografică efectuată de expert tehnic C. D. în care sunt evidențiate aceste sarcini (fila 51).
Între timp, litigiul se derulează și în fața instanței de judecată iar la termenul de judecată din 29.11.2011 reclamații și-au precizat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată ținând cont și de adresa primăriei Tg-J. raportat la prețului de închiriere folosite în zonă de către această instituție (filele 92-99). Până la efectuarea expertizei tehnice din prezenta cauză, reclamanții solicită pârâtei prin adresa cu nr._/26.10.2011 să precizeze dacă au posibilitatea să construiască o casă de locuit și o pensiune turistică pe terenul dețin de aceștia. Pârâta a răspuns acestei petiții în data de 25.11.2011 arătând că orice construcție trebuie să respecte ordinul ANRE 49/2007 care precizează că pentru liniile electrice aeriene (LEA) în plan vertical se interzice amplasarea clădirilor locuite sub LEA 20 kv, în plan orizontal distanța minimă de siguranță între conductorul extrem al LEA 20 kv la deviație maximă și cea mai apropiată parte a clădirii este de 3 m iar în plan orizontal distanța minimă de siguranță între conductorul extrem al LEA 110 kv la deviație maximă și cea mai apropiată parte a clădirii este de 4 m.
Pentru că în data de 15.01.2012 reclamanților li se eliberează certificatul de urbanism nr.15 iar pentru emiterea autorizației de construire sunt necesare avize de la pârâtă, în data de 16.01.2012, reclamanții au formulat o cerere de aviz de amplasament înregistrată cu nr._ depunând documentație de construire însă în data de 31.01.2012, pârâta emite un aviz de amplasament nefavorabil întrucât amplasamentul afectează, conform normelor și normativelor în vigoare, instalațiile existente ale pârâtei și nu se poate emite un aviz favorabil. Pârâta îi comunică trei variante tehnice: fie modifică poziția amplasamentului astfel încât să respecte distanțele legale, fie modifică poziția obiectivului față de amplasamentul propus pe cheltuiala reclamanților, fie menține amplasamentul dar deviază instalațiile electrice pe cheltuiala acestora. Li se mai face o ofertă de elaborare a unui studiu de soluție pentru eliberarea amplasamentului contracost, tariful fiind de 5045,95 lei.
Așa cum s-a arătat anterior, prin sentința civilă 4357/2011 rămasă irevocabilă prin decizia 2391/2011, s-a respins irevocabil acțiunea în nulitatea titlului de proprietate al reclamanților.
A reținut instanța de recurs faptul că reclamanților le-a fost eliberat titlul de proprietate nr._/2004 în urma parcurgerii procedurii legii nr. 18/1991, pârâta necontestând îndreptățirea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate, nemulțumirea constând în aceea că parțial pe terenul reconstituit se află amplasate instalații electrice – linii electrice și stâlpi de susținere ale acestora, suprafețe considerate din această cauză proprietate publică a statului.
Pârâta din cauza de față a susținut că limitele dreptului de proprietate privată au fost stabilite prin legi succesive ce au reglementat regimul juridic al rețelelor electrice și terenurilor de sub acestea, însă atât OUG nr. 63/1998, Legea nr. 318/2003 cât și legea nr. 13/2007 considerate limitele legale ale proprietății de către recurentă nu pot fi aplicabile în speța de față, deoarece sunt avute în vedere terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente, terenuri care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a actelor normative menționate, ori terenul intimaților se află în proprietatea acestora conform titlului obținut drept urmare a reconstituirii proprietății.
S-a mai arătat că art. 21 din legea nr. 13/2007 stipulează în sensul că dacă terenul necesar pentru înființarea capacității energetice este proprietatea privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să urmeze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică cu despăgubirea proprietarului și să obțină concesiunea terenului pe durata existenței capacității energetice.
De altfel, stâlpii rețelei electrice în cauza de față – linia electrică aeriană LEA 35 KV Bîrsești 1 Stația Debarcader - a fost dată în folosință în perioada anilor 1964, moment la care era în vigoare Decretul nr. 76/1950 când era necesar ca statul să dobândească în proprietate publică respectivul bun cu respectarea dispozițiilor legale de la aceea vreme.
A mai reținut că neexistând un act de expropriere pentru cauză de utilitate publică care să justifice proprietatea publică a statului, terenul în litigiu nu poate fi considerat ca aparținând domeniului public al statului.
Instanța a amintit părților opinia împărtășită și de către Curtea Constituțională prin Decizia I din 1995, în care s-a reținut faptul că este unanim recunoscut, în practică și doctrină, că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, considerentele hotărârilor amintite anterior au intrat în putere de lucru judecată având efect juridic față de toate părțile implicate în proces, nefiind întemeiată susținerea pârâtei cu privire la regimul juridic al terenului afectat de rețelele electrice, în sensul că aparțin domeniului public. Instanța apreciază că sarcina impusă reclamanților de către pârâtă în a suporta devierea sau alte modificări de amplasament este o sarcină excesivă, reclamanții fiind puși în situația în care deși sunt proprietarii bunului, nu beneficiază de prerogativele sale, întrucât nu pot dispune de el și nici nu au primit o dreaptă despăgubire. Instanța a avut în vedere faptul că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul reclamanților în urma parcurgerii procedurii speciale prevăzută de Legea 18/1991 privind fondul funciar și prin contracte de vânzare cumpărare, vânzării din acele contracte fiind proprietari tot în baza parcurgerii procedurii speciale prevăzută de Legea 18/1991.
Art.1 din Protocolul adițional nr1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cere în primul rând ca orice lipsire de proprietate să fie legală, principiu care implică norme de drept intern accesibile, precise și previzibile.
Curtea a arătat că imposibilitatea de a obține sume de bani ca urmare a încălcării continue a dreptului de proprietate constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, deci, o încălcare a dreptului de proprietate. Jurisprudența CEDO conform căreia dreptul recunoscut printr-un titlu de proprietate certificat ca fiind valabil printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă constituie un bun în sensul Convenției.
Acest titlu de proprietate a produs în patrimoniul reclamanților o creanță certă și nu un drept eventual. Faptul că reclamanții deși au purtat negocieri cu pârâta în vederea stabilirii unei despăgubiri sau folosirii terenului conform destinației stabilite prin PUD (destinație locuințe), aceste negocieri au fost fără finalitate astfel încât este rupt în continuare echilibru just dintre apărarea dreptului de proprietate și cerințele interesului general. În speță, reclamanții nu au un prejudiciu pur ipotetic, ci o creanță certă, putându-se invoca protecția dreptului asupra bunului său actual.
Curtea, în jurisprudența sa constantă a reținut că există o privare a dreptului de proprietate care, combinată cu lipsa totală de despăgubiri, este contrată art.1 din Protocolul adițional nr.1, nefolosința dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor sale în sensul Convenției i-a făcut să sufere o sarcină disproporționată și excesivă (Cauza J. împotriva României, Cauza Belasin împotriva României, Cauza Cohen împotriva României, cauza Porteanu împotriva României etc).
Prin acțiunea de față, reclamanții nu solicită decât o despăgubire echivalentă valorii terenurilor folosite de pârâtă pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de aceștia. S-a reținut că deși reclamanții au încercat o negociere încă din anul 2010 aceștia sunt la dispoziția exclusivă a unității deținătoare, astfel că pe toată această perioadă, pârâta nu a justificat în niciun fel abordarea acestui comportament față de reclamanți. Cum dreptul reclamanților nu este un drept iluzoriu, instanța nu poate să nu intervină în a sancționa această atitudine procesuală a pârâtei care nu poate fi considerată de bună-credință. S-a avut în vedere faptul că deși dosarul a fost înregistrat în data de 09.02.2010, a fost amânată judecata datorită acțiunilor pentru nulitate titlu formulate de pârâtă.
Instanța a reținut că pentru terenuri învecinate chiar Primăria Tg-J. încasează prețuri similare cu cele reținute în raportul și răspunsul la obiecțiuni la raportul de expertiză efectuate de expert tehnic C. S., suma solicitată pentru închirierea terenurilor fiind mai mare decât cea solicitată pentru vânzarea terenurilor (filele 92-99). Instanța a respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză ca nefiind întemeiate întrucât din întregul material probator coroborat cu atitudinea pârâtei față de solicitările reclamanților se reține că terenul afectat de sarcini nu poate fi folosit iar reclamanții suferă o sarcină exorbitantă în detrimentul dreptului lor de proprietate.
Față de cele arătate mai sus, în baza art.480 Cod civil, coroborat cu art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1073 și art.998-999 Cod civil, instanța de fond a admis acțiunea cu precizarea ulterioară, obligând pârâta la plata sumei de 154.134 lei către reclamanți, reprezentând lipsa de folosință pe perioada 09.02.2007 – 09.02.2010 .
Văzând și disp. art. 274 C.p.c, potrivit cărora cel ce cade în pretenții a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5300,8 lei către reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanțelor existente la dosar.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta ., criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate .
S-a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, neținând cont de probele administrate în cauză și legislația specifică.
Un prim motiv de apel a vizat împrejurarea că instanța a respins cererea apelantei de efectuare în cauză a unei expertize electrotehnice, probă care să stabilească ce suprafață de teren este afectată de rețeaua electrică .
În dezvoltarea acestui motiv de ale s-a susținut că expertul agricol și-a depășit atribuțiile, ajungând la o suprafață de peste 20 de ori mai mare decât cea reală ( 15 mp ocupați de stâlp), că deși au formulat obiecțiuni, acestea au fost respinse, astfel că în opinia apelantei un expert în specialitate electrotehnică era singurul în măsură să stabilească corect zona de siguranță a instalației electrice.
O a doua critică a vizat cuantumul prezenților, susținând apelanta că suma stabilită este rezultatul unui calcul eronat făcut de expert. S-a susținut că expertul s-a raportat la prețurile de pornire pentru licitațiile organizate de Primăria Tg-J. și că oricum expertul fiind de specialitatea agricolă, nu putea să evalueze un teren intravilan.
O altă critică a vizat împrejurarea că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 31 pct. 2 din Ordinul 4/2007, de asemenea nu s-a ținut seama de Legea 23/2012, art. 44 alin. 4, potrivit cărora terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului .
De asemenea, nu s-a ținut seama de dispozițiile Legii 219/1998 potrivit cărora rețelele de distribuție a energiei electrice sunt bunuri publice și de dispozițiile Legii 18/1991, potrivit cărora aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public.
S-a susținut de către apelantă că orice acte juridice încheiate cu nerespectarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate .
S-a mai arătat că apelanta are un drept de folosință gratuită asupra rețelelor de distribuție și a terenurilor ocupate de acestea în baza contractului de concesiune a serviciului de distribuție nr. 6/2005, încheiat cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Comerțului .
A susținut apelanta că are un drept legitim și gratuit de a folosi terenul ocupat de instalațiile electrice de distribuție a energiei electrice.
S-a solicitat în concluzie admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării unui probatoriu complet.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat .
Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr.527 de la 29.11.2012 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă . Tg-J., împotriva sentinței civile nr._/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar_, în contradictoriu cu intimații reclamanți O. M. și O. D..
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Gorj a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanții O. M. și D. au chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru suprafața de 500 mp, pentru ultimii trei ani, respectiv februarie 2007-februarie 2010, calculul uzufructului urmând să se facă în raport de chiria practicată pentru terenuri similare, terenul fiind ocupat de instalații electrice.
Dovada dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu este făcută de reclamanți cu titlul de proprietate nr._/23.06.2004, prin care li s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2290 mp situată în Tg-J., intravilanul localității, în T 61 . 62 .> Privitor la susținerile apelantei pârâte potrivit cărora terenul afectat de instalații electrice face parte din domeniul public al statului, iar titlul de proprietate este lovit de nulitate, acestea sunt nefondate, problema legalității titlului de proprietate fiind tranșată în mod irevocabil prin sentința civilă 4357/13.05.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar_ , în sensul că titlul este legal emis, sentința fiind menținută prin decizia nr. 2319/24.10.2011 a Tribunalului Gorj.
S-a reținut așadar că susținerile apelantei potrivit cărora ar avea un drept de folosință gratuit asupra ternului în litigiu sunt nefondate, reclamanții fiind proprietarii terenului, iar în raport de dispozițiile 12 coroborate cu disp. art. 14 din Legea 123 din 10 iulie 2012 - Legea energiei electrice și a gazelor naturale, titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe li se recunoaște: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desființării capacității energetice, obiect al autorizației; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; e) dreptul de acces la utilitățile publice, însă în situația în care instalațiile electrice afectează proprietate unor peroane fizice sau juridice dreptul de uz și servitute nu este unul gratuit ci, titularul licenței este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul și să-l repună în situația anterioară, în cel mai scurt timp posibil .
Potrivit HG 135/2011, cuantumul rentei se stabilește de comun acord între proprietarul terenului și titularul licenței de exploatare, în caz contrar, instanța fiind cea care stabilește acest cuantum al rentei .
Modul de calcul al rentei este reglementat de dispozițiile art. 3 alin. 3 din HG 135/2011, respectiv se are în vedere nivelul chiriei minime pe metru pătrat, stabilite pentru folosirea unui teren din aceeași categorie de către administrația publică locală în a cărei rază teritorială se află terenul și se calculează numai pentru suprafața de teren ce este efectiv ocupată pentru realizarea capacității electrice.
Privitor la specialitatea expertului ce trebuia numit în cauză, instanța de apel a apreciat că un expert agricol era competent să efectueze expertiza, în raport de obiectivele trasate de instanță, expertul având de rezolvat atât probleme de identificare a terenului, cât și obiectiv de calcul a lipsei de folosință.
A reținut tribunalul că în cauză proba cu expertiză specialitatea electrotehnică nu era necesară, întrucât litigiul nu se poartă în legătură cu instalații electrotehnice, ci expertului i s-a solicitat să determine ce suprafață ocupă în concret stâlpul metalic de înaltă tensiune și linia de cabluri electrice, precum și ce suprafață de teren este inutilizabilă pentru edificarea unei construcții, ca urmare a existenței liniei electrice.
În obiectivele 2 și 3 expertul răspunde în concret la solicitările instanței, arătând că stâlpul de înaltă tensiune ocupă efectiv suprafața de 15,75 mp, iar linia cablurilor electrice afectează o lățime de 6,50 m pe o lungime de 37,70 m, rezultând o suprafață totală afectată de 260,75 mp.
În ceea ce privește stabilirea suprafeței de teren care nu poate fi utilizată în cazul edificării unei construcții, expertul a avut în vedere Ordinul ANRE nr. 49/29.11.2007, care prevede că zona de protecție și siguranță aferentă capacităților electrice este de 3 m în orice poziție și orice parte a clădirii.
În raport de aceste dispoziții, expertul a concluzionat că zona de protecție și siguranță aferentă capacităților electrice este de 172,75 mp .
S-a concluzionat că suprafața de teren afectată de instalația electrică și care nu poate fi utilizată în cazul edificării unei construcții pe tern este în total de 433,50 mp .
În determinarea contravalorii lipsei de folosință, expertul a ținut seama de cele stabilite în art. 3 alin. 3 din HG 135/2011, luând ca nivel al chiriei medii pe metru pătrat informațiile oferite de Primăria Mun. Tg-J. privitoare la prețurile de pornire practicate pentru licitațiile pentru închiriere teren pentru anii 2007-2010, prețuri stabilite prin HCL 308/2006.
Susținerile apelantei potrivit cărora calculul făcut de expert este unul greșit sunt nefondate, întrucât expertul s-a raportat la chiria practicată de administrația publică locală în a cărei rază teritorială se află terenul, iar pe de altă parte, deși expertul a solicitat apelantei să prezinte date din care să rezulte ce chirie plătește pentru alte terenuri, apelanta a comunicat instanței ( fila 194) că nu are încheiate contracte de închiriere și nu plătește chirie pentru terenurile ocupate de instalații electrice, acesta fiind domeniu public al statului .
Concluzionând, reține tribunalul că expertiza efectuată în cauză este una concludentă, expertul interpretând și aplicând corect dispozițiile legale la care se face trimitere în lucrarea tehnică.
Susținerea apelantei că este posibilă eliberarea unei autorizații de construcție pentru amplasarea unor clădiri la o distanță mai mică de distanța de siguranță față de o capacitate electrică, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească chiria și pentru zona de siguranță, este nefondată, întrucât așa cum se arată în Ordinul 4/2007 invocat de apelantă, o astfel de autorizație se eliberează pe baza unei analize de risc, această împrejurare presupunând că proprietarul terenului își asumă riscul edificării unei construcții la o distanță mai mică decât distanța legală față de o capacitate electrică.
Față de această împrejurare, este evident că dreptului de proprietate recunoscut reclamantului i se aduce atingere, acesta neputând folosi bunul așa cum crede de cuviință, ingerința fiind justificată numai în măsura în care reclamantul este despăgubit pentru îngrădirea suferită .
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. DISTRIBUȚIE SA Tg.J. criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului a arătat că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșita a legii.
În mod greșit instanța de apel a respins cererea sa de efectuare a unei expertize electrotehnice care să stabilească ce suprafața de teren este afectată de rețeaua electrica, considerând ca aceasta nu este necesara, expertul agricol având competenta de a stabili care este zona de protecție și siguranță.
A arătat faptul că expertul agricol nu avea competenta nici să măsoare care este zona de siguranța a liniei electrice și în nici un caz nu avea competența sa stabilească care este suprafața de teren afectată de linia electrică întrucât nu se poate construi.
Singura expertiza de specialitate ce putea răspunde la aceste obiective era o expertiza electrotehnica, expertul in acesta specialitate având cunoștințele necesare de a stabili care sunt restricțiile menționate in Ordinul 49/2007 si de a face un calcul corect al terenului afectat.
Mai departe, instanța de apel stabilește ca suprafața de 433,50 mp nu poate fi folosita pentru edificarea unei construcții, acest calcul fiind făcut corect de expertul agricol, fiind normal să plătească lipsa de folosința pentru aceasta suprafața, dar solicită să se observe ca nu exista nici un fel de proba la dosar din care să rezulte ca reclamanții au dorit sau doresc să efectueze o construcție pe întreaga suprafață de 433,50 mp.
Ori, atâta timp cât nu exista un proiect în acest sens sau un certificat de urbanism consideră ca nu este posibil să fie obligați la plata lipsei de folosința pentru acest motiv și în realitate, întreg terenul ester liber (mai puțin suprafața ocupată de stâlpi)putând fi folosit de reclamanți. A depus practică în acest sens.
Greșit instanța de apel a respins motivul de apel referitor la modalitatea de calcul a lipsei de folosință, iar instanța de fond a acordat o suma exorbitantă reprezentând lipsa de folosința, mai exact 150.000 lei, suma rezultată în urma efectuării unei expertize la care nu au fost legal citați, expertiza ce făcut un calcul total eronat, folosind preturi de pornire pentru licitațiile organizate de Primăria Tg J..
De asemenea, a arătat că expertul are specialitatea agricola, iar în acest dosar a efectuat o expertiza prin care a evaluat un teren intravilan ce are ca destinație construcția de imobile (după cum instanța reține). Astfel, după cum a arătat si instanței de fond, prețul de cumpărare al acestui teren este de trei ori mai mic decât prejudiciul stabilit de instanța de judecată.
Este inadmisibil a folosi un asemenea calcul atâta timp cât acesta este un teren privat (nu aparține Primăriei) ce poate fi folosit în totalitate cu excepția suprafeței ocupate de stâlp, adică 15,75mp, și pe acest teren nu sunt „depozitate diverse materiale si organizare de șantier", iar instanța avea obligația să țină cont de contracte de închiriere asemănătoare, contracte pe care le-au depus la dosarul cauzei, de care nici instanța de apel nu tine cont si nu face referire la ele.
A mai arătat că instanța de apel a stabilit că, chiar daca exista posibilitatea efectuării unei construcții pe acest teren conform art.31 pct.2 din Ordinul 4/2007, acest lucru ar însemna ca reclamanții să-și asume riscul in acest sens, iar acest act normativ stabilește posibilitatea efectuării unei analize de risc de o instituție specializată în acest sens, care sa stabilească dacă exista vreun risc în acest sens, nicidecum cele reținute de instanța de apel.
Astfel art.31 pct.2 din Ordinul 4/2007 prevede că amplasarea unor clădiri la o distanță mai mică decât distanța de siguranță reglementată față de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize de risc, iar reclamanții nu au făcut niciodată o solicitare in acest sens, și instanța de fond s-a mulțumit cu susținerea acestora că doresc să construiască si nu există o cerere a acestora în acest sens.
Singura probă ce ar putea avea relevanță referitor la susținerea reclamantului că dorește să construiască nu putea să fie decât o cerere adresata Primăriei în acest sens, un certificat de urbanism eliberat de Primărie în vederea eliberării autorizației de construcție și nu în ultimul rând un aviz nefavorabil emis de ei și la dosar nu există nici unul din aceste documente.
Instanța de apel nu a ținut cont de actele normative invocate de recurentă.
Potrivit Legii 123/2012 privind energia electrică art.44 alin.4 „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării in vigoare a prezentei legi, sunt si rămân in proprietatea publică a statului.
Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor (art.2 alin.1), prevede că rețelele de distribuție a energiei electrice sunt bunuri publice.
Legea 18/1991 privind fondul funciar (art.5), prevede ca aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public. Pe de alta parte, Legea 18/1991 art.5 alin (2) prevede expres natura juridică a terenurilor ce fac parte din domeniul public, in sensul ca acestea sunt insesizabile, imprescriptibile, inalienabile, orice acte juridice încheiate cu nerespectarea acestor prevederi fiind lovite de nulitate.
În plus, pentru a statua pe deplin regimul juridic al terenurilor ocupate de instalațiile energetice, recurenta este beneficiara a contractului de concesiune a serviciului de distribuție a energiei electrice nr.6/2005 încheiat de Statul roman prin Ministerul Economiei si Comerțului, iar contractul în cauză, conform prevederilor de la art.2 pct.2.2 garantează societății recurente în calitate de concesionar dreptul de folosință gratuită asupra rețelelor de distribuție si a terenurilor ocupate de acestea, inclusiv asupra terenurilor proprietate publica a statului.
În atare condiții societatea recurentă are un drept legitim și gratuit de a folosi terenul ocupat de instalațiile energetice de distribuție a energiei electrice, garantat de stat si Constituție, dobândit si înscris chiar prin contractul de concesiune la care au făcut trimitere.
Mai mult, în speță, conform prevederilor HG nr.627/2000 si HG nr. 1342/2001, societatea recurentă în calitate de prestator al serviciului public de distribuire a energiei electrice a primit de la Statul român în administrare gratuită terenul ocupat de instalațiile electrice, astfel că dreptul de proprietate al reclamantului trebuia apreciat potrivit prevederilor art.481 Cod civil, în care se arată că „proprietatea este dreptul care îl are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege", în speță cele ale Legii fondului funciar si ale Legii 13/2007.
Față de aceste aspecte, a arătat că sentința recurată este nelegală și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond in vederea administrării unui probatoriu corect, atât din punct de vedere tehnic, cât si al stabilirii lipsei de folosință.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, Curtea constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare din cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile recurentei cu privire la modul greșit în care instanța de apel a respins cererea acesteia de efectuare a unei expertize electrotehnice care să stabilească ce suprafață de teren este afectată de rețeaua electrică, expertul agricol având competența de a stabili care este zona de protecție și siguranță, în condițiile în care instanța a apreciat judicios că această probă solicitată nu este concludentă și utilă în cauză.
Chiar dacă prin mai multe decizii Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității Legii energiei electrice nr.13/2007, nu se poate reține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, pentru a se constata incidența în speță a motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Este adevărat că, potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 „Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi, sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, dar în cauză, recurenta a primit, potrivit HG nr. 627/2000 și HG nr. 1342/2001, în calitate de prestator al serviciului public de distribuire a energiei electrice, în administrare gratuită terenul ocupat de instalațiile electrice, or instanța a apreciat judicios că terenul ocupat de stâlpii ce fac parte din rețelele electrice nu a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil pentru a se putea transmite dreptul de folosință gratuită concesionarului.
Deși legea reglementează regimul juridic al terenurilor pe care se situează rețelele electrice de transport și distribuție existente la . legii, care sunt și rămân în proprietatea publică a statului, conform art. 35 alin. 3 și art. 41 alin. 4 din lege, cu excepția celor ”pentru care operatorul de transport și de sistem a dobândit dreptul de proprietate, în condițiile legii”, în cauză, după cum s-a amintit, în lipsa unui titlu valabil nu se putea transmite dreptul de folosință gratuită concesionarului.
De aceea se reține că lipsa de folosință a terenului a fost evaluată corect de către instanțe, pornindu-se de la lipsa unui titlu valabil care să justifice transmiterea folosinței, așa încât, chiar dacă recurenta a dobândit un drept uz și de servitute legală, principiul egalității în fața legii, fără privilegii și discriminări, impune acordarea unui echivalent bănesc pentru a nu a se crea o situația de discriminare, care să fie justificată obiectiv și rezonabil.
Principiul egalității și nediscriminării este încălcat atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite, iar această argumentație este în concordanță și cu jurisprudența constantă a CEDO, privind aplicarea art.14 din Convenție și a Protocolului nr.12 din Convenție, lista cuprinsă la art.14 având un caracter indicativ, și nu restrictiv.
În acest sens, instanțele au constatat că intimații reclamanți sunt îndreptățiți la un echivalent bănesc pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea acestora, astfel că nu sunt întemeiate nici criticile care privesc evaluarea exagerată a lipsei de folosință a terenului, fiind avute în vedere prețurile pentru terenuri aflate în aceiași zonă intravilan și nici faptul că nu a fost citată recurenta, în condițiile în care expertul a făcut dovada înștiințării părților(fila 176 dosar fond) și chiar au fost formulate obiecțiuni în cauză, cu privire la care expertul a răspuns.
Cu atât mai mult, Curtea Constituțională în jurisprudența sa constantă (decizia nr. 986/12.07.2011) a statuat “ că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conținutul și limitele acestui drept fiind stabilite de lege potrivit art. 44 alin. 1 teza finală din Constituție.
Instituirea dreptului de uz și servitute asupra proprietății afectate de capacități energetice reprezintă astfel de limitări, justificate de faptul că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes național.
Exercitarea dreptului prevăzut de art. 16 alin. 5 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 asupra proprietății afectate de capacități energetice este dat de un interes major de ordin general și, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condițiile exercitării atributelor dreptului de proprietate, în acceptarea principiului conferit de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesul general sau cu interesul particular legitim al altor subiecte de drept instituind, astfel niște limite rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat”.
„Curtea a mai reținut că cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată, și anume cei pe ale căror trenuri existau deja capacități energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmau să se realizeze capacități energetice după . Legii nr. 13/2007, se diferențiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacitățile energetice, în raport cu data intrării în vigoare a legii reglementează dreptul la indemnizații și la despăgubiri. Legea nr. 13/2007 are în vedere capacitățile energetice realizate după . nu se referă la cele deja realizate la momentul intrării ei în vigoare în condiții aparte în timp și într-un alt cadru legislativ, astfel că titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacități energetice, li se aplică un tratament diferențiat” ( a se vedea decizia nr. 324/23.03.2010 a Curții Constituționale care a statuat în același mod).
De asemenea, prin decizia nr. 878/10.07.2008 Curtea Constituțională a reținut „Chiar dacă prin instituirea dreptului de uz și servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic – bun public de interes național, reglementarea legală în sine nu relevă nici o contradicție cu art. 44 alin. 3 din Constituție, referitor la expropriere.
Astfel, exercitarea dreptului de uz și de servitute asupra proprietății afectate de capacități energetice cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt.
In același sens, cu cele expuse, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca de exemplu: cauza ”Spporrong și Lonuroth împotriva Suediei” 1982, în care aceasta a statuat că „întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să își folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situația cu o expropriere în fapt, deoarece chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanță, el nu a dispărut”.
In cauză, nu s-a pus problema unor asemenea exproprieri și nu se poate reține nici incidența art. 304 pct. 8 C. pr. civ., respectiv că „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, criticile invocate neputându-se încadra în acest motiv de recurs, în condițiile în care instanțele s-au pronunțat în limitele învestirii asupra raporturilor juridice dintre părți.
A rezultat de asemenea, că intimații reclamanți au solicitat Primăriei Târgu Jiu atât eliberarea certificatului de urbanism nr.847,848/25.05.2009(filele 32-35 dosar fond),respectiv nr.15/12.01._ în vederea eliberării autorizației de construcție, cât și avizul de amplasament(filele 37-42 dosar recurs), iar problema legalității titlului de proprietate a fost tranșată în mod irevocabil prin sentința civilă 4357/13.05.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar_ , în sensul că titlul este legal emis, sentința fiind menținută prin decizia nr. 2319/24.10.2011 a Tribunalului Gorj.
Nici celelalte critici nu sunt întemeiate și nici nu se circumscriu ipotezelor avute în vedere de legiuitor în art. 306 alin. 2 C. pr. civ., așa încât, în temeiul art. 312 C. pr. civ., recursul se privește ca nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C C. DISTRIBUȚIE S.A, împotriva deciziei civile nr.527 din data de 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți O. M. și O. D..
Obligă recurenta la 132 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți O. M. și O. D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Martie 2013.
Președinte, M. L. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, N. D. |
19.03.2013
Red.jud.M.L.
2 ex/AS
j.a.A.E.S.
G.D.
j.f.L.C.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 472/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2332/2013. Curtea de... → |
|---|
