Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2 C.p.c. / art.903 NCPC. Decizia nr. 1414/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1414/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 68/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1414/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de D. V. și D. A. împotriva deciziei civile 56 din 04.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind M. P. și Maștaleru V., având ca obiect servitute obligația de a face - autorizarea executării obligației de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. A. pentru recurenții D. V. și D. A. și avocat R. A. M., care substituie pe avocat C. R., pentru intimatul Maștaleru V., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dosarul este la prim termen; nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Avocat R. A. M. pentru intimatul Maștaleru V. depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire.
Avocat I. A. pentru recurenții D. V. și D. A., față de faptul că două din motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, depune la dosar o adeverință emisă de Primăria . se arată că terenul este în categoria intravilan. Comunică o copie a înscrisului apărătorului intimatului Maștaleru V.. Interpelat fiind de instanță precizează că acest înscris este util soluționării cauzei.
Avocat R. A. M. pentru intimatul Maștaleru V. arată că nu solicită termen pentru studiul înscrisului ce i-a fost comunicat la acest termen.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat I. A. pentru recurenții D. V. și D. A., față de reținerea instanței că pct. 3 și 4 din cererea de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 pct.1-9 Cod procedură civilă, arată că pct.3 din motivele de recurs este o completare a punctelor 1 și 2 și că, luat individual, acesta nu este un motiv de recurs. Cu privire la pct. 4 al motivelor de recurs, referitor la servitutea de trecere, învederează că reclamantul este obligat să solicite instanței să se verifice toate fondurile vecine pentru a se găsi cale cea mai economicoasă de acces, lucru care nu s-a făcut la fond. Iar instanța are îndatorirea să afle prin toate mijloacele adevărul, chiar prin dispunerea de administrare de probe împotriva voinței părților. Consideră că motivul nr. 4 din motivele de recurs se încadrează în motivele de recurs. Pe fond solicită admiterea recursului, mai ales cu privire la pct. nr. 1. Indiferent cum a intitulat partea cererea judecătorul trebuie să stabilească cadrul legal. La reconstituirea dreptului de proprietate nu a existat o cale de acces la drumul public. Consideră că cei doi pârâți nu sunt afectați de cei 56 m.p. reprezentând cale de acces lată de 1,5 m. De asemenea nu sunt afectate proprietățile vecine. Cu privire la al doilea capăt de cerere, referitor la stabilirea unei servituți de trecere, consideră că și acesta era admisibilă. Inițial singura cale de acces era cea de 1,5 m,iar ulterior s-a făcut o cale de acces privată prin dezmembrarea unor proprietăți. Solicită cheltuielile de judecată din apel
Avocat R. A. M. pentru intimatul Maștaleru V. solicită admiterea excepției nulității recursului deoarece niciunul dintre motivele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 pct.1-9 Cod procedură civilă. Pe fond solicită respingerea recursului. Depune concluzii scrise la dosar.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. P., invocată de acesta.
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, invocată de către pârâtul M. P..
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale pasive cu privire la terenul înscris în Titlul de Proprietate nr._ din 09.06.2004 eliberat de către Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, invocată din oficiu.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, având ca obiect stabilire servitute, formulată de către reclamanții D. V. și D. A., în contradictoriu cu pârâții M. P., și Maștaleru V..
A respins ca neîntemeiată cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului Maștaleru V. la ridicarea gardului în vederea permiterii accesului, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligații, de autorizare a reclamanților să ridice gardul, pe cheltuiala pârâtului.
Au fost obligați reclamanții la plata către pârâtul M. P. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei reprezentând onorariul apărătorului ales.
Au fost obligați reclamanții la plata în contul d-lui expert C. C. – specialitatea cadastru-topografie –geodezie din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Iași a sumei de 1030 lei reprezentând diferența de onorariu neachitată.
Instanța de fond a constatat că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.01.2011 sub nr._, reclamanții D. V. și D. A. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții M. P. și Maștaleru V. să dispună obligarea acestora să asigure o servitute de trecere cu autovehiculul pe terenurile lor din intravilanul satului H., ., în favoarea fondului reclamanților, să dispună obligarea pârâtului Maștaleru V. la ridicarea gardului în vederea permiterii accesului, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligații, reclamanții să fie autorizați să ridice gardul, pe cheltuiala pârâtului. Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au susținut că sunt proprietarii terenului în suprafață de 1235 mp, teren categoria arabil, . intravilanul satului H., ., având număr cadastral_, teren înscris în cartea funciară a localității H., județul Iași, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1101 la B.N.P. A. G.. Fondul reclamanților se află la o distanță de 40 m de drumul de acces, neavând însă acces direct la drumul public, ceea ce le creează dificultăți în desfășurarea activităților specifice.
Au mai arătat reclamanții că printr-un proces-verbal întocmit de către Primăria comunei H. s-a delimitat un drum de servitute cu o lățime de 1,5m în favoarea terenului lor, însă această lățime nu este suficientă pentru a ajunge la teren cu autovehiculul. Totodată, pârâtul Maștaleru V. a îngrădit acest drum și nu mai permite accesul.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 616 – art. 618, art. 1075 – art. 1077 Cod civil.
Pârâtul M. P., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepțiilor, pârâtul a arătat că terenul reclamanților nu are caracter de loc înfundat, având acces la calea publică în partea de sud – vest. Terenul reclamanților are deschidere atât la un drum sătesc ce aparține unității administrativ – teritoriale . o lățime de 3,90 m (drum la care au deschidere toate loturile vecine: D., Aneculi, Blangoci și B.) cât și deschidere la un drum privat realizat de către vecinul din partea de vest a proprietății reclamanților, respectiv Blangoci M.. Reclamanții au acces de la calea publică către proprietatea lor și pe un teren neamenajat ce aparține unității administrativ – teritoriale . deschidere de aproape 2 m, aflat în partea de sud-est a proprietății pârâtului, la limita cu proprietatea Maștaleru.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că acțiunea reclamanților este neîntemeiată întrucât terenul acestora are deschidere la calea publică, astfel încât trecerea pe terenul proprietatea pârâților nu este oportună. Reclamanții nu urmăresc asigurarea unui drum de trecere către proprietatea lor, ci îmbunătățirea capacității de exploatare a proprietății prin obținerea unei căi de acces mai scurtă, directă spre drumul principal și facilă cu autovehiculul.
A mai arătat pârâtul că reclamanții au cumpărat terenul pe riscul lor și în cunoștință de cauză.
S–a mai arătat că procesul-verbal din 31.05.2006 de constituire a servituții de trecere pe terenul proprietatea defunctului Maștaleru C. (autorul pârâtului Maștaleru V.) și parțial pe terenul pârâtului M. P., nu reprezintă un titlu în sensul art. 623 Cod civil, ca mod de dobândire a unei servituți, astfel încât reclamanții nu se pot prevala de acest înscris pentru justificarea acțiunii lor.
Instanța a invocat din oficiu, excepția lipsei coparticipării procesuale pasive cu privire la terenul înscris în Titlul de Proprietate nr._ din 09.06.2004 eliberat de către Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor.
Pârâtul M. P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a învederat că nu mai insistă în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Reclamanții și pârâtul M. P. au depus și concluzii scrise.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1099 din 10.06.2010 de B.N.P. A. G. numitele P. L., Hriapcă E., S. A. și B. M. au hotărât dezmembrarea terenului în suprafață de 2.470 mp, categoria de folosință „arabil”, situat în intravilanul satului H., ., având număr cadastral_, teren înscris în Cartea Funciară a Localității H., județul Iași, sub nr._, după cum urmează: Lotul 1 – număr cadastral_ – suprafața totală de 1235 mp teren categoria de folosință arabil, . intravilanul satului H., ., și Lotul nr. 2 – număr cadastral_ – suprafața totală de 1235 mp, categoria de folosință arabil, . intravilanul satului H., ..
P. L., Hriapcă E., S. A. și B. M. au înstrăinat lotul nr. 2 reclamantei D. A., căsătorită cu reclamantul D. V., în calitate de bun comun, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1101 din 10.06.2010 de B.N.P. A. G..
Prin acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâților M. P. și Maștaleru V. să le asigure o servitute de trecere cu autovehiculul pe terenurile lor, precum și obligarea pârâtului Maștaleru V. la ridicarea gardului în vederea permiterii accesului, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligații reclamanții să fie autorizați să ridice gardul, pe cheltuiala pârâtului.
A. Reclamanții au arătat că solicită stabilirea unui drept de trecere pe terenul proprietatea ambilor pârâți M. P. și Maștaleru V., invocând nerespectarea dreptului de servitute constituit prin procesul-verbal din 31.05.2006, astfel încât instanța a apreciat că reclamanții justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, pârâtul M. P. având calitate procesuală pasivă.
B. Instanța a reținut netemeinicia excepției lipsei coparticipării procesuale pasive cu privire la Titlul de Proprietate nr._ eliberat la data de 09.06.2004 de către Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, invocată din oficiu, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor art. 643 alin.1 Cod civil, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare, aceste dispoziții fiind aplicabile și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, conform prevederilor art. 63 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
II. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că prezenta cerere de chemare în judecată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale sau procedurale, în vigoare la data când acestea au fost pornite. Mai mult, prevederile art. 602 – art. 625 din Codul civil, referitoare la limitele juridice ale dreptului de proprietate printre care și dreptul de trecere, nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia (art. 59 din Legea nr. 71/2011).
Prin urmare instanța a avut în vedere prevederile Codului civil în vigoare la momentul sesizării instanței (03.01.2011).
Astfel, servitutea de trecere fie că este necontinuă și aparentă, atunci când se realizează pe un drum vizibil, fie că este necontinuă și neaparentă, atunci când nu există un drum vizibil, nu se poate stabili decât prin titlu, astfel cum impuneau prevederile art. 624 Cod civil, în vigoare la momentul sesizării instanței. Titlul, actul de constituire, trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege la momentul constituirii.
La momentul încheierii procesului – verbal din 31.05.2006, prin care s-a stabilit în favoarea imobilului autoarelor reclamanților un drept de trecere pe o potecă având o lățime de 1,5 m, actul de constituire a dreptului de servitute trebuia să îndeplinească toate condițiile prevăzute de 2 din Titlul X din Legea nr. 247 din 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Potrivit textului legal menționat, terenurile cu sau fãrã construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrãinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autenticã, sub sancțiunea nulitãții absolute. În cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fãrã construcție, indiferent de destinația sau întinderea acestora, dispozițiile alin. (1) se aplica în mod corespunzãtor. Înscrierea căii de acces în cartea funciară precum și înstrăinarea lotului nr. 2 nu sunt de natură a înlătura sancțiunea nulității absolute.
Așadar, înscrisul invocat de către reclamanți în dovedirea dreptului de servitute de trecere pe un drum cu o lățime de 1,5 m nu reprezintă un titlu valabil și, deși nu a fost formulată o cerere reconvențională de contestare a valabilității acestuia, procesul-verbal din 31.05.2006 nu va fi avut în vedere la soluționarea prezentei cauze. Prin urmare, cererea reclamanților privind obligarea pârâtului Maștaleru V. la ridicarea gardului în vederea permiterii accesului ori de autorizare a reclamanților la ridicarea gardului pe cheltuiala acestui pârât este neîntemeiată.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la asigurarea unei servituți de trecere cu autovehiculul pe terenurile lor situate în intravilanul satului H., ..
Instanța a arătat că dezmembrarea terenului în suprafață de 2.470 mp și formarea a două loturi nu dă dreptul coproprietarilor, și implicit succesorilor cu titlu particular ai acestora (reclamanții din prezenta cauză), să pretindă ieșire la calea publică pe fondul unui alt proprietar, străin de fondul indiviz. Astfel, la momentul efectuării dezmembrării, coproprietarii aveau obligația de a asigura o cale de acces valabilă pentru fiecare dintre cele două loturi.
Din răspunsurile la obiecțiuni formulate de către expertul C. C. (filele 161 - 162), rezultă că vânzătoarele P. L., Hriapcă E., S. A. și B. M. nu au asigurat accesul la drumul public principal atunci când au format cele două loturi, prin dezmembrarea proprietății acestora. Lotul nr. 2, cu număr cadastral_, a fost cumpărat de către reclamanți fără cale de acces la drumul public principal.
Așadar, față de cele arătate mai sus, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 616 Cod civil, în vigoare la momentul sesizării instanței, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, reclamanții căzând în pretenții, instanța a obligat la plata către pârâtul M. P. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei reprezentând onorariul apărătorului ales.
Având în vedere neîndeplinirea de către reclamanți a obligației de a face dovada achitării diferenței de onorariu cuvenite expertului, instanța a obligat la plata în contul expertului C. C. – specialitatea cadastru-topografie – geodezie din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Iași a sumei de 1030 lei reprezentând diferența de onorariu neachitată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D. V. și D. A. Prin decizia civilă nr. 56 din 4.02.2013 Tribunalul Iași a respins apelul declarat de către reclamanții D. V. și D. A. împotriva sentinței civile nr._ din 21 mai 2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care a menținut-o.
Au fost obligați apelanții D. V. și D. A. să plătească intimatului M. P. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând sentința apelată în raport de motivele invocate cât și potrivit dispozițiilor art. 294 și următoarele Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul neîntemeiat.
Prin acțiunea introductivă reclamanții apelanți au solicitat obligarea pârâților de a le asigura o servitute de trecere pe terenurile lor și obligarea pârâtului Maștaleru V. de a ridica gardul construit pentru a le permite accesul.
Au susținut reclamanții că nu au cale de acces la drumul public iar prin procesul verbal din 31.05.2006 Primăria a delimitat o servitute de 1,5 m în favoarea lor care nu este utilă ca lățime și a fost îngrădită de pârâtul Maștaleru V.. Au invocat art. 616 – 618 cod civil și 1075 – 1077 Cod civil. În concluziile scrise se susține că s-a solicitat instituirea unei căi de acces cu auto. și în subsidiar respectarea căii de acces de 1,5 m (acțiune confesorie în servitute) – fila 188 dosar fond.
Prin urmare, reclamanții formulând o acțiune confesorie nu pot urmări decât apărarea dreptului lor. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o servitute constituită în favoarea fondului, dominant al reclamanților. În acest sens, reclamanții au invocat procesul verbal din 31.05.2006.
Acest proces verbal a fost întocmit de Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 și a avut în vedere constituirea unui drum de servitute pentru B. M. (autoare a reclamanților).
Instanța de fond nu s-a pronunțat în legătură cu valabilitatea titlului de constituire a servituții reclamanților ci a apreciat că nu poate fi luat în considerare ca act pe baza căruia a fost întemeiată acțiunea confesorie.
Sub acest aspect, nu s-a putut reține că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Apelanții susțin greșit că nu și-au întemeiat acțiunea pe dreptul de servitute ce rezultă din acest proces verbal deoarece din analiza acțiunii introductive și a concluziilor scrise, rezultă clar temeiul acțiunii.
S-a avut în vedere că cele mai multe aplicații practice o are constituirea servituții prin titlu (fiind o servitute stabilită prin fapta omului), titlu ce nu îndeplinește condițiile de formă legale. Dincolo de acest aspect, s-a stabilit corect faptul că la cumpărarea terenului, reclamanții și vânzătorii terenului nu s-au preocupat de constituirea unei căi de acces la drumul public.
Procesul verbal din 2006 reprezintă un act întocmit de Comisia Locală de fond funciar, după cum rezultă din cuprinsul său și se referă la situația existentă în teren în acel moment fără a stabili obligații în sarcina altor persoane.
Apelanții reclamanți nu pot susține că acțiunea are ca obiect „obligația de a face” deoarece art. 1075 – 1077 Cod civil nu sunt aplicabile, între părți neexistând raporturi juridice obligaționale ci încadrarea juridică corectă este cea de constituire a unei servituți.
Analiza modului în care se exercită dreptul de servitute, impune cercetarea situației proprietarilor celor două fonduri în sensul de drepturi și obligații ale acestora.
La stabilirea drumului de servitute trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant cât și cele ale fondului aservit urmând a fi aleasă calea care să producă cea mai mică daună pentru proprietatea fondului aservit.
Din schița existentă la fila 147 dosar fond rezultă că drumul public principal se află în sudul proprietății reclamanților iar drumul hașurat lat de 1,5 m. duce spre o potecă și alt drum înfundat. Astfel cum sunt configurate proprietățile părților pe schiță, se observă că realizarea unei servituți de trecere potrivit cererii reclamanților ar fi deosebit de împovărătoare pentru fondurile aservite existând o altă posibilitate ce nu poate fi luată în considerare deoarece privește proprietatea unor persoane ce nu sunt părți în prezenta cauză și în legătură cu care instanța nu poate aprecia.
Faptul că situația prezentă s-a schimbat față de cea din anul 2006, astfel cum susțin apelanții, în sensul că este necesar un drum de acces mai larg, nu implică o îngreunare nejustificată a fondului aservit.
Procesul verbal din anul 2006 nu poate fi invocat pentru a obliga intimatul Maștaleru V. la ridicarea gardului, nefiind un act care să-i fie opozabil.
În raport de aceste considerente, constată că apelul este nefondat și a fost respins cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs D. V. și D. A. pentru următoarele motive:
Față de considerentele deciziei din apel, toate motivele noastre din cererea de apel subzistă deoarece nu au fost înlăturate motivat.
Reiterează faptul că cererea introductivă de instanță are două capete de cerere principale:
1. obligația de a face, respectiv restituirea stăpânirii materiale a căii de acces constituite de Comisia locală de fond funciar din terenul pe care aceasta îl avea la dispoziție;
2. constituirea unei servituți de trecere cu autovehiculul pe terenurile proprietatea pârâților.
Cu privire la primul capăt de cerere, instanța de apel califică ca fiind o acțiune confesorie în servitute.
Prin această calificare, instanța nesocotește rolul activ instituit prin art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Calificarea juridică a cererii de chemare în judecată este atributul instanței, așa încât față de situația concretă dedusă judecății instanța trebuia să constate că a fost învestită cu obligația de a face, respectiv ridicarea gardului făcut de pârâtul Maștaleru V. prin care s-a închis calea de acces constituită prin procesul-verbal al Comisiei locale din 2006.
Astfel, din procesul-verbal încheiat la 31.05.2006 rezultă că, drumul de trecere la proprietatea B. (autorii recurenților) nu afectează proprietatea Maștaleru C.. Din dimensiunile schiței procesului-verbal rezultă că Maștaleru stăpânește înafara căii de acces suprafața de 2496 m.p. față de 2500 m.p. cât i s-a reconstituit. Mai mult, în instanță Maștaleru V. arată că știe de această cale de acces constituită de Comisia locală în favoarea recurenților, dar că a închis acest drum de 1,5 m.p. pentru a nu intra animalele pe proprietatea sa. Raportul de expertiză tehnică depus la 27.02.2012 consemnează la ultimul punct din constatări faptul că Maștaleru va rămâne cu amplasamentul în suprafață de 2486 m.p., iar restul suprafeței de 56 m.p. reprezintă calea de acces la terenul proprietatea reclamanților conform planului parcelar al Comisiei locale.
Din interpretarea acestor probe rezultă că drumul de acces ("drum servitute") constituit de Comisia locală nu afectează un fond aservit, ci este alăturat proprietății Maștaleru, iar atât din schița din acest proces-verbal, cât și din schițele anexă la raportul de expertiză și la răspunsul la obiecțiuni rezultă că această cale de acces cu lățimea de 1,5 m nu afectează în nici un fel proprietatea M. P..
Față de acestea, capătul de cerere privind ridicarea gardului care obturează accesul la această cale se întemeiază pe obligația de a face și nu pe un drept de servitute. De aceea, susținem că instanțele au aplicat greșit legea atunci când au reținut că primul capăt de cerere este o acțiune confesorie în servitute.
Motivează instanța de apel că obligația de a face nu poate avea ca temei dispozițiile art. 1075-1077 Cod civil deoarece între părți nu există raporturi juridice obligaționale, iar încadrarea juridică corectă a primului capăt de cerere este cea de constituire a unei servituți.
Este nelegală interpretarea instanței, deoarece întreaga practică judecătorească a statuat că dispozițiile art. 1075-1077 Cod civil au valoare de principiu și aceste texte sunt aplicabile atât obligațiilor rezultate din convenții, cât și oricărei obligații de a face, indiferent de izvorul ei, prin care creditorul este îndreptățit să o ceară debitorului.
Instanța de apel arată că în mod corect a stabilit instanța de fond faptul că, la cumpărarea terenului reclamanții și vânzătorii nu s-au preocupat de constituirea unei căi de acces la drumul public.
Această susținere nu are acoperire în probe pentru că drumul de acces a fost constituit de Comisie în 2006, iar reclamanții cumpără în 2010 și revendică astăzi această cale de acces. Altfel spus, nu se solicită constituirea unei servituți, ci respectarea dreptului de acces constituit de Comisia locală. De altfel, potrivit normelor procedurale privind reconstituirea proprietății, Comisiile de fond funciar, în aplicarea acestor proceduri, sunt obligate să asigure ieșirea la drumul public pentru fiecare proprietar, lucru care s-a făcut.
Cu privire Ia capătul de cerere ce vizează constituirea servituții de trecere pe o lățime de 4 m (de 2,5 m pe lângă drumul existent de 1,5 m) instanța de apel reține că pe de o parte, realizarea acestei servituti ar fi deosebit de împovărătoare pentru fondurile aservite, existând și alte posibilități de ieșire la drumul public iar, de pe altă parte, schimbarea situației avută în vedere în 2006 în sensul că în prezent este necesar un drum de acces mai larg nu poate implica o îngreunare nejustificată a fondului aservit.
Considerentele instanței nu sunt la adăpost de critică.
a) este firesc ca alăturat drumului existent de 1,5 m să se constituie o servitute pentru încă 2,5 m care afectează mult mai puțin fondul aservit decât constituirea unei servituți de trecere de 4 m lățime în altă parte peste un alt fond aservit. În concluziile raportului de expertiză se reține că cea mai scurtă cale de acces ce poate face legătura către terenul recurenților și drumul public se poate face afectând proprietatea Maștaleru potrivit anexelor din expertiză.
b) Față de faptul că regimul juridic al fondului dominant s-a schimbat din extravilan în intravilan și astfel calea de acces constituită în 2006 (care avea în vedere doar exploatarea agricolă a proprietății autorilor recurenților) a devenit neîndestulătoare datorită schimbării modului de exploatare, acțiunea în servitute este justificată, fiind consacrată de literatura și practica judecătorească (indicate în motivele de apel).
Examinând criticile formulate Curtea constată că numai criticile de la pct.1 și 2 din cererea de recurs se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct.9, iar criticile de la punctul 3 și 4 din cererea de recurs nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
Curtea analizând criticile ce se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă constată că acest motiv de recurs, nu este incident în cauză, iar recursul este nefondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. P. și Maștaleru V. constituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților, iar ca efect obligarea pârâtului Maștaleru V. la ridicarea gardului în vederea accesului reclamanților la terenul proprietatea lor, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligații să fie autorizați reclamanții la ridicarea gardului.
Reclamanții au invocat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 616-618 Cod Civil de la 1864, dispoziții care reglementează servitutea de trecere, și art. 1075 și 1077 Cod civil de la 1864 care reglementează obligația de a face. Ulterior formulării cererii de chemare în judecată reclamanții nu și-au schimbat obiectul acțiunii în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, iar probatoriile administrate la solicitarea reclamanților au fost în raport de obiectul investirii, respectiv servitute de trecere și obligația de a face.
Totodată Curtea notează că și prin concluziile scrise depuse la instanța de fond (fila 188) reclamanții arată că trebuie admisă cererea principală referitoare la instituirea unei servituți de trecere cu autoturismul pe terenul pârâților și cererea accesorie referitoare la obligația de a face ca efect al admiterea a capătului de cerere.
Totodată, prin cererea de apel reclamanții critică sentința instanței de fond, invocând aplicabilitatea în speță a art. 616 Cod civil de la 1864, dispoziții referitoare la instituirea unei servituți de trecere.
Așa fiind, curtea constată că instanța de fond a soluționat cererea în limita investirii, respectiv a instituirii unei servituți de trecere și obligația de a face, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 129 alineat ultim din Codul de procedură civilă.
În mod corect tribunalul a stabilit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1073-1077 Cod civil, deoarece în cauză nu s-a dovedit că reclamanții sunt în situația unui creditor pentru a obține obligarea pârâtului să îndeplinească vreo obligația de a face, între părți nefiind existent nici un raport obligațional întemeiat pe un fapt sau act juridic.
D. urmare, criticile ce au fost invocate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 sunt nefondate.
Curtea nu va examina criticile de la punctele 3 și 4 din cererea de recurs, deoarece fac trimitere la probele administrate în cauză, la modul în care a fost stabilită situația de fapt de instanța de fond, critici ce vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate și nu pot fi încadrate în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Aceasta deoarece rolul instanței de recurs nu este acela de reevaluare a situației de fapt stabilită și de a statua asupra netemeiniciei unei hotărâri, ci acela de a efectua un control de legalitate a hotărârilor, aduse în fața sa în raport de motivele de nelegalitate strict și limitativ reglementate de art. 304 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced Curtea va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. V. și D. A. împotriva deciziei civile nr. 56/2013 din 4.02.2013 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi - 29 noiembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 18.01.2013
Tribunalul Iași – S. Conelia C.
D. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1349/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
