Pretenţii. Decizia nr. 138/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 4852/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 138/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. G.
Grefier C. L.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de M. Iași prin Primar, C. L. al Municipiului Iași și M. L. M. împotriva deciziei civile nr. 286 din 18.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I Civilă, intimați fiind F. C. O., F. E., P. M. Iași, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință se prezintă av. N. O. pentru intimatul recurent M. L. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare. Termenul de judecată de azi a fost stabilit urmare respingerii excepției inadmisibilității recursului și repunerii cauzei pe rol, recurenții fiind citați cu mențiunea să precizeze încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. Pentru termenul de judecată de azi recurenții M. Iași și C. L. al depus la dosar precizări din cuprinsul cărora rezultă că motivele de recurs se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. N. O. pentru intimatul recurent M. L. M. precizează că nu are de formulat cereri prealabile și nici de depus înscrisuri la dosar.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile în cauză și nici de depus înscrisuri noi la dosar, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. N. O. pentru intimatul recurent M. L. M., având cuvântul, precizează că motivele de recurs se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, așa cum a indicat și în cuprinsul motivelor scrise de recurs. Acesta este beneficiarul unui contract de închiriere, Primăria Iași a recunoscut acest aspecte, iar Tribunalul reține că atâta timp cât în 2008 s-a admis o acțiune în revendicare, el a dat dovadă de rea credință. A depus la dosar chitanțe privind plata chiriei către proprietar, care, din punctului lui de vedere este Primăria Iași. În contextul reținut de Tribunal, ar însemna ca, pe de o parte, recurentul să plătească chiria la Primărie, iar, pe de altă parte, să plătească lipsa de folosință către persoana fizică pentru care s-a făcut revendicarea. În cuprinsul motivelor scrise de recurs a făcut referiri la dispozițiile legale în materia închirierii.
În ceea ce privește recursul declarat în cauză de M. Iași prin Primar și C. L. Iași, aceștia au precizat că motivele de recurs se încadrează în disp. art. 304 pct. 9, în cuprinsul cererii de recurs au invocat existența cererii pentru constatarea dreptului de superficie asupra terenului, acesta reprezentând un motiv de nelegalitate.
Pe fondul cauzei, solicită a se constata că M. L. M. este chiriaș, achită contravaloarea chiriei către Primărie, și, prin urmare, nu poate fi obligat să plătească și lipsa de folosință către persoanele pentru care s-a făcut revendicarea.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
Curtea,
Asupra recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr. 9671/8.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
Respinge excepția prematurității formulării acțiunii invocată de pârâți.
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Iași.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții F. C. O. și F. E. cu domiciliul în Iași, ., ., . în contradictor cu pârâta Primăria Municipiului Iași.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele P. Municipiului Iași, C. L. al Municipiului Iași și M. Iași.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictor cu pârâții M. L. M. cu domiciliul în Iași, ., P. Municipiului Iași, C. L. al Municipiului Iași și M. Iași prin Primar.
Obligă pe pârâți în solidar să plătească reclamanților suma de 16.400 lei cu titlu de daune.
Obligă pe pârâți să ridice( să demoleze) construcția amplasată pe terenul reclamanților în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în caz de neconformare autorizează pe reclamanți să procedeze la ridicarea acesteia ( demolarea), pe cheltuiala pârâților”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civila nr.2370/2008 pronunțată de Judecătoria Iași, irevocabila si investita cu formula executorie, Judecătoria Iași a dispus obligarea paraților M. Iași prin Primar, Primăria Municipiului Iași si M. L., de a lasă in deplină proprietate si liniștită posesie suprafața de 300 m.p. teren identificat in schița anexa la raportul de expertiza R. m( de la fila 110), prin punctele 14-A-B-26.
În cadrul acțiunii de revendicare au fost verificate titlurile de proprietate ale parților si s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren mai sus menționate, situat in Iași, ..46.
Parații nu au respectat hotărârea judecătorească și reclamanții nu au intrat in posesia terenului, astfel că aceștia au înregistrat un prejudiciu de 16.400 lei, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul Moisanu A. (filele 121-125) și menținut in totalitate prin răspunsurile la obiecțiunile formulate, depuse la ultimul termen de judecată.
Prejudiciul privește lipsa de folosința a terenului începând cu anul 2007 și pana la data efectuării raportului de expertiză(data pronunțării), reprezentând suma de bani pe care reclamanții ar fi putut să o încaseze prin închirierea terenului in scopul amenajării unui depozit de materiale (0,27 euro/m.p. x 300 m.p.x 47 luni=3810 euro, respectiv 16.400 lei).
Pe suprafața de 300 m.p. proprietatea reclamanților este edificată o bucătărie de vară, din anii 1950-1960, de vechii proprietari și reabilitată de paratul M. L. M. in anul 1991 si 2005, prin extinderea clădirii cu încă o cameră, dar fără a exista acordul Primăriei Municipiului Iași si autorizație de construire, cu structură de rezistenta din pereți autoportanți din cărămidă, șarpanta simpla din lemn si învelitoare de azbociment, iar costul lucrărilor de dezafectare este de 4682 lei( pentru întreaga clădire).
Paratul C. L. Iași a încheiat paratului M. L. M. contract de închiriere, ignorând sentința civila 2370/2008 pronunțată de Judecătoria Iași.
Anterior, prin sentința 7337/1994, de asemenea definitivă și irevocabilă, Judecătoria Iași a dispus obligarea paratului M. I. de a lăsa in deplină proprietate si liniștita posesie suprafața de 200 m.p. teren situat in I.,.>
Proprietatea privată este garantată atât de Constituția României cat si de Convenția Europeana a Drepturilor Omului și, deși există doua hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate in 1994 si 2008, reclamanții nu au putut intra in posesia terenului, din vina paraților M. Iași, P. Municipiului Iași, C. L. Iași si M. L. M..
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de parații persoane juridice este neintemeiată intrucât C. L. Iași a întocmit paratului M. L. M. contract de închiriere pentru imobilul pe care l-a preluat in administrare prin H.C.L. Iași nr.11/1997, iar M. Iași si P. Municipiului Iași nu au făcut dovada că au predat terenul in litigiu proprietarilor, in limitele dispuse prin sentința civila 2370/2008.
În temeiul art.998 si art. 1073-1084 cod civil instanța a admis acțiunea si a dispus obligarea in solidar a paraților la plata sumei de 16.400 lei cu titlu de daune, către reclamanți precum si obligarea acestora de a ridica(demola) construcția amplasata pe terenul reclamanților, in termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar in caz de neconformare, autorizează pe reclamanți să procedeze la ridicarea( demolarea) acesteia, pe cheltuiala paraților.
Totodată s-a respins acțiunea formulata in contradictoriu cu parata Primăria Municipiului Iași, care nu are capacitate procesuala de folosință prin prisma dispozițiilor art. 77 din Legea nr.315/2001, in raport cu care aceasta este o structură funcțională, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local si dispozițiile primarului.
De asemenea, a fost respinsă excepția prematurității formulării acțiunii, fiind nerelevant faptul că în căile de atac se judeca o plângere împotriva unui executor judecătoresc.
Prin decizia civilă nr. 286/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă a fost respinsă excepția nulității apelului.
Au fost admise cererile de apel formulate de M. Iași, C. L. Iași precum și de M. L. M., împotriva sentinței civile nr. 9671/18.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte și în consecință:
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții F. C. O. și F. E. în contradictoriu cu pârâții M. L. M., P. municipiului Iași, C. L. Iași și M. Iași prin Primar.
Au fost obligați pârâții P. municipiului Iași, C. L. Iași și M. Iași prin Primar la plata către reclamanți a sumei de 7885,8 lei daune aferente perioadei 02.2007 – 18.12.2008.
A fost obligat pârâtul M. L. M. la plata către reclamanți a sumei de 8153,32 lei daune aferente perioadei 19.12.2008 – 30.11.2010.
S-a respins cererea privind ridicarea construcției.
Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Au fost obligați intimații F. C. O. și F. E. la plata către apelanții M. Iași și C. L. Iași a sumei de 313 lei cheltuieli de judecată în apel și la plata către apelantul M. L. M. a sumei de 1102,9 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul din 01.02.2012 s-a complinit lipsa semnăturii reprezentantului legal al apelanților (fila 39) excepția nulității fiind neîntemeiată.
În prezenta cauză tribunalul constată că prin cererea înregistrată la 18.02.2010 și completată la 09.06.2010 reclamanții F. C. O. si F. E. au chemat in judecată pe parații P. Municipiului Iași, M. Iași prin Primar, Primăria Municipiului Iași, C. L. al Municipiului Iași și M. L. M., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acestora, in solidar, la plata sumei de 15.000 lei, privind lipsa de folosința a terenului, situat în Iași, pe ultimii 3 ani si la plata despăgubirilor in ceea ce privește beneficiul nerealizat in acești ani și până la punerea efectivă în posesie cu terenul, și obligarea pârâților la demolarea construcției amplasate pe proprietatea lor sau autorizarea (în caz de refuz) reclamanților de a executa această demolare.
Prin sentința civilă nr. 2370/21.02.2008 a Judecătoriei Iași, sentință rămasă irevocabilă la 18.12.2008 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții F. C. și F. E. și s-a dispus obligarea pârâților M. Iași, Primăria Iași și M. L. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 300 mp teren situat în Iași, .. 46, identificat în schița anexă la raportul de expertiză R. prin punctele 14.A-B-26.
Tribunalul a constatat în fapt că cererea de apel formulată de M. Iași și C. L. Iași ca fiind întemeiată întrucât din anul 2008 autoritățile apelante nu au mai împiedicat folosința terenului aferent de către reclamanți. Această soluție se justifică întrucât obiectul contractului de închiriere a fost restrâns (fără a include și curtea) iar pentru imobilul construit în sarcina autorităților nu se stabilise o obligație de ridicare.
Instanța de apel a reținut că pentru perioada 02.2007 – 18.12.2008 se impune obligarea autorităților la plata de daune cu titlu de lipsa de folosință în favoarea reclamanților deoarece autoritățile au beneficiat (în urma încheierii contractului de încheiere) de beneficiul folosinței în cadrul chiriei încasate de la pârâtul M. L..
Referitor la terenul de sub construcție Tribunalul a constatat că împiedicarea posesiei a fost justificată de edificarea construcției cu bună credință între anii 1957 – 1972 de familia Haim. Buna credință a Consiliului local este dovedită și de faptul că deși construcția exista în 1991, când reclamanții au cumpărat terenul revendicat, construcția nu a fost tranzacționată. După anul 2008 cel ce a împiedicat posesia reclamanților a fost doar pârâtul M. L..
Tribunalul a constatat de asemenea că în mod nelegal s-a dispus de instanța de fond demolarea construcției deși aceasta a fost edificată înainte de anul 1972cu bună credință de familia Haim, anterior cumpărării terenului de către reclamanți în 1991.
De asemenea, în anul 2005 pârâtul M. L. a adăugat o încăpere nouă (încăperea 3) fiind de asemenea constructor de bună credință ce nu a cunoscut calitatea reclamanților de proprietari ai terenului.
Deși reclamanții au invocat și sentința civilă nr. 7337/27.06.1994 prin care li s-a admis acțiunea în revendicare pentru o suprafață de 200 mp situată în Iași, .. 46, Tribunalul a constatat că aceasta a fost pronunțată cu o altă persoană că este parte în prezenta cauză respectiv numitul M. I..
Prin urmare pârâții nu pot fi obligați la ridicarea construcției, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a Codul civil de la 1864 aplicabil potrivit dispozițiilor art. 58 Legea 71/2011.
Apelul formulat de pârâtul M. L. este întemeiat întrucât Tribunalul a constatat de asemenea că pârâtul M. L. a acționat cu bună credință până în anul 2008 întrucât a încheiat contractul de închiriere nr. 5398/12.11.1999 prelungit la 30.07.2007 cu autoritățile care s-au pretins a fi proprietare și prin urmare nu poate fi obligat la daune pentru lipsa de folosință până în 2008.
Atât timp cât autoritățile își exhibau calitatea de proprietari nu exista nici o rațiune ca această calitate să fie pusă la îndoială de către pârâtul M. L..
Contractul de închiriere încheiat de pârâtul M. L. cu autoritățile statului în anul 1999 și prelungit în anul 2007 se bucura de prezumția de deplină legalitate, pârâtul având credința că terenul și construcția închiriate sunt proprietatea statului.
In doctrina s-a statuat ca buna credința e imperios necesar sa stea la baza exercitării tuturor drepturilor civile in sensul ca acestea trebuie exercitate cu intenția dreapta, cu loialitate, diligenta si prudenta.
Onestitatea reprezintă convingerea pozitiva a subiectului de drept de a nu acționa in disprețul legii, înfrângând o norma juridica sau nesocotind dreptul sau interesul legitim al altui subiect de drept.
Pentru ca buna credința sa-si producă efectele specifice este necesar ca subiectul de drept care acționează cu onestitate sa se afle in același timp .. Cat privește caracterul scuzabil acesta se întemeiază pe diligenta si prudenta deoarece nu este suficient ca subiectul de drept sa aibă convingerea ca acționează in spiritul legii ci mai este necesar ca respectiva convingere sa nu fie neglijenta sau imprudenta ci sa fie bazata pe un examen critic al dreptului dobândit.
Pentru analiza legitimității dreptului dobândit pentru a evita acțiunea neglijenta sau imprudenta doctrina nu cere subiectului de drept aprofundarea normelor juridice ci se cere o diligenta medie.
Probele administrate nu relevă că pârâtul ar fi fost de rea credință până în anul 2008. ori buna credință se prezumă și cel ce invocă reaua credință trebuie să o probeze.
Prin urmare, pârâtul M. L. a fost obligat la daune pentru lipsa de folosință a terenului doar pentru perioada 19.12 2008 – 30.11.2010 (respectiv suma de 8153,32 lei) întrucât după 19.12.2008 contractul de închiriere încheiat de acesta cu autoritățile a rămas fără efecte ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare.
În ce privește criticile pârâtului M. L. aduse raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, Tribunalul le-a constatat ca fiind vădit neîntemeiate, raportul cuprinzând date fundamentate științific privind calculul lipsei de folosință a terenului.
Față de considerentele anterior expuse Tribunalul a respins excepția nulității apelului și a admis cererile de apel în baza art. 296 dispunând schimbarea în parte a sentinței apelate respectiv în sensul celor cuprinse în prezenta sentință.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă intimații au fost obligați la pata cheltuielilor de judecată în apel, stabilite în raport cu motivele de apel ce au fost admise.
Împotriva deciziei civile nr. 286/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a formulat recurs M. L. M. criticând-o sub următoarele aspecte:
Apreciază sentința nelegală si netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 cod pr.civilă, motivat de următoarele împrejurări:
La momentul soluționării apelului, Tribunalul lași a soluționat legal o parte din capetele de cerere cu care a fost investit, singura solicitare pe care o consideră nelegală din punct de vedere al soluției instanței de prim control judiciar fiind cea legată de plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 2008-2010.
Tribunalul susține, în cuprinsul deciziei recurate că, atât timp cât contractul de închiriere încheiat între M. L. și C. L. lași a rămas fără efecte juridice, ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare, solicitarea reclamanților-intimați privind plata lipsei de folosință urmează a fi admisă.
Consideră această hotărâre ca fiind pronunțată cu o greșita aplicare a legii, motivat de următoarele împrejurări:
Chestiunea legată de buna-credință a recurentului în ocuparea suprafeței de teren este circumstanțiată de atitudinea Consiliului L. Iași. Astfel, deși se reține admiterea unei cereri în revendicare formulată de reclamanții-intimați, confirmată prin sentința civilă nr.2370/2008, ulterior acestui moment intimatul Consiliului L. lași a înțeles să încheie un nou contract de închiriere cu M. L. atât pentru imobilul-construcție, cât și pentru terenul aferent acestuia. De bună credință, așa cum rezultă din actele depuse alăturat, a achitat contravaloarea chiriei, având reprezentarea faptului că proprietar al terenului este C. L. lași.
Pe cale de consecință, pe tot parcursul judecății reprezentarea sa a fost în sensul ocupării legale a suprafeței de teren, în baza contractului încheiat cu reprezentanții unității administrativ teritoriale și a faptului că, lunar, achită contravaloarea chiriei aferentă folosirii celor două imobile. Împrejurarea că însuși intimatul C. L. a perpetuat în timp această situație de fapt o dovedește chiar promovarea, de către această instituție, a unui litigiu privind stabilirea unui drept de superficie si a unei servituți de trecere, du privire la terenul ce formează obiectul contractului de închiriere, acțiune înregistrată sub nr._/245/2011 în care se recunoaște că obligația contractuală privind plata chiriei de către subsemnatul subzistă si la acest moment.
Apare evident faptul că, dat fiind contractul încheiat cu autoritatea publică, ce s-a legitimat ca fiind proprietar al clădirii și al terenului, am avut reprezentarea acestei realități și mi-am asumat obligația de plată a chiriei. în egală măsură, dată fiind buna mea credință, singura parte ce poate fi obligată la plata lipsei de folosință este contractantul ce a menținut starea de eroare în ceea ce mă privește, respectiv C. L. lași.
Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei Tribunalului lași în sensul exonerării recurentului de obligația de plată a lipsei de folosință pentru perioada 2008-2010.
Împotriva deciziei au declarat recurs și M. Iași și C. L. Iași criticând-o sub următoarele aspecte:
Prin Decizia nr.96/1975 s-a preluat în proprietatea statului de la E. Haim suprafața de 279 mp teren în .. Prin Decizia nr.655/1976 s-a trecut în proprietatea statului de la L. Leiba suprafața de 128 mp teren.
Terenul a fost trecut în proprietatea statului conform legislației în vigoare la acea dată. Instituția noastră are obligația să gestioneze aceste imobile și să încaseze chirie. HG nr.310/2007 stabilește tariful pentru chirii: 0,04 lei mp x 3,5 (coeficientul de zonă pentru zone centrale).
Instanța de apel nu a luat în considerare faptul că administrează terenul din anii 1975-1976 în conformitate cu legislațiile în vigoare ; reclamanții au cumpărat 800 mp teren în anul 1991 ; au efectuat o expertiză în baza căreia s-a constatat că o parte din terenul cumpărat se suprapune parțial cu terenul proprietate de stat. Statul însă deținea un titlu pentru acest teren, fiind proprietar conform legislației în vigoare.
Instanța compară cele două titluri de proprietate în dosarul nr._ și acordă câștig de cauză familiei F., sentință pronunțată în data de 21.02.2008, învestită titlu executoriu în data de 18.12.2008.
Instanța de apel consideră că au obligația de a plăti daune de la data de 02.2007 (anterior fiind prescrise) până la data de 18.12.2008, deci pe perioada procesului în care instanța a comparat cele două titluri, în condițiile în care până la data rămânerii irevocabile a sentinței civile titlul lor de proprietate era încă în vigoare.
Pentru perioada 02._08 instanța îi obligă la plata către reclamanți a sumei de 7885,8 lei în condițiile în care pentru această perioadă am încasat 966 lei chirie pentru acest teren.
Solicită modificarea în parte a deciziei instanței de apel prin respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 7885,8 lei cu titlu de daune aferente perioadei 02._08.
Legal citați intimații recurenții M. Iași prin Primar, C. L. al Municipiului Iași au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
La termenul de judecată din 14.01.2013, deliberând asupra excepției inadmisibilității recursurilor declarate raportat la valoarea pretențiilor solicitate prin acțiune, Curtea a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții F. C. și F. E. au solicitat daune materiale în cuantum de 15.000 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
Ulterior, până la prima zi de înfățișare, în condițiile art. 132 coroborat cu art. 134 Cod procedură civilă, reclamanții și-au completat acțiunea solicitând obligarea pârâtelor la ridicarea și demolarea construcției amplasate ilegal pe terenul proprietatea reclamanților.
În aceste condiții, Curtea a reținut că există două capete de cerere principale ce au existență independentă, astfel încât excepția inadmisibilității prin raportare la valoarea pretențiilor deduse judecății nu poate fi operantă în cauză cât timp celălalt capăt de cerere poate fi atacat atât cu apel cât și cu recurs.
Cu ocazia deliberării pe această chestiune, Curtea a constatat că este necesar ca fiecare recurent să precizeze încadrarea motivelor sale de recurs în disp. art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, având în vedere că recursul este declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal ca instanță de apel.
În acest sens părțile au fost citate pentru termenul din 14.02 2013, cu mențiunea de a preciza încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art.304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, în respectarea exigențelor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul 2, care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 punctele 1- 9 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs arătat.
În prezenta cauză, recurentul M. L. M. a indicat - în cuprinsul motivelor de recurs – incidența dispozițiilor art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, însă dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea în motivelor indicate de acesta în nici într-unul din celelalte motive prevăzute de art. 304.
Motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea atacată nu este juridică, deoarece din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței, pe care le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit.
Pentru invocarea acestui motiv nu este suficientă indicarea textului (art. 304 punctul 9) fiind necesar ca recurentul să precizeze care anume text a fost denaturat și în ce constă denaturarea.
În prezenta cauză, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul de judecată al instanței sub acest aspect.
Analizând conținutul cererii de recurs aparținând recurentul M. L. M., Curtea constată că acesta este nemulțumit de modalitatea în care tribunalul a analizat și interpretat probatoriile administrate.
Astfel, recurentul M. L. M. susține că înscrisurile depuse la dosarul cauzei –contractul de închiriere, hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare- sunt de natură a demonstra buna sa credință în sensul ocupării legale a terenului, în baza contractului încheiat cu unitatea administrativ teritorială.
În recursul lor, pârâții M. Iași prin Primar și C. L. al municipiului Iași nu au indicat care dispoziții ale art. 304 Cod procedură civilă ar fi incidente, însă prin precizările din data de 04-02.2013, menționează incidența punctul 9 al articolului în discuție.
Curtea reține că și pârâții M. Iași, prin Primar și C. L. al municipiului Iași analizează tot probatoriile administrate în cursul procesului atunci când invocă acest motiv de modificare, respectiv modalitatea în care instanțele au analizat titlul lor de proprietate care rezulta din existența Deciziei nr.96/1975 și a Deciziei nr.655/1976 de preluare în proprietatea statului a terenurilor.
Criticile invocate de de pârâții M. L. M., M. Iași prin Primar și C. L. al municipiului Iași nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate deoarece se referă exclusiv la greșita interpretarea a probelor, care nu constituie motiv de modificare sau de casare.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe punctul 9 al articolului. 304 Cod procedură civilă.
Având în vedere că recurenții nu au formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de lege, în baza art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor constata nule recursurile declarate de pârâții M. L. M., M. Iași prin Primar și C. L. al municipiului Iași împotriva deciziei nr. 286 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nule recursurile formulate de pârâții M. L. M., M. Iași prin Primar și C. L. al municipiului Iași împotriva deciziei nr. 286 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04 februarie 2013.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, C. L. |
Red. S.C.A.
Tehnored. L.C.
2 ex. - 20.02.2013
Tribunalul Iași: C. M.
P. E. C.
Judecătoria Iași: B. T.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 2/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1393/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
